Decizia penală nr. 1597/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1597/R/2011

Ședința publică din data de 12 octombrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I.A C. M.

JUDECĂTORI : M. R.

A. D. L.

G. : T. G.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : ANEM. CIREAP

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursurile declarat de către de P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești, inculpatul

C. G. și părțile civile H. S. M. și K. A. A. împotriva sentinței penale nr.

42/24 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al J.ecătoriei D., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 1 și 3 C., cu aplicarea art. 33 lit. b C.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului C. G., a părților civile K. A. A., H. S. M., S. M. S. M. și S. J. Dr. C. O. B. M. și asiguratorul C. B. de A. SA B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta P.ui ridică excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și solicită declinarea competenței în favoarea Tribunalului Maramureș, întrucât obiectul cauzei este o infracțiune ce se urmărește la plângerea prealabilă.

Constată că în cauză s-au formulat cereri de amânare de către părțile vătămate H. S. M. și K. A., dar apreciază că excepția ridicată este prioritară.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 42 din data de 24 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Dragomirești, în baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e teza I Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului C. G., fiul lui I. și M., născut la (...) în localitatea I., jud. Maramureș, CNP 1., cetățenia română, studii liceale, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale cu domiciliul în localitatea I., nr. 900, jud. Maramureș, la pedeapsa amenzii de 1000,00 lei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa fată de partea vatamata H. S. M.

În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a, c si art. 76 lit. e teza I Cod penal, s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat C. G., la pedeapsa amenzii de 500,00 lei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala din culpa fata de partea vătămată K. A. A.

În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. c Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite si s-a aplicat inculpatului C. G. pedeapsa rezultanta a amenzii de 1000,00 lei.

S-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 631 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de neexecutare cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 14 si art. 346 Cod procedura penala raportat la art. 998 si urm. cod civil si art. 54 - 55 din L. nr. 136/1995, a fost obligat asiguratorul R. & S. I., prin SC C. - B. DE A. SA, in limita poliței de asigurare de răspundere civilă obligatorie, iar pe inculpatul C. G., pentru diferența, la plata următoarelor sume:

- 1022 lei, cu titlu de despăgubiri materiale si 1000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civila K. A. A., cu domiciliul în localitatea S. M., str.Z., nr.7, apt.2, jud. Maramureș;

- 794 lei, cu titlu de despăgubiri materiale si 5000 euro, cu titlu de daune morale, către partea civila H. S. M., cu domiciliul în localitatea S. M., str.B. V.,bl.20, sc.3,et.1, apt.42, jud. Maramureș;

În baza art. 14 si art. 346 C.p.p. raportat la art. 313 al. 1 din L. nr.

95/2006 si art. 54 - 55 din L. nr. 136/1995, s-a admis acțiunea civilă a părtilor civile unități spitalicești si a fost obligat asiguratorul R. & S. I., prin SC C. - B. DE A. SA, în limita poliței de asigurare de răspundere civila obligatorie, iar pe inculpatul C. G., pentru diferență, la plata următoarelor sume:

- 518,56 lei, către unitatea medicala S. J. DE URGENTA "Dr. C. O. B.

M., cu titlu de cheltuieli servicii medicale.

- 623,40 lei, către unitatea medicala S. M. S. M., cu titlu de cheltuieli servicii medicale.

S-au respins ca nefondate restul pretentiilor civile.

În baza art. 191 alin 2 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul

C. G. la plata sumei de 755 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 ALIN. 1-2 Cod procedura penală la plata sumei de 1000, 00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare pentru părțile civile K. A. A. si H. S. M.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prinrechizitoriul din (...) dat în Dosar nr. 42/P/2009 al P.ui de pe lângă

Judecătoria Dragomirești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. G., pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, prev.și ped. de art. 184 al. 1 și 3 C., cu aplicarea art. 33 lit. b) C.penal.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut următoare situație de fapt:

În data de (...), inculpatul C. G., în timp ce conducea autoturismul marca Ford, cu numărul de înmatriculare CS-863-ZN, pe raza localității S., cu direcția de mers spre R., pe o porțiune de drum în curbă și acoperită cu polei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar după o rotire, a trecut pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare (...), condus regulamentar de către partea K. A. A.

Ca urmare a accidentului, a survenit vătămarea corporală a numitului

K. A. A., care a suferit leziuni fizice pentru a căror vindecare au fost necesare

22-25 zile de îngrijiri medicale conform certificatului medico-legal nr.

61/(...), eliberat de C. M.-L. S. M., precum și a numitului H. S. M., pasager în autoturismul cu numărul de înmatriculare (...), care la rândul său a suferit leziuni fizice pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de

22-25 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.

60/(...), eliberat de C. M.-L. S. M.

Învinuitul C. G. a fost ascultat doar în calitate de făptuitor, iar din declarația olografa dată în fața organelor de poliție, rezultă că a recunoscutfapta comisă și a arătat că este de acord să se împace cu persoanele vătămate, iar după începerea urmării penale, fiind citat pentru a fi ascultat în calitate de învinuit, acesta nu s-a prezentat, fiind plecat în I., iar apărătorul ales a înaintat o adresă prin care a arătat că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 70 C.p.p., în sensul de a nu face nicio declarație în faza de urmărire penală.

S-a concluzionat că vinovat de producerea accidentului se face în exclusivitate învinuitul C. G., care în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare CS-863-ZN, în momentele premergătoare accidentului a încălcat prevederile art. 35 și 48 din O. 1., precum și art. 123 lit. f din Regulamentul de aplicare a O. 1.

Situația de fapt expusă s-a reținut pe baza următoarelor mijloace de probă aflate la dosarul de urmărire penală: proces-verbal de cercetare la fața locului (f.4-6); plângerea și declarația părților vătămate (f.9-10, 13, 16); certificatele medico-legale nr. 61/(...) (f.12) și 60/(...) (f.15); planșă fotografică (f.41-48); declarația învinuitului C. G. (f. 24-25).

În cursul urmăririi penale inculpatul nu a putut fi ascultat, însă a recunoscut faptele săvârșite în cuprinsul declarației dată în calitate de făptuitor, ulterior, prin apărător ales, prevalându-se de dispozițiile art. 70

C.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul nu s-a înfățișat la niciunul din termenele de judecată, deși a fost legal citat, inclusiv la adresa indicată numai de către apărătorul său în I..

În cauză a fost citat asigurătorul inculpatului R. & SUN A. din I., prin reprezentantul său în România, indicat de către B. A. de A. din România (B.), a fi SC C. B. de A. SA (f.77 vol.I) și s-au administrat în mod nemijlocit probele administrate în cursul urmăririi penale, inculpatului fiindu-i încuviințate probele solicitate prin apărător, cu expertiză medico-legală, raportul fiind depus pentru termenul din (...), când părțile nu au formulat obiecțiuni (f.84-88, vol. II).

Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și cele din cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situațiede fapt:

În data de (...), în timp ce conducea autoturismul FORD cu număr de înmatriculare CS-863-ZN, pe raza localității S., inculpatul C. G., pe o porțiune de drum în curbă și acoperită cu polei, a pierdut controlul autovehiculului și a intrat pe contrasens lovind frontal un autovehicul marca DACIA, cu număr de înmatriculare MM - 28 - MDB, condus de către partea vătămată K. A. A., în autovehicul aflându-se și partea vătămată H. S. M., ambii suferind, ca urmare a coliziunii celor două autovehicule, vătămări corporale ce au necesitat 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, inculpatul încălcând dispozițiile art. 35 alin. 1 si ale art. 48 din OUG nr.

1.®, precum și dispozițiile art. 123 lit. e din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 1., al căror cuprins este:

„Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.";

„Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.";

„Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților, înurmătoarele situații: e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;";

Pentru a se reține astfel, s-au avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarația inculpatului în calitate de făptuitor, declarațiile părților vătămate și cele ale martorilor ascultați, precum și expertizele medico-legale în cauză.

Astfel, cu prilejul cercetării efectuate la fața locului (f. 4-6 d.u.p) s-a constata că autovehiculul inculpatului a fost implicat în accidentul rutier pe un sector din DJ 186, la ieșire din localitatea S., înspre localitatea R., după o curbă la stânga, pe o porțiune de drum drept, marcat cu linie discontinuă, fără indicatoare de restricție, carosabilul fiind acoperit cu polei, iar vizibilitatea fiind redusă datorită orei la care a avut loc accidentul (17,30) și condițiilor meteo (cer înnorat).

S-a constatat că autovehiculul condus de inculpat se afla pe sensul din stânga părții carosabile, orientat înspre localitatea S., cu roata dreaptă spate pe acostament și oprit în celălalt autovehicul, condus de către una din părțile vătămate, care se afla în șanțul din dreapta părții carosabile, orientat înspre localitatea R.

Prin urmare, autovehiculul inculpatului se afla așezat oblic către axul drumului, intrând pe contrasens, după ce s-a rotit pe carosabilul acoperit cu polei, rotirea producându-se dinspre direcția de mers a inculpatului - spre localitatea R., înspre direcția opusă - localitatea S., ceea ce a determinat convingerea instanței că pierderea controlului autovehiculului nu a fost determinată de un caz fortuit, astfel cum susține inculpatul, ci de neadaptarea comportamentului său, astfel încât să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private, precum nu a adaptat inculpatul nici viteza autovehiculului condus de el, la condițiile de drum, astfel încât să efectueze orice manevră în condiții de siguranță, astfel cum sunt instituite aceste obligații de art. 35 al.1 și art. 48 din OUG nr. 1. și art. 123 lit. e din OUG 1., ce s-au reținut a fi fost încălcate de către inculpat, cu consecințele redate în planșele foto depuse la dosarul cauzei (f.42-48 d.u.p.

Prin caz fortuit se înțelege o împrejurare ce nu putea fi prevăzută, care înlătură caracterul penal al faptei dacă rezultatul acesteia este consecința acestei împrejurări, or, inculpatul nu poate susține că, în timp de iarnă ((...)), nu putea să prevadă că drumul este acoperit cu polei, câtă vreme orice om obișnuit, poate și trebuie să prevadă o astfel de împrejurare, astfel încât tribunalul a înlăturat apărarea acestuia fundamentată pe cazul fortuit ca și cauză ce înlătură vinovăția sa, precum și susținerea potrivit căreia, la momentul impactului, rula cu viteza de 20 km/h, observându-se că nu se coroborează cu constatările efectuate la fața locului, sprijinindu-se numai pe constatarea că schimbătorul de viteză era pe poziția „., fără viteză, în contra acestei susțineri fiind declarația martorei D. M. (f.33, d.u.p.), care a arătat că nu poate aprecia viteza cu care circula inculpatul anterior impactului, iar sora inculpatului apreciind că viteza era de 30-40 km/h (f.35, d.u.p.)

Nici împrejurarea că din sensul opus celui în care circula inculpatul venea ambulanța însoțită de mașini ale poliției nu a putut fi reținută în antecedența cauzală a rezultatului faptei săvârșite de inculpat, date fiind obligațiile ce incumbă în trafic, astfel cum au fost evocate în cele ce precedă, cu consecința că se retine a fi determinantă pentru producerea rezultatului vătămător nerespectarea de către inculpat a dispozițiilor legale privitoare la circulația pe drumurile publice, anterior citate, având ca urmare fapta de vătămare a celuilalt conducător auto implicat în accident și a pasagerului cese afla în autovehiculul condus de acesta din urmă, vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 20-25 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatele medico-legale ce au fost eliberate sub nr. 61/(...) (f.12 d.u.p.) și nr. 60/(...) (f.15 d.u.p.), confirmate prin expertizele medico -legale încuviințate în cursul cercetării judecătorești la cererea inculpatului, prin apărător (f.84-88).

Din cuprinsul acestora rezultă că partea vătămată K. A. a suferit contuzie vertebro-cervicală, traumatism facial cu fractura piramidei nazale, traumatism genunchi drept, cu plagă zdrobită, nefiind constatate însă leziuni osoase post-traumtice (f.84-85), iar la examenul obiectiv medico-legal din (...), nefiind constatate urme de leziuni traumatice.

Din aceleași acte medico-legale rezultă, în ce-l privește pe partea vătămată H. S. M., că a suferit traumatism cranio-cerebral acut cu multiple plăgi zdrobite fronto-parietale-scalpare, comoție cerebrală, acesta fiind internat în Secția Neurochirurgie a S. J. de U. B. M. în perioada 20-(...), după ce a fost internat mai întâi, în perioada 18.(...) la S. C. a S. M. S. M. La examenul obiectiv din (...) s-a constatat frontal central zonă de 9 cm formată dintr-un ansamblu de cicatrici albicioase cu urme ale firelor de sutură (f.86-

87).

Concluziile expuse în ambele expertize analizate arată că leziunile au necesitat 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, putând data din (...) și produse în cadrul accidentului rutier cauzat de inculpat, astfel încât, s-au reținut susținerile părților vătămate ca fiind reale, în ce privește latura penală a procesului.

În drept, faptele săvârșite de inculpatul C. G. față de părțile vătămate K. A. A. și H. S. M. constituie două infracțiuni de vătămare corporală din culpă prev. si ped. de art. 184 al. 1 și 3 C., chiar fiind săvârșite prin aceeași acțiune, data fiind valoarea socială lezată - integritatea corporală a persoanei, ocrotita în mod distinct pentru fiecare persoană în parte, reținându-se că acestea s-au săvârșit în concurs ideal, conform art. 33 lit. b) C., dispozițiile legale nerespectate de inculpat, ce au avut ca urmare faptele reținute, fiind cele ce reglementează circulația pe drumurile publice - art. 35 al. 1, art. 48 din OUG nr. 1. și art. 123 lit. e) din Regulament.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat prin acțiunea autovehiculului condus de inculpat, ce a produs lovirea părților vătămate, acțiune datorită faptei inculpatului de a nesocoti dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice și cauzând părților vătămate leziuni ce au necesitat 20-25 zile de îngrijiri medicale, precum și, în mod inerent, suferințe fizice, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediata fiind dovedita cu probele analizate.

Cu privire la latura subiectivă, s-a reținut că inculpatul a săvârșit faptele din culpă, în modalitatea culpei simple, astfel cum este definită de art. 19 al. 1 pct. 2 lit. b) C., inculpatul neprevăzând rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă, astfel cum s-a demonstrat la momentul înlăturării apărării inculpatului sprijinită pe cazul fortuit.

În ce privește gradul de pericol social concret al faptei, nu s-a pututu primi susținerea inculpatului în sensul că acesta nu este specific ilicitului penal, întrucât urmările produse au adus o atingere importantă valorii sociale ocrotite de norma penală la care s-au încadrat faptele, fiind reținut că a fost lezata integritatea corporală a doua persoane, una dintre acestea purtând pe față urmele leziunilor suferite, așa cum s-a reținut deja.

Prin urmare, pe baza considerentelor expuse, instanța de fond a reținut că fapta există, a fost săvârșită cu vinovăție, iar inculpatul răspunde penal, dispunându-se, în baza art. 345 C., condamnarea acestuia.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și proporționalizarea acesteia, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 alin. 1 Cod penal și art. 52 Cod penal, limitele de pedeapsă stabilite de lege (3 luni la 2 ani închisoare sau amenda), gradul de pericol social al faptei săvârșite, determinat potrivit dispozițiilor art. 181 Cod penal (fapta a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, prejudiciul produs a fost relativ grav pentru partile vătămate), urmarea produsă (leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 20-25 de zile de îngrijiri medicale) sau care s-ar fi putut produce (producerea unor leziuni mai grave).

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând în beneficiul acestuia circumstanța atenuantă prev.de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, ca urmare a conduitei bune pe care a avut-o anterior datei de de 16 I 2009, astfel cum rezultă din analiza fișei de cazier judiciar care atestă lipsa antecedentelor penale (fila nr.

26 dos.u.p.), precum si circumstanța atenuantă prev.de art. 74 alin. 1 lit. c

Cod penal, aplicând inculpatului o pedeapsă cu amenda de 1000,00 lei, pentru infracțiunea săvârșită fată de partea vătămata H. S. M. si amenda de

500,00 lei pentru infracțiunea săvârșită față de partea vătămată K. A. A., apreciind că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure scopurile prevăzute de art. 52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. c Cod penal, reținând întrunite condițiile concursului ideal de infracțiuni, s-a procedat la contopirea pedepselor stabilite si s-a aplicat inculpatului C. G. pedeapsa rezultantă a amenzii de 1000,00 lei, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozitiilor art. 631 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de neexecutare, cu pedeapsa închisorii.

Cu privire la latura civilă, instanța de fond a constatat că s-au constituit părți civile în procesul penal părțile vătămate K. A. A. și H. S. M., precum și unitățile spitalicești S. M. S. M. și S. J. de U. „. O. B. M.

Partea vătămată K. A. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 4022 lei reprezentând despăgubirile materiale și cu suma de 10.000 euro daune morale, iar partea vătămată H. S. M., cu suma de 3794 lei despăgubiri materiale și 10.000 euro daune morale, prejudiciul material fiind evaluat în cererea comună de constituire ca parte civilă a acestora (f.158-159, vol.I).

Sub aspectul prejudiciului material, instanța de fond a reținut că părțile vătămate nu au făcut dovada pretențiilor având ca obiect sumele solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat în perioada de îngrijiri medicale - câte 1500 lei pretinsă de fiecare parte vătămată, mai mult, instanța de fond a apreciat că prejudiciul astfel invocat nu este cert, martorii audiați în cauză sub acest aspect relevând că partea vătămată K. A. A. presta servicii ocazionale de ospătar, la nunți, fără a se dovedi caracterul cert al unor astfel de servicii (f.209,vol.I), cu privire la cealaltă parte vătămată, martorii relevând că nu cunosc daca și acesta dobândea venituri din astfel de prestații (f.209, vol.I și f. 39 vol.II).

Prin urmare, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, in baza art. 998-999 C.civ., s-a reținut că prejudiciul material, direct și cert, este cel constând între diferența dintre salariul încasat de părțile vătămate și indemnizația de asigurare medicală (132 lei - partea vătămată K. A. A. și 294lei - H. S. M.), precum și costul analizelor medicale (RMN), suportat de către aceștia (890 lei - partea vătămată K. A. A. și 500 lei - H. S. M.), fiind înlăturate pretențiile civile având ca obiect beneficiul nerealizat și procentul de încasări, procentul din vânzări, ca nedovedite, prejudiciul astfel afirmat fiind incert.

Cu privire la întinderea prejudiciul moral, instanța de fond a reținut că nici una dintre părțile părțile vătămate nu și-au motivat pretențiile având ca obiect suma de 10.000 euro, nefiind indicate minime criterii pe baza cărora să fie apreciată suferința acestora, astfel încât, avându-se în vedere că partea vătămată H. S. M. a suferit și un prejudiciu de agrement, dovedit cu expertiza medico-legală (f.21 vol.I și f.87 vol.II), precum și că acesta a declarat că, atât el, cât și partea vătămată K. A. A., au pretins inițial inculpatului daune în cuantum de 5.000 euro (f. 210 vol.I), apreciind în echitate, instanța a dispus acordarea de daune morale în cuantum de 5.000 euro părții vătămate H. S. M. și în cuantum de 1.000 euro părții vătămate K. A. A., reținând îndeplinite, conform considerentelor deja expuse la analiza laturii penale, celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, privind fapta cauzatoare de prejudiciu, vinovăția și legătura de cauzalitate, pentru aceleași motive înlăturându-se apărarea inculpatului referitoare la cazul fortuit.

Pentru identitate de rațiune, în baza art. 313 din L. nr. 95/2006 și a disp. art. 998-999 C.civ., s-au admis și acțiunile civile ale unităților spitalicești, pentru sumele pretinse și dovedite de acestea (f. 20-23 și f. 18).

Cu privire la răspunderea asiguratorului, s-a reținut că inculpatul a făcut dovada că are calitate de asigurat, având încheiat contractul de asigurare cu R. & Sun A. din I., astfel cum a comunicat B. (f. 203, vol.I), indicând că a fost desemnat SC C. B. DE A. SA pentru a reprezenta în

România, în calitate de corespondent, interesele societății de asigurare pentru accidentele produse începând cu data de (...).

Cu adresa nr. OJ/(...), B. Asigurătorilor de A. din România, a comunicat instanței că autovehiculul condus de inculpat, cu număr de înmatriculare CS 863 ZN, era asigurat la data de (...), cea a producerii accidentului rutier (f.22 vol II).

Astfel fiind, reținându-se antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, precum și valabilitatea asigurării inculpatului, în baza art. 54-

55 din L. nr. 136/1995 și a textelor legale precitate, asigurătorul a fost obligat în limita poliței de asigurare, iar inculpatul pentru diferență, la plata despăgubirilor civile anterior reținute în cuantumul stabilit pe baza probelor administrate.

Cu privire la cheltuielile judiciare, a fost obligat inculpatul singur la plata acestora, în întregime pentru cele avansate de stat și în măsura admiterii acțiunii civile a părților vătămate, conform dispozitivului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă

Judecătoria Dragomirești, inculpatul C. G. și părțile civile H. S. M. și K. A. A.

La primul termen de judecată fixat pentru soluționarea cauzei reprezentanta P.ui a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului Maramureș, întrucât obiectul cauzei este o infracțiune ce se urmărește la plângerea prealabilă.

Excepția invocată este întemeiată și va fi admisă, obiectul prezentei cauze constituindu-l două infracțiunei de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal, comise în condițiile concursului ideal, infracțiuni care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate,ambele victime suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr mai mic de 60 zile îngrijiri medicale.

În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 27 pct. 3 C.pr.pen. așa cum acestea au fost modificate prin L. 2., în baza art.42 C.pr.pen. rap. la art. 27 alin. 3 C.pr.pen. Curtea va declina competența de soluționare a recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Dragomirești, inculpatul C. G. și părțile civile H. S. M. și K. A. A. împotriva sentinței penale nr. 42/24 mai 2011 a Judecătoria Dragomirești, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului potrivit art. 192 alin. 3 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art.42 C.pr.pen. rap. la art. 27 alin. 3 C.pr.pen. declină competența de soluționare a recursurilor declarate de P. de pe lângă

Judecătoria Dragomirești, inculpatul C. G. și părțile civile H. S. M. și K. A. A. împotriva sentinței penale nr. 42/24 mai 2011 a Judecătoria Dragomirești, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.A C. M. M. R. A. D. L.

G. T. G.

Red.A.D.L.

Dact. H.C./2 ex./(...) J..fond. E.M. S.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1597/2011, Curtea de Apel Cluj