Decizia penală nr. 1026/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1026/R/2011

Ședința publică din 16 iunie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. P. judecător

JUDECĂTORI : V. G.

M. B. GREFIER : D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr.270 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al

Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul R. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.i

C. cu aplic.art.37 lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.F. Oltița, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat decât cel aplicat de instanța de fond și fără reținerea circumstanțelor atenuante, cu executare în regim de detenție. Nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante având în vedere modalitatea de comitere a faptei, valoarea prejudiciului, perseverența infracțională a inculpatului, acesta suferind, anterior, nu mai puțin de 12 condamnări la pedepse cu închisoarea în regim de detenție, tot pentru infracțiuni de furt calificat.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Valoarea prejudiciului este de 600 lei, însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pedeapsa a fost just individualizată raportat la criteriile prev.de art.72 C. S-a avut în vedere gradul de pericol social redus al faptei, valoarea prejudiciului, persoana inculpatului, împrejurarea că a recunoscut și regretat comiterea infracțiunii, a colaborat cu organele de anchetă, fiind reținute și disp.art.320/1 C.pr.pen. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză, mai ales că are de executat un mandat de 5 ani închisoare.

C U R T E A

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată din data de (...), dosar parchet 9., a fost trimis în judecată inculpatul R. F., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzută și pedepsită de art. 208, art. 209 alin. 1 lit. i C. penal, cu aplicarea art. 37 alin.

1 lit. b C. penal.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest, arestat fiind în altă cauză.

Prin sentința penală nr. 270/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), a fost condamnat inculpatul R. F., fiul lui T. si M., născut la data de (...) in Sebeș, jud. Alba, de cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație,fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în Căpușu Mic, nr.

136, jud. C., CNP 1., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1, lit. b C. penal, art. 74 si art. 76 C. penal, art. 3201

C.proc.pen., la o pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art. 71 alin. 2 C. penal, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

În temeiul art. 118 C., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de

4000 lei.

S-a constatat lipsa pretențiilor civile, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma în care se include și onorariul aparitorului din oficiu, av. Ciubotariu Alexandra în suma de 200 lei, plătit din FMJ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de (...), pe timp de zi, inculpatul cu ajutorul unei șurubelnițe a forțat sistemul de închidere a ușii apartamentului părții vătămate B. L. E., situat pe strada Gr. A. nr.28 din municipiul C.-N. și din interior a sustras un Laptop marca DELL și un aparat de fotografiat marca Fujy, precum și suma de

600 lei, cauzând un prejudiciu total de 4000 lei, prejudiciu nerecuperat, dar pentru care nu există constituire de parte civilă.

Fapta inculpatului de a pătrunde prin efracție, pe timp de zi în apartamentul părții vătămate și de sustrage bunurile descrise la starea de fapt întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 208, art. 209 alin. 1 lit. i C., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.

Instanța a reținut starea de recidivă post executorie având în vedere condamnarea de 4 ani și 6 luni din sentința penală nr. 1283/2007 a

Judecătoriei Gherla, din a cărei executare a fost liberat condiționat la (...), cu un rest de 540 zile închisoare.

Judecarea inculpatului s-a făcut conform dispozițiilor art. 3201

C.proc.pen.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.71 C., l-a condamnat pe inculpatul R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta prevăzută si pedepsita de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1, lit. b C. penal, art. 74 si art. 76 C. penal, art. 3201 C.proc.pen., la o pedeapsa de: - 1 an închisoare.

În baza art. 71 C., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a C. numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art. 71 alin. 2 C. penal, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

În temeiul art. 118 C., instanța a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 4000 lei.

Instanța a constatat lipsa pretențiilor civile, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art. 191 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care se include si onorariul aparitorului din oficiu, av. Ciubotariu Alexandra în suma de 200 lei, onorariu plătit din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat decât cel aplicat deinstanța de fond și fără reținerea circumstanțelor atenuante, cu executare în regim de detenție.

În motivarea recursului, s-a arătat că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante având în vedere modalitatea de comitere a faptei, valoarea prejudiciului, perseverența infracțională a inculpatului, acesta suferind, anterior, nu mai puțin de 12 condamnări la pedepse cu închisoarea în regim de detenție, tot pentru infracțiuni de furt calificat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, instanța apreciază că recursul declarat în cauză este fondat pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 9., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C., reținându-se că în data de (...), acesta a pătruns în locuința părții vătămate B. L. E. din C.-N., str. Grigore A. nr. 28 prin folosirea unei șurubelnițe cu care a forțat sistemul de închidere al ușii de la intrare și din interior a sustras un laptop marca Del, un aparat foto marca Fuji și suma de 600 lei.

La termenul de judecată din (...), inculpatul a precizat că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen. În consecință, procedând la reținerea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C., cu aplicarea art. 37 alin. 1

C., art. 74, art. 76 C., instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

Criticile ce vizează netemeinicia pedepsei aplicate sunt întemeiate. Astfel, în sensul dispozițiilor art. 72 C., pedeapsa aplicată trebuie să fie pe măsură, să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite și, de asemenea, să aibă în vedere persoana inculpatului. Ori, în cauză, inculpatul a premeditat săvârșirea faptei, identificând zona și locuința din care urma să comită actul de sustragere. De asemenea, valoarea și natura bunurilor sustrase (un laptop, un aparat foto și suma de 600 lei) conduc la concluzia că inculpatul a ales să sustragă bunuri ce puteau fi ușor valorificate și sume de bani și, nu în ultimul rând, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul a suferit anterior multiple condamnări la pedeapsa cu închisoarea pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în cauză nu subzistă niciuna din împrejurările ce ar putea reprezenta circumstanțe atenuante, astfel că pedeapsa aplicată de instanța de fond nu este de natură să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., precum și la dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., Curtea apreciază că o pedeapsă de 2 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. cu aplicarea art. 37 lit. b C., va fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d C.proc.pen., recursul declarat în cauză va fi admis în limitele expuse mai sus.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 3 C.proc.pen., se va stabili onorariu avocațial, iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ- NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 270/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care o casează în latura penală a cauzei și rejudecând în această limită:

Condamnă pe inculpatul R. F., fiul lui T. și M., născ. la (...) în Sebeș, CNP

1., recidivist,

În baza art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal și art. 3201 C.proc.pen., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și 64 Cod penal. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

D. P. V. G.

M. B.

D. S.

Red.MB/dact.MS

5 ex./(...) Jud.fond: O.C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1026/2011, Curtea de Apel Cluj