Decizia penală nr. 1027/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1027/R/2011

Ședința publică din 16 iunie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : D. P. judecător

JUDECĂTORI : V. G.

M. B. GREFIER : D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. R. F. împotriva sentinței penale nr.211 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al

Judecătoriei T., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Urcan C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.e C.pr.pen. rap.la art.51 C. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat. Susține că inculpatul a fost în eroare de fapt când a săvârșit infracțiunea, considerând că avea acceptul părții vătămate pentru a lua acele scânduri. Există la dosar declarații de martori din care rezultă că inculpatul avea o înțelegere cu partea vătămată pentru a lua anumite lucruri din casa acestuia din urmă, partea vătămată fiind plecată în Italia. În subsidiar, dacă se va aprecia că fapta există, solicită reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere conduita inculpatului și împrejurarea că nu are antecedente penale. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Din probele administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului, astfel că nu se impune pronunțarea unei soluții de achitare. D. ar fi existat acel acord între părți, inculpatul nu ar fi ascuns bunurile în fân. Nu se impune nici reducerea pedepsei, aceasta fiind pe măsura gravității faptei comise.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr.211 din 20 aprilie 2011, în baza art. 334 C. pr. penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i C. pen în infracțiunea prev. de art. art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen.

În baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen., a condamnat pe inculpatul P. R. - F.- fiul lui V. și A., născut la data de (...) în C. N., jud. C., cetățean român, studii 11 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, căsătorit, 3 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în com. C., sat S., nr. 92, jud. C., CNP:1. la o pedeapsă de 3 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

In baza art. 71 C. s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat și nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitorul nr. 2212/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Turda s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. R. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1,

209 alin. 1 lit. g, i Cod penal.

S-au atașat dosarului de urmărire penală: plângerea și declarația părții vătămate - f. 5-6; proces verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente - f.7-15, declarațiile învinuitului - f.16-22, dovezi de predare - primire bunuri - f.23-24, proces verbal de reconstituire și planșele foto aferente - f.25-

29, declarații de martori - f. 30-33

In cursul cercetarii judecatoresti a fost audiat inculpatul-care s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații- precum și martorii R. B., F. D., H. R. și H. C. S.

La data de (...) partea vătămată a sesizat faptul că în data de (...), după ce s-a reîntors din Italia, a aflat de la numitul R. I., persoana desemnată să aibă grijă de casă în lipsa sa, că pe perioada cât a fost plecată i-au fost forțate cele două garaje, pe care le are situate în com. C., sat S. nr. 91, jud. C., iar cu ocazia deplasării la imobil a constatat că i-au fost sustrase mai multe bunuri, respectiv scândură - 12 buc., chei inelare si fixe, trusă cu chei tubulare, o coasă, o canistră, un clește patent, valoarea prejudiciului fiind de 1400 lei.

Organele de poliție s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au întocmit un proces-verbal din care a rezultat că cele două garaje prezentau urme de forțare la sistemele de închidere. P. garaj situat lângă casă de unde se reclamă furtul a cca. 1,5 mc scândură - poștă avea sistemul de închidere cu lanț și lacăt, lanțul fiind tăiat. La cel de-al doilea garaj din care se reclamă furtul unor chei mecanice fixe și inelare, trusa de chei tubuläre, canistră pentrucombustibil, clește, patent și o coasă, sistemul de închidere era prevăzut cu lacăt, dar prezenta urme de forțare la balamaua de la tocul ușii.

Cu ocazia cercetării la fața locului, din curtea imobilului cu nr. 91 proprietatea părții vătămate s-a găsit o cărare care ducea prin iarbă la gardul din plasă de sârmă care desparte imobilul cu nr. 91 de imobilul nr. 92 aparținând inculpatului P. R. F.

În timp ce se cerceta perimetrul proprietății părții vătămate, a fost observat inculpatul P. R. F. care se afla în curtea sa. Fiind întrebat de cărarea prin iarba care duce spre imobilul său, acesta, în prezența martorilor H. R. M. și H. C. S., a declarat că acea cărare este făcută de câini, invitând organele de poliție să vadă că și la el în grădină sunt asemenea cărări, la fel și la celălalt vecin. Parcurgând perimetrul arătat de inculpat, s-a observat ca în șura de la poiată, șură care avea ușa deschisă, sub fân erau depozitate scânduri. Când i s- a solicitat inculpatului să scoată o scândură la vedere, acesta s-a conformat, persoanele prezente recunoscâmd-o ca fiind dintre cele sustrase din garaj. I s-a solicitat inculpatului să scoată și celelalte scânduri, astfel că a scos de sub fân un nr. total de 12 scânduri-poștă cu lungimea de 4 metri, grosime 5 cm și lățime între 20-30 cm.

Fiind audiat, inculpatul P. R. F. a declarat că fiind vecin cu partea vătămată și cunoscând că este plecată în Italia, având nevoie de scândură pentru repararea unui coteț, în seara zilei de (...), în jurul orelor 22,00, a sărit gardul de sârmă care desparte cele două proprietăți, s-a deplasat la garajul unde era scândura și cu un clește a tăiat o za de la lanțul pe care era pus lacătul, a luat din stiva de cherestea, un nr. de 12 bucăți pe care le-a aruncat peste gard în curtea sa, depozitându-le apoi sub fân. Tot în acea seară a forțat sistemul de închidere de la al doilea garaj, smulgând cu mâinile balamaua din tocul ușii, trăgând de lacătul care era fixat pe balama, a pătruns în garaj, de unde a sustras mai multe chei inelare, fixe și trusa de chei tubulare.

Bunurile sustrase au fost recuperate și predate părții vătămate pe bază de dovadă.(f.23-24 dosar u.p.).

Declarațiile părții vătămate, ale martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului și dovezile de ridicare/predare atestă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului P. R. F. care în data de (...) a pătruns prin efracție în anexele gospodărești ale imobilului cu nr. 91 din satul S., com. C. aparținând părții vătămate H. A. de unde a sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu total în sumă de 1.400 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. i C. pen., urmând a se schimba, în baza art. 334 C. pr. penală, încadrarea juridică reținută în rechizitoriu prin înlăturarea agravantei prev la lit. g a art. 209 C. penal (fapta comisă în timpul nopții) din moment ce singura probă în acest sens o reprezintă declarația inculpatului care nu se coroborează cu nici o altă probă a cauzei.

Prejudiciul cauzat părții vătămate H. A. a fost în sumă de 1.400 lei și întrucât a fost recuperat nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

Ținând cont de caracterul penal al faptelor comise, vazand si imprejurarea ca inculpatul a manifestat o atitudine nesinceră, susținând până în ultimul moment în fața instanței, contrar realității, că bunurile ar fi fost doar împrumutate de la partea vătămată (propunând și martori care nu au confirmat aceste susțineri), iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale,instanța va aplica acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. orientată spre minimul special.

Astfel, în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen, a condamnat pe inculpatul P. R. - F. la o pedeapsă de 3 ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

In baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat și nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpatul P. R. care a solicitat casarea acesteia și rejudecând cauza, să se dispună achitarea sa în baza art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C. întrucât a avut acceptul părții vătămate să ia scândura din șură, astfel a fost în eroare cu privire la caracterul penal al faptei.

Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că instanța de judecată a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, Judecătoria Turda dând încadrarea juridică, temeinică și legală faptelor săvârșite de recurent.

Este de remarcat că în faza de urmărire penală la fila 21-22, inculpatul- recurent a recunoscut comiterea infracțiunii de furt calificat arătând textual

„am mers la garajul părții vătămate H. A., unde știam că este cherestea, am tras de ușă, lanțul s-a rupt, am pătruns în interior și am luat 12 bucăți și le- am dus la domiciliul meu sub fân, apoi m-am întors, am intrat în alt garaj care era deschis și am luat o trusă de chei. R. că am luat bunurile, dar intenția mea a fost să le cumpăr, în loc să le furt";.

În cursul judecății, în primă instanță, la Judecătoria Turda, inculpatul în declarația de la f.9 a uzat de disp.art.70 C., acelea de a nu se autoincrimina, respectiv de dreptul la tăcere.

Săvârșirea infracțiunii imputate prin rechizitoriul parchetului, de către recurent, este pusă în evidență de către martorii F. D., care în fața instanței în declarația de la fila 24, arată textual „știu că inculpatul a luat scânduri de la victimă, pentru că avea nevoie de ele la un grajd. Nu cred că partea vătămată i-a dat voie să ia acele scânduri. Inculpatul s-a înțeles bine cu victima și înainte de comiterea faptei și în prezent";; H. C.-S. care în declarația de la fila 25 din fața instanței precizează că: „sora mea - partea vătămată este plecată de mult timp din țară și la un moment dat a fost anunțată că la imobilul din S. i-au fost forțate încuietorile. Deplasându-ne cu soțul meu lacasa din S., am constatat că erau deschide mai multe lacăte, iar cărările prin iarbă duceau la curtea inculpatului P. P., după urmele lăsate, a ajuns la locuința recurentului, unde, sub o claie de fân a găsit scândurile sustrase.

Cu acea ocazie, inculpatul a recunoscut că a sustras de la partea vătămată și o geantă cu scule. Deși inculpatul se înțelegea bine cu sora mea, nu a avut acceptul acesteia să ia scândura";.

În același sens, declară și martorul H. R., f.26 instanță. „inculpatul în prezența mea a recunoscut că a sustras scândurile din garajul părții vătămate și o trusă cu scule";. De asemenea, și martorul R. B. (f.33 u.p.) relevă aceleași aspecte „cu ocazia reconstituirii, am văzut că recurentul P. R. a arătat poliției cum a pătruns în curtea imobilului părții vătămate H. A. și cum a sustras scândură și scule.

Din conținutul actelor ridicate de organele de cercetare penală și din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat cu prisosință activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P. R. F., apărările acestuia fiind corect înlăturate ca nefondate, nedovedindu-se că a avut o înțelegere cu partea vătămată de a lua scândură din posesia acesteia, precum și scule, în schimbul vreunei sume de bani.

De altfel, inculpatul în faza de urmărire penală a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate, invocând însă că dorea să achiziționeze contra cost scândura însușită din proprietatea victimei.

Și practica judiciară constantă a instanței supreme atestă că activitatea inculpatului recurent se circumscrie laturii subiective a infracțiunii de furt ". că inculpații se credeau îndreptățiți la luarea unor bunuri din posesia părții vătămate, deoarece aveau de încasat o sumă de bani de la aceasta, condiționând restituirea bunurilor de o împrejurare incertă - plata pretinsei datorii - este lipsită de relevanță în ceea ce privește existența laturii subiective a infracțiunii de furt calificat și nu înlătură intenția de însușire";.

În același sens, tot instanța supremă a decis că "invocarea de către inculpat a unui drept asupra bunului sustras este irelevantă, valorificarea pretențiilor patrimoniale nefiind permisă decât pe căile prevăzute de lege";.

Înalta Curte de Casație și Justiție într-o altă speță a decis că "intenția de furt există și în situația în care autorul faptei a luat bunurile fără consimțământul proprietarului, sub pretext că acesta refuză să-i înapoieze o sumă de bani împrumutată";. Aceeași instanță a statuat că "din punctul de vedere al realizării conținutului infracțiunii de furt, nu interesează cui aparține dreptul de proprietate sau de coproprietate asupra bunului, relevant fiind numai că, în momentul săvârșirii furtului, bunul se afla în posesia sau detenția legitimă a altei persoane; așadar, urmărind să dobândească fără drept posesia unor bunuri din detenția altuia, inculpatul acționează cu intenția de a fura";. Într-o altă decizie, instanța supremă a învederat că ". că inculpatul se credea îndreptățit a i se restitui o sumă de bani de către partea vătămată, este fără relevanță sub aspectul analizat și nu exclude conștiința însușirii pe nedrept a lucrurilor în cauză, atâta timp cât el cunoștea că partea vătămată are drept de proprietate asupra acelor lucruri și le-a luat din posesia acesteia fără consimțământul său";.

Întrucât atât probele scrise cât și cele testimoniale, la care s-a făcut referire mai sus, confirmă vinovăția recurentului în săvârșirea faptelor deduse judecății, Curtea va respinge ca nefondat recursul promovat conform art.385/15 pct.1 lit.b C., inculpatul nefiind în eroare cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii, neimpunându- se achitarea acestuia în baza art.10 lit.e C.

Se va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.

În baza art.192 alin.2 C., va fi obligat inculpatul P. R. F. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. R. F., domiciliat in C., sat S., nr. 92, jud. C., împotriva sentintei penale nr. 211 din 20 aprilie

2011 a Judecătoriei T...

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul P. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2011 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

D. P. V. G.

M. B.

D. S.

red.PD/CA

3 ex. - (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1027/2011, Curtea de Apel Cluj