Decizia penală nr. 108/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.108/R/2011
Ședința nuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : V. G., judecător
JUDECĂTORI: M. B.
V. C.
GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul S. V. și partea civilă S. N. împotriva deciziei penale nr.302/A din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.Cleja R., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile S. N., S. C. de O. C., și asiguratorul SC A. SA S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul
Cluj, iar în subsidiar, rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. In tertio, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante.
În susținerea recursului, la primul motiv, arată că dispozitivul deciziei pronunțate de instanța de apel este contrazis de motivarea acesteia, având în vedere că în cuprinsul motivelor se reține că partea vătămată a avut și ea o culpă în producerea accidentului în proporție de 50%. Instanța reține că suma de 20.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral, dar în dispozitiv inculpatul este obligat să achite părții vătămate tot suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale, fără să se mai rețină culpa comună. De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei probe administrate, care ar fi putut influența soluția procesului și anume asupra probei cu expertiza tehnică auto care a constatat că inculpatul nu a încălcat prevederile legale cu privire la viteza maximă admisă, circulând cu o viteză de doar 40 km/h și că partea vătămată se afla la o distanță de 5-6 metri după trecerea de pietoni, traversând strada prin loc nepermis. Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică deoarece s-a dispus achitarea inculpatului, fiind aplicabile dispozițiile art.72alin.4 din OUG 195/2002 potrivit cărora pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise poartă întreaga răspundere a accidentării lor în condițiile în care conducătorul auto a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.
În speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, deoarece lipsește vinovăția inculpatului, care nu a încălcat nicio prevedere legală. În mod greșit instanța de apel a apreciat că inculpatul nu ar fi circulat cu suficientă atenție, faptă care s-ar circumscrie prevederilor art.35 alin.1 din OUG 195/2002 Ori, în rechizitoriu se reține că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 alin.2 și 4 ca urmare a încălcării disp.art.41 alin.1, art.48 alin.1 din OUG 195/2002. Nu există nicio prevedere legală care să instituie în sarcina conducătorilor auto obligația de a acorda prioritate de trecere pietonilor care circulă prin loc nepermis.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta este disproporționată raportat la gravitatea faptei și la împrejurările comiterii acesteia, motiv pentru care solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general prevăzut de lege.
În ceea ce privește recursul părții civile solicită respingerea acestuia ca nefondat, de altfel acesta nefiind motivat în termenul de 5 zile.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. În mod corect s-a reținut culpa comună în producerea accidentului, deoarece inculpatul nu a condus autoturismul cu suficientă atenție, iar victima nu s-a asigurat la traversarea străzii. Partea vătămată s-a angajat în traversarea străzii în apropierea trecerii de pietoni, ori conform practicii judiciare mai vechi, apropierea de trecerea de pietoni s-ar limita la maxim 10 metri.
Apărătorul inculpatului arată că pietonul poartă întreaga răspundere dacă traversează strada printr-un loc nepermis.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă, l-a evitat cât a putut, dar victima a traversat strada printr-un loc nepermis. Nu este de acord cu despăgubirile civile care a fost obligat.
C U R T E A Prin sentința penală nr. 561/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), în baza art. 11 pct. 2 lit. a C., rap. la art. 10 lit. d C., a fost achitat inculpatul S. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 al.
2,4 C. în baza art. 14/346 C., au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile civile S. N. și S. C. de O., ca neîntemeiate; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de (...), în jurul orei 21,30, inculpatul se deplasa la volanul autoturismul său marca Dacia cu nr. (...), în interiorul căruia se aflau și martorii M. T. și C. V., pe str. T. V. din C.-N. dinspre A. (mai precis magazinul A.) înspre centrul municipiului. D. ultima trecere de pietoni înainte de intersecția cu str. Plevnei, în timp ce autoturismul rula pe banda de lângă axul drumului, la aproximativ
6 m după zebră, în fața sa a apărut partea vătămată S. N., pe care, deși aefectuat un viraj de ocolire la dreapta, prin care a evitat acroșarea frontală a victimei, a accidentat-o cu partea stângă a autoturismului.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr.
2653/II/b/76/(...) partea vătămată S. N. a suferit leziuni corporale care au necesitat 150-160 zile îngrijiri medicale și care pot data din (...).
Ulterior, s-a procedat la recoltarea de probe biologice atât de la inculpat cât și de la partea vătămată rezultatul fiind negativ în privința celui dintâi și de
1,20 gr. %o în privința celui de-al doilea.
Situația de fapt reținută rezultă din declarațiile inculpatului, ale martorilor oculari și din concluziile celor două expertize efectuate, context în care declarația părții vătămate potrivit căreia s-ar fi angajat în traversare pe marcajul pietonal este înlăturată necoroborându-se cu nici un alt mijloc de dovadă.
Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 88/(...), viteza cu care circula autoturismul condus de către inculpat înainte de producerea accidentului era de aproximativ 40 km/h, care s-a păstrat și în momentul impactului întrucât, din cauza surprizei, nu a fost acționat sistemul de frânare.
În același raport de expertiză s-a mai reținut că accidentul în speță a fost cauzat de culpa comună a părților, respectiv de neluarea de către inculpat a măsurilor de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent și de neasigurarea corespunzătoare în traversare a numitului S. N., aflat sub influența băuturilor alcoolice. Expertul și-a depășit atribuțiile făcând aprecieri asupra vinovăției, iar în actul de sesizare, procurorul a apreciat că accidentul s- a produs tot din aceeași culpă comună.
Instanța a apreciat că părerile emise de către expert și procuror sunt nelegale.
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul ar fi încălcat prevederile art. 41 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 (vehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului public, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere sau a regulilor de circulație) și cele ale art. 48 al. 1 din același act normativ (conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță).
Analizând obligațiile instituite de lege prin cele două articole, instanța de fond a constatat că acestea au fost respectate de către inculpat, deoarece - referitor la art. 41 al. 1 - la locul faptei circulația este organizată pe patru benzi, câte două pentru fiecare sens de deplasare, iar banda de lângă trotuar era ocupată de un alt autoturism și referitor la art. 48 al. 1- a fost respectat regimul legal de viteză, iar aceasta a fost adaptată la condițiile de drum
(sintagma condiții de drum nu se referă la semnalizarea rutieră și la regulile de circulație ci la condițiile meteo, aglomerarea traficului, etc), iar efectuarea oricărei manevre în condiții de siguranță presupune, imperativ, inexistența vreunei situații neprevăzute cauzate de culpa unui alt participant la trafic (în cazul de față pietonul). De altfel, art. 48 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 face parte din secțiunea „viteza și distanța dintre vehicule";.
Potrivit art. 72 al. 4 din același act normativ, „pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise … poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.";
Viteza legală pe sectorul de drum respectiv era acea prevăzută de art. 41 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 respectiv 50 km/h. E. adevărat că trecerea de pietoni în apropierea căreia a avut loc accidentul (la aproximativ 6 m după aceasta) era semnalizată prin marcaj și indicator, însă aceste detalii nu sunt relevante în stabilirea culpei inculpatului câtă vreme pietonul s-a angajat în traversare la o distanță de 5-6 m de zebră, în linie oblică (și nu perpendicular pe axul drumului), aflat în stare de ebrietate.
În urma modificărilor succesive ale legislației privitoare la circulația pe drumurile publice prezumția de culpă existentă în sarcina conducătorul auto în trecut (conducătorul auto trebuia să conducă astfel încât să evite orice pericol) a devenit inactuală, iar instanța de fond a apreciat că în speță s-ar fi impus o soluție de netrimitere pentru a nu crea victimei false așteptări.
Așa fiind, accidentul în speță s-a produs din culpa exclusivă a părții vătămate care, în raport de prevederile art. 72 al. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 nu poate beneficia nici de reparații civile întrucât poartă „întreaga răspundere"; pentru vătămarea sa. Pentru aceleași motive, nici S. C. de O. nu se impune a fi despăgubit de către inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au promovat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și partea civilă S. N., declarațiile fiind înregistrate la Judecătoria Cluj-Napoca, la data de (...), respectiv (...).
În motivarea apelurilor este criticată soluția instanței de fond ca nelegală, deoarece instanța de fond a ignorat obligația generală a conducătorilor auto de a avea o conduită de asemenea manieră încât să nu pună în pericol viața persoanelor. Drept consecință instanța de fond ar fi trebuit să pronunțe o soluție de condamnare, și să-l oblige pe inculpat la plata daunelor provocate de fapta sa culpabilă.
Prin decizia penală nr. 382/A/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), în temeiul art. 379 pet.2 lit. a C., au fost admise declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și partea vătămată S. N., împotriva sentinței penale nr. 561/(...) a Judecătoriei C.-N., care a fost desființată în întregime și pronunțând o nouă hotărâre, a fost condamnat inculpatul S. V., fiul lui P. D. și O., n. la data de (...) în Târgu Mureș, jud. Mureș, cetățean român, studii 11 clase, stagiul militar satisfăcut, stivuitor la SC A. SRL C., necăsătorit, fără antecedente penale, dom. în L., str. Bărbăteni nr. 13, bl. 28, ap. 5, jud. Hunedoara, fără forme legale în C.-N., Calea F., nr. 60, ap. 125, jud. C., CNP 1..
În temeiul art. 184 al. 2 și 4 Cod P., cu aplicarea art. 74 al. 2 rap. la art. 76 lit. e teza I Cod P., la pedeapsa de: 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 al. 1 și 2 C., i-a fost interzisă inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a Cod P.
În temeiul art. 81 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod P., și anume, acela de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 359 C., i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executant pedepsei prev. de art. 83
Cod P.
În temeiul art. 14 al. 3 lit. b rap. la art. 346 al. 1 C., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S. N., fiind obligat inculpatul să plătească acesteiasuma de 20.000 lei despăgubiri civile, reprezentând daune morale, respingând restul pretențiilor.
În temeiul art.14 al.3 lit. b rap. la art.346 al.1 C., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S. C. de O. C.-N., fiind obligat inculpatul să plătească în favoarea acesteia suma de 2003,11 lei, respingând restul pretențiilor civile.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurător SC A. SA C.
În temeiul art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, T. a constatat că apelurile au fost promovate în termenul de 10 zile prev. de art. 363 al. 1 C., termen ce a curs atât pentru reprezentantul P.ui, cât și pentru partea vătămată prezentă la dezbaterea judiciară a fondului cauzei de la data pronunțării soluției apelate, respectiv (...), în conformitate cu prevederile art. 363 al. 2 și 3 C.
Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de apel invocate în cauză, s-a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție greșită.
Astfel, cu toate că instanța a administrat un probatoriu complet, pe fundamentul căruia a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității obiective, însă soluția finală s-a bazat pe o apreciere și interpretare greșită a materialului probator administrat în cauză.
Astfel, așa cum rezultă din întreg materialul probator al cauzei, la data de
12 ianuarie 2007, în jurul orelor 21.20, inculpatul, aflat la volanul autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare (...), se deplasa pe strada T. V. din municipiul C.-N., în direcția A. - Centru, rulând pe banda de lângă axul drumului. Ajuns la trecerea pentru pietoni, situată în zona imobilului cu nr. administrativ 9, semnalizată prin indicatoare și marcaj, a observat târziu în lumina farurilor prezența unui pieton angajat în traversare, după trecerea pentru pietoni, de la dreapta spre stânga în raport cu sensul său de deplasare.
În aceste condiții, inculpatul S. V., potrivit propriilor declarații, a încercat o manevră de evitare prin ocolire a victimei, dar, cu toate acestea, impactul nu a putut fi evitat, victima fiind proiectată pe partea carosabilă.
În urma impactului, partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 150-160 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML C.-N.
S-a considerat că în mod greșit a apreciat instanța de judecată că inculpatul nu a avut nicio culpă în producerea accidentului rutier. Chiar dacă, în mod incontestabil, partea vătămată a avut propria sa culpă, întrucât s-a angajat în traversare prin loc nepermis, fără o asigurare corespunzătoare, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul are, la rândul său, o culpă în producerea accidentului.
Așa fiind, deși instanța de fond a constatat corect că expertul criminalist și-a depășit atribuțiile, stabilind culpe în producerea evenimentului rutier, ceea ce excede sarcinilor sale, dinamica producerii accidentului stabilită de expert, se coroborează cu constatările procesului-verbal de cercetare la fața locului, cu declarațiile martorilor audiați, precum și cu declarațiile inculpatului și, parțial, cu declarațiile părții vătămate. A. concluzii se coroborează doar parțial cu declarațiile părții vătămate, deoarece aceasta a susținut, singular, că s-ar fiangajat în traversare pe marcajul pietonal, din întreg materialul probator rezultând că acest lucru nu s-a întâmplat.
Așa cum s-a arătat în raportul de expertiză criminalistică, impactul dintre autoturismul condus de inculpat și partea vătămată, a avut loc la distanță de circa 5-6 metri după limita, dinspre C.-N., a marcajului pietonal și, cu probabilitate, în planul transversal al drumului, la circa 6 metri în raport cu limita din dreapta a părții carosabile, în condițiile în care inculpatul circula pe banda de lângă axul drumului.
Spațiul parcurs de partea vătămată, în planul transversal al drumului, din momentul declanșării stării de pericol și până în momentul impactului a fost de aproximativ 6 metri.
La fața locului, nu s-au constatat urme de frânare, astfel că nu s-a putut stabili viteza inițială de deplasare a autoturismului, stabilindu-se că viteza de deplasare a autoturismului din momentul impactului a fost de circa 40 km/h.
Prin urmare, s-a concluzionat că inculpatul S. V. putea preveni producerea accidentului dacă ar fi luat măsurile de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, iar partea vătămată S. N. putea preveni producerea accidentului, dacă s-ar fi asigurat în cursul traversării părții carosabile.
Într-adevăr, în actul de sesizare al instanței, s-a reținut greșit faptul că inculpatul a încălcat prevederile art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și ale art.48 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, în contextul în care aceste dispoziții legale nu au incidență în cauza concretă..
De-asemenea, trebuie reținut că, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 1 din
OUG nr. 195/2002, „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor...";, aspecte care implică și atenția conducătorului auto în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice. Ori din întreg materialul probator rezultat reiese că inculpatul nu a fost atent în preajma trecerii de pietoni, în condițiile în care a văzut în momentele premergătoare impactului, vehiculul care circula pe banda I, și care a frânat după trecerea de pietoni pentru a-i da posibilitatea părții vătămate să traverseze strada.
Având în vedere aceste dispoziții legale redate, care sunt general valabile pentru toți participanții la trafic, în mod greșit instanța de fond a reținut că inculpatul nu a încălcat nicio dispoziție legală, câtă vreme, în mod evident, inculpatul a rulat fără a fi atent la condițiile de trafic.
Dat fiind faptul că, până în momentul impactului, partea vătămată a parcurs o distanță de 6 m. în planul transversal al drumului, trecând practic peste o bandă de circulație și ajungând pe banda a II-a, inculpatul trebuia și putea să o observe, cu atât mai mult cu cât condițiile meteo și de vizibilitate erau corespunzătoare, iluminatul stradal în zonă funcționa iar trecerea pentru pietoni era semnalizată corespunzător, prin marcaj rutier vizibil si indicatoare rutiere, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului și din planșele foto aferente. De-altfel, scopul semnalizărilor rutiere este tocmai avertizarea participanților la trafic în legătură cu situațiile premisă ce urmează a se realiza ipotetic, ceea ce implică, automat, sporirea atenției acestora, în vederea asigurării siguranței circulației și evitării evenimentelor rutiere.
Cu toate acestea, inculpatul, conducând neatent, a observat târziu pe partea vătămată și, nemaiputând opri, a încercat să o evite prin ocolire, virând dreapta, dar nu a mai reușit, acroșând-o pe aceasta cu partea stângă față a autoturismului, respectiv cu oglinda retrovizoare stângă și bara de protecție stângă), ceea ce indică, odată în plus, faptul că partea vătămată a parcurs o distanță destul de mare pe partea carosabilă până în momentul impactului.
De-altfel și leziunile cauzate părții vătămate, descrise în raportul de constatare medico-legală aflat la filele 28-29 din dosarul de urmărire penală sunt localizate în partea stângă a corpului acesteia, respectiv: „. cominutivă proximală ambele oase gambă stg., TCC minor grad zero, entorsă radiocarpiană stg.,contuzie hemitorace stg.";, corespunzător dinamicii producerii accidentului. De asemenea, și în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică, se arată faptul că viteza cu care se deplasa inculpatul, admisă ca fiind de 40 km permitea oprirea până la locul impactului, cu condiția ca inculpatul să fi li măsurile de evitare încă din momentul declanșării stării de pericol iminent, ce, însă, inculpatul S. V. nu a făcut.
În aceste condiții, s-a apreciat că nu se poate reține faptul că inculpatul nu avea nicio culpă în producerea accidentului, astfel că independent de culpa părții vătămate, subzistă și propria sa culpă.
Mai mult, așa cum s-a arătat în cele ce preced, inculpatul a arătat că a văzut un alt autoturism, aflat pe banda care a oprit pentru a acorda prioritate de trecere părții vătămate, aflate aproximativ 6 metri după trecerea de pietoni, însă a observat „prea târziu"; pietonul, ceea ce denotă, odată în plus, faptul că inculpatul nu a condus cu suficientă atenție, în așa fel încât să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic.
Sintetizând toate argumentele mai sus expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C., T. a admis apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca și partea vătămată S. N., împotriva sentinței penale nr. 561/(...) a
Judecătoriei C.-N., care a fost desființată în întregime și pronunțând o nouă hotărâre:
A fost condamnat inculpatul S. V., în temeiul art. 184 al. 2 și 4 Cod P. La dozarea pedepsei aplicabile, instanța de apel a ținut seama de limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului P., de gradul de pericol social al faptei comise, concretizat în împrejurările în care fapta s-a consumat, în urmarea de rezultat constând în numărul de zile de îngrijiri medicale necesar vindecării părții vătămate. S-a luat în considerare și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale. Desigur că împrejurările în care fapta s-a consumat, culpa concurentă a părții vătămate în proporție de 50% la producerea rezultatului păgubitor a constituit o circumstanță de atenuare a răspunderii penale, în sensul art. 74 al. 2 Cod P. Dispozițiile legale de mai sus au primit eficiența atribuită de prevederile art. 76 al. 1 lit. e teza I Cod P., drept consecință pedeapsa a fost coborâtă sub minimul special, aplicându-i pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, apreciind că o asemenea sancțiune asigură realizarea scopurilor pedepsei.
În baza art. 71 al. 1 și 2 C., i-a fost interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a Cod P.
În temeiul art. 81 C., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod P., și anume, acela de 2 ani și 4 luni. Instanța de apel s-a oprit la această modalitate de executare, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile prev. de art. 81
Cod P., astfel inculpatul nu a fost anterior condamnat, pedeapsa aplicată este închisoare sub 3 ani, iar din atitudinea inculpatului în fața autorităților după comiterea faptei, s-a putut concluziona fără echivoc că pedeapsa își poate atinge scopul chiar fără executare.
În baza art. 359 C., i-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executant pedepsei prev. de art. 83 Cod P.
În cauză, partea vătămată S. N. s-a constituit parte civilă cu suma de
6.000 euro daune materiale și 294.000 euro daune morale, echivalentul în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.
În privința despăgubirilor reprezentând daune materiale, instanța de apel le-a apreciat neîntemeiate, având în vedere că partea vătămată nu a probat că, la data accidentul rutier, el era angajat ca și conducător auto, și că din cauza leziunilor și-a pierdut locul de muncă. Scriptul de la fila 86 din dosarul instanței de fond nu convinge instanța indubitabil că problemele de sănătate despre care se vorbește acolo sunt identice cu cele create părții vătămate prin producerea prezentului accident rutier. În altă ordine de idei, în urma leziunilor traumatice determinate de accident, partea vătămată nu a rămas cu infirmitate.
Pentru intervențiile și manoperele medicale descrise în actele dosarului instanței de fond, partea vătămată nu are recomandările unui specialist, iar pe de altă parte, atâta vreme cât aceste intervenții și consultații nu au fost realizate, prejudiciul suferit de partea vătămată este unul eventual, și nu unul cert și lichid.
În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciului moral, s- a apreciat în raport de apărarea părții vătămate că nu există nicio similitudine între situația concretă din speță și cea din „cauza Ciomu";. La aprecierea întinderii daunelor morale ce trebuie să fie acordată în cauză, instanța de apel a avut în vedere faptul că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile într-un număr de zile de îngrijiri medicale destul de substanțial, a fost spitalizat și a suportat intervenții chirurgicale, însă la acest rezultat păgubitor pentru sănătatea sa a contribuit și fapta sa culpabilă.
E. evident că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, dar ținând seama de criteriile relativ obiective furnizate mai sus, tribunalul a apreciat că o despăgubire de 20.000 lei va reprezenta o dreaptă dezdăunare a părții vătămate pentru toate traumele suferite.
Drept consecință, în temeiul art. 14 al. 3 lit. b rap. la art. 346 al. 1 C., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S. N., fiind obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale, respingând restul pretențiilor.
În temeiul art.14 al.3 lit. b rap. la art.346 al.1 C., s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S. C. de O. C.-N., fiind obligat inculpatul săplătească în favoarea acesteia suma de 2003,11 lei, respingând restul pretențiilor civile, deoarece au fost provocate de culpa părții vătămate.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurător SC A. SA C.
În temeiul art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât inculpatul S. V., cât șipartea civilă S. N.
Prin recursul formulat, inculpatul S. V., prin apărătorul său, a solicitatadmiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Cluj, iar în subsidiar, rejudecând cauza, achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. In tertio, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante.
Hotărârea instanței de apel este criticată, arătându-se faptul că dispozitivul deciziei pronunțate de instanța de apel este contrazis de motivarea acesteia, având în vedere că partea vătămată a avut și ea o culpă în producerea accidentului în proporție de 50%, instanța reținând că suma de 20.000 lei este suficientă pentru repararea prejudiciului moral, iar în dispozitiv, inculpatul este obligat să achite părții vătămate tot suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, fără să se mai rețină culpa comună.
Mai mult, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probei cu expertiza tehnică auto care a constatat că inculpatul nu a încălcat prevederile legale cu privire la viteza maximă admisă, partea vătămată se afla la o distanță de 5-6 metri după trecerea de pietoni, traversând strada prin loc nepermis.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, deoarece s-a dispus achitarea inculpatului. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, deoarece lipsește vinovăția inculpatului, care nu a încălcat nicio prevedere legală, instanța de apel apreciind în mod greșit că inculpatul nu ar fi circulat cu suficientă atenție.
Pedeapsa aplicată inculpatului este disproporționată raportat la gravitatea faptei și la împrejurările comiterii acesteia, motiv pentru care solicită aplicarea unei pedepse orientate spre minimul general prevăzut de lege.
În ceea ce privește recursul părții civile, solicită respingerea acestuia ca nefondat, de altfel acesta nefiind motivat în termenul de 5 zile.
Examinând hotărârea atacată pe baza criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că în data de (...), în jurul orelor 21.20, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Dacia
1300, cu nr. de înmatriculare C.-JOZ, pe str. T. V. din municipiul C.-N. în direcția A. - Centru, ajuns la trecerea pentru pietoni situată în zona imobilului cu nr. administrativ 9, semnalată prin indicatoare și marcaj, inculpatul a observat târziu în lumina farurilor, prezența unui pieton angajat în traversare după trecerea pentru pietoni de la dreapta spre stânga în raport cu sensul său de deplasare. În aceste împrejurări, inculpatul a încercat o manevră de evitare, dar cu toate acestea, impactul nu a putut fi evitat, victima fiind proiectată pe partea carosabilă și suferind leziuni corporale vindecabile în 150-160 zile de îngrijiri medicale.
Din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică întocmit în cauză rezultă că impactul dintre autoturismul condus de inculpat și partea vătămatăa avut loc la cca. 6 metri după limita dinspre C.-N. a marcajului pietonal și cu probabilitate în planul transversal al drumului la cca. 6 metri în raport cu limita din dreapta a părții carosabile.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor. În aceste condiții, în mod corect a reținut instanța de apel că nu se poate reține împrejurarea că inculpatul nu avea nicio culpă în producerea accidentului, dat fiind faptul că, până în momentul impactului, partea vătămată a parcurs o distanță de 6 metri în planul transversal al drumului, condițiile meteo și de vizibilitate erau corespunzătoare, iluminatul stradal în zonă funcționa, iar trecerea pentru pietoni era semnalizată în mod corespunzător. De asemenea, inculpatul a precizat în declarația formulată, că a observat-o pe partea vătămată angajată în traversarea străzii, a încercat să o evite însă nu a reușit, iar pe banda întâi în fața sa (inculpatul rulând pe banda a doua) circula un alt autoturism, care a frânat întrucât probabil partea civilă încerca să traverseze prin fața sa.
Independent de culpa părții vătămate, care a fost reținută în mod corect în proporție de 50%, instanța de apel a reținut că, în producerea accidentului de circulație, culpa îi revine și inculpatului astfel cum în mod corect a statuat instanța de apel.
Reținând vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 C., instanța de apel a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și culpa concurentă a părții vătămate alături de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C., apreciind că o pedeapsă de 4 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia este de natură să asigure reeducarea inculpatului.
Criticile formulate de inculpat sunt nefondate și sub aspectul laturii civile a cauzei. Astfel, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000
Euro daune materiale și 294.000 Euro daune morale. Instanța de apel a apreciat că în ceea ce privește daunele materiale solicitate, acestea nu au fost dovedite de partea vătămată, iar în privința daunelor morale, raportat la leziunile suferite de partea vătămată, la împrejurarea că a fost spitalizat și a suferit intervenții chirurgicale, dar și raportat la împrejurarea că la acest rezultat păgubitor a contribuit și atitudinea sa culpabilă, suma de 20.000 lei despăgubiri civile reprezentând daune morale va fi de natură să asigure o justă și echitabilă despăgubire.
În ceea ce privește recursul declarat de partea vătămată, care a solicitat modificarea deciziei instanței de apel doar sub aspectul soluționării laturii civile, solicitând obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul la repararea prejudiciilor materiale și morale suferite, instanța reține că anterior termenului de judecată stabilit pentru (...), partea vătămată a depus la dosarul cauzei un înscris din cuprinsul căruia rezultă că înțelege să renunțe la recursul declarat ca urmare a faptului că a încasat despăgubirile stabilite de instanța de apel în sumă de 20.000 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 369 C., rap. la art. 3844 C., până la închiderea dezbaterilor oricare din părți își poate retrage recursul, retragere ce trebuie făcută fie personal de parte, fi prin mandatar special. Întrucât partea vătămată nu s-a prezentat personal în fața instanței de recurs și la dosarul cauzei nu adepus niciun mandata special pentru apărătorul său prin care să-l împuternicească să renunțe la recurs, instanța, analizând pe fond, recursul declarat de acesta urmează să îl respingă ca nefondat, nefiind întrunite condițiile legale pentru a se lua act de retragerea căii de atac. Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. 2 C., va fi obligat inculpatul și partea civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. PENTRU A. M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S. V., domiciliat in C. N., Calea F. nr. 60, ap.125, cu domiciliul ales în C.-N. str. P. R., nr. 1, ap.7, jud. C. și de partea civilă S. N., domiciliată în C. N., str. Banatului, nr. 6 împotriva deciziei penale nr. 382 din 15 noiembrie 2010 a T.ui C. Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER V. G. M. B. V. C. D. S. Red.MB/dact.MS 2 ex./(...) Jud.apel: R.Mornăilă/L.Cociș Jud.fond: L. B.
| ← Decizia penală nr. 1351/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1474/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
