Decizia penală nr. 1081/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1081/R/2011
Ședința publică din 23 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. judecător JUDECĂTORI: V. G.
D. P. GREFIER: D. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă
Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr.46 din data de (...) a
Judecătoriei T., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpatul M. C.
I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism avand o alcoolemie in sange peste limita legala prev. si ped. de art.87 al.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.Spătariu A. P., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Sârbu T., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism avand in sange o alcoolemie peste limita legala, prev. si ped. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 la o pedeapsă în cuantum sporit, care să realizeze scopul prev.de art.52 C. Inculpatul a condus autoturismul pe un drum european (E60), având în sânge o îmbibație alcoolică foarte ridicată (2,20 g%o) și a intrat în coliziune cu un cap de pod, distrugându-l. Aplicarea unei pedepse de 6 luni cu suspendare lipsește practic de eficiență caracterul preventiv și inhibator al pedepsei, astfel că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Instanța de fond în mod corect a reținut disp.art.72 C., 74 lit.a,c C. și art.76 C., aplicându-i inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. E. adevărat că inculpatul a condus autoturismul pe un drum european, dar la o oră când traficul era foarte scăzut, respectiv în jurul orelor 4 dimineața. Pedeapsa aplicată a fost just individualizată, motiv pentru care solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr.46 din (...) l-a condamnat pe inculpatul M. C. I., fiul lui I. și L., născut la 29 septembrie 1982 în C. T., CNP 1. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art. 87 alin.1 din OUG
195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, c, 76 lit.d C. și art.3201 alin.1, 4 și 7 C.proc.pen. În baza art.81 C.s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conforma rt.82 C. În baza art.71 alin.5 C.s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art.359 C.proc.pen.s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 C.referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 C.proc.pen.inculpatul a fost obligat la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare, dinc are suma de 200 lei reprezentând onorariu avocatului din oficiu A. Uță și care s-a dispus a fi avansat din FMJ. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În data de (...) în jurul orelor 4,25 un echipaj al Poliției Rutiere din cadrul municipiului C. T., a fost sesizat de către un conducător aflat în tranzit despre faptul că pe DN 15 - E 60 în com.L., un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Echipajul rutier care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că autoturismul marca VW Passat cu nr.de înmatriculare (...) era staționat în șanțul din partea dreaptă a părții carosabile, prezentând avarii la partea din față, iar capătul de pod era distrus. Lângă autoturism, a fost identificat inculpatul M. C. I. care prezenta halenă alcoolică, prezentând alcool în aerul expirat de 1,16 mg/l conform testării cu aparatul etilotest. Inculpatul a fost condus la S. municipal C. T. în vederea recoltării probelor biologice, fiindu-i luată prima probă biologică în jurul orelor 5,10 și cea de-a doua în jurul orelor 6,10. Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.5978/IX/a/1833 din data de (...), eliberat de IML C.-N. s-a stabilit faptul că inculpatul M. C. I. prezenta în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 gr.%o la prima probă și 2,10 gr.%o la cea de-a doua probă. Valoarea rezultată nu a fost contestată de către învinuit și nu s-a solicitat recalcularea concentrației de alcool. În legătură cu incidentul, inculpatul M. C. I. a declarat că, în data de (...), a plecat de la domiciliu la o aniversare în localitatea L., consumând în intervalul orar 23,30 - 4,00, 600 ml vin și 3 beri alcoolice după care s-a urcat la volanul autoturismului cu intenția de ase deplasa spre domiciliu, pe raza comunei L., intervenind accidentul rutier anterior menționat. În drept, fapta inculpatului care, la data de (...) în jurul orelor 4,25, a condus pe drumurile publice din com.L. pe DN 15 E 60, autoturismul marca VW Passat cu nr.de înmatriculare (...) având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 gr%o și respectiv 2,10 gr%o întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată. Văzând împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei, aspect care a fost reținut ca circumstanță atenuantă judiciară, iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev.de art.72 C. Astfel, în baza art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, c C., 76 lit.d C. și 320/1 alin.1-4 și alin.7 C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul M. C. I. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, dispunând suspendarea condiționată a acesteia conform art.81 C. Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Turda, care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând cauza, aplicarea unei sancțiuni într-un cuantum majorat pentru infracțiunea dedusă judecății, întrucât inculpatul a avut la data pilotării autovehiculului pe drumurile publice o alcoolemie de 2,20 gr.%o, fiind implicat și într-un eveniment rutier, iar pedeapsa de doar 6 luni închisoare, nu este suficientă pentru atingerea scopului preventiv și inhibitor al acesteia. Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări: Alcoolemia de 2,20 gr.%o deși este suficientă prin ea însăși pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretată într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezultă doar din expunerea pur și simplu a cifrelor ce exprimă alcoolemia, ci din faptul că aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasă prin ea însăși, motiv pentru care legiuitorul a și prevăzut ca infracțiune distinctă o faptă nu doar probată prin cifre, ci constatată clinic, în teza a II-a a textului incriminator. Desigur că în situația când starea exprimată cifric este însoțită și de o evidentă situație sanitară alterată, constatabilă clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurării, că respectiva stare ar fi lipsită de pericol social. Dar, în speță tocmai datorită constatării urmărilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisă de inculpat. Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta. Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, sau aflată în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legatde materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta. E. vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri. Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri"; pe drumurile publice a acestuia. În acel moment are loc și consumarea infracțiunii. Instanța apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existența infracțiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operația de individualizare judiciară a sancțiunii. Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul a dat dovadă de sinceritate, procesul judecându-se în baza art.3201 alin.7 C.proc.pen., pe baza recunoașterii efectuate de acesta, respectiv a probelor administrate în faza de urmărire penală. În fine, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,20 gr.%o, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, și efectiv. Așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune. Considerarea lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu. În concluzie, atâta vreme cât inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică cu mult peste limita legală respectiv 2,20 gr%o, într-o zonă cu o circulație intensă, pe drumul E 60 în comuna L. jud.C. la o oră de vârf, intrând în coliziune cu un cap de pod, ar fi greșită aprecierea instanței de recurs că fapta comisă nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni, iar soluția de aplicare a unei sancțiuni, mult reduse sub minimul special prevăzut de lege, nu ar contribui la o reinserție socială reală a inculpatului și la resocializarea sa pozitivă, viitoare. Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";. Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului. Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunea inculpatului a avut drept consecință o stare de pericol pentru siguranța traficului rutier, care coroborată cu implicarea sa într-un accident, izbirea de un cap de pod, demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apără…persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept";. Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat în baza art.38515 pct.2 lit.d C.proc.pen.recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr.46 din 16 februarie 2011 a Judecătoriei T., pe care o va casa în latura penală și rejudecând în această limită, va condamna pe inculpatul M. C. pentru infracțiunea dedusă judecății la o pedeapsă de 2 ani închisoare. În baza art.81 C. se va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev de art.- 82 Cod penal. Se va atrage atentia asupra nerespectării art. 83 Cod penal, conform art.359 C.proc.pen.. Se va face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal. Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei. Se va stabili onorar partial avocațial de 100 lei ce se va achita Baroului de A. C. din FMJ, conform art.189 C.proc.pen.. Cheltuielile judiciare in recurs vor rămâne in sarcina statului, conform art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen. PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentintei penale nr. 46 din 16 februarie 2011 a Judecătoriei T. pe care o casează in latura penala si rejudecând in aceasta limită: Condamna pe inculpatul M. C. I., fiul lui I. si L., nasc.la 29 septembrie 1982 in C. T., CNP 1.. In baza art. 87 al.1 din OUG 195/2002 si art. 3201 al.7 Cod proc.penala pentru infratiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de catre o persoana ce are in sânge o imbibație alcolică ce depășește limita legală, la o pedeapsa de : -2 ani inchisoare. In baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani prev de art. 82 Cod penal. Atrage atentia asupra nerespectării art. 83 Cod penal. Face aplicarea art. 71 al.5 Cod penal. Mentine restul dispozitiilor sentintei. Stabilește onorar partial avocațial de 100 lei ce se achita Baroului de A. C. din FMJ. Cheltuielile judiciare in recurs rămân in sarcina statului. Definitivă. Pronuntata in ședința publica din 23 iunie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. B. V. G. D. P. D. S. 4 ex. - (...)jud.fond.T. H.
red.PD/CA
← Decizia penală nr. 327/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1643/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|