Decizia penală nr. 1089/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1089/R/2011

Ședința publică din 27 iunie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. Ș.- judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C. GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. T.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații C. R. M., C. T. și A. O. împotriva deciziei penale nr. 119 din 14 martie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul A. O. asistat de apărătorul ales avocat P. C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat S. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru inculpata C. T. apărătorul ales avocat P. C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat I. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru inculpata C. R. M., apărătorul ales avocat P. C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat C. E. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatele C. T. și C. R.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Apărătorii desemnați din oficiu depun la dosar referatele privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestora.

Întrucât inculpații au apărător ales, se constată încetate mandatele apărătorilor desemnați din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursurilor declarate deinculpați, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza , pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpaților, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.b1, toate raportate la art. 181

Cod penal, cu privire la săvârșirea ambelor infracțiuni reținute în sarcina inculpaților dar și cu privire la infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatului A. O. În subsidiar, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev și ped. de art. 215 alin.1, 2 și 3 solicită a se face aplicarea noilor dispoziții prevăzute la art. 741 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin L. nr. 2. cu referire la art. 13 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile: „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi speciale, se aplică legea cea mai favorabilă";. Cu privire la infracțiunea prev. și ped. de art. 288 alin.1 Cod penal reținută doar în sarcina inculpatelor C. R. și C. T. solicită achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit.a, Cod procedură penală, raportat la art. 10, lit.b1, toate raportate la art. 181 Cod penal.

În ce privește solicitarea principală , se arată de apărătorul inculpaților că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Se solicită a se avea în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă; de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și de persoana și conduita făptuitorului sau inculpatului.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor declarate deinculpați ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de către reprezentantul parchetului că, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, de altfel necontestată de inculpați și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză. Din întreg materialul probator administrat în cauză, reiese că, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, instanța de fond procedând la o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina acestora.

Faptele săvârșite de către inculpați prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni tocmai datorită modului și împrejurărilor în care au fost comise, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat. Pedepsele aplicate au fost just individualizate, răspunzând criteriilor stabilite prin art. 72 Cod penal și fiind în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.

Deși prejudiciul cauzat a fost recuperat, nu sunt operabile în cauză dispozițiile art. 741 Cod penal, întrucât, aplicarea acestui text de lege are în vedere manifestarea benevolă a inculpaților în sensul menționat, ceea ce nu este cazul în speță, recuperarea prejudiciului realizându-se datorită intervenției organelor de poliție.

Inculpatul A. O. având ultimul cuvânt, arată că nu are de spus nimic cu referire la recursul formulat în cauză.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.211/(...) a Judecătoriei D. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice pentru inculpații A. O. din infracțiunea de înșelăciune prev. mde art.215 al.1, 2, 3 C. în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,3 C., C. R. M.,C. T. din infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 C. în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.20 și 21 rap. la art.215 al.1, 2, 3 C. și prin urmare s-a dispus condamnarea inculpaților:

1). A. O., fiul lui I. și D. născ. la data de 29 martie 1977, în D., județ C.domiciliat în comuna C. sat.. nr.97, județ C., studii 7 clase generale, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, CNP.1. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2,3 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a art.76 lit.c C.

În temeiul art.81,82 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani 3 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 C., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.

2). C. R. M., fiica lui N. și T. născ. la data de 19 iulie 1982 în D. județ C., domiciliată în D., str.A. L. nr.3 ap.33, județ C., studii superioare, ocupația secretar general la A. M. OLD R., necăsătorită, fără antecedente penale, CNP.2. și

3). C. T., fiica lui I. și M. născ. la data de 9 iulie 1950 în Aluniș județ C.,domiciliată în D. str.A. L. nr.3 ap.33 județ C., studii liceul, ocupația funcționar, căsătorită, fără antecedente penale C.N.P.2. la pedeapsa de câte 3 luni închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 C. cu aplic. art.74 lit.a art.76 lit.c C.

- o lună închisoare fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 al.1 C., cu aplic. art.74 lit.a, 76 lit.e C. p.

În temeiul art. 33 lit. a , 34 C. inculpatele vor executa pedeapsa mai grea de 3 luni închisoare fiecare.

În temeiul art.81,82 C. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani 3 luni pentru fiecare inculpată.

S-a atras atenția inculpatelor asupra disp. art.83 C., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate.

În baza art.445 C.p, s-a dispus anularea actelor false întocmite, respectiv a contractului individual de muncă întocmit pe numele inculpatului A. O. precum și adeverința de salarizare nr.19 din (...).

S-a constatat că inculpații au apărător ales.

În temeiul art. 191 C. au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în suma de câte 150 lei fiecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul penal deschis prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Dej din 20 noiembrie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. O., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.1,2 și 3 C., C. R. M., C. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev.și ped. de art.26 rap.la art.215 alin.1,2 și 3 C. și fals în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art.288 alin.1 C.cu aplic. art.33 lit.a C., reținându-se că inculpatul A. O. a obținut o adeverință de salariu și un contract individual de muncă ambele false de la A. M. OLD R. emise de către inculpatele C. R. M. și

C. T. documente pe care le-a folosit la obținerea unui credit de la BCR- S. D. pentru suma de 14.442 lei.

Analizând probele dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

La data de (...) organele de cercetare penală din cadrul Poliției municipiului D. - B. de I. a F., au depistat în flagrant pe inculpatul A. O. în timp ce s-a prezentat la sediul B.- S. D., de unde folosindu-se de documente falsificate a obținut un credit în valoare de 14.500 lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul A. O. a prezentat în fals reprezentanților BCR- S. D. o copie a C. individual de muncă și o A. de salariu nr.19 din 0(...), acte în baza cărora i-a fost aprobat un credit în valoare de

14.500 lei.

Din cercetări a rezultat faptul că inculpatul A. O. lucrează în calitate de conducător auto în cadrul A. M. OLD R., din luna februarie 2007, fără a semna până în prezent vreun contract individual de muncă sau un stat de plată.

În cursul lunii februarie 2008, acesta s-a adresat inculpatei C. R. M. - secretar general în cadrul A. M. OLD R., ocazie cu care i-a relatat acesteia că ardori să facă un împrumut la BCR- S. D., în valoare de circa 15.000 lei. După circa două săptămâni, inculpatul A. O. a fost chemat de către inculpata C. R. M. la sediul asociației, unde acesta din urmă i-a înmânat pentru a semna un contract individual de muncă.

Cu documentele falsificate, respectiv contractul individual de muncă și adeverința de salariu nr.19 din 0(...), inculpatul A. O. s-a prezentat la sediul

BCR- S. D., unde a solicitat un credit în valoare de 15.000 lei. La data de (...) inculpatul s-a prezentat pentru a ridica suma de 14.442 lei, ocazie cu care a fost depistat de organele de poliție.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, Contractul individual de muncă predat inculpatului A. O. a fost întocmit în fals de către inculpata C. R. M. prin contrafacerea C. individual de muncă nr.61320/(...), aparținând fratelui său C. N., prin modificarea datelor de stare civilă ale salariatului, înscriindu-le pe cele ale inculpatului A. O., semnătura de la rubrica ";. fiind efectuată de către inculpata C. T., iar semnătura de la rubrica ";. I. a rămas aceiași cu cea de pe contractul original falsificat.

A. de serviciu nr.19 din 0(...) a fost semnată de către martora P. O. la rubrica "; D. economic"; fără ca acesta să cunoască faptul dacă inculpatul A. O. avea sau nu contract de muncă.

Din constatarea tehnico-științifică făcută de specialiști din cadrul S.ui criminalistic al IPJ C., a rezultat că scrisul de pe contractul de muncă al inculpatului a fost executat de inculpata C. R. M. iar semnătura de la rubrica

";. legal angajator"; a fost executată de către inculpata C. T.

La data de (...) organele de cercetare penală au ridicat de la inculpatul

A. O. suma de 14.442 lei pe care au restituit-o reprezentanților BCR- sucursala

D., astfel prejudiciul a fost recuperat.

Starea de fapt reținută mai sus a fost dovedită cu contractul individual de muncă falsificat, adeverința de salariu falsificată, declarațiile inculpaților (f.173,174,175), raportul de constatare tehnico-științifică, alte acte procedurale.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. O. care a obținut o adeverință de salariu și un contract individual de muncă ambele false de la A.

M. OLD R. emise de către inculpatele C. R. M. și C. T. documente pe care le-a folosit la obținerea unui credit de la BCR - S. D. pentru suma de 14.442 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.

S-a reținut că fapta inculpatei C. R. M. care în calitatea sa de secretar general în cadrul A. M. OLD R., de a întocmi în fals, în cursul lunii martie 2008 o A. de salariu și un contract individual de muncă pe numele inculpatului A. O. pe care le-a încredințat acestuia pentru a le folosi în vederea obținerii unui credit bancar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale prev.de art.288 alin.1 C. și complicitate la înșelăciune prev.

și ped. de art.26 rap. la art.215 alin.1,2 și 3 C., cu aplicarea art.33 lit.a C.pl.

S-a reținut că fapta inculpatei C. T. de a fi semnat în fals Contractul individual de muncă pe numele inculpatului A. O., în calitatea sa de președinte al A. M. OLD R., la rubrica ";. în scopul inducerii în eroare a reprezentanților BCR - S. D., pentru obținerea unui credit de către inculpatul A. O. în valoare de 14.442 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev. și ped. de art.26 rap. la art.215 alin.1,2,3 C. precum și fals în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art. 288 alin.1 C. cu aplic. art.33 lit.a C.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, modul concret de săvârșire, persoana inculpaților care nu au antecedente penale, cât și faptul că prejudiciul a fost recuperat.

De asemenea s-a solicitat schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul A. O. din infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2,3 C. în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,3 C. iar pentru inculpatele C. R. M., C. T. din infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art.26 rap. la art.215 al.1,2,3 C. în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prev. de art.20 și 21 rap. la art.215 al.1,2,3 C., arătându-se că încadrarea juridică stabilită nu este legală și temeinică, dar instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice ca neîntemeiată deoarece raportat la faptele săvârșite de inculpați, s-a stabilit corect încadrarea juridică pentru fiecare faptă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații C. R. M., C. T. și A.

O.

Prin decizia penală nr.119/A din 14 martie 2011 a T.ui C., în baza art.379 pct.1 lit.b C., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. O., C. R. M., și C. T., împotriva S.P. nr.211/(...) a Judecătoriei D..

În baza art.192 al.2 C., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în apel în sumă de câte 100 lei, fiecare.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, de altfel necontestată de inculpați și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.

Din întreg materialul probator administrat în cauză a reieșit că, în cursul lunii martie 2008, inculpatul A. O. a obținut o adeverință de salariu și un contract individual de muncă, ambele false, de la A. M. Old R., emise de inculpatele C. R. M. și C. T., documente pe care le-a folosit la obținerea unui credit bancar de la BCR-S. D., în sumă de 14.442 lei.

Inculpata C. R. M., în calitate de secretar general al A. M. Old R., în cursul lunii martie 2008, a întocmit în fals o adeverință de salariu și un contract individual de muncă pe numele inculpatului A. O., pe care le-a încredințat acestuia pentru a le folosi în vederea obținerii unui credit bancar.

Inculpata C. T., în calitate de președinte al A. M. Old R., a semnat în fals contractul individual de muncă emis pe numele inculpatului A. O., la rubrica

„., în scopul inducerii în eroare a reprezentanților BCR-S. D., pentru obținerea unui credit bancar de către inculpat.

De altfel, susnumiții, inclusiv în motivele de apel depuse la dosar, au recunoscut comiterea faptelor în materialitatea lor;

S-a reținut că motivul invocat de inculpata C. R. M. în sensul că, înscrisul falsificat, cu referire la contractul de muncă emis pe numele inculpatului A. O. nu reprezintă un înscris oficial, fiind emis de o asociație care nu intră în categoria unităților prevăzute de art.145 C., este eronat, întrucât, acest înscris poartă în fals viza (ștampila) ITM C., instituție care se încadrează în cele prevăzute la art.145 C. și în condițiile în care, acest contract nu a fost în realitate înregistrat la ITM C.

Este real faptul că, adeverința de salariu reprezintă un înscris sub semnătură privată, fiind emis de o unitate ce nu se încadrează în categoria celor prev. de art.145 C., situație în care, în sarcina inculpatei C. R. M. trebuia a se reține și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 C. având în vedere faptul că, instanța de fond nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sus- numitei și sub aspectul menționat, instanța de control, în propria cale de atac a inculpatei, nu poate agrava situația acesteia.

Aceeași este rațiunea și față de inculpatul A. O., căruia nu i s-a reținut și comiterea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 C., raportat la folosireaînscrisurilor falsificate de către inculpat, în vederea obținerii creditului bancar; iar în privința ambelor inculpate, reținerea în sarcina fiecăreia și a infracțiunii de complicitate la uz de fals, prev. de art.26 rap. la art.291 C., raportat la ajutorul dat sus-numitului, în modalitățile expuse anterior.

Vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina lor;

Pedepsele aplicate au fost just individualizate, răspunzând criteriilor stabilite prin art.72 C. și fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 C.

În consecință, solicitarea inculpaților în sensul achitării acestora în temeiul disp. art.10 b/1 C., respectiv faptele deduse judecății nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni este nejustificată;

Astfel, faptele prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni tocmai datorită modului și împrejurărilor în care au fost comise; valoarea ridicată a prejudiciului cauzat;

Totodată, deși prejudiciul cauzat a fost recuperat, nu sunt operabile dispozițiile prev. de art.74/1 C., întrucât, aplicarea acestui text de lege are în vedere manifestarea benevolă a inculpaților în sensul menționat, ceea ce nu este cazul în speță; recuperarea prejudiciului s-a realizat datorită intervenției organelor de poliție.

Împotriva mai sus menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații C. R. M., C. T. și A. O. solicitând pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea lor în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b1 C. coroborate cu art.181 C. deoarece raportat la modul și mijloacele de săvârșire a infracțiunilor, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele reținute în sarcina inculpaților au fost comise, de urmările produse ori care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita inculpaților, faptele ce constituie obiectul prezentului dosar nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

În subsidiar, s-a solicitat de către apărătorul ales al recurenților ca în privința infracțiunii de înșelăciune să se facă aplicarea noilor reglementări introduse în cuprinsul art.741 C.

Analizând recursurile promovate, din prisma materialului probatoradministrat și a motivelor invocate, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art.38514 C. instanța de control judiciar este obligată să analizeze decizia recurată doar din prisma motivelor invocate de recurenți în cererea de recurs.

Din acest considerent nu vom mai reveni asupra stării de fapt expusă de instanța de fond și însușită de instanța de apel.

Curtea constată doar că starea de fapt reținută s-a fondat pe coroborarea judicioasă a unui amplu material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești în fața instanțelor ierarhic inferioare. Un argument suplimentar este acela că toți inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanței.

Instanțele de fond și cea de apel au reținut că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni. Aceasta este și concluzia Curții după analizarea probelor administrate.

Pentru a fi incidente dispozițiile art.181 C. este necesar ca faptele prevăzute de legea penală să aducă atingere minimă valorilor ocrotite de lege și prin conținutul lor concret să fie vădit lipsite de importanță. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele desăvârșire a faptelor, de scopul urmărit, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorilor.

În concret în speța dedusă judecății inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 C. - A. O.; infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 ,2,3, C. în concurs real cu infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale prev. de art.288 alin.1 C. - inculpatul C. R. M. și C. T.

Este de observat că inculpatul A. a utilizat o adeverință de salariu și un contract individual de muncă ambele falsificate de către cele două inculpate în vederea obținerii unui credit de la BCR- S. C. pentru suma de 14.442 lei.

Prin modalitatea de săvârșire - falsificarea unui document oficial, contractul individual de muncă și prezentarea acestuia funcționarilor unei bănci pentru a obține un credit - prin scopul urmărit - inducerea în eroare a angajaților băncii pentru a-i determina să încheie un contract de credit pe care în condiții reale nu l-ar fi întocmit, prin urmarea produsă - obținerea unui credit relativ substanțial raportat la veniturile reale ale inculpatului A. s-au adus atingeri importante valorilor ocrotite de legea penală.

Prin conținutul lor concret faptele reținute în sarcina inculpaților nu pot fi considerate ca fiind vădit lipsite de importanță.

Ca atare Curtea constată că nu sunt incidente prevederile art.181 C.

Cu privire la solicitarea subsidiară a inculpaților de aplicare a prevederilor art.741 C., Curtea o va respinge având în vedere că prin decizia

573/(...) a Curții Constituționale acest text legal a fost declarat neconstituțional. Potrivit dispozițiilor art.31 din L. 47/1992 rep. decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare este definitivă și obligatorie, iar aceste dispoziții declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă, în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca neconstituționale sunt suspendate de drept.

Concluzia este că solicitarea apărătorului de aplicare a art.74/1 C. nu poate fi primită pentru considerentele de mai sus.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei recurate Curtea va respinge ca nefondate recursurile promovate, în baza art.38515 pct.1 lit.b C., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. O., domiciliat în com. C., sat R. nr.97, jud. C., C. R. M., domiciliată în D., str. L. nr.3, ap.33, jud. C. și C. T., domiciliată în D., str. L. nr.3, ap.33, jud. C. - împotriva deciziei penale nr.119/A/ din 14 martie 2011 pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).

Stabilește în favoarea Baroului C. sumele de câte 75 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu (avoc. B. S., B. C. E. și B. I. ), sume ce se vor plăti din fondurile M.ui Justiției.

Obligă inculpații recurenți să plătească suma de câte 300 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. Ș. L. M.

ANA C.

M. N.

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1089/2011, Curtea de Apel Cluj