Decizia penală nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.23/2011

Ședința publică din 12 ianuarie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: M. R., judecător

JUDECĂTORI: L. M.

ANA C. G.IER: M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. M. C., împotriva sentinței penale nr.1511 din 9 decembrie 2010 a J. B., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. M. C., av.Olteam A. B., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul L. M. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul inculpatului solicită în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b C., admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.1511 din 9 decembrie 2010 a J. B. și rejudecând cauza să se pronunțe o hotărâre prin care să se reindividualizeze pedeapsa aplicată inculpatului sub aspectul reducerii cuantumului pedepsei, dându-se o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante prev.de art.74 și 76 lit.d C., având in vedere poziția sinceră de recunoaștere a inculpatului atât în cursul cercetării cât și în fața instanței.

În susținerea recursului arată că în mod greșit prima instanță a reținut că inculpatul nu a urmat cursurile școlii de șoferi, existând la dosarul de urmărire penale f.18, dovada fișei de școlarizare din care rezultă într-adevăr doar vizele medicale. De asemenea, la fila 25 a dosarului acvirat prezentei cauze, există adeverința nr.50 din (...) eliberată de către S. B., din care reiese că inculpatul a început cursurile de legislație la data de (...).

Solicită a se avea în vedere și faptul că inculpatul regretă faptele comise și se angajează să nu mai încalce legea.

În consecință, arată că inculpatul a înțeles să se prevaleze de disp.art.320/1 al.7 C., și solicită ca instanța de recurs, rejudecând cauza, să individualizeze pedeapsa cu consecința reducerii acesteia.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că prima instanță a realizat corect operațiunea de individualizare a pedepsei aplicate, stabilind o pedeapsă într-un cuantum redus iar pe de altă parte au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțele reale și personale. Raportat la modul de comitere a activității infracționale și la faptul că inculpatul nu este la prima confruntare cu legea penală consideră că prima instanță în mod corect a dozat și individualizat pedeapsa aplicată.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.1511 din 9 decembrie 2010 pronunțată de

Judecătoria Bistrița-N. în dosarul nr.(...), în baza art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, a fost condamnat inculpatul L. M.-C., fiul lui P. și V., născut la data de (...),în B., județul B.-N., CNP 1., cetățean român, studii medii, SMN, ospătar, necăsătorit, domiciliat în B., b-dul I. nr.4, sc.B, ap.49, județul B.-N., cu antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, la data de 20 martie 2010, la pedeapsa de: 8 luni închisoare.

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc.penală, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o alcoolemie ce depășește limita legală, la data de 20 martie 2010, la pedeapsa de: 8 luni închisoare.

S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în forma concursului ideal prev.de art.33 lit.b Cod penal, precum și în termenul de încercare al pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr.2. a J. B., definitivă la data de 16 martie 2009.

În temeiul art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate al pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin SP nr.2. a J. B., pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată pentrufaptele deduse judecății, în total inculpatul va executa pedeapsa de:-1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II-a și lit.b Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.

În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, a fost obligat inculpatul să plătească, în favoarea statului, suma de 410, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat B. I. A.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de (...), după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul L. M. C., deși nu poseda permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 54290/(...), emisă de S. R. B.-N., a urcat la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare (...), pe care l-a condus pe drumurile publice, respectiv pe str. I. și str. Dimitrie Cantemir din B., unde a fost oprit de un echipaj al Poliției R.e, constatându-se că nu posedă permis de conducere.

A fost testat cu aparatul etilotest și pentru că rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool put în aerul expirat, a fost condus la S. J. B.-N. pentru recoltare de probe în vederea stabilirii alcoolemiei, constatându-se că avea o alcoolemie de 1,00 g%0, astfel cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 158/(...) emis de S. județean de medicină legală B.-N..

Fapta inculpatului, de a conduce pe drumurile publice un autoturism, fără a poseda permis de conducere, recunoscută de către acesta, săvârșită cu vinovăție, sub aspectul laturii subiective, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, pentru care instanța, îl va condamna la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o alcoolemie ce depășește limita legală, recunoscută de către acesta, săvârșită cu vinovăție, sub aspectul laturii subiective, întrunește în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG

195/2002 republicată, pentru care instanța, îl va condamna la pedeapsa de 8 luni închisoare.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv pericolul social concret al faptelor, persoana inculpatului, limitele speciale prev. de lege, pentru faptele săvârșite, reduse conformitate cu disp. art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală, atitudinea sinceră a inculpatului în decursul procesului penal.

În baza art. 33 lit. b Cod penal, s-a constatat că faptele au fost comise în concurs ideal, iar în temeiul art. 34 lit. b Cod penal, s-a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: 8 luni închisoare.

Întrucât faptele deduse judecății au fost comise în termenul de încercare de 2 ani și 4 luni stabilit prin SP nr. 2. a J. B., definitivă la (...), instanța în baza art.83 Cod penal, a revocat beneficiul suspendării condiționate al pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința sus menționată, pedeapsă ce se va executa alăturat pedepsei rezultante de 8 luni închisoare aplicată pentru faptele deduse judecății, în total inculpatul va executa pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 al.2 Cod penal rap. la de art.64 lit.a

Teza II-a și lit.b Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.

În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, a fost obligat inculpatul să plătească, în favoarea statului, suma de 410, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat oficiu pentru avocat B. I. A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal recurs inculpatul criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică.

În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că, raportat la împrejurările concrete în care s-a comis fapta, la persoana inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea acesteia, se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea unor circumstanțe atenuante, cu atât mai mult cu cât inculpatul regretă sincer comiterea faptei iar din actele de la dosar rezultă că acesta a început cursurile unei școli de șoferi.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul P. de pe lângă

Judecătoria Bistrița, reținându-se în sarcina sa că la data de (...), după ce a consumat băuturi alcoolice, acesta, deși nu poseda permis de conducere, astfel cum rezultă din adresa nr. 54290/(...), emisă de S. R. B.-N., a urcat la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare (...), pe care l-a condus pe drumurile publice, respectiv pe str. I. și str. Dimitrie Cantemir din B., unde a fost oprit de un echipaj al Poliției R.e, constatându-se că nu posedă permis de conducere.

A fost testat cu aparatul etilotest și pentru că rezultatul a fost de 0,48 mg/l alcool put în aerul expirat, a fost condus la S. J. B.-N. pentru recoltare de probe în vederea stabilirii alcoolemiei, constatându-se că avea o alcoolemie de 1,00 g%0, astfel cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 158/(...) emis de S. județean de medicină legală B.-N..

Inculpatul a declarat,în fața instanței de fond că recunoaște în totalitate comiterea faptelor descrise mai sus și solicită să fie judecat conform art.320 ind.1 C.

S-a procedat în consecință, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Astfel, odată stabilită și recunoscută vinovăția inculpatului, s-a trecut la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond ținând seama de criteriile generale prevăzute de art.72 C. reducând minimul special al pedepsei conform art.320 ind.1 alin.7 C.

În cauză nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante având în vedere faptul că inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, dând dovadă de perseverență infracțională.

Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. M. C., domiciliat in B.. B-dul I., nr. 4, sc.B, ap.49, jud. B. N., împotriva sentintei penale nr.

1511 din 9 decembrie 2010 a J. B..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 ianuarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. L. M. ANA C.

G.IER M. B.

Red.M.R./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.N. D. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 23/2011, Curtea de Apel Cluj