Decizia penală nr. 1099/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a1

DECIZIA PENALĂ NR. 1099/R/2011

Ședința publică din 27 iunie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. Ș.- judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C. GREFIER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. F. R. împotriva încheierii penale f.n. din 16 iunie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S., cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul ales avocat C. T., din cadrul Baroului de avocați S., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat D. G. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Întrucât inculpatul are apărător ales, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține recursul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv și punerea de îndată în libertate a inculpatului. În continuare se arată de apărătorul inculpatului, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă în prezent, iar altele noi nu au mai apărut.

Se mai arată de către apărătorul inculpatului că, din concluziile expertizei ADN rezultă că nu inculpatul este persoana care a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor ci o altă persoană, respectiv numitul Ș. Ș. a cărui urme papilare s-au găsit pe mânerul sabiei cu care victima a fost lovită.

Consideră că, inculpatul poate fi cercetat și în stare de libertate, întrucât există serioase dubii cu privire la persoana care a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor. De asemenea, numitul Ș. Ș. a cărui nume papilare au fost găsite pe mânerul sabiei nu a fost audiat.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca fiind nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de către reprezentantul parchetului că, din probele existente la dosarul cauzei rezultă existența indiciilor temeinice ale comiterii faptei de către inculpat, iar temeiurile care au determinat arestarea acestuia impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Se apreciază de către reprezentantul parchetului că prima condiție prevăzută de art. 148 lit.f Cod procedură penală este îndeplinită, precum și cea de-a doua condiție, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l- ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. A. pericol rezultă din natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii ei.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecat prezintă o gravitate sporită având rezonanța în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații grave este în stare de libertate.

Inculpatul R. F. R. având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.

C U R T E A :

Prin încheierea penală din 16 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în baza art.3001 Cod procedură penală și art.160 lit.b Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul R. F. R. (fiul lui N. și M., născut la data de (...) în Nușfalău, jud. S., domiciliat în Ș. S., str.Partizanilor, nr.36, bl.6, ap.17, jud. S., CNP 1.) prin încheierea penală nr.50/C/2010 a T.ui S.

În baza art.300 alin.3 Cod procedură penală s-a menținut în continuare măsura arestării preventive, constatând că în cauză s-a fixat termen la data de

(...).

P. a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul R. F. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art.20 rap. la art.174 alin.1 Cod penal, art.175 alin.1 lit.a și i Cod penal și conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. și ped. de art.86 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în dimineața zilei de (...) inculpatul R. F. R. s-a deplasat la domiciliul numitului V. P., l-a agresat pe acesta, în loc public, cu o sabie, provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol iar în data de (...) a condus pe drum public un autoturism fără a poseda permis de conducere.

Tribunalul Sălaj procedând din oficiu la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.3001 Cod procedură penală raportat la art. 160 Cod procedură penală s-a constatat că, temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere următoarele considerente:

Temeiul arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.50/C din (...) a T.ui S. este cel prevăzut de art.148 alin.1 lit.e și f Cod procedură penală respectiv că există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă existența indiciilor temeinice ale comiterii faptei de către inculpat constând în aceea că în dimineața zilei de (...) inculpatul R. F. R. s-a deplasat la domiciliul numitului V.

P., l-a agresat pe acesta, în loc public, cu o sabie, provocându-i leziuni care i- au pus viața în pericol iar în data de (...) a condus pe drum public un autoturism fără a poseda permis de conducere.

S-a reținut că faptele inculpatului se încadrează juridic în infracțiunile de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art.20 rap. la art.174 alin.1 Cod penal, art.175 alin.1 lit.a și i Cod penal și conducere a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prev. și ped. de art.86 alin.1

Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Prin urmare este îndeplinită prima condiție prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală ce a fost avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

De asemenea, s-a constatat ca fiind îndeplinită și a doua condiție respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului. A. pericol rezultă din natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, modalitatea și împrejurările comiterii ei.

Cu privire la dispozițiile art.148 alin.1 lit.e Cod procedură penală, instanța a constatat că în cauză există date că inculpatul R. F. R. exercită presiuni asupra părții vătămate și aparținătorilor acestuia, încercând să-i intimideze.

Faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoana asupra căreia planează astfel de acuzații grave este judecată în stare de libertate.

Împotriva încheierii mai sus menționate a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R. F. R. solicitând revocarea măsurii arestului preventiv și punerea sa de îndată în libertate deoarece temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă iar altele noi nu au apărut. Apărătorul inculpatului a mai învederat instanței de recurs că probele administrate până la acest moment procesual ridică serioase dubii cu privire la săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de tentativă de omor pentru care a fost trimis în judecată și în plus, nu există un impediment real pentru a fi judecat în stare de libertate.

Analizând recursul promovat, din prisma materialului probatoradministrat până în prezent, a motivelor invocate, dar și a prevederilor art.3856 alin.3 C. Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea penală din (...) a T.ui S. s-a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul

R. F. R., potrivit dispozițiilor art.3001 C., rap. la art.160 C. odată cu primirea dosarului care au termen de judecată la data de (...).

Constatând că subzistă temeiurile ce au impus inițial privarea de libertate a inculpatului a fost menținută în continuare starea de arest a inculpatului.

Curta constată că încheierea atacată este legală și temeinică, neexistând nici un motiv de casare a acesteia.

Astfel prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. F. R. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap.la art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.a și i C.p. și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin.1 C.p., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.p. Starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței constă în aceea că în data de (...) inculpatul R. s-a deplasat la domiciliul numitului V.

P. și în loc public, l-a tăiat pe acesta cu o sabie provocându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viața, iar în data de (...) și (...) a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 2771184/2011 și s-a fixat termen de judecată la data de 06 iulie 2011.

Instanța astfel investită are obligația de a verifica, înainte de expirarea duratei arestării preventive, legalitatea și temeinicia acesteia, respectiv dacă temeiurile ce au determinat luarea acesteia subzistă și impun în continuare privarea de libertate.

Inculpatul R. F. R. a fost reținut 24 de ore în data de (...), iar prin încheiere anr.50/C/(...) Tribunalul Sălaj s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile reținându-se ca temeiuri de arestare prev. art.148 lit.e li f

C. Această măsură preventivă a fost prelungită î faza de urmărire penală prin încheierile 31/C/(...), 5/C/(...), 7/C/(...), 10/C/(...) și 14/C/(...).

Instanța de recurs apreciază asemenea instanței de fond că, la acest moment procesual, există suficiente probe de natură a convinge un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

A.e probe sunt procesul verbal de cercetare la fața locului, dovada de ridicare a corpurilor delicte, raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată V. P., raportul de constatare a efectuării unei expertize genetice ADN, procesele verbale de efectuarea perchezițiilor domiciliare, declarațiile de martori consemnate la filele 59-76, 149-152, 175-178, 369-371 și 388-389, declarațiile părții vătămate, adresele emise de S P CRP CIV S.

Cele de mai sus constituie probe și indicii temeinice în sensul cerut de art.143 C. de natură a induce presupunerea rezonabilă că inculpatul R. F. R. ar fi comis faptele ce i-au fost reținute în sarcină.

Rămâne de analizat dacă temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii preventive privative de libertate - cele de la art.148 lit.e și f C. - subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Din probele administrate până în prezent reiese că există date că inculpatul R. exercită presiuni asupra părții vătămate V. P. și a familiei acestuia pentru a-și schimba declarațiile P. buna administrare a justiției și aflarea adevărului, având în vedere că până acum nu a fost demarată faza de cercetare judecătorească, iar aceste persoane nu au fost audiate în condiții de oralitate și contradictorialitate se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului. În acest sens sunt și prevederile art.136 C. care stipulează că la alegerea unei măsuri preventive trebuie avută în vedere asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, or o cauză în care există posibilitatea ca martorii ori părțile vătămate să fie influențate să nu declare adevărul nu se circumscrie acestui deziderat.

În privința art.148 lit.f C., Curtea constată că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Această stare de pericol rezidă atât din gravitatea deosebită a acuzațiilor aduse inculpatului care se presupune că în plină zi, în loc public, a încercat să-i ia viața părții vătămate V. P., de urmările pe care această pretinsa atitudine a inculpatului le-a avut - a fost pusă în primejdie viața părții vătămate, dar și persoana inculpatului care nu se afla la prima confruntare cu legea penală, în sarcina sa reținându-se starea de recidivă post-condamnatorie prev. de art.37 lit.a C.p. la un interval relativ scurt de la momentul liberării condiționate - (...)

- având un rest neexecutat de cca. 3 ani - mai exact 1189 zile - inculpatul este acuzat de săvârșirea unei alte fapte penale de o gravitate maximă.

P. motivele de mai sus Curtea constată că subzistă temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive și ele impun privarea de libertate în continuare a inculpatului, astfel că, în conformitate cu prevederile art.385/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefundat recursul declarat de inculpatul R. F. R. conform dispozitivului.

Văzând și prevederile art.189 și art.192 alin.2 C.

P. A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. F. R. împotriva încheierii penale din 16 iunie 2011 a T.ui S.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu - av- P. D. G. -, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

200 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2011 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. Ș. L. M.

ANA C.

M. N.

Red.MS Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1099/2011, Curtea de Apel Cluj