Decizia penală nr. 111/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 111/A/2011
Ședința publică din 24 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H. ,judecător JUDECĂTOR : I. M.
G. : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : S. DOBRESCU
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul M. N., împotriva sentinței penale nr.22. pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev.și ped.de art.176 alin.1 lit.c C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. N. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Fărcaș Mădălina E., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă D. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține apelul declarat.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, pe latură penală, reindividualizarea pedepsei aplicate dând o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante. C. că inculpatul a comis fapta aflându-se în stare de provocare, aspect pe care instanța de fond l-a ignorat. De la momentul primelor declarații, inculpatul a arătat că victima a venit la locuința sa și l-a amenințat în repetate rânduri că-l omoară și îi dă foc la casă astfel că amenințarea a fost de natură să-l alarmeze pe inculpat. C. că la stabilirea corectă a stării de fapt este esențială starea psihică sub influența căreia a acționat. Deși la momentul incidentului era doar inculpatul cu victima, declarațiile persoanelor din comunitate sunt de natură a lămuri adevărata stare de fapt, personalitatea victimei fiind cea care a provocat întregul curs al evenimentelor. Instanța de fond, analizând declarațiile martorilor D. R., D. A. și D. G., concluzionează că nu poate fi reținută apărarea inculpatului că a solicitat ajutorul acestor persoane pentru a scoate victima din casă. Deși există neconcordanțe între declarațiile acestor martori, instanța nu a apreciat că acest dubiu îi este favorabil inculpatului, ci, dimpotrivă, a considerat că declarațiile lor constituie un element care să conducă cu certitudine la concluzia că intenția inculpatului nu ar fi fost aceea de a cere ajutor. Instanța a reținut că victima era o persoană recalcitrantă mai ales atunci când consuma alcool însă această împrejurare nu justifică acțiunea inculpatului. Nu s-a luat în considerare declarația martorei P. Ana care a arătat că cu vreo două săptămâni înainte de incident l-a chemat pe fratele său să scoată victima din casă întrucât făcea scandal. La stabilirea pedepsei solicită a se avea în vedere că inculpatul are o situațiemedicală deosebită. Pe latură civilă, arată că inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita pretențiile civile.
Reprezentantul P., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. În mod justificat prima instanță nu a reținut art.73 lit.b C. întrucât nu s-a dovedit că inculpatul ar fi fost provocat de victimă, aceasta fiind doar susținerea inculpatului. Mai mult, inculpatul a fost examinat și nu rezultă că acesta să fi suferit vreo agresiune. Relevantă este declarația martorei D. R. care a declarat că inculpatul a venit nervos la ea și i-a spus că a lovit victima și nu-i poate opri sângerarea.
Inculpatul M. N., având ultimul cuvânt, arată că victima a venit la el la ora 1,30 dimineața și l-a amenințată că-i dă foc la casă. În acel moment s-a dus la o vecină să sune la poliție dar aceasta i-a spus că poliția nu va veni la ora aceea. Deoarece nu o putea scoate din casă, s-a dus la lemnărie de unde a luat un topor și a lovit victima la ureche. A. că nu a șters urmele de sânge așa cum se susține ci doar a măturat pe jos.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 226/(...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost condamnat inculpatul M. N., fiul lui V. și C. născut la (...) în D., cetățean român, stagiul militar satisfăcut, pensionar, domiciliat în V. C. sat D. nr. 29, jud. M., CNP 1., arestat în Penitenciarul Gherla,
- pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 al.1 lit. c C. la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 C. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C. pe o durată de 3 ani.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a și b C..
În baza art. 350 C. s-a menținut starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88
C., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu 27 septembrie 2010 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile D. I. domiciliat în A. nr. 4. suma de 2000 lei despăgubiri civile.
În temeiul art. 118 lit. b C. s-a confiscat corpul delict (topor) înregistrat la instanță la poz. 2. a R. de corpuri delicte și mijloacele de probă înregistrate la poz. 2. în R. mijloacelor de probă.
În baza art. 191 C. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului 1000 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu F.aș Mădălina.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul M. N. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 al.1 lit. c C., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 1. septembrie 2010 a suprimat viața vecinului său D. G. și asta după ce prin sentința penală nr. 57 din 29 septembrie 1973 a mai fost condamnat pentru o infracțiune de omor.
Examinând probele administrate în cauză și anume: proces verbal de sesizare a P. de P. V. C. (f.5 dosar u.p.); proces verbal de sesizare din oficiu (f.10 - SIC al IPJ M.); proces verbal de cercetare la fața locului (f.11-13) și planșa fotografică anexă (f.101-
106 dosar u.p.); proces-verbal de examinare (f.119 dosar u.p.); documentele medico- legale de la filele 70, 33-35, 71, 80 și 91 (respectiv constatările preliminarii medico- legale emise la data de (...) de S. J. B. M. și raportul de expertiză medico-legală -necropsie nr. 872/219 din (...), constatările preliminarii medico-legale și raportul de expertiză medico-legală nr. 887/(...) emise de S. județean B. M., precum și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 308/(...) conform căruia inculpatul are discernământul păstrat; probațiunea testimonială administrată în cauză (f.40-49, 58-69 și 72-72) respectiv declarațiile martorilor ce relevă relațiile dintre inculpat și victimă cât și faptul că acesta din urmă intenționa să-i facă o vizită inculpatului în seara cu pricina: D. Dorel, M. I., D. S. V., D. R., D. I., P. Ana, D. Ana Anuța, D. A. I., D. G. I., M. Anica, D. V., P. V., Timar V.; declarația părții civile D. I. (f.25-28 dosar u.p.); procesele verbale de la filele 51 și 16 de ridicare de la inculpat a obiectelor vestimentare conținând urme biologice (sangvinolente), și corpul delict; raportul de expertiză biocriminalistică serologică întocmit de I. C. al I. G. al P. R. inculpatului M. N. (f.19-23 și 162 dosar u.p.)., tribunalul a reținut următoarele:
La data de 1. septembrie 2010 în timp ce victima D. G. se afla la locuința inculpatului M. N., cei doi fiind vecini și obișnuind să consume băuturi alcoolice, acesta i-a aplicat o lovitură cu un topor la nivelul feței în urma căreia victima a decedat, fiind găsită a doua zi în toaleta din curtea locuinței inculpatului.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 872 din 15 septembrie 2010, emis de S. M.-L. J. B. M., moartea victimei D. G. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-circulatorii acute apărută în urma hemoragiei externe prin plagă tăiată-despicată cu secțiune de arteră facială.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav raportat și la împrejurarea că anterior acesta a mai fost condamnat pentru o infracțiune similară, aspect ce rezultă din cazierul judiciar aflat la dosar, faptă pentru care instanța îi aplică pedeapsa de 15 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pe de-o parte persoana inculpatului, vârsta foarte înaintată a acestuia, conjunctura în care fapta a fost comisă, însă pe de altă parte consecințele acesteia și anume suprimarea unei vieți.
Inițial inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că a găsit-o pe victimă în casă la întoarcerea lui, ieșind din bucătărie și îndreptându-se spre casa lui, ulterior însă a revenit, susținând că a comis omorul pentru că victima, fiind în stare de ebrietate i-a creat o stare de temere, respectiv că-i va da foc casei, motiv pentru care a solicitat ajutorul vecinilor pentru a-l scoate din casă, ceea ce în mod evident nu este real. E adevărat că vecinii acestuia, martorii D. R., D. A. și D. G. confirmă prezența inculpatului în jurul orelor 100 la locuința lor dar mai confirmă și că inculpatul le-a spus că „i-a dat în cap"; sau „că-i va da în cap"; fără să specifice cui. Mai mult, martora D. A., audiată fiind, relatează și că inculpatul în timp ce pleca de la ei a afirmat că „nu-i poate opri sângele";. Nerealizând pe moment ce se întâmplă, martorii au rămas să aștepte pe treptele casei, însă cum după reîntoarcerea inculpatului acasă la el, s-au stins luminile și s-a făcut liniște, s-au dus la culcare, nedând importanță acestei vizite. A. împrejurări stabilesc cu certitudine că în noaptea de 13 septembrie 2010 victima se afla la locuința inculpatului, că au avut loc anumite discuții neprincipiale pe fondul obișnuit de consum de alcool al celor doi și că i-a aplicat o lovitură cu toporul peste față. Apoi, speriat, inculpatul a solicitat ajutorul vecinilor după comiterea faptei și nu înainte, cum susține, după care a încercat să șteargă urmele de sânge găsite atât în casă cât și în curte până la cabina toaletei unde a așezat victima și unde a fost găsită a doua zi, dovadă în acest sens fiind raportul de constatare tehnico-științifică, planșa foto care relevă urmele ridicate de la fața locului dar și procesele verbale de ridicare a obiectelor vestimentare ale inculpatului, purtate în acea noapte și care conțineau urme biologice. Aproape toți martorii audiați au afirmat ceea ce a susținut și inculpatul, că victima era o persoană recalcitrantă mai ales atunci când consuma băuturi alcoolice, însă această împrejurare nu justifică acțiunea inculpatului atâta timp cât se cunoșteau foarte bine, se vizitau frecvent și consumau împreună băuturi alcoolice și nu au avut niciodată vreo altercație. Nu numai victima, dar și inculpatul, așa cum de altfel rezultă și din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică pe fondul consumului de alcool are halucinații vizuale, lacune amnezice și uneori aversiune afectivă față de cei apropiați, este violent și impulsiv, aspect confirmat și de martori, dar și de soția acestuia care arată că atunci când consuma alcool era violent cu toți membrii familiei, acesta și fiind motivul pentru care a hotărât să-l părăsească. În acesta condiții, neexistând argumente juridice suficiente pentru reținerea circumstanței atenuante a stării de provocare, așa cum a solicitat apărătorul inculpatului, instanța a avut în vedere la dozarea sancțiunii și stabilirea cuantumului acesteia contextul și împrejurările în care a fost comisă fapta. S-a stabilit că pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare să fie executată în regim de detenție, sens în care s-a dedus reținerea și arestul preventiv și s-a menținut starea de arest a inculpatului alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C. pe o durată de 3 ani, măsuri care se justifică raportat la fapta comisă și antecedentele penale ale acestuia. Partea civilă D. I., fratele victimei, a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de înmormântare în cuantum de 2.000 lei și cum acesta și-a arătat disponibilitatea de a achita prejudiciul în cuantumul solicitat, instanța a dat curs acestei cereri apreciind-o ca întemeiată. S-a confiscat corpul delict (topor) înregistrat la instanță la poz. 2. a R. de corpuri delicte și mijloacele de probă înregistrate la poz. 2. în R. mijloacelor de probă și a obligat inculpatul, ca o consecință a condamnării, la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M. N., criticând solușia atacată ca fiind netemenică și nelegală și a solicitat desființarea acestei hotărâri și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună reținerea stării de provocare potrivit art. 73 lit. b C. sau acordarea unei eficiențe mai sporite efectelor circumstanțelor atenunate, în ambele cazuri urmând a se proceda la reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul reducerii cunatumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege. În motivarea apelului inculpatul a arătat că victima a venit la locuința sa și l-a amenințat în repetate rânduri că-l omoară și îi dă foc la casă astfel că amenințarea a fost de natură să-l alarmeze pe inculpat, că martorii audiați în cauză confirmă faptul că le-a solicitat ajutorul pentru a îndepărta victima din locuința sa și, chiar dacă la momentul incidentului era doar el împreună cu victima, caracterul violent al victimei (astfel cum este caracterizat de către consăteni) susține apărarea sa potrivit căreia victima a fost cea care a provocat întregul curs al evenimentelor. A.antul a mai solicitat ca la stabilirea pedepsei să se valorifice situația sa medicală deosebită. Procedând la soluționarea apelului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața primei instanțe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul a comis infracțiunea care face obiectul cauzei. Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle impotriva Finlandei ). Din probele administrate a rezultat că inculpatul a aplicat victimei o lovitura cu un obiect contondent deosebit de dur, respectiv un topor, obiect susceptibil să producă leziuni grave în cazul lovirii unei persoane. Totodată, inculpatul a aplicat lovitura direct în zona capului părții vătămate și cu o intensitate deosebită, aspecte relevate de natura și gravitatea leziunilor provocate, respectiv plagă tăiată-despicată cu secțiune de arteră facială, decesul vitimei survenind ca urmare a insuficienței cardio-circulatorii acute apărută în urma hemoragiei externe. Or, în raport de instrumentul folosit, de intensitatea loviturii aplicate și de zona vizată de inculpat, Curtea reține că acesta a prevăzut posibilitatea producerii decesului părții vătămate și deși nu l-a urmărit, a acceptat eventualitatea acestuia, fapta fiind săvârșită sub aspectul laturii subiective în forma intenției indirecte, conform art. 19 pct. 1 lit. b C., în drept constituind infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 al.1 lit. c C., agravanta rezultând din faptul că inculpatul a mai fost condamnat definitiv pentru comiterea unei alte infracțiuni de omor. Apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi comis fapta în stare de provocare nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art.73 lit.b C., pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracțiune; provocarea să fi fost comisă de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator. Deși art.73 lit.b C. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator și infracțiunea săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, necesitatea existenței unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoție intensă. Întotdeauna, reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acțiunile ori afirmațiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta. Starea de tulburare caracteristică circumstanței atenuante a provocării, constă în reacția psihică produsă făptuitorului de actul provocator al persoanei vătămate și care determină comiterea infracțiunii. Existența sa se verifică în raport cu momentul săvârșirii acesteia, iar intensitatea ei se apreciază ținându-se seama de persoana făptuitorului și de circumstanțele în care s-au produs faptele. Chiar admițând ca fiind reală susținerea inculpatului, timpul scurs de la momnetul consumării pretinselor discuții contradictorii și până la agresarea victimei, interval de timp în care inculpatul a fost la locuința martorilor și apoi s-a deplasat în dependința locuinței unde s-a înarmat cu un topor, conduce la concluzia că emoția puternică cerută pentru existența stării de tulburare s-a diluat până la dispariție astfel că actul agresiv al apelantului s-a consumat fără existența pretinsei stări de tulburare invocată. Pe de altă parte, din depozițiile martorilor audiați rezultă că la momentul prezenței inculpatului la domiciliul lor, fapta era deja consumată. Astfel, martorii D. R., D. A. și D. G., care confirmă prezența inculpatului în jurul orelor 100 la locuința lor, declară că inculpatul le-a spus că „i-a dat în cap"; sau „că-i vada în cap"; fără să specifice cui, iar martora D. A., relatează că inculpatul, în timp ce pleca de la ei, a afirmat că „nu-i poate opri sângele";. Nu poate fi omis nici faptul că, deși art.73 lit.b C. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator și infracțiunea săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, necesitatea existenței unei asemenea proporții rezultă implicit din conținutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoție intensă. Or, față de presupusa afirmație a victimei, prieten al inculpatului, potrivit căreia ar fi intenționat să-i incendieze casa, neurmată de un act în acest sens, acțiunea inculpatului, constând în lovirea cu toporul într-o zonă vitală pentru viața unei persoane, respectiv zona capului, se dovedește a fi de o violență extremă și vădit disproporționată. Curtea consideră că invocarea comportamentului violent al victimei pe fondul consumului de alcool, fapt de notorietate (comportamnet care îl caracterizează de altfel și pe inculpat), nu poate fi primită ca și argument în probarea îndeplinirii condițiilor cerute de art. 73 lit. b C. deoarece, astfel cum s-a arătat, de esența stării de provocare este acțiunea victimei care trebuie să preceadă acțiunea imediată a inculpatului și nu comportamentul general al părții vătămate. Referitor la individualizarea sancțiunii penale Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Verificând modul în care s-a individualizat sancțiunea penală aplicată inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare. În acest context, nu poate fi omis faptul că inculpatul a comis o infracțiune de omor pentru care a fost condamnat definitiv, dovedind astfel că reeducarea sa nu s-a realizat și că valoarea socială fundamanentală - viața unei persoane - nu prezintă valențe pentru acesta. Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancțiunii la minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii comise, condițiilor concrete în care s-au produs, având în vedere că inculpatul a mai comis fapte similare, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva atingerii dreptului la viață a altei persoane. Raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante este justificat. Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.74 C. sau a altora asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțeatenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art.74 C., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și lăsată la aprecierea acesteia. În această apreciere se ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului. Pe de altă parte, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este, însă, posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei, condiții care nu se regăsesc în cauză. Astfel, „conduita bună";, în sensul art. 74 alin.1 lit. a C., presupune, între altele, absența antecedentelor penale, ceea ce nu este cazul inculpatului; „. depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză; „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii. Pentru aceste motive Curtea consideră că pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului. Cu privire la pedepsele accesorii și complementare, Curtea relevă, în primul rând, că în conformitate cu principiul legalității pedepsei, instituit de art. 2 C., pedepsa accesorie și cea complementară constând în interzicerea unor drepturi, este prevăzută de legea penală prin art. 64 C. și art. 65 C. În al doilea rând, Curtea constată că recurgerea instanței la această categorie de pedeapsă este subordonată exigenței legale a constatării de către instanța judecătorească, atât a necesității aplicării sale, cât și unor criterii de individualizare instituite, de asemenea, de legea penală, și anume dispozițiile art. 71 alin. 3 C., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 74/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru unificarea practicii judiciare naționale în această materie. Sub aspectul necesității aplicării pedepsei accesorii și a celor complementare Curtea constată că în raport de tipul infracțiunii pentru care a fost condamnat inculpatul, infracțiune care a adus grave atingeri dreptului la viață, ceea ce constituie conținutul infracțiunii de omor deosebit de grav, o astfel de pedeapsă se impune pentru a asigura pe deplin scopul general al pedepsei penale, prevăzut de art. 52 alin. (1) C. În realizarea acestui scop, orice pedeapsă trebuie să conțină, cumulativ, un element coercitiv, un altul reeducativ și, în final, un element preventiv. Curtea reține că numai prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii raportat la gravitatea faptei, la imperativul ocrotirii pe viitor a unor relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, nu este suficientă, impunându-se a fi decăzut din dreptul de acces la astfel de demnități publice. Curtea de A. concluzionează, așadar, că aplicarea pedepsei accesorii și complementare în sarcina inculpatului are caracter necesar. Relativ la individualizarea acestora, Curtea constată că procesul de alegere și nominalizare impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanța de judecatăva efectua o astfel de individualizare. A. criterii sunt prevăzute de art. 71 alin. (3) C., cu titlu general, și se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului. Criteriile enunțate sunt supuse controlului instanței de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice [(art. 64 lit. a), teza a II-a, C.)] intervine de drept, conform dispozițiilor art. 71 alin. (2) C., ceea ce înseamnă că această componentă se aplică automat, prin voința legiuitorului și fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este detenția pe viață sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 C., este supusă, în toate cazurile controlului exercitat de instanța de judecată, fiind exclus automatismul legii penale. E.luând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii și a celei complementare, deci și interzicerea dreptului de a alege și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (art. 64 lit. a, teza I, C., art. 64 lit. b C.), Curtea reține că în raport de aceste criterii, precum și de tipul infracțiunii săvârșite de către inculpat, interzicerea acestor drepturi se impune cu motivarea că severitatea unei astfel de interdicții, semnificând anularea, chiar limitată, a unor drepturi constituționale este justificată și se află în legătură directă cu tipul infracțiunii reținute în cauză deoarece, atâta timp cât inculpatul nu a reușit să acorde importanța cuvenită valorii sociale supreme - viața unei persoane -, acesta nu prezintă garanții că poate decide corespunzător asupra modului în care este condusă societatea. Așa fiind, Curtea concluzionează că este corectă interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C., alături de pedeapsa închisorii. Această interdicție se va aplica de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei închisorii sau, după caz, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, precum și pe perioada stabilită de instanță după executarea pedepsei închisoarii. Neconstatând motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței apelate, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat apelul inculpatului, hotărârea atacată urmând a fi menținută în întregime. În baza art.350 C. se va menține starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art.5 paragraf 1 din C. (cauza Tommasi vs.Franța). Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art.5 paragraf 1 lit.a și c din C., astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza Wemhoff contra Germaniei. Ținând seama de probatoriul cauzei și soluția pronunțată de tribunal, curtea consideră că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, care se regăsesc în disp.art.148 lit.f C. și că menținerea acestei măsuri de către instanța de apel este pe deplin justificată în raport cu prevederile legale invocate, coroborate cu cele ale art.5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În baza art.88 C.. raportat la art.381 C. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv începând cu (...) și până în prezent. Potrivit art. 192 al. 2 C. se va obliga inculpatul să achite suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat. PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. N., fiul lui V. și C., născut la (...) în D., arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 226 din 7 aprilie 2011 a T.ui M.. Menține starea de arest a inculpatului. Potrivit articolului 88 C. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu p.civ.. Dată și pronunțată în ședința publică din data de (...) în prezența inculpatului M. N. arestat. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, L. H. I. M. G., LEUNȚA S. Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./(...) Jud.fond.O.M.G.
| ← Decizia penală nr. 2007/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1648/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
