Decizia penală nr. 1125/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.1125/R/2011

Ședința nepublică din data de 29 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. R.

JUDECĂTORI: A. D. L.

GREFIER: M. B.

V. C.- președinte secție

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. B. G. împotriva sentinței penale nr. 155 din 30 martie 2011, pronunțată de

Judecătoria Turda, în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. B. G. asistat de av.R. C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.L. Kinga, ambii avocați din cadrul Baroului C. cu delegațiile la dosar, lipsă fiind inculpatul, părțile responsabile civilmente M. D. Și M. C. și partea vătămată O. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea, având în vedere că la data comiterii faptei inculpatul era minor, în baza art.485 C.pr.pen., declară ședință nepublică.

Inculpatul M. B. G., arată că dorește să-și retragă recursul formulat.

Față de această manifestare de voință, Curtea acordă cuvântul părților.

Apărătorul inculpatului M. B. G., solicită a se lua act de retragerea recursului inculpatului și să acorde plata onorariului avocațial avansat din FMJ pentru av.L. Kinga.

Reprezentantul M.ui P., față de manifestarea de voință a inculpatului, solicită a se dispune în consecință.

Inculpatul M. B. G., solicită să se ia act de retragere recursului.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.155 din 30 martie 2011 pronunțată de

Judecătoria Turda în dosarul nr.(...), în baza art. 211 al. 1 , al. 2 lit. b și al.2 ind.1 lit. a C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c C. pen., art. 76 lit.b C. pen., și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP a fost condamnat inculpatul M. B. G. în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

In baza art. 181 alin.1 C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c C. pen., art. 76 lit.b C. pen., și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPPa fost condamnat inculpatul M. B. G., în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal, au fost contopite următoarele pedespe:

- 4 ani inchisoare stabilită prin prezenta.

- 6 luni inchisoare stabilită prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a cnstatat că partea vătămată P. C. C. nu se constituie parte civilă în cauză.

În temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 din Codul civil a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată O. M. și în consecință au fost obligați inculpați să plătească în favoarea acesteia suma de 250 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, inculpatul M. B. G. răspunzând în solidar cu părțile civile responsabile M. D. - T., str.T. nr.30, ap.23, jud.C. și V. C. - T., str.T. nr.30, ap.23, jud.C.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpat la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 1.100 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru faza de urmărire penală și faza de judecată avocat

L. N. și care se avansează din FMJ în favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în seara zilei de

(...) în jurul orelor 2100, inculpatul minor B. A. aflându-se împreună cu inculpatul M. B.-G. - în vârstă de 15 ani, în zona Materna din municipiul T., s- au hotărât să caute o persoană pe care să o atace și să-i sustragă bunurile, pentru a face rost de bani.

În acest sens, s-au deplasat pe str. T. din mun. T., la barul M., unde au observat-o pe partea vătămată O. M., care consuma băuturi alcoolice și se afla în stare de ebrietate.

Cei doi au considerat că acesta ar putea fi o victimă ușoară și s-au hotărât să îl aștepte să iasă din bar iar apoi să îl atace și să îi sustragă bunurile pe care le avea asupra sa.

Inculpatii au așteptat aproximativ o jumătate de oră în parcul de vis-à- vis de bar până când partea vătămată a părăsit localul iar apoi l-au urmărit până a intrat în scara blocului unde locuiește, situat pe aceeași stradă (T.) la nr.16.

Aici, profitând de întuneric,ambii învinuiți i-au aplicat părții vătămate mai multe lovituri în zona capului și peste corp până când acesta a căzut la pământ, după care l-au deposedat de bunurile pe care le avea asupra sa, respectiv: inculpatul B. A. i-a sustras un pachet de țigări M. C., o brichetă cu gaz și suma de 1,7 lei iar inculpatul M. B. G. a deposedat partea vătămată de un bon de masă în valoare de 8,31 lei eliberat de SC „. SA T., după care cei doi au abandonat partea vătămată în scara blocului.

Ajuns la domiciliul său, inculpatul M. B. G. a pus în vitrina dulapului din casă bonul de masă sustras de la partea vătămată fără a-i spune mameisale V. C. de unde îl are. La câteva zile, numita V. C. a luat bonul alimentar din vitrină, l-a completat cu datele sale personale și a cumpărat cu el alimente de la un magazin aparținând S. C. Izopop SRL.

Organele de poliție s-au deplasat la sediul magazinului menționat și au identificat bonul de masă sustras de către inculpat și completat corespunzător de către mama acestuia ( f.37), constatându-se că seria acestui bon de masă corespunde cu seria bonurilor de masă eliberate de către SC E. SA T., angajatului parte vătămată O. M.

Urmare a loviturilor primite, partea vătămată O. M. a suferit mai multe leziuni la nivelul capului, respectiv un TCC acut și fractură piramidă nazală, leziuni care necesită 14-16 zile de îngrijiri medicale conform Raportului de constatare medico-legală nr.1088/II/a/28 din (...)(f. 33 dosar u.p.).

Cu ocazia cercetării locului săvârșirii infracțiunii, au fost identificate mai multe pete de sânge în care s-a călcat cu un pantof tip sport. În timpul cercetării au fost ridicate probe biologice din sângele găsit la fața locului pentru a fi examinate de medicii specialiști.

Cu privire la examinarea făcută probelor biologice ridicate de la fața locului și a pantofilor inculpatului M. B. G., prin adresa nr.952/VIII/c/2 din

(...) I. M. L. C. N. a comunicat că sângele identificat la fața locului aparține grupei A, aceeași grupă având-o și partea vătămată O. M., iar sângele găsit pe pantofii inculpatului M. B. G. este de proveniență umană însă apartenența de grup sanguin nu s-a putut determina datorită cantității insuficiente de sânge.

În scopul realizării acestui obiectiv, probele au fost trimise Institutului de

M. L. M. M. B., urmând ca acest institut să efectueze expertiza solicitată.

La data de 25 februarie 2009 cu ocazia reconstituirii efectuate de lucrătorii de poliție, inculpatul M. B. G. a arătat în prezența martorilor asistenți Cristurean G. și Hoka Iuliu modul în care a acționat împreună cu inculpatul B. A. la agresarea și deposedarea de bunuri a părții vătămate O. M. .

Inculpatul M. B. G. a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

În cauză a fost dispusă efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică, raportat la vârsta inculpatului de 15 ani la data comiterii faptei , care a concluzionat că inculpatul M. B. G. are discernământ prezent pentru fapta comisă , corespunzător vârstei cronologice și intelectului ( f.158 dosar u.p.).

În data de (...) partea vătămată P. C. C. a depus plângere împotriva inculpatul M. B. G. cu privire la faptul că în seara zilei de (...) acesta l-a agresat provocându-i leziuni ce au necesitat 25- 30 de zile de îngrijiri medicale.

În urma analizei actelor de urmărire penală s-a reținut că în data de (...), în jurul orelor 19,30 între partea vătămată P. C. C. și martorul M. D., tatăl inculpatului M. B. G. a avut loc un conflict verbal, în incinta barului „Cadar"; din municipiul T., str. T., pe fondul consumului de alcool.

În jurul orelor 20,00, partea vătămată a părăsit barul, fiind așteptat în fața barului de către inculpatul M. B. G. și tatăl său, conflictul dintre aceștia continuând, și fiind pe cale să degenereze în conflicte fizice. În acel moment la fața locului s-a deplasat o patrulă compusă din polițiștii comunitari G. D. C. și P. G., care au intervenit pentru a aplana conflictul separându-i pe aceștia,partea vătămată fiind direcționată în curtea colegiului L. Rebreanu din imediata apropiere.

Partea vătămată însă, fiind sub influența băuturilor alcoolice a ieșit din curtea colegiului și s-a deplasat spre martorul M. D. cu intenția de a-l lovi,însă a alunecat și a căzut pe sol, moment în care M. B. G. s-a deplasat și l-a lovit cu piciorul pe partea vătămată, în partea stângă a feței.

În urma leziunilor suferite partea vătămată a fost internată în perioada

14.03.- (...) la C. C. M. - F. I C. N., suferind intervenții chirurgicale, la ambii pomeți, ulterior eliberându-se certificat medico-legal, în care se arată că partea vătămată prezintă leziuni corporale care necesită 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale.

Deși, în faza de urmărire penală inculpatul M. B. G. nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală acesta a recunoscut faptul că l-a agresat pe partea vătămată P. C. C. în data de (...)

În cauză in faza de urmarire penala a fost audiat martorul G. D. C. care a declarat că a observat momentul în care inculpatul M. B. G. l-a lovit cu piciorul în față pe partea vătămată provocându-i mai multe leziuni ( f.172-173 dosar u.p.).Totodată acesta face referire și la atitudinea părții vătămate care s- a deplasat spre martorul M. D. cu intenția de a-l lovi cu pumnul , însă raportat la desfășurarea evenimentelor , la faptul că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată după ce acesta a căzut la pământ.

Și în această cauză, având în vedere vârsta de 15 ani a inculpatului, a fost dispusă efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică care a concluzionat că inculpatul M. B. G. are discernământ prezent pentru fapta comisă, corespunzător vârstei cronologice și intelectului ( f. 167 dosar u.p.).

În drept, fapta inculpatului fapta inculpatului minor M. B. G. care, în seara zilei de (...), în jurul orelor 21,00, împreună cu inculpatul B. A. , prin violență, l-a deposedat pe partea vătămată O. M. de bunurile pe care le avea asupra sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1 ,al. 2 lit. b și al.2 ind.1 lit. a C .pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. Fapta inculpatului minor M. B. G. care, în data de (...), în jurul orelor 20,00, l-a agresat pe partea vătămată P. C. C., lovindu-l cu piciorul în zona feței și provocându-i leziuni ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin.1 C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. Ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

La individualizarea judiciara a pedepsei aplicate inculpatului conform art 72 C pen s-au avut in vedere dispozitiile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepselor, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, persoana inculpatului care denotă o periculozitate sporită ce transpare din modul de comitere a faptei și atitudinea sa sinceră.

Împrejurările că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei nu au fost reținute ca circumstanțe atenuante judiciare întrucât, raportat la infracțiunea comisa și urmările acestora nu apar ca fiind favorabile într-o măsură care să justifice reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. A. împrejurări au fost avute însă în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că pronunțarea condamnării față de inculpatul M. B. G. nu constituie un avertisment suficient pentru acesta astfel ca, fără executarea pedepsei, inculpatul să nu mai comită alte infracțiuni.

Astfel, in baza art. 211 al. 1 , al. 2 lit. b și al.2 ind.1 lit. a C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c C. pen., art. 76 lit.b C.pen., și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP a condamnat pe inculpatul M. B. G., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

In baza art. 181 alin.1 C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c C. pen., art. 76 lit.b C. pen., și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP a condamnat pe inculpatul M. B. G., în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. pedespe:

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal, a contopit următoarele

- 4 ani inchisoare stabilită prin prezenta.

- 6 luni inchisoare stabilită prin prezenta, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

In baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. II C. pen., pe durata executării pedepse.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

S-a constatat că partea vătămată P. C. C. nu se constituie parte civilă în cauză.

În temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 din Codul civil a fost admisă acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată O. M. și în consecință au fost obligați inculpați să plătească în favoarea acesteia suma de 250 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, inculpatul M. B. G. răspunzând în solidar cu părțile civile responsabile M. D. - T., str.T. nr.30, ap.23, jud.C. și V. C. - T., str.T. nr.30, ap.23, jud.C.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 1.100 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru faza de urmărire penală și faza de judecată avocat

L. N. și care s-a avansat din FMJ în favoarea Baroului C..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În ședința nepublică din data de (...), inculpatul, prezent în fața instanței de recurs, a declarat că își retrage recursul formulat.

Față de această manifestare de voință, în baza art.385 ind.4 C.p.p. curtea va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Va constata că inculpatul este arestat in alta cauza.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpat in solidar cu părțile responsabilă-civilmente să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M. B. G., fiul lui D. si C., născut la (...), deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 155 din 30 martie 2011 a Judecătoriei T..

Constată că inculpatul este arestat in alta cauza.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat in solidar cu părțile responsabilă-civilmente să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 iunie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. A. D. L. V. C.

GREFIER M. B.

Red.M.R./S.M.D.

4 ex./(...) Jud.fond. H. O. T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1125/2011, Curtea de Apel Cluj