Decizia penală nr. 705/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.705/R/2011
Ședința publică din 05 mai 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. G., judecător
JUDECĂTORI : M. B.
: D. P.
GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : D. SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă J. C. și inculpatul C. I., împotriva sentinței penale nr.230/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.C. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului solicită amânarea cauzei pentru a se prezenta inculpatul și a arăta motivele de recurs.
Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, având în vedere că nu s-a formulat de către inculpat o cerere de amânare a judecării cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei comise. Hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante. Inculpatul a condus autoturismul în localitatea F., unde circulația este intensă, în condițiile în care se afla în stare de ebrietate și a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale, astfel că fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social. Solicită aplicarea unei pedepse în cuantum majorat, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante care s-au reținut în favoarea inculpatului.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, solicită admiterea lui, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei. Având în vedere că s-au reținut disp.art.320/1 C.pr.pen. se putea aplica inculpatului o pedeapsă într-un cuantum mai redus, aceasta fiind suficientă pentru a asigura scopul pedepsei
și anume reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.230 pronunțată la data de 07 martie 2011 de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), în temeiul art. 334 C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. I., din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr.
195/2002, cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.
În temeiul art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în condițiile art. 320 indice 1 alin. 7 C., cu aplicarea art. 40 alin. 1 C., art. 74 lit. c C., art. 76 lit. e C. a fost condamnat inculpatul C. I., fiul lui G. și V., născut la data de (...) în com. M. Bravu, jud. G., cetățean român, studii medii, muncitor, căsătorit, cu antecedente penale, CNP 1., domiciliat în com. F., str. T. V. nr.92, jud. C., la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În temeiul art. 83 C. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.
470/05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare și dispune executarea în întregime a pedepsei de 3 luni la care se adaugă pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, rezultând pedeapsa de 9 luni închisoare.
Inculpatul va executa pedeapsa de 9 luni închisoare în regim de detenție. În temeiul art. 71 alin. 1, 2 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevazut de art. 64 lit. a teza a II - a C. pe durata executarii pedepsei.
În temeiul art. 191 al. 1 C. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 320 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorului din oficiu Lefticariu R. S. în cuantum de 200 lei s-a avansat din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de (...), în jurul orelor 20,00, organele de poliție din cadrul Postului de P. F., în timp ce se aflau in exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizate cu privire la faptul că pe strada S. B. din localitatea F. a avut loc un accident soldat cu pagube materiale. Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constatat că în evenimentul rutier a fost implicat autoturismul marca Opel Kadett condus de inculpatul C. I. și autoturismul marca Skoda Fabia condus de martorul G. C. G. Din declarațiile celor doi conducători auto a rezultat că în apropierea sensului giratoriu situat pe str. S. B. inculpatul nu a observat în timp util că autoturismul care circula în fața sa a frânat și a intrat în impact cu acesta, lovindu-l în partea din spate.
Organele de poliție au procedat la testarea inculpatului cu aparatul alcooltest în prezenta martorului asistent G. C. G., rezultând valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila 10).
U., inculpatul a fost condus la unitatea sanitară UPU I din C.-N., pentru recoltarea de probe biologice. Inculpatului i-au fost recoltate două probe desânge, așa cum rezulta din procesul verbal de recoltare de la fila 9 din dosar. Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 6559/IX/a/2018, emis de IML C.-N. în data de (...), inculpatul a prezentat o îmbibație alcoolică de 1,25 gr‰ pentru proba recoltata la ora 21,45 și de 1,10 gr‰ pentru proba recoltata la ora 22,45 (fila 7).
Fiind audiat după începerea urmăririi penale, inculpatul C. I. a declarat că, pe parcursul zilei de 0(...), în timp ce a lucrat la construcția unei case a consumat aproximativ 6 litri de bere. U. s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel Kadett, pe care l-a condus de pe str. T. V. din com. F. până la sensul giratoriu situat la intersecția cu strada S. B., unde a intrat în impact cu autoturismul care rula în fața sa, deoarece nu a observat că șoferul acestuia a frânat brusc. Inculpatul a arătat că a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,70 mg/l, după care i s-au recoltat două probe biologice de sânge. A. a menționat că nu contestă rezultatul buletinului de analiză toxicologică și nu solicită efectuarea unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei (f.13).
In cursul judecații inculpatul a arătat că recunoaște în integralitate fapta și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
In cursul urmăririi penale a fost audiat martorul G. C. G. care a relatat împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier și a descris activitățile efectuate de organele de poliție după ce au fost chemate la fața locului .
Instanța a constatat că în cuprinsul actului de sesizare a fost reținută în mod corect starea de fapt expusă mai sus, cu respectarea dispozițiilor art. 69
C.proc.pen, pe baza declarațiilor inculpatului în care acesta recunoaște săvârșirea faptei și relatează desfășurarea evenimentelor anterioare depistării sale în trafic, declarație care se coroborează cu declarația martorului asistent G. C. G., care a asistat la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, precum și cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție cu privire la conținutul căruia inculpatul și nici martorul asistent nu au făcut obiecțiuni (fila 4). Valoarea alcoolemiei este probată cu rezultatul aparatului etilotest (fila 10) coroborat cu rezultatul buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 6559/IX/a/2018, emis de IML C.-N. în data de (...) (fila 7).
În drept:
Fapta inculpatului C. I., care în data de 0(...), în jurul orelor 20,00, a condus autoturismul marca Opel Kadett, cu număr de înmatriculare (...), pe drumurile publice din loc. F., având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita admisă de lege, respectiv de 1,25 gr‰., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr.
195/2002, republicată.
În mod corect s-a solicitat de către reprezentanta P.ui reținerea la încadrarea juridică a infracțiunii a dispozițiilor art. 40 al. 1 C. având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate aferente pedepsei rezultante de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, definitivă prin neapelare; nu sunt incidente dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie deoarece inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 6 luni. Din aceste motive, în temeiul art. 334 C. instanța va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. I., din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 40 alin. 1 C.
Astfel, fapta inculpatului este prevăzută de legea penală ( art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002), a fost săvârșită cu vinovăție de acesta și prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind întrunite toate cele 3 trăsături esențiale ale infracțiunii prevăzute de art. 17 C. În ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, instanța constată că, sub aspectul laturii obiective, acțiunea inculpatului a constat în conducerea autoturismului marca Opel Kadett pe drumurile publice din loc. F., având în sânge o concentrație alcoolică peste limita permisă de lege, urmarea produsă a constat în crearea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier și implicit pentru ordinea publică, iar raportul de cauzalitate între acțiune și urmare rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție eventuală: astfel, el a consumat în mod deliberat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan conștient că, având în sânge o anumită concentrație alcoolică, creează o stare de pericol pentru circulația rutieră, nu a urmărit acest rezultat, însă a acceptat, cu indiferență, posibilitatea producerii lui.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. Astfel, s-a avut în vedere faptul că legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, dar în urma aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 alin. 7 C. aceste limite se reduc cu 1/3, rezultând că pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 95/2002 limitele pedepsei închisorii sunt între 8 luni și 3 ani 4 luni; astfel instanța s-a raportat în procesul de individualizare la minimul special de
8 luni închisoare. În privința împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită infracțiunea instanța va reține că inculpatul a condus autoturismul pe raza loc. F. unde traficul este destul de intens și a provocat un eveniment rutier, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În legătură cu persoana inculpatului, instanța constată ca acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior la o pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendare condiționata, aplicată însă pentru alt gen de infracțiuni, fără a exista o perseverență infracțională în comiterea unor fapte de același gen; de asemenea infracțiunea dedusă judecății în prezentul dosar a fost săvârșită la sfârșitul duratei termenului de încercare aferent suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare (acesta s-ar fi împlinit în luna septembrie 2010). Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, s-a prezentat în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost necesar, contribuind la aflarea adevărului, a arătat că regretă comiterea faptei, motive pentru care instanța va reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C. si pedeapsa va fi coborâtă sub minimul special de 8 luni prevăzut de lege, potrivit art. 76 lit. e C., fără a fi apropiată de limita minimă permisă de lege având în vedere circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta expuse anterior.
Raportat la aceste elemente de individualizare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin.
1 teza I din OUG 195/2002, în condițiile art. 320 indice 1 alin. 7 C., cu aplicarea art. 40 alin. 1 C., art. 74 lit. c C., art. 76 lit. e C. va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea inculpatului, la îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 52 C.
Având în vedere ca infracțiunea dedusa judecății în prezentul dosar a fost săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate dispusa prin sentința sus-menționata, în temeiul art. 83 C. instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 470/05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, definitivă prin neapelare, prin neapelare și a dispus executarea în întregime a pedepsei la care se adaugă pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, rezultând pedeapsa de 9 luni închisoare. Inculpatul va executa pedeapsa de 9 luni închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 71 C. s-a interzse inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II - a C. pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 191 alin. 1 C. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 320 lei.
În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorului din oficiu Lefticariu R. S. în cuantum de 200 lei s-a avansat din FMJ.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria
Cluj-Napoca și inculpatul.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantum sporit, corespunzător gradului de pericol social al faptei comise de acesta.
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul cuantumului redus al pedepsei aplicate, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, deoarece inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice din localitatea F. cu trafic aglomerat, în condițiile în care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale, sens în care fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, motive pentru care s-a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare a acesteia suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere, cu motivarea că în cauză au fost aplicate disp. art.3201 C. iar pedeapsa aplicată inculpatului putea fi mai redusă, aceasta fiind suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Recursurile formulate în cauză urmează să fie respinse pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea , în sensul că la data de 6 august 2010 în jurul orelor 20,00 inculpatul C. I. a condus pe drumurile publice din localitatea F. autoturismul marca Opel Kadet cu nr. de înmatriculare (...), având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,25 gr.%.0 la prima probă recoltată ora 21,45 și de 1,10 gr%.0. la cea de-a doua probă recoltată ora 22,45. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, iar la primul termen de judecată a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 C. referitoare la reducerea cuantumului pedepsei cu o treime în situația în care acesta a solicitat judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.40 alin.1 C., raportat la pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr.470 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei C.-N., iar pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de disp. art.72 C. , reținându-se în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c C., cu reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, aplicându-i o pedeapsă de 6 luni închisoare. În mod întemeiat în baza art.83 C. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.470 din 5 iunie 2008 a Judecătoriei C.-N. , pedeapsă care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 luni închisoare în regim de detenție. Solicitarea P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca referitoare la înlăturarea circumstanței atenuante reținute în favoarea inculpatului și majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia nu este întemeiată, raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta, concentrația de alcool în sânge în momentul producerii accidentului de 1,25 gr.%.0 , care este apropiată de limită minimă prevăzută de lege, că în urma accidentului nu au rezultat victime doar pagube materiale și că inculpatul nu a fost condamnat anterior pentru alte fapte decât cea prin sentința penală nr.470/2008 a Judecătoriei C.-N., pedeapsă a cărei suspendare condiționată a fost revocată în prezenta cauză. Reeducarea inculpatului poate fi realizată și prin executarea pedepsei de 9 luni închisoare, apreciind că raportat la personalitatea inculpatului și la împrejurările în care a fost comisă fapta nu se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea pentru care acesta a fost trimis în judecată în prezenta cauză. Neîntemeiată este și solicitarea inculpatului de a-i fi redusă pedeapsa sub limita stabilită de instanța de fond, întrucât reducerea acestei pedepse sub 6 luni închisoare nu ar fi în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului raportat și la faptul că anterior acesta a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune prev. de art.215 alin.1, 2 și 3 C.. Tot neîntemeiată este solicitarea inculpatului prin apărătorul acestuia de a schimba modalitatea de executare a pedepsei în suspendare condiționată sau suspendare sub supraveghere deoarece în situația aplicării dispozițiilor art.83 C. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare cum este cazul în prezenta speță, singura modalitate de executare a pedepsei este regimul de detenție. Având în vedere că nu se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea circumstanței atenuante reținute în favoarea acestuia, așa cum solicită P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în motivele de recurs și nici reducerea pedepsei solicitarea făcută de inculpat, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursurile formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și inculpat împotriva sentinței penale nr.230 din 7 martie 2011 a Judecătoriei C.-N. urmează să fie respinse ca nefondate. În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din FMJ. Potrivit art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial. Cheltuielile judiciare suportate de stat în recursul parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca urmează să rămână în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul C. I. si P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 230 din 7 martie 2011 a Judecătoriei C.-N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul C. I. să plătească 300 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariu avocațial, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân in sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. G. M. B. D. P. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 3 ex./(...) Jud.fond.A. P.
← Decizia penală nr. 1265/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1125/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|