Decizia penală nr. 113/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.113/R/2011
Ședința ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : V. G., judecător
JUDECĂTORI: M. B.
V. C.
GREFIER : D. S.
D. de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul E. C. S. împotriva Încheierii penale din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive și cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Balogh Roberth, din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Pentru a se dispune menținerea măsurii arestării preventive trebuie fie să subziste temeiurile care au stat la baza arestării inculpatului, fie să existe temeiuri noi care să impună privarea de libertate a acestuia. În speță, inculpatul este arestat din 25 noiembrie 2009, de un an și 2 luni, iar ca temei de arestare s-au reținut disp.art.143 și 148 lit.f C.pr.pen. Indiferent de gravitatea presupusei infracțiuni, pericolul pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului, se estompează și nu se mai poate susține că este actual. Nici presa nu mai este interesată de acest subiect. Cercetarea judecătorească este aproape finalizată, iar inculpatul nu poate influența audierea martorilor cu identitate protejată care mai sunt de audiat. D. rezonabilă a arestului preventiv a fost depășit și nu există riscul ca inculpatul să împiedice buna desfășurare a procesului penal sau să se sustragă cercetării judecătorești. Scopul măsurii preventive se poate asigura și cu inculpatul în stare de libertate.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar aceasta a fost respinsă cu motivarea că în libertate inculpatul ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. Nu se poate susține această împrejurare, deoarece mai sunt de audiat 2 martori care nu au fost găsiți. Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Din declarațiile părților vătămate rezultă că inculpatul nu era o persoană violentă și nu există probe din care să rezulte că în libertate acesta ar exercita presiuni asupra lor. Solicită a seavea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, are doi copii minori în întreținere, iar menținerea acestuia în continuare în stare de arest, poate cauza un prejudiciu părinților săi care au garantat cu locuința un credit, iar din cauză că inculpatul nu mai plătește ratele, aceștia își pot pierde în orice moment locuința în care stau. După un an și 2 luni, inculpatul este singurul care este mai este arestat, ceilalți fiind cercetați în stare de libertate. În situația sa, măsura arestării preventive se transformă într-o veritabilă pedeapsă. Pentru toate aceste motive solicită admiterea cererii și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. În mod corect instanța de fond a reținut și motivat că, deși nu există temeiuri noi, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.143 și art.148 lit.f C.pr.pen. Există indicii că inculpatul a comis o infracțiune, iar pericolul pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea acestuia în libertate rezultă din gravitatea faptei comise și rezonanța pe care săvârșirea acestei fapte o are în comunitatea în care inculpatul locuiește. Este greșită comparația care se face față de ceilalți inculpați cercetați în libertate, pentru că în sarcina inculpatului se reține o activitate infracțională mai vastă. Solicită respingerea recursului și în ceea ce privește liberarea provizorie sub control judiciar. În mod corect s-a respins cererea, reținându-se profilul psihic violent al inculpatului și temerea că acesta va influența desfășurarea procesului penal. Martorii au fost audiați cu identitate protejată tocmai datorită presiunii psihice exercitate de inculpat.
Apărătorul inculpatului arată că s-a susținut că inculpatul a avut o activitate infracțională mai vastă, ori acesta este un aspect care se va avea în vedere la individualizarea pedepsei și nu poate constitui motiv pentru menținerea măsurii arestării preventive. S-a susținut că profilul psihic violent a dus la audierea martorilor cu identitate protejată, ori tocmai aceste persoane au declarat că inculpatul nu era o fire violentă. Din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă profilul violent al inculpatului și nici nu există temerea că pe viitor, inculpatul ar deveni violent.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, deoarece nu este o persoană violentă, nu a exercitat presiuni asupra părților din dosar, iar părinții săi sunt bolnavi și nu mai pot plăti ratele, fiind în pericol de a-și pierde locuința în care stau.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 12 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), în baza prevederilor art.3002 rap.la art.160b alin.(3) Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului E. C. S. (fiul lui D. și V., născut la (...) în Bobota, jud.S., domiciliat în Z., loc.P., nr.1P, jud.S., constatând că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina statului. S-a constata că s-a fixat termen pentru judecarea în fond a cauzei, la data de (...). A fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare, către stat. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Î. penală nr.25/C din data de (...) a T.ui S. s-a dispus arestarea preventivă, în cursul urmăririi penale, a inculpaților E. C. S. și C. D., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de (...), ora 2,00, până la data de (...), ora 2,00. reținîndu-se în sarcina lor că sunt cercetați pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 din L. nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, fapta fiind săvârșită de două sau mai multe persoane, împreună, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 5-15 ani și interzicerea unor drepturi. - proxenetism prev. de art. 329 alin. 2 din C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., respectiv recrutarea unei persoane pentru prostituție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3-10 ani și interzicerea unor drepturi. - totul cu aplic. art. 33 lit. a) C.p. În fapt, s-a reținut că începând cu anul 2008, E. C.- S., C. M.- A., S. O.- M., P. D., L. L., S. C.- Zoltan, Terheș G.- Dorinel și C. D., au racolat mai multe tinere minore și majore de pe raza județelor S., Bihor, Satu Mare, Maramureș, Botoșani, Alba și C. pe care le-au obligat ca în schimbul unor sume de bani să practice prostituția într-un local de noapte aparținând SC KEOPS SRL. Astfel în apropierea localității P. din județul S. se află localul de noapte „. aparținând inculpatului E. C. S. la parter fiind amenajate barul și ringul de dans iar la etaj se află mai multe camere. De asemenea, aceste tinere au întreținut relații sexuale în schimbul unor sume de bani și în localul de noapte aparținând inculpatului C. D., aflat pe str.N.Bălcescu din Z., cât și în camere de hotel sau în diverse apartamente de pe raza mun. Z.. Arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă de instanță în baza art.143, 148 lit.f Cod procedură penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale. Din actele deja existente la dosarul cauzei, sunt indicii, în sensul dispozițiilor art. 681 C.p.p., că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, în cauză fiind necesară efectuarea mai multor acte de urmărire penală. Pe de altă parte, instanța a reținut că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise de către inculpați sunt mai mari de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpaților cât și la datele referitoare la faptă, respectiv natura și gravitatea infracțiunilor comise și rezonanța negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora. Pericolul concret pentru ordinea publică presupune și rezonanța faptelor comise în rândul colectivității de natură a crea temerea că organele abilitate, nu acționează eficient împotriva unor persoane care au comis fapte grave. Lăsarea în libertate a inculpaților ar putea genera un sentiment de insecuritate în rândul colectivității și ar putea încuraja alte persoane în săvârșirea unor fapte similare. Pentru considerentele mai sus enunțate, arestarea preventivă a inculpaților a fost prelungită pe tot parcursul urmăririi penale, în mod succesiv de către instanță, ultima dată prin Î . penală nr.5/C/(...) , până la data de (...), ora 2.00. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., întocmit la data de 16 martie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați, în stare de arest preventiv, fiind stabilit primul termen de judecată la data de (...), instanța sesizându-se din oficiu, la primirea dosarului de fond nr.(...) pentru verificarea temeiniciei și legalității acestei măsuri, în conformitate cu prev. art. 160 și 3001 Cod procedură penală. Considerând cu acea ocazie că judecarea celor doi inculpați în stare de arest preventiv este în interesul aflării adevărului și nu o prezumție de vinovăție sau anticipare a pedepsei, după cum s-a susținut în mod cu totul nejustificat de apărătorii lor, tribunalul, în baza prevederilor legale mai sus arătate, a menținut prin Î . penală din (...) , și apoi în mod succesiv, în conformitate cu prev. art.3002 rap.la art.160b Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpaților E. C. S. și C. D., constatând astfel că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. Prin cererile formulate de apărătorii lor, în ședința din (...), cei doi inculpați, E. C. S. și C. D., au solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar, arătând în esență că urmărirea penală a fost finalizată, nemaiexistând riscul și nici posibilitatea ca în stare de libertate să zădărnicească aflarea adevărului. În plus, inculpatul C. D. s-a prevalat de faptul că nu are antecedente penale, a cooperat cu organele de anchetă, nu a încercat să influiențeze martorii și nu există nici o legătură între faptele sale și cele reținute în sarcina inculpatului E. C. S., pentru a influiența cercetarea judecătorească, din acest punct de vedere. Instanța a reținut faptul că acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile legale în materie. Liberarea provizorie sub control judiciar constituie o facultate a instanței pe care aceasta o poate acorda în condiții limitate și care presupun o cenzurare a unor împrejurări de natură să împiedice buna desfășurare a procesului penal și stabilirea adevărului în cauză. Astfel, dispozițiile art. 1601 alin. (1) Cod procedură penală, precizează că „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda(…)";, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu complexitatea cauzei, probele deja administrate în cauză sau cele care urmează a se administra precum și persoana inculpatului. Prin urmare, temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar se referă la anumite aspecte, ce țin în principal de cercetarea cauzei și persoana inculpatului, în concordanță cu prev. art.136 alin.(1) Cod procedură penală, potrivit căruia scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal respectiv de a împiedica sustragerea învinitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Or, având în vedere că în cauză cercetarea judecătorească practic nu a început la acel moment, acordându-se un nou termen de judecată la cererea unuia dintre inculpați, pentru angajarea unui apărător ales, instanța a apreciat că, dacă ar fi puși în libertate, cei doi inculpați ar putea influența martorii ce urmează a fi audiați sau pe ceilalți inculpați aflați în stare de libertate, zădărnicind astfel aflarea adevărului și îngreunând buna desfășurare a procesului penal. Prin cererile formulate de apărătorii lor în ședința din (...), cei doi inculpați, E. C. S. și C. D., au solicitat din nou punerea în libertate provizorie sub control judiciar, arătând în esență că urmărirea penală a fost finalizată și probatoriul administrat în parte în fața instanței, nemaiexistând riscul și nici posibilitatea ca în stare de libertate inculpații să zădărnicească aflarea adevărului. Cu privire la încercarea de a zădărnici aflarea adevărului, din atitudinea inculpaților față de cercetările efectuate, începând cu organizarea flagrantului la localul pe care îl administrează, nu rezultă intenția de a influența martorii audiați, au cooperat cu organele de urmărire penală, atât la deschiderea localului , cât și cu ocazia efectuării percheziției domiciliare. În ce privește celelalte probe , respectiv convorbirile telefonice interceptate și martorii ce urmează a fi audiați sub identitate ascunsă, acestea nu pot fi în mod obiectiv influențate, motive pentru care s-a solicitat admiterea cererii și punerea inculpaților în libertate provizorie, sub control judiciar. Instanța, având în vedere că cei doi inculpați nu au recunoscut decât parțial faptele pentru care au fost trimiși în judecată și nu s-au considerat vinovați pentru săvârșirea lor, instanța a apreciat că, dacă ar fi puși în libertate, aceștia, încercând să zădărnicească aflarea adevărului, ar putea influența martorii ce urmează a fi audiați în cauză la termenul următor ((...)) sau martorii ar putea avea unele temeri, proba testimonială având un rol foarte important în ansamblul probatoriului propus de parchet prin rechizitoriu și apărătorii inculpaților, în ședința din data de (...), cererile formulate au fost respinse. Ulterior, prin sentința penală nr.68 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar separat nr.(...), s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C. D. instanța reținând că"; pericolul concret pentru ordinea publică, ca o condiție stabilită de lege, ce a stat la baza arestării, a fost apreciat până în acest moment al derulării procesului în primul rând prin prisma gravității sporite a faptelor de care este acuzat inculpatul C. D. și de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, putând determina o reacție negativă față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații, sunt cercetate în stare de libertate și în mai mică măsură raportat la persoana inculpatului, care nu are antecedente penale și care, audiat fiind, a recunoscut parțial existența faptelor, însă nu se consideră vinovat de săvârșirea lor, considerând că nu au caracter penal, fiind vorba de „. de relaxare";, conform obiectului de activitate al societății pe care o administrează";. Așa fiind, la acel moment procesual, instanța a apreciat că buna desfășurare a procesului penal, în faza judecății, se poate realiza și cu inculpatul C. D. în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât deja s-a procedat la audierea acestuia și a unui număr semnificativ de martori care îl vizează pe acest inculpat. fiind subliniat faptul că deși acesta a fost arestat și trimis în judecată împreună cu inculpatul E. C. S. și alți 3, între faptele reținute în sarcina sa și respectiv a celorlalți patru inculpați, de o amploare diferită, nu există nici o legătură cauzală sau condițională ci doar faptul existenței unor martori comuni (tinere care au frecventat ambele localuri) propuși în acuzare, ceea ce înseamnă că și durata administrării probatoriului în privința celor două categorii de inculpați, ar putea să fie diferită. În sfârșit, în ședința de azi, instanța s-a sesizat din oficiu privind verificarea temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive privind pe inculpatul E. C. S., în conformitate cu prev. art.3002 rap.la art.160b Cod procedură penală, și deasemenea a fost sesizată cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, privind pe același inculpat. Cu privire la sesizarea din oficiu, instanța reține că potrivit art. 160b Cod procedură penală: (1) In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. (2) Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului. (3) Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun incontinuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive. Examinând cauza sub acest aspect, al temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, prin prisma actelor și lucrărilor aflate la dosar, precum și a argumentelor susținute în ședința de azi de reprezentantul parchetului, apărătorul inculpatului și inculpatul personal, tribunalul apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului E. C. S. și apoi prelungirea acestei măsuri, impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, instanța a considerat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și apoi prelungirea acestei măsuri, nu au încetat în totalitate până la acest moment procesual, față de gravitatea și rezonanța faptelor reținute în sarcina sa. Amploarea activității infracționale, modul de concepere și de derulare,așa cum sunt descrise în actul de sesizare, justifică menținerea arestului preventiv pentru acest inculpat, la dosar fiind probe care conduc la incidența în continuare a temeiului prev.de art.148 lit.f C.proc.pen. În acest context trebuie reamintit faptul că inculpatul E. C. S. a acționat (spre deosebire de inculpatul C. D.) împreună cu alte persoane, recte coinculpații C. M.- A., S. O.- M. și L. L., pe care i-a atras în cercul său infracțional, aceștia din urmă având sarcini precise în cadrul clubului, iar activitatea localului de noapte „. era ușor de bănuit, specificul acestuia fiind afișat la vedere pentru a atrage un număr cât mai mare de clienți. De asemenea, având în vedere și complexitatea administrării probelor, cu privire la faptele pentru care sunt acuzați cei patru coinculpați, care au acționat coordonat și în mod organizat, judecarea inculpatului E. C. S. în stare de arest preventiv este, deocamdată,- cel puțin până la audierea martorilor propuși în acuzare, - în interesul aflării adevărului. Printre criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță la menținera, încetarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă, în cazul infracțiunilor prevăzute de L. nr.678/2001 și art.329 C.pen., reținute în sarcina inculpatului, trebuie să se afle, pe lângă gradul de pericol social concret al acestora, numărul de persoane traficate și amploarea acestui fenomen infracțional, (desfășurat nu doar în incinta localului ci și în alte locații de pe raza mun.Z.), inclusiv persoana inculpatului, profilul său psihologic, care, din înregistrarea convorbirilor telefonice și declarațiile unor martori, se evidențiază ca fiind impulsiv. Această împrejurare ar putea crea temerea în rândul martorilor, mai ales al persoanelor de sex feminin care au activat în cadrul clubului de noapte și asupracărora inculpatul are un ascendent moral, că odată aflat în libertate, acesta va face presiuni asupra lor pentru a denatura adevărul sau că se va răzbuna într-un anumit fel. Existența și, în același timp, subzistența în continuare a unor temeiuri care au justificat arestarea preventivă a inculpatului constituie așadar realități obiective și sunt conforme și scopurilor instituite prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Sub acest aspect, instanța reține că termenul rezonabil privind durata măsurii arestării preventive, invocat în apărare, nu a fost depășit chiar dacă a trecut un an de zile de la data luării acestei măsuri. Conform jurisprudenței C., aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția, din 26 ianuarie 1993). În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența C. care a statuat că "în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată";. De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de D. E.). Așa fiind, tribunalul, în baza art.3002 rap.la art.160b alin.(3) Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului E. C. S. (fiul lui D. și V., născut la data de (...), în loc. Bobota, județul S., dom. în Z., loc. P., nr.1P, județul S.), constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate. În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în această procedură, au rămas în sarcina statului. În ce privește soluționarea cererii de liberare sub control judiciar, formulată personal de inculpat, instanța a observat mai întâi că aceasta nu depinde de soluția dată în procedura de verificare a temeiniciei și legalității măsurii arestării preventive, întrucât este o instituție diferită ce presupune tocmai menținerea temeiurilor de fapt și de drept care au stat la baza respective măsuri iar art.5 alin.(5) Cod procedură penală, prevede că „în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune";. Instanța a reiterat însă faptul că acordarea liberării condiționate sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă dindispozițiile legale în materie. Liberarea provizorie sub control judiciar constituie o facultate a instanței pe care aceasta o poate acorda în condiții limitate și care presupun o cenzurare a unor împrejurări de natură să împiedice buna desfășurare a procesului penal și stabilirea adevărului în cauză. Astfel, dispozițiile art. 1601 alin. (1) Cod procedură penală, precizează că „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda(…)";, ceea ce implică dreptul de apreciere al instanței asupra cererii în raport cu complexitatea cauzei, probele deja administrate în cauză sau cele care urmează a se administra precum și persoana inculpatului. Desigur, în raport de condiția de admisibilitate prevăzută de art. 1602 alin. (1) Cod procedură penală, instanța reține că în speță, aceasta este îndeplinită, după cum s-a arătat de fiecare dată, deoarece limitele maxime ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1, 3 din L. nr. 678/2001 și proxenetism prev. de art. 329 alin. 2 din C.p, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu depășesc 18 ani închisoare. Cât privește însă temeinicia cererii, la acest moment procesual, instanța a apreciat, dincolo de elementele deja analizate în precedent, că sunt incidente și dispozițiile prohibitive ale art. 1602 alin. (2) Cod procedură penală, potrivit cărora "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Or, din cele mai sus expuse, cu referire la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive, rezultă posibilitatea încercării zădărnicirii aflării adevărului prin influențarea unor martori, raportat la profilul psihologic al inculpatului E. C. S. Acestea având în vedere, tribunalul, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul E. C. S. Pe cale de consecință, în baza art.192 alin.(2) Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare, către stat. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitatadmiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales al acestuia a arătat că pentru a se menține măsura arestării preventive trebuie să subziste temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri fie să existe temeiuri noi care să impună privarea de libertate. Inculpatul este arestat în cauză din data de (...), respectiv 1 an și 2 luni, iar ca temeiuri de arestare s-au reținut disp. art.143 și art.148 lit.f C.p.p. Indiferent de gravitatea presupusei infracțiuni, pericolul pentru ordinea publică odată cu trecerea timpului s-a diminuat și nu se mai poate susține că acesta este de actualitate. Cercetarea judecătorească este aproape finalizată, iar inculpatul nu poate influența audierea martorilor cu identitate protejată care mai sunt de audiat în cauză. D. rezonabilă a arestului preventiv a fost depășită și nu există riscul ca inculpatul să împiedece buna desfășurare a procesului penal sau să se sustragă cercetării judecătorești. Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar apărătorul ales al inculpatului a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea unei asemenea cereri. Recursul formulat de inculpat urmează să fie admis, iar măsura arestării preventive să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Instanța de fond a reținut în mod corect că prin încheierea penală nr.25 din 26 noiembrie 2009 a T.ui S. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților E. C. S. și C. D. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de (...) pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art.13 alin.1 și 3 din L. nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. și proxenetism prev. de art.329 alin.2 C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. S-a reținut în sarcina inculpaților că aceștia începând cu anul 2008 au racolat mai multe tinere minore și majore de pe raza județelor S., Bihor, Satu Mare, Maramureș , Botoșani, Alba și C. pe care le-au obligat ca în schimbul unor sume de bani să practice prostituția într-un local aparținând S.C. Keops SRL. Măsura arestării preventive față de cel doi inculpați a fost dispusă în baza art.143 și art.148 lit.f C.p.p. respectiv există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina acestora, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații este închisoarea mai mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a faptelor presupus a fi comise, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor și de faptul că unele dintre persoanele care au fost obligate să practice prostituția erau minore. Această măsură a fost prelungită sau menținută de mai multe ori, inclusiv prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză, față de inculpatul E. C., întrucât inculpatul C. D. a fost pus în libertate sub control judiciar prin încheierea penală nr.68/(...) a T.ui S.. Potrivit art.5 paragraful 3 din C., modificat prin P. nr.112 ". persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Conform jurisprudenței C., aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elvenția din 26 ianuarie 1993). Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare dela regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate. Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este și suficientă. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca ". și ". C. a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială"; în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 și hotărârea I.A.v.Franța din 23 septembrie 1998). Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului E. C. S. de la 26 noiembrie 2009, respectiv 1 an și 2 luni, nu este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta fiind excesivă. Suspiciunea că inculpatul E. C. a săvârșit infracțiunile imputate prin rechizitoriul DIICOT poate justifica, inițial privarea de libertate, dar nu poate constitui un temei "relevant și suficient";, după 1 an și 2 luni de arestare preventivă, cu atât mai mult cu cât autoritățile naționale competente nu au arătat o "diligență specială"; în conducerea procedurilor. Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost disp. art.148 lit.f C.proc.pen. respectiv, sancționarea faptelor presupus a fi comise de către inculpat, cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece prin trecerea timpului s-a stins rezonanța socială negativă produsă de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, întrucât trecerea timpului a dus la diminuarea pericolului social. În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența C. care a statuat "că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată";. Or, infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul nu sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, nefiind comise prin constrângere sau alte mijloace violente, iar inculpatul nu are antecedente penale, din care să se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol, cu atât mai mult cu cât de la ultimele acte infracționale s-a scurs o perioadă de 1 an și 2 luni. Inculpatul este arestat preventiv de 1 ani și 2 luni, iar până în prezent instanța de fond a administrat aproape în întregime probatoriul necesar soluționării cauzei, aceasta fiind amânată pentru data de (...) termen la care au fost citați martorii I. M., R. E., C. R. și K. B. B. Potrivit jurisprudenței C., libertatea persoanei este regula, excepția de la această regulă constituind-o privarea de libertate (cauza Wemhoff contra Germaniei), ce reprezintă o derogare de la principiile libertății individuale și de laprezumția de nevinovăție, autoritățile naționale având obligația de a se asigura că, în fiecare cauză, detenția la care este supus un acuzat nu depășește o durată rezonabilă. Având în vedere că inculpatul este arestat în cauză de 1 an și 2 luni, fiind depășit termenul rezonabil al duratei măsurii arestării preventive, că pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-a prezentat inculpatul pentru societate s-a diminuat odată cu trecerea timpului, că temeiuri noi nu au apărut după luarea măsurii arestării preventive iar durata acestei măsuri nu se poate transforma într-o pedeapsă ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru faptele presupus a fi comise de acesta în baza art.38515 pct.2 lit.d C.p.p. urmează să fie admis recursul formulat de inculpat împotriva încheierii penală din 12 ianuarie 2011 pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui S. care va fi casată în întregime și rejudecând cauza în baza art.139 C.p.p. și art.1451 C.p.p. se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi țara, urmând ca acesta să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la P. localității de domiciliu, localitatea P. județul S., conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori este chemat; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de persoanele vătămate, părțile civile, de martorii I. M., R. E., C. R. și K. B. B. din prezenta cauză și să nu comunice direct sau indirect cu nici unul dintre aceștia. Se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Urmează să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Cu privire la recursul formulat de inculpat împotriva încheierii de respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar din data de 12 ianuarie 2011 a T.ui S. urmează să se constate că acesta a rămas fără obiect. În baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de inculpatul E. C. S. (fiul lui D. și V. născut la 26 august 1973 în Bobota județul S.) împotriva încheierii penale f.n. din 12 ianuarie 2011 a T.ui S. pe care o casează în întregime și rejudecând În temeiul art. 139 Cod procedură penală, art. 1451 Cod procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului E. C. S. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Impune inculpatului să respecte următoarele obligații:a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la P. localității de domiciliu, localitatea P. județul S., conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori este chemat; armă; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de e) să nu se apropie de persoanele vătămate, părțile civile, de martorii I. M., R. E., C. R. și K. B. B. din prezenta cauză și să nu comunice direct sau indirect cu nici unul dintre aceștia. Se atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. Constată rămas fără obiect recursul formulat de inculpat împotriva încheierii de respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar din data de 12 ianuarie 2011 a T.ui S. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. G. M. B. V. C. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.M. S.
| ← Decizia penală nr. 1556/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 922/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
