Decizia penală nr. 187/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.187/A/2011
Ședința publică din data de 24 octombrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător
JUDECĂTORI: L. M.
G.: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T.
C. reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare apelul formulat de către inculpatul F. R. D. împotriva sentinței penale nr.286 din 17 mai 2011, pronunțată de Tribunalul
Maramureș, în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 al.1, art.4 al.1 și alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.87 al.2 din OUG nr.195/2002, cu aplic.art.41 al.2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. R. D. asistat de apărător ales av.Crăciunean D. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului F. R. D., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, cu consecința reducerii și a pedepsei rezultante.
De asemenea, solicită ca modalitatea de executare a pedepsei în principal, să fie suspendarea condiționată în baza art.81 C.pen., iar în subsidiar, în situația în care această măsură este neîndestulătoare solicită suspendarea pedepsei sub supraveghere în baza art.86/1 C.pen., considerând că sunt îndeplinite condițiile pentru o astfel de executare a pedepsei.
În motivarea apelului arată că inculpatul a înțeles să se folosească de procedura simplificată prevăzută de art.320/1 C., recunoscând faptele ce au fost reținute în sarca sa.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a avut o conduită corespunzătoare pe tot parcursul procesului penal, provine dintr-o familie serioasă, lucrează în prezent la firma tatălui său și are un comportament sincer și de regret.
Apreciază că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului pot fi considerată ca o scăpare datorită vârstei și implicării într-un anturaj nefavorabil. De asemenea, susține că de circa 6 ani de zile are o relație stabilă și în prezent nu mai frecventează barurile. Consideră că inculpatul are posibilitatea de a se integra în societate și a înțeles gravitatea faptelor comise, astfel că o suspendare condiționată ar fi în măsură să-și atingă scopul.
Mai mult, la fond, chiar reprezentantul DIICOT a solicitat de asemenea suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Susține că, deși conduita bună a inculpatului este reținută prin hotărârea atacată, instanța de fond nu s-a aplecat suficient asupra tuturor aspectelor invocate de apărare.
Depune la dosar o caracterizare de la locul de muncă al inculpatului, făcută de un alt angajat al societății tatălui său.
Reprezentantul M.ui P., solicită ca în temeiul art.379 pct.1 lit.b C., să se respingă ca nefondat apelul formulat de către inculpat împotriva sentinței penale nr.286 din (...) a T.ui M., pentru următoarele motive :
Având în vedere că inculpatul a ales să se judece în procedura specială prev.de art.320/1 C., obiectul apelului se referă doar la cuantumul și individualizarea pedepsei aplicate.
Ca urmare, în opinia sa, pedeapsa aplicată inculpatului este în limitele legale, reduse conform aplicării dispozițiilor art.320/1 C.
Astfel, dacă pentru infracțiunea cea mai gravă reținută în sarcina inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 la 15 ani, ca urmare a reducerii cu 1/3, limitele de pedeapsă ajung de la 1 la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc. Ca atare, limitele sunt respectate.
De asemenea, cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, au fost judicios stabilite ținând seama de criteriile prev.de art.72 C.pen. privind criteriile de individualizare a pedepsei.
Solicită a se observa, legat de cuantumul și modalitatea de executare, că avem în cauză trei infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul, din care două în formă continuată, toate cele trei infracțiuni în concurs real, iar instanța fondului nu a aplicat nici un spor nici pentru concursul de infracțiuni
și nici pentru forma continuată a celor două infracțiuni de trafic de droguri.
Apreciază că atât cuantumul cât și modalitatea de executare aleasă de către instanța de fond este corectă și judicios dozată.
In ce privește solicitarea de suspendare sub supraveghere a pedepsei, apreciază că în cauză, având în vedere că nu au fost reținute nici un fel de circumstanțe atenuante, simpla pronunțare a hotărârii nu este suficientă pentru a constitui un avertisment în ceea ce-l privește pe inculpat și de a duce la concluzia că în viitor nu va mai săvârși astfel de infracțiuni.
Solicită a se mai observa că la judecarea fondului concluziile nu au fost puse de către procurorul DIICOT ci de către procurorul de la Tribunalul Maramureș și aceea poate fi simpla lui convingere.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului formulat. Inculpatul F. R. D., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și solicită suspendarea executării pedepsei.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.286 din 17 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr.(...) a fost condamnat inculpatul F. R. D., fiul lui Ș.-A. și M., născut la data de (...) în B. M., cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în B. M., str. V. L. nr. 126, jud. M., CNP 1., la următoarele pedepse:
3 ani închisoare și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen. pe o perioadă de 2 ani, pt. săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpen și art. 3201 alin. 7 C.; 1 an închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.; 2 ani închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc fără drept în vederea consumului propriu,prevăzută de art. 4 alin. 2 din L. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.; 2 ani închisoare, pt. săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor stupefiante, prevăzută de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 3201 alin. 7 C. În temeiul art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b Cp și art. 35 C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen. pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 71 C.pen. i s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.pen. În temeiul art. 88 C.pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada de 24 de ore cât acesta a fost reținut la data de (...) prin ordonanța nr. 82-D. din data de (...) a D.I.I.C.O.T. - B. T. M.. În temeiul art. 140 lit. a C. s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de inculpat în cursul urmăririi penale prin ordonanța nr. 82-D. din data de (...) a D.I.I.C.O.T. - B. T. M. și prelungită ulterior succesiv până la data de (...). În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ. În temeiul art. 17 alin. 1,3 și art. 18 alin. 1 din Legea 143/2000 coroborate cu art. 118 lit. b,e C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat și distrugerea cantității de 16,8 grame cannabis, precum și a următoarelor bunuri: o pipă metalică, un breloc, trei dispozitive pt. fumat, un cântar electronic marca Digital Scale, o balanță și un dispozitiv de rulat țigări, toate aflate la C. de C. delicte a IGPR - D. de E. O. și C. J., conform dovezilor seria H nr. 0020579/(...) și seria H nr. 0020857/(...). În temeiul art. 913 alin. 7 C. s-a dispus păstrarea la grefa instanței, în plic sigilat, a suporturilor optice înscrise la poziția nr. 7. în registrul special al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei când se vor arhiva odată cu dosarul. În temeiul art. 191 alin. 1 C., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr.82-D. al P. de pe lângă I. Curte de C. și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. a fost trimis în judecată inculpatul F. R. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, art. 4 alin.1 din Legea nr.143/2000 și art.4 și alin.2 din Legea nr.143/2000 și art.87 alin.2 din OUG nr.195/2002, toate cu aplicarea art.41 alin .2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen. Prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul F. R. D. în perioada 200 - octombrie 2010 în baza unei rezoluții infracționale în mod repetat, a primit, a procurat, a deținut și a cumpărat diverse cantități din drogul cannabis cu scopul de a-l livra mai multor consumatori din B. M., precum și pentru consum propriu. De asemenea, în cursul anului 2010 inculpatul și-a procurat droguri de mare risc (cocaină, mefedronă, metedronă, JWH -018) și a deținut fără drept astfel de droguri pentru consum propriu. Potrivit procesului verbal de constatare din data de (...), la ora 1750, inculpatul F. R. D. a fost oprit de un echipaj de poliție în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes cu număr de înmatriculare (...) pe strada C. din B. S. și în care se mai aflau martorii B. A. A., P. V., G. D. T. și P. A. (fila 6 vol. I dosar urmărire penală). În urma efectuării unui control corporal și al autovehiculului, asupra inculpatului, în portofel, a fost descoperită o substanță solidă cu aspect de rezină, învelită în staniol și cu privire la care acesta a susținut că este hașiș, destinat consumului propriu. De asemenea, în buzunarul pantalonului, inculpatul mai deținea un pachețel din staniol în interiorul căruia se afla o cantitate de plante mărunțite de culoare verde-oliv, cu inflorescențe, acesta precizând că este cannabis. Cu aceeași ocazie, în autovehiculul condus de inculpat au mai fost găsite următoarele bunuri: un pistol marca CZ 75 D Compact având calibrul 6 mm, o macetă cu lama de 45 cm și lățimea de 12 cm, un pumnal cu lama de 15 cm, un box din material de aluminiu, o bâtă de baseball și un spray lacrimogen (fila 6 vol. I dosar urmărire penală). Inculpatul a fost condus la sediul P. B. S. și în urma verificărilor efectuate de agenți din cadrul S.C.C.O. M. au fost descoperite mai multe obiecte care prezentau urme de substanțe ce păreau a fi droguri, respectiv un bong inscripționat cu o frunză de cannabis; o cutie de culoare aurie având pe capac simbolul statului Jamaica și mai multe frunze de cannabis, iar în interior se găsea o cantitate de plante mărunțite cu inflorescențe; o punguliță din nailon conținând cannabis și un cântar marca Digital Scale. De asemenea, din bordul autoturismului, inculpatul F. R. D. a scos o bucată dintr-o substanță solidă cu aspect de rezină, ambalată într-o folie de staniol, precum și mai multe pungulițe de nailon transparent prezentând urme de fragmente vegetale, un plic inscripționat Chocolate - www. spiceplantes. com conținând fragmente de urme vegetale. De asemenea, pe bordul autoturismului au fost descoperite două semințe și un breloc sub formă de tub în interiorul căruia se aflau urme de substanțe vegetale, iar în scaunul șoferului au fost descoperite o pipă metalică și mai multe pliculețe transparente din nailon, în interiorul cărora s-au observat urme pulverulente de culoare albă (filele 8-10 vol. I dosar urmărire penală). Inculpatul F. R. D. a fost condus de organele de poliție la S. J. „. C. O. în vederea recoltării de probe biologice, iar potrivit buletinului de analiză medicală toxicologică nr. 255/(...) întocmit de S. M.-L. B. M., acesta a fost depistat pozitiv la substanța marijuana (THC) (fila 235 vol. I dosar urmărire penală). Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 942444/(...) întocmit de L. de analiză și profil al drogurilor din cadrul D.C.C.O. - Brigada C. Napoca, la data de (...), asupra inculpatului F. R. D. s-a găsit în total cantitatea de 5 grame cannabis (repartizată în diferite pungulițe și recipiente), precum și 0,7 grame rezină de cannabis (hașiș), ambele substanțe fiind incluse în categoria drogurilor de risc conform tabelului anexă nr. III din Legea 143/2000. De asemenea, s-a mai stabilit că un număr de 11 pungulițe conțineau urme de fragmente vegetale pe care s-a evidențiat substanța JWH - 018, un număr de 4 pungulițe conțineau urme de mefedronă, două bancnote în cupiură de 1 leu prezentau urme de mefedronă, o bancnotă din aceeași categorie prezenta urme de cocaină, pipa metalică prezenta urme aparținând substanțelor JWH-018 și THC, brelocul prezenta urme din substanțele JWH- 018 și cannabis, cântarul electronic avea urme de cannabis, dispozitivul pentru fumat prezenta urme de THC, iar cele două semințe au fost identificate ca aparținând speciei cannabis (fila 130 vol. I dosar urmărire penală). Prin același raport de constatare tehnico-științifică s-a precizat că substanțele mefedrona (metilmetcatinona) și JWH-018 fac parte din Tabelul anexă nr. I din Legea 143/2000, iar cocaina din Tabelul anexă nr. II din aceeași lege, fiind considerate droguri de mare risc. În urma continuării cercetărilor în cauză și monitorizării activităților desfășurate de inculpat, s-a constatat că acesta își dezvoltase pe parcursulultimilor 2-3 ani un mod de operare eficient în privința procurării diverselor tipuri de droguri de la mai mulți furnizori și apoi comercializarea reperată a acestora către un număr mare de consumatori, inclusiv adolescenți din mediul liceal. Astfel, din coroborarea mențiunilor proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice ale inculpatului cu declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că acesta obișnuia să comercializeze cannabis și hașiș, precum și alte substanțe din categoria celor denumite „.. Din declarațiile martorilor L. S. D., M. C. A., C. A. I., B. N. T., F. D., C. G., M. Z., T. C. A. și Z. D. C. (mulți dintre ei elevi sau studenți), coroborate cu declarațiile date de inculpat, a rezultat că aceștia îl contactau de regulă telefonic pe F. R. D. și îi spuneau de ce sumă de bani dispun, cerându-i să le vândă droguri, iar inculpatul îi întâlnea în locurile pe care le stabileau și le aducea cannabis, fie sub forma de joint sau ambalat în staniol, prețul unui gram variind între 40 și 80 de lei (filele 67, 80, 85, 91 vol. III dosar urmărire penală). Potrivit procesului verbal de constatare din data de (...), la ora 1715, inculpatul F. R. D. a fost din nou oprit de un echipaj de poliție rutieră în timp ce conducea pe strada M. din B. M., autovehiculul marca Mercedes cu număr de înmatriculare (...) și în care se mai aflau martorii B. C., B. M., B. R. O., N. A. V. și N. C. M. (fila 23 vol. I dosar urmărire penală). În urma verificărilor efectuate, inculpatul F. R. D. a prezentat agenților de poliție o borsetă din piele în interiorul căreia se găseau două semințe cu aspect de cannabis, ambalate într-o punguliță de nailon transparent, precum și mai multe fragmente vegetale mărunțite de culoare verde-oliv. Inculpatul a fost condus la spital de organele de poliție în vedere recoltării de probe biologice, iar potrivit buletinului de analiză medicală toxicologică nr. 333/(...) întocmit de S. M.-L. B. M. a fost depistat pozitiv la substanța marijuana (THC) (fila 240 vol. I dosar urmărire penală). De asemenea, le-au fost recoltate probe biologice și martorilor care îl însoțeau pe inculpat, rezultând că și aceștia se aflau sub influența substanțelor stupefiante, respectiv cannabis. La data de (...) au fost efectuate percheziții domiciliare la locuința inculpatului, din B. M., str. V. L. nr. 126 și la cea a martorei B. M. (unde locuia și inculpatul în acea perioadă), din B. S., str. Decebal nr. 2/11, fiind descoperite mai multe fragmente de substanțe suspecte și obiecte purtând urme de substanțe de acest gen (filele 35, 59 vol. I dosar urmărire penală). Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 942613/(...) întocmit de L. de analiză și profil al drogurilor din cadrul D.C.C.O. - Brigada C. Napoca, s- a stabilit că la momentul opririi în trafic în timp ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare (...) inculpatul deținea asupra sa cantitatea de 0,3 grame cannabis sub formă de fragmente vegetale mărunțite în amestec cu tutun (fila 155 vol. I dosar urmărire penală). Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 942612/(...) întocmit de L. de analiză și profil al drogurilor din cadrul D.C.C.O. - Brigada C. Napoca, s- a concluzionat că în urma percheziției efectuată la adresa din B. S., str. Decebal nr. 2/11, a fost găsită cantitatea de 1,2 grame cannabis, 2 lame și o punguliță de nailon transparent conținând urme de rezină de cannabis (hașiș), 6 pungulițe de nailon transparent și un recipient prezentând urme de cannabis, 7 pungulițe de nailon transparent conținând urme de mefedronă, o punguliță de nailon transparent prezentând urme de metedronă și două pungulițe de nailon conținând urme de THC (fila 148 vol. I dosar urmărire penală). Prin același raport de constatare tehnico-științifică s-a arătat că mefedrona și metedrona fac parte din categoria drogurilor de mare risc, fiind incluse în Tabelul anexă nr. I din Legea 143/2000. Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 942614/(...) întocmit de L. de analiză și profil al drogurilor din cadrul DCCO - Brigada C. Napoca, s-a concluzionat că în urma percheziției efectuată la adresa din B. M., str. V. L. nr. 126, a fost găsită cantitatea totală de 17,5 grame cannabis, 0,3 grame semințe de cannabis, un filtru de țigară conținând cannabis, o balanță purtând urme vegetale aparținând genului cannabis, o punguliță de nailon în care s-au evidențiat urme de THC precum și două dispozitive pentru fumat și unul pentru rulat țigări în care s-au pus în evidență urme de THC (fila 162 vol. I dosar urmărire penală). Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței, inculpatul F. R. D. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de care este acuzat. Inculpatul a precizat că din anul 2009 obișnuiește să facă „afaceri"; cu droguri, respectiv să comercializeze către diverși consumatori cannabis sub formă de „. sau hașiș, precum și alte substanțe din categoria celor denumite etnobotanice. De asemenea, inculpatul a arătat că obișnuia să își procure drogurile de la diverși furnizori după care vindea mai departe, cu 80 lei gramul de cannabis, către diverși consumatori, în special adolescenți din mediul liceal (fila 103 vol. I dosar urmărire penală). În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului F. R. D., constând în aceea că în perioada 2009-octombrie 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice și în mod repetat a primit, a cumpărat, a procurat și a deținut diverse cantități din drogul de risc cannabis, cu scopul de a-l vinde altor persoane, operațiune pe care a și realizat-o efectiv, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. De asemenea, fapta inculpatului F. R. D., care în aceeași perioadă, dar și anterior conform propriilor sale susțineri, și-a procurat droguri de risc (cannabis și rezină de cannabis - hașiș) și a deținut pentru consum propriu astfel de droguri și pe care le-a consumat efectiv, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. Faptele inculpatului F. R. D., constând în aceea că în cursul anului 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a procurat droguri de mare risc (cocaină, mefedronă, metedronă, JWH-018) și a deținut astfel de droguri în vederea consumului propriu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc fără drept în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului F. R. D. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de (...) și respectiv, la data de (...), deși consumase drogul de risc cannabis, a condus autovehiculul marca Mercedes, cu număr de înmatriculare (...) pe drumurile publice, fiind depistat ulterior pozitiv la substanța THC (tetrahidrocannbinol) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor stupefiante, prev. de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. La încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată, instanța are în vedere că prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1010/(...) întocmit de S. M.-L. B. M. s-a arătat că simptomele neurologice care apar în urma consumului de THC sunt asemănătoare unei intoxicații alcoolice cu excitație euforică, expansivă, cu supraactivitate psiho- motorie, existând o disociere între judecata nealterată și controlul faptelor, cu consecința diminuării reflexelor și scăderea capacității de a conduce autovehicule (fila 273 vol. I dosar urmărire penală). În consecință, coroborând susținerile inculpatului care a recunoscut că în ambele împrejurări a consumat prin inhalare cannabis cu câteva ore înainte de a fi oprit în trafic, cu concluziile raportului de expertiză medico-legală privind perioada de timp în care substanța activă THC este eliminată din organism, rezultă în mod cert că inculpatul se afla sub influența substanțelor stupefiante la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice. Având în vedere că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 C., instanța a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat se reduc cu o treime fiind situate astfel între 1 an și 10 ani și interzicerea unor drepturi pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; 4 luni la 1 an și 4 luni pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000; 1 an și 4 luni la 3 ani și 4 luni pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 și de la 8 luni la 3 ani și 4 luni, pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată. Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat apel în termenul legalinculpatul F. R. D. solicitând reducerea cuantumului pedepselor aplicate pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și ca modalitate de executare a pedepsei rezultante să fie suspendarea condiționată în principal, iar în subsidiar suspendarea pedepsei sub supraveghere. În argumentarea poziției sale procesuale inculpatul a arătat că a recunoscut în întregime acuzațiile care i-au fost aduse, a solicitat a fi judecată în baza procedurii simplificate, provine dintr-o familie serioasă, în prezent este angajat la firma tatălui său și în general are un comportament sincer. Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac promovată. Analizând apelul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.art.371 și urm. C.p.p., Curtea constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate starea de fapt reținută în rechizitoriu, că și-a însușit în întregime probele administrate de organele de urmărire penală și că instanța fondului, constatând că sunt îndeplinite cerințele art.320/1 C.p.p., a admis cererea inculpatului de a fi judecat în baza procedurii simplificate, nu vom insista asupra stării de fapt reținută în sarcina inculpatului. Inculpatul a fost condamnat în primă instanță în baza unui probatoriu vast, concludent și pertinent pentru aceea că în perioada 2009 - octombrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit, a cumpărat, a procurat și a deținut diferite cantități din drogul de risc cannabis cu scopul de a-l vinde altor persoane, lucru care de altfel s-a și întâmplat; că în aceeași perioadă și-a procurat droguri de risc, a deținut astfel de droguri pe care le-a consumat efectiv și că în cursul anului 2010 în baza unei rezoluții infracționale unice și-a procurat droguri de mare risc -cocaină, mefedronă și JWK-018 pe care le-a deținut în vederea consumului propriu, precum și că în data de 31 iulie 2010 și respectiv 8 octombrie 2007 deși a consumat droguri de risc a condus un autovehicul pe drumurile publice. Acestor fapte li s-a dat încadrare juridică corectă constatându-se că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic. art.41 alin.2 C.p., deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 de asemenea cu aplic.art.41 alin.2 C.p.și deținere de droguri de mare risc fără drept în vederea consumului propriu faptă sancționată de art.4 alin.2 din același act normativ cu aplic.art.41 alin.2 C.p., conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor stupefiante prev. de art.87 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.p. Singura critică care poate fi adusă hotărârii atacate vizează modalitate de executare a pedepsei rezultante. Instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului apelant la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea dreptului prev. de art.64 lit.a teza a II-a C.p. pe o durată de 2 ani pentru comiterea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; un an închisoare pentru fapta prev. de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.; 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.87 alin.2 din OUG 195/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.p. Aceste pedepse au fost aplicate inculpatului ca urmare a reținerii incidenței art.320/1 alin.7 C.p.p. Instanța de control judiciar constată că aceste pedepse au fost just individualizate având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului, numărul mare de persoane atrase în câmpul infracțional, împrejurarea că o parte dintre clienții inculpatului erau elevi de liceu, iar consumul de droguri la o vârstă atât de fragedă poate avea efecte devastatoare asupra dezvoltării fizice și psihice a acestora, faptul că inculpatul a „. trecând de la consumului de droguri de risc la consumul de droguri de mare risc care au un impact negativ major asupra sănătății sale, dar și multitudinea de fapte ilicite pe care inculpatul le-a comis. În mod corect instanța de fond a reținut vârsta inculpatului și conduita lui sinceră precum și faptul că a contribuit în mod efectiv la reducerea semnificativă a duratei procesului penal. Instanța de control judiciar apreciază că nu se impune reducerea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului raportat la cele anterior menționate și având în vedere că potrivit disp.art.52 C.p. pedeapsa trebuie să constituie o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, dar și de a preveni comiterea de noi infracțiuni. Pedepsele care au fost aplicate inculpatului au fost îndreptate înspre mediu raportat la reducerea lor cu o treime urmare a aplicării art.320/1 alin.7 C.p.p. Apreciem însă că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, iar în susținerea acestei afirmații aducem ca argumente conduita pe care acesta a avut-o pe întreg parcursul procesului penal, prezentarea sa în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat și regretul sincer de care acesta a dat dovadă. Având în vedere și împrejurarea că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, opinăm că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante este aptă să conducă la reeducarea inculpatului și să prevină comiterea de noi infracțiuni. Prinmăsurile impuse de instanță și menționate în dispozitivul prezentei va putea fi controlată pe viitor în mod eficient și efectiv activitatea inculpatului. Pentru toate aceste motive va fi admis apelul declarat de către inculpat și se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 7 ani și va fi obligat inculpatul să se supună măsurile de supraveghere menționate în dispozitivul prezentei. Au fost menținute restul dispoziții,or sentinței atacate constatând că nu există motive de nelegalitate sau de netemeinicie a acestora. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de către inculpatul F. R. D., domiciliat în B. M., strada V. L. nr.126, jud. M. împotriva sentinței penale nr.286 din data de 17 mai 2011 a T.ui M. pe care o desființează în parte, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante. Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, în baza art.861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 7 ani, stabilit conform art.862 Cod penal. În baza art.863 alin.1 și 3 Cod penal, obligă pe inculpatul F. R. D. ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, potrivit programului ce i se va întocmi; b) să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. e) să nu conducă niciun vehicul. În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului prev. de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal. În baza art.359 C.pr.penală atrage atenția inculpatului, conform art. 864 alin.1 rap.la art.83 C.penal, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, precum și referitor la neîndeplinirea cu rea- credință a obligațiilor și măsurilor dispuse de instanță, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art.192 alin.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din data de 24 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTOR G. M. Ș. L. M. M. B. Red.MS Dact.SzM/3ex. (...)
← Decizia penală nr. 736/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 624/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|