Decizia penală nr. 1137/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1137/R/2011

Ședința publică din 30 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător

JUDECĂTORI: D. P.

M. B.

G.IER: D. S.

D. N. A., S. T. C. reprezentat prin procuror: A. M.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații P. I. și A. M. I. și de DNA - S. T. C. împotriva sentinței penale nr.94/2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr.(...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale Comunității E., prev. și ped. de art.1. al.1 și art.1. al.1 din Legea nr.78/2000, modificată și a infracțiunilor de fals prev. și ped. de art.290 al.1 Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art.37 din Legea nr.82/1991, republicată, rap. la art.289 Cod penal, cu aplic.art.17 lit.c, art.18 al.1 din Legea nr.78/2000, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. I., asistat de apărător ales, av.Feier M., din Baroul B.-N., cu delegație la dosar, care se prezintă și pentru inculpatul lipsă A. M. I., lipsă fiind partea resp.civilmente SC A. S. A. și partea civilă M. D. L. P. și L.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.Budușan D. și B. M., care solicită acordarea parțială a onorariilor avocațiale pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Reprezentanta P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate

și rejudecând, să se dispună ca pedepsele aplicate celor doi inculpați să fie executate în regim de detenție, precum și obligarea acestora în solidar cu partea resp.civilmente SC A. S. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în soluționarea cauzei pe fond. C. aduse hotărârii primei instanțe vizează, pe de o parte, netemeinicia modalității de executare a pedepselor rezultante stabilite în sarcina inculpaților, iar pe de altă parte, nelegalitatea modului în care aceștia au fost obligați la cheltuieli judiciare în favoarea statului. S. că o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere nu realizează scopul pedepsei, nefiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpaților și nici nu corespunde naturii și gravității activității infracționale derulate de aceștia. Prin urmare, este necesară privarea de libertate a inculpaților. În mod corect inculpații au fost obligați în solidar cu partea resp.civilmente la plata despăgubirilor civile, către partea civilă M. D. L. P. și locuințelor B., însă dispoziția instanței de fond de a obliga doar inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat contravine prevederilor art.191 alin.3 C.pr.pen.

Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în baza art. 11 pct. 2 lit. „a" rap. la art.10 lit. „d" C.pr.pen. achitarea inculpaților, deoarece faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiuni, sau în baza art.10 lit. b/l C.pr.pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Solicită respingerea recursului declarat de D. N. A. S. T. C. ca nefondat. S. că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât nu a avut în vedere momentele implicării inculpaților în derularea contractului de finanțare nerambursabilă, nu s-au raportat faptele la momentul achitării avansului de finanțare P. de 19. 6 3 7 ,6 E., nu au fost avute în vedere rapoartele de expertiză întocmite în cauză și că inculpații nu au săvârșit cu vinovăție faptele care ar putea primi conotații penale, ci doar cu intenția de a finaliza proiectul.

La data de (...), martorul B. C. M., ce deținea la acel moment calitatea de asociat și administrator la SC A. S. A. a depus la A. de D. R.

N.-V. C. N. o cerere de finanțare nerambursabilă din bugetul Comunității

E. în cadrul programului P. 2000. Costul total al proiectului era de

50.100 E., din care autoritatea contractantă se obliga la plata către SC A.

S. a unei finanțări nerambursabile, din fonduri P. în sumă maximă de

24.547 euro, echivalent a 49% din costul total eligibil estimat al proiectului, achitată în două tranșe: un avans de 19.637,6 E. reprezentând 80% din valoarea finanțării nerambursabilă și o tranșă finală de 3.900,4 E., după depunerea raportului final. Diferența de 51% din valoarea proiectului, reprezentând 25.553 E., trebuia finanțată din resursele proprii ale beneficiarului.

Avansul de finanțare P. de 19.637,6 E. a fost încasat de către SC A. S. la data de (...). La data de (...) B. C. cesionează părțile sociale ale SC A. S. către P. loan, ce devine asociat unic și administrator, acesta asumându-și și continuarea proiectului. Tranșa finală de finanțare de 3.890 E. a fost virată în contul beneficiarului la data de (...).

C. de finanțare nerambursabilă a fost încheiat de către B. C. la (...), acesta fiind cel care a prezentat și cheltuielile necesare ca fiind eligibile și tot în timpul administrării societății de către el s-a încasat avansul de finanțare de

19.637,6 E. la (...), respectiv cu un an de zile anterior preluării societății de către inculpatul P. loan. Prin urmare, este imposibil ca inculpatul P. să fi prezentat acte sau date false pentru stabilirea cheltuielilor eligibile, respectiv pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității E., sau care să fi dus la diminuarea ilegală a resurselor din acest buget cu sumele virate anterior intrării sale în societate, impunându-se pronunțarea unei soluții de achitare cu privire la aceste fapte.

Cu totul altfel stau lucrurile cu privire la tranșa finală din finanțare de

3.890 euro, virată în contul beneficiarului la data de (...) când asociat unic era

P. loan. Această activitate a inculpatului trebuie privită în circumstanțele reale în care ea s-a desfășurat, având în vedere că cesionarea părților sociale către P. loan s-a făcut la (...), iar executarea proiectului trebuia finalizată la (...), respectiv peste 12 zile, până atunci nefiind făcut nimic de unicul asociat B. C. M. care încasase avansul de 19.637,60 euro cu un an în urmă. Preluând în aceste condiții societatea, cu termenul de finalizare a lucrării aproape epuizat,inculpatul P. loan a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a realiza proiectul și a continua activitatea firmei.

Societatea a funcționat în perioada 2005-2007 producând cantități importante de apă minerală. In acest sens, solicită a se avea în vedere declarațiile numiților D. L. (fila 201) și L. R. C. (fila 202-203), inspectori în cadrul ADR N. V.. M. D. arată că a făcut mai multe inspecții, inclusiv după un an de la implementarea proiectului și se lucra, utilajul achiziționat era în funcțiune, fiind deservit de 4-5 angajați. In ceea ce-l privește pe martorul L., acesta arată că a efectuat 2-3 vizite în teren, la prima vizită utilajul era în curs de montare, iar la cea de-a doua producea și îmbutelia.

Pe de altă parte, este necesar a se face o distincție clară între activitatea inculpaților P. I. și A. M. I., acesta din urmă a desfășurat o activitate economică profitabilă pentru societatea sa, neavând nici o calitate în societatea S. A. S.

In subsidiar, având în vedere condițiile în care au fost săvârșite faptele, precum și persoana inculpatului P. loan, care pentru prima dată accesează fonduri europene, nu au antecedente penale și sunt cunoscuți cu o bună reputație, solicită să se dispună aplicarea disp.art.18 indice 1 Cod Penal și sancționarea lor cu amendă administrativă.

De asemenea, solicită respingerea recursul parchetului, deoarece o sancțiune cu privare de libertate ar fi disproporționat de severă față de conduita

și faptele inculpaților.

Reprezentanta P. solicită respingerea recursului declarat de inculpați ca nefondat, în mod corect fiind stabilită existența faptelor și vinovăția inculpaților. De asemenea, nu se poate considera că faptele comise sunt lipsite de pericol social.

Inculpatul P. I., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său ales, solicitând achitarea sa, deoarece nu este vinovat.

C U R T E A

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Bistrița prin sentința penală nr.94 din (...) a condamnat pe inculpatul P. I., fiul lui I. și V., născut la data de (...) în B., județul B.-N., domiciliat în B., str.M. E., nr.2, ap.14, județul B.-N., CNP 1., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, prev. de art. 1. alin. 1 din Legea nr.

78/2000(modificată).

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, prev. de art. 1. alin. 1 din

Legea nr. 78/2000(modificată).

- 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și agravantei prev. de art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000(modificată).

- 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual la legea contabilității prev. de art. 37 (actualul art. 43) din legea nr. 82/1991

(republicată), raportat la art. 289 Cod penal și reținerea agravantei prev. de art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (modificată).

În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului P. I., sunt în concurs real, motiv pentru care în baza art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de 3 ani pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de 3 ani, pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a,( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) lit. b ( dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și lit. c Cod penal, ( dreptul de a avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale) pe o durată de 3 ani.

Ca pedeapsa accesorie s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, în condițiile prev. de art. 71 Cod penal

Conform art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. I. și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, stabilind un termen de încercare de 6 ani pe durata căruia acesta urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la S. de P. de pe lângă T. B.-N., la datele ce urmează a fi stabilite de reprezentanții acestui serviciu. b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea. c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă. d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 din Codul

Penal.

A condamnat pe inculpatul A. M. I., fiul lui M. și Ana, născut la data de

(...) în B., județul B.-N., domiciliat în B., str. Ș. O. I., nr.8, ap.24, județul B.-N., CNP 1., la pedeapsa de:

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pentru comiterea complicității la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, prev. de art.26 Cod penal, raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (modificată)

- 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pentru comiterea complicității la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al comunităților europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000(modificată).

- 1 an închisoare pentru participație improprie la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și agravantei prev. de art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din

Legea nr. 78/2000 (modificată).

În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. M. I., sunt în concurs real, motiv pentru care în baza art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de

3 ani, pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, pe o durată de 3 ani și pedeapsa de 1 an închisoare, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, ( dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) lit. b ( dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și lit. c Cod penal, ( dreptul de a avea calitatea de administrator al unei societăți comerciale) pe o durată de 3 ani.

Ca pedeapsa accesorie a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a, lit. b și lit. c Cod penal, în condițiile prev. de art. 71 Cod penal

Conform art. 86/1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. M. I. și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, stabilind un termen de încercare de 6 ani pe durata căruia acesta urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la S. de P. de pe lângă T. B.-N., la datele ce urmează a fi stabilite de reprezentanții acestui serviciu. b). să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea. c). să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă. d). să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86/4 din Codul

Penal.

Conform art. 348 s-a dispus desființarea totală a actelor false (raportul financiar din 30 iunie 2004, raportul tehnic din 30 iunie 2004, procesul verbal de recepție nr. 28 și nr. 29 din 2 iunie 2004 - privind recepționarea instalațiilor deferizator și răcitor apă - , și facturile fiscale - seriile BN ACA nr. 6437251/(...) și nr. 6437256/(...) emise în numele SC D. BIS G. S. B. seriile BN ACA nr.

6415851/(...) și nr. 6415852/(...) emise în numele SC I. P. S. Ș. O. seriile BN ACA nr. 5101248/(...) și nr. 5101292/(...) emise în numele SC D. I. S. I. M.) și desființarea parțială a contractelor individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. I., doar sub aspectul denumirii angajatorului - SC A. S. A..

Au fost obligați în solidar pe inculpații P. I., A. M. I. și partea responsabilă civilmente SC A. S. A. să plătească cu titlu despăgubiri civile, părții civile M. D. L. P. și L. B. suma de 23.527,6 euro, sau echivalentul în lei la data plății, împreună cu dobânzile penalizatoare datorate de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei, conform art. 18 alin. 3 din condițiile generale ale C.ui de G.

S-au menținut în ființă măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale respectiv sechestrarea celor două imobile situate în municipiul B., proprietatea inculpatului P. I. (apartamentul situat în municipiul B., str. M. E., nr. 2, et. 4, sc. A, ap. 14, județul B.-N., cu o suprafață utilă de 90, 76 mp) și A. M. I. (apartamentul situat în municipiul B., str. Ș. O. I., nr. 8, sc. C, ap. 24, județul B.-N., cu o suprafață de 50,33 mp), până la achitarea integrală a despăgubirilor civile acordate părții civile M. D. L. P. și L. B.

A fost obligat inculpatul P. I. să plătească statului suma de 3.500 lei, cu titlu cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul A. M. I. să plătească statului suma de 3.500 lei, cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție D. N.

A. nr. 9., înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...) au fost trimiși în judecată inculpații P. I. și A. M. I., pentru infracțiuni contra intereselor financiare ale Comunității E., prev. și ped. de art.1. al.1 și art.1. al.1 din Legea nr.78/2000, modificată și a infracțiunilor de fals prev. și ped. de art.290 al.1

Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și art.37 din Legea nr.82/1991, republicată, rap. la art.289 Cod penal, cu aplic.art.17 lit.c, art.18 al.1 din Legea nr.78/2000, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, în dauna părții civile M. D. L. P. ȘI L.

În sarcina inculpatului P. I. s-a reținut faptul că, în calitate de administrator la S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă, în cadrul programului P. 2000, pentru implementarea proiectului privind „Valorificarea optimă a potențialului sursei de apă minerală nr. 2, Hojda din loc. A.", cu complicitatea inculpatului A. M. I., asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., a prezentat date false în raportul financiar și raportul tehnic, datate (...), împreună cu documente justificative false ( facturi fiscale false, procese verbale de recepție false, contracte de muncă false, acte contabile false), Agenției de D. R. N. — V. C. N., și cu ocazia verificărilor la fața locului, efectuate de către reprezentanții Agenției de D. R. N. - V., în data de (...), cu privire la modul de implementare a proiectului și utilizarea finanțării nerambursabile P., în ceea ce privește: valoarea și componența reală a mașinilor și utilajelor achiziționate, în datele de (...) și (...), de la S. D. I. S. I. M. ( firmă administrată de inculpatul A. M. I. ), pentru compunerea „liniei de îmbuteliere mixtă", al căror preț, achitat prin folosirea primei tranșe din ajutorul financiar nerambursabil, a fost majorat în mod artificial, cu o diferență de 1.009.659.195 ROL (fără TVA), fără a se face vreo investiție pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici, prin interpunerea între furnizorii inițiali și beneficiarul S. A. S. A., a firmelor S. D. BIS G. S. B. ( la care A. M. I. este asociat iar P. I. — administrator), S. I. P. S. Ș. O. ( firmăcontrolată de cei doi, la care figurează ca asociat și administrator A. M., tatăl lui A. M. I.) și S. D. I. S. I. M. ( firmă la care A. M. I. este asociat și administrator) și, respectiv, cu privire la îndeplinirea criteriilor cerute de derularea proiectului sub aspectul angajării de personal, ceea ce a avut ca rezultat diminuarea ilegală a fondurilor P., în sumă de 19.637,60 E. (încasate în prima tranșă), utilizate, în mod fraudulos, prin nerespectarea normelor legale și contractuale, în materia finanțărilor europene, întrucât costurile de achiziție pentru echipamente sunt eligibile doar dacă acestea corespund prețurilor pieței, săvârșind astfel infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 1. alin. 1 din

Legea nr. 78/2000( modificată).

De asemenea, s-a reținut în sarcina inculpatului P. I., faptul că, în calitate de administrator la S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă din fonduri P., cu complicitatea inculpatului A. M. I., prin folosirea de declarații false în raportul financiar și raportul tehnic, datate (...), și de documente false (facturi fiscale false, procese verbale de recepție false, contracte de muncă false, acte contabile false), depuse la A. de D. R. N. - V. și cu ocazia verificărilor efectuate în data de (...) de către reprezentanții Agenției de D. R. N. — V., a creat aparența respectării normelor legale și contractuale în implementarea proiectului și în utilizarea alocației financiare nerambursabile, ceea ce a condus la aprobarea la plată a tranșei a doua din finanțare, conform cererii din data de (...), formulată de către inculpatul P. I., în numele beneficiarului de proiect și la obținerea, pe nedrept, de către beneficiarul S. A. S. A. a tranșei finale din finanțarea P., în sumă de 3.890 E., săvârșind astfel infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 1. alin.

1 din Legea nr. 78/2000 ( modificată).

Totodată, s-a reținut faptul că inculpatul P. I. în baza aceleiași rezoluții infracționale, a completat cu date false raportul financiar și raportul tehnic, datate (...), procesele verbale de recepție nr. 28, 29 / (...) ( privind recepționarea instalațiilor deferizator și răci tor apă, inexistente la acel moment), ori a determinat cu intenție sau ajutat pe alte persoane, ce au acționat fără vinovăție, să completeze cu date nereale, privind operațiunea comercială și valoarea utilajelor, facturile fiscale (facturile seriile BNACA nr. 6437251/(...) și nr. 6437256/(...), emise în numele S. D. BIS G. S. B., facturile seriile BNACA nr. 6415851/(...) și nr.6415852/(...), emise în numele S. I. P. S. Ș. O., facturile seria BNACA nr.5101248/(...) și nr.5101292/(...), emise în numele S. D. I. S. I. M.), precum și contractele individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. I., acte false sub aspectul denumirii angajatorului S. A. S. A., persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. S. B., înscrisuri false pe care le-a prezentat A. de D. R. N. - V. C. N. și reprezentanților acesteia, în scopul diminuării ilegale a resurselor financiare din bugetele Comunității E. și obținerii, pe nedrept, de fonduri P., săvârșind astfel infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.

2 Cod penal, și a agravantei prev. art. 17 alin. lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea

78/2000 (modificată). În rechizitoriu se mai precizează că infracțiunea conține atât formele de participație proprie ca autor cât și formele de participație improprie, comise în baza unei rezoluții infracționale unice.

În sarcina inculpatului P. I. s-a mai reținut că, în calitate de administrator la S. A. S. A., responsabil conform art. 10 alin. 1 din Legea nr.

82/1991 de organizarea și conducerea contabilității, a efectuat cu știință, înregistrări inexacte în contabilitatea firmei, pe baza de acte justificative false

(facturi fiscale, contracte de muncă), ceea ce a avut ca și consecință denaturarea cheltuielilor efectiv realizate, inclusiv a celor „direct eligibile", în cadrul proiectului P. și a rezultatelor financiare ale societății în anul 2004, în scopul comiterii fraudelor contra intereselor financiare comunitare, săvârșind astfel infracțiunea de fals intelectual, la legea contabilității, prev. și ped. de art.37 (actualul art.43) din Legea nr. 82/1991 (republicată) rap. la art. 289 Cod penal, și reținerea agravantei prev. art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea

78/2000.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A. M. I., s-a reținut în sarcina acestuia faptul că în calitate de asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., cu intenție 1-a ajutat pe inculpatul P. I., să prezinte date false în raportul financiar și cel tehnic, ambele datate (...), și documente justificative false la A. de D. R. N. - V. C. N., și cu ocazia verificărilor efectuate de către reprezentanții acestei instituții, în data de (...), asupra modului de implementare a proiectului și utilizării finanțării nerambursabile P., în ceea ce privește: valoarea și componența reală a mașinilor și utilajelor achiziționate, în datele de (...) și (...), de la S. D. I. S. I. M. (firmă administrată de inculpatul A. M. I. ), pentru compunerea „liniei de îmbuteliere mixtă", al căror preț, achitat prin folosirea primei tranșe din ajutorul financiar nerambursabil, a fost majorat în mod artificial, cu o diferență de 1.009.659.195 ROL (fără TVA), fără a se face vreo investiție pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici, prin interpunerea între furnizorii inițiali și beneficiarul S. A. S. A., a firmelor S. D. BIS G. S. B. ( la care A. M. I. este asociat iar P. I. - administrator), S. I. P. S. Ș. O. (firmă controlată de cei doi inculpați, la care figurează ca asociat și administrator A. M., tatăl lui A. M. I.) și S. D. I. S. I. M. ( firmă la care A. M. I. este asociat și administrator), prin transferuri succesive petrecute la interval scurt de timp și, respectiv, cu privire la îndeplinirea criteriilor cerute de derularea proiectului sub aspectul angajării de personal, ceea ce a avut ca rezultat diminuarea ilegală a fondurilor P., în sumă de 19.637,60 E. ( încasate în prima tranșă ), utilizate, în mod fraudulos, prin nerespectarea normelor legale și contractuale, în materia finanțărilor europene, întrucât costurile de achiziție pentru echipamente sunt eligibile doar dacă acestea corespund prețurilor pieței, săvârșind astfel complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000( modificată).

De asemenea în sarcina inculpatului A. M. I., s-a reținut faptul că în calitate de asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., cu intenție 1-a ajutat pe inculpatul P. I., administrator la S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă P., pentru „Valorificarea optimă a potențialului sursei de apă minerală nr. 2, Hojda din loc. A.", să prezinte date false în raportul financiar și cel tehnic,ambele datate (...), și documente justificative false ( facturi fiscale false, procese verbale false, contracte de muncă false, acte contabile false), la A. de D. R. N. - V. C. N., ce a condus la aprobarea la plată a tranșei a doua din finanțare, și la obținerea, pe nedrept a sumei de 3.890 E. din fonduri P., săvârșind astfel complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000 ( modificată).

Totodată s-a reținut în sarcina inculpatului A. M. I. faptul că în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a determinat sau ajutat, cu intenție, pe angajații săi, ce au acționat fără vinovăție, să completeze cu date nereale, privind operațiunea comercială și valoarea utilajelor, facturile fiscale (seriile BNACA nr. 6437251/(...) și nr. 6437256/(...), emise în numele S. D. BIS G. S. B., facturile seriile BNACA nr. 6415851/(...) și nr. 6415852/(...), emise în numele S. I. P. S. Ș. O. facturile seria BNACA nr.5101248/(...) și nr.5101292/(...), emise în numele S. D. I. S. I. M.), precum și contractele individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. loan, acte false sub aspectul denumirii angajatorului S.C A. S.KL A., persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. B., înscrisuri false de care s-a folosit inculpatul P. I., prezentându-le Agenției de D. R. N. - V. C. N. în scopul diminuării ilegale a resurselor financiare din bugetele Comunității E. și obținerii, pe nedrept, de fonduri P., săvârșind astfel o participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și agravantei prev. art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea 78/2000 (modificată), cu mențiunea că cele trei infracțiuni au fost comise de către inculpatul A. M. I. în concurs real, totul cu aplic. art. 33 lit. a C.

P. civilă M. D. L. P. și L. prin adresa nr. 39.461/(...), s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 19.636,60 E. și, respectiv, 3.916,45 E., reprezentând cele două tranșe (avans, plată finală), din finanțarea P., achitate către S. A. S. A., împreună cu dobânzile penalizatoare datorate de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei, conform art. 18 alin. 3 din Condițiile Generale ale C.ui de G. (vol I. - fila 31 ).

Inculpatul P. I., audiat fiind în cursul judecății (f. 28 și urm.), a declarat că nu este vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, neregulile semnalate nefiind reale și de natură să justifice răspunderea sa penală.

Inculpatul A. M. I., audiat fiind în cursul judecății (f. 32 și urm.), a declarat în esență, că pentru el totul a fost o simplă afacere în care a căutat să obțină câștig și că scopul nu a fost în nici un caz fraudarea intereselor comunității europene.

Apreciind materialul probator administrat, respectiv actele și lucrările dosarului de urmărire penală, declarațiile date de inculpați (f. 28,32), declarațiile date de martori în faza de judecată (f.

32,48,51,53,133,137,198,199,203,204,234,236,297,299,300,301,302,303,304,

342) și rapoartele de expertiză tehnică întocmite în cursul judecății (f. 414 și f.433), judecătoria a reținut în fapt următoarele:

SC A. S. A., firmă cu sediul în comuna M., sat A., nr.33, jud.B.-N., avea ca activitate principală îmbutelierea și comercializarea apei minerale, captatădin izvoarele aflate pe proprietatea „.".

La data de (...), martorul B. C. M., ce deținea la acel moment calitatea de asociat și administrator la SC A. S. A., a depus la A. de D. R. N.-V. C. N., o C. de finanțare nerambursabilă, din bugetul Comunității E., în cadrul programului P. 2000 - Coeziune Economică și Socială, în scopul implementării proiectului "Valorificarea optimă a potențialului sursei de apă minerală nr.2

(Hojda) din localitatea A.", pentru creșterea capacității de îmbuteliere și îmbunătățirea calității apei, prin amenajarea de spații tehnologice, achiziționarea unei linii de îmbuteliere cu o capacitate mai mare, crearea de noi locuri de muncă, într-o zonă defavorizată. Proiectul a fost selectat pentru finanțare, după ce s-a căzut de acord asupra reducerii bugetului, de la valoarea de 102.200 E. din care 52.200 E. contribuție proprie, la suma de 50.100 E., cu o contribuție publică de 24.547 E.

În data de (...) s-a încheiat C. de finanțare nerambursabilă - sprijin extern al Comunității E. nr.0251, cod proiect 00 PH 1256, între M. D. și Prognozei - A. de D. R. N.-V., pe de o parte, și SC A. S. A., pe de altă parte, actul fiind semnat din partea beneficiarului de către administratorul B. C. M..

Costul total al proiectului era de 50.100 E., din care Autoritatea contractanta se angaja la plata către SC A. S. A. a unei finanțări nerambursabile, din fonduri P., în sumă maximă de 24.547 E., echivalentul a

49 %, din costul total eligibil estimat al proiectului, achitată în două tranșe: un avans de 19.637,60 EUR, reprezentând 80% din valoarea finanțării nerambursabile și o tranșă finală de 4.909,40 EUR, după depunerea Raportului final.

Diferența de 51%, din valoarea proiectului, reprezentând 25.553 E., trebuia finanțată din sursele proprii ale beneficiarului.

Durata de execuție a proiectului era stabilită inițial la 10 luni, termen ce se calcula începând cu prima zi a lunii următoare datei de plată a avansului.

Avansul din finanțarea P. de 19.637,60 E., reprezentând echivalentul a

788.036.277 ROL, a fost încasat de SC A. S. în contul deschis la B. T. SA S. B. la data de (...), astfel că execuția proiectului trebuia începută la (...), și finalizată la data de (...).

Prin Actul adițional nr. l la C. de grant RO-0007.02.(...), înregistrat la

ADR N.-V. cu nr.2606/(...), s-au modificat liniile bugetare inițiale ale proiectului și perioada de implementare de la 10 luni la 12 luni, prelungindu-se termenul de executare până la (...).

Finanțarea era destinată, în mare parte, achiziționării componentelor liniei de îmbuteliere. La data de (...), B. C. cesionează părțile sociale ale SC A. S. către P. I., ce devine astfel asociat unic și administrator, acesta asumându-și continuarea și finalizarea proiectului. Tranșa finală din finanțarea, în sumă de

3.890 E., a fost virată în contul beneficiarului la data de (...).

D. avansul din finanțarea P. în sumă de 19.637,60 E., a fost virat în contul SC A. S. la data de (...), întrucât martorul B. C. M. nu dispunea în patrimoniul propriu ori în cel al societății de resursele financiare necesare acoperirii aportul propriu la realizarea proiectului, și nici nu a reușit obținerea de finanțare din alte surse împrumut bancar ori de la persoane fizice, punerea în aplicare a proiectului, ce implica și organizarea licitației pentru achiziționare a utilajelor, a fost întârziată.

În condițiile incapacității de a asigura finanțarea proprie la proiect și cum termenul de expirare a duratei de execuție a proiectului (31 martie 2004) eraapropiat, martorul B. C. M., în cursul lunii februarie 2004, a primit o propunere de asociere din partea inculpatului A. M. I. D. ca investiția să se realizeze, martorul B. C. M. a acceptat ajutorul, fiind convins că asocierea cu inculpatul A. M. I. va fi în beneficiul finalizării proiectului.

Inculpatul A. M. I. conducea mai multe firme cu sediul pe raza jud. B. - N., beneficiind și de ajutorul din partea inculpatului P. I., cu care se află în relații de afinitate, fiind cumnați. A., inculpatul A. M. I. este asociat la SC D. Bis G. S. B., firma la care figurează ca și administrator inculpatul P. I., este asociat și administrator la SC D. I. S. - B. (anterior cu sediul în I. M.) și administrează în fapt S. I. P. S. Ș. O., firmă la care figurează ca asociat și administrator A. M., tatăl lui A. M. I.

Inculpatul A. M. I. a participat la data de (...), în numele firmei SC D. Bis

G. S., la licitația organizată pentru vânzarea în cadrul procedurii de faliment, a bunurilor mobile și imobile aparținând SC Vin A. C. SA B., pe care a câștigat-o, la concurență cu o altă firmă controlată de acesta - S. C. M 2000 S. B., reprezentată la licitație de martorul C. A. D., prieten cu inculpatul A. și care lucrează pentru firmele conduse de acesta. (voi. II proces - verbal, file 295-298; vol. IV acte de control ale Gărzii Financiare și D.G.F.P. jud. B. - N., file 185 -

458).

Bunurile adjudecate au fost predate firmei D. Bis G., pe bază de proces - verbal, în data de (...), printre acestea aflându-se și utilaje din linia de îmbuteliere a băuturilor alcoolice, evaluate în cadrul procedurii de faliment de către expertul tehnic G. I..

Conform documentației privitoare la derularea P., întocmită de către beneficiar, la data de (...) s-a organizat de către SC A. S. o licitație locală deschisă, pentru achiziționarea liniei de îmbuteliere, cu invitarea și participarea firmelor: SC I. S. B., în numele căreia a fost depusă o ofertă, pentru utilaje second -hand în valoare de 59.205 E. de către asociatul I. R. Ș., SC T. S. R., la care este asociat și administrator B. Ș., ce a făcut o ofertă de 65.000 E., pentru utilaje noi produse de S. T. S. C. N., și SC D. I. S. I. M., reprezentată de inculpatul A. M. I.

C. de furnizare a fost atribuit firmei SC D. I. S., aparținând inculpatului A. M. I., după criteriul prețul cel mai mic, ce a făcut ofertă de vânzare a utilajelor (impregnator C02, mașină de îmbuteliat, mașină de dopuit, mașină de etichetat, tunel înfoliere, filtru mecanic, filtru biologic - stație sterilizare, deferizator cu echipament de dedurizare inclus, răcitor de apă ), la suma de

48.500 E. Nici una dintre componentele liniei de îmbuteliere nu se încadra în specificațiile tehnice minime din caietul de sarcini iar firma în cauză nu avea experiență similară, mai mult participarea sa la licitație apare bizară prin prisma faptului că firma avea ca obiect principal de activitate „ prelucrarea lemnului".

Din punct de vedere al indicatorilor economico-financiari și a capacității tehnice, SC T. S. R. avea parametrii cei mai buni pentru vânzarea de utilaje noi ( pct.11.9 din Instrucțiuni pentru ofertanți - lichiditate generală, solvabilitate, media anuală a vânzărilor, experiență în fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare și băuturilor și contracte anterioare similare la nivelul cel puțin al celui pentru care participă la licitație - vol. III , Raport de constatare tehnico - științifică de natură financiar contabilă, file 3- 39 ).

In situația în care ar fi câștigat licitația bunurile urmau să fie preluate de la producătorul S. T. S. C. N., firmă de la care SC T. S. R. a primit o „ofertătehnică și comercială", ce a fost avută în vedere la întocmirea documentelor de participare la licitație ( voi. II, adresă S. T. S. C. N., file 182- 183).

Sunt dovezi că licitația locală deschisă organizată la data de (...) de către S. A. S. A., jud. B.-N. a fost trucată, prin implicarea directă a inculpatului A. M. I., astfel încât să fie desemnată câștigătoare firma sa S. D. I. S. I. M..

A., martorul B. C. M. confirmă atât implicarea inculpatului A. M. I. în organizarea licitației, cât și interesul direct al acestuia de a adjudeca licitația, de a se „." în cadrul firmei A., și de a participa la derularea programului P., formă sub care putea să-și valorifice o parte din utilajele cumpărate de la Vin A. C. ( vol. II, declarație martor B. C. M., filele 10 - 14).

Martorii B. Ana M. și M. E., ce figurează în calitate de membrii ai comisiei de licitație, au negat participarea la această procedură și semnătura de pe acte (vol. II - declarații martori B. Ana M., fila 22, și M. E., file 33-34). În cursul judecății cei doi martori au fost audiați din nou confirmând cele mai sus expuse și precizând încă o dată că nu au făcut parte din comisia de licitație, aceste aspecte aflându-le după începerea urmăririi penale.

Documentele de licitație au fost scrise de mână de martorul C. A. D., ce lucrează pentru inculpatul A. M. I. M. nu a fost membru în comisia de licitație, nu a confirmat participarea sa la selecția de oferte și nu a putut să ofere vreo explicație cu privire la împrejurările în care acele documente au fost completate de către el. De menționat faptul că și cu alte ocazii acest martor a completat documente pentru inculpați și că nu este un apropiat al martorului B. C. M. ( vol. II, declarație martor C. A. D. filele 18-22). C. A. D., audiat fiind de către instanță (f. 198), a confirmat cele spuse cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale.

La documentația privind licitația depusă la A. N.-V. nu există nici o dovadă a vreunui anunț dat în presa locală de către SC A. S. privitor la organizarea licitației.

Ofertantul S. I. S. B. nu întrunea condițiile prev. de art. 30 din O.U.G.

60/2001 pentru participarea la licitație, întrucât avea obligații bugetare restante (vol. III, răspuns A. Fiscală B., fila 341 ).

M. I. R. Ș. (declarația dată în cursul judecății aflându-se la fila 137) este prieten cu inculpații, ca dovadă și faptul că ulterior, în luna martie 2004, după preluarea firmei A. de către aceștia, a fost de acord să împrumute firma cu

500.000.000 lei, în condiții net avantajoase: pe termen de 2 ani și o lună, fără dobândă, fără vreo garanție, și fără a se preocupa de recuperarea acestuia, deși nu a fost restituit nici după un an de la scadență, ceea ce dovedește relațiile de încredere existente între ei.

M. nu era dispus să acționeze în interesul lui B. C. M., întrucât a refuzat să-1 împrumute cu banii de care acesta avea nevoie pentru implementarea proiectului. I. R. Ș. cunoștea discuțiile purtate anterior licitației de către inculpatul A. M. I. cu martorul B. C. M., privitor la „." în cadrul „.", întrucât a asistat la unele din acestea.

M. I. R. Ș. a întocmit oferta de participare la licitație în numele S. I. S. B., în condițiile în care deși este asociat la firmă, nu a desfășurat nici un fel de activitate pentru aceasta de la data înființării în anul 1997, singura implicare în activitatea societății concretizându-se în participarea la licitația organizată de „ A.".

S. I. S. B. nu deținea la momentul licitației astfel de utilaje, și nici nu s-a făcut dovada că avea vreo ofertă fermă pentru acestea din partea vreunei firme.

M. susține că dacă ar fi câștigat licitația, le-ar fi adus din Germania.

Toate acestea conduc la concluzia existenței unei înțelegeri prealabile licitației între inculpați și martorul I. R. Ș. cu privire la prețul de vânzare, astfel că oferta prezentată de „ I.", a avut un caracter pur formal, pentru a da o aparență de legalitate licitației și a asigura numărul minim de participanți necesari validării acesteia.

Petru a conchide astfel, instanța a avut în vedere declarația dată de martorul B. C. M. (f. 48 și urm. ), acesta arătând că aflându-se într-un impas cu privire la accesarea fondurilor P., a purtat unele discuții cu I. R. Ș., care a venit apoi însoțit de A. M., cei doi s-au deplasat la A. și l-au asigurat că pot să-l ajute și că se vor ocupa de toate problemele. M. a mai precizat că înțelegerea inițială a fost să se asocieze cu A. M., dar ulterior au ajuns la o altă înțelegere, în sensul că vor organiza o licitație de care se va ocupa A. M. și care va aduce banii necesari. De asemenea martorul a menționat că licitația s-a desfășurat în mai multe ședințe, la fostul sediul al Vin A., achiziționat de către A. M., dar martorul nu a participat la ședințe, ci doar a semnat actele întocmite. Totodată, martorul a precizat că A. M. i-a propus să-i cesioneze firma urmând ca de proiect să se ocupe el în continuare, propunere ce a fost acceptată în final, cesionarea fiind făcută la dorința lui A. M., către P. I. În acest sens, martorul precizează că înțelegerea de cesionare a firmei a avut-o cu A. M. și numai în momentul în care a acceptat propunerea, acesta a venit cu P. I. pentru a prelua firma.

La data de (...), prin „. de cesiune si act adițional" martorul B. C. a transferat părțile sociale ale SC A. S. inculpatului P. I., ce a devenit asociat unic și administrator. Firma în cauză a întrat, de drept, sub conducerea inculpatului P. I., însă în fapt activitatea acesteia era controlată și coordonată tot de inculpatul A. M. I. D. după preluarea firmei de către inculpatul P. I., s-au facturat de către SC D. I. S. componentele liniei de îmbuteliere, iar inculpatul P.

I. a dispus plata acestora, utilizând fondurile P. primite în prima tranșă.

Echipamentele tehnologice (mașini și utilaje) achiziționate de SC A. S. de la SC D. I. S. prin programul P. au fost cumpărate la un preț mult peste cel al pieței raportat la valoarea acestora. Diferența dintre prețul de piață, de la primii furnizori de 806.306.000 lei și valoarea achitată de SC A. S. A. în sumă de

1.815.965.195 lei este de 1.009.659.195 lei.

Prețul utilajelor a fost majorat peste dublul valorii, în mod artificial, prin interpunerea între furnizorii SC Duonora Com S. S. și SC Vin A. C. SA B., pe de o parte, și beneficiarul SC A. S. A., pe de altă parte, a firmelor SC D. Bis G. S. B., SC I. M. P. S. Ș. O. și SC D. I. S. I. M., administrate ori controlate de inculpați.

Inculpatul A. M. I. a înscris la licitație firma SC D. I. S., și nu pe SC D. Bis G. S. B., în patrimoniul căreia se aflau la momentul licitației o parte din utilaje (impregnator C02, mașina de îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic ) provenite de la SC Vin A. C. SA B. iar, ulterior, au fost achiziționate și altele (mașina de etichetat și mașina de format baxuri) de la S. „. COM" S. S.

U.ele: impregnator C02, mașina de îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic, preluate de către SC D. Bis G. S. B. de la S. VIN A. C. SA. B., au fost evaluate sub denumirile de „ instalație de preparare și amestec tip ROMIX",

„monobloc de umplere" ( pentru mașina de îmbuteliat și dopuit, ce constituie un singur utilaj), „filtru cu plăci" ( pentru filtru mecanic și biologic, ce formează un singur utilaj), în „Raportul de expertiză tehnică" întocmit de către expertultehnic G. I., la data de (...), în cadrul procedurii de lichidare a patrimoniului S. VIN A. C. S. B., stabilindu-se că acestea au o valoare de piață de 120.000.000 lei, 400.000.000 lei și respectiv 46.000.000 lei.

Aceste utilaje au fost produse și vândute în anul 1991 de către S. T. S. iar conform datelor precizate de producător, durata lor de exploatare este de 15 ani. Gradul de uzură fizică a acestora mașini reiese și din declarațiile martorilor F. D. și P. G., foști angajați la S. VIN A. C. S. B., ce le-au apreciat valoarea totală la aproximativ 5.000 euro, argumentând-o și prin aceea că pe piață la acel moment existau numeroase astfel de utilaje provenite din patrimoniile unităților de profil lichidate. Vânzarea lor către beneficiarul final - firma „." S., s-a făcut ulterior expertizării, fără vreo investiție în îmbunătățirea parametrilor tehnici, astfel că nu existau justificări pentru o asemenea majorare de preț.

Mașina de etichetat și cea de format baxuri au fost achiziționate de către S. „. Bis G." S. B., de la S.C „. COM "S. S., la valoarea de 120.153.000 lei, fiecare. Acestea sunt singurele componente noi a instalației de îmbuteliere.

Firma vânzătoare, ce este și producătorul mașinilor în cauză, a încheiat tranzacția la prețul de piață, prezentând în acest sens documente din alte operațiuni de vânzare a unor utilaje similare, la valori asemănătoare. Majorarea prețului, în sensul dublării lui, până la beneficiarul final, fără aducerea de îmbunătățiri, într-un interval de câteva zile, nu poate fi justificată.

Din declarațiile martorilor B. C. M., B. A. I., reprezentanți ai S. „. COM" S. S., reiese că în luna februarie 2004 au fost contactați de către inculpatul P. I., care în numele SC D. Bis G. S. s-a interesat de achiziția acestor utilaje, susținând că plata acestora o va face din fonduri P., și că-i va contacta pentru perfectarea vânzării la momentul când va obține banii, ceea ce s-a întâmplat după o lună, în martie 2004. Declarațiile martorilor contrazic susținerile inculpatului P. I., care în declarația dată în cursul actelor premergătoare a negat orice implicare în achiziționarea utilajelor, și probează totodată participarea acestui inculpat la tranzacțiile cu utilaje și la derularea activității infracționale, alături de inculpatul A., și la momentele anterioare cesionării firmei „ A.". Inculpatul P. I. nu se poate prevala de faptul că nu avea cunoștință de prețul acestor utilaje la furnizor.

De preluarea mașinilor de la firma din S. s-a ocupat martorul C. A., acestea fiind transportate în mun. B., în intervalul 23 - 25 martie 2004, de către martorul A. I., șofer angajat la S. P. C. S., firmă la care este director executiv martorul C. I., colaborator de-al inculpatului A. M. I.

Conform documentelor contabile, SC D. Bis G. S. a vândut firmei SC I.

M. P. S. Ș. O. utilajele și instalațiile componente a liniei de îmbuteliere cu factura fiscală BNACA nr.6437251/(...) în valoare de 300.834.475 lei, utilajele: impregnator C02, mașină îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic, deferizator și răcitor apă, iar cu factura fiscală BNACA nr.6437256/(...) în valoare de 285.964.140 lei, mașina de etichetat și mașina de format baxuri.

SC I. M. P. S. B. a înstrăinat firmei SC D. I. S. I. M. componentele liniei de îmbuteliere cu factura fiscală BNACA nr.6415851/(...) în valoare de

1.650.768.000 lei, în ceea ce privește impregnator C02, mașină de îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic, deferizator și răcitor apă, și factura fiscală BNACA nr.6415852/(...), în valoare de 499.800.000 lei, privind mașina de etichetat și mașina de format baxuri.

SC D. I. S. I. M. a vândut societății SC A. S. A., în urma licitației, mașinile

și utilajele componente a liniei tehnologice, conform facturii fiscale seria BNACAnr.5101248/(...) în valoare de 684.737.424 lei, în care s-a menționat „ contravaloare tranșă I utilaje conform contract de 14.400 E., la curs de 39.959, și conform facturii fiscale seria BNACA nr.5101"292/(...) în valoare de

1.638.244.613 lei, pe care s-a menționat „ tranșă finală utilaje conform contract și anexă la factură". În Anexa la factura nr.5101248/(...) și factura nr.5101292/(...) au fost detaliate componentele a liniei tehnologice:

„impregnator C02, mașină îmbuteliat, mașină de dopuit, mașină de etichetat, tunel înfoliere (mașină de format baxuri), filtru mecanic, filtru biologic, deferizator, instalație de răcire apă și etichete". În Jurnalul de cumpărări a SC A. S. A., pentru luna martie 2004, factura fiscală nr. nr.5101248/(...) în valoare de 684.737.424 lei a fost înregistrată la valoarea de 161.979.468 lei iar factura fiscală nr.5101292/(...) în valoare de 1.638.244.613 lei a fost la valoarea de

2.160.998.350 lei, astfel că valoarea totală înregistrată în contabilitate este de

2.322.977.818 lei.

Facturile fiscale sus — arătate, privind vânzările succesive ale componentelor liniei de îmbuteliere (facturile fiscale seriile BNACA nr.

6437251/(...) și nr. 6437256/(...) emise de S. D. BIS G. S. B. facturile fiscale seriile BNACA nr. 6415851/(...) și nr. 6415852/(...), emise de S. I. P. S. Ș. O. ; facturile fiscale seria BNACA nr.5101248/(...) și nr.5101292/(...), emise de S.

D. I. S. I. M.), sunt înscrisuri sub semnătură privată false în ceea ce privește caracterul fictiv al operațiunii comerciale pe care o constată, și prețul de vânzare — cumpărare majorat, fiind contrafăcute pentru a se da aparență de valabilitate majorării de preț intervenită, succesiv, pe lanțul transferurilor patrimoniale.

Aceste acte au fost completate de către martorii G. Ș. M. și I. V., angajați ca și contabili la firmele inculpaților, din dispoziția acestora, conform indicațiilor date de inculpați, direct sau prin intermediul unor alți angajați, mai vechi, cum este martorul C. A.

Transferul doar scriptic al utilajelor între societăți mai reiese și din faptul că firmele intermediare (S. D. I. S., S. I. P. S.), aveau ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, în dezacord evident cu specificul utilajelor ce făceau obiectul operațiunii de vânzare - cumpărare, că nici unul dintre martorii audiați în cauză, inclusiv cei care au avut legătură cu întocmirea documentelor fiscale de vânzare - cumpărare, nu au confirmat livrarea utilajelor între firme, iar deconturile între societăți s-au făcut în ordinea inversă cronologiei scriptice a vânzărilor.

Merită menționat că dublarea de preț a valorii utilajelor apare la momentul când S. I. P. S. revinde componentele liniei de îmbuteliere, la preț dublu, către S. D. I. S., „I." fiind firma care realizează practic profitul maxim din aceste operațiuni.

A., avansul în sumă de 19.637,60 E., din ajutorul financiar P., pus la dispoziția societății în data de (...), și dobânzile cumulate în cont până la data efectuării primei plăți ((...)) în sumă totală de 138,03 E., după transformarea valutei E. în ROL, prin licitație valutară conform „Ordinele de vânzare valută la vedere" din data de (...) și (...), semnate de inculpatul P. I., au fost cheltuite pentru plata contravalorii facturii fiscale nr.5101246, conform O. nr.1/(...) în valoare de 300.000.000 lei și O. nr.2/(...) în valoare de 275.409.600 lei, în conturile SC D. I. S., și pentru „contravaloare plată intermediară cf contract" conform mențiunilor de pe O. nr.3/(...) în valoare de 212.572.437 lei. Pe exemplarul 3 (verde) al OP nr.1/(...) și al OP nr.2/(...) rămas la plătitorul SC A.

S. a fost modificat la rubrica"R.", numărul facturii fiscale din 5101246 în

5101292. Intre documentele puse la dispoziție de SC A. S. nu există factura fiscală nr.5101246 iar factura fiscală nr.5101292 a fost emisă de SC D. I. S. ulterior, în data de (...), neconcordanțe ce sunt o dovadă în plus a modului în care s-au contrafăcut facturile și s-au întocmit documentele de plată.

Diferența de preț a fost acoperită din „aportul propriu" al societății SC A. S. la finanțarea proiectului, în valoare totală de 1.535.040.000 lei, ce s-a realizat prin „." societății cu suma de 1.035.040.000 lei de către asociatul unic, inculpatul P. I., și din împrumutul în sumă de 500.000.000 lei acordat societății SC A. S. de către martorul I. R. Ș., prin C. de împrumut din data de

(...). Aceste sume figurează depuse, succesiv, în numerar în contul curent al societății deschis la B. T. SA în data de (...) suma de 40 milioane lei, în data de (...) suma de 400,04 milioane lei, în data de (...) suma de 640 milioane lei, în data de (...) suma de 330 milioane lei iar la data de (...) suma de 125 milioane lei.

S-a remarcat faptul că depunerea „ aportului propriu" se face succesiv, ulterior începerii decontării contravalorii utilajelor din fondurile comunitare, iar din sumele încasate de la SC A. S., în perioada (...) - (...), în valoare totală de

2.322.982.037 lei, firma SC D. I. S. utilizează cea mai mare parte - suma de

1.603.000.000 lei pentru "restituirea împrumut/bani personali/creditare firmă conform Contract 0709" asociatului A. M..

Inculpatul A. M. I. și-a „recuperat" banii investiți în afacere prin acele ridicări din contul SC D. I. S., ca restituire creditare firmă. De asemenea, condițiile acordării împrumutului de către martorul I. R. Ș., după discuții purtate cu inculpatul A. M. I., precum și pasivitatea martorului în recuperarea banilor împrumutați, conduc, indubitabil, la concluzia că proveniența acestor bani are legătură tot cu inculpatul A. M. I. Mai mult, inculpatul P. I. a negat primirea de către firma sa a vreunui împrumut din partea lui I. R. Ș.

În acest context, s-a reținut și faptul că majorarea artificială a prețului de achiziție a utilajelor s-a făcut și pentru a se acoperi formal partea de contribuție proprie la proiect de către S. A. S. A., astfel că pe măsură ce se achita contravaloarea utilajelor de S. A. S. A. către S. D. I. S. I. M., banii erau retrași din contul firmei S. D. I. S. de către inculpatul A. M. I., cu titlu rambursare creditare firmă, care-i punea la dispoziția inculpatului P. I. ce alimenta conturile S. A. S. A., ca și creditare a propriei firme, după care se urma același circuit.

S-a urmărit, în consecință, de către inculpați minimalizarea oricărei investiții în proiectul P., din partea beneficiarului S. A. S. A.. Cheltuielile reale au fost practic restrânse la finanțarea comunitară, și acoperite din aceasta, contrar prevederilor contractuale și legale privind proiectul P., ce implica și o cofinanțare din partea beneficiarului de proiect, tocmai pentru derularea acestuia în bune condiții și la standardele tehnice și de calitate impuse.

Recepționarea utilajelor cumpărate la licitație și furnizate de către S. D. I.

S. s-a făcut pe baza N. de recepție nr. 1/(...) și a „Proceselor verbale de recepție

+ PIF nr.21 - 29 ", datate (...), cu toate că probele tehnologice a mașinilor și utilajelor nu erau efectuate la acel moment. Comisia de recepție, a fost formată din inculpatul P. I. și martorii O. C. și C. A. D.

Nu toate utilajele componente ale liniei de îmbuteliere, ce apar înscrise în oferta de licitație, contractul de vânzare și în facturile fiscale nr. 5101248/(...)

și nr. 5101292/(...), emise de către S. D. I. S. I. M., au fost livrate în realitatecătre S. A. S. A.. Este cazul instalațiilor deferizator și răcitor apă care, deși figurează în documentele amintite și au fost plătite din fondurile P., în fapt, nu au fost cumpărate în urma acestei proceduri, valoarea acestora trecută fictiv în acte majorând artificial prețul final al utilajelor cu suma de 191.880.000 lei.

Recepționarea componentelor instalației s-a făcut doar formal, dovadă în plus fiind și faptul că s-au recepționat utilaje inexistente ( deferizator, răcitor) prin procesele verbale nr. 28, 29/ (...) ori ca mașini distincte, funcționalități diferite ale aceluiași utilaj (mașina de dopuit și îmbuteliat; filtru mecanic și biologic).

Instalația ce figurează înscrisă în documentele de licitație și recepție, precum și în facturile de achiziție sub denumirea deferizator la prețul fără TVA, de 110.700.000 lei, nu se regăsește faptic între utilajele ce au fost cumpărate în urma licitației. A., în cadrul liniei de îmbuteliere de la sediul S. A. S. A., se află racordată instalația „ filtru automat", ce a fost cumpărată de către S. D. Bis G. S. B., de la S. (...)ERNAȚIONAL S. B., prin factura fiscală nr. 9741855 din data de (...), la prețul, fără TVA, de 44.717.755 lei, mai mic decât cel înscris în facturile și oferta S. D. I. S. I. M.. Întrucât instalația în cauză nu a fost achiziționată în cadrul licitației, valoarea acesteia din facturile și contractul de achiziție este trecută doar fictiv, pentru majorarea prețului total de achiziție.

În cazul instalației răcitor de apă ,ce figurează cumpărată de către S. A.

S. A. în urma licitației la suma de 81.180.000 lei, fără T.V.A., la verificarea în teren s-a constatat, însă, că în locul acestui utilaj se află un „vas tampon", instalația fiind improvizată prin folosirea unui bazin de inox , produs de către întreprinderea de U. C. B., așa cum reiese și din datele înscrise pe placa de identificare, atașată produsului.

Bazinul de inox exista în patrimoniul S. A. S. A., înainte de a se începe derularea proiectului finanțat din fonduri comunitare, făcând parte din componentele unei instalații „rudimentare" folosită la îmbutelierea apei minerale, și care apar menționate în cererea de finanțare și în proiectul atașat la „. tehnice privind principalele active mobilizate aflate în proprietatea solicitantului" și la capitolul privind „disponibilitățile tehnice" ale S. „." S. A..

În consecință, în cazul utilajelor inexistente, s-a reținut că procesele verbale de recepție nr. 28, 29 / (...), semnate de inculpatul P. I. în cunoștință de cauză, sunt false.

Cum proiectul avea ca obiective și crearea de noi locuri de muncă, pentru a se face dovada la îndeplinirea criteriilor din contractul de finanțare, la capitolul resurse umane, din dispoziția inculpaților s-au întocmit contracte individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. I., acte false sub aspectul denumirii angajatorului, persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. S. B.). Cei care le-au completat sunt persoane ce lucrează la firmele conduse de inculpați, fiind evident că acestea au acționat, fără vinovăție, la determinarea inculpaților. C. pe numele de H. M. și F. G. au fost semnate din partea angajatorului S. A. S., de către martorul C. A. D., persoană ce lucrează pentru inculpatul A. M. I. și care susține că a procedat astfel având acordul inculpatul P. I.

M. H. M. (audiat și în faza de judecată - f. 301), susține că a discutat cu inculpatul A. M. I. despre angajarea la firma D., însă acesta i-a spus că-i va întocmi contract de muncă pe firma „ A.", la care este „ patron" , întrucât aceasta face parte tot din grupul de firme „.", și i-a spus în acest sens să ia legătura cu inculpatul P. I. M. susține că a lucrat ca și operator la fabrica decherestea din I. M. a S. D. I. S., însă salariul era plătit de inculpatul P. I., pe bază de stat de plată.

Numitul F. G. nu a lucrat la SC A. S., ci la fabrica de cherestea din I. M. a S. D. I. S., astfel că nu este cunoscut de ceilalți angajați ce au desfășurat activitate la „.".

Martorii F. T. F. și D. D. M. au lucrat la depozitul din B., str.

Independenței, nr. 96, aparținând S. D. Bis G. S., la încărcarea — descărcarea băuturilor alcoolice produse de această firmă. Au discutat pentru angajare cu inculpatul P. I. și doar ulterior au aflat că le-a fost întocmit contractul pe firma

„ A.". Susțin că nu au desfășurat nici un fel de activitate legată de îmbutelierea apei minerale.

M. C. I. este finul inculpatului P. I. D. susține că în acest context ar fi ajuns să desfășoare unele activități pentru firma „." din luna martie 2004, fiindu-i întocmit contact de muncă doar din data de (...), prezența sa nu este confirmată de ceilalți angajați, de unde concluzia că acesta nu a derulat activități în condițiile cerute de specificul unui contract de muncă.

După cesionarea firmei „.", evidențele contabile au fost conduse de către martora I. V., ce si-a desfășurat activitatea sub coordonarea inculpatului P. I., procedând la efectuarea de înregistrări în contabilitate conform documentelor justificative puse la dispoziție de acesta.

Pe baza actelor false (facturi fiscale, contracte de munca) s-au făcut înregistrări inexacte în contabilitatea S. A. S. A., ceea ce a avut ca și consecință denaturarea cheltuielilor efectiv realizate, inclusiv a celor „direct eligibile" în cadrul proiectului P. și a rezultatelor financiare ale societății în anul 2004, în scopul comiterii fraudelor contra intereselor financiare comunitare.

Responsabilitatea pentru falsificarea evidențelor contabile revine inculpatului P. I., ce în calitate de administrator se ocupa cu organizarea și conducerea contabilității, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991.

Acest lucru vine și în contextul în care în cadrul programelor finanțate din partea Comunității E. se acorda o atenție deosebită modului de ținere a contabilității, prin evidențierea clară și în detaliu a tuturor operațiunile desfășurate în cadrul implementării Proiectului (sume primite din finanțare nerambursabilă, dobânzile obținute la fondurile primite și păstrate în conturile bancare, aportul propriu, cheltuielile cu mijloacele fixe achiziționate etc. ), tocmai pentru a se putea verifica datele comunicate de către beneficiar, în cadrul rapoartelor financiare. Denaturarea evidențelor contabile s-a făcut în strânsă legătură cu fraudele contra intereselor financiare comunitare, pentru a ascunde diminuarea ilegală a resurselor și în scopul obținerii tranșei finale din ajutorul financiar.

Inculpatul P. I., ca și administrator la SC A. S. A., conform obligației de comunicare a modului de derulare a proiectului, cerută de contractul de finanțare, a depus la A. pentru D. R. N. - V., rapoartele tehnice și financiare, datate (...).

A., în Raportul tehnic din data de (...), pentru perioada de raportare de la

(...) - (...), inculpatul P. I. a prezentat detalii privind proiectul, stadiul de realizare a acestuia, activitățile efectuate în perioada de raportare, incluzând și achiziționarea utilajelor, angajarea de personal, cu privire la care a prezentat date false.

De asemenea, a fost falsificat și conținutul Raportului financiar datat (...) în care inculpatul P. I. a arătat pe lângă date privind bugetul și aspecte nerealeîn ceea ce privește evidențierea și detalierea cheltuielilor eligibile efectuate de societate cu achitarea prețului utilajelor și modul de realizare a proiectului.

Inculpatul P. I. a folosit raportul financiar și raportul tehnic din (...), conținând date false, raportat la valoarea reală a mașinilor și utilajelor, achiziționate în 19-30 martie 2004 și achitate prin folosirea primei tranșe din ajutorul financiar nerambursabil, precum și la angajarea de personal, documente pe care le-a depus, împreună cu înscrisurile justificative false ( facturi fiscale false, procese verbale false, contracte de muncă false, acte contabile false), la A. de D. R. N. — V. iar, ulterior, le-a prezentat angajaților instituției, martorii D. L. și L. R. C., cu ocazia vizitei din data de (...), efectuată pentru verificarea documentelor și a modului de implementare a proiectului, a utilizării finanțării nerambursabile P., așa cum reiese și din „Check list — Primire raport intermediar — Verificarea conformității dosarului", document înregistrat la A. N. V. sub nr. 2592/(...).

Raportat la starea de fapt reținută, instanța a apreciat că a avut loc o diminuare ilegală a fondurilor P., prin modul de utilizare a primei tranșe din finanțare în cadrul achiziției de utilaje.

Finanțarea din fondurile P. era destinată acoperirii doar a cheltuielilor eligibile. Pentru a fi considerate eligibile, costurile trebuiau să fie necesare pentru realizarea proiectului, să fie prevăzute în contractul de finanțare și în conformitate cu principiile unui management financiar sănătos privind utilizarea eficientă a banilor într-un raport optim cost/beneficiu. De asemenea, se mai cerea ca aceste cheltuieli să fi fost efectiv realizate, înregistrate în contabilitatea beneficiarului finanțării sau ale partenerilor acestuia, identificabile și verificabile, dovedite prin documente originale.

În cauză, utilajele componente a liniei de îmbuteliere au fost achiziționate de SC A. S. de la SC D. I. S. „ preferențial ", la o valoare mai mare decât prețul pieței, cu o diferență în plus, nejustificată, de 1.009.659.195 lei, fie prin creșterea artificială a prețului, prin folosirea de intermediari, fie prin plata unor instalații inexistente. Cheltuielile cu achiziția utilajelor nu se încadrează în criteriile de eligibilitate arătate mai sus, privind utilizarea eficientă a banilor și realizarea efectivă a costurilor.

Este evident că inculpatul P. I., cu complicitatea inculpatului A. M. I., a acționat contrar obligației de a implementa proiectul cu toată grija, eficiența, transparența și cu toate diligentele necesare, în concordanță cu cele mai bune practici în domeniul de activitate vizat și în conformitate cu contractul de finanțare, sarcină pe care și-a asumat-o la momentul preluării proiectului.

Folosind prima tranșă din fondurile P., în sumă de 19.637,60 E., pentru plata unor cheltuieli neeligibile cu achiziția utilajelor, inculpatul P. I. a diminuat ilegal aceste resurse din bugetul Comunității E..

De asemenea, raportat la probatoriul administrat, instanța a apreciat că beneficiarul SC A. S. A., a obținut pe nedrept tranșa finală din finanțarea P., în sumă de 3890 E.

Prin folosirea de date false, atât în rapoartele financiar și tehnic, datate

(...), cât și cu ocazia verificărilor din data de (...), efectuate de către reprezentanții Agenției de D. R. N. - V., s-a creat aparența respectării normelor legale și contractuale în implementarea proiectului și în utilizarea alocației financiare nerambursabile, ceea ce a condus la aprobarea la plată a tranșei a doua din finanțare, în baza cererii din data de (...), formulată de către inculpatul P. I. și la obținerea, pe nedrept, de către beneficiarul S. A. S. A. asumei de 3.890 E. din fondurile P..

Suma a fost încasată de societate în data de (...) și ridicată în numerar din contul bancar la data de (...) de către inculpatul P. I., pentru efectuarea unei deplasări externe, cheltuială neeligibilă întrucât nu era prevăzută în buget și nu era necesară pentru implementarea directă a proiectului, în condițiile în care echipamentele au fost achiziționate din țară.

Pentru justificarea ridicării de numerar inculpatul P. I. a depus la bancă o copie după pașaportul său și un ordin de deplasare fără număr și fără dată, doar semnat și ștampilat.

Suma de 3.890 EUR, ridicată numerar la data de (...), a fost înregistrată în Registru de casă în valută al societății din data de (...) la cursul zilei de

39.610 lei/EUR) și în Jurnalul de casă în valută întocmit de SC A. S. pe luna noiembrie.

SC A. S. nu a prezentat ulterior Agenției de D. R. N. - V. documentele justificative cu privire la modul de utilizare a tranșei finale și asupra caracterului eligibil al cheltuielilor, dacă acestea au fost efectiv realizate, înregistrate în contabilitate, identificabile și verificabile, dovedite prin documente originale.

Inculpatul P. I. a susținut, în declarația dată în (...), că în toamna anului

2004 a făcut o vizită în Germania, fiind însoțit de către C. A., în scopul de a vizita o expoziție de utilaje, iar costul deplasării, în jur de 1.000 E., a fost achitat din banii proveniți din contul societății „.". (vol. I, declarație, file 133 -

136 ). Din verificarea bazei de date a P. de F., a reieșit că inculpatul a ieșit din

țară în data de (...), însoțit de C. A. D. și B. C. A., și s-a întors în data de (...) (vol. I, fila 104).

M. C. A. D. susține că în anul 2004 a fost de mai multe ori în Germania, odată fiind însoțit de P. I. și B. C. A., însă pentru interese strict personale (Vol. II, declarație martor, fila 21).

Contabila firmei „.", martora I. V., susține că tranșa finală din finanțarea P. a fost ridicată din casieria firmei de către inculpatul P. I. pentru o deplasare în străinătate și că acesta după revenirea în țară nu a justificat cheltuielile efectuate, sub pretextul că și-ar fi pierdut portofelul cu acte, astfel că decontarea banilor în contabilitate s-a făcut prin scăderea lor cu titlu de „. creditare firmă" către administrator.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că interesele financiare ale

Comunității E. au fost prejudiciate prin acțiunile întreprinse de inculpați.

Prejudiciul adus intereselor financiare comunitare este reprezentat de valoarea finanțării nerambursabile P. acordată și încasată de către beneficiarul S. A. S. A., în total de 23.527,60 E. (echivalentul a 942.146.177 ROL), din care o parte a fost utilizată în mod fraudulos iar, cealaltă parte, a fost obținută pe nedrept, stabilindu-se din probatoriul administrat în cauză că responsabili de aceste fapte sunt ce doi inculpați.

În speță, M. D., L. P. și L. prin adresa nr. 39.461/(...), s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 19.636,60 E. și, respectiv, 3.916,45 E., reprezentând cele două tranșe ( avans, plată finală) din finanțarea P., achitate către S. A. S. A., împreună cu dobânzile penalizatoare datorate de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei.

În cadrul Raportului final datat (...), prin documentul intitulat „ Certificarea de către beneficiar", semnat de către inculpatul P. I., acesta își asuma obligația să returneze, la cerere, către Ministerul Integrării Europeneorice sumă din grant care a fost plătită, în cazul în care Comisia E.peană, Curtea E.peană de A., Ministerul Integrării Europene sau A. pentru D. R. decidea, în urma verificării, că proiectul nu a fost executat în conformitate cu contractul aprobat și prevederile adecvate (vol. VI, fila 151).

Eșecul modului de implementare a proiectului finanțat din fonduri P. a reieșit și din faptul că beneficiarului S. A. S., i s-a interzis activitatea de îmbuteliere a apei minerale începând cu data de (...), pentru nefinalizarea acțiunilor de amenajare a fluxului tehnologic și lipsa condițiilor de igienă în unitate, din dispoziția Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor B. - N.. M. B. C. A., ce figurează ca director vânzări la S. A. S., susține că după întreruperea activității, a căutat diferiți clienți pentru vânzarea fabricii și eventuale variante pentru modernizarea acesteia.

Inculpații au urmărit doar obținerea de foloase materiale pentru ei din finanțarea comunitară, fără a se preocupa în mod temeinic și real de aducerea la îndeplinire a proiectului, minimalizând orice investiție în realizarea acestuia.

In cazul inculpatul P. I. s-a reținut comiterea infracțiunilor prev. de art. 1. alin. 1 și art. 1. alin. 1 din Legea 78/2000, sub forma autoratului, întrucât acesta a deținut calitatea de asociat și administrator la firma beneficiară a proiectului P. și și-a asumat, totodată, responsabilitatea pentru implementarea acestuia, conform cerințelor legale și contractuale. Inculpatul P. I. a dispus efectuarea plăților din fondurile europene, deși cunoștea foarte bine faptul că acele cheltuieli cu prețul utilajelor pe care le-a decontat nu erau eligibile, iar, ulterior, a solicitat și obținut, în numele beneficiarului de proiect, plata tranșei finale, bani pe care practic i-a însușit.

Față de inculpatul A. M. I. s-a reținut complicitate la săvârșirea infracțiunilor contra intereselor financiare ale Comunității E., fiind evident ajutorul acordat de acesta la comiterea fraudelor, constând în implicarea în trucarea licitației, negocierea transferului firmei „ A.", pe numele lui P. I., însă sub controlul său, majorarea prețului utilajelor prin transferul fictiv al acestora între firmele conduse sau coordonate de el, vânzarea fictivă a unor utilaje, acoperirea formală a „aportului propriu", al beneficiarului la proiect, angajarea fictivă de personal în cadrul firmei,, A.", sprijinul acordat pentru obținerea tranșei finale din ajutorul financiar.

Inculpatul A. M. I. a acționat în interesul de a obține pentru sine foloase materiale injuste, atât din fondurile comunitare, prin valorificarea unor utilaje vechi, aproape de expirarea perioadei de folosire, la prețuri, peste dublul valorii lor reale ori prin încasarea de sume pentru instalații inexistente.

Raportat la materialul probator administrat și la starea de fapt reținută, instanța a apreciat că acuzațiile aduse inculpaților sunt corespunzător formulate și bine fundamentate. În ceea ce privește expertizele tehnice întocmite în cursul judecății, în opinia instanței, constatările și concluziile inserate în cuprinsul acestora nu sunt de natură să înlăture vinovăția inculpaților.

Pe cale de consecință, judecătoria a apreciat că fapta inculpatului P. I. care în calitate de administrator la S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă, în cadrul programului P.

2000, pentru implementarea proiectului privind „Valorificarea optimă a potențialului sursei de apă minerală nr. 2, Hojda din loc. A.", cu complicitatea inculpatului A. M. I., asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., a prezentat date false în raportul financiar și raportul tehnic,datate (...), împreună cu documente justificative false ( facturi fiscale false, procese verbale de recepție false, contracte de muncă false, acte contabile false), Agenției de D. R. N. — V. C. N., și cu ocazia verificărilor la fața locului, efectuate de către reprezentanții Agenției de D. R. N. - V., în data de (...), cu privire la modul de implementare a proiectului și utilizarea finanțării nerambursabile P., în ceea ce privește: valoarea și componența reală a mașinilor și utilajelor achiziționate, în datele de (...) și (...), de la S. D. I. S. I. M. ( firmă administrată de inculpatul A. M. I. ), pentru compunerea „liniei de îmbuteliere mixtă", al căror preț, achitat prin folosirea primei tranșe din ajutorul financiar nerambursabil, a fost majorat în mod artificial, cu o diferență de 1.009.659.195 ROL (fără TVA), fără a se face vreo investiție pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici, prin interpunerea între furnizorii inițiali și beneficiarul S. A. S. A., a firmelor S. D. BIS G. S. B. ( la care A. M. I. este asociat iar P. I. — administrator), S. I. P. S. Ș. O. ( firmă controlată de cei doi, la care figurează ca asociat și administrator A. M., tatăl lui A. M. I.) și S. D. I. S. I. M. ( firmă la care A. M. I. este asociat și administrator) și, respectiv, cu privire la îndeplinirea criteriilor cerute de derularea proiectului sub aspectul angajării de personal, ceea ce a avut ca rezultat diminuarea ilegală a fondurilor P., în sumă de 19.637,60 E. ( încasate în prima tranșă), utilizate, în mod fraudulos, prin nerespectarea normelor legale și contractuale, în materia finanțărilor europene, întrucât costurile de achiziție pentru echipamente sunt eligibile doar dacă acestea corespund prețurilor pieței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000 modificată, pentru care inculpatul urmează a fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și lit. c Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv de administrator al unei societăți comerciale), pe o durată de 3 ani.

De asemenea fapta inculpatului P. I. care în calitate de administrator la

S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă din fonduri P., cu complicitatea inculpatului A. M. I., prin folosirea de declarații false în raportul financiar și raportul tehnic, datate (...), și de documente false ( facturi fiscale false, procese verbale de recepție false, contracte de muncă false, acte contabile false), depuse la A. de D. R. N. - V. și cu ocazia verificărilor efectuate în data de (...) de către reprezentanții Agenției de D. R. N. — V., a creat aparența respectării normelor legale și contractuale în implementarea proiectului și în utilizarea alocației financiare nerambursabile, ceea ce a condus la aprobarea la plată a tranșei a doua din finanțare, conform cererii din data de (...), formulată de către inculpatul P. I., în numele beneficiarului de proiect și la obținerea, pe nedrept, de către beneficiarul S. A. S. A. a tranșei finale din finanțarea P., în sumă de 3.890 E., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților E. sau din bugeteleadministrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000 ( modificată), motiv pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) și lit. c Cod penal (dreptul de a ocupa o funcție și de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv de administrator al unei societăți comerciale), pe o durată de 3 ani.

Totodată, fapta inculpatului P. I. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a completat cu date false raportul financiar și raportul tehnic, datate (...), procesele verbale de recepție nr. 28, 29/(...) (privind recepționarea instalațiilor deferizator și răcitor apă, inexistente la acel moment), ori a determinat cu intenție sau ajutat pe alte persoane, ce au acționat fără vinovăție, să completeze cu date nereale, privind operațiunea comercială și valoarea utilajelor, facturile fiscale (facturile seriile BNACA nr. 6437251/(...) și nr. 6437256/(...), emise în numele S. D. BIS G. S. B., facturile seriile BNACA nr. 6415851/(...) și nr.6415852/(...),emise în numele S. I. P. S. Ș. O. facturile seria BNACA nr.5101248/(...) și nr.5101292/(...), emise în numele S. D. I. S. I. M.), precum și contractele individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. I., acte false sub aspectul denumirii angajatorului S. A. S. A., persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. S. B., înscrisuri false pe care le-a prezentat Agenției de D. R. N. - V. C. N. și reprezentanților acesteia, în scopul diminuării ilegale a resurselor financiare din bugetele Comunității E. și obținerii, pe nedrept, de fonduri P., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și a agravantei prev. art. 17 alin. l lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea 78/2000 (modificată) pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu mențiunea că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului conține atât formele de participație proprie ca autor cât și formele de participație improprie, comise în baza unei rezoluții infracționale unice.

În final, fapta inculpatului P. I. care în calitate de administrator la S. A. S. A., responsabil conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 de organizarea și conducerea contabilității, a efectuat cu știință, înregistrări inexacte în contabilitatea firmei, pe baza de acte justificative false ( facturi fiscale, contracte de muncă), ceea ce a avut ca și consecință denaturarea cheltuielilor efectiv realizate, inclusiv a celor „direct eligibile", în cadrul proiectului P. și a rezultatelor financiare ale societății în anul 2004, în scopul comiterii fraudelor contra intereselor financiare comunitare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, la legea contabilității, prev. și ped. de art.37

(actualul art.43) din Legea nr. 82/1991 (republicată) rap. la art. 289 Cod penal, și reținerea agravantei prev. art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea

78/2000, motiv pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, infracțiunile fiind concurente, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b,c C., dispunându- se conform art.86/1 C. suspendarea sub supraveghere a executării sancțiunii,alături de măsurile de supraveghere aferente descrise în dispozitiv.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A. M. I., fapta acestuia, care în calitate de asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., cu intenție l-a ajutat pe inculpatul P. I., să prezinte date false în raportul financiar

și cel tehnic, ambele datate (...), și documente justificative false la A. de D. R. N.

- V. C. N., și cu ocazia verificărilor efectuate de către reprezentanții acestei instituții, în data de (...), asupra modului de implementare a proiectului și utilizării finanțării nerambursabile P., în ceea ce privește: valoarea și componența reală a mașinilor și utilajelor achiziționate, în datele de (...) și (...), de la S. D. I. S. I. M. (firmă administrată de inculpatul A. M. I. ), pentru compunerea „liniei de îmbuteliere mixtă", al căror preț, achitat prin folosirea primei tranșe din ajutorul financiar nerambursabil, a fost majorat în mod artificial, cu o diferență de 1.009.659.195 ROL (fără TVA), fără a se face vreo investiție pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici, prin interpunerea între furnizorii inițiali și beneficiarul S. A. S. A., a firmelor S. D. BIS G. S. B. ( la care

A. M. I. este asociat iar P. I. - administrator), S. I. P. S. Ș. O. ( firmă controlată de cei doi inculpați, la care figurează ca asociat și administrator A. M., tatăl lui A. M. I.) și S. D. I. S. I. M. ( firmă la care A. M. I. este asociat și administrator), prin transferuri succesive petrecute la interval scurt de timp și, respectiv, cu privire la îndeplinirea criteriilor cerute de derularea proiectului sub aspectul angajării de personal, ceea ce a avut ca rezultat diminuarea ilegală a fondurilor P., în sumă de 19.637,60 E. ( încasate în prima tranșă ), utilizate, în mod fraudulos, prin nerespectarea normelor legale și contractuale, în materia finanțărilor europene, întrucât costurile de achiziție pentru echipamente sunt eligibile doar dacă acestea corespund prețurilor pieței, întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 26 Cod penal raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000( modificată), motiv pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b, c Cod penal.

De asemenea, fapta inculpatului A. M. I., care în calitate de asociat și administrator la mai multe societăți comerciale din jud. B.-N., cu intenție 1-a ajutat pe inculpatul P. I., administrator la S. A. S. A., jud. B.-N., firmă beneficiară a unui contract de asistență financiară nerambursabilă P., pentru

„Valorificarea optimă a potențialului sursei de apă minerală nr. 2, Hojda din loc. A.", să prezinte date false în raportul financiar și cel tehnic, ambele datate (...), și documente justificative false ( facturi fiscale false, procese verbale false, contracte de muncă false, acte contabile false), la A. de D. R. N. - V. C. N., și cu ocazia verificărilor efectuate de către reprezentanții acestei instituții, în data de (...), pentru a crea aparența respectării normelor legale și contractuale în implementarea proiectului și în utilizarea alocației financiare nerambursabile, ce a condus la aprobarea la plată a tranșei a doua din finanțare, și la obținerea, pe nedrept a sumei de 3.890 E. din fonduri P., întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev. și ped. de art. 26 Codpenal raportat la art. 1. alin. 1 din Legea nr. 78/2000 ( modificată), pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,c Cod penal.

Totodată, fapta inculpatului A. M. I. care în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a determinat sau ajutat, cu intenție, pe angajații săi, ce au acționat fără vinovăție, să completeze cu date nereale, privind operațiunea comercială și valoarea utilajelor, facturile fiscale (seriile BNACA nr.

6437251/(...) și nr. 6437256/(...), emise în numele S. D. BIS G. S. B., facturile seriile BNACA nr. 6415851/(...) și nr. 6415852/(...), emise în numele S. I. P. S.

Ș. O. facturile seria BNACA nr.5101248/(...) și nr.5101292/(...), emise în numele S. D. I. S. I. M.), precum și contractele individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C. loan, acte false sub aspectul denumirii angajatorului S.C A. S. A., persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. S. B., înscrisuri false de care s-a folosit inculpatul P. I., prezentându-le Agenției de D. R. N. - V. C. N. în scopul diminuării ilegale a resurselor financiare din bugetele Comunității E. și obținerii, pe nedrept, de fonduri P., întrunește elementele constitutive ale participației improprii la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, și agravantei prev. art. 17 alin. 1 lit. c, art. 18 alin. 1 din Legea 78/2000 (modificată), motiv pentru care urmează a fi condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, instanța a constatat că faptele sunt în concurs real, astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,c Cod penal, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a sancțiunii în baza art.86/1 C. alături de măsurile de supraveghere aferente descrise în dispozitivul sentinței.

Conform art. 348 Cod procedură penală, instanța a dispus desființarea totală a actelor false.

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998 Cod civil, instanța a obligat în solidar pe inculpații P. I., A. M. I. și partea responsabilă civilmente SC A. S. A. să plătească cu titlu despăgubiri civile, părții civile M. D. L. P. și L. B. suma de 23.527,6 euro, sau echivalentul în lei la data plății, împreună cu dobânzile penalizatoare datorate de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei.

Totodată, în baza art. 353 raportat la art. 163 Cod procedură penală, instanța a menținut în ființă măsurile asiguratorii dispuse în cursul urmăririi penale respectiv sechestrarea celor două imobile situate în municipiul B., proprietatea inculpaților P. I. și A. M. I.

În baza art. 191 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații să plătească statului suma de câte 3.500 lei, cu titlu cheltuieli judiciare.

Împotriva soluției instanței de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA - S. T. C. și inculpații A. M. I. și

P. I.

Prin motivele scrise și orale, procurorii au solicitat admiterea căii de atac și rejudecând dosarul a se dispune ca pedepsele aplicate inculpaților de către judecătorie, să fie executate prin privare de libertate față de pericolul social sporit al faptelor și recurenților și pentru a fi întrunite cerințele art.52 și 72 C.

Pe de altă parte, se cere obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu partea resp.civilmente SC A. S. A. jud.B.-N., câtă vreme și latura civilă a cauzei a primit o asemenea rezolvare, fiind întrunite în speță cerințele art.191 alin.3 C.pr.pen.

Apărătorul ales al inculpaților a solicitat admiterea recursurilor promovate, casarea hotărârii judecătoriei și rejudecând cauza, a se dispune în principal, achitarea acestora în baza art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen., infracțiunilor lipsindu-le latura subiectivă, iar în subsidiar, a se constata că faptele ce li se impută nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, conform art.1. C. rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen., față de împrejurarea că inculpații nu posedă antecedente penale, au fost sinceri în cursul cercetării judecătorești și vor depune deligențe pentru recuperarea pagubei cauzate părții civile.

Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la recursul P.

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența ei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților A. M. I. și P. I., care au avut o atitudine parțial sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișele de cazier, au colaborat cu organele judiciare.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise

și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.

La individualizarea tratamentului penal, instanța de recurs trebuie să efectueze o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât și a împrejurărilor săvârșirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ține cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezența unei infracțiuni. Apoi, se valorifică acest grad ținându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorilor.

În cauză, Judecătoria Bistrița i-a condamnat pe inculpați la sancțiuni apreciate, de către instanța de recurs, ca adecvate pericolului social concret al faptelor și făptuitorilor.

Aplicarea unor măsuri punitive în regim de detenție pentru inculpații A.

M. I. și P. I., relevă caracterul inadecvat al unor asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilitățile reale a scopului preventiv și educativ prevăzut de lege.

Examinarea probelor administrate confirmă justețea concluziei instanței de fond relativ la existența infracțiunilor de corupție deduse judecății și anume cea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev.de art.1. alin.1 din Legea 78/2000; cea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al

Comunităților E. sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, prev.de art.1. alin.1 din Legea 78/2000; cea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C. cu art.41 alin.2 C. rap.la art.17 alin.1 lit.c, art.18 alin.1 din Legea 78/2000, fals intelectual la legea contabilității prev.de art.37 (actualul art.43) din Legea 82/1991 rap.la art.289 C. rap.la art.17 alin.1 lit.c, art.18 alin.1 din Legea 78/2000, cu aplic.art.33 lit.a C. pentru inculpatul P. I. și complicitate la infracțiunile prev.de art.1. alin.1 și 1. alin.1 din legea

78/2000 și participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.31 alin.2 C. rap.la art.290 alin.1 C. cu aplic.art.41 alin.2 C. și art.17 alin.1 lit.c, art.18 alin.1 din Legea 78/2000, cu aplic.art.33 lit.a C. pentru inculpatul A. M., a contextului în care faptele au fost comise, urmările produse, sumele de bani obținute în urma prejudicieriiintereselor financiare ale Comunității E..

În egală măsură însă, analiza actelor și lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanța de recurs în menținerea sancțiunilor și a unei modalități de executare a pedepselor neprivative de libertate față de inculpați, aceea a suspendării executării sancțiunii sub supraveghere conform art.861 C.

A., în privința inculpaților P. I. și A. M. nu se poate ignora că primul, în vârstă de 47 de ani și al doilea în vârstă de 30 ani, la data comiterii infracțiunilor, sunt încadrați în muncă și nu posedă antecedente penale. În fața Curții, inculpații au învederat că și în prezent au ocupație stabilă, sunt căsătoriți și posedă studii medii.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că deși în faza de urmărire penală și în fața instanței inculpații au negat comiterea infracțiunilor, această împrejurare reprezintă o modalitate de apărare uzitată de aceștia, care nu poate să constituie o circumstanță agravantă.

Conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății este reliefată prin lipsa antecedentelor penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar.

Curtea apreciază că pedepsele aplicate, situate la minimul special prevăzut de lege, unite cu lipsa antecedentelor penale și cu împrejurarea că ambii desfășoară o muncă utilă societății, sunt de natură să ducă la concluzia că reeducarea lor este posibilă și fără izolarea de societate, existând suficiente garanții că scopul sancțiunilor va putea fi atins și prin menținerea acestora și a modalității de executare dispusă de prima instanță.

La dozarea și individualizarea pedepselor cât și a modalității de executare a acestora, instanțele trebuie să țină seama de prejudiciul cauzat, în valoare de

23.527,60 euro, împrejurarea că acesta a rămas nerecuperat, de perioada de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, caracterul continuat sau nu, al infracțiunii.

Nu poate fi ignorat că activitatea infracțională derulată are un caracter accidental, inculpații pentru prima dată accesând fonduri europene, au avut o conduită bună anterior faptelor din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în același timp au demonstrat și o atitudine corectă față de familie și întreg contextul relațiilor sociale, obligându-se să repare paguba cauzată părții civile.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei, este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a sancțiunii afectează temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidență caracterul just al sancțiunilor aplicate dar mai ales al modalității de executare a acestora, judecătoria acordând cuvenita semnificație unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpații P. I. și A. M. sunt infractori primari, au manifestat o parțială sinceritate, fiind încadrați în muncă, astfel că privarea lor de libertate la prima încălcare a legii penale ar avea consecințe extrem denefavorabile, greu de evaluat, față de circumstanțele reale ale faptelor și raportat la cele personale ale acestora. Având in vedere și intervalul de timp însumând 7 ani de la comiterea faptelor și până la soluționarea recursurilor, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepselor poate fi atins și în condițiile suspendării sub supraveghere a executării acestora, nefiind necesară privarea de libertate a celor doi inculpați.

Prin urmare, critica vizând latura penală a cauzei formulată de către DNA

S. T. C. nu este fondată.

În schimb, motivul de nelegalitate referitor la corecta rezolvare a cauzei sub aspect civil este întemeiat.

Potrivit art.191 alin.1 și 3 C.pr.pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. P. responsabilă civilmente, în măsura în care are ca sarcină repararea pagubei în solidar cu inculpatul, este obligată în același mod cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Din cuprinsul considerentelor și al dispozitivului sentinței penale nr.94 din

25 ianuarie 2011 a Judecătoriei B., rezultă că cei doi inculpați au fost obligați în solidar, atât ei, cât și partea resp.civilmente SC A. S. A. să achite cu titlu de despăgubiri civile, părții civile M. D. L. P. și L. B. suma de 23.527 euro sau echivalentul în lei la data plății împreună cu dobânzile datorate, de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei.

Având în vedere acest mod de rezolvare a laturii civile, în mod corespunzător, conform textului citat mai sus, recurenții trebuiau obligați în solidar cu partea resp.civilmente și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 3500 lei, sens în care în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. urmează a fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - S. T. C. împotriva sentintei penale nr. 94 din 1 februarie 2011 a Judecătoriei B., care va fi casată doar în această limită.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cu privire la recursurile inculpaților

Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (D. contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărârepenală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată de inculpații P. I. și A. M., în cursul urmăririi penale și al judecății, curtea reține că jurisprudența Curții E. a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: ";principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. S. este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conținutul recursurilor inculpaților, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Inculpații P. I. și A. M. nu au recunoscut infracțiunile reținute în sarcina lor, astfel că în stabilirea vinovăției acestora, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai depozițiile date în cursul procesului penal.

Inculpaților li s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de C. A., cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus

Franța). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus M.a Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția E.peană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 C.proc.pen.

Instanța de recurs pe linia cercetării temeiniciei hotărârii recurate, aresarcina de a verifica dacă faptele și împrejurările reținute prin sentința atacată reprezintă adevărul material, complet și cert întemeiat. Pentru a putea efectua acest control, în recurs, este necesar a se cunoaște care a fost starea de fapt reținută de instanța a cărei hotărâre este atacată și pe baza căror probe s-a ajuns la această stabilire. Acest lucru, nu poate fi verificat decât pe baza motivării hotărârii recurate. M. hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești.

Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. M. hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.

Pe lângă motivarea existenței cerințelor privind latura obiectivă, instanța are obligația să motiveze îndeplinirea și a celorlalte cerințe ale laturii subiective

(intenție, culpă, scop), a cerințelor privind subiectul activ și cel pasiv, ori la starea de minoritate. M. în drept trebuie să demonstreze cu argumente convingătoare rezultate din probele dosarului, tot ceea ce instanța a hotărât în dispozitivul sentinței sau deciziei. Curtea, printr-o nouă examinare a cauzei, trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți. (CEDO "cauza Boldea contra României";).

Instanța de control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă își însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice și să dea o apreciere personală materialului probator.

Conformându-se acestor norme ale legislației procesual penale interne, cât și celor europene, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică vizând atât starea de fapt ce a fost judicios stabilită, vinovăția inculpaților, încadrarea juridică a infracțiunilor, cât și individualizarea judiciară a sancțiunilor.

Din declarația martorului B. C. M. și din actele scrise de acordare a finanțării nerambursabile din partea Comunității E., Curtea a reținut că:

În data de (...) s-a încheiat C. de finanțare nerambursabilă - sprijin extern al Comunității E. nr.0251, cod proiect 00 PH 1256, între M. D. și Prognozei - A. de D. R. N.-V., pe de o parte, și SC A. S. A., pe de altă parte, actul fiind semnat din partea beneficiarului de către administratorul B. C. M..

Costul total al proiectului era de 50.100 E., din care Autoritatea contractanta se angaja la plata către SC A. S. A. a unei finanțări nerambursabile, din fonduri P., în sumă maximă de 24.547 E., echivalentul a

49 %, din costul total eligibil estimat al proiectului, achitată în două tranșe: un avans de 19.637,60 EUR, reprezentând 80% din valoarea finanțării nerambursabile și o tranșă finală de 4.909,40 EUR, după depunerea Raportului final.

Diferența de 51%, din valoarea proiectului, reprezentând 25.553 E., trebuia finanțată din sursele proprii ale beneficiarului.

Durata de execuție a proiectului era stabilită inițial la 10 luni, termen ce se calcula începând cu prima zi a lunii următoare datei de plată a avansului.

Avansul din finanțarea P. de 19.637,60 E., reprezentând echivalentul a

788.036.277 ROL, a fost încasat de SC A. S. în contul deschis la B. T. SA S. B. la data de (...), astfel că execuția proiectului trebuia începută la (...), și finalizată la data de (...).

Prin Actul adițional nr. l la C. de grant RO-0007.02.(...), înregistrat la

ADR N.-V. cu nr.2606/(...), s-au modificat liniile bugetare inițiale ale proiectului

și perioada de implementare de la 10 luni la 12 luni, prelungindu-se termenul de executare până la (...).

Finanțarea era destinată, în mare parte, achiziționării componentelor liniei de îmbuteliere. La data de (...), B. C. cesionează părțile sociale ale SC A. S. către P. I., ce devine astfel asociat unic și administrator, acesta asumându-și continuarea și finalizarea proiectului. Tranșa finală din finanțarea, în sumă de

3.890 E., a fost virată în contul beneficiarului la data de (...).

În condițiile incapacității de a asigura finanțarea proprie la proiect și cum termenul de expirare a duratei de execuție a proiectului (31 martie 2004) era apropiat, martorul B. C. M., în cursul lunii februarie 2004, a primit o propunere de asociere din partea inculpatului A. M. I.

Din datele și înscrisurile emanate de la O. R. C., din actele de control ale

Gărzii Financiare și ale DGFP B.-N., coroborate cu declarațiile martorului C. A.

D. rezultă că inculpatul A. M. I. conducea mai multe firme cu sediul pe raza jud. B. - N., beneficiind și de ajutorul din partea inculpatului P. I., cu care se află în relații de afinitate, fiind cumnați. A., inculpatul A. M. I. este asociat la

SC D. Bis G. S. B., firma la care figurează ca și administrator inculpatul P. I., este asociat și administrator la SC D. I. S. - B. (anterior cu sediul în I. M.) și administrează în fapt S. I. P. S. Ș. O..

Conform documentației privitoare la derularea P., întocmită de către beneficiar, la data de (...) s-a organizat de către SC A. S. o licitație locală deschisă, pentru achiziționarea liniei de îmbuteliere, cu invitarea și participarea firmelor: SC I. S. B., în numele căreia a fost depusă o ofertă, pentru utilaje second -hand în valoare de 59.205 E. de către asociatul I. R. Ș., SC T. S. R. și

SC D. I. S. I. M., reprezentată de inculpatul A. M. I.

C. de furnizare a fost atribuit firmei SC D. I. S., aparținând inculpatului A. M. I., după criteriul prețul cel mai mic, ce a făcut ofertă de vânzare a utilajelor (impregnator C02, mașină de îmbuteliat, mașină de dopuit, mașină de etichetat, tunel înfoliere, filtru mecanic, filtru biologic - stație sterilizare, deferizator cu echipament de dedurizare inclus, răcitor de apă ), la suma de

48.500 E. Probele dosarului evidențiază că niciuna dintre componentele liniei de îmbuteliere nu se încadra în specificațiile tehnice minime din caietul de sarcini, iar firma în cauză nu avea experiență similară, mai mult participarea sa la licitație apare curioasă și prin prisma faptului că firma avea ca obiect principal de activitate „ prelucrarea lemnului".

Din declarațiile martorilor B. Ana M., M. E., B. C. M. și C. A. D., din comunicările A. F. B., din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic G. I. rezultă că licitația locală organizată la data de (...) de către S. A. S. A., jud. B.-N. a fost trucată, prin implicarea directă a inculpatului A. M. I., astfel încât să fie desemnată câștigătoare firma sa, S. D. I.

S. I. M..

M. B. C. M. confirmă atât implicarea inculpatului A. M. I. în organizarea licitației, cât și interesul direct al acestuia de a adjudeca licitația, de a se „." în cadrul firmei A., și de a participa la derularea programului P., formă sub care putea să-și valorifice o parte din utilajele cumpărate de la Vin A. C.

De asemenea, martorii B. Ana M. și M. E., membri ai comisiei de licitație, au negat participarea la această procedură și semnătura de pe acte, poziție menținută și în cursul cercetării judecătorești.

Documentele de licitație au fost scrise de mână de martorul C. A. D., ce lucrează pentru inculpatul A. M. I. M. nu a fost membru în comisia de licitație, nu a confirmat participarea sa la selecția de oferte și nu a putut să ofere vreo explicație cu privire la împrejurările în care acele documente au fost completate de către el.

La documentația privind licitația depusă la A. N.-V. nu există nici o dovadă a vreunui anunț dat în presa locală de către SC A. S. privitor la organizarea licitației.

Probele scrise ale dosarului atestă că ofertantul S. I. S. B. nu întrunea condițiile prev. de art. 30 din O.U.G. 60/2001 pentru participarea la licitație, întrucât avea obligații bugetare restante.

Aceleași probe atestă că martorul I. R. Ș. a fost de acord să împrumute firma SC A. S. după preluarea ei de către inculpați, cu 500.000.000 lei, în condiții net avantajoase: pe termen de 2 ani și o lună, fără dobândă, fără vreo garanție, și fără a se preocupa de recuperarea acestuia, deși nu a fost restituit nici după un an de la scadență, ceea ce dovedește relațiile de încredere existente între ei.

M. I. R. Ș. a întocmit oferta de participare la licitație în numele S. I. S. B., în condițiile în care deși era asociat la firmă, nu a desfășurat nici un fel de activitate pentru aceasta de la data înființării în anul 1997, singura implicare în activitatea societății concretizându-se în participarea la licitația organizată de „ A.".

S. I. S. B. nu deținea la momentul licitației astfel de utilaje, și nici nu s-a făcut dovada că avea vreo ofertă fermă pentru acestea din partea vreunei firme. M. susține că dacă ar fi câștigat licitația, le-ar fi adus din Germania.

Probele scrise și testimoniale dovedesc fără dubiu existența unei înțelegeri prealabile licitației între inculpați și martorul I. R. Ș. cu privire la prețul de vânzare, astfel că oferta prezentată de „ I.", a avut un caracter pur formal, pentru a da o aparență de legalitate licitației și a asigura numărul minim de participanți necesari validării acesteia.

La data de (...), prin „. de cesiune si act adițional" martorul B. C. a transferat părțile sociale ale SC A. S. inculpatului P. I., ce a devenit asociat unic și administrator. S-a dovedit atât prin probele administrate în faza de urmărire penală, cât și prin cele din fața instanței că firma în cauză a întrat, de drept, sub conducerea inculpatului P. I., însă în fapt activitatea acesteia era controlată și coordonată tot de inculpatul A. M. I. D. după preluarea firmei de către inculpatul P. I., s-au facturat de către SC D. I. S. componentele liniei de îmbuteliere, iar inculpatul P. I. a dispus plata acestora, utilizând fondurile P. primite în prima tranșă.

Echipamentele tehnologice (mașini și utilaje) achiziționate de SC A. S. de la SC D. I. S. prin programul P. au fost cumpărate la un preț mult peste cel al pieței raportat la valoarea acestora. Diferența dintre prețul de piață, de la primiifurnizori de 806.306.000 lei și valoarea achitată de SC A. S. A. în sumă de

1.815.965.195 lei a fost de 1.009.659.195 lei.

Prețul utilajelor a fost majorat peste dublul valorii, în mod artificial, prin interpunerea între furnizorii SC Duonora Com S. S. și SC Vin A. C. SA B., pe de o parte, și beneficiarul SC A. S. A., pe de altă parte, a firmelor SC D. Bis G. S. B., SC I. M. P. S. Ș. O. și SC D. I. S. I. M., administrate ori controlate de inculpați. C. relevate mai sus, rezultă pe deplin din concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul G. I. și ele se coroborează perfect cu declarațiile martorilor F. D., P. G., B. C. M., B. I., B. A. I. și F. D. C. Așa fiind, majorarea prețului, în sensul dublării lui, până la beneficiarul final, fără aducerea de îmbunătățiri, într-un interval de câteva zile, nu poate fi justificată.

Probele dosarului atestă că inculpatul A. M. I. a înscris la licitație firma

SC D. I. S.

Martorii B. C. M., B. A. I., reprezentanți ai S. „. COM" S. S., atestă că în luna februarie 2004 au fost contactați de către inculpatul P. I., care în numele

SC D. Bis G. S. s-a interesat de achiziția acestor utilaje, susținând că plata acestora o va face din fonduri P., și că-i va contacta pentru perfectarea vânzării la momentul când va obține banii, împrejurare ce a avut loc în martie 2004. Declarațiile martorilor infirmă apărarea inculpatului P. I., care în ambele faze ale procesului penal a negat orice implicare în achiziționarea utilajelor și demonstrează totodată participarea acestuia la tranzacțiile cu utilaje și la derularea activității infracționale, alături de inculpatul A.

Așa cum rezultă din completările întocmite la 22 iunie 2007, aferente raportului de constatare tehnico-științifică, de natură financiar contabilă din (...), realizate de către DNA, SC D. Bis G. S. a vândut firmei SC I. M. P. S. Ș. O. utilajele și instalațiile componente a liniei de îmbuteliere cu factura fiscală din (...) în valoare de 300.834.475 lei (utilajele: impregnator C02, mașină îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic, deferizator și răcitor apă), iar cu factura fiscală din (...) în valoare de 285.964.140 lei (mașina de etichetat și mașina de format baxuri).

SC I. M. P. S. B. a înstrăinat firmei SC D. I. S. I. M. componentele liniei de îmbuteliere cu factura fiscală din (...) în valoare de 1.650.768.000 lei (impregnator C02, mașină de îmbuteliat și dopuit, filtru mecanic și biologic, deferizator și răcitor apă) și cu factura fiscală din (...), în valoare de

499.800.000 lei (mașina de etichetat și mașina de format baxuri).

Așa cum atestă probele scrise ale dosarului, respectiv: completarea la raportul de constatare din 22 iunie 2007 efectuat de DNA, jurnalul de cumpărări a SC A. S. A. pentru luna martie 2004, SC D. I. S. I. M. a vândut societății SC A. S. A., în urma licitației, mașinile și utilajele componente a liniei tehnologice, conform facturii fiscale din (...) în valoare de 684.737.424 lei, în care s-a menționat „contravaloare tranșă I utilaje conform contract de 14.400

E., la curs de 39.959, și conform facturii fiscale din (...) în valoare de

1.638.244.613 lei, pe care s-a menționat „tranșă finală utilaje conform contract și anexă la factură".

Vânzările succesive ale componentelor liniei de îmbuteliere demonstrate prin facturile fiscale emise în februarie - martie 2004 atestă că acele facturi sunt înscrisuri sub semnătură privată false în ceea ce privește caracterul fictiv al operațiunii comerciale pe care o constată, și prețul de vânzare — cumpărare majorat, fiind contrafăcute pentru a se da aparență de valabilitate majorării de preț intervenită, succesiv, pe lanțul transferurilor patrimoniale.

Aceste acte au fost completate de către martorii G. Ș. M. și I. V., angajați ca și contabili la firmele inculpaților, din dispoziția acestora, conform indicațiilor date de inculpați, direct sau prin intermediul unor alți angajați, mai vechi, cum este martorul C. A.

Această infracțiune de fals este demonstrată pe deplin prin declarațiile martorilor I. V. și G. Ș. M. M. G. Ș. arată că factura fiscală din (...) completată în numele SC D. Bis G. S. B. și cea din (...) având ca emitent pe SC I. P. S. Ș. O. le-a antedatat, așa cum a primit dispoziție din partea recurenților.

În același sens declară martora I. V., care atestă că la (...) a completat 2 facturi fiscale din dispoziția inculpatului A. și că la indicația sa și a martorului

C. A. a menționat într-o factură numele lui A. I. și mijlocul de transport (...), fără a lua legătura cu acea persoană și fără a vedea autovehicolul.

Transferul doar scriptic al utilajelor între societăți mai rezultă și din faptul că firmele intermediare (S. D. I. S., S. I. P. S.), aveau ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, ceea ce contravenea specificului utilajelor ce au constituit obiectul operațiunii de vânzare - cumpărare, din împrejurarea că niciunul dintre martorii audiați în cauză, inclusiv cei care au avut legătură cu întocmirea documentelor fiscale de vânzare - cumpărare, nu au confirmat livrarea utilajelor între firme, iar deconturile între societăți s-au făcut în ordinea inversă cronologiei scriptice a vânzărilor.

În intervalul 19 martie - 30 martie 2004, SC D. I. S. a încasat de la SC A. S. A. sumele reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în această perioadă.

A., avansul în sumă de 19.637,60 E., din ajutorul financiar P., pus la dispoziția societății în data de (...), și dobânzile cumulate în cont până la data efectuării primei plăți ((...)) în sumă totală de 138,03 E., după transformarea valutei E. în ROL, prin licitație valutară conform „Ordinele de vânzare valută la vedere" din data de (...) și (...), semnate de inculpatul P. I., au fost cheltuite pentru plata contravalorii facturii fiscale nr.5101246, conform O. nr.1/(...) în valoare de 300.000.000 lei și O. nr.2/(...) în valoare de 275.409.600 lei, în conturile SC D. I. S., și pentru „contravaloare plată intermediară cf contract" conform mențiunilor de pe O. nr.3/(...) în valoare de 212.572.437 lei. Pe exemplarul 3 (verde) al OP nr.1/(...) și al OP nr.2/(...) rămas la plătitorul SC A. S. a fost modificat la rubrica "R.", numărul facturii fiscale din 5101246 în

5101292.

Așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică și completările la acesta efectuat de DNA la 22 iunie 2007 și din documentele financiar contabile și bancare depuse la dosar, rezultă că între documentele puse la dispoziție de SC A. S. nu există factura fiscală nr.5101246 iar factura fiscală nr.5101292 a fost emisă de SC D. I. S. ulterior, în data de (...), nepotriviri ce demonstrează modul în care s-au contrafăcut facturile și s-au întocmit documentele de plată.

Diferența de preț a fost acoperită din „aportul propriu" al societății SC A. S. la finanțarea proiectului, în valoare totală de 1.535.040.000 lei, ce s-a realizat prin „." societății cu suma de 1.035.040.000 lei de către asociatul unic, inculpatul P. I., și din împrumutul în sumă de 500.000.000 lei acordat societății SC A. S. de către martorul I. R. Ș., prin C. de împrumut din data de

(...).

Probele dosarului demonstrează că depunerea „ aportului propriu" s-a făcut succesiv, ulterior începerii decontării contravalorii utilajelor din fondurilecomunitare, iar din sumele încasate de la SC A. S., în perioada (...) - (...), în valoare totală de 2.322.982.037 lei, firma SC D. I. S. a utilizat cea mai mare parte - suma de 1.603.000.000 lei pentru "restituirea împrumut/bani personali"; inculpatului A. M..

Din declarațiile inculpatului P. I. și din răspunsurile emanate de la A. F. P. B., rezultă că inculpatul P. nu avea capacitatea financiară de a asigura contribuția proprie la finanțarea proiectului din fonduri europene întrucât între anii 2003-2004 nu a figurat cu nicio sumă realizată la A. F. P. B. și nici nu a realizat încasări din înstrăinarea de imobile.

Așa cum rezultă din declarațiile martorului B. C. și a inculpatului A. este evident că banii depuși ca aport propriu în contul SC A. S. au fost asigurați de către inculpatul A., direct sau sub forma unui împrumut dat de martorul I. R. Ș.

Inculpatul A. M. I. și-a „recuperat" banii investiți în afacere prin acele ridicări din contul SC D. I. S., ca restituire creditare firmă. De asemenea, condițiile acordării împrumutului de către martorul I. R. Ș., precum și pasivitatea acestuia în recuperarea banilor împrumutați, conduc, indubitabil, la concluzia că proveniența lor are legătură tot cu inculpatul A. M. I. Mai mult, inculpatul P. I. a negat primirea de către firma sa a vreunui împrumut din partea lui I. R. Ș.

Pe de altă parte, majorarea artificială a prețului de achiziție a utilajelor s-a făcut și pentru a se acoperi formal partea de contribuție proprie la proiect de către S. A. S. A., astfel că pe măsură ce se achita contravaloarea utilajelor de S. A. S. A. către S. D. I. S. I. M., banii erau retrași din contul firmei S. D. I. S. de către inculpatul A. M. I., cu titlu rambursare creditare firmă, care-i punea la dispoziția inculpatului P. I. ce alimenta conturile S. A. S. A., ca și creditare a propriei firme, după care se urma același circuit.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor O. C., C. A. D., F. G. D., P. G., documentele emanând de la SC H2O I. S. B., din procesul-verbal de verificare a componentelor instalațiilor din data de 25 iulie 2007, cu planșele fotografice aferente, documentele de recepție ale utilajelor, în speță s-a urmărit, de către inculpați, minimalizarea oricărei investiții în proiectul P., din partea beneficiarului S. A. S. A.. Cheltuielile reale au fost practic restrânse la finanțarea comunitară, și acoperite din aceasta, contrar prevederilor contractuale și legale privind proiectul P., ce implica și o cofinanțare din partea beneficiarului de proiect, tocmai pentru derularea acestuia în bune condiții și la standardele tehnice și de calitate impuse.

În consecință, în cazul utilajelor inexistente, s-a reținut că procesele verbale de recepție nr. 28, 29 / (...), semnate de inculpatul P. I. în cunoștință de cauză, sunt false.

Întrucât proiectul european avea ca obiective și crearea de noi locuri de muncă, pentru a se face dovada îndeplinirii criteriilor din contractul de finanțare, la capitolul resurse umane, din dispoziția inculpaților s-au întocmit contracte individuale de muncă pe numele de H. M., F. G., F. T. F., D. D. M., C.

I., acte false sub aspectul denumirii angajatorului, persoanele în cauză lucrând, în fapt, la alte firme: S. D. I. S. I. M., S. D. BIS G. S. B.). Cei care le-au completat sunt persoane ce lucrează la firmele conduse de inculpați, aceștia acționând fără vinovăție, la determinarea inculpaților. C. pe numele de H. M. și F. G. au fost semnate din partea angajatorului S. A. S., de către martorul C. A. D., persoană ce lucrează pentru inculpatul A. M. I. și care susține că a procedatastfel având acordul inculpatul P. I.

M. H. M. afirmă că a discutat cu inculpatul A. M. I. despre angajarea la firma D., însă acesta i-a spus că-i va întocmi contract de muncă pe firma „ A.", la care este „ patron", întrucât aceasta face parte tot din grupul de firme „.", și i-a comunicat să ia legătura cu inculpatul P. I. M. susține că a lucrat ca și operator la fabrica de cherestea din I. M. a S. D. I. S., însă salariul era plătit de inculpatul P. I., pe bază de stat de plată.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor K. V. N., D. C., H. M., K. H. V., M. G., numitul F. G. nu a lucrat la SC A. S., ci la fabrica de cherestea din I. M. a S. D. I. S., astfel că nu a fost cunoscut de ceilalți angajați ce au desfășurat activitate la „.".

Martorii F. T. F. și D. D. M. au lucrat la depozitul din B., str.

Independenței, nr. 96, aparținând S. D. Bis G. S., la încărcarea — descărcarea băuturilor alcoolice produse de această firmă. Au discutat pentru angajare cu inculpatul P. I. și doar ulterior au aflat că le-a fost întocmit contractul pe firma

„ A.". Aceștia învederează că nu au desfășurat niciun fel de activitate legată de îmbutelierea apei minerale.

M. C. I. este finul inculpatului P. I. D. susține că în acest context ar fi ajuns să desfășoare unele activități pentru firma „." din luna martie 2004, fiindu-i întocmit contact de muncă doar din data de (...), prezența sa nu este confirmată de ceilalți angajați, rezultând astfel, fără dubiu, că, în realitate, acesta nu a derulat activități în condițiile cerute de specificul unui contract de muncă.

Așa cum rezultă din declarația martorei I. V., după cesionarea firmei „.", evidențele contabile au fost conduse de către aceasta sub coordonarea inculpatului P. I.

Pe baza actelor false (facturi fiscale, contracte de munca) s-au făcut înregistrări inexacte în contabilitatea S. A. S. A., ceea ce a avut ca și consecință denaturarea cheltuielilor efectiv realizate, inclusiv a celor „direct eligibile" în cadrul proiectului P. și a rezultatelor financiare ale societății în anul 2004, în scopul comiterii fraudelor contra intereselor financiare comunitare.

Responsabilitatea pentru falsificarea evidențelor contabile a revenit inculpatului P. I., care în calitate de administrator, se ocupa cu organizarea și conducerea contabilității, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 82/1991.

Inculpatul P. I., în calitate de administrator la SC A. S. A., trebuia să depună la A. pentru D. R. N. - V., rapoartele tehnice și financiare, datate (...).

A., în Raportul tehnic din data de (...), pentru perioada de raportare de la

(...) - (...), inculpatul P. I. a învederat detalii privind proiectul, stadiul de realizare a acestuia, activitățile efectuate în perioada de raportare, incluzând și achiziționarea utilajelor, angajarea de personal, cu privire la care a expus date false.

De asemenea, a fost falsificat și conținutul Raportului financiar datat (...) în care inculpatul P. I. a arătat pe lângă date privind bugetul și aspecte nereale vizând evidențierea și detalierea cheltuielilor eligibile efectuate de societate cu achitarea prețului utilajelor și modul de realizare a proiectului.

Totodată, așa cum rezultă din declarațiile martorilor D. L., L. R. C. și din documentele înregistrate la ADR N. V. sub nr.2592/20 iulie 2004, inculpatul P. I. a folosit raportul financiar și raportul tehnic din (...), conținând date false, la A. de D. R. N. — V., iar ulterior, le-a prezentat și angajaților instituției la 08 iulie 2004, cu ocazia vizitei realizate pentru verificarea modului deimplementare a proiectului.

Finanțarea din fondurile P. era destinată acoperirii doar a cheltuielilor eligibile. Pentru a fi considerate eligibile, costurile trebuiau să fie necesare pentru realizarea proiectului, să fie prevăzute în contractul de finanțare și în conformitate cu principiile unui management financiar sănătos privind utilizarea eficientă a banilor într-un raport optim cost/beneficiu. De asemenea, se mai cerea ca aceste cheltuieli să fi fost efectiv realizate, înregistrate în contabilitatea beneficiarului finanțării sau ale partenerilor acestuia, identificabile și verificabile, dovedite prin documente originale.

În speță, utilajele componente a liniei de îmbuteliere au fost achiziționate de SC A. S. de la SC D. I. S. „ preferențial ", la o valoare mai mare decât prețul pieței, cu o diferență în plus, nejustificată, de 1.009.659.195 lei, fie prin creșterea artificială a prețului, prin folosirea de intermediari, fie prin plata unor instalații inexistente. Rezultă, astfel, fără dubiu, că aceste cheltuieli cu achiziția utilajelor nu se încadrează în criteriile de eligibilitate privind utilizarea eficientă a banilor și realizarea efectivă a costurilor.

Așadar, reiese că inculpatul P. I., cu complicitatea inculpatului A. M. I., a acționat contrar obligației de a implementa proiectul cu toată grija, eficiența, transparența și cu toate diligentele necesare, în concordanță cu cele mai bune practici în domeniul de activitate vizat și în conformitate cu contractul de finanțare, sarcină pe care și-a asumat-o la momentul preluării proiectului.

Folosind prima tranșă din fondurile P., în sumă de 19.637,60 E., pentru plata unor cheltuieli neeligibile cu achiziția utilajelor, inculpatul P. I. a diminuat ilegal aceste resurse din bugetul Comunității E..

Prin folosirea de date false, atât în rapoartele financiar și tehnic, datate

(...), cât și cu ocazia verificărilor din data de (...), efectuate de către reprezentanții Agenției de D. R. N. - V., s-a creat aparența respectării normelor legale și contractuale în implementarea proiectului și în utilizarea alocației financiare nerambursabile, ceea ce a dus la obținerea, pe nedrept, de către beneficiarul S. A. S. A. a sumei de 3.890 E. din fondurile P..

Ajutorul dat, astfel, inculpatului P. I., de către inculpatul A. M. I., a avut drept efect obținerea tranșei finale din alocația financiară.

Suma a fost încasată de societate în data de (...) și ridicată în numerar din contul bancar la data de (...) de către inculpatul P. I., pentru efectuarea unei deplasări externe, cheltuială neeligibilă întrucât nu era prevăzută în buget și nu era necesară pentru implementarea directă a proiectului, în condițiile în care echipamentele au fost achiziționate din țară.

Din declarația martorei I. V., contabila firmei „.", rezultă că tranșa finală din finanțarea P. a fost ridicată din casieria firmei de către inculpatul P. I. pentru o deplasare în străinătate și că acesta după revenirea în țară nu a justificat cheltuielile efectuate, sub pretextul că și-ar fi pierdut portofelul cu acte, astfel că decontarea banilor în contabilitate s-a făcut prin scăderea lor cu titlu de „. creditare firmă" către administrator.

Curtea reține că prejudiciul cauzat de inculpați intereselor financiare comunitare este în total de 23.527,60 E., din care o parte a fost utilizată în mod fraudulos iar, cealaltă parte, a fost obținută pe nedrept.

In speță, paguba se raportează la valoarea sumelor obținute prin C. de G., ce au fost dobândite pe nedrept ori folosite fraudulos, cu încălcarea prescripțiilor legale și contractuale, situație în care Autoritatea Contractuală se prevalează de dreptul de a cere înapoierea sumelor, astfel că în speță M. D., L.

P. și L. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 19.636,60 E. și, respectiv, 3.916,45 E., reprezentând cele două tranșe (avans, plată finală) din finanțarea P., achitate către S. A. S. A., împreună cu dobânzile penalizatoare datorate de la data producerii prejudiciului și până la repararea totală a pagubei.

De altfel, în cadrul Raportului final datat (...), prin documentul intitulat „ Certificarea de către beneficiar", semnat de către inculpatul P. I., acesta își asuma obligația să returneze, la cerere, către Ministerul Integrării Europene orice sumă din grant care a fost plătită, în cazul în care Comisia E.peană, Curtea E.peană de A., Ministerul Integrării Europene sau A. pentru D. R. decidea, în urma verificării, că proiectul nu a fost executat în conformitate cu contractul aprobat și prevederile adecvate.

Neimplementarea proiectului finanțat din fonduri P. a rezultat și din faptul că beneficiarului S. A. S., i s-a interzis activitatea de îmbuteliere a apei minerale începând cu data de (...), pentru nefinalizarea acțiunilor de amenajare a fluxului tehnologic și lipsa condițiilor de igienă în unitate, din dispoziția DSV B. - N..

Probele dosarului au dovedit fără dubiu, că inculpații au urmărit doar obținerea de foloase materiale pentru ei din finanțarea comunitară, fără a se preocupa în mod temeinic și real de aducerea la îndeplinire a proiectului, minimalizând orice investiție în realizarea acestuia.

Așa fiind, vinovăția acestora în săvârșirea faptelor deduse judecății este pe deplin dovedită, după cum rezultă din considerentele deciziei instanței de recurs, astfel că este exclusă achitarea acestora conform art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen.

Față de modul de derulare a activității infracționale, perioada de timp în care recurenții au acționat, valoarea prejudiciului cauzat, precum și împrejurarea că acesta a rămas nerecuperat, relevă fără echivoc, că acțiunea inculpaților prezintă pericolul social al unor infracțiuni, neputând fi primită nici cererea de a se dispune achitarea lor în temeiul art.1. C. rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen.

Pentru motivele ce preced recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili in favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu avocatial partial, suma ce se va achita din fondul M.ui

Justiției.

Văzând disp.art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpații vor fi obligați în solidar cu partea resp.civilmente S. A. S. A. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - S. T. C. împotriva sentintei penale nr. 94 din 1 februarie

2011 a Judecătoriei B., pe care o caseaza sub aspectul neobligării inculpatilor la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in solidar cu partea responsabila civilmente si rejudecând:

Obliga pe inculpatii P. I. si A. M. I. in solidar cu partea responsabilăcivilmente S. S. A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 3.500 lei.

Mentine restul dispozitiilor sentintei penale atacate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii P. I. si A. M. I. impotriva aceleiași sentinte.

Stabilește in favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu avocatial partial, suma ce se achita din fondul M.ui Justiției.

Obliga pe inculpati in solidar cu partea resp.civilmente S. A. S. A. la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului din care câte 100 lei reprezintă onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI,

G.IER,

V. G. D. P.

M. B.

D. S.

red.PD/DS/(...)

3 ex. jud.fond.M. F. fiind în C. semnează președintele completului

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1137/2011, Curtea de Apel Cluj