Decizia penală nr. 1158/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR. 1158/R/2011
Ședința publică din data de 1 iulie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. C. M.
JUDECĂTORI : C. I.
V. C. GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Cluj reprezentat prin
PROCUROR : S. DOBRESCU
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursurile declarate de către inculpații L. C. G. și L. K. împotriva încheierii penale din data de 16 iunie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., încheiere prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de cei doi inculpați și a fost menținută măsura preventivă, inculpații fiind trimiși în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de:
- L. K.- tentativă la omor calificat, prev. de art.20, rap. la art.174, art.175 alin.1 lit. i, cu aplic.art.75 alin.1 lit. a C.pen.
- L. C. G. - tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art.174, art.175 alin.1 lit. i, cu aplic.art.75 alin.1 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. C. G., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Ploscar L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și inculpatul L. K., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Dobai G. C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebați fiind de către instanță, inculpații L. C. G. și L. K. învederează instanței că-și mențin recursurile declarate în cauză și că sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpatului L. C. G. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.
A. că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest nu au apărut. A. că din probele administrate în cauză nu rezultă dovezi clare și indicii temeinice care să probeze că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, că ar împiedica desfășurarea cercetărilor, că ar influența martori sau că ar altera probe din dosar. De asemenea, consideră că pericolul pentru ordinea publică nu mai subzistă, prin trecerea timpului scurs de la momentul luării măsurii preventive impactul social al faptei.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și că nu există nici un impediment pentru cercetarea inculpatului în stare de libertate.
În măsura în care se impune luarea față de inculpat a unei măsuri preventive, solicită luarea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea. Cu onorariu din FMJ.
Apărătorul inculpatului L. K. solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată în libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsurii, iar alte temeiuri noi care să justifice starea de arest, nu au apărut.
În subsidiar, dacă se impune luarea unei măsuri restrictive față de inculpat, solicită luarea măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea, cu impunerea unor obligații. Având în vedere perioada scursă de la momentul luării măsurii preventive și actele dosarului, apreciază că nu există dovezi că procesul penal nu se poate desfășura în condiții optime cu inculpatul în stare de libertate. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat. A. că raportat la natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, urmările produse, precum și pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune, prima instanță a menținut în mod justificat măsura preventivă luată în cauză, considerând că subzistă temeiurile prev. de art. 136 C. și art. 143 C., iar lăsarea acestora în libertate ar produce sentimentul de insecuritate a societății față de astfel de inculpați.
Inculpatul L. C., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.
Inculpatul L. K., având ultimul cuvânt, solicită cercetarea lui în stare de libertate.
C U R T E A
Prin Încheierea penală din 16 iunie 2011 pronunțată de tribunalul C. în dosarul nr. (...) în baza art.300/2 rap. la art.160/b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpații C. S. N., fiul lui natural și L., născut la data de (...), L. C. G., fiul lui R. și Ana, născut la data de (...) și L. K., fiul lui natural și V., născut la data (...) deținuți în prezent în Penitenciarul Gherla, măsură pe care o menține.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin rechizitoriul cu nr. 1. al P. de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților C. S. N., L. C. G. și L. K., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174, art.175 alin.1 lit.i cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a Cod penal.
Cei trei inculpați au fost arestați succesiv prin încheierile penale nr.
37/C/2011 și 42/C/2011 ale T.ui C., apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. f C.p.pen. în privința inculpaților C. S. N. și L. C. G. și respectiv, art. 143 și 148 lit.a și f C.p.pen. în privința inculpatului L. K.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că, în seara zilei de (...) în jurul orelor 19,00-20,00 după ce au consumat băuturi alcoolice într-un local situat pe strada C. din mun. C.-N., la ieșire, au agresat-o fizic pe partea vătămată A. G., aplicându-i lovituri cu pumnii, picioarele și bâte de lemn, provocându-i leziuni corporale care necesită spre vindecare 75-80 zile de îngrijiri medicale șicare i-au pus viața în primejdie, salvarea sa datorându-se tratamentului medico-chirurgical corect aplicat și în timp util.
Ulterior, la data de (...), a survenit decesul victimei A. G..
Potrivit art.300 ind.2 raportat la art.160 ind.b C., în cauzele în care inculpatul este în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive și dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, aceasta dispune menținerea arestării preventive.
Față de dispozițiile legale invocate, instanța a constatat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților
C. S. N. și L. C. G. și L. K. se mențin și impun în continuare privarea acestora de libertate.
Potrivit art. 148 al.1 C. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 C. și există vreunul dintre cazurile de la lit. a - f ale aceluiași articol.
Potrivit art.143 C. coroborat cu art.148 al.1 C., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Potrivit art.681 C., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Astfel, față de mijloacele de probă existente în dosarul de urmărire penală, administrate în faza de urmărire penală, instanța a constatat că față de inculpați există indicii temeinice în sensul art.143 C. respectiv suspiciuni în măsură să convingă un observator obiectiv și imparțial, în sensul art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, că este posibil ca acesta să fi săvârșit infracțiunea de care sunt învinuiți. Din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, constând în declarațiile inculpaților, dintre care inculpații C. S. N. și L. C. G. au recunoscut fapta comisă în materialitatea sa, însă cu anumite nuanțări, în timp ce inculpatul L. K. a negat participarea sa la comiterea faptei, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor audiați precum și actele medico-legale, rezultă sub aspectul stării de fapt indicii și chiar probe în sensul comiterii de către inculpați a faptei reținute în sarcina acestora de către organele de urmărire penală constând în agresarea fizică pe parții vătămate A. G., căreia i-au aplicat la data de (...) în jurul orelor 19,00-20,00 după ce au consumat băuturi alcoolice într-un local situat pe strada C. din mun. C.-N., mai multe lovituri cu pumnii, picioarele și bâte de lemn, provocându-i leziuni corporale care la data de (...) au dus la decesul acesteia. Pe de altă parte, în ceea ce privește cazul reglementat de art. 148 lit. f C.p.pen. instanța a constatat că infracțiunea de tentativă la omor calificat pentru care inculpații sunt cercetați, este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi, ceea ce face ca prima teză a acestui text de lege să fie îndeplinită. În ceea ce privește cea de a doua condiție cuprinsă în același text de lege, instanța a constatat că și aceasta este îndeplinită, câtă vreme fapta pentru care inculpații sunt cercetați prezintă un grad ridicat de pericol social, iar condițiile concrete în care aceasta s-a comis și urmările produse, sunt de natură să creeze un impact negativ asupra societății civile, precum și o stare de temere și nesiguranță, în situația în care persoane ce comit asemenea fapte antisociale de o gravitate sporită ar fi lăsați în libertate. De notat că, ulterior sesizării instanței de judecată prin rechizitoriul cu numărul de mai sus prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, învinuiți de comiterea infracțiunii sus menționate, a survenit decesul victimei A. G., aspect cu consecințe atât în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților cât și în ceea ce privește limitele legale de pedeapsă ori pericolul social concret pe care îl prezintă inculpații , prin raportare la consecințele faptei comise. Raportat la toate aceste împrejurări instanța a apreciat că temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri preventive subzistă, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre inculpați nu se află la prima confruntare cu legea penală iar fapta comisă este deosebit de gravă. Pe de altă parte, în privința inculpatului L. K. s-a reținut corect și incidența art. 148 lit. a C.p.pen., în condițiile în care, acesta, după ce a fugit de la locul faptei, nu a mai fost găsit de organele de poliție, în ciuda unei ample activități de căutare, îngreunate și de faptul că este om al străzii, fără o locuință proprie. Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse, în baza art. 300/2 rap. la art.160 lit. b C.p.pen. instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispuse anterior față de toți cei trei inculpați și a menținut această măsură, nefiind oportună lăsarea în libertate a acestora. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații L. C. G. și L. K. În susținerea recursurilor au invocat motive comune de recurs precizând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive nu mai subzistă și că nu au apărut temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest preventiv. Au mai apreciat că din probele administrate nu rezultă că, lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică deoarece prin trecerea timpului impactul social al faptei s-a diminuat. Examinând încheierea atacată, din perspectiva motivelor de recursinvocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele: În mod temeinic prima instanță a reținut că inculpații recurenți au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 alin.1 lit.i cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a și b constând în aceea că în seara de 23 martie 2011, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un local de pe str. C. din C.-N. au lovit-o cu pumnii, picioarele și bâtele pe partea vătămată A. G. punându-i în primejdie viața însă în 28 aprilie 2011 a survenit decesul acesteia. Datorită acestei împrejurări afirmația recurenților că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea stării lor de arest preventiv nu poate fi primită, fiindcă din raportul de constatare medico-legală sosit la dosar, la ultimul termen de judecată, rezultă că moartea victimei a fost violentă iar între leziunile cauzate de inculpați și deces există raport de cauzalitate. Ca atare, în mod temeinic prima instanță a apreciat că față de cei doi recurenți subzistă cazul de arestare prev. de art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală deoarece lăsarea în libertate a acestora ar provoca o stare de temere și nesiguranță în comunitatea din care aceștia provin. Justificat s-a apreciat că față de inculpatul L. K. subzistă cazul de arestare prev. de art. 148 alin.1 lit.a Cod procedură penală, fiindcă dupăînceperea cercetării penale în cauză, a fugit și s-a ascuns fiind necesare desfășurarea unor activități în plus pentru depistarea și prinderea acestuia. Față de motivele precizate este evident că nu se poate dispune înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, existând riscul perturbării ordinii publice dacă două persoane acuzate de o faptă gravă contra vieții, comisă în loc public ar fi puse în libertate, precum și riscul sustragerii de la judecată a inculpatului recurent L. K. Așa fiind, în baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. C. G. și L. K., ambii deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 16 iunie 2011 a T.ui C. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției pentru fiecare inculpat. Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 iulie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. M. C. I. V. C. T. G. GREFIER
← Decizia penală nr. 841/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1552/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|