Decizia penală nr. 117/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.117/A/2011
Ședința din 02 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTOR: I. C. M. GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpata G. (fostă H.) L. M. împotriva sentinței penale nr.15/F din (...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr.(...), inculpata fiind trimisă in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art. 215 al.1,2,3,4 și 5 Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatei, av.I. A., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpata și părțile vătămate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună, în principal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. achitarea inculpatei de sub învinuirea comiterii infracțiunii de înșelăciune, apreciind că faptei îi lipsește latura subiectivă și anume intenția, deoarece inculpata nu a urmărit să inducă în eroare părțile vătămate. T. societățile comerciale au dorit recuperarea datoriilor în același moment, iar la data introducerii acelor file și cecuri în bancă, s-a ajuns să nu existe disponibil în cont. În aceste condiții, societatea a intrat în blocaj, nefiind dovedită intenția inculpatei de a induce în eroare societățile respective. În subsidiar, solicită să se dea eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de lege și pe cale de consecință, să se reducă pedeapsa aplicată inculpatei. Se impune admiterea apelului și în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în sensul că solicită interzicerea dreptului de a fi ales, nu și de a alege, respectiv art.64 lit.a teza a II-a, deoarece nu a săvârșit o faptă care să ducă și la această pedeapsă complementară. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
C U R T E A
Prin Rechizitoriul P.ui de pe lângă T. B.-N. întocmit în dosarul penal nr.88/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei H. L.-M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2, 3, 4, 5 C. cu aplicarea art.41 alin. 2 C., reținându-se că în perioada 2004-februarie 2005,în calitate de administrator al S. ";. S. S. B. și S. „." S. B. a emis mai multe file cec și bilete la ordin în favoarea părților vătămate S. ";. G. S. C.-N., S. ";. S. C.-N., S. „."S. B., S. „." S. P. N., S. I. S. T. și S. „B N." S. C.-N., cunoscând că nu are disponibil suficient și că societățile pe care le administra sunt în interdicție bancară, inducând reprezentanții părților vătămate în eroare cu privire la puterea economică a acestora, cu ocazia încheierii unor contracte economice, producând un prejudiciu de peste 200.000 lei.
Prin sentința penală nr. 15/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...), în temeiul dispozițiilor art. 342 alin. 2 C.proc.pen., a fost condamnată inculpata G. L. M. (fostă H.), fiica lui P. și R., născută la data de 28 martie 1972 în B., jud. B. N., cetățean român, studii postliceale. Contabilă, fără antecedente penale, domiciliată în loc. L., str. 1
Mai, bl. 4, ap. 5 jud. M., CNP. 27203280607, la pedeapsa de 4 (patru) ani
înch iso are ș i 2 an i in terz icere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penalpentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4
, 5 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 al. 1 lit. a, c Cod penal rap. la art. 76 al. 1 lit. a Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. a, b, c C., referitoare la pedepsele accesorii.
Conform art. 86/1 C., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, stabilindu-se, potrivit art. 86/2 al. 1, un termen de încercare de 6 ani.
Potrivit cu dispozițiile art. 86/3 al. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.
I s-a pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86/4 C., referitoare la posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei infracțiuni de către inculpată sau în cazul în care inculpata nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite în sarcină.
Conform art. 71 al. 5 C., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În temeiul dispozițiilor art. 14, 346 C.proc.pen., art. 998 C.civ., a fost obligată inculpata la plata următoarelor despăgubiri civile către părțile vătămate - părți civile: S. „. G. 2. S. C.-N., (...) lei RON; S. „D."; S. C.-N.,
4.844,9 lei RON; S. „."; S. B., (...) lei RON; S. „."; S. P. N., 8290 lei RON; S. „.";
S. T., 41.294,304 lei RON; S. „B N."; S. C.-N., 5016,0166 lei RON (astfel cum aceasta din urmă a precizat în cursul cercetării judecătorești).
Conform art. 7, 21 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Li s-a acordat apătorilor din oficiu pentru inculpată, avocat G. A. și R.
F., onorariu în cuantum de câte 200 lei, suportate din fondurile M.ui de
Justiție și L. C.
A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1120 lei, cheltuieli ce includ cheltuielile de la urmărirea penală, în sumă de 500 lei, precum și onorariile apărătorilor dinoficiu la urmărirea penală (200 lei pentru av. Dîrjan G.) și la instanță (400 lei pentru av. G. A. și R. F.).
Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut în fapt următoarele:
Inculpata G. L. M. (fostă H.) a fost asociat unic și administrator la S. S. S. B., înregistrată la R. C. sub nr. J06/268/(...) (f.285-286 vol. I) și asociat și administrator la S. „. S. B. înregistrată la R. C. sub nr. J06/895/(...) (f.289-
293 vol. I), societate la care numita M. P. A. a deținut și ea calitatea de administrator. In prezent ambele societăți sunt în stare de faliment.
În vederea realizării activităților comerciale inculpata a efectuat plăți cu instrumente bancare, inclusiv cecuri.
1. La data de (...) între firma administrată de inculpată S. S. S. B. și S.
G. 2. S. C.-N. s-a încheiat contractul cadru de furnizare de produse din gama telefoanelor fixe și mobile, accesoriile acestora și cartele telefonice G. și RTC.
În baza clauzelor contractuale plata produselor achiziționate trebuia să se facă în termen de maxim 14 zile de la data eliberării facturii, în umerar, cu ordin de plată avalizat sau filă cec.
Potrivit declarației date de directorul comercial al firmei furnizoare, I.
G. (f.56, 66) și de martorul R. M., agent de vânzări al firmei furnizoare (f. 67-
68), părțile au convenit, la semnarea contractului ca modalitatea de plată să fie prin cecuri.
În fapt, inculpata emitea câte un cec care reprezenta contravaloarea mărfurilor cumulate de pe mai multe facturi, fiind convenit ca scadența plății să fie la 15 zile.
Relațiile comerciale cu S. ";. G. 2. S. C.-N. s-au desfășurat în perioada octombrie 2004 - ianuarie 2005.
A., firma furnizoare a livrat marfă începând cu luna octombrie 2004, la finele acestei luni înregistrându-se un debit de 536.367.797 lei ROL. La finele lunii noiembrie 2004 din valoarea totală de marfă livrată, de
3.089.443.042 ROL s-a achitat prin cecuri suma de 1.363.825.932 lei ROL (debitul înregistrat fiind de 2.261.984.907 lei ROL).
În cursul lunii decembrie s-au înregistrat plăți în valoare de
568.550.000 lei ROL prin 4 file de cec și plata în numerar a sumei de
50.000.000 lei ROL, debitul înregistrat la finele acestei luni fiind de
1.693.434.907 lei ROL (din totalul livrărilor de 3.625.810.839 lei ROL).
In luna ianuarie 2005 inculpata a returnat marfă în valoare de
590.249.100 lei ROL, astfel că soldul final a ajuns la suma de 1.103.185.807 lei ROL.
Potrivit adresei emise de BNR - CIP și B. T., precum și declarațiilor reprezentanților firmei furnizoare, cecurile emise de inculpată în vederea plății mărfurilor livrate de S. ";. G. 2. S. C.-N. și nedecontate de bancă pentru lipsa disponibil sunt următoarele (vol. I f.22-27): cec seria BG306 1. emis la (...) - valoare 252.417.272 lei ROL; cec seria BG306 1. emis la (...) - valoare
732.894.820 lei ROL; cec seria BG306 1. emis la (...) - valoare 160.828.738 lei ROL; cec seria BG306 1. emis la (...) - valoare 509.856.702 lei ROL; cec seria BG306 1. emis la (...) - valoare 392.526.626 lei ROL; cec seria BG306
1. emis la (...) - valoare 213.460.749 lei ROL.
Tot pentru acoperirea contravalorii mărfii achiziționate de inculpată s- a emis de către aceasta, biletul la ordin, scadent la (...), în valoare de
1.693.434.907 lei care a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil (vol. I, fila 28).
În dauna părții vătămate S. „. G. 2." S. C.-N. inculpata a creat un prejudiciu total în valoare de 3.955.419.814 lei ROL, din care prin emiterea acinci file cec fără acoperire (menționate anterior) un prejudiciu de
2.261.984.907 lei și prin emiterea unui bilet la ordin pentru care nu exista acoperire în contul bancar un prejudiciu de 693.434.907 lei ROL. Din întreg prejudiciul s-a recuperat suma de 2.852.234.008 lei ROL rămânând nerecuperată suma de 1.103.185.806 lei ROL.
S. G. 2. S. C.-N. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.103.185.806 lei ROL (f.32 vol. I) pe parcursul urmăririi penale, menținând această constituire și în cursul judecății (f.31 vol. I).
2. În calitate de administrator al S. „. S." S., inculpata a achiziționat în perioada octombrie - noiembrie 2004 cartele telefonice și de la partea vătămată S. S. C.-N. A., în decursul acestei perioade, inculpata a achiziționat cartele telefonice în trei tranșe, în primele două tranșe inculpata achitând în numerar contravaloarea produselor achiziționate.
Inculpata a completat fila cec seria BG 306 1. ( fila 69 vol. I) cu suma de 48.449.910 lei ROL corespunzător valorii mărfii livrate în prima tranșă de către S. S. C.-N., filă ce a fost reținută ca și garanție de către reprezentanții firmei vânzătoare chiar dacă s-a achitat contravaloarea primelor livrări.
Ulterior, la (...), S. ";. S. C.-N. a livrat cartele telefonice către S. „. S." S. în valoare de 48.250.335 lei ROL în baza facturii fiscale seria CJVDP nr.
9656130, factură ce nu a mai fost achitată de inculpată. După ce a purtat discuții cu inculpata, care l-a amânat în mod repetat, administratorul firmei vânzătoare, martorul G. F., la solicitarea inculpatei, a completat fila cec cu data de (...) și a depus-o spre decontare, dar i-a fost refuzată la plată pentru lipsă disponibil și trăgător aflat în interdicție bancară.
S. „D." S. C.-N. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.844,9 lei (f. 73 dosar u.p.) și a menținut această constituire de parte civilă și pe parcursul cercetării judecătorești (f.12).
Cu privire la această societate, inculpata a susținut că s-ar făcut retur de marfa în valoare de circa 17.000.000 lei ROL și că, în consecință, prejudiciul de acoperit ar fi fost doar în valoare de 32.000.000 lei ROL, însă nu a făcut prin nicio probă dovada susținerilor sale.
3. Între societatea administrată de inculpată, S. S. S. B. și S. „." S. B., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1193/(...) (f.107-109 vol. I) prin care firma administrată de inculpată cumpăra cartele telefonice de reîncărcare Pre P. R. comercială cu această societate a decurs normal până în decembrie 2004, când la solicitarea inculpatei, ultimele facturi emise de S. S. B., neachitate, au fost stornate de pe S. „. S." S. B. și refacturate pe S.
„." S.. Solicitarea inculpatei în acest sens a fost motivată de blocarea conturilor societății cumpărătoare de către D. ca urmare a neplății unor datorii către stat. La (...) a avut loc refacturarea și pentru fiecare din facturile nou întocmite s-a emis pentru plată câte o filă cec. Tot la acea dată s-a achiziționat marfă pentru care s-au întocmit două facturi și pentru plata căreia s-au întocmit încă 2 file cec. A., la data de (...) s-au întocmit următoarele facturi: factura BTXKG 7252931 pentru suma de 163.671.708 lei ROL pentru care s-a emis fila cec 303 00767438 scadentă la (...); factura BTXKG 7252932 pentru suma de 159.891.780 lei ROL pentru care s-a emis fila cec 303 00767437 scadentă la (...); factura BTXKG 7252933 pentru suma de 253.396.299 lei ROL pentru care s-a emis fila cec 303 00767441 scadentă la (...) și factura BTXKG 7252934 pentru suma de 59.150.259 lei ROL pentru care s-a emis fila cec 303 00767440 scadentă la (...) (f.84-90 vol. I).
În concret, la (...) inculpata l-a mandatat pe numitul M. S.-P.,
(taximetrist din B.), să se deplaseze la B. de unde să ridice marfă de la S. „."
S., i-a înmânat și un carnet de cecuri semnate de inculpată și stampilate cu ștampila societății cumpărătoare, dar necompletate. La sediul societății, M. S. P. a luat legătura cu Spânu E.-I. care fusese încunoștințată despre faptul că marfa urmează să fie ridicată de persoana mandatată de inculpată, cu această ocazie stabilindu-se că modalitatea de plată va fi prin file cec și scadența fiecăreia din acestea (scadența fiind stabilită potrivit indicației inculpate).
La data de 2(...) inculpata s-a prezentat personal la sediul S. „." S. B. și a mai ridicat marfă, pentru plata căreia a emis încă 2 file cec: fila cec 303
00767443 scadentă la (...) pentru factura BTXKG 7252978 în valoare de
184.911.453 lei și fila cec 303 00767444 scadentă la (...) pentru factura
BTXKG 7252979 în valoare de 34.1254.154 lei ROL.
La scadență, s-a introdus la plată cecul cu seria 303 nr. 00767437 și s-a decontat suma de 159.891.780 lei ROL. Apoi, s-au introdus la plată cecurile cu seriile 303 00767438 și 303 00767440 care au fost refuzate la decontare pentru lipsă disponibil, astfel că nu au mai fost introduse la plată restul cecurilor.
Prejudiciul cauzat societății este în cuantum de 695.254.873 lei Rol, sumă cu care această parte vătămată s-a constituit parte civilă (f.83 vol. I).
4. La solicitarea inculpatei, coasociata acesteia la S. S. B., numita M.
P., a luat legătura cu reprezentantul din B. al societății S. „." S. P.-N.
(numitul C. O.) pentru achiziționarea de certele telefonice.
Achiziționând cartele telefonice potrivit îndrumărilor inculpatei s-a stabilit ca modalitate de plată biletul la ordin și s-a înmânat reprezentantului firmei vânzătoare fila cec seria BC 303 nr. 00767429, ștampilată și semnată de M. P. - A., filă care urma să fie folosită în situația în care marfa achiziționată nu era achitată prin bilet la ordin. C. achiziționate în această modalitate au fost predate inculpatei.
În concret, s-a emis: biletul la ordin în valoare de 52.800.000 lei ROL scadent la (...) pentru factura nr. 3148703/(...) (f. 127-129 vol. I); biletul la ordin în valoare de 14.900.000 ROL scadent la (...) pentru factura nr.
3148704/(...) (f.131-133 vol. I) și biletul la ordin în valoare de 15.200.000 lei
ROL scadent la (...) pentru factura nr. 3148730/ /(...) (f.135-136 vol. I).
Deoarece la scadență biletele la ordin sus menționate au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil și reprezentanții firmei vânzătoare
(furnizoare) nu au putut lua legătura cu inculpata, s-a procedat la completarea filei cec cu data de (...) pentru suma totală de 82.900.000 lei
ROL (sumă totală datorată), dar și aceasta a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil și trăgător aflat în interdicție bancară.
Martora M. P. A. (căsătorită C.) a declarat că a semnat fila cec la sugestia inculpatei, care a asigurat-o că nu sunt niciun fel de probleme legate de plata mărfii achiziționate.
S. „." S. P. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 82.900.000 lei
ROL. (f.141) în cursul urmăririi penale.
5. În perioada decembrie 2004 - ianuarie 2005, inculpata, în calitate de administrator al societății S. S. S. B. și S. S. B. a achiziționat bijuterii în numele acestora de la S. „." S. T., în valoare totală de 412.943.040 lei ROL, pentru plata cărora a emis următoarele instrumente de plată: cecul seria BC
303 00767447 din (...) pentru suma de 101.096.450 lei ROL; cecul seria BC
303 00767445 din (...) pentru suma de 177.530.150 lei ROL; biletul la ordin emis la (...) cu scadență la (...) pentru suma de 118.429.990 lei ROL și biletul la ordin emis la (...) cu scadență la (...) pentru suma de 101.096.450 lei ROL (f.169-178 vol. I). Nici cecurile și nici biletele la ordin emise de inculpatăpentru achitarea contravalorii a 17 facturi fiscale emise la datele de (...) , (...)
și (...), nu au avut acoperire în cont.
Partea vătămată S. S. T. s-a constituit parte civilă cu suma de
412.943.040 lei ROL (f.164 vol. I dosar u.p.).
6. În calitate de administrator al S. „." S. B., în luna decembrie 2004, inculpata achiziționat marfă de la S. „B N." S. C.-N. pentru magazinul cu articole de îmbrăcăminte aparținând S. ";O."; S. B., situat în B., str. D.. A., la
(...) a achiziționat marfă conform facturii nr. 8762244 în valoare de
8.093.666 lei ROL și nr. 8762245 în valoare de 9.152.647 lei ROL (delegată pentru ridicarea mărfii figurând martora C. P. A. (fostă M.).
Ulterior, la (...) s-a livrat marfa în valoare de 17.394.825 lei ROL în baza facturii nr.8762265 și în valoare de 32.765.341 lei ROL în baza facturii nr.8762266.
Pentru plata integrală a mărfii, în cuantum de 67.406.400 lei ROL s-a emis fila cec BC 303 00767436 din (...), refuzat la plată pentru lipsă de disponibil.
Partea vătămată S. „B N." S. C.-N. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.740,64 lei RON la urmărirea penală (f.226 vol. I) și cu suma de
(...) lei RON pe parcursul cercetării judecătorești (f.34 dosar instanță).
Prejudiciul total cauzat părților vătămate-părți civile este de
5.262.373.127 lei RON din care s-a recuperat 2.852.234.008 lei ROL, rămânând de recuperat 2.410.139.119 lei ROL.
Audiată pe parcursul urmăririi penale (f.13 și urm. dosar u.p. vol. I) și în instanță (f.77 vol. I), inculpata a recunoscut învinuirea ce i s-a adus.
Prin declarația dată în cursul urmăririi penale inculpata a confirmat starea de fapt sus menționată, recunoscând integral datoria societăților administrate de ea față de S. ";. S. B., S. S. P. N., fostă S. ";. S. T.. În ce privește relațiile firmei S. S. S. cu S. S. C.-N. (f.15 dosar u.p.) inculpata a precizat că din prejudiciul inițial de 48.449.910 lei a achitat (cu retur marfă) aproximativ 32.000.000 lei, astfel că îi datora doar 17.000.000 lei.
Inculpata nu a făcut nicio probă în susținerea afirmațiilor ei, pe de altă parte nici nu a propus administrarea vreunei probe în acest sens.
În ce privește relația cu S. ";B N."; S. C.-N., aceasta a precizat că nu s-a implicat în derularea tranzacțiilor comerciale cu această firmă, deoarece de magazinul situat în B. pe str. D. se ocupa M. P. A..
Totuși a confirmat achiziționarea mărfii conform facturilor nr.
8762244/(...), 8762245/(...), 8762265/(...) și 8762266 din (...), precizând că pentru achiziționarea mărfurilor obiect al primelor 2 facturi s-a deplasat la C. împreună cu M. P. A., marfa aferentă pentru celelalte 2 facturi fiind expediată prin poștă.
Deși nu a negat existența datoriei totale de 67.406.400 lei ROL către societatea sus menționată, a precizat că emiterea cecului BC 30300767436 din (...) s-a făcut de către M. P. A., care a înmânat fila cec agentului economic al societății furnizoare, fără ca el să cunoască conținutul instrumentului de plată.
Inculpata a precizat că declarația sa că a lucrat și „la negru"; în sensul că nu a întocmit întotdeauna documentele contabile pentru mărfurile achiziționate și că a avut relații de afaceri cu o persoană a cărei identitate nu dorește să o divulge, persoană căreia i-a remis cartele telefonice fără întocmirea unor documente legale, în valoare de 70.000 lei ROL și fără a-i fi achitat contravaloarea sau a-i fi restituită marfa.
A mai arătat și că a făcut plăți în numerar către o parte din furnizori pentru a putea continua afacerea și pentru a putea achiziționa mărfuri în continuare.
Totodată, inculpata a precizat că va face eforturi susținute pentru a recupera prejudiciul produs și că nu are probe de propus în apărarea sa.
Potrivit declarației date de inculpată în cursul cercetării judecătorești cu privire la relația dintre S. S. S. B. și S. G. 2. S. C.-N. s-a apreciat că prejudiciul ce i se reține în sarcină este greșit calculat (mai mare decât în realitate) fără a putea face vreo dovadă în acest sens și că firma pe care o administra a intrat în incidență de plată din 2 decembrie 2004, pentru o datorie către finanțe. Inculpata a mai arătat că, la 10 decembrie 2004 agentul firmei furnizoare, R. M., a contactat-o pentru a discuta cu privire la modalitatea de plată a datoriei, ocazie cu care inculpata i-a remis în contul datoriei bijuterii în valoare de aprox. 200.000.000 lei ROL pe care le achiziționase de la S. ";. S. T., ca o garanție că va plăti datoria, dar că ulterior, agentul comercial nu a mai recunoscut acest lucru și a afirmat într- o discuție privată avută cu inculpata că bijuteriile nu erau din argint.
Inculpata a declarat că este de acord să plătească întregul prejudiciu cu care S. ";. G. 2. S. C.-N. s-a constituit parte civilă.
În ce privește colaborarea inculpatei prin firmele pe care le administra cu S. ";. S. B., inculpata a recunoscut că datorează suma cu care această parte vătămată s-a constituit parte civilă.
Inculpata a mai arătat că nu a avut intenția de a înșela părțile vătămate, că a avut reprezentarea că va putea achita marfa la termenul stabilit în contract, deoarece avea ea însăși de recuperat bani de la firmele cărora le vânduse marfa achiziționată de la părțile vătămate-părți civile, că regretă cele întâmplate, apreciind că vina îi aparține integral, situația în care a ajuns datorându-se și faptului că nu a ținut o evidență contabilă la zi și că a lucrat „naiv"; în momentul în care s-a aflat că este în incidență de plată, toate firmele furnizoare au solicitat deodată restituirea datoriilor.
În ce privește relația sa cu S. ";. S. C.-N. și în instanță inculpata a reiterat susținerile de la urmărirea penală în sensul că ar fi returnat, în cursul urmăririi penale, cartele în valoare de aprox. 30.000.000 lei ROL, știind acest lucru din însemnările pe care le avea într-un caiet, deoarece activitatea legată de această firmă nu a fost evidențiată în contabilitatea firmei sale.
Inculpata a recunoscut că nu a întocmit documente care să evidențieze returul de marfă, bazându-se pe împrejurarea că reprezentanții firmei furnizoare vor recunoaște acest lucru.
Totodată, inculpata a recunoscut integral datoria către partea vătămată S. ";. S. T., precizând că nu a returnat bijuteriile achiziționate, deoarece o parte le-a remis numitului R. M., în condițiile precizate anterior, o parte le-a lăsat la cămătari pentru împrumuturi luate de la persoane fizice, iar o parte i-au rămas în magazinul Măgura din B. de unde a fost evacuată pentru neplata chiriei (marfa rămânând într-o magazie, de unde nu a mai recuperat ulterior, după un an sau doi nimic).
Inculpata a mai fost cercetată în dosarul penal nr. (...) al Judecătoriei
C.-N., cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin sentința pronunțată în cauză s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea prev. de art. 84 alin.2 pct.2 din Legea nr. 59/34, s-a dispus achitarea inculpatei și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei.
Inculpata a mai fost cercetată în anul 2007 în dosarul nr.
211/P/2007 cu privire la infracțiunea de înșelăciune și în dosarul nr.
259/P/2007 cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune, de către P. de pe lângă Judecătoria Luduș, în ambele dosare dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor amenzi administrative.
Fapta inculpatei de a emite 16 file cec și 3 bilete la ordin, în perioada octombrie 2004 - februarie 2005, în calitate de administrator a 2 societăți comerciale, în favoarea celor 6 părți vătămate susmenționate, cunoscând că nu are disponibil suficient pentru plata acestora și că societățile administrate de ea sunt în interdicție bancară și de a induce în eroare pe reprezentanții părților vătămate cu privire la puterea economică a societăților pe care le administra și cu ocazia încheierii unor contracte economice, fapte ce au avut ca urmare crearea unor prejudicii în cuantum de peste 200.000 lei RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin.1, 2, 3, 4 și 5 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.
Vinovăția inculpatei este dovedită pe deplin prin coroborarea întregii probațiuni administrate în cauză, cu declarațiile inculpatei, aceasta acționând din punct de vedere subiectiv cel puțin cu intenție indirectă, dacă nu directă.
Societățile administrate de inculpată au fost înregistrate la CIP fiind în interdicție de a emite cecuri : S. S. S. B. începând cu (...) și S. ";O."; S. B. începând cu data de (...) (f.1-18 vol. II, adresele nr. II / 4/ 1774/ (...) și nr. II/4/1775/(...) ale BNR - D. de S. F.)
Intenția de inducere în eroare a reprezentanților părților vătămate rezultă din modul în care s-au derulat relațiile comerciale, de felul în care erau valorificate bunurile și evidențiate veniturile societăților. Însăși inculpata a recunoscut că nu a înregistrat în evidențele contabile toate operațiunile comerciale derulate și a emis filele cec și biletele la ordin cunoscând că existau plăți neonorate la societățile pe care le administra.
Reaua-credință a inculpatei rezultă și din modul de operare, în sensul că inițial a făcut plata unor livrări de mărfuri, iar ulterior nu a mai plătit livrările ulterioare. Inculpata a achiziționat succesiv și într-o perioadă de timp relativ scurtă mărfuri de la mai multe societăți, fără a avea certitudinea posibilității achitării contravalorii mărfurilor către societățile în raport de care obligațiile de plată erau scadente, sens în care a emis file cec și bilete la ordin.
Pentru aceste considerente, s-a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, 4, 5 C. cu aplicarea art. 41 al. 2 C., art. 74 al. 1 lit. a, c C. rap. la art. 76 al. 1 lit. a C.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 rap. la art. 64 lit. „a-c"; Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.
În stabilirea pedepselor complementare și respectiv a celor accesorii aplicate inculpatei, în conținutul prevăzut de art. 64 lit. ";a, b, c"; C. (cel din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funcții de administrator în societățile comerciale și funcții ce presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) s-a avut în vedere gravitatea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acesteia, reflectată în consecințele acesteia (prejudiciile cauzate părților civile).
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal cu referire la limitele de pedeapsăprevăzute de lege, la pericolul social concret al faptelor săvârșite, împrejurarea că acestea au fost săvârșite în formă continuată în dauna a 6 părți vătămate, prejudiciul cauzat și nerecuperarea integrală a acestuia până la soluționarea cauzei, precum și persoana inculpatei care nu are antecedente penale, nu s-a sustras urmăririi penale, a recunoscut integral atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești faptele ce i s- au reținut în sarcină, concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză cu privire la persoana inculpatei, de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Mureș (f. 96 și urm. vol. I), potrivit cărora inculpata prezintă perspective reale de reintegrare în societate, conștientizând gravitatea faptelor comise și asumându-și răspunderea pentru acestea, dorește să facă eforturi pentru acoperirea prejudiciilor comise în dauna părților vătămate, totodată beneficiază de suportul afectiv, moral și material al soțului său.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, fiind îndeplinite cumulativ cerințele prev. de art.86/1 alin.1 C., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate și s-a stabilit potrivit art. 86/2 alin. 1 C. un termen de încercare de 6 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 86/3 alin. 1 C., pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: se va prezenta la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud; va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere; va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.
I s-a atras atenția inculpatei cu privire la dispozițiile art. 86/4 Cod penal referitoare la posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii în termenul de încercare a unei infracțiuni de către inculpată sau în cazul în care inculpata nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite în sarcină.
În temeiul art.71 alin. 5 C., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.
În latura civilă, în temeiul dispozițiilor art. 14, 346 C.proc.pen., art. 998 C.civ., s-a dispus obligarea inculpatei la plata următoarelor despăgubiri civile către părțile vătămate - părți civile, în cuantum de: (...) lei RON către S.„. G. 2. S. C.-N., 4.844,9 lei RON către S. „D."; S. C.-N., (...) lei RON către S.„."; S. B., 8.290 lei RON către S. „."; S. P. N., 41.294,304 lei RON către S. „."; S. T., 5016,0166 lei RON către S. „B N."; S. C.-N. (astfel cum aceasta a precizat în cursul cercetării judecătorești).
În temeiul art. 7, 21 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
În temeiul art. 191 C.proc.pen., raportat la soluția dată în cauză, s-a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1.120 lei, cheltuieli ce includ cheltuielile de la urmărirea penală, în cuantum de 500 lei și onorariile apărătorilor din oficiu la urmărirea penală (200 lei pentru av. Dîrjan G.) și la instanță (400 lei pentru av. G. A. și R. F.), onorariile acordate fiind suportate din fondul M.ui
Justiției și L. Cetățenești, în temeiul art. 189 C.proc.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata G. (H.) L. M., prinapărătorul său, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună, în principal, în temeiul art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. d C.proc.pen., achitarea inculpatei de sub învinuirea comiteriiinfracțiunii de înșelăciune. În subsidiar, s-a solicitat să se dea eficiență circumstanțelor atenuante prevăzute de lege, cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatei.
S-a arătat că se impune admiterea apelului și în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în sensul că solicită interzicerea dreptului de a fi ales, nu și de a alege, respectiv art.64 lit. a teza a II-a, deoarece nu a săvârșit o faptă care să ducă și la această pedeapsă complementară.
În motivare, se arată că faptei îi lipsește latura subiectivă, și anume, intenția, deoarece inculpata nu a urmărit să inducă în eroare părțile vătămate. T. societățile comerciale au dorit recuperarea datoriilor în același moment, iar la data introducerii acelor file și cecuri în bancă, s-a ajuns să nu existe disponibil în cont. În aceste condiții, societatea a intrat în blocaj, nefiind dovedită intenția inculpatei de a induce în eroare societățile respective.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, instanțareține următoarele:
Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud din (...) a fost trimisă în judecată inculpata H. L. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 cu aplicarea art. 41 alin.
2 C., reținându-se în sarcina acesteia că în perioada 2004-2005, în calitate de administrator a două societăți comerciale, aceasta a emis mai multe file cec și bilete la ordin în favoarea părților vătămate S. E. S. C.-N., S. D. S. C.- N., S. M. S. B., S. D. P. N., S. I. S. T. și S. B N. S. C.-N., cunoscând că nu are disponibil suficient și că societățile pe care le administra sunt în interdicție bancară și inducând în eroare pe reprezentanții părților vătămate, cauzând un prejudiciu de peste 200.000 lei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că societățile comerciale administrate de inculpată S. D. S. S. B. și S. O. S. B. au emis către părțile vătămate un număr de 16 cecuri și 3 bilete la ordin, deși din adresele nr. II/4/1774/(...) și nr. II/4/1775/(...), emise de B. - D. de S. F., rezultă că societățile administrate de inculpată au fost înregistrate la C., fiind în interdicție bancară după cum urmează: S. D. S. S. la data de 0(...) și S. O. S. la 0(...).
Susținerile inculpatei, potrivit cărora în cauză se impune comasarea unei soluții de achitare fundamentată pe dispozițiile art. 10 lit. d C.proc.pen., sunt neîntemeiate.
A., inculpata a emis toate cecurile și biletele la ordin în numele S. O. S., în condițiile în care avea cunoștință de împrejurarea că există plăți neonorate ale S. D. S. S., iar această societate se afla în interdicție bancară. Mai mult, intenția de inducere în eroare a părților vătămate rezultă și din declarațiile părților vătămate și a martorilor audiați, probe din cuprinsul cărora rezultă modul în care au fost derulate relațiile comerciale și cum au fost valorificate bunurile și cum au fost evidențiate veniturile.
În cauză este neîntemeiată și susținerea inculpatei, potrivit căreia se impune să se dea o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în sarcina sa. A., raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C., la valoarea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatei și la persoana acesteia, instanța de fond a apreciat în mod corect că o pedeapsă de 4 ani închisoare
și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia este de natură să asigure reeducarea inculpatei.
Raportat la aceste considerente, instanța apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen., apelul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.proc.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata G. (H.) L. M., împotriva sentinței penale nr. 15/F din 17 februarie 2011 a T.ui B. N.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpata G. (H.) să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 iunie 2011.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER |
M. B. I. C. M. | D. S. |
Red.MB/dact.MS
4 ex./(...) Jud.fond: D.B.
← Decizia penală nr. 1722/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 333/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|