Decizia penală nr. 117/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a4
D. PENALĂ NR. 117/R/2011
Ședința publică din 31 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : D. P.- președinte secție penală
JUDECĂTORI : I. C. M.
A. D. L.
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE
C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DOBOCAN DORU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul F. F. împotriva încheierii penale f.n. din 17 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat prev de art 7 alin 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și șantaj prev de art
194 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, înșelăciune prev de art 215 alin 1 și 3 Cod penal cu aplicarea art 33 lit a Cod penal, cauza având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul ales avocat N. M. P., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheieriiatacate, cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate și este întemeiată, atât în raport de circumstanțele concrete ale cauzei cât și în raport de posibilitatea de a se atinge scopul măsurilor preventive prin cercetarea în libertate a inculpatului.
În cauză sunt îndeplinite prevederile art 1602 alin 1 și 2 Cod penal, întrucât pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani în cazul infracțiunilor de șantaj și constituire, asociere, sprijinire a unui grup infracțional organizat, prin raportare și la D. nr. 7. a Î. dată în recurs în interesul legii. De asemenea, și în ceea ce privește condițiile negative prevăzute de art 1602 alin 2 Cod procedură penală și acestea sunt îndeplinite în cauză, neexistând date certe din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau date certe că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori. Din declarațiile martorilor audiați până în prezent nu rezultă că inculpatul ar avea un comportament agresiv, în acest sens fiind de interes a se remarca de către instanță că în realitate, inculpatul are un temperament coleric, martorii reproșând inculpatului mai degrabă violența verbală. Solicită ase avea în vedere conduita inculpatului, care excluzând această faptă, a avut un comportament bun, a avut loc de muncă, iar acordarea de împrumuturi nu este o activitate esențialmente ilicită, aceste aspecte trebuind să fie cântărite de instanță. În final, se arată de apărătorul inculpatului că, potrivit art 140 alin 2 Cod procedură penală măsura arestului preventiv încetează de drept la jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile sesizate, fiind vorba de limite maxime de câte 5 ani închisoare. Deși durata rezonabilă a arestului preventiv nu este definită ca atare de lege, totuși această durată ar trebui să fie inferioară momentului când arestul preventiv ar înceta de drept. Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat în cauză de către inculpat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiindlegală și temeinică. Procurorul apreciază că se poate discuta despre existența datelor că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, chiar dacă instanța a apreciat lipsa de actualitate a temeiurilor de arestare prevăzute de art 148 lit b și e Cod procedură penală. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, adoptând o poziție procesuală nesinceră, existând un risc real de influențare a martorilor. Se mai arată că, potrivit art 1602 alin 2 au existat date și indicii cum că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, chiar dacă acestea nu ar mai fi de actualitate și există probe la dosarul de urmărire penală cu privire la personalitatea și caracterul inculpatului, care evidențiază că acesta a avut un rol important în săvârșirea infracțiunilor sesizate. În final, se arată de reprezentantul parchetului că, în egală măsură, rezonanța faptei în raport de care s-a produs arestarea preventivă a inculpatului este de natură a afecta echilibrul firesc și de a crea o stare de dezaprobare publică, o stare de insecuritate socială, fiind avute în vedere modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, complexitatea activității infracționale, caracterul organizat al activității infracționale, respectiv circumstanțele personale ale inculpatului. Nu se poate face abstracție de faptul că în percepția colectivă a fost caracterizat ca fiind un personaj central al grupării, având o activitate esențialmente violentă. Inculpatul F. F. având ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. C U R T E A : Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală din 17 ianuarie 2011, a respins ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul F. F. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Cluj a reținut următoarele: Prin încheierea penală nr.28/C/(...) a T.ui C., pronunțată în dosarul cu nr.(...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. F., alături de coinculpații B. T., G. C., M. M. și S. O. A., în temeiul art. 148 lit.b, e și f C., fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.7 alin.1și 3 din Legea nr.39/2003 și art.194 alin.1 C.pen., cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. Ulterior măsura arestării preventive a mai fost prelungită prin încheierile penale nr.38/C/A/2009, 50/C/A/2009 și 55/C/A/2009, toate ale T.ui C. După înregistrarea rechizitoriului Parchetuluide pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. cu nr.42D/P/2008 la data de 21 iulie 2009, prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 Tribunalul Cluj în temeiul art.160 C. raportat la art.3001 alin.3 C. a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații: F. F., G. C., M. M., B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009, 23 decembrie 2009, 21 ianuarie 2010, 17 februarie 2010, 17 martie 2010, 20 aprilie 2010, 15 iunie 2010, 28 iulie 2010, 07 septembrie 2010, 27 octombrie 2010 și respectiv 13 decembrie 2010, pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui C. în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temenicia măsurii arestării preventive luată față de aceiași inculpați. Î.ucât, astfel cum s-a arătat, la data de (...), inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este accesorie fondului cauzei. Potrivit art.1602 alin.1 și 2 Cod Procedură Penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și în cazul în care nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau în situația în care nu există date în sensul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă. Dacă în ceea ce privește prima condiție - prev. de art.1602 alin.1 Cod Procedură Penală, cu privire la limita maximă de pedeapsă, având în vedere și D. nr.7. a Î.C.C.J. dată în recurs în interesul legii - este în mod indiscutabil îndeplinită, cea de-a doua condiție, prev. de art.1602 alin.2 C. comportă unele discuții. Sub acest aspect, s-a stabilit că existența unor date în sensul că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, a constituit unul din temeiurile de arestare avut în vedere când s-a dispus această măsură, el a fost înlăturat prin încheierea de ședință de la data de 27 octombrie 2010. Chiar dacă instanța a îndepărtat temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b și e C., apreciind că acestea nu își mai păstrează actualitatea, s-a argumentat faptul că raportat la atitudinea procesuală a persoanelor vătămate (multe dintre ele renunțătoare la calitatea procesuală în cauză) și a unora dintre martorii încuviințați (cu manifestări de vădită intimidare, exteriorizată prin dificultățile în a da declarații în fața instanței și în prezența inculpaților, la care se adaugă și solicitările adresate instanței de unii dintre martorii din rechizitoriu în sensul de a fi audiați sub identitate protejată), acestea nu ar putea fi privite altfel decât o dimensiune a pericolului social concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului F. F. (în speță) ar prezenta-o pentru ordinea publică, având drept consecință o tulburare a acesteia. Contrar susținerilor apărătorului inculpatului în sensul că activitatea sa infracțională nu a fost bazată pe acte de violență, din analiza de ansamblu a probelor dosarului, se poate observa că activitatea acestuia vizează cvasitotalitatea persoanelor vătămate, intrând în relații cu acestea fie în mod direct, fie în mod indirect, prin mijlocirea coinculpaților, iar acțiunile acestuia au avut la bază și acțiuni de constrângere fizică și psihică a părților vătămate sau de intimidare a lor. De altfel, s-a constatat că martorii și persoanele vătămate audiate în prezenta cauză, fie în faza de urmărire penală, fie în fazade judecată, au manifestat cele mai mari rezerve și temere tocmai față de inculpatul F. F., aspect care nu a putut fi omis de instanță. Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor art. 1602 C., a rezultat că liberarea provizorie este o măsură facultativă, textul legal stipulând în mod expres că liberarea provizorie „se poate acorda";. Beneficiul liberarii provizorii este deci o vocație a inculpatului și nu un drept al acestuia. În aceste condiții, instanța este chemată a aprecia asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului, prin verificarea temeiniciei cererii. Î.ucât legea nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea se vor raporta la elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurarile comiterii acesteia, urmările produse și persoana inculpatului. Jurisprudența amintită este în deplin acord cu viziunea instanței de contencios european, care a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991). În cauză, tribunalul a apreciat că gradul de pericol social al faptelor sesizate și circumstanțele personale ale inculpatului sunt de natură a împiedica admiterea cererii de liberare provizorie, cel puțin la acest moment procesual. Dacă inculpatul F. F. prezintă garanții (de natură socio-familială) că se va prezenta la proces și indicii în sensul că acesta nu ar pregăti comiterea de noi infracțiuni, nu au fost conturate în cauză, instanța a constatat că riscul ca inculpatul să încerce influențarea martorilor și a părților vătămate pentru a da declarații într-o manieră favorabilă nu este de neglijat. În egală măsură, rezonanța faptei în raport de care s-a produs arestarea preventivă a inculpatului este de natură a afecta echilibrul firesc si de a crea o stare de dezaprobare publică, o stare de insecuritate socială, fiind avute în vedere modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta, complexitatea activității infracționale, caracterul organizat al activității ilicite, respectiv circumstanțele personale ale inculpatului F. F. Sub acest din urmă aspect, nu se poate face abstracție de faptul că în percepția colectivă a fost caracterizat ca fiind un personaj central al grupării, având o activitate esențialmente violentă. S-a mai menționat că prin modul conjugat în care au acționat inculpații, prin acțiunile ilicite de notorietate desfășurate în orașul Dej și prin violențele psihice și fizice la care grupul din care face parte inculpatul se pare că le-ar fi supus pe părțile vătămate, „. inculpatului a creat rumoare într-o comunitate destul de vastă ca cea din orașul Dej, toți cetățenii așteptând reacția fermă și eficientă a autorităților. Față de cele de mai sus, deși în cauză sunt îndeplinite formal condițiile liberării provizorii, instanța a apreciat că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatului F. felician și că liberarea provizorie a acestuia, chiar subsumată unor obligații, ar fi în măsură să provoace o reală tulburare a ordinii și liniștii publice. Astfel, în temeiul art.1608a al.6 Cod procedură penală instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat. În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei. Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpatul F. F., apreciind că potrivit art.1602 C.se justifică admiterea căii de atac promovate, fiind întrunite condițiile legale, apărând ca oportună și justificată liberarea sa sub control judiciar. A. circumstanțele personale cât și cele reale pun în evidență temeinicia cererii. Nu mai subzistă nici unul din temeiurile avute în vedere de art.148 C. luarea măsurii arestării. Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Din analiza prevederilor art.1602 C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infractiuni. Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601 alin.1 C., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1608 alin.2 C.fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 C., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C. În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602 C.reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar, trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Î.-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. L., această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unortemeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la S., instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602 C. care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămate relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție. O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat CEDO (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia. În speță, inculpatul F. F. a fost arestat pe o durată de 29 de zile în baza art.1491 alin.9-11 C., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.b, e și f C., de la 30 martie 2009, de către Tribunalul Cluj, la propunerea DIICOT - S. T. C. I. pentru care este cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr.(...) al T.ui C. sunt acelea de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 alin.1 și 3 din Legea 39/2003, șantaj prev.de art.194 alin.1 C.pen.cu aplicarea art.41, 42 C.pen.și înșelăciune în convenții prev.de art.215 alin.1 și 3 C.pen.cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. S-a reținut în esență, sub aspectul stării de fapt că inculpații G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, la împrumuturile luate în prealabil de la inculpați, să predea bunuri inculpaților sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri cu aceștia. Deși inculpatul a negat vreo implicare în săvârșirea infracțiunilor pentru care este cercetat, probele și indiciile temeinice existente în speță, în sensul unei presupuneri rezonabile că ar fi putut comite faptele, rezidă în declarațiile părților vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A., ale martorilor N. V., D. G., M. C., K. A. F., K. L., V. M. A., V. I., P. D., S. V. A., concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă leziunile cauzate victimei D. A., procesele-verbale ale transcrierilor convorbirilor telefonice, rezultatele perchezițiilor domiciliare cât și în mediul informatic efectuate în cauză, procesele-verbale de recunoaștere și identificare a inculpaților după planșe fotografice, copiile tranzacțiilor civile perfectate de părțile vătămate cu inculpații. Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatului este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului F. F. nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că liber fiind, ar periclita cercetarea judecătorească, prin influențarea declarațiilor martorilor care mai sunt de audiat, la termenele de judecată din 7 septembrie 2010 și 26 ianuarie 2011 de la Tribunalul Cluj, martorii învederând că le este teamă pentru siguranța lor și a familiilor lor datorită comportamentului estrem de violent și a amenințărilor proferate de recurentul F., împrejurare confirmată și de martorul audiat cu identitate protejată, în fața instanței de fond. În acest sens, Curtea reține atât declarațiile date de către inculpat, în cursul cărora acesta a negat implicarea sa în vreun act infracțional, cât și aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acestuia, care rezultă din modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetat, au fost săvârșite. Instanța de recurs constată că raportat la perioada infracțională relativ îndelungată 2004-2009, la caracterul continuat al activității ilegale desfășurate de inculpat, la împrejurarea că acesta deși a avut loc de muncă, este căsătorit și are în întreținere 3 copii, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, cercetarea judecătorească nefiind încă finalizată. În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpatul F. F., de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției nesincere avută de inculpat și a împrejurării că formal, cererea acestuia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest. A.a timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f C. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege, respectiv art.1602 C., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat. În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acestuia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de crimă organizată și șantaj pe o durată îndelungată de timp și în forma continuată, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpatul din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau a celorlalte persoane față de care se derulează judecata, punând la îndoială capacitatea de rispostă a instanței de judecată de a nu fi fermă în reprimarea unor asemenea activități ilicite. Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luatăinvocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate al acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunile pentru care este acuzat, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale, este căsătorit și are 3 copii minori în întreținere. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunilor presupus a fi comise de către inculpat, împrejurările în care acestea ar fi fost comise, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatului măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori, precum și posibil, probe științifice. De asemenea, prin prisma jurisprudenței CEDO, inculpatul având o vârstă tânără, există riscul să părăsească nejustificat teritoriul României și să nu se prezinte la proces, de asemenea așa cum am arătat liber fiind, să încerce să împiedice în acest moment derularea judecății, să nu comită alte infracțiuni de același gen, ori să tulbure ordinea publică. Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Î.-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului. În raport cu aceste considerente, cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă, alături de recursul promovat în baza art.38515 pct.1 lit.b C. Se va stabili suma de 50 lei în favoarea Baroului de A. C., reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul M.ui Justiției. Va fi obligat inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F. F. deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f.nr.din 17 ianuarie 2011 a T.ui C. Stabilește în favoarea Baroului de avocați C., suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, D. P. I.-C. M. A.-D. L. M. N. Red.PD/CA 3 ex..- (...) Jud.fond.F. L.
| ← Decizia penală nr. 198/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 506/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
