Încheierea penală nr. 1601/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1601/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din :
P. : I. C. M.
J. : M. R.
M. Ș.
GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O.
și T. - S. T. C. reprezentat prin P. :
L.TINA CRĂCIUNESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D. A. A. I. împotriva încheierii penale nr. 109/C din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., cauza având ca obiect propunerea de arestare preventivă a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. A. I., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. Stan Lacrima, din Baroul Cluj, cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în vedere părților că în cauză s-a formulat o cerere de abținere de către doamna judecător A. D. L., întrucât soțul acesteia, judecător M. L., a pronunțat încheierea penală nr.
109/C/2011 prin care s-a soluționat propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului, fiind incidente dispozițiile art. 48 alin. 2 și art. 50
C.pr.pen. Cererea de abținere a fost admisă, completul de judecată a fost reîntregit cu un judecător de pe lista de permanență, respectiv cu judecător M.
Ș., cauza urmând a fi soluționată de complet : P. - I. C. M., J. - M. R., M. Ș.
Inculpatul D. A. I., întrebat fiind de către instanță, arată că își menține recursul formulat în cauză.
Apărătorul inculpatului D. A. I. depune în circumstanțiere înscrisuri. Inculpatul D. A. I., întrebat fiind de către instanță, arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond, arătând nu dorește să facă alte precizări.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului D. A. I. în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d
C.pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecarea propunerii de arestare preventivă, cu consecința respingerii acesteia, raportat la dispozițiile art. 143, 146, 148 lit. f C.pr.pen și art. 5, 6 C..
Apreciază că încheierea atacată apare ca fiind bine motivată, aceasta aducând argumente teoretice și practice, dar judecătorul de la fond lasă la aprecierea instanței de recurs posibilitatea admiterii recursului și a eliberării inculpatului și cercetării acestuia în stare de libertate pe considerentul că încă din primul moment al reținerii a recunoscut fapta imputată. Raportat la atitudinea inculpatului, la faptele imputate și având în vedere că este vorba despre mefedronă, consideră că prezenta cauză nu se află în sfera unui mare trafic de droguri. C. dacă drogurile în cauză sunt prezente în anexa 1 a L. nr.
143/2000, este vorba despre o punere la dispoziție, oferire, vânzare și cumpărare între persoane ce-și procură aceeași substanță pentru consum propriu. Inculpatul și-a cumpărat cantitatea necesară și a mai dat cantități care pitea fi consumate o singură dată, cantități care conțin enzimă de mefedronă. Apreciază că față de recunoașterea inculpatului instanța de recurs are posibilitatea de a dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, pentru că singurul motiv care justifică arestarea este că ar fi în interesul cauzei conform susținerilor Parchetului, fără însă a se preciza în concret de ce. N. din încheierea atacată sau din actele de la dosar nu rezultă de ce s-ar impune arestarea preventivă a inculpatului.
S. a se avea în vedere și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală și că nu a făcut mare trafic de droguri, precum și că persoanele implicate au fost identificate. Mai mult, arată că în cauză au fost desemnați investigatori și colaboratori sub acoperire, astfel că urmărirea penală se poate finaliza în scurt timp. Totodată, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a făcut denunțuri cu privire la persoanele de la care a procurat drogurile pentru sine. În aceste condiții, apreciază că dispozițiile art. 146 C.pr.pen nu se regăsesc în încheierea atacată, ci este un argument ce pledează pentru admiterea recursului și cercetarea în continuare a inculpatului în stare de libertate.
Totodată, în acest context consideră că orice discuție referitoare la dispozițiile art. 148 lit. f C.pr.pen. nu ar trimite la o analiză la pericolul pentru ordinea publică. Nu se poate discuta despre pericolul pentru ordinea publică raportat la persoana inculpatului și argumentele ce ar pleda pentru cercetarea acestuia în stare de libertate. Inculpatul nu este și nici nu a fost periculos, iar instanța trebuie să analizeze dacă față de fapta reținută în cauză, având în vedere încadrarea juridică, va prezenta pe viitor pericol pentru ordinea publică din perspectiva trecutului, dacă va fi cercetat în stare de libertate. T. în opinia sa analizate aceste aspecte din prisma tuturor elementelor de la dosar, dar în special din perspectiva persoanei inculpatului, în considerarea faptului că reținerea și luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat s-ar justifica la momentul trecerii de atitudinea acestuia de a se supune organelor de urmărire penală cu ocazia prinderii în flagrant. Învederează faptul că inculpatul s-a speriat când a intrat în contact cu organele de urmărire penală, însă are reprezentarea faptei sale și nu poate fi considerat pericol pentru ordinea publică din punct de vedere al persoanei sale cât timp la dosar apare cazierul său, din care rezultă că nu are antecedente penale, nu a mai comis astfel de fapte și a realizat dimensiunile faptei imputate.
Referitor la reținerea dispozițiilor art.1 48 lit. f C.pr.pen., respectiv la gravitatea deosebită a faptei, solicită a se avea în vedere că este vorba de un pericol obiectiv și poate fi luat în calul cu ocazia pronunțării cauzei pe fond, dar să nu cântărească mai mult decât a doua parte.
Consideră că din perspectiva urmăririi penale toate argumentele ce ar justifica un interes în menținerea inculpatului în stare de arest preventiv au fost epuizate, situația personală a acestuia pledând pentru liberarea sa, raportat la toate cazurile pe art. 5 și 6 C. referitoare la situații similare, solicită a i se da o șansă inculpatului pentru a fi cercetat în stare de libertate.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a încheierii penale atacate și a dispoziției de arestare preventivă a inculpatului. S. a se avea în vedere că instanța de fond a constatat întrunirea cumulativă a art. 143
C.pr.pen., existând în acest sens inclusiv declarația de recunoaștere ainculpatului, cu se coroborează cu probele administrate până în prezent și a art. 148 lit. f C.pr.pen., întrucât legea prevede pentru fapta inculpată acestuia o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și în mod justificat s-a apreciat că lăsarea în stare de libertate ar prejudicia ordinea publică. Constată că apărarea a marșat pe atitudinea sinceră a inculpatului, dar în opinia sa trebuie analizat pericolul pentru ordinea publică prin prisma faptei comise. Având în vedere fenomenul în creștere pe care-l reprezintă comiterea unor astfel de fapte penale, consideră că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare pentru alte persoane în săvârșirea de fapte similare. Pentru aceste considerente, apreciază că în mod justificat s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului.
Inculpatul D. A. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei, pe care o regretă și pe care a comis-o pentru a avea posibilitatea de a-și procura droguri la preț redus și pentru bani. S. cercetarea în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.109/C din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) în temeiul art.149/1 C.pr.pen. s-a admis propunerea formulată de D. - S. T. C. și, în consecință s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. A.-I., fiul lui A. și L.-M., născut la data de (...) în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, domiciliat în oraș B., str. 1 D. 1918 nr.1A, județul Bistrița-Năsăud, posesor al C.I. seria XB nr.1., CNP 1. pe o perioadă de 29 de zile, cu începere din data de 6 octombrie 2011 și până la data de 3 noiembrie
2011.
Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de
100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. M. L.), care s-a avansat din F.M.J.
Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că la data de
0(...) inculpatul D. A.-I. a fost reținut pe o durată de 24 ore (până la data de
(...), ora 03,05), prin ordonanța D. - S. T. C., emisă în dosarul nr.255
D/P/2010, la aceeași dată fiind audiat de procuror (în prezența apărătorului desemnat din oficiu) și fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva lui, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că începând cu anul 2010, a oferit, pus în vânzare și a vândut efectiv, respectiv a desfășurat alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc, existând indicii temeinice că acesta a furnizat 4metilmetcatinonă (mefedronă) - substanță care este înscrisă pe tabelul A. nr. I al L. nr.143/2000, pe care o procura din străinătate sau din țară de la persoane neidentificate până în prezent, mai multor consumatori de pe raza municipiului C.-N. (printre care și numiții B. A., N. D. V., P. Ana I., R. I. C., I. N. I., C. C. O. și B. C.), precum și colaboratorilor sub acoperire cu nume de cod ". I., ". L., ". C. și ". O..
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ în cauză condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f
C.pr.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, pentru aceasta legea prevedepedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există totodată probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Judecătorul a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului D. A.-I.
Astfel, în primul rând, în cauză există indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 C.pr.pen., că inculpatul a săvârșit fapta prevăzută de legea penală reținută în sarcina lui, aceste indicii fiind relevate de procesele-verbale întocmite ca urmare a cumpărărilor autorizate efectuate de investigatorii acoperiți, declarațiile colaboratorilor sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză care atestă că substanțele provenite de la inculpat sunt droguri de mare risc, declarațiile martorului N. B. F., declarațiile învinuitei M. I., procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat atât în fața procurorului cât și în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă.
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., inculpatul este acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia și din împrejurările în care fapta a fost comisă (inculpatul furnizând unui număr mare de consumatori, în scopul obținerii de foloase materiale, pe o perioadă mare de timp, droguri de mare risc - mefedronă, apte să producă consecințe nefaste pentru consumatori). Pe de altă parte, este binecunoscut impactul negativ pe care traficul și consumul de droguri îl produc asupra opiniei publice, prin amploarea fenomenului și efectele pe care le produce (numai în cauza de față fiind vorba de zeci de consumatori, care își procurau drogurile de mare risc de la inculpat), astfel încât cercetarea inculpatului în stare de libertate, chiar dacă acesta nu posedă antecedente penale și este o persoană tânără, cu studii superioare, ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor ce se fac vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni foarte grave (ca să nu mai vorbim de faptul că cercetarea în stare de liberate a inculpatului ar putea constitui chiar o încurajare pentru alte persoane care ar fi tentate să adopte un astfel de comportament profund antisocial).
În aceste condiții, apreciind că arestarea inculpatului D. A.-I. este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art.149/1 C.pr.pen. propunerea D. - S. T. C. a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 6 octombrie 2011 și până la data de 3 noiembrie 2011.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul D. A. A. I., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și respingerea propunerii de arestare preventivă raportat la dispozițiile art. 143,
146, 148 lit. f C.pr.pen și art. 5, 6 C..
În motivarea recursului că față de recunoașterea inculpatului instanța de recurs are posibilitatea de a dispune cercetarea acestuia în stare de libertate, raportat și la circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, respectiv că nu are antecedente penale, se află la prima confruntare cu legea penală și că nu afăcut mare trafic de droguri, precum și că persoanele implicate au fost identificate.. Nu se poate discuta despre pericolul pentru ordinea publică raportat la persoana inculpatului și argumentele ce ar pleda pentru cercetarea acestuia în stare de libertate. Inculpatul nu este și nici nu a fost periculos, iar instanța trebuie să analizeze dacă față de fapta reținută în cauză, având în vedere încadrarea juridică, va prezenta pe viitor pericol pentru ordinea publică din perspectiva trecutului, dacă va fi cercetat în stare de libertate. T. în opinia sa analizate aceste aspecte din prisma tuturor elementelor de la dosar, dar în special din perspectiva persoanei inculpatului, în considerarea faptului că reținerea și luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat s-ar justifica la momentul trecerii de atitudinea acestuia de a se supune organelor de urmărire penală cu ocazia prinderii în flagrant.
Instanța de fond a procedat la o analiză obiectivă a temeiului de arestare a inculpatului care este cercetat în dosarul nr. 255/D/2010 al DIICOT -ST C. pentru săvârșirea în formă continuată infracțiunii de pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Arestarea preventivă se circumscrie disp. art. 143 C.p.p., adică există indicii că inculpatul a săvârșit faptele prevăzută de legea penală, fundamentate declarațiile martorilor, declarația inculpatului, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj.
Sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.p.p., astfel că faptele pentru care este cercetat inculpatul prevăd pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor comise , urmările acestora și rezonanța socială negativă produsă în comunitate.
În raport cu art. 5 din C. măsura arestării unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracșiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor , desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Referitor la existența anumitor circumstanțe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situației juridice ale inculpatului adică conduita procesuală, situația familială , absența antecedentelor penale , vor fi relevante într-un moment procesual ulterior când instanța va adopta o soluție în concordanță cu disp. art. 345 C.p.p
În contextul celor expuse mai sus, este inoportună luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara raportat și la disp. art. 145 Cp.p. și art. 145 indice 1 C.p.p., buna desfășurare a procesului penal fiind asigurată doar prin luarea măsurii arestării preventive a inculpatului .
Ca atare, Curtea în baza art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b) C.p.p.va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul declarat de inculpatul D.
A. A. I., împotriva încheierii penale nr.109/C din (...) a T.ui C.
Se va stabili în baza art.189 C.p.p. în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul
M.ui Justiției.
În baza art 192 alin.2 C.p.p.va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 125 lei, cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D I S P U N E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. A. A. I., fiul lui A. și a lui L. M., n. la (...), aflat în arestul IPJ C., împotriva încheierii penale nr.109/C din (...) a T.ui C.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 125 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2011 .
P. J.
I. C. M. M. R. M. Ș.
GREFIER T. G.
Red.ICM Dact.SMD/4ex./(...)
← Decizia penală nr. 1205/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1563/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|