Decizia penală nr. 1195/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 1195/R/2011
Ședința publică din data de 20 iulie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : I. M. JUDECĂTORI : D. P. M. R.
GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către B. N. M. împotriva încheierii penale fără număr din data de 11.VII.2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C., cu aplicarea art. 99 alin. 3 C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. N. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. Curta Roxana Natalia, cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului B. N. M., av. M. M., care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică și acordarea onorariului avocațial parțial.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului B. N. M. solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestului preventiv. Constată că, de fiecare dată, la luarea măsurii arestului preventiv și prelungirea duratei acesteia față de inculpat, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art. 148 lit. f C.pr.pen., respectiv pe îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de aceste dispoziții. Prima condiție a art. 148 lit. f
C.pr.pen., cea referitoare la limitele de pedeapsă, este îndeplinită, dar apreciază că din probele administrate în cauză nu rezultă că lăsarea inculpatului în stare de libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și nu rezultă nici date temeinice că ar influența aflarea adevărului sau că s-ar sustrage cercetărilor. Mai mult, având în vedere că inculpatul este arestat de 3 luni, consideră că măsura preventivă și- a produs efectele în cauză, inculpatul recunoscând și regretând fapta comisă. Chiar dacă inculpatul a lovit cu intenție și s-au produs urmările constatate, nu se justifică, în opinia sa, menținerea măsurii arestului preventiv față de inculpat. S. a se avea în vedere și că inculpatul B. N. M. este minor, nu are antecedente penale și că fapta comisă este un accident, iar în stare de libertate acesta va avea posibilitatea de a-și continua viața cu un comportament adecvat.
Reprezentantul P.ui constată că inculpatul B. N. M. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, constând în aceea că, în data de 24 aprilie 2011, de P., a aplicat o palmă victimei N. G., care s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt, lovitură în urma căreia a survenit decesul victimei. Apreciază că încheierea penală atacată este legală și temeinică, astfel că solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză.
Inculpatul B. N. M., având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei, la urmările căreia nu s-a gândit și solicită cercetarea în stare de libertate.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Sălaj prin încheierea f. n. din 11 iulie 2011 în baza art 3001 raportat la art. 1. și 1. alin 3 Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. N. M. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt următoarele : Între inculpatul B. N. M. și victima Neag G. B. a avut loc o altercație în urma căreia recurentul a agresat-o pe aceasta cu palma peste față, după care partea vătămată a căzut la sol și s-a lovit cu capul de asfalt, decedând. Prin Î. nr.12/C/(...) pronunțată în dosar nr.(...) a T.ui S. s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj și în baza art.1491 Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. N. M., în cursul urmăririi penale, pe o perioadă de 19 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), ora 1220, măsură preventivă care a fost prelungită ulterior în mod succesiv, ultima dată până la data de (...) ora 1230, prin Î. nr.18/C/(...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr.(...). Temeiul invocat de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj în propunerea formulată l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar instanța a apreciat de fiecare dată că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul în dosar nr.144/P/2011 al P.ui de pe lângă Tribunalul Sălaj, prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modalității în care a fost comisă și a rezultatului produs, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis fapta, care ar putea avea convingerea că organele abilitate nu aplică legea față de persoanele care au comis fapte grave. T. a constatat că temeiurile care au stat la baza arestării, se mențin în continuare, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, reținută în sarcina inculpațului, este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Orice fapta contrară normelor de conduită, constituind substanta ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea juridică, cat și mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal. Aceasta tulburare, coroborata cu riscul repetabilitatii atitudinii neconforme, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment de revolta și dezaprobare din partea colectivității, care resimte necesitatea unei reactii impotriva făptuitorului, pe măsura gradului de pericol social concret al faptei și al autorului acesteia. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional- nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă - starea de libertate fiind starea normală, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate";. Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la asigurarea unui just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor, pe de altă parte, împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. S-a constatat, pentru motivele ce preced, că măsura arestării preventive este legală și temeinică astfel că a fost menținută de către tribunal. Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul B. N. M. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului. Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C. Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Prin încheierea penală nr. 12 din 3 mai 2011 a T.ui S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. N. M., pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev de art.183 Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal constând în aceea că în seara de 24 aprilie 2011 i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față victimei Neag B., în urma căreia acesta s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de asfalt, decedând. De precizat că atât inculpatul cât și victima se aflau în stare de ebrietate. Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Tribunalul Sălaj inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru această infracțiune, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Sălaj, iar la primul termen de judecată din 11 iulie 2011, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C. Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Sălaj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit.f C. Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din actele medico- legale depuse la dosar, chiar propriile declarații ale inculpatului coroborate cu probele testimoniale atașate cauzei. Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK). Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta. Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului. În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive. Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească. Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca faptele invocate să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată recurentului fiind prevăzută în Codul penal. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care este cercetat recurentul, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându- se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C., Tribunalul Sălaj apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia. Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptei de care recurentul este învinuit. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată. Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive. Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi comisă de inculpat având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a recurentului, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură preventivă. Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C. Văzând disp.art.192 alin.2 cod proc.pen., recurentul va plăti statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 50 lei reprezentând onorar apărător oficiu, parțial. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. N. M. deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale fn. din 11.VII.2011 a T.ui S.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20.VII.2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. M. D. P. M. R. T. G. GREFIER Red.D.P./M.N. 3 ex./21 iulie 2011 Jud.fond- M. S.
| ← Decizia penală nr. 1642/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1781/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
