Decizia penală nr. 12/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.12/R/2011

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător

JUDECĂTORI : I. M.

: L. H. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. D. O. împotriva deciziei penale nr.338/A din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ului C., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.86 alin.2 și art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.33 lit.b și art.37 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. D. O. personal asistat de av.Țicudean E. E. în substituirea apărătorului ales, av.Bara S., din cadrul Baroului C., cu delegații avocațiale depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul G. D. O. învederează instanței că-și retrage recursul declarat.

Apărătorul inculpatului, față de manifestarea de voință a acestuia, în temeiul art.385/4 C.proc.pen., solicită a se lua act de retragerea recursului.

Reprezentantul Parchetului față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul G. D. O., solicită a se lua act de retragerea recursului.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 267/(...) a J. C.-N., în baza art. 86 al. 2 din OUG

195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C. a fost condamnat inculpatul D. O. G., fiul lui I. și V., născut la data de (...) în com. C., jud. C., cetățean român, studii medii, necăsătorit, mecanic vulcanizator, domiciliat fără forme legale în mun. C.-N., str. Dâmboviței, nr. 81, ap. 57, jud. C., recidivist, posesor al CI seria KX nr. 3., eliberat de P. mun. C.-N., având CNP 1., la 6 luni închisoare.

In baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C. a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

In baza art. 83 C. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin SP nr.542/2005 a J. C.-N., pedeapsă pe care a cumulat-o aritmetic cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză rezultând o pedeapsă de 1 an și 6 luni și una de 2 ani.

In baza art. 33 lit. b, 34 lit. b C. au fost contopite cele două pedepse rezultate și s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de 2 ani, stabilind ca inculpatul D. O. G. să o execute în condițiile art. 71, art. 64 lit. a teza II C.

Pentru a pronunța această hotărâre prim a instanță a reținut că la data de 12 aprilie 2008 inculpatul D. O. G. a condus pe drumurile publice din județul C., din comuna C. in comuna A., autoturismul marca Dacia Super Nova cu nr. de înmatriculare (...), cu toate că permisul său de conducere era anulat din data de (...) (în urma condamnării la 1 an închisoare cu suspendare prin S. nr.542/2005 a J. C.-N., pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere a unui autoturism sub influența alcoolului) și, în aceleași împrejurări a avut o îmbibație alcoolică peste limita legală (1,75 g/l alcool pur in sânge - prima probă de sânge a fost recoltată la ora 2,25; 1,65 g/l alcool pur in sânge - a doua probă de sânge a fost recoltată la ora 3,25).

Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținuta prin rechizitoriu a fost pe deplin dovedita, aceasta rezultând din întregul material probator care s-a coroborat cu declarația dată de către inculpat în cursul judecății în care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, arătând că în noaptea de 1. aprilie 2008, în intervalul orar 23,00-

24,30 a consumat 4-5 sticle de bere și aproximativ 100 ml coniac.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana care are permisul de conducere anulat, fapta prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 și conducere sub influența alcoolului prev. de art. 87 al. 1 din același act normativ, ambele cu aplic. art. 33 lit. b C., și fiecare cu aplicarea art.37 lit.a C.

Starea de recidivă postcondamnatorie a fost stabilită în raport de condamnarea de 1 an închisoare cu suspendare pronunțată prin S. nr. 542/(...) a J. C.-N., rămasă definitivă la (...).

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, sub aspectul conducerii cu permisul anulat, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 C. si in acest context de poziția sincera a inculpatului, de antecedența penală, de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite.

La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, sub aspectul conducerii sub influența alcoolului, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 C. si in acest context de poziția sincera a inculpatului, de antecedența penală pentru același tip de infracțiune, de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite care rezultă din valoarea de 1,75 gr%o a alcoolemiei.

Față de cele arătate, instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu executare, în urma revocării suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin S. nr.542/2005.

S-a făcut aplicarea art.71- art.64 lit.a teza II C.

În baza art. 191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D. O. G. care a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru cele două infracțiuni deoarece o lungă perioadă de timp, respectiv până înainte cu 2 zile de împlinirea termenului de încercare a respectat interdicția de a conduce.

Prin decizia penală nr.338/(...) a T.ului C., în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. O. - G., iar în baza art. 189

C.proc.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu ce s-a avansat din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a constatat că apelul a fost nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul D. O. G. a fost condamnat la pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru fiecare din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are permisul de conducere anulat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 - 6 luni închisoare și avândîn sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG

195/2002 - 1 an închisoare. Pentru ca pedepsele să fie reduse sub aceste limite trebuia ca inculpatului să-i poată fi aplicate circumstanțe atenuante. Reținerea acestora nu ar fi fost însă justificată raportat la circumstanțele comiterii faptelor. Astfel, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală din loc. C.-N. spre loc. C. după ce a consumat o cantitate apreciabilă de alcool, respectiv cca. 4-5 beri cu alcool și 100 ml coniac, fără aport alimentar, făcându-i-se semn în loc. A. să oprească de către o patrulă a poliției rutiere deoarece avea o defecțiune la sistemul de iluminat. Inculpatul a refuzat să oprească și a fost urmărit de patrula de poliție până în loc. Corpadea unde a fost blocat, ocazie cu care s-a constatat că emana halenă alcoolică, în urma testării cu aparatul alcootest rezultând 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în sânge a rezultat o alcoolemie de 1,75 g%o la prima probă, și 1,65 la a doua.

De vreme ce inculpatul a condus cu permisul anulat, cu o astfel de alcoolemie în condițiile în care anterior fusese condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru conducere sub influența alcoolului, respectiv cu o alcoolemie de 2,15 g%o, deci pentru o faptă similară și nici nu a oprit la semnalul regulamentar al poliției, în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele, respectând criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 din Codul penal.

Împrejurarea că un interval de timp îndelungat inculpatul nu a comis astfel de fapte nu poate fi reținută de una singură ca circumstanță atenuantă de vreme ce necomiterea de infracțiuni este starea de lucruri normală, pentru a se aplica circumstanțe atenuante fiind necesară o conduită pozitivă aparte. Ori, raportat la declarația inculpatului cum că a cumpărat autoturismul cu 3 zile înainte de incident și l-a înstrăinat imediat după acesta, există suspiciuni serioase că a mai condus și cu alte ocazii.

Împotriva acestei decizii și, implicit, împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs inculpatul D. O. G., criticând soluțiile atracate ca fiind netemeinice și nelagale și a solicitat casarea acestora, fără a indica motivele pe care se fundamentează calea de atac promovată.

La termenul de judecată în recurs din data de (...), inculpatul personal a declarat de își retrage recursul promovat.

Potrivit art. 369 al. 1 C.proc.pen. la care face trimitere art. 385/4 al. 2 C.proc.pen. până la închiderea dezbaterilor la instanta de recurs, oricare dintre părti își poate retrage recursul declarat.

Raportat la dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a lua act de retargerea recusului promovat în cauză, iar în temeiul art. 192 al. 2 c.proc.pen. se va dispune obliogarea inculpatului la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G. D. O., împotriva deciziei penale nr. 338 din 18 octombrie 2010 a T.ului C..

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, .

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. I. M. L. H.

GREFIER

LERNUȚA S.

Red.L.H./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond:L. B.

Jud.apel:S.Trestian și A.Țopan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 12/2011, Curtea de Apel Cluj