Decizia penală nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.84/R/2011

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H. - judecător JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul A. L. V., împotriva deciziei penale nr.123/A/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost anulat, prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 și distrugere, prev.de art.217 alin.4 C.penal, cu aplicarea art.33 lit.a C. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Tudoroniu M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul A. L. V. și partea civilă F. A. F.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului în sensul schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.217 alin.4 C.penal în infracțiunea de art.217 alin.1 C.penal și aplicarea unei pedepse mai bânde ținând seama de faptul că la momentul incendierii autoturismului nu a rezultat un pericol public concret suficient pentru a justifica creșterea limitelor de pedeapsă. Inculpatul a recunoscut și a manifestat regret pentru faptele comise, a colaborat cu organele de cercetare penală și a despăgubit pe partea vătămată. Având în vedere că faptele au fost săvârșite în concurs real, solicită aplicarea unei singure pedepse urmând ca modaitatea de executare să fie cea prevăzută de art.86/7 C. Cu onorar din FMJ.

Reprezenatntul P., solicită respingerea recursului ca nefundat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Consideră că ambele instanțe au dat o corectă încadrare juridică faptelor și au dat dovadă de clemențî în privința inculpatului. În mod justificat instanța nu a dat curs solitării de suspendare condiționată a executării pedespei având în vedere condamnările anterioare.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 62 pronunțată la data de 12 mai 2010 de

Judecătoria Năsăud a fost condamnat inculpatul A. L. V., fiul lui O. și F. născut la data de (...) în loc. M., județul B. -N., cetățean român, 13 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în com. M., nr. 672, jud. B. N., CNP- 1. la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere anulat prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 republicată , cu aplicarea art. 74 lit. c și art. 76 lit. d cod penal și la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere , prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal .

S-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite de inculpat sub forma concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare.

S-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 229/(...) a

Judecătoriei N. și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 11 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71-64 lit. a Teza finală și lit. b Cod penal.

S-a luat act că inculpatul a despăgubit partea vătămată F. A. F. din R., Bl. 7, Sc. A, Ap. 12, jud. B.-N. cu suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate autoturismului acestuia.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de (...), în jurul orelor 17.00, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca BMW, cu nr. de înmatriculare (...) deplasându-se de la domiciliul său din comuna M. spre centrul comunei R. pe DN 17 D, cu toate că permisul de conducere îi fusese anulat, fiind oprit de un echipaj al poliției .

Cu ocazia verificării documentelor de către organele de politie, inculpatul a recunoscut că nu deține permis de conducere întrucât acesta i- a fost anulat, în acest sens fiindu-i încheiat procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f.9 ). În urma testării cu fiola alcoolscop, rezultatul a fost negativ.

Din adresa nr. (...) emisă de IPJ B.-N. - S. P. R. a reieșit faptul că inculpatul a fost posesorul permisului de conducere categoria B, care la data de (...) a fost anulat în baza Sentinței penale nr. 229/2008 a Judecătoriei N.

.

La data de (...), in jurul orelor 19.00, inculpatul s-a deplasat la discoteca din satul A. unde a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor

23.00, ieșind în fața discotecii a observat autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...), proprietatea numitului F. A. F. și a luat decizia de a-i incendia autoturismul, astfel că s-a deplasat împreună cu numitul S. D. la stația P. din comuna R. pentru a cumpăra un flacon de 1,5 l de benzină, spunându-i acestuia că are nevoie de benzină pt. autoturismul său, după care, reîntorcându-se la discotecă și profitând de întunericul de afară, a spart cu o piatră luneta din spate a autoturismului DACIA 1310, a stropit interiorul acestuia cu benzină și l-a incendiat. După stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat organele de poliție, fiind efectuată cercetarea locului faptei .

Partea vătămată F. A. F. s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 lei reprezentând pagubele provocate autoturismului prin fapta inculpatului.

Inculpatul a recunoscut comiterea faptei în faza de urmărire penală și la data de (...) a despăgubit partea vătămată cu suma de 3.000 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate autoturismului acestuia.

Prin decizia penală nr. 123 pronunțată la data de 02 decembrie 2010 de T. B.-N. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. L. V., desființându-se hotărârea atacată în latura penală, cu privire la efectele circumstanțelor atenuante.

Pronunțând o nouă hotărâre, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului A. L. V. la 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 74 lit. "c", 76 lit. "e" Cod penal.

Conform art. 33 lit. "a", art. 34 lit. "b" Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată în apel cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată de prima instanță pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. "c" și art. 76 lit. "c" Cod penal, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.

S-a menținut revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de

6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 229/(...) a

Judecătoriei N., iar în temeiul art. 83 Cod penal s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final, 1 an și 4 luni închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

În motivarea apelului, tribunalul a învederat că deși instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit.";c"; Cod penal nu i-a aplicat acestuia o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, așa cum a procedat în cazul infracțiunii prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri și implicit împotriva hotărârii instanței de fonda declarat recurs inculpatul A. L. V. solicitând admiterea acestuia, casareahotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de distrugere prev. de art. 217 alin. 4 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal și aplicarea unei pedepse mai blânde.

În motivarea recursului s-a arătat că în momentul incendierii autoturismului nu a rezultat un pericol public, iar inculpatul a recunoscut

și a manifestat regret pentru faptele comise și a despăgubit pe partea civilă.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii de distrugere este nefondată având în vedere circumstanțele în care a avut loc fapta de incendiere a autoturismului părții vătămate, în urma săvârșirii ei rezultând un pericol public pentru imobilele din vecinătate și autovehiculele parcate în apropiere, aspect ce rezultă din adresa emisă de S. V. pentru Situații de U. din cadrul Primăriei M..

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, atât în ce privește cuantumul acesteia, cât și în ce privește modalitatea de executare a acesteia, singura posibilă în condițiile aplicării art. 83 Cod penal.

În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l, conform art. 192 alin. 2 C. la

400 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. L. V., împotriva deciziei penale nr. 123 din 2 decembrie 2010 a T.ui B.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. S.

Red.V.V.A. Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond:G. C.M.jud:apel:Lazăr M.V.;Petrișor A.D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 84/2011, Curtea de Apel Cluj