Decizia penală nr. 1203/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1203/R/2011

Ședința publică din 27 iulie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. P.- judecător JUDECĂTORI : I. M.

M. B. G.IER : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. -. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. R. A., împotriva sentinței penale nr. 791 din data de 8 iunie 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei B. fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a, g și i

Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal și art. 75 lit.c Cod penal (14 acte materiale) și distrugere prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat C.-G. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă părțile civile S. V. O., H. M., V. D., R. E. V., V. V. D., C. C. O., Ș. I., G. A., B. G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariului din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să sedispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, considerând pedeapsa prea mare raportat la circumstanțele personale ale acestuia. Solicită a se da o mai mare eficiență prevederilor art. 74 Cod penal, inculpatul colaborând cu organele de cercetare penală, având o conduită bună înainte de comiterea faptelor, neavând antecedente penale. Se apreciază de apărătorul inculpatului că se poate aplica pe seama inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Se mai arată de apărătorul inculpatului că, inculpatul a recunoscut prejudiciul cauzat părților civile, fiind de acord cu recuperarea acestuia.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală

și temeinică. În continuare, se arată de reprezentantul parchetului că, la individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, numărul mare de acte materiale, modalitatea concretă de comitere a acestora, valoarea prejudiciului cauzat, modalitatea și măsura în care a fost recuperat, persoana inculpatului, pericolul social al acestuia raportat la împrejurările menționate, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea ulterioară comiterii faptei constând în recunoașterea săvârșirii infracțiunilor și poziția cu privire la latura civilă a cauzei.

Față de gravitatea faptei, numărul mare de acte materiale, natura infracțiunilor, modalitatea concretă de comitere, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, valoarea prejudiciului cauzat, faptul că acesta a fost recuperat doar în măsura în care au putut fi identificate și ridicate o mică parte din bunurile sustrase, instanța de fond a considerat că, deși inculpatul nu are antecedente penale nu se impune reținerea acestei împrejurări ca și circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul L. R. A. având ultimul cuvânt arată că regretă faptele comise și solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, considerând-o prea mare.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 791 din data de 8 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei B. s-a dispus condamnarea inculpatului L. R. A., fiul lui R. V. și L., născut la data de (...) în loc. Nușeni, jud.B-N, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în B., str. Aleea Iasomiei, nr.2, sc. A, ap.11, jud. B-N, f.f.l. B., cart. S., nr. 148, CI seria XB, nr.2., CNP 1., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C. cu aplic. art. 41 alin.2 C. și art. 75 lit. c C.

S-a dispus condamnarea inculpatului L. R. A. la pedeapsa de 2 luniînchisoare pentru comiterea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin.1

C. S-a constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a C. și în temeiul art. 34 lit. b C. s-a contopit pedeapsa de 3 ani și 2 luni cu pedeapsa de 2 luni în pedeapsa mai grea de 3

ani și 2 luni închisoare pe care o va executa inculpatul.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit.b C. de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Potrivit art. 350 C. s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat, iar în baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii din data de (...), durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...) la zi.

S-a dispus condamnarea inculpatului M. I. M., fiul lui N. și I. M., născut la data de (...) în B., jud. B-N, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în com.

Șieu-Măgheruș, sat. C., nr.110, jud. B-N, f.f.l. B., cart. S., f.nr., jud. B-N, CNP

1., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C. cu aplic. art. 41 alin.2 C.

În baza art. 861 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit conform art. 862 Cod penal un termen de încercare de 5 ani.

Conform art.863 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul M. I. M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte în prima săptămână din prima lună a fiecărui trimestru, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, potrivit programului care i se va întocmi; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 864 C.penal.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 al. 2 C.penal rap. la art. 64 lit. a teza a- II-a și b C.penal, iar în tem. art. 71 al. 5 C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere.

În baza art. 998 C.civil rap. la art. 14 și 346 C. a fost obligat inculpatul

L. R. A. la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile S. V. O., 1.500 lei în favoarea părții civile G. A. respingându-se celelalte pretenții.

În baza art. 998 C.civil, art. 1003 C.civil rap. la art. 14 și 346 C. a fost obligat pe inculpatul L. R. A. în solidar cu inculpatul M. I. M. la plata sumei de

250 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile S. V. O., de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile V. D., respingând celelalte pretenții ca neîntemeiate, de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile R. E. V., de 550 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile C. C. O., 420 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile B. G.

S-a constatat că părțile vătămate H. L., H. M., V. V., S. C., T. A., R. G., Ș.

I., B. I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 118 alin.1 lit.e C. a fost confiscată de la fiecare dintre inculpați suma de 13.667,5 lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 65 euro.

În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul L. R. A. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care

600 lei onorar av. oficiu la urmărire penală și în faza de judecată în favoarea av. Cîrceie Fabiola ).

În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul M. I. M. la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care

200 lei onorar av. oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola).

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 5., înregistrat la

Judecătoria Bistrița sub nr. (...), au fost trimiși în judecată inculpații L. R. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 75 lit. c Cod penal (14 acte materiale) și distrugere, prev.de art.217 al.1 Cod penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a Cod penal în perioada (...)-12/(...) și M. I. M., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g și i Cod penal, cu aplic.art.41 al.2 Cod penal (11 acte materiale) în perioada (...)-9/(...).

S-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada susmenționată, a sustras în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alte persoane printre care și un minor, pe timp de noapte, prin efracție sau escaladare bunuri în dauna a 14 părți vătămate cauzând un prejudiciu total de peste

25.000 lei, recuperat în foarte mică parte. Totodată inculpatul a distrus cu intenție monitorul computerului părții vătămate V. V.

În sarcina inculpatului M. I. M. s-a reținut că în perioada (...)-9/(...) a participat în calitate de coautor la săvârșirea a 11 acte materiale de furt calificat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul L. R. A., pe timp de noapte, prin efracție, escaladare.

Analizând actele și lucrările dosarului, coroborate cu dispozițiile legale în materie, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt: l. În perioada (...)-(...), pe timp de noapte, inculpatul L. R. A. împreună cu minorul B. M. C. în vârstă de 12 ani s-au deplasat la casa de vacantă proprietatea părții vătămate S. V. Q., situată în cart. S. din B., în locul numit "D. sat", cu intenția de a sustrage bunuri. Astfel cei doi au pătruns în curtea imobilului pe poarta care nu era asigurată, unde inculpatul L. R. A. a forțat lacătul cu care era prevăzută ușa de acces în garaj, cu o bucată de fier găsit la fața locului. D. aceasta cei doi au pătruns în garaj de undeau sustras 7-8 chei imbus, o trusă cu chei tubulare și mai multe cabluri cu miez din cupru. D. care au ieșit prin același loc și au plecat la locuința minorului B. M. C., unde au lăsat cablurile și trusa de chei tubulare.

Trusa de chei tubulare a fost recuperată de organele de poliție de la minorul B. M. C. și predată în bază de dovadă părții vătămate S. V. O. A. minorul, cât și inculpatul au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

2. În aceeași noapte, după comiterea faptei descrise anterior, inculpatul

L. R. A. a revenit la casa de vacanță proprietatea părții vătămate S. V. O. împreună cu inculpatul M. I. M., cu intenția de a sustrage bunuri. Cei doi au pătruns în curte pe poarta care nu era asigurată iar de aici în garaj, pe ușa care fusese forțată anterior. În garaj au forțat o ușă de acces pe unde au pătruns în interiorul casei de vacanță. De aici au sustras mai multe produse alimentare (zahăr, faină, cafea, câteva borcane cu dulceață), un radio și o lanternă și de asemenea au consumat băuturi alcoolice găsite la fața locului. D. care, au revenit în garaj, de unde au sustras cabluri electrice cu miez din cupru, părăsind imobilul prin același loc pe unde au pătruns. Produsele alimentare, radioul și cablurile electrice i-au revenit inculpatului M. I.-M., iar lanterna a rămas la inculpat.

R.ioul a fost recuperat de către organele de poliție și predat pe bază de dovadă părții vătămate. C. sustrase au fost arse de către învinuit, iar cuprul rezultat a fost vândut martorei B. G. cu suma de 60 lei.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Valoarea prejudiciului total cauzat părții vătămate S. V. O., prin cele două acte materiale de furt a fost evaluat de aceasta la 1.000 lei și pentru că o parte din bunuri au fost recuperate, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză inițial cu suma de 950 lei, apoi 800 lei. La termenul din data de (...) S. V. O. a precizat că prin fapta descrisă la pct.2 din rechizitoriu s-a produs o pagubă nerecuperată de 500 lei, iar prin fapta descrisă la pct.3 din actul de sesizare a instanței o pagubă nerecuperată de 250 lei, sume cu care se constituie parte civilă.

3. În noaptea de 27/(...) inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I.

M. s-au deplasat la casa în construcție aparținând părților vătămate H. L. și H.

M. cu intenția de a sustrage bunuri. A. cei doi au găsit o scară pe care folosit-o pentru a urca în balconul imobilului. Din balcon cei doi au încercat să urce în pod utilizând aceeași scară, însă datorită faptului că ușa de acces în pod eraasigurată, nu au reușit să o deschidă. Astfel, au revenit în balcon și au forțat ușa de acces de la acesta, pe unde au pătruns în incinta casei. De aici au sustras prelungitoare electrice, cablurile de alimentare ale aparatelor electrocasnice aflate în imobil și role cu cablu electric. Toate bunurile au fost puse într-un sac și cei doi au părăsit casa pe un geam de la parterul clădirii. D. ce au ieșit în curte, cei doi au încercat să forțeze ușa de acces în beci, dar nu au reușit să o deschidă, astfel că au spart geamul beciului și au rupt plasa de protecție a acestuia, fără să pătrundă în interior.

C. sustrase au fost arse pe câmp, iar cuprul rezultat a fost vândut martorei B. G., în schimbul sumei de 150 lei, bani pe care i-au împărțit în mod egal.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

De la locul faptei au fost ridicate fragmente de urmă de încălțăminte, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 35.516 din (...) s- a stabilit că urmele au fost create de o încălțăminte corespunzătoare piciorului stâng, respectiv drept, ce prezintă caracteristici dimensionale, de formă și plasament, asemănătoare cu încălțămintea corespunzătoare piciorului stâng și drept, respectiv o pereche de cizme de culoare neagră, ridicată de la inculpatul M. I.-M.

Partea vătămată H. M. a arătat în cursul urmăririi penale că prejudiciul cauzat prin fapta arătată mai sus în dauna sa este de aproximativ 300 lei, însă se constituie parte civilă în cauză cu suma de 170 lei, pentru că i-a fost predată cantitatea de 13 kg deșeuri din cupru provenite din arderea cablurilor sustrase din imobilul care îi aparține. În fața instanței H. L. și H. M. au declarat că nu se constituie părți civile în cauză ( f. 55, 203, 217) chiar dacă prejudiciul cauzat le-a fost recuperat doar până la concurența valorii de 100 lei.

4. În noaptea de 28/(...) inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I. M. s-au deplasat la casa de vacanță proprietatea părții vătămate V. D., situată în cart. S. din mun. B., în locul numit "V. S." cu intenția de a sustrage bunuri. A. cei doi au încercat să forțeze un geam tip termopan, însă deoarece acesta nu a cedat, inculpatul M. I. M. 1-a spart cu o piatră. Apoi cei doi au deschis geamul pe unde au pătruns în casa de vacanță și au căutat bunuri pe care să le sustragă.

Deși partea vătămată V. D. arată că din imobil a fost sustrasă o butelie de gaz de culoare albastră, inculpatul și inculpatului susținut că nu au sustras nici un bun din interiorul imobilului.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Prejudiciul cauzat părții vătămate V. D. este în suma de 500 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.

5. În perioada (...)- (...), pe timp de noapte, inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I. M. s-au deplasat la casa de vacanță proprietatea părții vătămate R. E. V. situată în cart. S. din mun. B., în locuit numit "LA S." cu intenția de a sustrage bunuri. A. inculpatul M. I. M. a spart cu o bucată de fier găsită la fața locului, un geam al garajului, pe unde au pătruns cei doi. Din garaj inculpații pătruns în casă iar din interior au sustras prelungitoarele electrice și cablurile de alimentare ale aparatelor electrocasnice aflate în imobil, pe care le-au pus în mai multe pungi găsite la fața locului. Cu pungile asupra lor cei doi au coborât în garaj, le-au pus într-o roabă aflată în acel loc și auieșit pe ușa garajului pe care au reușit să o deschidă din interior. Au transportat cablurile până la drumul din fața casei, unde au abandonat roaba și s-au deplasat într-o livadă, loc în care au ars cablurile.

Cuprul astfel rezultat l-au vândut cumpărătoarei de bună credință B. G. cu suma de 100 lei, iar banii i-au împărțit.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

De la locul faptei au fost ridicate fragmente de urmă de încălțăminte, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 35.516 din (...) s- a stabilit că urmele au fost create de o încălțăminte corespunzătoare piciorului stâng, respectiv drept, ce prezintă caracteristici dimensionale, de formă și plasament, asemănătoare cu încălțămintea corespunzătoare piciorului stâng și drept, respectiv o pereche de cizme de culoare neagră, ridicată de la inculpatul M. I. M.

Prejudiciul cauzat părții vătămate R. E. V. este în sumă de 1000 lei, sumă cu care acesta se constituie parte civilă în cauză.

6. În perioada (...) - (...), pe timp de noapte, inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I. M. s-au deplasat la casa de vacanță aparținând părții vătămate V. V. situată în cart. S. (în spatele fostului IAS) cu intenția de a sustrage bunuri.

Observând că nu sunt urme pe zăpadă în curtea imobilului, cei doi au escaladat poarta de acces, ocazie cu care au observat că acesta este dotat cu camere de supraveghere. În aceste condiții, au întrerupt curentul electric de la tabloul montat pe un perete exterior al casei, apoi spărgând un geam cu pietre, l-au escaladat și au pătruns în locuință. în interior inculpatul L. R. A. a observat monitorul unui calculator și crezând că în acesta se află înregistrările efectuate de camerele de supraveghere ale imobilului, cu o șurubelniță găsită în acel loc, a distrus acei monitor. D. care cei doi au sustras cablurile electrice de ia aparatele electrocasnice, cele de alimentare a camerelor de supraveghere, un ceas marca GFF, dulciuri, 2 cutii cu cafea, băuturi alcoolice (8 sticle cu vin) și două legături de chei. o unitate centrală de calculator, un aparat electroșoc și un detector radar. Toate bunurile au fost puse în plase și descuind ușa de acces în locuință cu cheile găsite în imobil, cei doi au ieșit în curte. Au lăsat bunurile lângă poarta de acces, hotărând să pătrundă și în locuința învecinată, pentru a sustrage bunuri.

D. ce au revenit în acel loc, cei doi au luat bunurile sustrase și au plecat înspre domiciliul lor. Detectorul de radar a fost distras de către inculpatul L. R. A. și aruncat pe câmp, aparatul electroșoc a fost pierdut, iar unitatea centrală a calculatorului a fost aruncată într-un pârâu, fiind astfel distrusă în totalitate. Dulciurile, cafeaua și băuturile alcoolice au fost împărțite între cei doi, iar cablurile electrice au rămas la inculpatul L. R. A. U. unitatea centrală a fost recuperată și predată părții vătămate, dar aceasta fiind distrusă, nu mai poate fi utilizată.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșii-o.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost ridicată o urmă papilară, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscópica nr.

35.534 din (...) s-a stabilit că urma a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului L. R. A.

Prejudiciul total cauzat părții vătămate V. V. a fost evaluat de aceasta la suma de 4.200 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cursul urmăririipenale. În fața instanței V. V. a arătat că nu se constituie parte civilă chiar dacă din paguba produsă nu s-a recuperat decât o legătură de chei, un detector de radar și unitatea centrală a computerului, ultimele două bunuri nefiind însă în stare de funcționare.

7. D. ce au ieșit din curtea locuinței părții vătămate V. V. cei doi au lăsat bunurile sustrase lângă poarta de acces, au escaladat gardul împrejmuitor pătrunzând în curtea casei de vacanță aparținând părții vătămate S. C. A., inculpatul M. I. M. a întrerupt curentul electric de la tabloul montat pe un perete exterior al imobilului, după care împreună cu inculpatul L. R. A. au spart un geam cu pietre și au pătruns în incinta casei.

În interior au căutat bunuri pe care să le sustragă, însă au găsit numai un pistol cu aer comprimat marca WALTER pe care l-au luat, ieșind din imobil.

In curte s-au jucat puțin cu pistolul după care l-au aruncat, părăsind curtea.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Pistolul marca WALTER a fost recuperat și predat pe bază de dovadă părții vătămate.

Fapta de a purta ilegal pistolul sustras în loc public face obiectul dosarului penal nr. 812/P/2010 care este instrumentat de B. A., E. și S. T. din cadrul IPJ B.-N..

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost ridicată o urmă papilară, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.

35.534/B din (...) s-a stabilit că urma a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului L. R. A. Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Prejudiciul cauzat părții vătămate S. C., prin fapta arătată mai sus, este de 1.500 iei (1200 iei rezultat din distrugerea bunurilor și 300 lei valoarea pistolului ce a fost recuperat) însă aceasta nu se constituie parte civilă în cauză.

8. În noaptea de 01/(...) inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I. M. s-au deplasat la casa aflată în construcție proprietatea părții vătămate T. A., situată în cart. S. din mun.B., în locul numit "LA C." cu intenția de a sustrage bunuri.

Cei doi au intrat în incinta pe ușa de acces nu era asigurată, iară a găsi bunuri de valoare la parterul și etajul imobilului. în aceste condiții, au coborât la subsol, unde forțând o ușă de acces au pătruns într-o încăpere de unde au sustras un motofierăstrău și cablurile de alimentare a unei betoniere. D. aceasta cei doi au părăsit imobilul aparținând părții vătămate. M. fierăstrăul sustras a rămas la inculpatul L. R. A. care 1-a transportat la locuința sa din cartierul S.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare organele de poliție au ridicat motofierăstrău și l-au predat părții vătămate pe bază de dovadă.

Prejudiciul cauzat părții vătămate T. A. a fost evaluat de către aceasta la suma de 300 lei și deoarece a fost recuperat în totalitate, partea vătămată nu s-e mai constituie parte civilă în cauză (f.55).

9. La începutul lunii februarie 2010, pe timp de noapte, inculpatul L. R.

A. împreună cu inculpatul M. I. M. și numitul L. R. L. s-au deplasat la casa de vacanță proprietatea părții vătămate R. G. situată în cart. S. din mun.B., în locul numit "P. V." cu intenția de a sustrage bunuri.

Cei trei au pătruns în curte prin gardul împrejmuitor confecționat din sârmă ghimpată unde inculpatul L. R. A. a forțat lacătul care asigura ușa de acces în garaj, pe unde a pătruns împreună cu cei doi inculpați. A. inculpatul a luat un topor, găsit la fața locului, cu care a spart un geam tip termopan, pe unde toți trei au pătruns în incinta casei de vacanță. în interior au căutat bunuri pe care să le sustragă. Au găsit conserve din pește, suc și vin, pe care le-au consumat în acel loc. inculpatul L. R. L. a părăsit imobilul, așteptându-i în curte pe cei doi, iar inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au urcat în podul imobilului, de unde au sustras cabluri electrice. Din imobil au mai sustras cablurile de alimentare ale aparatelor electrocasnice și prelungitoare electrice. Toate bunurile au fost puse în saci pe care i-au găsit în imobil, după care cei trei au părăsit locuința, prin același loc pe unde au pătruns.

C. sustrase au fost arse pe câmp, iar cuprul rezultat a fost vândut cumpărătoarei de bună credință B. G. cu suma de 300 lei, ce a fost împărțită în mod egal între inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. și numitul L. R. L. obținând o sticlă de bere pentru ajutorul dat celor doi.

De la locul faptei au fost ridicate fragmente de urmă de încălțăminte, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 35.516 din (...) s- a stabilit că urmele au fost create de o încălțăminte corespunzătoare piciorului stâng, respectiv drept, ce prezintă caracteristici dimensionale, de formă și plasament, asemănătoare cu încălțămintea corespunzătoare piciorului stâng și drept, respectiv o pereche de cizme de culoare neagră, ridicată de la inculpatul M. I. M.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost ridicată o urmă papilară, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.

35.534/A din (...) s-a stabilit că urma a fost creată de degetul mijlociu de la mâna stângă a învinuitului M. I. M.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Partea vătămată R. G. nu a putut fi audiat în cursul urmăririi penale deoarece se afla în Austria și prin urmare, nu a precizat dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză cu vreo sumă. Martorul A. S. a arătat că valoarea geamului termopan distrus este în sumă de 70 lei.

De asemenea, deși legal citată, partea vătămată nu s-a prezentat în fața instanței pentru a preciza dacă se constituie sau nu parte civilă.

10. În noaptea de 06/(...) inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I.

M. s-au deplasat la casa de vacanță proprietatea părții vătămate C. G. situată în cart. S. din mun. B., în locul numit "GAZ S." cu intenția de a sustrage bunuri.

A., inculpatul M. I. M. a spart cu o piatră un geam tip termopan situat în partea din spate a imobilului și după ce 1-a deschis a pătruns împreună cu inculpatul L. R. A. în interior. în incinta casei cei doi au căutat bunuri pentru a fi sustrase, găsind doar cantitatea de 10-15 kg preparate din came de porc care aparțineau părții vătămate C. C. O. D. ce au sustras preparatele din carne arătate mai sus, cei doi au părăsit imobilul, carnea revenindu-i inculpatului M. I. M., care a consumat-o împreună cu concubina sa, martora V. L. D., fără să-i spună acesteia de unde provin bunurile.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Partea vătămată C. C. O. a arătat în cursul urmăririi penale că valoarea totală a prejudiciului total creat este în sumă de 550 lei, sumă cu care seconstituie parte civilă în cauză. U., la termenul din data de (...), după redeschiderea dezbaterilor s-au prezentat în instanță părinții părții vătămate care, fără a avea o procură de reprezentare au arătat că imobilul din care s-au sustras bunurile este proprietatea fiului lor și că acesta se constituie parte civilă în cauză cu următoarele sume: 250 lei reprezentând contravaloarea geamului, 300 lei reprezentând contravaloarea cărnii sustrase și 260 lei reprezentând contravaloarea cablului, în total 800 lei.

11. În noaptea de 09/(...) inculpatul L. R. A. împreună cu inculpatul M. I.

M. s-au deplasat la casa aflată în construcție proprietatea părții vătămate Ș. I., situată în cartier S. din municipiul B., cu intenția de a sustrage bunuri.

Cei doi au pătruns în incinta casei pe ușa de acces de la demisolul clădirii, care nu era asigurată. De aici au pătruns la parterul imobilului, iar în continuare au urcat până în podul casei, de unde au sustras mai multe role cu cablu electric pe care le-au pus în saci de rafie găsiți la fața locului. De asemenea, de la etajul I, parter și demisol cei doi au sustras instalația termică

(conductele din cupru, robineți de la calorifere) pe care le-au smuls cu mâinile, le-au îndoit și le-au pus în saci de rafie. Din curte au mai sustras două cabluri electrice care alimentau o pompă submersibilă, după care au părăsit imobilul părții vătămate.

Bunurile sustrase au fost vândute cumpărătoarei de bună credință B. G. cu suma de 420 lei, de unde au fost ridicate de către organele de poliție și au fost predate părții vătămate, pe bază de dovadă.

De la locul faptei au fost ridicate fragmente de urmă de încălțăminte, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică traseologică nr. 35.516 din (...) s- a stabilit că urmele au fost create de o încălțăminte corespunzătoare piciorului stâng, respectiv drept, ce prezintă caracteristici dimensionale, de formă și plasament, asemănătoare cu încălțămintea corespunzătoare piciorului stâng și drept, respectiv o pereche de cizme de culoare neagră, ridicată de la inculpatul M. I.-M.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Prejudiciul cauzat părții vătămate Ș. I. este în sumă de 15.000 lei însă, pentru că o parte din bunuri au fost recuperate, aceasta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 14.700 lei. La termenul din (...) Ș. I. a declarat că nu își mai menține constituirea de parte civilă deși, din totalul prejudiciului, s-a recuperat doar suma de 400 lei constând în conductele din cupru, robineți de calorifere și cabluri electrice ridicate de la cumpărătorul de bună credință B. G.

12. D. ce au săvârșit fapta arătată mai sus, inculpatul L. R. A. și inculpatul M. I. M. s-au deplasat la casa de vacanță aparținând părții vătămate B. I. situată în B., cart. S., zona numită "V. S.", cu intenția de a sustrage bunuri,

A. inculpatul L. R. A. a spart lacătul cu care era asigurat grilajul metalic de protecție a ușii principale de acces în casa de vacanță, apoi împreună cu inculpatul M. I. M. au forțat ușa de acces, pătrunzând în incinta imobilului. În interior cei doi infractori au consumat băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare și fursecuri găsite la fața locului după care au părăsit imobilul prin locul prin care au pătruns. De pe un perete exterior al casei, cei doi au sustras cablul de alimentare al generatorului electric, de asemenea au pătruns prin efracție într- o anexă a imobilului, fără însă a sustrage vreun bun.

Cablul sustras a fost vândut împreună cu bunurile rezultate din fapta descrisă la punctul anterior.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost ridicată o urmă papilară, iar prin raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.

35.534/C din (...) s-a stabilit că urma a fost creată de degetul arătător de la mâna dreaptă a inculpatului L. R. A.

Inculpatul L. R. A. și inculpatul M. îlie M. au participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care. în prezenta martorilor asistenți, au recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care au săvârșit-o.

Prejudiciul cauzat părții vătămate B. I. este în sumă de 100 lei însă aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

13. În data de (...), pe timp de zi, inculpatul L. R. A. s-a deplasat singur la cabana aparținând părții vătămate G. A., situată pe raza comunei Ș., sat B. de Sus, jud. B.-N., cu intenția de a sustrage bunuri. De lângă cabană inculpatul a sustras câteva țevi din fier, două jante auto și câteva bucăți de tablă pe care le-a încărcat în căruța cu care venise acolo.

Bunurile sustrase au fost valorificate în aceeași zi la centrul de colectare a deșeurilor feroase și neferoase situat pe drumul de centură al municipiului

B., în schimbul sumei de 35 lei.

14. În noaptea de 12/(...) inculpatul L. R. A. a revenit cu căruța sa la cabana aparținând părții vătămate G. A., situată pe raza com. Ș., sat B. de

Sus, jud. B.-N., cu intenția de a sustrage bunuri. A. a forțat ușa de acces a unei anexe, iar din interior a sustras un aragaz. De lângă cabană inculpatul a sustras o portieră auto și alte obiecte metalice, pe care le-a încărcat în căruța sa. D. săvârșirea faptei inculpatul a revenit la locuința sa din cartierul S. În data de (...) inculpatul L. R. A. a plecat spre mun. B., pentru a valorifica bunurile menționate anterior. În timp ce se deplasa spre centrul de colectare, a fost depistat de către un echipaj de poliție, care a ridicat bunurile și le-a predat, pe bază de dovadă, părții vătămate.

Inculpatul L. R. A. a participat la efectuarea unei reconstituiri, ocazie cu care, în prezența martorilor asistenți, a recunoscut comiterea faptei, arătând modul și împrejurările în care a săvârșit-o.

Prejudiciu cauzat părții vătămate prin cele două acte materiale de furt, este în sumă de 2000 lei, însă pentru că i-au fost recuperate o parte din bunuri, aceasta se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1500 lei.

Starea de fapt descrisă a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: procese-verbale de consemnare a plângerilor, plângeri penale și procese-verbale de sesizare din oficiu f.27 -37 dosar de urmărire penală; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente - f. 38-182 dosar de urmărire penală; declarații părți vătămate - f. 283-206 dosar de urmărire penală; adrese constituire parte civilă - f.207-208 dosar de urmărire penală; dovezi de predare-primire bunuri - f. 209-225 dosar de urmărire penală; declarație parte civilă B. G. - f. 437-438 dosar de urmărire penală, f.

216 dosar instanță; declarație parte vătămată V. V. f. 263 dosar instanță; declarațiile inculpatului L. R. A. f. 226-241 dosar de urmărire penală, f. 92,

215 dosar instanță; declarațiile învinuitului M. I. M. - f. 242-252 dosar de urmărire penală; declarațiile învinuitului L. R. L. - f. 253-259 dosar de urmărire penală; declarațiile învinuitului M. A.-V. - f.260-264 dosar de urmărire penală; declarațiile învinuitului I. V. - f.265-269 dosar de urmărire penală; declarațiile numitului B. M. C. - f.270-272 dosar de urmărire penală, f.

102 dosar instanță; rapoarte de constatare tehnico-științifice traseologice și dactiloscopice - f. 273-321 dosar de urmărire penală; procese-verbale de efectuare a reconstituirilor și planșe foto aferente - f. 322-421 dosar de urmărire penală; declarații martori: M. G. - f. 422 dosar de urmărire penală, f.

146 dosar instanță; M. Florian - f. 423 dosar de urmărire penală, f. 101 dosarinstanță; S. G. - f. 424 dosar de urmărire penală, f. 99 dosar instanță; R. A. - f.

425 dosar de urmărire penală; B. D. - f 426 dosar de urmărire penală; Ștefan

Sorin-E.n - f. 427 dosar de urmărire penală; L. R.-V. - f. 428-429 dosar de urmărire penală; V. I.-M. - f. 430 dosar de urmărire penală, f. 100 dosar instanță; A. S. - f. 431-432 dosar de urmărire penală, f. 98 dosar instanță; P. I.

- f. 433 dosar de urmărire penală, f. 97 dosar instanță; V. L.-D. - f. 434 dosar de urmărire penală; B. S.-D. - f. 435 dosar de urmărire penală; A. A. - f. 436 dosar de urmărire penală, f. 96 dosar instanță; R. C.-A. - f. 439 dosar de urmărire penală, f. 145 dosar instanță; B. I.- f. 440-441 dosar de urmărire penală, f. 147 dosar instanță.

Inculpații au recunoscut atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței comiterea faptei, arătând că sunt de acord cu recuperarea prejudiciului așa cum s-au constituit părți civile, părțile vătămate. D. în ceea ce privește ceasul marca GFF evaluat de partea vătămată V. V. la suma de 80

E., inculpatul L. R. A. a arătat că acesta nu a fost sustras. Din declarațiile inculpaților rezultă de asemenea că de regulă bunurile sustrase sau sumele obținute ca urmare a valorificării acestora au fost împărțite în mod egal între aceștia.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatului L. R. A. aceasta de asemenea a fost recunoscută în întregime, iar partea vătămată V. V., a precizat cu ocazia audierii de către instanță, că a înțeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului și pentru această infracțiune, însă organele judiciare nu i-au adus la cunoștință modul în care trebuie să formuleze plângerea penală, astfel că nu a știut care este modalitatea corectă de exprimare, partea vătămată neavând cunoștințe juridice. La termenul din data de (...) partea vătămată a arătat că își menține plângerea penală prealabilă formulată pentru infracțiunea de distrugere, însă nu se constituie parte civilă în cauză. Întrucât, în temeiul art. 202 alin. 3 C. organele judiciare au obligația de a aduce la cunoștința persoanelor vătămate printr-o infracțiune drepturile lor procesuale, neîndeplinirea acestei obligații de către organele judiciare nu este imputabilă părții vătămate, iar aceasta nu poate fi sancționată pentru acest motiv. Ca urmare, instanța va lua în considerare declarația părții vătămate prin care confirmă faptul că a înțeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului L. R. A. și pentru comiterea infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal.

În drept :

Fapta inculpatului L. R. A. de a sustrage bunuri în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, uneori împreună cu alte persoane printre care și un minor, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a, g, i C.p cu aplic. art. 41 alin.2 C. și art. 75 lit. c C. ( 14 acte materiale), pentru care i se va aplica pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare.

Fapta aceluiași inculpat de a distruge cu intenție monitorul de calculator marca Plesura Gericom proprietatea părții vătămate V. V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C. p. pentru care i se va aplica pedeapsa de 2 luni închisoare.

S-a constatat că cele două infracțiuni deduse judecății sunt comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a C. și în temeiul art. 34 lit. b C. a fost contopită pedeapsa de 3 ani și 2 luni cu pedeapsa de 2 luni în pedeapsa mai grea de 3 ani și 2 luni închisoare pe care o va executa inculpatul.

În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit.b C. de la data rămânerii definitive până laterminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

Potrivit art. 350 C. s-a menținut măsura arestului preventiv față de inculpat.

În baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii din data de (...), durata reținerii și arestului preventiv, începând cu data de (...) la zi.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, numărul mare de acte materiale, modalitatea concretă de comitere a acestora, valoarea prejudiciului cauzat, modalitatea și măsura în care a fost recuperat, persoana infractorului, pericolul social al acestuia raportat la împrejurările sus menționate, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea ulterioară comiterii faptei constând în recunoașterea săvârșirii infracțiunilor și poziția în latura civilă a cauzei.

Față de gravitatea faptei, numărul mare de acte materiale, numărul și natura infracțiunilor, modalitatea concretă de comitere, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, atragerea în câmpul infracțional a altor persoane printre care și un minor, valoarea prejudiciului cauzat, faptul că acesta a fost recuperat doar în măsura în care au putut fi identificate și ridicate o mică parte din bunurile sustrase, instanța de fond a considerat că, chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale nu se impune reținerea acestei împrejurări ca și circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special.

Pentru aceleași motive instanța nu a reținut recunoașterea săvârșirii infracțiunilor ca și circumstanță atenuantă, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, având în vedere, pe de altă parte, și împrejurarea că în unele situații inculpatul a fost depistat cu o parte din bunurile sustrase asupra sa, iar la locul săvârșirii faptei au fost identificate urme papilare.

Totuși, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a inculpatului după comiterea faptei a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei, urmând ca aceasta să fie orientată înspre minimul special, astfel încât pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C., respectiv atât reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de fond a considerat că executarea efectivă a pedepsei în penitenciar se impune în vederea realizării scopului pedepsei, respectiv formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială.

A. la individualizarea cuantumului pedepsei cât și a modului de executare instanța a avut în vedere și faptul că întreaga activitate infracțională a fost condusă, organizată, planificată de către acest inculpat care totodată a atras în câmpul infracțional și alte persoane.

Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului M. I. M. de a sustrage bunuri în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, împreună cu alte persoane, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C. cu aplic. art. 41 alin.2 C. ( 11 acte materiale), pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere de asemenea criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzută de textul incriminator, gradul de pericol socialal faptei, numărul mare de acte materiale, modalitatea concretă de comitere a acestora, valoarea prejudiciului cauzat, modalitatea și măsura în care a fost recuperat, persoana infractorului, pericolul social al acestuia raportat la împrejurările sus menționate, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea ulterioară comiterii faptei constând în recunoașterea săvârșirii infracțiunii și poziția în latura civilă a cauzei.

Față de gravitatea faptei, numărul mare de acte materiale, numărul și natura infracțiunilor, modalitatea concretă de comitere, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare, valoarea prejudiciului cauzat, faptul că acesta a fost recuperat doar în măsura în care au putut fi identificate și ridicate o mică parte din bunurile sustrase, instanța de fond a considerat că, chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, nu se impune reținerea acestor împrejurări ca și circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special.

Totuși, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a inculpatului după comiterea faptei a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei, urmând ca aceasta să fie orientată înspre minimul special, astfel încât pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C., respectiv atât reeducarea inculpatului cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța ținând cont și de faptul că acesta a fost atras în câmpul infracțional de inculpatul L. R. A., are un număr mai mic de acte materiale și nu a participat la comiterea vreunui act material împreună cu un minor, a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea afectivă a acesteia, astfel că în baza art. 861 Cod penal a suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere și a stabilit conform art. 862 Cod penal un termen de încercare de 5 ani.

Conform art.863 alin.1 Cod penal s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul M. I. M. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte în prima săptămână din prima lună a fiecărui trimestru, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, potrivit programului care i se va întocmi; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 864 C.penal.

S-a făcut aplicare disp. art. 71 al. 2 C.penal rap. la art. 64 lit. a teza a-II- a și b C.penal, iar în tem. art. 71 al. 5 C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere.

În latura civilă a cauzei:

În baza art. 998 C.civil rap. la art. 14 și 346 C. instanța de fond a obligat pe inculpatul L. R. A. la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile S. V. O., 1.500 lei în favoarea părții civile G. A. respingând celelalte pretenții. S-a avut în vedere la pronunțarea acestei soluții faptul că partea civilă S. V. O. a solicitat obligarea ambilor inculpați la plata sumei de

800 lei inițial și apoi 750 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului total cauzat prin faptele descrise la pct.1-2 din prezenta sentință. Întrucât fapta de la pct.-ul 1 a fost comisă doar de inculpatul L. R. A., doar acesta a fost obligat la plata sumei de 500 lei respingându-se pretențiile în ceea ce privește obligarea inculpatului M. I. M.

În baza art. 998 C.civil, art. 1003 C.civil rap. la art. 14 și 346 C. a fost obligat inculpatul L. R. A. în solidar cu inculpatul M. I. M. la plata sumei de

250 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile S. V. O., de 300 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile V. D., respingându-secelelalte pretenții ca neîntemeiate, de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile R. E. V., de 550 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile C. C. O., 420 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile B. G.

S-a avut în vedere că deși partea vătămată V. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei din care 300 lei reprezintă contravaloarea geamului distrus, iar 200 lei reprezintă contravaloarea unei butelii, sustragerea buteliei nu a fost dovedită nici în cursul urmăririi penale (așa cum rezultă și din rechizitoriu) și nici în faza judecății. Prin urmare acțiunea civilă a fost admisă în parte, iar inculpații au fost obligați doar la recuperarea prejudiciului dovedit ca fiind cauzat respectiv a contravalorii geamului distrus.

S-a constatat că părțile vătămate H. L., H. M., V. V., S. C., T. A., R. G., Ș.

I., B. I. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 118 alin.1 lit.e C. s-a confiscat de la fiecare dintre inculpați suma de 13.667,5 lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 65 euro reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin comiterea faptelor deduse judecății, cu privire la care părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză deși prejudiciile nu le-au fost recuperate.

În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul L. R. A. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care

600 lei onorar av. oficiu la urmărire penală și în faza de judecată în favoarea av. Cîrceie Fabiola ).

În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul M. I. M. la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului ( din care

200 lei onorar av. oficiu în favoarea av. Cîrceie Fabiola ).

Împotriva acestei sentințe, inculpatul L. R. A. a declarat recurs, solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate , considerând pedeapsa prea mare raportat la circumstanțele personale ale acestuia. Solicită a se da o mai mare eficiență prevederilor art. 74

Cod penal, inculpatul colaborând cu organele de cercetare penală, având o conduită bună înainte de comiterea faptelor, neavând antecedente penale.

Analizând sentința atacată ,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Prima instanță în urma analizării probatoriului administrat în cauză a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. a,g,i C. cu aplic. art. 41 alin.2 C. și art. 75 lit. c C. și distrugere prev. de art.217 al.1 C.

Procedând apoi la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate,instanța a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72

C.,respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, numărul mare de acte materiale, modalitatea concretă de comitere a acestora, valoarea prejudiciului cauzat, modalitatea și măsura în care a fost recuperat, persoana inculpatului, dar și lipsa antecedentelor penale și atitudinea ulterioară comiterii faptei, constând în recunoașterea săvârșirii infracțiunilor și poziția acestuia raportat la latura civilă a cauzei. De asemenea,instanța a argumentat în mod judicios care sunt motivele pentru care nu a reținut recunoașterea săvârșirii infracțiunilor ca și circumstanță atenuantă, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, având în vedere, împrejurarea că în unele situații inculpatul a fost depistat cu o parte din bunurile sustrase asupra sa, iar la locul săvârșirii faptei au fost identificate urme papilare,precum și faptul căîntreaga activitate infracțională a fost condusă, organizată, planificată de către acest inculpat care totodată a atras în câmpul infracțional și alte persoane.

Totuși, lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră a inculpatului după comiterea faptei a fost avută în vedere la individualizarea pedepsei, pedeapsa fiind orientată înspre minimul special, astfel încât pedeapsa aplicată corespunde scopului reeducativ și preventiv prevăzut de art. 52 C.

Curtea apreciază în acest context că pedepsele stabilite de prima instanță sunt corespunzătoare tuturor acestor criterii ,neimpunându-se reducerea acestora și prin urmare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Potrivit art.88 C. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din (...) și durata arestului preventiv începând cu data de (...)

și până în prezent.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpatul L. R. A. să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. R. A., deținut în

Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 791 din 08 iunie 2011 a

Judecătoriei B..

Potrivit art.88 C., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din (...) și durata arestului preventiv începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul L. R. A. să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 iulie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.IER, D. P. I. M. M. B. M. N.

Red.I.M./(...) Dact.H.C./ ex/ Jud.fond: J. L.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1203/2011, Curtea de Apel Cluj