Decizia penală nr. 1224/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)/a10

DECIZIA PENALĂ NR. 1224/R/2011

Ședința publică din 03 august 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. B., JUDECĂTOR JUDECĂTORI : L. H.

: M. R. G. : M. V.-G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C., reprezentat prin

PROCUROR - DORU DOBOCAN

S-au luat spre examinare recursule declarate de către inculpatul G. S. I. împotriva încheierii penale f.nr. din 26 iulie 2011 a T.ui Maramureș prin care s-a dispus revocarea liberării sub control judiciar și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul G. S.

I., în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat S. G. din cadrul

Baroului de A. I., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat C. M. I. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales.

Se constată că la dosarul cauzei s-a depus o declarație prin care inculpatul arată că nu declară recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea sa.

Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.

Curtea acordă cuvântul părților cu privire la poziția procesuală exprimată de inculpat.

Apărătorul ales al inculpatului G. S. I., avocat S. G. solicită a se lua actde retragerea recursului declarat de acesta.

Reprezentantul P.ui solicită a se lua act de retragerea recursului promovat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat .

Inculpatul G. S. I., având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea recursului pe care l-a formulat în cauză .

C U R T E A :

Prin încheierea penală f.nr. din data de 26 iulie 2011 a T.ui Maramureș, pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul art. 16010 alin. 1 lit. b C.pr.pen. s-a dispus revocarea liberării provizorii sub control judiciar, măsură luată față de inculpatul G. S. I. prin încheierea penală din (...) a T.ui

Maramureș.

În temeiul art. 16010 alin. 3 rap. la art. 148 alin. 1 lit. a1 și d C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. S. I. (zis G., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Lacului nr. 9, bl. 642, sc. B, et. 3, ap. 15, CNP 1., arestat preventiv în altă cauză, aflat în Arestul I.P.J. I.), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...) inclusiv, sens în care s-a emis mandatul de arestare preventivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin adresa înregistrată la data de 01 iunie 2011, Inspectoratului de P. a J. I. - S. de I. C. a sesizat instanța cu faptul că inculpatul G. S. I. a intrat în legătură cu inculpatul T. B., precum și cu numitul H. M. V. și împreună cu aceștia ar fi săvârșit cu intenție o infracțiune pe raza municipiului I., faptă pentru care s-a început urmărirea penală prin rezoluția din data de (...) în dosarul nr.5893/P/2011.

La această adresă au fost anexate mai multe acte în copie, respectiv: rezoluția de începere a urmăririi penale, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarația părții vătămate, certificat medico-legal, planșe cuprinzând fotografii care redau imaginile video preluate de camerele de supraveghere de la locul producerii incidentului, proces-verbal de recunoaștere de pe fotografii, planșă fotografică cuprinzând fotografii judiciar-operative efectuate cu ocazia recunoașterii după fotografii, acte existente la filele 1-103 volumul XIII din dosarul instanței.

Prin adresa depusă la fila 103 volumul XIII din dosarul instanței s-a propus aplicarea art.160 indice 10 Cod procedură penală, respectiv revocarea liberării provizorii sub control judiciar față de inculpatul G. S. I.

Din verificările efectuate de organele de poliție a mai rezultat că inculpatul G. S. I. a fost internat în Clinica de P. din cadrul Spitalului de P. I. în perioada 07 iunie 2011 - 01 iulie 2011, dată la care inculpatul a fost externat (fila 28-29 volumul XIV din dosarul instanței).

Instanța a procedat la luarea unei declarații inculpatului G. S. I. față de aceste aspecte.

Examinând din oficiu a sesizării, instanța a reținut următoarele: Inculpatul G. S. I. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr.10-D. al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. I., fiind acuzat că ar că ar fi constituit un grup structurat ce a acționat în mod coordonat și ierarhizat în scopul comiterii unor infracțiuni grave, că în luna octombrie 2008 și în cursul anului 2009, împreună cu alți coinculpați, ar fi exercitat presiuni asupra a două părți vătămate pentru a plăti o sumă de bani ca și taxă de protecție mascată, și că în perioada ianuarie 2008 - aprilie 2008 a sprijinit în diferite modalități obținerea prin mijloace frauduloase a unui număr de 22 credite bancare, fapte care în drept constituie infracțiunile de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 alin. 1 lit. a și b pct. 4 din Legea nr.

39/2003, șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată F. D.), șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 Cod penal (parte vătămată G. A. G.), complicitate la înșelăciune (credite bancare frauduloase) prevăzută de art. 26

Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal

Prin încheierea penală din 04 martie 2011 această instanță a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G. S. I., stabilind în sarcina acestuia respectarea mai multor obligații, printrecare și pe aceea de a nu se apropia de inculpatul T. C., C. V., de părțile vătămate F. D. și G. A. G., precum și de numiții H. P., H. M. V., A. C., și de a nu comunica direct sau indirect cu aceștia, punându-i-se în vedere că în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

În conformitate cu art.160 indice 10 din Codul de procedură penală, liberarea provizorie poate fi revocată dacă: a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie și care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului; b) învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu rea-credință, obligațiile ce-i revin potrivit art.160 indice 2 alin. 3 și 3 indice 11 și art.160 indice 4 alin. 2 sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârșește din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care este urmărit sau judecat.

Din referatul întocmit de organele de poliție din cadrul I.P.J. I., precum și din actele anexate acestuia (fila 1-103 din volumul XIII dosar instanță) rezultă că inculpatul G. S. I. împreună cu mai multe persoane, printre care și numitul H. M. V., s-au întâlnit la data de (...) la un local de pe raza municipiului I. și împreună au exercitat acte de agresiune împotriva numitului A. Ș. C. care, ulterior, i-a recunoscut și indicat pe toți aceia care l- au agresat în seara respectiv, inclusiv pe inculpatul G. S. I.

Prin rezoluția din (...), s-a început urmărirea penală față de inculpatul G. S. I., dar și față de numitul H. M. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a Cod penal și art.321 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b Cod penal.

De asemenea, cu adresa înregistrată la data de 25 iulie 2011 la această instanță, I.P.J. I. a comunicat instanței că inculpatul G. S. I. a fost arestat preventiv la data de 15 iulie 2011 întrucât la aceiași dată, înarmat cu un cuțit, un spray iritant lacrimogen și o rozetă, acesta ar fi provocat scandal într-un bar situat în municipiul I. unde a spart pahare și scrumiere, a încercat să rănească agenții de pază chemați pentru aplanarea scandalului și a proferat injurii și amenințări cu moartea la adresa acestora.

Toate aceste împrejurări susținute de actele depuse de organele de poliție constituie suficiente elemente care să conducă la concluzia că inculpatul G. S. I. a încălcat cu rea-credință obligațiile instituite în sarcina sa de instanță cu ocazia admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv de a nu intra în legătură cu numitul H. M. V. și de a nu comunica direct sau indirect cu acesta. Instanța a reținut că reaua-credință a acestui inculpat este conturată și de împrejurarea că la un interval de timp de nici trei luni de zile de la momentul punerii în libertate provizorie a săvârșit cu intenție încă o faptă pentru care s-a început urmărirea penală.

În raport de toate aspectele menționate mai sus, tribunalul a constatat că dispozițiile art.160 indice 10 alin.1 lit.b, art.148 alin.1 lit.a indice 1 și d din Codul de procedură penală sunt incidente în cauză, că revocarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului G. S. I. se impune, fiind evident că procesul penal în cauza de față nu se poate desfășura în bune condiții cu acesta în stare de libertate.

Având în vedere actele atașate referatului înaintat de organele de poliție, instanța nu a luat în considerare apărările formulate de inculpat și de apărătorul acestuia în sensul că întâlnirile pe care le-a avut cu numitul H. M. V. au fost întâmplătoare și că nu s-a demonstrat că ar fi avut vreoimplicare în incidentele petrecute pe raza municipiului I. în luna mai 2011,

și respectiv iulie 2011, pentru care este cercetat penal.

În consecință, în temeiul art.160 indice 10 alin.3 raportat la art.160 indice a din Codul de procedură penală, tribunalul a dispus revocarea liberării provizorii sub control judiciar față de inculpatul G. S. I., arestarea preventivă a acestuia și emiterea unui nou mandat de arestare preventivă, conform dispozitivului prezentei încheieri.

Împotriva acestei hotărâri, inculpatul G. S. I. a declarat, în termen legal, recurs , criticând-o ca nefiind temeinică și legală.

Prin înscrisul depus la dosar și intitulat „declarație";, precum și în ședința publică din data de (...), inculpatul a declarat că nu înțelege să formuleze recurs.

Față de manifestarea de voință a inculpatului, în baza art.385 ind.4

C.p.p. curtea va lua act de retragerea recursului declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G. S. I., împotriva încheierii penale f. nr. din 26 iulie 2011 a T.ui Maramureș

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 225 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 august 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. B. L. H. M. R.

G., M. V.-G.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1224/2011, Curtea de Apel Cluj