Decizia penală nr. 1226/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ 1226/R/2011

Ședința nepublică din 10 august 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : I. C. M., judecător JUDECĂTORI : L. H.

: M. B. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. C. I. împotriva sentinței penale nr. 256 din 18 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al

Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art.99 și următoarele Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. C. I., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. Ilea I. M., din cadrul Baroului

C., cu delegație la dosar, partea responsabilă civilmente P. G., lipsă fiind partea responsabilă civilmente R. S. și S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind întrebat fiind de către instanță, inculpatul P. C. I. arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Se constată că la dosar s-a depus de către S. de P. de pe lângă Tribunalul

Cluj referatul de evaluare dispus de către instanță, privind pe inculpatul P. C. I.

Reprezentantul M.ui P., solicită declararea ședinței nepublice, având în vedere starea de minoritate a inculpatului.

Instanța, având în vedere că inculpatul se află în stare de minoritate declară ședință nepublică, potrivit art.484 C.pr.pen.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului P. C. I., solicită admiterea recursului declarat de inculpat, considerând că pedeapsa aplicată este prea mare.

În susținerea recursului arată că în referatul de evaluare întocmit în cauză se menționează că șansele de recuperare a inculpatului ar putea interveni în măsura în care acesta ar beneficia de o intervenție specializată sub un control strict în vederea dobândirii unor abilități de relaționare socială, de conștientizare a efectelor pe termen lung a unui comportament infracțional și de îmbunătățire a nivelului de educație școlară.

Așa fiind, solicită admiterea recursului și aplicarea inculpatului măsurii obligării de internare într-un centru de reeducare, apreciind că este măsura care corespunde situației acestuia și nu aceea de privare de liberate în penitenciar.

In ce privește latura civilă a cauzei, apreciază nelegală soluția dată de către instanța de fond care a soluționat pretențiile părților vătămate fără a exista dovezi în acest sens.

Judecarea cauzei s-a făcut cu aplicarea art.320/1 C.pr.pen., de recunoaștere a săvârșirii faptei, sens în care soluția pronunțată de către instanța de fond este neîntemeiată.

Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului declarat de inculpatul P. C., ca fiind nefondat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., apreciind că atât în latura penală cât și în latură civilă soluția este legală și întemeiată.

In ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și alegerea modalității de executare a pedepsei, apreciază că s-a făcut corespunzător criteriilor prev.de art.72 și art.99 și urm.

Referitor la starea de minoritate a inculpatului, consideră că pedeapsa privativă de libertate este unica aptă să corespundă tuturor criteriilor prev.de art.72 C.pen., atât pentru reeducare cât și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Referatul de evaluare îl interpretează în sensul menținerii primei instanțe, din conținutul acestuia rezultând că în fapt inculpatul nu prezintă resurse pentru schimbări semnificative iar în ceea ce privește capacitatea sa de integrare în societate există impedimente majore și ele constituie un argument în plus față de cele prezentate de către instanța de judecată.

În ceea ce privește modalitatea de executare, pedeapsa stabilită și modalitatea de executare a acesteia, susține că având în vedere că inculpatul perseverează în activitatea infracțională, că nu are nici o calificare iar comportamentul delicvent este de la vârstă fragedă apreciază că nu se impune reconsiderarea infracțiunii aplicată inculpatului nici în ce privește modalitatea și nici cuantumul acesteia.

In latura civilă a cauzei apreciază că nu se impune de asemenea reformarea sentinței penale nr.256/2011 câtă vreme inculpatul a recunoscut săvârșirea actelor materiale dar nici nu a contestat prejudiciile pretinse de către părți, astfel încât consideră că nu se impune admiterea soluționării laturii civile ci în mod corect instanța a admis pretențiile formulate de către partea civilă.

In consecință, solicită respingerea recursului, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat precum și deducerea perioadei reținerii și arestului preventiv din pedeapsa aplicată.

Inculpatul P. C. I., având ultimul cuvânt arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.256 din 18 mai 2011, Judecătoria Turda în temeiul art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 99 și urm. C. pen și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, a condamnat pe inculpatul P. C. I. - fiul lui R. S. și P. G., născut la data de (...) în municipiul T., jud. C., studii

5 clase, necăsătorit, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, fără loc de munca și ocupație, cu domiciliul în mun. T., str. Ana I. nr. 19/A, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 7., CNP: 1., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

În temeiul art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C pen și art. 75 lit. c C. pen . și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, a condamnat pe inculpatul K. A. - fiul lui N. și N. I., născut în (...) în municipiul T., jud. C., studii

6 clase, necăsătorit, fără loc de munca și ocupație, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, cu domiciliul în T., str. T. nr. 28, ap. 42, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 5., CNP: 1., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

S-au admis acțiunile civile formulate în cauza de părțile civile si în temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 ,art.

1003 C. civil si art. 1000 alin 2 C. civil obliga în solidar pe inculpații P. C. I. și K.

A., inculpatul P. C. I. răspunzând în solidar cu partea responsabilă civilmente R.

S. și P. G. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:

SC N. P. SRL T. suma de 4.500 lei, P. C. suma de 500 lei.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, inculpatul P. C. I. răspunzând în solidar cu partea responsabilă civilmente R. S. și P. G. din care suma de 600 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru faza de judecată avocat T. S. T., care a fost avansat din FMJ în favoarea Baroului C.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 882/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. C.-I. în stare de arest preventiv, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen și art. 99 și urm. C. pen si K. A. - în stare de arest preventiv cercetat pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat în formă continuată prev. și ped. de art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen și art. 75 lit. c C. pen

S-a reținut că inculpatului minor P. C. I. în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 28/(...), în loc public și prin efracție, împreună cu inculpatul K. A., a comis un număr de 2 acte materiale de furt calificat din autoturisme, sustrăgând mai multe bunuri și cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.900 lei si totodata ca inculpatul K. A. în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 28/(...), în loc public și prin efracție, împreună cu inculpatul minor P. C. I. a comis un număr de 2 acte materiale de furt calificat din autoturisme, sustrăgând mai multe bunuri și cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.900 lei.

- S-au atașat dosarului de urmărire penală Proces verbal de constatare ainfracțiunii și planșa foto - f. 5-11, proces verbal de identificare a bunurilor sustrase - f. 12, proces verbal de control al persoanei - f. 13, declarațiile părților vătămate - f. 14-18, declarații inculpaților - f. 19 - 3 3 , r aport de expertiză medico-legală psihiatrică - f. 37,38, Dovezi de predare bunuri - f. 40,41, Fișe de caziere judiciare - f. 63 -64.

In fața instanței de judecată, anterior deschiderii cercetării judcătorești, inculpatii, in baza art. 3201 C. pr. penală, au dat declaratie prin care arată că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le insușesc, cererea lor fiind încuviințată.

Analizand actele si lucrarile dosarului, în baza probelor existente, instanța reține următoarea stare de fapt:

In seara zilei de (...), în jurul orelor 19,30, cei doi inculpați s-au întâlnit și, întrucât nu aveau bani, după ce s-a înnoptat s-au deplasat pe str. Z. din municipiul T. pentru a sustrage din mașini bunuri de valoare ușor valorificabile, actele de sustragere urmând a fi efectuate prin spargerea geamurilor laterale ale autoturismelor.

In exercitarea rezoluției infracționale, cei doi inculpați s-au apropiat de o camioneta marca „Toyota - Hi lux", parcată pe str. Z. din municipiul T., de culoare crem, având numerele de înmatriculare (...) și în bord au observat un aparat CD - player marca „Sony", astfel că cei doi inculpați s-au hotărât să spargă autoturismul menționat.

Inculpatul P. C. IO AN a spart geamul cu o bujie ceramică avută asupra sa special pentru acest scop după care inculpatul K. A. s-a aplecat pe geam pentru a scoate aparatul CD moment în care s-a rupt fața detașabilă a acestuia, fără a se reuși sustragerea aparatului. In continuare cei doi inculpați au abandonat fața detașabilă deteriorată într-o ghenă de gunoi din apropiere.

Din această locație cei doi inculpați s-au deplasat în fața blocului „Ape minerale",situat pe str. C. V. din municipiul T., unde se aflau mai multe mașini înparcarea magazinului „Succes" și au identificat o autoutilitară de culoare albă marca „Mercedes Vito", cu nr. de înmatriculare (...) de care era atașată o remorcă.

In interior cei doi au observat un CD - player marca „Scott", un bluetooth și telecomanda de la CD - player, astfel că inculpatul P. C. I. a spart geamul de la

șofer deschizând ulterior ușa, după care a pătruns în interior reușind sustragerea produselor mai sus enumerate.

După sustragerea bunurilor cei doi inculpați s-au deplasat pe scara blocului unde locuiește inculpatul K. A. ascunzând bunurile menționate pe holul etajului 4 care nu era iluminat. în continuare cei doi inculpați s-au deplasat pe str. T. din municipiul T. unde au fost identificați de către organele de poliție, ocazie cu care, în urma cercetărilor efectuate cei doi inculpați au recunoscut săvârșirea infracțiunilor și au indicat organelor de poliție locurile unde se aflau bunurile sustrase, acestea fiind ridicate ( f. 12) și ulterior predate , pe bază de dovadă părților vătămate ( f.40, 41).

Prejudiciul total cauzat celor două părți vătămate SC N. P. SRL T. și P. C. se ridică la suma de 5.900 Iei.

Intrucât la data săvârșirii infracțiunii numitul P. C. I. nu a avut împlinită vârsta de 16 ani, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico- legală psihiatrică care a concluzionat faptul că inculpatul a avut discernământ pentru faptele prezente (f.38, 39).

In drept fapta inculpatului minor P. C. I., care în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 28/(...), în loc public și prin efracție, împreună cu inculpatul K. A., a comis un număr de 2 acte materiale de furt calificat din autoturisme, sustrăgând mai multe bunuri și cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.900 lei, întrunește elementele constitutive a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen și art. 99 și urm. C. pen.

Fapta inculpatului K. A. care, în baza unei rezoluții infracționale unice, în noaptea de 28/(...), în loc public și prin efracție, împreună cu inculpatul minor P. C. I. a comis un număr de 2 acte materiale de furt calificat din autoturisme, sustrăgând mai multe bunuri și cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.900 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen și art. 75 lit. c C. pen.

Ținând cont de caracterul penal al faptei comise, văzând si imprejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei -aspect care va fi reținut ca circumstanță atenuantă judiciară - iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod pen.

Astfel in baza art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 99 și urm. C. pen și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, va condamna pe inculpatul P. C. I. - fiul lui R. S. și P. G., născut la data de (...) în municipiul T., jud. C., studii 5 clase, necăsătorit, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, fără loc de munca și ocupație, cu domiciliul în mun. T., str. Ana I. nr. 19/A, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 7., CNP: 1., la pedeapsa de

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

În temeiul art. 208 alin.l, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i cu aplicarea art. 41 alin. 2 C pen și art. 75 lit. c C. pen . și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, a condamnat pe inculpatul K. A. - fiul lui N. și N. I., născut în (...) în municipiul T., jud. C., studii

6 clase, necăsătorit, fără loc de munca și ocupație, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, cu domiciliul în T., str. T. nr. 28, ap. 42, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 5., CNP: 1., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

S-au admis acțiunile civile formulate în cauza de părțile civile si în temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998, art. 1003 C. civil si art. 1000 alin 2 C. civil obliga în solidar pe inculpații P. C. I. și K. A., inculpatul P. C. I. răspunzând în solidar cu partea responsabilă civilmente R. S. și P. G. la plata despăgubirilor civile după cum urmează:SC N. P. SRL T. suma de 4.500 lei, P. C. suma de 500 lei.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, inculpatul P. C. I. răspunzând în solidar cu partea responsabilă civilmente R. S. și P. G. din care suma de 600 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru faza de judecată avocat T. S. T., care a fost avansat din FMJ în favoarea Baroului C.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul P. C. I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei să se dispună reducerea pedepsei sau aplicarea unei măsuri educative având în vedere starea de minoritate a inculpatului.

În motivare se arată că în cuprinsul referatului de evaluare psiho-socială întocmit în cauză se menționează că șansele de recuperare a inculpatului ar putea interveni în măsura în care acesta ar beneficia de o intervenție specializată sub un control strict în vederea dobândirii unor abilități de relaționare socială, de conștientizare a efectelor pe termen lung a unui comportament infracțional și de îmbunătățire a nivelului de educație școlară. In ce privește latura civilă a cauzei, se apreciază ca fiind nelegală soluția dată de către instanța de fond care a soluționat pretențiile părților vătămate fără a exista dovezi în acest sens.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este nefondat.

Instanța de fond raportat la poziția de recunoaștere a vinovăției manifestată de către inculpat a dat eficiență disp. art.320/1 C. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției astfel că inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, și că totodată cunoaște și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală.

Astfel în esență inculpatul minor P. C. I. în baza unei rezoluții infracționale unice în noapte de 28/(...) în loc public și prin efracție împreună cu inculpatul K. A. a comis un număr de două acte materiale de furt calificat din autoturisme sustrăgând mai multe bunuri cauzând părților vătămate un prejudiciu de aproximativ 5900 lei.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia precum și disp. art.320/1 alin.7 C. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, nerecuperarea prejudiciului precum și persoana inculpatului care a mai fost condamnat anterior de 4 ori tot pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, fiind cercetat încă în trei dosare penale așa cum rezultă din copia fișei de cazier de la fila 65 d.u.p. astfel că pedeapsa aplicată a fost just dozată și nu se impune a fi redusă.

Raportat la cele expuse mai sus este exclusă aplicarea unei măsuri educative conform art.101 C. deoarece o asemenea măsură nu și-ar atinge scopul având în vedere antecedența penală a inculpatului care persistă în activitatea infracțională.

Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privarea de libertate având în vedere modalitatea de comitere a faptei, atrăgând în activitatea infracțională și pe inculpatul K. A., nerecuperarea prejudiciului precum și antecedența penală, astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar administrate în faza de urmărire penală, iar cu ocazia audierii sale inculpatul P. C. I. care a avut și desemnat apărător din oficiu nu a propus alte probe pentru dovedirea pretențiilor civile arătând că este de acord cu cele administrate în faza de urmărire penală astfel că nici sub acest aspect recursul inculpatului nu este fondat.

În cauză nefiind incidente alte motive de casare care s-ar putea lua în considerare și din oficiu, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. C. I., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 256 din 18 mai 2011 a Judecătoriei T..

Potrivit articolului 88 Cod Penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art.192 alin.2 C. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. C. I., deținut în

Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 256 din 18 mai 2011 a

Judecătoriei T..

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 august 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, IONA C. M. L. H. M. B. M. B.red.I.C.M./S.M.D.

3 ex. - (...)jud.fond.T. H.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1226/2011, Curtea de Apel Cluj