Decizia penală nr. 1228/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.1228/R/2011
Ședința publică din 10 august 2011
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : I. C. M., judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: M. B.
G.IER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul D. J. M. împotriva sentinței penale nr.821 din (...) a J. B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în formă continuată, patru acte materiale prev.de art.208 al.1 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen., art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. J. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.Borșan Violeta din cadrul Baroului C. cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul declarată că dorește să-și retragă recursul, poziția acestuia fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 13.
Curtea acordă cuvântul părților asupra cererii formulată de inculpat.
Apărătorul inculpatului D. J. M., solicită a se lua act de voința inculpatului de a-și retrage recursul.
Reprezentantul M.ui P., solicită de asemenea a se lua act de voința inculpatului de renunțare la judecarea recursului.
Inculpatul D. J. M., având ultimul cuvânt solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.821 din 15 iunie 2011, Judecătoria Bistrița a condamnat pe inculpatul D. J. M., fiul lui M. și C. G., născut la data de (...) în or. G., jud.C., cetățean român, necăsătorit, doi copii minori, fără ocupație, domiciliat în com. Bonțida, sat R., nr.37, jud.C., f.f.l. Alba-I., str. Craivei, nr. 9, jud. Alba, CIP seria PC, nr.2., CNP 1., recidivist postexecutoriu, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt prev. de art. 20 C. rap. la art. 208 alin.1cu aplic. art. 37 lit.b C. cu aplic. art. 3201 C. S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este comisă în concurs real prev. de art. 33 lit. a C. cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. 1. a J. G. definitivă la data de (...), S. 5. a J. C.-N. definitivă prin D. a T. C. la data de (...), S. 1. a J. B. definitivă la data de (...) și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit.b C.față de pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin S. 7. a J. V.-D. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. 1. a J. G. în elementele sale componente, pe care le repune în individualitatea lor, înlăturând sporul de 2 luni, astfel: - 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). - 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 293 C. cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. 5. a J. C.-N. modificată prin D. a T. C. în elementele sale componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiuni prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 C., art. 37 lit. a.b C. în perioada (...)-(...). - 39 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin S.p 7. a J. V.-D., din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de (...). Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin S.p 1. a J. B., în elementele sale componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C., la data de (...). - 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). S-a menținut revocarea liberării condiționate dispuse prin S.p 5. a J. C.-N. și în temeiul art. 61 C., s-a contopit restul rămas neexecutat de 39 zile cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în pedeapsa mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 34 lit. b C.s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedepsele de 10 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, în pedeapsa mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 2 luni intrat sub autoritate de lucru judecat, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit.b C. de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată începând cu data de (...) la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor și emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe. S-a constatat că partea vătămată A. E., nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul D. J. M. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 400 lei onorar av. oficiu la urmărire penală și în faza de judecată în favoarea av. Dehelean Rădăcină C. M.). Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 3., înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...) a fost trimis în judecată inculpatul D. J. M. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt, prev.deart.20 rap. la art.208 al.1 Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal constând în aceea că la data de (...) a pătruns într-un birou aparținând Facultății de G. din cadrul Universității Babeș-Bolyai C., filiala B. de unde a încercat să sustragă suma de 900 lei. În fapt: Inculpatul D. J. M. este judecat în prezenta cauză pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de furt, faptă comisă după ce în data de (...) a fost liberat condiționat cu un rest de 39 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.75/(...) a J. V. Doinei. În data de (...), în jurul orei 12.oo, inculpatul D. J. M. a intrat în clădirea Facultății de G. din cadrul Universității Babeș-Bolyai C., filiala B., și observând într-un birou geanta părții vătămate A. E., s-a hotărât să o sustragă. Astfel, inculpatul a intrat în birou, a luat din geantă portmoneul în care a găsit suma de 900 lei. Cum inculpatul a fost surprins de partea vătămată, a aruncat banii pe geantă. Partea vătămată era însoțită de martorii T. D. și B. V., astfel că au reușit să-1 imobilizeze pe inculpat și să-1 rețină până la sosirea organelor de poliție. Infracțiunea dedusă judecății a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare - f.4; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante - f. 5; declarația părții vătămate A. E. - f. 9; declarațiile inculpatului D. J. M. - f. 10-14, 62; declarațiile martorilor: T. D. - f. 15; B. V. - f. 16; Fiind audiat, inculpatul a recunoscut în întregime comiterea infracțiunii solicitând să fie judecat în baza procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. întrucât își însușește probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și nu mai dorește readministrarea lui în cursul judecății. Partea vătămată A. E. nu s-a constituit parte civilă în cauză. In drept: Fapta inculpatului recidivist postexecutoriu, D. J. M., care în data de (...), în jurul orei 12.oo, a pătruns într-un birou aparținând Facultății de G. din cadrul Universității Babeș-Bolyai C., filiala B., pe ușa neasigurată, de unde a încercat să sustragă suma de 900 lei, acțiunea fiind întreruptă de apariția părții vătămate și a doi martori, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la furt prev.de art.20 rap.la art.208 alin.l C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C. pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare cu reținerea art. 3201 C. La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textul incriminator reduse ca urmare a aplicării procedurii simplificate prev. de art. 3201 C., gradul de pericol social al faptei, gradul de pericol social al inculpatului relevat de antecedentele sale penale și starea de recidivă. Raportat la aceste aspecte instanța nu a reținut ca circumstanță atenuantă recunoașterea comiterii infracțiunii având în vedere că pe de altă parte, inculpatul a fost surprins în timpul săvârșirii faptei, aspect ce a dus la întreruperea activității infracționale. În aceste condiții s-a considerat că reducerea pedepsei sub minimul stabilit ca urmare a aplicării art. 3201 C.p nu este justificată. Totuși instanța a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului după comiterea infracțiunii, orientând pedeapsa ce va fi aplicată spre minimul special. S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este comisă în concurs real prev. de art. 33 lit. a C. cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. 1. a J. G. definitivă la data de (...), S. 5. a J. C.-N. definitivă prin D. a T. C. la data de (...), S. 1. a J. B. definitivă la data de (...) și în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit.b C.față de pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin S. 7. a J. V.-D. Ca urmare a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. 1. a J. G. în elementele sale componente, pe care le repune în individualitatea lor, înlăturând sporul de 2 luni, astfel: - 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). - 1 an și 4 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 293 C. cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. 5. a J. C.-N. modificată prin D. a T. C. în elementele sale componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiuni prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 C., art. 37 lit. a.b C. în perioada (...)-(...). - 39 zile închisoare rest rămas neexecutat din pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin S.p 7. a J. V.-D., din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiționat la data de (...). S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin S.p 1. a J. B., în elementele sale componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel: - 1 an închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C., la data de (...). - 1 an și 2 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C. la data de (...). S-a menținut revocarea liberării condiționate dispuse prin S.p 5. a J. C.-N. și în temeiul art. 61 C., s-a contopit restul rămas neexecutat de 39 zile cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în pedeapsa mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 34 lit. b C. instanța a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedepsele de 10 luni închisoare, 1 an și 4 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, în pedeapsa mai grea de 1 an și 6 luni închisoare la care adaugă sporul de 2 luni intrat sub autoritate de lucru judecat, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a, lit.b C. de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată începând cu data de (...) la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor și emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe. S-a constatat că partea vătămată A. E., nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.191 alin.1 C. a fost obligat inculpatul D. J. M. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 400 lei onorar av. oficiu la urmărire penală și în faza de judecată în favoarea av. Dehelean Rădăcină C. M.). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul D. J. M. fără a indica motivele de recurs. La termenul de azi inculpatul prezent în instanță a declarat că înțelege să își retragă recursul formulat. Raportat la poziția procesuală manifestată de către inculpat Curtea în baza art.385/4 C. va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul D. J. M. împotriva sentinței penale nr. 821 din (...) a J. B.. Potrivit articolului 88 Cod Penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat, începând cu data de (...) și până în prezent. În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.2 C. va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul D. J. M. împotriva sentinței penale nr. 821 din (...) a J. B.. Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat, începând cu data de (...) și până în prezent. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 august 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G.IER, I.-C. M. L. H. M. B. M. B.red.ICM/S.M.D. 4 ex. - (...)jud.fond.J. I.
← Decizia penală nr. 2005/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|