Sentința penală nr. 114/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ NR.114/2011
Ședința publică din 10 octombrie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE : M. Ș. judecător GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. -
V. T.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de inculpatul H. V. R. de amânare în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța, înregistrată pe rolul C. de A. C. la data de (...).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 3 octombrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
La data de 14 sept. a.c. a fost înregistrată pe rolul C. de A. C. cererea petentului condamnat H. V. R. care a solicitat amânarea predării sale către autoritățile judiciare din Franța până la terminarea judecării dosarului (...) pentru următoarele considerente:
- în prezent se află în executarea pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală 31/2009 a J. V. de Sus definitivă prin d.p. 1. din (...) a C. de A. C.
- la data de 1 febr.2011 Curtea de A. C. a emis pe numele său unmandat european de arestare în vederea executării mandatului emis la data de (...) de către dl. procuror H. B. substitut al procurorului R. de pe lângă T. de M. I. din Nancy în dosarul de urmărire penală JIRSCC/09/3. Conform acestui mandat în momentul în care pedeapsa pe care o execută în prezent va ajunge la termen sau va fi liberat condiționat va intra sub incidențe mandatului european de arestare și va fi trimis în Franța pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furturi prin efracție sau escaladare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și apartenență la o grupare infracțională.
- la data de 3 febr.2011 a fost emis rechizitoriul Parchetului de pe lângă I. - DIICOT- S. centrală sub aspectul comiterii infracțiunii de constituire în grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup faptă prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea 39/2003, art.10 din aceeași lege rap. la art.221 C. toate cu aplic.art.33 lit.a C. Acest rechizitoriu a fost înregistrat pe rolul instanței, respectiv a T. C. la data de 7 febr. 2011 primul termen fiind fixat în cauză la data de 10 martie 2011.
Pentru aceste motive solicită a se amâna predarea sa până la judecarea definitivă a prezentului dosar deoarece dorește să participe în mod activ în acest proces și să-i fie respectate drepturile procesuale.
Analizând cererea formulată, Curtea constată că ea este fondată urmând a fi admisă pentru următoarele considerente.
Prin sentința penală 11 din 1 februarie 2011 pronunțată în dosarul
(...) a C. de A. C. a fost admisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de 23 noiembrie 2010 de către dl. procuror H. B. substitut al procurorului R. de pe lângă T. de M. I. din Nancy în dosarul de urmărire penală JIRSCC/09/3. S-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile solicitante până la ajungerea la termen sau liberarea condiționată din executarea pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sent.pen.31/2009 a J. V. și s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile începând cu data încetării motivului ce au justificat amânarea predării.
Potrivit art.112 din Legea 32/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală atunci când persoana urmărită este judecată de autoritățile judiciare română pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei.
Curtea de apel constată că sunt incidente aceste dispoziții legale deoarece inculpatul a fost trimis în judecată ulterior momentului în care s-a dispus amânarea predării pe motiv că are de executat în R. o pedeapsă privativă de libertate. A. amânare a predării nu este o obligație pentru instanță, ea este o facultate însă, raportat la gravitatea faptelor deduse judecății organele judiciare sunt obligate a analiza oportunitatea acestei măsuri.
Or Curtea constată că în prezent inculpatul este trimis în judecată alături de alte 15 persoane pentru comiterea unor infracțiuni de o gravitate deosebită conform legislației române, iar pentru o bună înfăptuire a actului de justiție se impune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța asigurându-se astfel condiții mai bune pentru desfășurarea procesului penal și pentru aflarea adevărului în cauză, cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului petentul din prezentul dosar.
Autoritățile judiciare franceze pot solicita autorităților române dacă consideră oportun predarea temporară în conformitate cu dispozițiile art.105 din Legea nr.302/2004
Punerea în executare a mandatului de arestare emis în baza sent.pen.11/2011 își va produce efectele așa cum este stipulat și în sentința menționată și rămasă definitivă prin nerecurare de la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, respectiv de la data terminării judecății. În același sens sunt și prevederile art.107 alin.3 din textul legal menționat care stipulează că în cazul în care predarea persoanei solicitate a a fost amânată, indiferent dacă la momentul pronunțării hotărârii, aceasta se afla sau nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art.103 alin.13 este pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea.
Pentru toate aceste motive, având în vedere dispozițiile Legii
302/2004, Curtea va admite cererea formulată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de amânare a predării petentului H. V. R., fiul lui V. și V., născut la (...) în Borșa jud. Maramureș, CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, către autoritățile franceze în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de (...) de către procurorul H. B., substitut al P.ului R. de pe lângă T. de M. I. din Nancy, Franța, în dosarul de urmărire penală nr. JIRSCC/09/3 - nr. Parchet 09/7767 - până la terminarea judecății dosarului (...) al T. C., în conformitate cu prevederile art.112 alin.1 din Legea 302/2004 republicată.
Stabilește în favoarea baroului C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu Torok Pali Erzsebet ce se va achita din FMJ.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER
M. Ș. M. B.
Red.MS Dact.SzM/3ex. (...)
← Decizia penală nr. 124/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1298/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|