Decizia penală nr. 123/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a2

DECIZIA PENALĂ NR. 123/R/2011

Ședința publică din 01 februarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : C. I.

: M. B. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și

T. - S. T. C. - reprezentat prin P. D. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații C. G. și L. A. N., împotriva încheierii penale din data de 19 ianuarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților, aceștia fiind trimiși în judecată prin R. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de :

C. G. - constituire a unui grup infracțional organizat, prev.și ped.de art.7 din Legea nr.39/2003; înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev.și pe.de art.215 alin.1,2,3,5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

L. A. N. - aderare la un grup infracțional organizat în vederea comiterii de infracțiuni prev.de art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev.și pe.de art.215 alin.1,2,3,5 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații C. G. și L. A. V. aflați în stare de arest asistați de apărător ales, av.Lorette L., din cadrul Baroului Brașov, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați, respectiv av.M. L. pentru inculpatul C. G. și av.Pașcalău D. pentru inculpatul L. A., care solicită acordarea onorariilor avocațiale parțiale din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpaților, solicită admiterea recursului și în temeiul art.300/2 rap.la art.1. alin.2 teza II C., să se dispună revocarea măsurii arestării preventive. Ca fundament al cererii, solicită a se avea în vedere situația judiciară a cercetării cauzei care se află deja la al cincilea termen fără a fi demarată cercetarea judecătorească pentru că se promovează tot felul de cereri a coinculpaților aflați în stare de libertate, trecându-se peste un termen rezonabil de la momentul reținerii. Aceste amânări nu pot fi imputabile inculpaților arestați care au făcut toate demersurile pentru a fi în situația purcederii la cercetarea judecătorească însă din motive colaterale nu s-a discutat nici măcar legalitatea sesizării instanței. Față de această împrejurare, solicită ca instanța să aibă în vedere atitudinea constantă a inculpaților, împrejurarea că aceștia au fostsinceri, au colaborat cu organele de anchetă făcând toate demersurile necesare elucidării acestei situații create. Măsura arestului preventiv tinde să devină o antepedeapsă. Nu se poate vorbi la răsturnarea prezumției de nevinovăție și nu se poate înlătura că inculpații sunt lipsiți de antecedente penale, că au o situație familială dificilă. Invocă egalitatea de tratament care în acest dosar nu a avut eficiența normală, făcând vorbire despre coinculpații liberi din cauză care sunt suspicionați de comiterea acelorași fapte. Consideră oportună revocarea măsurii arestului preventiv, iar în măsura în care instanța apreciază că se impune o măsură restrictivă de drepturi, se poate lua față de inculpați o altă măsură, respectiv cea prev.de art.145 C., impunând inculpaților toate obligațiile ce decurg din acest text de lege.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a încheierii instanței de fond. A. că în cauză sunt întrunite condițiile prev.de art.148 lit.f C., deoarece faptele săvârșite de inculpați sunt sancționate de legea penală cu pedepse mai mari de patru ani iar lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Instanța de fond a analizat starea de arest a inculpaților și a constatat că aceasta este legală, existând indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând la presupunerea rezonabilă că inculpații le-au comis. Referitor la probele din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta inculpații dacă ar fi cercetați în stare de judecată reies din gravitatea faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acesteia și din împrejurările concrete ale comiterii lor. Referitor la cele cinci termene de judecată care s-au dat în cauză fără a se începe cercetarea judecătorească, menționează că acest fapt se datorează coinculpaților aflați în stare de libertate și nu este imputabil inculpaților arestați, instanței de judecată sau organului de cercetare penală. A. că există temeri serioase ca în momentul judecării în libertate a inculpaților, aceștia să se sustragă de la judecată având în vedere legăturile lor cu persoane din afara granițelor țării. Judecarea în stare de libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de persoane care au această tendință văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte. Cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpaților, în replică, menționează că orice cetățean este predispus săvârșirii unei infracțiuni însă, această presupunere trebuie demonstrată cu probe nu cu prezumții iar pericolul pentru ordinea publică trebuie dovedit pentru fiecare persoană în parte și nu generic.

Inculpatul L. A. N., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său solicitând cercetarea lui în stare de libertate întrucât are doi copii minori.

Inculpatul C. G., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său solicitând cercetarea lui în stare de libertate.

C U R T E A

Deliberând reține că prin încheierea penală din 19 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., în temeiul art. 300/2 C., rap. la art. 1. C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații.

1. C. G., fiul lui G. și I., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1.,

2. L. A.-N., fiul lui I.-N. și M., născut la data de (...) în Reghin, jud. Mureș, CNP 1.,

3. M. C.-N., fiul lui N. și F., născut la data de (...) în Baia M., jud. M., CNP 1., toți aflați în arestul IPJ C., măsură care a fost menținută, respingând implicit cererile derevocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art.192 al.3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, următoarele:

Prin R. M.ui P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D., S. T. C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații C. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen.; M. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen.; L. A. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen.. Alături de cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, fiind cercetați în stare de libertate, și inculpații B. N., F. L., B. A. M. și B. Ș.

Sub aspectul stării de fapt, în sarcina inculpatului C. G., s-a reținut că, începând cu anul 2009, a constituit împreună cu inculpatul M. C.-N. și învinuitul M. D. V., un grup infracțional organizat, care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme de lux, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolul de a identifica societățile comerciale, persoanele interesate să vândă autoturisme achiziționate în leasing, să transporte autoturismele în Germania, să finanțeze achiziționarea de astfel de autoturisme și apoi să găsească persoane interesate de cumpărarea acestora, urmărind prin aceasta obținerea unui profit material substanțial. În baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați, membri ai grupului, inculpatul C. G. a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, la momentul perfectării contractului, respectiv a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare pe reprezentanții societăților de leasing, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale, obținând în această modalitate posesia autoturismelor marca BMW 530d și Mercedes Mercedes M.L. utilizator SC Ximena Mar S. C.- proprietatea B. C. L. I. SA, Seat Cordoba utilizator Rozal Progress S. C., proprietatea SC Porche L. I. SA, marca Mercedes Mercedes M.L. utilizator SC Royal Progress S. C.- proprietatea proprietatea SC R. L. I. SA București, marca BMW X5 și BMW seria 7, utilizator SC Rayo Structures S. C.- proprietatea SC U. L. C. I. SA, 2 autoturisme marca BMW X5, utilizator SC Ximena Mar S. C.- proprietatea SC Ț. L. I. SA, marca Ford Mondeo, utilizator SC DNSI S. C.- proprietatea I. L. I. SA, marca BMW X5, utilizator SC Andanic S. Vîlcea- proprietatea SC U. L. C. I. SA, marca Audi A6, utilizator SC All Trade S. S.- proprietatea SC B. L. I. SA, 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC All Trade S. S.- proprietatea SC U. L. C. I. SA și VW P., utilizator SC I. S. S. M., autoturisme de care a dispus pe nedrept, obținând un beneficiu material substanțial și cauzând în această modalitate un prejudiciu total de aproximativ

1.180.438 lei și 91.256 Euro.

Referitor la inculpatul M. C.-N. s-a reținut că, începând cu anul 2009, împreună cu inculpatul C. G., precum și cu învinuitul M. D. V. a constituit un grup infracțional organizat, care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme de lux, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolulde a prelua societăți comerciale utilizatoare ale contractelor de leasing (SC Ximena Mar S. C.), să transporte autoturismele în Germania, să găsească persoane interesate de cumpărarea autoturismelor, de a asigura înmatricularea frauduloasă în Germania a autoturismelor achiziționate în sistem leasing, să găsească persoane pe numele cărora erau trecute societățile comerciale utilizatoare ale autoturismelor, urmărind în acest fel obținerea unui profit material substanțial. În baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați, membri ai grupului, inculpatul a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, fie cu ocazia perfectării contractului, fie cu prilejul executării contractului, în sensul că a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare pe reprezentanții societăților de leasing, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale, obținând în această modalitate posesia autoturismelor marca Seat Cordoba, utilizator Royal Progress S. C. - proprietatea SC Porche L. I. SA; marca Mercedes ML 320 utilizator SC Royal Progress S. C. - proprietatea SC R. L. I. SA, marca BMW X5 și BMW seria 7, utilizator SC Rayo Structures S. C. - proprietatea SC U. L. C. I. SA; 2 autoturisme marca BMW X5, utilizator SC Ximena Mar S. C. - proprietatea SC T. L. I. SA; marca Ford Mondeo, utilizator SC D.N.S.I S. C. - proprietatea SC I. L. I. SA; marca Audi A6, utilizator SC AII Trade S. S. - proprietatea SC B. L. I. SA; 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC AII Trade S. S. - proprietatea SC U. L. C. I. SA de care a dispus pe nedrept, obținând un beneficiu material și cauzând în această modalitate un prejudiciu total de aproximativ 939.080 Iei și 70.722 euro.

În privința inculpatului L. A.-N. s-a reținut că începând cu anul 2009, a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de către inculpații C. G., M. C. N. și învinuitul M. D. V., grup care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing sau rent a car cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolul de a identifica societăți comerciale finanțatoare în sistem leasing sau societăți comerciale al căror obiect de activitate era închirierea de autoturisme, persoane interesate să vândă autoturisme achiziționate în leasing, persoane pe numele cărora să fie cesionate societățile utilizatoare ale sistemului leasing, să transporte autoturismele astfel dobândite în Ungaria, să finanțeze achiziționarea de astfel de autoturisme și apoi să găsească persoane interesate de cumpărarea lor, urmărind prin aceasta obținerea unui profit material substanțial, respectiv că începând cu anul 2009 până în prezent, în baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați care formau grupul infracțional organizat, a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, la momentul perfectării contractului respectiv și a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale pe reprezentanții societăților de leasing sau i-a ajutat pe ceilalți membrii ai grupului ca după utilizarea acelorași metode să înmatriculeze fraudulos autoturisme dobândite anterior în sistem leasing; iar pe învinuiții B. A. M. și B. Ș., direct sau prin intermediar, i-a instigat să semneze contracte de închiriere cu mai multe societăți comerciale de rent a car, intrând în posesia autoturismelor marca Seat Ibiza (cu numerele de înmatriculare (...) și (...)), Seat Cordoba ( cu numărul de înmatriculare (...)), Seat L. (cu numărul de înmatriculare (...)), utilizate de SC L. S. O. - proprietatea SC A. L. I. SA; marca BMW X6, utilizat de SC F. S. O. - proprietatea U. L. C. I. SA; marca Audia A6, utilizator SC AII Trade S. S., proprietatea SC B. L. I. SA; 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC AII Trade S. S., proprietatea SC U. L. C. I. SA; marca VW P. - aflat în posesia SC I. S. C.; marca Hyundai Santa FE, aflat în posesia SC G. S. O.; marca Dacia Logan aflat în posesia SC D. C. S., marca Dacia Logan, aflat în posesia SC I. S. C., marca Mercedes Sprinter, aflat în posesia SC N. A. S. O., de care a dispus fără drept, cauzând prin aceasta un prejudiciu patrimonial de aproximativ 918.803 lei și 51.737 euro.

Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 30 septembrie

2010, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 28 octombrie 2010.

Prin Încheierea f.n de la data de (...), instanța a constatat, în temeiul art. 300/1 C., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de cei trei inculpați, menținând prevenția acestora. U., prin încheierea penală de la data de (...), în temeiul art. 139 alin. 1 C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpați în vederea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar prin încheierea f.n de la data de (...), în baza art. 300/2 C.pr.pen, rap. la art. 1. C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, menținându-se prevenția acestora.

Potrivit dispozițiilor art.300^{2 C. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b C. respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.}

Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.300^{2 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.}

T. a apreciat că de la data de 30 noiembrie 2010, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 3 inculpați.

Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați, respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s -au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.

A., în faza de urmărire penală au fost administrate probe care constau în conținutul plângerilor formulate de societățile comerciale păgubite, declarațiile celorlalți învinuiți și inculpați audiați în cauză, respectiv F. L., B. N., D. G.-S. și T. V.-C., procesele-verbale de percheziție domiciliară și declarațiile martorilor asistenți, procesele-verbale de investigații, declarațiile martorilor C. R.-I. și A. C.-V., procesele- verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj și, nu în ultimul rând, declarațiile date de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C.-N., acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpații ar putea fi autorii faptei care li se impută.

Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor d e probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, instanța a constatat că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.

Sub acest aspect, instanța reamintește jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Potrivit aceleiași jurisprudențe, rolul măsurii preventive este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit). Se poate conchide că măsura arestării preventive este o excepție admisibilă de la prezumția de nevinovăție, raportat tocmai la indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii faptei sesizate, fără ca pe fondul pricinii să se poată concluziona că instanța care a menținut prevenția inculpaților se raportează la o adevărată prezumție de vinovăție a acestora.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C. instanța a reținut că potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Fără îndoială că prima dintre condiții a fost îndeplinită în cauză, după care s - a discutat doar pe marginea celei de-a doua teze a art. 148 lit. f C. Contrar solicitărilor apărătorului inculpatului M., instanța nu s -a putut raporta în acest sens la o eventuală altă pedeapsă care urmează a fi prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii scop, printr-un act normativ care nu a intrat încă în vigoare.

Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.

Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credințacă justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Or, în cauza de față, activitatea infracțională desfășurată de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C.-N., respectiv ceilalți învinuiți durează de circa 1 an și jumătate și a fost una deosebit de laborioasă, minuțios pregătită și în care au fost implicate numeroase persoane, fiecare având bine determinată contribuția personală la reușita fiecărei operațiuni, ceea ce a și favorizat desfășurarea cu rapiditate a tuturor acțiunilor de ";. a autoturismelor și de valorificare a lor, inculpații și învinuiții acționând pe raza mai multor județe (cu legături între diferite grupări cu activitate similară) și în afara țării, prejudiciul produs fiind unul foarte ridicat, împrejurări ce imprimă faptelor comise un grad de pericol social sporit, gravitatea faptelor imputate reflectându-se de altfel și în pedepsele deosebit de aspre prevăzute de lege. A., din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și atitudinea inculpaților ulterior comiterii faptelor, reies probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsați în libertate aceștia ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt.

Curtea E. a Drepturilor Omului de la S. însăși, a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea inculpaților aflați în stare de arest preventiv: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969;

Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

În aceeași ordine de idei, prin raportare și la scopul măsurilor preventive instituit de art. 136 C., instanța apreciază că legăturile inculpaților cu persoane din afara granițelor țării (Germania, Ungaria), astfel cum acestea se conturează din probele administrate în faza de urmărire penală, dar și de la nivelul altor județe ale țării, fundamentează temerea rezonabilă că inculpații ar putea încerca să se sustragă judecății, o dată puși în libertate.

Chiar dacă potrivit actului de sesizare a instanței, inculpații nu posedă antecedente penale, iar inculpatul C. G. are o situație familială mai deosebită (membrii familiei sale având o stare de sănătate precară), față de gravitatea sporită a infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați, amploarea activității infracționale desfășurate, aceste împrejurări, singure, nu pot constitui prin ele însele argumente suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpaților, respectiv luarea față de aceștia a unor măsuri preventive neprivative de liberate.

Nu a putut fi primit nici argumentul egalității de tratament invocat de apărătorii inculpaților, câtă vreme situația acestor inculpați nu este identică cu a celorlalte persoane cercetate în cauză, contribuția lor infracțională fiind mai conturată, ceea ce denotă un grad de pericol social sporit din partea acestora.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art. 300 ind. 2 C., rap. la art. 160 ind. b C., instanța a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați, a fost legală și temeinică și a menținut-o.

Totodată instanța a apreciat că la momentul de față, când încă cercetarea judecătorească nu a fost declanșată și inculpații nu au fost încă audiați, revocarea arestării preventive și luarea unei alte măsuri de această natură dar mai puțin severă, nu este oportună pentru buna derulare a procesului penal și pentru desfășurarea încondiții normale a anchetei penale, fiind necesară ascultarea inculpaților de către instanța de fond, pentru ca această să perceapă direct și nemijlocit atitudinea inculpaților față de ancheta penală aflată în desfășurare împotriva lor.

Deși este real că după aproximativ 4 luni de la înregistrarea dosarului la instanță, încă nu s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești, instanța a constatat că acest aspect nu a putut fi imputat autorităților judiciare, ci conduitei procesuale a coinculpaților aflați în stare de libertate, care în egală măsură au dreptul de a beneficia de o apărare eficientă în cauză, sens în care au solicitat termene în vederea pregătirii apărării. Complexitatea sporită a cauzei justifică acordarea unui interval de timp rezonabil pentru ca și acești inculpați, deși aflați în stare de libertate, să își poată exercita plenar drepturile procesuale.

A considerat, în sensul menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, că măsura arestării lor preventive are o durată rezonabilă, în contextul în care inculpații sunt arestați preventiv de circa 7 luni de zile, în contextul unei anchete deosebit de complexe, realizată cu extrem de multă celeritate, și ținând seama și de modul procedural în care inculpații și-au exercitat dreptul la apărare.

Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea sau țara, conform prevederilor art.145

C.pr.pen și respectiv art.145^{1 C. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.}

A., în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția E. a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., care a produs în rândurile comunității locale și chiar naționale (având în vedere și legăturile cu alte grupări infracționale cu un obiect similar) un ecou profund negativ.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte.

Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.

Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 7 luni de zile de arestarea acestora și de aproximativ 4 luni scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești, nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii inculpaților.

Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă privativă de libertate și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza dejudecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, ceea ce nu este cazul în speță.

În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Susținerea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile pretins săvârșite de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art. 145 și

145¹.

În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați a fost justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, impunându-se menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv.

Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.300^{2 C. raportat la art.160b C., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei doi inculpați, a fost legală și temeinică și, pe cale de consecință a menținut-o, respingând implicit cererile de revocare și cele formulate în subsidiar de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.}

În baza art. 192 al.3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații L. A. N. și C. G., ambii criticând soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică și au solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii lor în libertate. În subsidiar, au solicitat luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Recursurile au fost motivate arătându-se că cercetarea judecătorească încă nu a fost începută deși cauza se află la al cincilea termen de judecată ceea ce a condus la depășirea unui termen rezonabil al detenției, iar măsura arestului preventiv tinde să devină o pedeapsă. S-a mai invocat că recurenții au avut o atitudine constantă în sensul că au fost sinceri, au colaborat cu organele de anchetă și au făcut toate demersurile necesare aflării adevărului, că inculpații sunt lipsiți de antecedente penale, că au o situație familială dificilă. S-a mai invocat necesitatea unui tratament egal, cu referire la coinculpații liberi din cauză care sunt suspicionați de comiterea acelorași fapte. Consideră că și o măsură restrictivă de drepturi neprivativă de libertate prev.de art.145

C.proc.pen poate asigura buna derulare a procesului penal.

Procedând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Față de recurenți s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv prin încheierea penală nr. 61/(...) a T.ui C., definitivă prin încheierea penală nr.86/R/(...) a Curții de A. C., reținându-se ca temei al arestării cazul prevăzut de art. 148 lit. F C.

U., măsura a fost prelungită succesiv, iar după sesizarea instanței s-a dispus menținerea stării de arest a recurenților.

Potrivit art. 1. al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestării preventive. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați (CEDO; Erdagoz C. T.ia din (...); Murray c. Regatul Unit (...)), în acest sens fiind depozițiile testimoniale aflate la dosar cât și din procesele verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Cluj - Secția penală, fiind relevante și anumite convorbiri telefonice între inculpatul C. G. și învinuitul M. C.-N. (f. 23-24, 93-96, vol. VI), între inculpatul C. G. și învinuita F. L. (f. 31-32, 244-250, 148-150, 153-157, vol. VI), între inculpatul C. G. și inculpatul T. V.-C. (f. 42-46, vol. VI ; 169-175, 193-194, vol. VII), între inculpatul C. G. și inculpatul L. A.-N. (f. 162-163, 178-179, 281-294, vol. VI) și între inculpatul T. V. C. și învinuitul D. G.-S. (f. 214-215, 232-233, 250-251, 257-258, vol. VII).

În esență, din probele strânse în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea că grupul infracțional organizat ar fi fost constituit la inițiativa inculpaților C. G.,T. V.-C. și M. C.- N., care aveau și rol de lideri, scopul inițierii grupului fiind acela de a intra în posesia și a dispune pe nedrept de autoturisme a căror valoare pe piață era foarte ridicată și pentru care exista posibilitatea facilă de revânzare. U., aceștia ar fi atras în componența grupului alte persoane, pe care fiecare le controla în sensul că le atribuiau diferite sarcini, cum ar fi: identificarea anunțurilor atractive (autoturisme de lux achiziționate în sistem leasing, care aveau prețuri de vânzare - preluare leasing - mult sub valoarea reală a acestora); identificarea persoanelor dispuse să preia fictiv, contra unor sume modice, părțile sociale ale societăților comerciale care aveau calitatea de utilizator al autoturismelor; transportarea autoturismelor din România în Germania și Ungaria și în unele cazuri înapoi în țară.

Mai rezultă că liderii grupului s-ar fi ocupat cu înmatricularea frauduloasă a autoturismelor în Germania, rol care îi revenea cu preponderență învinuitului M. C.-N., persoană care avea legătură directă cu numitul F. R. (care avea dublă cetățenie româno-germană) și care administra un AUTOHAUS în zona orașului N., prin intermediul său realizându-se practic înmatriculările autoturismelor. De asemenea, liderii grupului infracțional organizat identificau persoane interesate să achiziționeze autoturismele astfel înmatriculate, dintre care o parte constituiau, la rândul lor un alt grup infracțional organizat, care preluau autoturismele respective, asigurând astfel înstrăinarea cât mai rapidă a acestora, înainte ca firmele de leasing să realizeze că li s- a produs o pagubă.

Procedând astfel, începând cu anul 2009 și până în prezent, în baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți membri ai grupului, inculpatul C. G. ar fi a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, la momentul perfectării contractului, respectiv a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare pe reprezentanții societăților de leasing, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale, obținând în această modalitate posesia autoturismelor marca Mercedes M.L., proprietatea S.C. R. L. I. S. București, BMW 730D proprietatea S.C. Marfin L. I. S., Seat Cordoba proprietatea S.C. Porche L. I. S., Opel Zafira proprietatea S.C. B.C.R. L., Ford Mondeo proprietatea Impul L. I. S., Mercedes Benz Vito proprietatea S.C. U. L., BMW X5 proprietatea T. L., BMW X6 proprietatea S.C. U. T. L., BMW seria 5 proprietatea S.C. B.C. L. S.R.L., Mercedes M.L. 320 proprietatea S.C. B.C. L. S.R.L., de care a dispus pe nedrept, obținând un beneficiu material și cauzând în această modalitate un prejudiciu total de aproximativ 1.371.576,27 lei.

Cu privire la inculpatul L. A.-N., se presupune că acesta ar fi dezvoltat, pentru atingerea scopului grupului, o nouă modalitate de a intra în posesia unor autoturisme de lux și a dispune ulterior pe nedrept de acestea, în sensul inducerii în eroare, prin intermediul altor persoane pe care le-a afiliat grupului infracțional, a unor societăți comerciale care aveau ca obiect de activitate închirierea de autoturisme. In acest sens, inculpatul L. A.-N. i-ar fi cooptat și introdus în structura grupului infracțional pe numiții B. A. și O. A.-C. A., această ramură a grupului ar fi dobândit și a dispus pe nedrept, indiferent de forma de obținere, a autoturismelor marca Seat Ibiza, Seat Cordoba, Seat

L., proprietatea S.C. A. L. I. S., BMW X6 proprietatea U. L. I. S., VW P. proprietatea BT L. Transilvania I. S. (aflat in posesia S.C. I. S.R.L. C.), autoutilitara marca Citroen Jumper proprietatea T. L. I. S. aflat în posesia S.C. Gramina Prodcom S.R.L. C., Audi A6 proprietatea Atlassib L. I. S. S., aflat în posesia S.C. Perla Grup INT S.R.L. C., cauzând prin aceasta un prejudiciu patrimonial de 796.616,28 lei.

Din modalitatea de operare a grupului infracțional a rezultat practic faptul că acesta avea mai multe ramuri organizate pe zone geografice, fiecare dintre lideri răspunzând de câte o zonă geografică, astfel: inculpatul C. G. răspunde de zona C., inculpatul T. V.-C. de zona B., numitul M. D. de zona M. iar, ulterior, inculpatul L. A.-N. de zona O., iar învinuitul M. C.-N. coordona activitatea grupului din Germania (ocupându-se de înmatriculări frauduloase). De asemenea, din modul de operare a rezultat că fiecare dintre liderii grupului coordona persoanele cooptate pe zona geografică de care răspundea, în sensul că persoanele respective erau specializate pe un anumit tip de activități (de exemplu, învinuitul B. și învinuitul O. se ocupau de închirierea diferitelor autovehicule, iar învinuitul S. de racolarea persoanelor cu situație materială precară, dispuse să preia societățile comerciale utilizatoare ale autoturismelor achiziționate în sistem leasing).

Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpații sunt bănuiți de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.

Desigur că stabilirea vinovăției acestora urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, însă probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de acești (cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).

Totodată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea lor de libertate, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpaților.

Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, cât și din activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.

În cauză, inculpații sunt suspicionați de comiterea în mod coordonat a unor infracțiuni grave de rezultat, fiind evident că susnumiții prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din persistența infracțională pe care au manifestat-o (activitatea infracțională a fost stopată doar de intervenția autorităților judiciare), dar și din urmările greu de reparat. În acest context, sentimentul de revoltă în rândul societății este remarcat de amploarea unor asemenea fapte în rândul comunității, ceea ce impune o reacție fermă a autorităților judiciare competente ca o necesitate stringentă.

Menținerea stării de arestare preventivă a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, aceștia având posibilitatea ca în fața instanței de fond, cât și ulterior în căile de atac de a cere și administra probe considerate necesare pentru a dovedi lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.

Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpați, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Concluzia Curții este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpati și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 145¹., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

Acest interes este motivat în primul rând de gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptelor presupuse a fi comise și a contribuției bine conturate a fiecărui inculpat în parte la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Curtea reține că durata procedurii nu poate constitui temei pentru a justifica diluarea sau chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților deoarece acest pericol nu poate fi disociat de gravitatea faptelor și natura infracțiunilor comise.

Referitor la termenul rezonabil al detenției, Curtea observă că potrivit jurisprudenței CEDO "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale";, sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de C. B.).

De asemenea, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție.

Aplicând aceste criterii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că infracțiunile de care sunt învinuiți recurenții s-au desfășurat pe o perioadă lungă de timp, iar urmărireapenală a necesitat mai mult timp datorită complexității cauzei. În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic. Totodată, nu poate fi imputat autorităților faptul că până în acest moment nu s-a demarat cercetarea judecătorească atâta timp cât instanța de fond a fost răspuns pozitiv cererilor coinculpaților în sensul respectării dreptului la apărare.

În mod corect nu a putut fi primit nici argumentul egalității de tratament invocat de apărătorii inculpaților, câtă vreme situația recurenților nu este identică cu a celorlalte persoane cercetate în cauză, contribuția lor infracțională fiind mai conturată, ceea ce denotă un grad de pericol social sporit din partea acestora.

Față de circumstanțele personale ale inculpaților, Curtea reține, în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, că vârsta, comportamentul anterior, existența unei familii organizate, comportamentul anterior nu diminuează cu nimic pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestora.

Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura și gravitatea infracțiunilor presupus a fi comise de inculpați, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. A. N. și C. G. împotriva încheierii penale f.nr. din 19 ianuarie 2011 a T.ui C., dosar nr. (...).

Inculpaților li s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189

C.proc.pen se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 25 lei onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 al. 2 C. se va vor obliga inculpații să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 175 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul L. A. N. (fiul lui I. N. și M., născut la (...)) și inculpatul C. G. (fiul lui G. si I., născut la (...)), ambii arestați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 19 ianuarie 2011 a T.ui C., dosar nr. (...).

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 25 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpați să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 175 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 01 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. H. C. I. M. B.

GREFIER,

LEUNȚA S.

Dact.L.H./Dact.S.M

5 ex./(...) Jud.fond.L.M.F.

← Decizia penală nr. 395/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 1115/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 123/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 123/2011, Curtea de Apel Cluj