Decizia penală nr. 270/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.270/2011
Ședința publică din 2 martie 2011
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: L. M., judecător
JUDECĂTORI: ANA C.
M. R.
G.: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.
A. C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpații P. M., M. I. împotriva sentinței penale nr.8 din data de (...) a J.ecătoriei S. M., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiuniilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod penal și tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1 , al. 2 lit. b, al. 2 ind.1 lit. a și c Cod penal. La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. M., în stare de arest, asistat de apărător ales, av. L. I. A. și inculpatul M. I., în stare de arest, asistat de apărător ales, av. B. I., ambii avocați din cadrul baroului de avocați M., cu delegație la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul P. M., av. N. C. S. și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul M. I., av. M. M. M., ambii avocați din cadrul Baroului de avocați C., cu delegație la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță. Inculpatul P. M., întrebat fiind de către instanță, arată că își menține declarația date până în acest moment și nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs. Inculpatul M. I., întrebat fiind de către instanță, arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs. S-a procedat la audierea inculpatului M. I., cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat dosarului cauzei. Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului. Reprezentantul parchetului arată că recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților P. M. și M. I. pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie. Apreciază că s-a făcut o greșită individualizare a pedepselor raportat la circumstanțele reale ale comiterii faptelor și poziția procesuală adoptată de inculpați pe parcursul întregului proces penal care nu corespunde criteriilor de individulizare prevăzute de art. 72 Cod penal. În opinia sa pedeapsa de un anînchisoare aplicată pentru fiecare inculpat nu este de natură de a realiza scopurile pedespei nici cel preventiv nici cel sancționator. Nu contestă că se pot reține circumstanțe atenuante în favorea inculpaților astfel cum instanța de fond a procedat, însă eficiența excesivă pe care instanța de fond a acordat-o circumstanțelor atenuante în detrimentul circumstanțelor reale ale prezentei spețe, este rezultatul unui greșit proces de individualizare judiciară a pedepsei. Pentru infracțiunea de tâlhărie legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între 7 și 20 ani și a se ajunge în procesul individualizării pedepsei sub minimul special și atingând limita minimă ce poate fi stabilită de instanța de judecată ca urmare a aplicării art. 76 lit.d Cod penal, consideră că este o clemență excesivă de care instanța de fond a dat dovadă nejustificat raportat la fapta comisă și conduita inculpaților. Solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, desființarea sentinței penale nr.8/2011 a J.ecătoriei S. M. în ceea ce privește greșita individualizare a pedepselor aplicate pentru fiecare inculpat și, rejudecând cauza să se stabilească pedepse sub minimul special prev. de art. 211 și art. 192 alin. 2 Cod penal, însă corespunzător gradului de pericol social concret al faptei comise și corespunzător atitudinii și conduitei inculpaților și menținerea aceeași modalități de executare care este corect aleasă raportat la fapta comisă de către inculpați și circumstanțele în care fapta a fost săvârșită. Solicită menținerea măsurii arestării preventive și deducerea din pedeapsa ce se va aplica durata reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) la zi. În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. solicită respingerea recursurilor formulate de inculpații prin care se solicită achitarea inculpaților, motivând că aceștia nu sunt autorii infracțiunii de tâlhărie comisă în dauna părții vătămate M. I., persoană în vârstă de 70 de ani, vecin cu inculpații. S-a susținut că probele administrate în faza judecății, respectiv declarațiile celor doi inculpați care au retractat declarațiileinițiale de recunoaștere date în faza de urmărire penală și declarația părții vătămate date în cursul judecării cauzei, converg în a demonstra că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiuniilor reținute în sarcina acestora, au fost răsturnate prin declarațiile inculpaților și declarația părții vătămate în cursul cercetării judecătorești. Apreciază că instanța de fond a procedat corect la momentul la care a făcut aprecierea întregului probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească efectuată nemijlocit și a apreciat ca fiind sincere declarațiile date în cursul urmăririi penale întrucât acestea se coroborează cu elemenetel de fapt stabilite pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Revenirea de către inculpați asupra declarațiilor inițiale este formală, explicațiile date de inculpați cu privire la declarațiile date cu nenumărate detalii și aspecte relevante în cauză, nu sunt credibile și tzrebuie înlăturate așa cum a procedat și instanța de fond când a stabilit vinovăția inculpaților. A fost descoperită și analizată urma papilară a inculpatului P. pe geamul locuinței părții vătămate cu privire la care astăzi inculpatul a prezentat explicații în ceea ce privește modul de creare a urmei papilare este o explicație care nu poate fi avută în vedere după cum nici împrejurarea că imediat după invitarea inculpaților în locuința părții vătămate, aceasta a înțeles să pătrundăîn locuință și să închidă în modul în care obișnuia să asigure ușa locuinței, ceea ce este un fapt și nici măcar inculpații nu-l contestă astfel încât nu mai apare credibilă poziția pe care inculpații au adoptat-o în ceea ce privește invitarea lor în locuință de către partea vătămată. Partea vătămată a revenit asupra declarației, însă solicită să se aibă în vedere că aceasta este o persoană în vârstă de cca 70 de ani, persoană care consumă băuturi alcoolice și care la scurt timp după săvârșirea faptei de către cei doi inculpați a găsit pe masă, în locuința sa suma de 800 lei care a fost reclamată că i-a fost sustrasă, împrejurare față de care și-a pierdut interesul de a mai insista în descoperirea autorilor și tragerea accestora la răspunderea penală câtă vreme prejudiciul a fost recuperat. Trebuie avut în vedere și aspectul relatat de inculpați, respectiv că sunt o comunitate mică ceea explică revenirea asupra declarațiilor date inițial de către partea vătămată, precum și faptul că inculpații au dat declarații de recunoaștere succesive pe parcursul audierii atât în fața procurorului cât și în fața judecătorului care a dispus arestarea preventivă și că abia ulterior au revenit asupra declarațiilor. Mai arată că, inculpatul P. a fost testat prin tehnica poligraf și rezultatul acestei testări a pus în evidență comportamentul simulat. C. că trebuie avut în vedere ansamblul material probator administrat în toate fazele procesuale și nu cele prezentate exclusiv în fața instanței de judecată care sunt circumstanțiale, iar revenirile nu sunt justificate în nicio modalitate. Astfel, prima instanță în mod corect a reținut vinovăția inculpaților . Apărătorul ales al inculpatului P. M., av. L. I. A. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit.b Cod pr.pen. admiterea recursului formulat de inculpatul pe care îl reprezintă, casarea sentinței penale nr. 8/2011 a J.ecătoriei S. M. și, rejudecând cauza să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap.la art. 10 lit.d Cod pr.pen. achitarea inculpatului, întrucât nu sunt întrunite elemenetle constitutive ale infracțiunii. Susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată sunt dovedite și a dispus condamnarea inculpatului. În opinia sa în cauză există foarte multe dubii, care trebuie să profite inculpatului și în consecință să se dispună achitarea acestuia. Inconsecvența inculpatului este irelevantă, întrucât acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu inculpatul trebuie să-și dovedească nevinovăția. Din ansamblul material probator rezultă că niciunul dintre inculpați nu au exercitat agresiuni asupra părții vătămate care de altfel nici nu s-a prezentat la o unitate medicală pentru a i se elibera un certificat medical care să ateste leziuniile suferite. Este cunoscut faptul că partea vătămată datorită consumului frecvent de alcool cădea și avea urme pe urechi și față. De asemenea, nu sunt probe din care să rezulte că suma de 800 lei a fost sustrasă părții vătămate. A doua zi partea vătămată a declarat că i-a fost sustrasă suma de bani fără a indica pe inculpați, ci pe o altă persoană. Ulterior partea vătămată a declarat că și-a găsit banii motiv pentru care, s-a deplasat la procuror și a comunicat acest aspect, precum și faptul că nu a fost agresat pentru a i se sustrage banii, însă aceste aspecte nu au fost consemnate. Relevantă este declarația nepotului părții vătămate care a arătat că partea vătămată a susținut de mai multe ori că i-au fost sustrași banii dincasă, ca apoi tot el să-i găsească în alte locuri din casă decât cele unde inițial a afirmat că i-a pus. Mai arată că prima declarație dată de partea vătămată nu i-a fost citită de organele de urmărire penală și că schimbarea declarațieie părții vătămate a fost justificată și nu putea fi înlăturată de instanță. Declarația părții vătămate este identică cu declarația inculpatului P.. În ce privește testarea inculpatului cu aparatul poligraf arată că comportamentul simulat nu constituie o probă certă de vinovăție și nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză. În ceea ce privește urmele papilare găsite pe geamul locuinței părții vătămate, arată că acestea nu dovedesc vinovăția inculpatului, ci doar atestă prezența inculpatului în acel loc, invitat fiind de către partea vătămată. Solicită să se rețină și faptul că în faza de urmărire penală inculpatul a fost audiat la sediul IPJ M. în prezența unui martor și nu a unui apărător, deși avea apărător ales, declarație în care inculpatul a recunoscut comiterea faptei întrucât organele de poliție i-au spus că va fi arestat dacă nu recunoaște faptele. La momentul reținerii inculpatul a fost internat la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului S. M., organele de poliție spunându-i că dacă nu recunoaște fapta, acolo va rămâne toată viața. C. că în cauză există mai multe dubii care profită inculpatului, fiind incident principiul in dubio pro reo. În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației. Apărătorul ales al inculpatului M. I., av. B. I. susține motivele de recurs depuse în scris la dosar și în esență solicită în temeiul art. 38515 alin. 1 și 2 lit. b Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.a Cod pr.pen., iar în subsidiar achitarea în temeiul art. 10 lit.d Cod pr.pen. Stabilirea vinovăției inculpatului se bazează pe probele administrate în faza de urmărire penală, probe care în opinia sa au fost administrate de „un amator";. Declarația de recunoaștere a inculpatului nu poate fi luată de bună având în vedere că una dintre declarații a fost luată în prezența unui martor luat de pe stradă și nu în prezența apărătorului ales, declarație care a fost dată pe baza promisiunii făcute de organele de poliție care au spus inculpatului că dacă va recunoaște comiterea faptei, nu va fi arestat. Partea vătămată a arătat procurorul că și-a găsit banii pe masă, însă procurorul nu i-a luat nicio declarație. C. că în faza de urmărire penală trebuia să se facă verificări cu privire la sinceritatea părții vătămate care ar fi trebuit să fie supus unei expertize psihiatrice. Hotărârea primei instanțe se bazează pe probele administrate în faza de urmărire penală și pe declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, declarații care în opinia sa sunt lipsite de valoare probantă având în vedere condițiile ilegale în care au fost obținute, precum și raportat la contradictorialitatea lor care nu pot fundamenta o conluzie certă de vinovăție. Apreciază că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, întrucât nu sunt întrunite elemenetele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis înnjudecată, motiv pentru care solicită admiterea recursului și achitarea inculpatului. Solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, pedeapsa situându-se în limitele prevăzute de lege. Inculpatul P. M., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut comiterea faptei pentru a fost bătut de organele de poliție și pentru că acestea i-au spus că în situația în care va recunoaște comiterea faptei, va fi liber. Inculpatul M. I., având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția și achiesează conluzilor puse de apărătorul său. C U R T E A : Prin sentința penală nr.8 din (...) pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr.(...), în temeiul art.345 alin.2 C.proc.pen. au fost condamnați inculpații : M. I. , fiul lui I. și T. născut la data de (...) în S. M. , jud. M. , cetățeanromân , studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit , fără antecedente penale, posesor CI seria MM nr. 0., eliberată de S. S. M. , CNP 1., domiciliat în com. Bocicoiu M. , sat T. , nr. 256 , jud. M. în prezent deținut în penitenciarul Gherla ,pentru săvârșirea infracțiunilor de : - violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art. 74 lit.";a"; ";C.pen. și 76 lit.";c"; C.penal la pedeapsa de 6 luni închisoare - tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 , al. 2 lit. b , al. 2 ind. 1 lit. a și c Cp. cu aplicarea art. 74 lit.";a"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare În temeiul art. 33 lit.";a"; și 34 lit.";b"; C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare , cu consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. a și b Cpen. În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa de 1 an aplicată inculpatului , perioada arestării preventive (...) - la zi În temeiul art. 350 alin.1 Cod.proc.pen. instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 600 lei onorariu av. din oficiu Tomoiagă A. și 300 lei onorariu av. din oficiu Almaș Alexandra în faza de urmărire penală. P. M. , fiul lui M. și D. , născut la data de (...) în S. M. , jud. M.,cetățean român, studii 9 clase, fără antecedente penale , posesor CI , seria MM nr. 1. , eliberată de P. M. S. M. , CNP 1. , domiciliat în com. Bocicoiu M., sat T. nr. 263 , jud. M. , în prezent deținut în penitenciarul Gherla , pentru săvârșirea infracțiunilor de : - violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2 Cp cu aplic. art. 74 lit.";a"; ";C.pen. și 76 lit.";c"; C.penal la pedeapsa de 6 luni închisoare - complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 , al. 2 lit. b , al. 2 ind. 1 lit. a și c Cp. cu aplicarea art. 74 lit.";a"; C.pen. și 76 lit.";b"; C.pen. la pedeapsa de un an închisoare În temeiul art. 33 lit.";a"; și 34 lit.";b"; C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an închisoare cu consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. a și b Cpen. În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa de 1 an aplicată inculpatului , perioada arestării preventive (...) - la zi În temeiul art. 350 alin.1 Cod.proc.pen. instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului În temeiul art. 191 al.(1) C.pr.pen.,a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare Costul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică în sumă de 85 lei a fost achitat din fondurile M.ui Justiției în contul (...)Z 4365041XXX000246 deschis la T. B. M. - beneficiar Spitalul J.ețean de U. Dr. C-tin O. B. M. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în seara zilei de (...) , în jurul orelor 22,30, inculpații M. I. și P. M. împreună cu inculpatul D. B. consumau băuturi alcoolice în centrul localității T. . La un moment dat, rămânând fără bani, inculpatul M. I. i-a propus inculpatului P. M. să-l însoțească undeva pentru a face rost de bani. În acest sens cei doi inculpați s-au deplasat spre locuința părții vătămate M. I., în vârstă de 70 ani, situată la aproximativ 300-400 m de la locul unde inculpații consumaseră alcool, iar inculpatul D. B. a intrat într-un bar situat pe traseul respectiv. A. în fața casei părții vătămate inculpații au deschis poarta care nu era asigurată, au intrat în curte și s-au deplasat spre ușa de acces în locuință. Privind pe o fereastră situată lângă ușa de acces, inculpații au observat că în interior se afla un televizor în funcțiune, împrejurări în care au încercat să deschidă acel geam. Întrucât nu au reușit, inculpații au revenit la ușa de acces în locuință, context în care inculpatul M. I. s-a izbit cu umărul de aceasta. Ușa a cedat destul de ușor, deoarece era asigurată prin interior doar cu un cui îndoit. Inculpații au intrat în locuință unde partea vătămată se afla culcată pe pat, având hainele de zi pe ea. La zgomotul produs, partea vătămată a încercat să se ridice pentru a vedea ce se întâmplă, însă nu a apucat să o facă decât parțial, întrucât inculpatul M. I. a împins-o în poziția inițială , deschizând concomitent o lanternă cu electroșocuri. În aceste împrejurări inculpatul M. I. i-a luat părții vătămate dintr-un buzunar al pantalonului mai multe bancnote. Inculpații au părăsit în fugă locuința respectivă, partea vătămată văzându-i cum s-au îndepărtat în acest mod prin curte și apoi pe drumul public. În continuare, inculpații au trecut pe la barul unde îl lăsase pe inculpatul D. B. și fără să-i spună ceva despre cele comise anterior, l-au invitat în orașul S. M. , sens în care au apelat un taxi și toți trei, în noaptea respectivă au consumat băuturi alcoolice în diverse localuri din S. M. , achitând notele de plată din suma sustrasă. În legătură cu aceasta, partea vătămată a susținut că inculpații i-au sustras aproximativ 800 lei, reprezentând pensia pe care a primito de la factorul poștal, respectiv martora R. A. L., cu o zi înainte de data săvârșirii faptelor. Inculpații au declarat că după părăsirea locuinței părții vătămate, pe drum, la lumina rețelei electrice, au numărat banii sustrași, constatând că erau 200 lei, însă în raport de susținerile părții vătămate, au declarat că a fost posibil ca în timp ce fugeau, să fi pierdut pe drum din banii luați. Pe parcursul cercetării penale, s-a dovedit că într-una din zile, întorcându-se acasă, partea vătămată a găsit pe masa situată în încăpereaunde faptele au fost comise suma de 800 lei, fără a putea da informații cu privire la cine anume a procedat în acest mod. Starea de fapt expusă este dovedită prin: -proces verbal de consemnarea plângerii orale(f.10) -declarația părții vătămate M. I. (f.11-12,14-17) -cuponul de pensii (f. 13) -proces verbal de cercetare la fașa locului și planșa foto(f.18-28) -înscrisuri vizând ridicarea și examinarea fragmentului de urmă digitală ridicat de la locul faptei, inclusiv raport de constatare tehnico- științifică dactiloscopică(f.29-39) -declarațiile martorilor V. I. (f. 40-41), S. A. V. (f.42-47), Boștinaru Sonia C.ia (f.48), Rusneac A.(f.50) și Palcoș Crăciun Vlad I.(f.56- 57) -dovada de ridicare a corpului delict(f.49) -declarațiile inculpaților M. I. (f. 62-71) și P. M.(f.84-98) -raport de constatare tehnico-științifică poligraf(f.194-110) -declarația inculpatului D. B. (f. 129-139) -procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală(f.146,147) În drept faptele inculpatului M. I. care în noaptea de 21/(...), împreună cu inculpatul P. M. a pătruns fără drept în locuința părții vătămate M. I. și pe fondul actelor de violență exercitate i-a sustras acesteia suma de aproximativ 800 lei constituie infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art 192 al. 2 c.p. și tâlhărie prev.de art 211 al. 1 al 2 lit. b alin. 21 lit. a și c C. cu aplicarea art 33 lit. a C. Faptele inculpatului P. M. care în noaptea de 21/(...), împreună cu inculpatul M. I. a pătruns fără drept în locuința părții vătămate M. I., susținându-l fizic și moral pe acesta în exercitarea actelor de violență și sustragerea sumei de aproximativ 800 lei constituie infracțiunea de violare de domiciliu prev.de art 192 al. 2 c.p. și complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev.de art 26 C. rap.la art 211 al. 1 al 2 lit. b, alin. 21 lit. a și c C. cu aplicarea art 33 lit. a C. Cu privire la latura civilă învederăm faptul că M. I. nu se constituie parte civilă, deoarece și-a recuperat suma de bani. Cu privire la persoana inculpatului M. I. menționăm faptul că acesta are vârsta de 28 ani și nu posedă antecedente penale iar cu privire la persoana inculpatului P. M. precizăm că acesta are vârsta de 22 ni și nu posedă antecedente penale. Prin încheierea penală nr.323/(...) a J.ecătoriei S. M. pronunțată în dosar nr. (...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M. I. și P. M. pe timp de 29 de zile din data de (...) până la data de (...). Măsura arestării preventive a fost menținută prin încheierile penale din data de (...), (...), (...). Cu privire la inculpatul P. M. menționăm faptul că s-a dovedit științific(raportul de constatare științifică dactiloscopică nr. 291450/(...)) că fragmentul de urmă digitală ridicat cu ocazia cercetării locului faptelor de pe geamul descris mai sus, aparține acestuia,fiind creat de degetul mare de la mâna dreaptă. Cu privire la faptă inculpatul P. M. a avut o poziție procesuală oscilantă, negând inițial faptele comise după care a revenit și le-a recunoscut, regretându-le. Potrivit expertizei medico-legale psihiatriceefectuată în cauză acesta are discernământul faptelor sale păstrat și l-a avut și la momentul săvârșirii acestora. Din raportul de constatare științifică nr. 291447/(...) rezultă că la examenul poligraf efectuat, inculpatul P. M. a evidențiat reacții specifice comportamentului simulat. Inculpatul M. I. a negat integral faptele comise cu ocazia audierilor la organul de poliție, recunoscându-le apoi cu ocazia audierii de către procuror și de către instanța de judecată după care cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a invocat dreptul de a nu face nici o declarație. Instanța a avut în vedere faptul că prin declarațiile date în faza de urmărire penală, inculpații P. M. și M. I. au prezentat detalii cu privire la modalitatea în care au săvârșit fapta. Astfel inculpatul M. I. în declarația de la filele 70-71 din dosarul de urmărire penală a arătat faptul că în data de (...) împreună cu P. M. a consumat băuturi alcoolice într-un loc amenajat în apropiere de centrul satului T. D. să mai cumpere vin, târziu de miezul nopții și-au dat seama că nu mai au bani și împreună cu P. M., au discutat să meargă să facă rost de bani. Acesta a fost de acord. Ajungând în dreptul casei părții vătămate M. I., au deschis poarta care nu era încuiată și s-au deplasat spre ușa de acces în locuință. Lumina era stinsă și funcționa doar un televizor. Ușa respectivă era încuiată și atunci P. M. a căutat accesul în zona ferestrelor, crezând că găsește vreuna deschisă. Nu a găsit nici o fereastră deschisă și atunci împreună s-au izbit cu umerii în ușă, aceasta a cedat destul de ușor, constatând că partea vătămată dormea pe un pat fiind îmbrăcat în haine de zi. Au intrat amândoi în casă, atunci partea vătămată s-a ridicat pe o parte iar P. M. l-a împins cu mâna în poziția inițială. La fel și M. Ian arată că l-a împins pe M. I., după care având la el un aparat electroșoc, l-a pus în funcțiune,acesta făcând zgomot concomitent cu un circuit electric. Cu cealaltă mână i-a luat din buzunarul pantalonului mai multe bancnote. A ieșit în fugă în drum și de acolo la rețeaua de curent electric în prezența lui P. M. a numărat bancnotele pe care le mai avea constatând că era suma de 200 lei. Aceleași aspecte sunt evidențiate și în declarația inculpatului P. M.(filele 97-98) din dosarul de urmărire penală. Acesta precizează faptul că Moldova I. profitând de starea părții vătămate care este în vârstă și probabil că dormea când au forțat ușa a început să caute prin cameră banii,nu a găsit și atunci l-a prins de haine, apoi l-a împins pe pat și i-a introdus mâna în buzunarul pantalonului, luându-i mai multe bancnote. În momentul în care partea vătămată a fost îmbrâncită peste pat, M. I. i-a pus de câteva ori aparatul electroșoc pe cap și l-a acționat aparatul producând zgomot și lumină. În cuprinsul declarației susmenționate inculpatul P. M. justifică atitudinea sa inițială de negare a faptelor prin aceea că i-a fost frică. În plus Moldova I. i-a spus să nu recunoască nimic în cazul în care poliția ar ajunge la ei. Declarațiile celor doi inculpați se coroborează cu declarația părții vătămate M. I. din faza de urmărire penală în cuprinsul căreia amenționat faptul că târziu în noapte a auzit pe cineva umblând la geamul camerei, apoi a auzit deschizându-se și în casă au intrat 2 persoane bărbați unul înalt și slab și unul mai scund. Aceștia au stins lumina și i- au pus ceva în față ceva luminos și cu steluțe. El s-a ridicat de pe pat cu intenția de a aprinde lumina dar a fost împins înapoi pe pat. În cameră mergea doar televizorul și a observat că bărbatul mai scund de statură avea pe cap un prosop. Bărbatul înalt i-a băgat mâna în buzunarul drept al pantalonilor și i- aluat banii, apoi amândoi au plecat. A ieșit în curte după ei și a văzut că mergeau înspre C. Martorul V. I. în declarația din faza de urmărire penală menționează faptul că M. I. i-a povestit faptul că în noaptea de 21/(...) în jurul orelor 24,30 două persoane pe care nu le cunoaște , una dintre ele purta pe cap un prosop de-al lui luat din prima cameră, au pătruns în locuința lui forțând ușa, l-au lovit cu pumnul în față și i-au sustras din buzunar cei 800 lei. De asemenea martora R. A. arată că în data de (...) în jurul orwlr13,50-14,00 a ajuns la locuința numitului M. I. pentru a-i înmâna pensia și factura de la curentul electric. Imediat ce a intrat în casă a constatat că M. I. este în stare de ebrietate . A procedat la numărarea banilor și își aduce aminte că i-a înmânat 12 bancnote de 50 lei, 40 bancnote de 5 lei și a reținut contravaloarea facturii curentului electric, aproximativ 60 lei iar diferența i-a dat bancnote de 1 leu. Îl cunoaște pe M. I. de când lucrează la oficiul P. și de câte ori primește pensia la domiciliul său vin persoane din sat, consumatori înrăiți de băuturi alcoolice care profită de M. I. și împreună cu el băuturi alcoolice. În data de (...)aflându-se în satul T. a auzit că M. I. a fost bătut și jefuit de bani de către persoane necunoscute. În etapa cercetării judecătorești, inculpatul M. I. a arătat că nu dorește să dea declarație iar inculpatul P. M. a declarat că regretă fapta comisă la termenul din (...) și nu va face nici o faptă penală. Ulterior în cuprinsul declarației din data de (...) același inculpat P. M. a declarat că nu a săvârșit fapta. În ceea ce privește declarația părții vătămate M. I. dată în cursul cercetării judecătorești de unde rezultă că ulterior după incident acesta și-a găsit banii precum și faptul că inculpații nu au pătruns în imobilul fără consimțământul său instanța urmează să considere că respectivele susțineri sunt neveridice, având în vedere faptul că între întrebat fiind cu privire la motivele schimbării declarației nu a putut să justifice gestul său. Totodată instanța va avea în vedere și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză conform căruia partea vătămată M. I. cu privire la care s-a constatat că are capacitate psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale a susținut că i s-au sustras de la locuința sa 800 lei, care după 3 zile i-au fost aduși de infractor după care a reclamat sustragerea sumei la poliție. La termenul de judecată din data de (...) apărătorul inculpatului P. M. a formulat cerere privind schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în furt. Apărătorul inculpatului M. I. a subscris la cererea apărătorului inculpatului P. M., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei de tâlhărie în infracțiunea de furt prev. de art 208 al. 1, 209 lit. a și g C.susținând totodată că infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită de agravanta prev.de art 211 lit. c C. La termenul de judecată din (...) apărătorii ambilor inculpați au învederat faptul că nu mai susțin cererea de schimbare a încadrării juridice. Față de ansamblul probator administrat în cauză instanța a apreciat că vinovăția inculpaților a fost dovedită pentru faptele reținute în sarcina lor prin rechizitoriu astfel încât în temeiul art 345 al. 2 C. va dispune condamnarea lor astfel: M. I. -pentru săvârșirea infracțiunii de:-violare de domiciliu prev. de art 192 al. 2 C. cu aplicarea art 74 lti. A C. și 76 lit. c C. la pedeapsa de 6 luni închisoare -tâlhărie prev.de art 211 al. 1, al. 2 lit. b, al 2 ind 1 lit. a și c C. cu aplicarea art 74 lit. a C. și 76 lit. b C. la pedeapsa de un an închisoare . În temeiul art 33 lit. a și 34 lit. b C. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu consecințele prev.de art 71 și 64 lit. a și b C. P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de: -violare de domiciliu prev. de art 192 al. 2 C. cu aplicarea art 74 lit. a C. și 76 lit. c C. la pedeapsa de 6 luni închisoare -complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev.de art 211 al. 1, al. 2 lit. b, al 2 ind 1 lit. a și c C. cu aplicarea art 74 lit. a C. și 76 lit. b C. la pedeapsa de un an închisoare . În temeiul art 33 lit. a și 34 lit. b C. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu consecințele prev.de art 71 și 64 lit. a și b C. În cazul ambilor inculpați în temeiul art 88 C. s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive (...)-la zi. În temeiul art 350 al. 1 C. instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpaților. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social al faptelor, persoana celor 2 inculpați, care sunt în vârstă de 28 ani M. I., respectiv 22 ani P. M. precum și circumstanța atenuantă prev.de art 74 lit. a C. respectiv lipsa antecedentelor penale. In temeiul art. 191 alin. 1 Cpp, va fi obligat inculpatul M. I. să plătească statului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 600 lei onorariu avocat din oficiu Tomoiagă A. și 300 lei onorariu avocat din oficiu Almaș Alexandra în faza de urmărire penală. In temeiul aceluiași art. 191 alin. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul P. M. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Costul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică în sumă de 85 lei a fost achitat din fondurile M.ui Justiției în contul (...)Z 436 5041XXX000246 deschis la T. B. M.- beneficiar Spitalul de U. Dr. C. O. B. M. . Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, recurs atât P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, cât și inculpații P. M. și M. I., criticând soluția instanței de fond ca nefiind temeinică și legală. În motivarea recursului său, P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a învederat curții că , în ura administrării nemijlocite a probatoriului, instanța de fond a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților dar a dat dovadă de o clemență deosebită prin reținerea unor circumstanțe atenuante și coborârea cuantumurilor pedepselor sub minimul prevăzut de textul incriminator. Astfel, în cauză se impune o reindividualizare judiciară a pedepselor și o majorare a acestora raportat la gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei comise, inculpații acționând împreună împotriva unei persoane în vârstă, profitând de acest aspect și sustrăgându-i acestuia toată pensia. În motivarea recursurilor lor, inculpații au învederat faptul că în mod greșit s-a reținut că aceștia se fac vinovați de comiterea infracțiunii de tâlhărie, în condițiile în care se cunoaște instabilitatea psihică a părții vătămate, care de altfel a fost și expertizată, instabilitate care s-a manifestat și în speță prin aceea că încă din faza de urmărire penală partea vătămată a revenit asupra declarației inițiale și a arăta că și-a găsit banii pe masă, în contextul în care au mai existat astfel de plângeri ale părții vătămate că i-ar fi dispărut bani ca ulterior să-i găsească. De asemenea, partea vătămată este o persoană care consumă des alcool și se cunoaște faptul că în urma consumului exagerat de alcool a căzut de mai multe ori, astfel se explică urmele de lovituri de pe fața și urechile acestuia, mai mult decât atât, partea vătămată nu s-a prezentat la IML în vederea eliberării unui certificat medico-legal. Inculpații au mai arătat că, inițial au recunoscut comiterea faptei deoarece au fost agresați de organele de poliție care le-au și spus ce să declare. În consecință, toate dubiile prezente în speță trebuie să le profite celor doi inculpați. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele: În urma administrării unui vast probatoriu, a analizării atente și detaliate a acestuia, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea. Astfel, s-a reținut pe deplin dovedită vinovăția inculpaților care în noaptea de 21/(...) au pătruns fără drept în locuința părții vătămate M. I., au exercitat asupra acestuia acte de violență și i-au sustras suma de 800 lei. Apărările inculpaților invocate și ca motive de recurs au fost corect înlăturate de instanța de fond cu motivarea că s-au dovedit a fi neveridice și infirmate de restul probelor administrate în cauză. Instanța de fond, în virtutea rolului său activ a răspuns la toate cererile și excepțiile invocate de inculpați, a verificat discernământul părții vătămate, în cauză fiind întocmită o expertiză medico-legală psihiatrică, potrivit concluziilor acesteia, partea vătămată are capacitatea psihică de a aprecia conținutul și consecințele faptelor sale și a avut discernământ la momentul comiterii faptelor de către inculpați. Această probă științifică înlătură susținerile inculpaților cu privire la faptul că partea vătămată a formulat plângere la poliție fără să știe precis dacă a fost sau nu victima unei infracțiuni complexe și anume infracțiunea de tâlhărie. Apoi, cu privire la o altă probă științifică câștigată cauzei și anume raportul de constatare științifică dactiloscopică întocmit în speță se constată că urma digitală ridicată cu ocazia cercetării la fața locului aparține inculpatului P. M. Inculpații au avut atitudini oscilante, au încercat să acrediteze ideea că au fost agresați de organele poliție și de aceea au recunoscut comiterea faptelor. Este greu de crezut că organele de cercetare penală le-au dictat acestora declarații ample în care se arată în mod detaliat modul de comitere a faptei, inclusiv data și locul de unde a fost cumpărat de către inculpatul M. aparatul cu electroșocuri. De altfel, inculpații nu au formulat plângeri penale împotriva polițiștilor care se presupune că i-au agresat și ulterior au revenit fără altă motivare asupra declarațiilor inițiale. Mai exact, în fața instanței de recurs, inculpatul M. a venit cu o nouă interpretare, arătând că urmele papilare de pe geam se explică prin faptul că inculpatul P. s-a apropiat de geam dorind să vadă dacă partea vătămată, care anterior îi invitase la el, se află în interiorul locuinței sale. Faptul că partea vătămată a revenit asupra declarațiilor inițiale se explică în primul rând prin aceea că la scurt timp de la comiterea faptei și- a recuperat banii și că acesta provine din aceeași comunitate restrânsă din care provin și inculpații, declarația părții vătămate din faza cercetării judecătorești fiind în mod evident părtinitoare. Așa fiind, curtea apreciază pe deplin dovedită vinovăția inculpaților, prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză conform art.63 și următoarele. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpaților se va ține seama de criteriile stabilite de art.72 C., de pericolul social deosebit de ridicat al faptelor comise dar pe de altă parte atitudinea părții vătămate care ni mai dorește tragerea la răspundere penală a inculpaților, fiind mulțumit de faptul că și-a găsit banii la scurt timp de la incident, de persoanele inculpaților, care, deși nesinceri în cursul procesului penal, au avut un comportament bun înainte de comiterea faptei, fiind la prima confruntare cu legea penală, împrejurare ce atenuează răspunderea penală potrivit art.74 lit.a C.. Față de cele de mai sus, în baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.penală va admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr.8 din data de (...) a J.ecătoriei S. M., pe care o va casa în parte, cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților P. M. și M. I. Rejudecând cauza în limitele de mai sus, va majora cuantumul pedepsei aplicată inculpatului P. M. de la 6 luni la 9 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu și de la 1 an la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, aceste pedepse fiind în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului. De asemenea, va majorează cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M. I., de la 6 luni la 9 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu și de la 1 an la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, pedepsele aplicate finnd în măsură să contribuie la împlinirea scopurilor pedepsei așa cum sunt reglementate de art.52 C.. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b C.pr.penală va contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 2 ani închisoare în regim de detenție. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art.88 C.penal va deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul detenției preventive începând cu data de (...) la zi. În baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P. M. și M. I. împotriva aceleiași sentințe. În baza art.189 C.pr.penală va stabili sumele de câte 75 lei ca onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.N. C. S. și av.M. M. M., sume ce se vor avansa din FMJ. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va obliga pe inculpații P. M. și M. I. să plătească sumele de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: În baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.penală admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr.8 din data de (...) a J.ecătoriei S. M., pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților P. M. și M. I. Rejudecând cauza în limitele de mai sus, majorează cuantumul pedepsei aplicată inculpatului P. M., fiul lui M. și D., născut la data de (...), aflat în Penitenciarul Gherla, de la 6 luni la 9 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu și de la 1 an la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie. Majorează cuantumul pedepsei aplicată inculpatului M. I., fiul lui I. și T., născut la data de (...), aflat în Penitenciarul Gherla, de la 6 luni la 9 luni închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu și de la 1 an la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie. În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b C.pr.penală contopește pedepsele stabilite, urmând ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare în regim de detenție. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art.88 C.penal deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul detenției preventive începând cu data de (...) la zi. În baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P. M. și M. I. împotriva aceleiași sentințe. În baza art.189 C.pr.penală stabilește sumele de câte 75 lei ca onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.N. C. S. și av.M. M. M., sume ce se vor avansa din FMJ. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă pe inculpații P. M. și M. I. să plătească sumele de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI L. M. ANA C. M. R. G. M. V.-G. Red.M.R./S.M.D. 4 ex./(...) J..fond.C. V.Georgiana
← Decizia penală nr. 1723/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 395/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|