Decizia penală nr. 1237/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/A2
DECIZIA PENALĂ 1237/R/2011
Ședința nepublică din 10 august 2011
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : I. C. M., judecător JUDECĂTORI : L. H.
: M. B. GREFIER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T.
C. reprezentat prin procuror : D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. M. împotriva încheierii f.n. din (...) a T. C., având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărător ales av.Pîrva I. Ines din cadrul baroului C. cu împuternicire la dosar și traducător limba germană Naghi Ina M..
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, doamna traducător Naghi Ina
Mari, traducător autorizat de limba germană, identificată de către instanță cu actul de identitate CI seria KX 6., căreia Curtea îi aduce la cunoștința că, potrivit dispozițiilor art. 128 alin.3 Cod procedură penală raportat la art.85
Cod procedură penală, urmează să depună jurământ în cauză și care prezintă autorizația nr. 19212 eliberată de Ministerul Justiției,
După depunerea jurământului, instanța pune în vedere traducătorului autorizat de limbă germană Naghi Ina-Mari să traducă tot ce se discută în cauză.
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul M. M., prin traducătorul autorizat, arată că își însușește recursul formulat în cauză.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului M. M., solicită admiterea recursului promovatîmpotriva încheierii penale f.n. a T. C. din data de (...), prin care verificându- se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive s-a continuat a se dispune această măsură, solicitând a se constata că nu mai subzistă acele temeiuri care au determinat luarea măsurii și nici temeiuri noi care să justifice această menținere de privare de libertate.
Întrucât acesta este al doilea recurs promovat împotriva soluției pronunțată de Tribunalul Cluj, și întrucât o bună parte a motivării instanței de fond este reiterată în cuprinsul încheierii pe care o atacă acum, invocă anumite aspecte doar privitoare la noile motive care au determinat instanța de fond să pronunțe o astfel de soluție. A., se arată că, în data de 3 august
2011 a început cercetarea judecătorească, situație în care a avut loc luarea declarației inculpatului și a celor două părți vătămate. Din cuprinsul declarației celor două părți vătămate, instanța de fond reține că acestea au resimțit o stare de puternică jenă și stânjeneală raportat la evenimentele din anul 2003, care trăiesc intens trauma petrecută atunci. Fără îndoială că acest lucru este real. Dar, din punctul său de vedere, raționamentul instanței de fond este ușor răsturnat în sensul că instanța trebuie să judece pornind de la două chestiuni : respectarea cu prioritate a prezumției de nevinovăției și a principiului in dubio pro reo. Potrivit dispozițiilor legale declarația părții vătămate constituie probă doar în situația în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Prin urmare simplul fapt de a rezona ca instanță la starea emoțională a părților și a justifica că această emoție raportată la anumite fapte care încă nu au fost demonstrate, nu constituie în nici un caz motiv temeinic care să justifice privarea lui de libertate.
O a doua chestiune asupra căreia se apleacă instanța de fond o reprezintă încercarea de a justifica pericolul social concret pe care l-ar genera persoana inculpatului în situația în care ar dispune de libertatea sa.
Se arată astfel că datorită modalității care se conturează că s-ar fi săvârșit această infracțiune s-ar crea o reacție negativă în rândul comunității. A. aspect este coroborat de instanța de fond cu reiterarea considerentelor referitoare la rolul de portavoce al mijloacelor de mass media.
Există la dosar câteva articole care apar exact în ziua când este fixat termen de judecată și i se pare absolut o chestiune făcută pro causa ca să se reitereze acest pericol social.
In realitate, așa cum a demonstrat inculpatul a fost în stare de libertate din anul 2004 până în 2011. Din anul 2004 până în 2008, pentru că nu l-a căutat nimeni, deși a avut același domiciliu stabil, există depuse la dosar cazierele judiciare emise de autoritățile austriece și de autoritățile sârbe. Inculpatul nu a săvârșit nici o infracțiune. Din punctul său de vedere este un cetățean exemplar. Există un dosar penal împotriva sa, se instrumentează cercetarea judecătorească dar până la proba contrarie este nevinovat.
Consideră că a concluziona că este necesar a-l priva de libertate prin simplul fapt că două părți vătămate s-au plâns în fața instanței de judecată, i se pare o argumentare forțată în încercarea de a justifica menținerea stării de arest.
Din acest punct de vedere, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar crea nici un fel de pericol social concret în comunitatea în care se află, nu sunt îndeplinite condițiile legale, motiv pentru care solicită a se constata că temeiurile care au stat la baza arestării lui nu mai subzistă și de asemenea nu au fost demonstrate convingător nici un fel de temeiuri noi care să justifice menținerea acestei stări.
A.ea sunt considerentele pentru care solicită admiterea recursului. Reprezentantul M.ui P., solicită ca în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b
C.pr.pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de către inculpatul
M. M. împotriva încheierii penale din data de (...) a T. C., încheiere prin care instanța investită cu judecarea fondului cauzei a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpat și a menținut această măsură, pentru următoarele motive:
In opinia sa, în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, prelungirea și menținerea ei ulterioară. A., sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C.pr.pen., în sensul că există indicii și probe cu privire la faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este trimis în judecată. Cu privire la existența acestor indicii și probe s-a pronunțat în repetate rânduri atât instanța fondului cât și instanța decontrol judiciar, cu ocazia luării măsurii arestării preventive, prelungirea acestei măsuri și menținerea acesteia.
De aceea, solicită a se avea în vedere ceea ce s-a statuat și în jurisprudența națională și în jurisprudența CEDO că în acest moment când discutăm despre menținerea măsurii arestării preventive, indiciile și probele despre care face vorbire textul de lege, nu trebuie să aibă forța juridică de a duce la condamnarea inculpatului pentru faptele cu privire la care a fost sesizată instanța ci doar la bănuiala rezonabilă că ar fi comis aceste fapte. Apreciază că nu numai din declarațiile părții vătămate ci și din celelalte probe ale dosarului cauzei există cu prisosință această bănuială.
De asemenea, în opinia sa ca și a instanție de fond sunt întrunite și condițiile prev.de art.148 lit.f C.pr.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumate a fi săvârșite de inculpat este mai mare de 4 ani închisoare, pentru că vorbim despre infracțiunea de trafic de persoane prev.de art.12 din Legea nr.678/2001 și este îndeplinită și cea de a doua condiție, respectiv lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Așa cum a arătat și instanța fondului, faptele pentru care este învinuit inculpatul în acest moment provoacă în rândul conștiinței membrilor societății un puternic impact negativ. Faptul că a trecut o anumită perioadă de la momentul săvârșirii acestor fapte până în prezent nu a estompat acest impact negativ.
In altă ordine de idei, solicită a se avea în vedere că printre cele patru situații considerate de către jurisprudența CEDO și jurisprudența națională ca fiind rezonabile pentru a menține în stare de arest o persoană bănuită de a fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală este și acea situație în care există temerea că inculpatul se va sustrage de la urmărire penală sau de la judecarea cauzei.
Ori, în această cauză este dovedit pe deplin că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală o perioadă îndelungată de timp și în circumstanțele în care nu are un domiciliu în România, există riscul ca odată pus în libertate s-ar sustrage de la judecarea cauzei.
Apreciază că în această fază procesuală măsura arestării preventive a inculpatului se impune a fi menținută în continuare.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului formulat de către inculpat.
Inculpatul M. M., având ultimul cuvânt, arată că susține cele precizate de apărătorul său și dorește să precizeze următoarele :
Dacă ar fi vrut să se sustragă de la cercetare ar fi suficiente ocazii să o facă. Mai întâi a fost reținut în Austria, apoi a fost eliberat. După 4 luni a fost reținut în Ungaria și a fost liberat și atunci. Susține că o persoană care dorește să se sustragă cercetării nu se duce să lucreze. Ar dori să atragă atenția și asupra faptului că în mandatul internațional de arestare s-a precizat că a vândut două fete minore la prețul de 3.000 euro. S-a precizat că nu este vorba de minore ci de persoane majore. Consideră că nu există motive pentru ca să rămână în continuare arestat și acest lucru ar fi vrut să- l explice .
Consideră că principalul motiv pentru care este arestat este că se consideră că s-a sustras timp îndelungat cercetării. De fiecare dată când a fost citat a dat un semn de viață cu o singură excepție, atunci când a fost în spital ca urmare a infarct-ului pe care l-a suferit. Chiar și actele medicale sunt la dosar însă procurorul consideră că nu există astfel de dovezi. Nu este o persoană certată cu legea, nu a avut de a face niciodată cu organele de cercetare.
Menționează că are posibilitatea să rămână în C. până la sfârșitul judecării cauzei. Speră să fie pus în libertate.
C U R T E A :
Deliberând reține că prin încheierea penală din 3 august 2011, Tribunalul Cluj în temeiul art. 3002 Cod P. Penală rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod P. Penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. M., fiul lui Z. și I., născută la data de (...) în Belgrad, Republica Serbia, în prezent aflat în arestul IPJ C., măsură pe care o menține. În baza art.192 al.3 Cod P. Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin rechizitoriul M.ui P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. a fost trimis în judecată inculpatul M. M., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal. Sub aspectul stării de fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în cursul anului 2003, inculpatul, în baza unei rezoluții infracționale unice și în înțelegere cu numita M. M., le-a racolat, prin inducere în eroare, pe părțile vătămate I. (fostă B.) N. și V. (fostă C.) V., a procurat documentele necesare transportării acestora în Austria, iar la sosirea părților vătămate în această țară, le-a preluat și le-a transportat la barul „. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Prin Încheierea penală nr. 620/(...) a T. C. s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M. M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, prin încheierea penală din data de (...) a T. C. s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii penale nr. 620/2004 a T. C., începând cu data de (...), ora 13,oo și până la data de (...), ora 13,oo. Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 1 iulie 2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 28 iulie 2011. La data de (...) s-a fixat un termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, la primirea dosarului. Verificându-se din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că în cauză sunt indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală. A., fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus sunt declarațiile părților vătămate, ale numitei M. M., ale martorilor C. C. A., C. L., I. M. T., B. O., C. M. L., procese verbale de recunoaștere după planșe foto, comisiile rogatorii efectuate în Austria, etc. La termenul de azi a fost declanșată cercetarea judecătorească, fiind ascultat inculpatul și cele două părți vătămate, iar audierea nemijlocită a părților vătămate a fost de natură a le crea acestora sentimente profunde, de furie, de jenă, pe care părțile vătămate, așa cum au declarat au încercat îndelung să și le reprime prin „. evenimentelor legate de acuzațiile ce i se aduc inculpatului. Cu ocazia audierii părților vătămate instanța a perceputîncă o anumită labilitate legată de procesul retrăirii unor situații faptice la care au participat. Desigur că apărarea inculpatului a invocat că aceste probe reprezintă practic punerea în aplicare a unui scenariu construit de cineva, fără a se contura până în acest moment cu prea multă precizie de către cine anume a fost pus la punct și care ar fi fost mobilul, însă toate aceste chestiuni urmează a fi verificate de către instanța de judecată pe parcursul cercetării judecătorești abia declanșate. În acest moment, putem spune fără echivoc că la dosar există indicii, constituite din date și informații, și chiar probe, în sensul prevederilor art. 63 din Cod P. Penală, care conturează presupunerea legitimă că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care este cercetat. În ceea ce privește existența celor două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f Cod P. Penală, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 5 ani închisoare. Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele au fost comise, inculpatul se pare că ar fi câștigat încrederea părților vătămate tocmai prin faptul că provine dintr-o cultură unde seriozitatea și principialitatea este foarte apreciată. Din declarațiile părților vătămate, audiate azi în instanță, dar și din cele date în faza de urmărire penală, instanța a reținut că și inculpatul ar fi întărit susținerile numitei M. M., legate de locurile de muncă potențial găsite pentru părțile vătămate. Toate aceste aspecte de natură să evidențieze gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, nu poate fi disociat de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea sa în libertate, perceput ca reacție colectivă a comunității din care provin victimele, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient de prompt, că legea nu este aplicată cu hotărâre. Nu în ultimul rând trebuie remarcat că acest gen de fenomen infracțional se află în atenția opiniei publice, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale, ca portavoce a cetățeanului obișnuit, de nenumărate ori consumatorii de presă fiind avizați de pericolele ce-i pot aștepta în condițiile în care dau curs unor oferte de muncă în străinătate acceptate în alte condiții decât cele prin agențiile guvernamentale și prin firmele specializate și autorizate în acest sens. Nu mai puțin real este și faptul că de la data comiterii presupuselor fapte penale a trecut o perioadă de timp foarte substanțială, însă nu din vina organelor judiciare ci din cea a inculpatului care s-a sustras urmăririi penale, acest lucru rezultând din declarația dată în calitate de martor de numita M. M. în luna martie 2008 (vol. fila 244), de unde a rezultat că încă de la începutul cercetărilor și după arestarea numitei M. aceasta l-a avizat pe inculpat despre faptul că și față de persoana sa s-a început urmărirea penală și chiar l-a sfătuit să nu vină în țară, ei personal fiindu-i mai de folos sprijinul financiar al inculpatului din exteriorul țării. De asemenea instanța a arătat că trecerea timpului șterge din memoria publică caracterul grav al faptelor și implicit pericolul pentru ordinea publică se estompează, însă de asemenea nu trebuie uitat nici faptul că readucerea în atenția opiniei publice a unei știri că inculpatul, urmărit de 7 ani a fost adus în fața organelor judiciare pentru judecarea cauzei, este de natură a redeștepta interesul pierdut și așadar gravitatea faptelor este din nou aptă să tragă atenția publicului larg. Așa cum s-a arătat, însăși reacția părților vătămate, cu ocazia audierii lor, este de natură a demonstra că pericolul concret al faptei, ca și componentă a celui pentru ordinea publică, vorbește de la sine despre necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului. De altfel Convenția Europeană privind Apărarea D. Omului și Libertăților Fundamentale impune ca singură condiție pentru arestarea preventivă a unei persoane existența unor motive verosimile de a bănui că persoana respectivă a comis o infracțiune. Ulterior practica Curții E. a D. Omului a statuat, că după un anumit interval, bănuiala legitimă a comiterii unei infracțiuni nu mai este suficientă pentru a determina menținerea arestului și a cristalizat patru temeiuri suplimentare care pot justifica o detenție legitimă. Unul dintre acestea este și tulburarea ordinii publice, dar nici acest temei nu este suficient după trecerea unui interval de timp, deoarece scurgerea timpului este de natură a estompa reacția colectivității față de anumite fapte. Apreciem că în prezenta cauză, deși a trecut un interval de timp substanțial de la comiterea faptelor, arestarea inculpatului, ci s-a petrecut cu nici două luni de zile în urmă a redeșteptat interesul opiniei publice pentru mersul anchetei. Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care a menținut-o în continuare, apreciind că la acest moment procesual, anterior audierii martorei M. M., care este în speța de față martorul cheie, și despre care inculpatul bănuiește că ar fi urzit un plan de răzbunare față de persoana sa, numai măsura arestării preventive ar garanta buna desfășurarea a anchetei penale, cu consecința aflării adevărului în cauză. În continuare s-a considerat că menținerea stării de arest a inculpatului este necesară și din considerente de echitate, având în vedere că numita M. M., cercetată în aceeași cauză și pentru aceeași faptă a fost arestată preventiv timp de mai bine de 1 an și 3 luni de zile, în condițiile la care, la vremea respectivă, și față de inculpata M. M. exista posibilitatea achitării sale, așa cum există în continuare și în privința inculpatului. În temeiul art. 192 al.3 Cod P. Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal inculpatul solicită admiterea recursului promovat împotriva încheierii penale f.n. a T. C. din data de (...), prin care verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive s-a continuat a se dispune această măsură, solicitând a se constata că nu mai subzistă acele temeiuri care au determinat luarea măsurii și nici temeiuri noi care să justifice această menținere de privare de libertate. În motivarea recursului se arată că, în data de 3 august 2011 a început cercetarea judecătorească, situație în care a avut loc luarea declarației inculpatului și a celor două părți vătămate. Din cuprinsul declarației celor două părți vătămate, instanța de fond reține că acestea au resimțit o stare de puternică jenă și stânjeneală raportat la evenimentele din anul 2003, care trăiesc intens trauma petrecută atunci, însă potrivit dispozițiilor legale declarația părții vătămate constituie probă doar în situația în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă. Prin urmare simplul fapt de a rezona ca instanță la starea emoțională a părților și a justifica că această emoție raportată la anumite fapte care încă nu au fost demonstrate,nu constituie în nici un caz motiv temeinic care să justifice privarea lui de libertate. De asemenea se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar crea nici un fel de pericol social concret în comunitatea în care se află, nu sunt îndeplinite condițiile legale, motiv pentru care solicită a se constata că temeiurile care au stat la baza arestării lui nu mai subzistă și de asemenea nu au fost demonstrate convingător nici un fel de temeiuri noi care să justifice menținerea acestei stări. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat încauză este nefondat. Din examinarea dosarului aflat pe rolul T. C. rezultă că prin rechizitoriul M.ui P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. a fost trimis în judecată inculpatul M. M., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal. Prin Încheierea penală nr. 620/(...) a T. C. s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M. M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, prin încheierea penală din data de (...) a T. C. s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii penale nr. 620/2004 a T. C., începând cu data de (...), ora 13,oo și până la data de (...), ora 13,oo. Condițiile reglementate de art. 148 lit f Cod procedură penală subzistă și în prezent, astfel că faptele pentru care este cercetat inculpatul prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care rezidă din natura și gravitatea infracțiunii comise, urmările acesteia și rezonanța socială negativă produsă în comunitate. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Prin prisma dispozițiilor art. 5 din CEDO , măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. În plus, Curtea va reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al C. E. a D. O. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni";, măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe. Instanța de fond în mod corect a apreciat că în momentul procesual actual procedând la verificarea legalității și temeiurile măsurii arestării inculpatului se impune în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b Cod procedură penală menținerea măsurii arestării preventive a acestuia, deoarece din momentul arestării și până în prezent nu au intervenit temeiuri noi, care să justifice punerea acestuia în libertate, dimpotrivă urmează să pronunțe o soluție prin prisma disp. art. 345 C.p.p. De asemenea susținerea nevinovăției de către inculpat nu constituie un element determinant și suficient pentru punerea acestuia în libertate, beneficiind de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii în virtutea art. 5 indice 2 C.p.p.. În contextul celor expuse mai sus, nu este oportună nici înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, raportat și la disp. art. 139 C.p.p. A. potrivit art. 139 C.p.p. o măsură preventivă poate fi înlocuită cu o altă măsură preventivă când temeiurile care au stat la luarea măsurii, în speță cea a arestării , s-au schimbat. Înlocuirea trebuie să fie consecința unei schimbări relevante a situației inculpatului sau a faptelor săvârșite de către acesta , ceea ce în speță până în prezent nu s-a constatat. Ca atare, Curtea în baza art. 385 15 pct.1 lit. b) C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul de inculpatul M. M., împotriva încheierii penale f.nr. din 3 august 2011 a T. C.. Stabilește în favoarea traducătorului Naghi Ina Mari suma de 46,30 lei + TVA reprezentând 1(una) oră de traducere simultană, suma ce se va indexa potrivit art. 2 din Ordinul nr. 772/C din 5 martie 2009 a MJLC. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. M., împotriva încheierii penale f.nr. din 3 august 2011 a T. C. Stabilește în favoarea traducătorului Naghi Ina Mari suma de 46,30 lei + TVA reprezentând 1(una) oră de traducere simultană, suma ce se va indexa potrivit art. 2 din Ordinul nr. 772/C din 5 martie 2009 a MJLC. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 august 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. C. M. L. H. M. B. GREFIER M. B. Red.ICM/ICM 4 ex. - (...)jud.fond.C. L.
| ← Decizia penală nr. 2019/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 204/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
