Decizia penală nr. 1248/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1248/R/2011
Ședința publică din 17 august 2011
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE : M. Ș., judecător
JUDECĂTORI : C. I.
: A. D. L.
GREFIER : L. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție - D. - S. T. C., reprezentat prin procuror D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. N. O., împotriva încheierii penale din data de (...), pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului B. Năsăud, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată prin R. DIICOT nr.37/D/P/2010 pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplic.art.33 lit.a C.penal și art.14 lit.c din Legea
143/2000.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. N. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Borz B. Ana M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, considerând că termenul rezonabil a fost depășit, inculpatul fiind arestat de aproape un an, ori, față de jurisprudența C., un termen de un an este prea mare depășind rezonabilitatea. Î. recurată este nemotivată în sensul că aceasta este extrem de vagă care echivalează cu însăși nemotivarea. În data de 15 iunie 2011, inculpatul a dat o declarație prin care acesta nu recunoaște comiterea faptei însă această poziție procesuală a fost sancționată de către instanță prin menținerea în arest. Ceilalți inculpați sunt liberi, ori, consideră că astfel inculpatul nu a mai fost tratat în mod egal cu ceilalți coinculpați. C. că în menținerea unei astfel de măsuri privative de libertate ar trebui să se țină seama și de personalitatea inculpatului. Inculpatul provine dintr-un mediu familial bine integrat și nu are antecedente penale. Astfel, solicită admiterea recursului cu consecința înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatului putându-i-se stabili obligații pe care să le respecte. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii penale recurate. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea stării de arest în sensul că temeiurile care au stat la baza luării acesteia, nu s-au schimbat. În cauză sunt îndeplinite condițiile art.143 C.pr.pen., în sensul că sunt indicii și probe cu privire la infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul dar sunt îndeplinite și condițiile prev.de art.148 lit.f C.pr.pen. Apreciază că în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Situația celorlalți inculpați nu are relevantă cu privire la starea de arest a inculpatului. Pe de altă parte, în acest moment, indiciile și probele nu trebuie să aibă forța juridică probantă care să conducă la condamnarea inculpatului. R. la durata rezonabilă a stării de arest, jurisprudența C. a statuat că este legată în mod consecvent de modalitatea în care se administrează justiția și de complexitatea cauzei. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. N., având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 4 august 2011, Tribunalul Bistrița Năsăud în baza art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M. N.-O., fiul lui V. și A., născut la data de (...) în B., CNP: 1., domiciliat în B., str. Intrarea Pârcălabului, nr. 3, sc. B, ap. 13, județul B.-N. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin R. nr. 37D/P/2010 din 3 februarie 2011, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul M. N. O. zis „Oli";, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal din Legea nr. 143/2000, art. 4 al. 2 din Legea nr. 143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și cu reținerea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 alături de alți coinculpați. În esență, prin actul de acuzare s-a reținut în sarcina inculpatului că în perioada mai-septembrie 2010 a procurat, a deținut fără drept, a oferit spre consum și a vândut în mai multe rânduri, pe raza municipiului B. sau a altor localități din județ, diferite cantități de droguri de mare risc „4- metilmetcatinonă";, cunoscută sub denumirea de „. de baie";, încasând diferite sume de bani și că în aceeași perioadă de timp a procurat și deținut pentru consum propriu, în mai multe rânduri același drog de mare risc, pe care l-a consumat. Măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpatul M. N. O. prin Î. penală nr. 52/CC/(...) a Tribunalului B.-Năsăud pe durata a 29 de zile, precum și față de coinculpații O. C. E., N. M. A., T. I. și C. R. L., iar ulterior a fost prelungită succesiv cu câte 30 de zile, ultima dată prin Î. penală nr. 1/CC/2011 a Tribunalului B.-Năsăud din data de (...), definitivă prin Î. penală nr. 1/R/(...) a Curții de A. C. Instanțele care au dispus luarea și apoi prelungirea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului au apreciat că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 143 și 148 lit. f) Cod procedură penală precum și cele reglementate de art. 136 Cod procedură penală, referitoare la scopul măsurii preventive. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior, prelungirii măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent. Astfel, s-a constatat că la dosar există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptelepentru care este trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu nr. 37D/P/2010 al Direcția de I. a I. de C. O. și T. - B. T. B.-N. De asemenea, sunt îndeplinite cumulativ și cerințele art. 148 lit. f) Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest din urmă aspect a rezultat din natura infracțiunilor comise, din modul concret în care au fost săvârșite, reflectat în numărul mare al actelor materiale componente ale infracțiunilor continuate de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, de numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracțională care a făcut obiectul dosarului nr. 37/D/P/2010, dar și din rezonanța negativă a faptelor în rândul comunității locale, în contextul în care faptele de acest gen au luat amploare în ultima vreme și necesită o reacție mai fermă din partea organelor judiciare. Într-adevăr potrivit art. 5 paragraf 3 din C. orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prev. de parag.1 lit c al art. 5 are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. În aplicarea și interpretarea acestui articol Curtea europeană a statuat însă, în mod constant, că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luând în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. ( cauza Labita c. Italiei). Ori, față de amploarea activității infracționale a inculpatului, care a atras în cercul infracțional și alte persoane și față de natura și gravitatea infracțiunilor comise și a consecințelor acestora asupra unui grup social vulnerabil tribunalul apreciază că, în acest moment, interesul public primează exercitării de către inculpat a dreptului la libertatea și siguranța persoanei garantat prin art. 5 al C. Astfel, menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Totodată, un alt criteriu foarte important în aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției îl reprezintă și complexitatea cazului (cauza Wemhoff c. Germaniei), astfel că se constată că în prezenta cauză autoritățile au depus diligențele necesare, de la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, respectiv 14 septembrie 2010 și până în prezent s-au efectuat cercetări față de un număr mare de persoane, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, pronunțându-se o hotărâre față de 5 dintre aceștia, s-a început cercetarea judecătorească față de inculpații ce nu s-au prelevat de prevederile art. 3201 Cod procedură penală, în prezent procedându-se la audierea martorilor. Pe de altă parte, la stabilirea duratei rezonabile a detenției se ține seama și de atitudinea părților în proces. Ori, inculpatul a negat comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată, neexistând garanții că lăsat în libertate nu va încerca să influențeze martorii, cu atât mai mult cu cât la următorul termen de judecată urmează a fi audiați în calitate de martori, la cererea inculpatului, părinții acestuia. Pentru considerentele arătate, instanța a constatat că subzistă și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive ainculpatului și că privarea de libertate se justifică a fi menținută față de acesta și pentru perioada următoare, pentru buna desfășurare a procesului penal. Așadar, în baza art. 3002 rap. la art.1. Cod procedură penală, instanța a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul M. N. O. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. N. O. solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, cu motivarea că termenul rezonabil al arestării preventive a fost depășit, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Analizând actele dosarului, Curtea reține că atunci când a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în baza disp.art.300/2 C.pr.pen., în mod corect instanța de fond a reținut că indiciile temeinice care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul M. N. O. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.2 și art.4 alin.2 din Legea 143/2000, ambele cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., nu s-au modificat, însă în ceea ce privește cea de-a doua condiție care a stat la baza arestării sale, respectiv pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă pentru ordinea publică, în momentul de față, nu mai subzistă. Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 14 septembrie 2010, fiind trimis în judecată la 03 februarie 2011, în cauză începând cercetarea judecătorească cu audierea inculpatului și a unui număr de 2 martori, urmând ca la celelalte termene să fie administrate alte probe testimoniale în apărarea inculpatului și în acuzare. Probele și indiciile temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată nu s-au modificat, însă având în vedere perioada de timp scursă de la momentul luării măsurii arestării preventive coroborată cu conduita inculpatului anterior săvârșirii faptei și pe timpul procesului, la acest moment se poate considera că lăsarea sa în libertate nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și prin urmare, că temeiurile care au determinat arestarea nu mai impun menținerea acesteia. Curtea Europeană în jurisprudența sa, a expus 4 motive fundamentale pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acesta să împiedice efectuarea justiției, să comită noi infracțiuni sau să tulbure ordinea publică. În cazul fiecăruia din aceste motive, inclusiv tulburarea ordinii publice pentru care inculpatul a fost arestat și menținut pe o perioadă de aproximativ 1 an, trebuie să existe motive concrete și fapte de natură să indice că eliberarea arestatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (cauza Calmanovici c.României). În ceea ce-l privește pe inculpat, la acest moment nu există probe sau elemente de natură a suspecta faptul că acesta ar încerca să împiedice buna derulare a procesului penal prin influențarea unor martori, elemente care, de asemenea, nu pot fi invocate în mod abstract, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (cauza Beccies c.Moldovei). În consecință, chiar în situația unor fapte grave, cum sunt cele pentru care inculpatul este cercetat, în condițiile în care pericolul concret pentru ordinea publică a fost analizat tocmai prin prisma gravității infracțiunilor, după trecerea unui interval de timp destul de îndelungat, acest criteriu nu mai este suficient pentru a menține inculpatul în stare de arest preventiv. Având în vedere că, de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent, s-a scurs o durată de timp de aproximativ 1 an, că elementele ce au stat la baza reținerii disp.art.148 lit.f C.pr.pen. în cursul urmăririi penale și în cursul judecății la instanța de fond, nu mai sunt de actualitate, se poate concluziona că privarea de libertate nu se mai justifică, aceasta depășind termenul rezonabil prev.de art.5 par.3 din C., iar pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta este mult diminuat. Potrivit art.5(3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată în condițiile prev.de art.5(1) din aceeași convenție, (aplicabil și în cauza de față) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Acest text de lege este destinat să asigure că o persoană nu va petrece un timp nedeterminat în arest preventiv și de asemenea că acesteia îi este respectată prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate și chiar dacă suspiciunea că s-a comis o infracțiune gravă poate justifica privarea de libertate nu trebuie să se ignore celelalte principii și drepturi fundamentale. Termenul rezonabil trebuie apreciat în raport cu motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă, complexitatea cauzei, durata detenției în raport cu infracțiunea, comportamentul inculpatului, pedeapsa prevăzută de lege, conduita organelor judiciare, dar mai ales durata detenției de la arestare și până la judecarea sa în primă instanță. Față de cele reținute mai sus, și în raport de împrejurarea că pe lângă gravitatea faptei, motivul invocat pentru luarea măsurii arestării preventive și apoi a menținerii acestei măsuri a fost acela al protejării ordinii publice, Curtea apreciază că chiar dacă acestea au existat la început și s-au menținut în timp, după o perioadă pericolul concret pentru ordinea publică trebuie reapreciat și în același timp durata detenției preventive nu poate să depășească anumite limite. In cauza Tomasi contra Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „se poate considera în mod rezonabil că o tulburare a ordinii publice exista la început, dar trebuia să se fi risipit după un anumit timp „ iar în cauza Letellier contra Franței Curtea a admis că" prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp. T., un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică."; Față de cele reținute mai sus, Curtea apreciază că durata detenției inculpatului s-a prelungit peste termenul rezonabil prevăzut de lege, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și apoi a menținerii acestei măsuri s-au modificat și nu mai impun în continuare privarea de libertate. Pentru a asigura prezența inculpatului la judecată și desfășurarea în bune condiții a procesului penal, pentru a preveni săvârșirea altor infracțiuni de genul pentru care este cercetat, instanța apreciind că se impune luarea unei alte măsuri preventive mai puțin restrictivă, în baza art.139 C.pr.pen. va înlocui măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara prev.de art.1451 C.pr.pen. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va fi ținut să respecte următoarele obligații prev.de art.145 alin.11 C.pr.pen. : să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; să se prezinte la poliția de domiciliu, conform programului de supraveghere pe care organul de poliție îl va stabili sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințareainstanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Conform art.145 alin.3 C.pr.pen. se va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Văzând și disp.art.192 alin.3 C.pr.pen. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul: M. N. O. - fiul lui V. și A., născut la (...) în B., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale f.nr. din data de (...) a Tribunalului B.-Năsăud, pe care o casează în întregime. Rejudecând, în baza art. 1451 C.pr.pen. înlocuiește măsura arestării preventive luată față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi țara, iar în baza art. 145 alin. 11 și art. 1451 C.pr.pen. impune acestuia, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, următoarele obligații: a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză; b) să se prezinte la Secția de poliție în raza teritorială a căreia își are domiciliul în vederea derulării programului de supraveghere, ori de câte ori va fi chemat; c) să nu își schimbe locuința din municipiul B., str. Intrarea Pârcălabului nr. 3 sc. B ap. 13, jud. B.-Năsăud decât cu încuviințarea prealabilă a instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 145 alin. 34 C.pr.pen. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei, cu titlu de onorariu în favoarea apărătorului desemnat din oficiu. Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, M. Ș. C. I. A. D. L. L. S. red.C.I./A.C. 4 ex. - (...) jud.fond.P. L.
| ← Decizia penală nr. 1418/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 132/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
