Decizia penală nr. 1284/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1284/R/2011

Ședința publică din 31 august 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A.

JUDECĂTORI : A. D. L.

: V. C. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. : V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul A. V., împotriva sentinței penale nr.171/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. T. ( rejudecare dosar nr.(...) ), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.215 alin.1,2 și 3 , art.288 alin.1, art.290 și art.291 C.penal cu aplic.art.33 lit.a și art.37 lit.a și b C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul A. V. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.P. Purcărin, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul condamnatului arată că în memoriul de recurs a solicitat rejudecarea cauzei cu consecința administrării de probatoriu și comunicării de relații de la una din părțile vătămate. A. că procedura de citare este îndeplinită doar cu inculpatul. Pe fondul cauzei, susține cererile în probațiune pe care inculpatul le formulează în măsura în care se va admite solicitarea de rejudecarea cauzei.

Reprezentantul Parchetului consideră recursul inculpatului ca nefondat solicitând respingerea lui. În principiu, hotărârea pronunțată de prima instanță este temeinică și legală chiar dacă prima instanță nu a observat că textul art.5. C.pr.pen., a fost modificat prin L. 2.. Inculpatul avea calitatea de a promova o cerere pentru rejudecare pentru că împotriva lui a fost emis un mandat european de arestare care a și fost pus în executare. Pe fondul cauzei, apreciază că hotărârea este temeinică și legală deoarece în toate cele trei dosare s-a administrat un probatoriu complet din care rezultă că inculpatul este vinovat. În realitate, inculpatul susține că este nevinovat deși probatoriul demonstrează că este autorul infracțiunilor reținute.

Instanța, pune în discuția părților competența de soluționare cu motivarea că suntem pe o cerere de rejudecare care se face pe baza unei proceduri cu privire la o cale extraordinară de atac. Ori, textul art.XIV din L.

2. spune că, căile de atac pronunțate înainte de data intrării în vigoare a legii 2. se judecă după procedura respectivă.

Apărătorul inculpatului consideră că, calea de atac este cea a recursului.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere că normele de procedură sunt de strictă aplicare, apreciază că, calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe este recursul iar acest recurs intră în competența de soluționare a C. de A.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 171 pronunțată de Judecătoria Turda la data de 06 aprilie 2011, în baza art. 522 ind.1 alin.2 raportat la art. 403 C. pr. pen., a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnatul A. V., fiul lui V. si V., deținut în Penitenciarul Baia Mare.

În baza art. 192 alin.2 C. pr. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu av. oficiu Cojan

Robert F. s-a avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul J. T. la data de 17 ianuarie 2011, condamnatul

A. V. a formulat cerere de rejudecare, solicitând in baza art. 522 ind.1 alin. 2

C. pr. pen. rap. la art. 405 alin.1 C. pr.pen. admiterea in principiu a acesteia si anularea sentințelor pronunțate de Judecătoria Turda in D. nr. (...)/328/2007 si (...), procedându-se la o nouă judecare a cauzei.

În motivare, condamnatul a arătat că in ce privește sentințele pronunțate in dosarele nr. (...)/328/2007 prin sentințele menționate a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare fiind judecata in lipa.

In ce privește cauza penala nr. (...) arata ca a fost prezent la instanța doar formal fără să i se aducă la cunoștința fapta si învinuirea.

Analizând actele si lucrările dosarului, cu prioritate asupra admisibilității în principiu a cererii de rejudecare, instanța de fond a reținut că ulterior rămânerii definitive a sentinței penale 251/(...) s-a emis de către

Judecătoria Turda mandatul de executare nr. 1., iar la data de (...) s-a emis mandatul de executare al pedepsei nr. 495/2006 conform sentinței penale nr. 398/2007. Totodată prin sentința penala nr. 394/2010 s-a emis mandatul de executare al pedepsei nr. 514/2010. Condamnatul fiind reținut de autoritățile italiene in data de (...).

Art. 5221 Cod procedură penală a fost introdus prin art. I pct. 221 din L. nr. 281/2003 și, având denumirea marginală de "R. celor judecați în lipsă în caz de extrădare", dispune că "în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului".

Ulterior, prin L. nr. 302 din 28 iunie 2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată prin L. nr. 2., legiuitorul a statuat în art. 72 alin. 2 că "dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 34 alin. 1".

L. nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală definește termenul de extrădat sau persoană extrădată în art. 2 lit. g ca fiind persoana a cărei extrădare a fost aprobată.

Așadar, reglementarea instituției rejudecării după extrădare se regăsește atât în Codul de procedură penală, cât și în L. nr. 302/2004.

Instanța de fond a reținut că in lumina textelor menționate, două sunt condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare - inculpatul să fi fost judecat si condamnat in lipsa si respectiv sa fi fost extrădat sub puterea mandatului de executare a pedepsei pronunțata in dosarul a cărui rejudecare se solicita.

C.ând dosarul penal nr. (...)/328/2007, tribunalul a constatat că inculpatul a fost prezent în instanță si a primit termen în cunoștință în ceprivește cauza penală nr. (...) s-a constatat că persoana condamnatului a fost judecată si condamnată în lipsă, însă a fost prezent la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2010.

În ce privește însă a doua condiție necesară pentru admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanța a reținut că nu este îndeplinită, respectiv condamnatul nu a fost extrădat în vederea executării pedepsei aplicate prin sentința pronunțată în Dos. Nr. (...) al J. T..

Dreptul condamnatului de a cere rejudecarea după extrădare este o garanție a dreptului sau la apărare, garanție care a si fost inclusa ca atare in art. 84 ind. 1 din L. nr. 302/2004 privind asistenta internaționala in materie penala, după recenta modificare prin L. nr. 2..

Intr-adevăr, pe numele condamnatului a fost emis de către

Judecătoria Turda mandatul european de arestare nr. 2. in dosar nr. (...), condamnatul fiind arestat provizoriu de autoritățile italiene la (...) .

În raport de aceste considerente, constatând că persoana condamnatului nu are calitatea de persoană extrădată, pentru a beneficia de dispozițiile care permit rejudecarea cauzei, în temeiul art. 522 ind.1 alin.2 raportat la art. 403 C. pr. pen., instanța de fond a respins cererea de rejudecare formulată de condamnatul A. V., fiul lui V. si V., deținut în Penitenciarul Baia Mare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul A. V.solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se admită cererea condamnatului de rejudecare a dosarelor nr.

(...)/328/2007 și nr. (...) și anularea sentințelor pronunțate în care a fost condamnat la pedepse cu închisoarea.

Recursul declarat în cauză este nefondat.

În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prev. de art. 5. C., în sensul că deși împotriva condamnatului a fost emis un mandat european care s-a pus în executare, acesta nu a fost judecat și condamnat în lipsă.

Astfel, în dosarele penale nr. 2. și nr. (...) ale J. T., recurentul a fost prezent în instanță, a primit termen în cunoștință, iar în dosarul nr. (...) al aceleiași instanțe, acesta a fost prezent la termenul de judecată din data de

22 septembrie 2010.

De altfel și pe fondul cauzei, hotărârea este temeinică și legală, în cele trei dosare administrându-se un probatoriu complex din care rezultă vinovăția recurentului, respectiv că el este autorul infracțiunilor pentru care s-au aplicat cele trei pedepse cu închisoarea.

În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârilor atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul ca nefondat, obligând recurentul, conform art. 192 alin. 2 C., la 300 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. V., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 171 din 6 aprilie 2011 a J. T..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 august 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

V. V. A. A. D. L. V. C.

GREFIER, L. S.

Red.V.V.A. Dact.H.C./4 ex./(...). Jud.fond: S. S.;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1284/2011, Curtea de Apel Cluj