Decizia penală nr. 2/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.2/2011

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C. - judecător JUDECĂTORI : V. G.

M. B. GREFIER : M. B.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : D. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de inculpatul R. A. V. împotriva deciziei penale nr.924/R/(...) a Curții de A. C., pronunțată în dosarul nr.(...).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. A. V., av.Paven E. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și av.P. O. în substituirea apărătorului ales al inculpatului av.P. M. din cadrul Baroului Sălaj, cu împuternicirile la dosar, lipsă fiind inculpatul R. A. V.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat de drept prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea în instanță.

Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar o serie de acte traduse din limba italiană, din care rezultă că domiciliul inculpatului se află în Italia precum și pentru dovedirea contestației în anulare (f.16-26 dosar).

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea contestației în anulare, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre favorabilă inculpatului.

În susținerea contestației arată că prin decizia atacată s-a respins recursul inculpatului declarat împotriva deciziei penale a Tribunalului

Maramureș prin care s-a respins apelul declarat de acesta împotriva sentinței instanței de fond.

Consideră că decizia Curții de A. C. este netemeinică și nelegală întrucât procedura de citare cu inculpatul pentru termenul din (...) la care s-a judecat recursul, a fost viciată. Susține că inculpatul a fost plecat în străinătate unde are domiciliu și un loc de muncă, împrejurare care justifică imposibilitatea sa de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea contestației în anulare formulată de inculpatul R. A. V. și menținerea soluției atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că instanța în mod corect a reținut că recursul este tardiv întrucât inculpatului i s-a comunicat o copie de pe dispozitivul deciziei din apel la data de (...) iar inculpatul a declarat recurs la data de (...), deci cu depășirea termenului prevăzut de lege.

C U R T E A :

Prin decizia penală nr.924 din 24 noiembrie 2010 a Curții de A. C. s-a respins ca fiind tardiv recursul formulat de inculpatul R. A. V. domiciliat în U. str. P. nr.1 jud. Maramureș împotriv adeciziei penale nr.202 din (...) a Tribunalului Maramureș.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că recursul formulat este tardiv, întrucât inculpatului i s-a comunicat o copie de pe dispozitivul deciziei din apel la data de (...) astfel că termenul de 10 zile prev. de art.3853 C. raportat la art.363 alin.3 C. s-a împlinit la data de (...), iar recursul declarat de inculpat a fost trimis prin fax la data de (...) cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de dispozițiile legale menționate mai sus.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul R. A. V. prin care a solicitat admiterea contrestației în anulare, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre care să fie favorabilă inculpatului.

În motivarea contestației în anulare apărătorul ales al contestatorului a arătat că decizia Curții de A. C. este netemeinică și nelegală, întrucât procedura de citare cu inculpatul pentru termenul din 24 noiembrie 2010 când s-a judecat recursul a fost viciată.

Inculpatul a fost plecat în străinătate unde își are domiciliul și loc de muncă, fiind în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împrejurare.

Contestația în anulare formulată de contestator nu este întemeiată.

Contestatorul a fost citat de la adresa indicată de acesta, respectiv localitatea U. str. P. nr.1, jud. Maramureș (f.11 dosar apel), iar la dosarul de recurs contestatorul nu a indicat o altă adresă, sau faptul că acesta ar fi plecat din țară și că ar fi în imposibilitate de a se prezenta la proces și nu a încunoștiința instanța despre această împrejurare.

În ședința publică de azi contestatorul prin apărătorul ales al acestuia a depus la dosar acte din care ar rezulta că acesta este angajat în Italia la o societate de transport rutier de mărfuri cu sediul în Via Nomentana 82-(...)A

93012.

Având în vedere că motivele invocate de contestator, respectiv că are domiciliul și loc de muncă în străinătate și că a fost în imposibilitatea de a se prezenta în recurs și de a încunoștința instanța despre această împrejurare nu sunt neîntemeiate, deoarece în recurs nu a depus acte din care să rezulte că are domiciliul în Italia unde acesta putea fi citat, aceste acte fiind depuse doar la termenul de azi, în baza art.391 C. contestațția în anulare formulată de contestator urmează să fie respinsă ca nefondată.

În baza art.189 c.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu care va fi sportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C. contestatorul urmează să plătească statului suma de 200 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația in anulare formulată de contestatorul R. A. V. împotriva deciziei penale nr. 924/R din 24 noiembrie 2010 a Curtii de A. C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe contestator să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. C. V. G. M. B.

GREFIER M. B.

Red.V.G./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.apel L. S./C. B

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 2/2011, Curtea de Apel Cluj