Decizia penală nr. 1291/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1291/R/2011
Ședința publică din 31 august 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A.,
JUDECĂTORI : A. D. L.
: V. C.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. : V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. R. M., împotriva sentinței penale nr.946/2011, pronunțată în dosar nr. (...) al J. C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C. N. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă continuată ( două acte materiale ), prev.de art.26 C. rap.la art.211 alin.1,2 lit.b și c și alin.2/1 lit.a C., cu aplic.art.41 alin.2 C. și art.37 lit.b C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. R. M. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ploscar L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul depune la dosar un script care să fie avut în vedere la soluționarea recursului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedepse reduse. Solicită a se ține seama de faptul că inculpatul a avut calitatea de complice, prejudiciul a fost parțial recuperat, partea vătămată a suferit un număr de 2-4 zile de îngrijiri medicale iar consecințele nu au fost grave. De asemenea, arată că anturajul din care face parte inculpatul a fost nepotrivit pentru luarea deciziei infracționale. Inculpatul are șanse de reintegrare apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse reduse. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani
și 6 luni închisoare și acesta nu a recunoscut săvârșirea faptelor. Apreciază că nu există motiv pentru a i se recunoaște inculpatului circumstanțe atenuante
și a se reduce pedeapsa.
Inculpatul M. R. M., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 946 din (...) a J. C.-N., a fost condamnat inculpatul M. R.-M., fiul lui N. si F., născut la data de (...) în sat F., com. Vultureni, jud. C., cetățean roman, cu domiciliul în sat F., nr. 74, com. Vultureni, jud. C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., cu antecedentepenale pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 26 c. penal rap. la art 211 alin.
1, alin. 2 lit. b si c, alin. 2 ind. 1 lit. a C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. si a art. 37 lit. b C. la o pedeapsa de: 7 ani 6 luni închisoare.
În temeiul art. 37 lit. b C. penal s-a constatat ca prezenta faptă este comisa în condițiile recidivei mari postexecutorii primul termen al acesteia constând în pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare aplicata prin sent. pen. nr. 512/2005 pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate inculpatul fiind arestat la data de (...), eliberat condiționat la data de (...), cu un rest rămas neexecutat de 350 de zile, împlinit la data comiterii prezentei fapte
În baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal pe durata prevăzuta în art. 71 alin 2 C. penal.
În baza art. 350 C. proc. penala s-a menținut arestul preventiv a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii si a arestului preventiv din (...) la zi.
S-a constatat recuperat parțial prejudiciul cauzat părții civile O. L. prin restituirea unui telefon mobil si a unui laptop (predat de partea civila I. D. D.).
Au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile C. A. N. O. L. M.,
I. D. D. și în temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 C. civil, și art. 1003 C. civil au fost obligați în solidar inculpații la plata despăgubirilor civile în suma de 3000 lei către partea civila C. A. N. cu titlu de pretenții civile, la plata sumei de 300 lei către partea civila O. L. M. cu titlu de pretenții civile si la plata sumei de 510 lei părții civile I. D. D. cu titlu de pretentii civile
S-a constatat ca D. S. nu a formulat acțiune civila în cauza.
Conform art. 118 lit. e C. penal s-a dispus confiscarea speciala în favoarea statului a sumei de 10 lei de la fiecare inculpat corelativ cu faptul ca partea vătămata SC D. S. nu a formulat acțiune civila în cauza deși nu și-a recuperat prejudiciul.
În baza art. 3 rap. la pct. 18 din Anexa parte integranta din legea
76/2008 rap. la art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. R.-M., fiul lui N. si F., născut la data de (...) în sat F., com. Vultureni, jud. C., cetățean roman, cu domiciliul în sat F., nr. 74, com. Vultureni, jud. C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., cu antecedente penale în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi.
Conform art. 189 C proc. penala onorariile av. oficiu s-a avansat din FMJ astfel suma de 300 lei d-lui av. Bratiloveanu Ionel, suma de 300 lei d-nei av. Sovar S. și suma de 6oo lei d-nei av. P. A. (d.u.p.)
În temeiul art. 191 alin 1 C. proc. penala a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 800 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin R. P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca emis in dosar nr.
4416/P/2011 la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C.-N. sub nr. de mai sus la data de (...), au fost trimiși în judecată inculpații, C. D., fiul lui T. și R., născut la data de (...) în mun. C.-N., jud. C., cetățean român, cu domiciliul în com. Frata, sat B., nr. 333, jud. C., posesor al C.P.I. seria PC nr. 5., CNP 1., cu antecedente penale, studii - 8 clase, ocupația - zidar, fără loc de muncă, necăsătorit pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b si c, alin. 2 ind. 1 lit. a C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. si a art. 37 lit. b C. si M. R.-M., fiul lui N. si F., născut la data de (...) în sat F., com. Vultureni, jud. C., cetățean roman, cudomiciliul în sat F., nr. 74, com. Vultiureni, jud. C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 26 C. rap. la art. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c, alin. 2 ind. 1 lit. a C. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. și a art. 37 lit. b C.
Sub aspectul învinuirilor s-a reținut pe scurt în actul de sesizare al instanței aceea că inculpatul C. D. după o înțelegere prealabila cu inculpatul M. R. M. de a-i asigura ajutorul, la datele de (...), în jurul orelor 21.45, respectiv (...), în jurul orei 22.15, prin folosirea actelor de violentă fizică au deposedat, în locuri publice părțile vătămate C. A. N. si O. L. M. de gentile în care aveau calculatoare tip laptop, telefoane mobile si alte bunuri, cauzând un prejudiciu total de 5000 lei.
Audiați pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul C. D. a avut o atitudine sincera si cooperanta, recunoscând și regretând comiterea faptelor în fata instanței a recunoscut in totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței arătând modul de comitere a acestora, și a regretat profund fapta comisa solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penala pe care le cunoaște și le însușește și nu solicita administrarea de probe uzând de prevederile art. 320 indice 1 C. proc. penala judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
De cealaltă parte inculpatul M. R. M. a avut un comportament oscilant inițial a recunoscut participația sa la comiterea faptelor ca apoi sa revină fara o explicație pertinenta si sa nege vehement ca ar fi contribuit in vreun fel alături de inculpatul C. la săvârșirea faptelor de tâlhărie ceea ce denota o nesinceritate a inculpatului M.
Raportat la inculpatul M. R. M. instanța a dispus disjungerea cauzei privind judecarea acestui inculpat precum si disjungerea laturii civile a cauzei inclusiv confiscările dosarul fiind înregistrat sub nr. (...) pe rolul J. C.-N.
Analizând actele și lucrările dosarului, coroborate cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele:
IN FAPT
1. La data de (...), în jurul orelor 21.45, aflându-se în zona străzii Al. V.
Voevod din municipiul C.-N., în dreptul imobilului cu nr. 68, martorul C. D. s- a apropiat pe la spate de partea vătămată C. A. N., i-a pus o mână pe gură, iar cu cealaltă a prins de geanta pe care aceasta o avea asupra sa și a tras cu putere, încercând să o smulgă. Partea vătămată a încercat să se opună și a prins de geantă cu ambele mâini, dar inculpatul și-a continuat acțiunea cu mai multă forță, astfel C. A. căzând pe jos și fiind târâtă de către martorul C. D. pe o distanță de cca. 10 metri, în tot acest timp strigând după ajutor. Văzând că nici așa partea vătămată nu dă drumul genții, martorul a călcat-o intenționat pe mâna cu care aceasta se mai ținea de geantă, intrând ca urmare a actelor de violență exercitate asupra părții vătămate în posesia bunului respectiv, ce conținea un laptop Assus, un telefon mobil Nokia 2330 și unul LG. În tot acest timp, inculpatul M. R.-M., în urma unei înțelegeri prealabile avută cu martorul C. D., a rămas în spatele acestuia din urmă, pentru a-i asigura scăparea. După comiterea faptei respective, martorul C. D. a fost urmărit de o persoană de sex masculin, care a rămas neidentificată, care însă a abandonat la scurt timp urmărirea, în momentul în care a văzut că și inculpatul M. R.-M. a început să fugă în urma lui C. D.
Totodată, inculpatul M. R.-M. si-a luat angajamentul să îi asigure scăparea martorului C. D., după comiterea fiecărui act de tâlhărie, în sensul că după săvârsirea faptei de către martorul C. D., inculpatul M. R.-M. să înceapă să îl urmărească pe martorul C. D. pentru a înlătura orice tentativă deprindere a acestuia în flagrant de către o terță persoană, trecător, care ar fi sesizat comiterea faptei, întărindu-i si mai mult rezoluția infracțională centrată pe sustragerea prin violentă de bunuri de la părțile vătămate de sex feminin, care, ipotetic, nu ar putea să îsi asigure apărarea în condițiile în care cei doi ar opera pe timp de noapte, în locuri publice, mai puțin circulate.
Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice de la filele 110 și urm. a rezultat că cei doi martorul C. și inculpatul M. au pus la cale comiterea de acte antisociale centrate pe sustragerea de bunuri, prin violentă. Sub acest aspect, relevantă este convorbirea telefonică între martorul C. D. si inculpatul M. R.-M. din data de (...), de la filele 112 si 113, în care inculpatul M. R.-M. îi precizează martorului C. D. că trebuie să se întâlnească si să sustragă împreună laptopuri de la părti vătămate de sex feminin
("Ai…apăi să le vezi. Îs de astea ce lucră la magazin de-si duc laptop-urile cu ele. Ai de capu meu că mori în aer."; - fila 87, "Da păi…tu ai zis că o faci pe aia cu laptop-ul? Da mă, da m-am dat jos dacă am văzut că v-ati dat jos. Nu m-am mai dus."; - fila 113.)
Prin comiterea faptei, s-a cauzat părții vătămate un prejudiciu în valoare de 3.000 lei, iar leziunile provocate părții vătămate la nivelul membrelor superioare cu ocazia comiterii faptei au necesitat un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, fapt ce reiese din R.C.M.L nr. 3326/II/a/86 din (...).
În aceeași seară, martorul C. si inculpatul M. s-au deplasat la C. L. de T. de pe str. B. nr. 21, unde locuia inculpatul M. R.-M. A., acesta i-a propus unui coleg de-al său care se afla în cameră, numitul B. L. să meargă cu ei să le amaneteze laptop-ul sustras, fără însă a-i spune acestuia ceva în legătură cu proveniența bunului respectiv. Cei trei s-au deplasat astfel împreună la SC D. S. - casă de amanet G., pe str. C. nr. 5/1, unde martorul B. L., a amanetat laptop-ul Assus, împreună cu încărcătorul și geanta aferente, obținând în schimbul aparatului suma de 400 lei, bani pe care i-a luat martorul C. D. N. B. L. nu a putut fi audiat deoarece, fiind contactat telefonic a spus că este la T. la muncă și nu știe exact când va reveni la C.-N. A recunoscut telefonic totuși cu acea ocazie că a amanetat laptop-ul Assus pentru inculpatul M. R.-M. fără să știe că bunul provenea din comiterea unei infracțiuni și de asemenea că a primit de la acesta în schimbul acelui serviciu suma de 50 lei, precum și faptul că după un timp, tot în cursul lunii mai, inculpatul M. R.-M. l-a chemat pentru a scoate laptop-ul din amanet, ceea ce a și făcut, cunoscând faptul că inculpatul l-a vândut în aceeași zi unui bărbat , care deține un autoturism BMW cu nr. de înmatriculare (...).
Inculpatul M. R.-M. a luat apoi telefonul mobil Nokia 2330 și a primit de la C. D. suma de 50 lei, B. L. a primit tot de la C. D. suma de aproximativ 70 lei, iar martorul C. D. și-a însușit restul de bani și telefonul mobil marca LG. Telefonul LG a fost amanetat a doua zi pe numele de B. C., la aceeași casă de amanet. În cursul lunii mai, inculpatul M. R.-M. l-a contactat pe martorul B. L. pentru a scoate laptop-ul Assus din amanet. A. s-a conformat, iar apoi inculpatul a vândut bunul respectiv cu suma de 560 lei martorului I. N.-C., care a declarat că ulterior l-a vândut mai departe, unei persoane necunoscute, contra sumei de 100 lei, în urma unui anunț de mică publicitate apărut în paginile publicației Piața de la A la Z, laptop-ul neputând fi recuperat până în prezent. Cartelele din cele două telefoane mobile sustrase părții vătămate au rămas în posesia inculpatului M. R.-M. În ceea ce privește telefonul mobil Nokia 2330, acesta nu a putut fi recuperat sau localizat, inculpatul M. R.-M. nedorind să colaboreze cu organele judiciare în vederea recuperării bunurilor ce au fost în posesia sa.
Prin declarația dată, partea vătămată și-a dat acceptul pentru interceptarea convorbirilor telefonice ce urmau a fi efectuate de pe cele două aparate ce i-au fost sustrase la data de (...). Astfel, la solicitarea din data de (...) a lucrătorilor B.I.C. C.-N., la aceeași dată Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a emis către I. - D. de O. S. ordonanță de autorizare, cu titlu provizoriu, având nr. 17/2011, prin care s-a autorizat interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică, pe 48 de ore, a comunicărilor și convorbirilor telefonice, precum și mesajelor tip SMS purtate, transmise sau recepționate de pe telefoanele mobile cu seriile I. 358316037132808 și respectiv I. 3., ambele aparținând părții vătămate și totodată localizarea, pe aceeași perioadă (48 de ore) a celor două telefoane mobile și a persoanei care le avea în posesie în perioada dată. La cererea P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, instanța a dispus prelungirea măsurilor/activităților menționate anterior, până la data de (...), orele 16.30.
Martorul C. D. a recunoscut comiterea acestui act material iar inculpatul M. R., deși inițial a recunoscut participarea la comiterea actului material de tâlhărie în dauna părții vătămate C. A. N. ( fila 35 si fila 158 - chiar în fata judecătorului din cadrul J. C.-N. sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. R.), ulterior cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală nu a mai recunoscut comiterea faptei.
Analizând declarațiile inculpatului M. R. de la fila 35, recunoașterea comiterii faptelor în fata judecătorului sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. R. de la fila 158, declarațiile constante ale martorului C. D. si procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice de la filele 108 - 123, în special fila 121, s-a apreciat că susținerile inculpatului din faza prezentării materialului de urmărire penală, conform cărora nu ar fi participat la comiterea actului de tâlhărie în dauna părții vătămate C. A. N. nu corespund adevărului.
Astfel din depoziția martorului C. D. rezultă în cele mai mici detalii modul în care cei doi au plănuit comiterea faptelor, în ce anume a constat contribuția fiecăruia, rolul avut de inculpatul M. în săvârșirea faptelor declarația acestui martor fiind deosebit de relevanta datorita faptului ca la rândul sau a participat la comiterea faptelor astfel ca relatările sale caracterizate prin obiectivism sunt de natura a stabili fără putința de tăgada contrar poziției de negare a inculpatului M. ca acesta a fost prezent la săvârșirea faptelor având o contribuție esențiala la consumarea acestora asigurând scăparea inculpatului C., valorificarea bunurilor creând reala impresie ca activitatea sa in concret este mult mai mare decât cea a unui complice tocmai prin rețeaua de distribuție pe care o are la îndemâna persoanele care au amanetat bunurile fiind cunoștințele sale. Prin prisma acestei împrejurări poziția inculpatului M. este una izolata care nu va fi avuta in vedere de către instanța ca exprimând adevărul urmând a fi înlăturata versiunea sa potrivit căreia în serile în care s-au comis cele doua acte de tâlhărie se afla împreuna cu numitul B. L.
Prin comiterea faptei s-a cauzat un prejudiciu de 3000 de lei, în raport cu care partea vătămată C. A. N. se constituie parte civilă în procesul penal contra inculpaților ( fila 20 ).
Fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de proba: procesul - verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare - fila
7plângerea penală a părții vătămate C. A. N. - fila 8procesul - verbal de cercetare la fata locului - fila 9planse foto - filele 12, 16declaratiile părții vătămate C. A. N. - filele 19, 21raportul de constatare medico - legală
3326/II/a/ 86 din (...) - fila 22declaratiile inculpatului C. D. - fila 26, 28, 31,
159declaratiile inculpatului M. R. - fila 34, 35, 40, 152, declarațiile martorului
I. N. - fila 41declaratiile martorului B. R. C. - fila 42înscrisuri case de amanet
- filele 43, 44, 45, proces-verbal de investigații - fila 46procese - verbale - filele
47, 48acte de proveniență bunuri - filele 49 - 58 procese - verbale de transcriere convorbiri telefonice - filele 105 - 123
2. La data de (...), martorul C. D. si inculpatul M. R. s-au reîntâlnit în zona Gării din municipiul C.-N., au urcat de acolo în troleibuzul cu nr. 3, deoarece o observaseră în prealabil pe partea vătămată O. L. M., care urcase și ea la aceeași stație. În cart. G.ni, au coborât împreună cu aceasta la stația B. de pe str. U., cei doi urmărind apoi partea vătămată printre blocuri, inculpatul M. R.-M. rămânând și de această dată în spatele martorului C. D., pentru a-i putea asigura acestuia, la nevoie, scăparea, iar când a ajuns-o pe aceasta din urmă, martorul C. D. a prins-o de gură, după care a început să o lovească cu picioarele peste picioarele acesteia, apoi a împins-o, partea vătămată dezechilibrându-se și căzând la pământ. În timp ce aceasta era căzută, martorul C. D. o ținea în continuare cu o mână de gură, iar cu cealaltă a tras cu putere de geanta pe care aceasta o avea asupra sa, în care se aflau un laptop marca Toshiba și două telefoane mobile marca Nokia 2680 - slide și Nokia 2330. Una din toarte s-a rupt, iar partea vătămată a dat drumul genții. Martorul C. D. s-a îndepărtat apoi în fugă de locul comiterii faptei, de această dată fiind urmărit doar de către inculpatul M. R.-M., care în caz că ar fi fost nevoie, iar fi asigurat în mod disimulat și de această dată scăparea primului. Prin comiterea acestei fapte, cei doi i-au cauzat părții vătămate O. L. M. un prejudiciu în valoare de 2.000 lei, iar leziunile provocate părții vătămate la nivelul membrelor superioare cu ocazia comiterii faptei au necesitat un număr de 2-4 zile de îngrijiri medicale, fapt ce reiese din R.C.M.L nr. 3972/II/a/104 din (...).
În aceeași seară, cei doi s-au deplasat în zona Pieței Mărăști, unde l-au întrebat pe un taximetrist, martorul G. R., dacă nu vrea să-i ajute să le depună în amanet laptop-ul Toshiba, pretextând că nu au actele de identitate asupra lor. A. a fost de acord și i-a dus cu taximetrul la casa de amanet G. de pe str. C. nr. 5/1, unde a amanetat aparatul, împreună cu încărcătorul și geanta acestuia, primind în schimbul acestuia suma de 300 lei, bani pe care i-a luat inculpatul M. R.-M. A. i-a dat taximetristului suma de 50 lei, 200 lei , martorului C. D., iar restul i-au rămas lui. A doua zi martorul G. R. a fost solicitat de către inculpatul M. R.-M. să scoată laptop-ul din amanet, ceea ce a și făcut. La data de (...), inculpatul M. R.-M. a vândut laptop-ul respectiv martorului I. D.-D., contra sumei de 510 lei. Martorul a recunoscut că a cumpărat laptop-ul Toshiba de la inculpatul M. R.-M. și a l-a si restituit părții vătămate. În legătură cu telefonul mobil marca Nokia 2680 - slide, martorul C. D. a declarat că s-a deplasat a doua zi după comiterea faptei în zona P-ței Mărăști unde, cu ajutorul unei florărese din zonă, pe care o știa din vedere, identificată ulterior în persoana martorei R. D., a amanetat aparatul la casa de amanet D. S. din C.-N., b-dul 21 D. 1989 F.N. Ulterior, cu ocazia audierii, martora l-a recunoscut pe martor declarând că acesta este cel care i-a propus să amaneteze telefonul respectiv, fără a-i spune ei de unde îl are, sub pretextul că nu avea cartea de identitate asupra sa. La data de (...), telefonul a fost ridicat pe bază de dovadă de la angajata SC D. S. și predat. La data de (...), tot pe bază de dovadă, părții vătămate. Cel de-al doilea telefon mobil Nokia 2330 sustras părții vătămate nu a mai putut fi localizat, declarațiile celor doi fiind confuze cu privire la acest aspect. Având în vedere că după comiterea faptei cei doi au consumat până spre dimineață băuturi alcoolice într-un local situat încart. Mărăști, nu poate fi exclusă posibilitatea ca cei doi inculpați să fi pierdut aparatul fără să realizeze pe moment acest lucru.
Anterior, la data de (...) inculpatul M. R.-M. s-a deplasat pe aleea H. nr.
11, ap. 1 din C.-N., unde în prezența martorei S. D. C., a restituit părții vătămate O. L. M. cartea de identitate ce i-a fost acesteia sustrasă de către martorul C. D. cu ocazia comiterii faptei. Inculpatul a fost recunoscut de către martoră după prezentarea unor fotografii din albumul judiciar, activitate efectuată la sediul P. municipiului C.-N., la data de (...).
La propunerea organelor de cercetare penală, Parchetul de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus, prin ordonanța de autorizare, cu titlu provizoriu, a interceptărilor, înregistrărilor și localizării, cu nr. 20/(...), ce urma a fi comunicată I. - D. de O. S. în vederea executării activităților menționate, respectiv autorizarea interceptării, înregistrarea pe bandă magnetică și localizarea convorbirilor și comunicărilor telefonice ce urmau a se desfășura prin intermediul telefonului mobil Nokia 2680 cu seria I. 356909038552958 pentru o perioadă de 48 de ore, începând cu data de (...), orele 11.30. După examinarea suportului CD, s-a stabilit faptul că în telefonul mobil menționat mai sus a fost introdusă la data de (...) cartela telefonică pre-paid cu nr.
0758846392. Au fost apelate mai multe numere de telefon, toate discuții fiind purtate în raza celulelor de acoperire din municipiul C.-N. În baza autorizației cu nr. 70 emisă de Judecătoria Cluj-Napoca privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor și comunicărilor telefonice, precum și localizarea apelurilor interceptate de pe cartela pre-paid cu nr.
0758846392, la data de (...) a fost întocmit un proces-verbal de redare (în rezumat) a acestora, pentru perioada 04-(...), cât timp cartela a fost activă., convorbiri efectuate de la mai multe celule de telefonie, localizate în com.
Florești, jud. C., în mun. C.-N. și în mun. Bistriți, jud. Bistrița-Năsăud. Cartela cu nr. 0758846392 a fost ulterior găsită în momentul depistării inculpatului C. D., care o avea asupra sa, cartela respectivă fiindu-i ulterior restituită, pe bază de dovadă.
Martorul C. D. a recunoscut comiterea acestui act material iar inculpatul M. R., deși inițial a recunoscut participarea la comiterea actului material de tâlhărie în dauna părții vătămate O. L. M. ( fila 35 si fila 158 - chiar în fata judecătorului din cadrul J. C.-N. sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. R. ), ulterior nu a mai recunoscut comiterea faptei.
Analizând declarațiile inculpatului M. R. de la fila 35, recunoașterea comiterii faptelor în fata judecătorului sesizat cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. R. de la fila 158, declarațiile constante ale martorului C. D. si procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice de la filele 108 - 123, în special fila 121, apreciem că susținerile inculpatului din faza prezentării materialului de urmărire penală,si de judecata conform cărora nu ar fi participat la comiterea actului de tâlhărie în dauna părții vătămate O. L. M. nu corespund adevărului.
Prin comiterea faptei s-a cauzat un prejudiciu de 2000 de lei, dar din care s-a recuperat laptopul în valoarea de 1600 lei un telefon mobil în valoare de 100 lei, rămânând suma de 300 lei în raport cu care partea vătămată O. L. M. se constituie parte civilă în procesul penal contra inculpaților (fila 77 ).
Fapta și vinovăția inculpatului s-a apreciat că sunt dovedite cu următoarele mijloace de proba: procesul - verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare - fila 7plângerea penală a părții vătămate O. L. M. - fila
65procesul - verbal de cercetare la fata locului - fila 66, planșe foto - fila
70declaratiile părții vătămate O. L. M. - filele 76, 78 raportul de constataremedico - legală 3972/II/a/104 din (...) - fila 79 declarațiile inculpatului C. D. - fila 26, 28, 31, 159 declarațiile inculpatului M. R. - fila 34, 35, 40, 152, declarațiile martorului S. D. C. - fila 80, declarațiile martorului G. R. - fila
81declaratiile martorului R. D. - fila 83, declarațiile martorului I. D. D. - fila
84 procese -verbale - fila 85, 90 dovadă ridicare - predare bun - filele 86, 87 înscrisuri case de amanet - filele 88, 89, 100, procese - verbale de transcriere convorbiri telefonice - filele 105 - 123acte de proveniență bunuri - filele 124,
132
Cu privire la actele de sustragere s-a apreciat ca acestea au fost săvârșite de inculpați prin întrebuințarea unor violente ceea ce imprima caracterul infracțiunii de tâlhărie și nu de furt astfel ca a fost reținuta în sarcina inculpaților comiterea acestei infracțiuni in calitate de autor respectiv complice.
Conform definiției doctrinare tâlhăria reprezintă un furt comis prin întrebuințare de violență sau amenințări, ori furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru a-și asigura scăparea sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii.
Potrivit definiției această infracțiune are un conținut constitutiv complex, fiind compusă din furtul propriu zis corespunzător definiției de la art.208 C. respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțământul acestuia în scopul însușirii pe nedrept și o acțiune secundară, constând în folosirea de violențe în sensul art. 180 C. penal sau amenințări în sensul art. 193 C. penal.
Din aceste dispoziții legale rezultă că obiectul material al infracțiunii de tâlhărie îl constituie un bun sustras prin acte de constrângere, iar pe plan subiectiv făptuitorul urmărește să intre in posesia acelui bun cu scopul de a dispune de el fără drept.
Urmărind modul de desfășurare a faptelor in cazul părților vătămate prin prisma acestor prevederi legale, prima instanță a reținut că activitatea infracțională din speță desfășurată de martorul C. realizează conținutul și elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie. În ceea ce privește acțiunea principala de furt nu exista îndoiala cu privire la aceasta conform probelor administrate in cauza inclusiv recunoașterea inculpatului C. R. insa la cel de al doilea element care duce la caracterizarea infracțiunii drept tâlhărie instanța a apreciat ca si in acest caz exista exercitarea de violente, asupra părților vătămate aspect ce rezulta atât din declarațiile constante ale inculpatului C. cât și din declarațiile părților vătămate coroborat cu împrejurările concrete de săvârșire a faptei. Corelativ cu acestea activitatea inculpatului M. R. se circumscrie formei de complicitate la comiterea faptelor prin ajutorul acordat martorului C.
Astfel, s-a stabilit faptul că martorul C. si inculpatul M. au observat părțile vătămate in timp ce acestea se deplasau pe strada le-au urmărit pe acestea, cu intenția de a le deposeda de bunuri. Conform unui plan bine stabilit, martorul C., a decis să urmărească părțile vătămate și sa le atace în momentul prielnic alegându-și cu grija victimele din categoria femeilor care ar fi reacționat mai greu, în urma sa venind inculpatul M. acesta pentru a-i asigura, martorului C. scăparea. În mod constant părțile vătămate au relatat împrejurările în care a avut loc fapta, modul de comitere, precum și participarea inculpaților la săvârșirea infracțiunii.
Pe de altă parte potrivit declarațiilor date de martorul C., acesta a confirmat susținerile părților vătămate.
Inculpatul M. R. a dat dovadă de o activitate infracțională impresionantă centrată pe utilizarea actelor de violentă îndreptate împotriva victimelor desex feminin ce se aflau singure pe stradă, în apropierea domiciliilor proprii si la ore târzii când în locurile publice nu se aflau alte persoane care să asiste la actele de deposedare prin violentă.
De asemenea trebuie remarcat faptul că inculpatul împreuna cu martorul au urmărit în prealabil fiecare dintre victime, preț de câteva momente, a creat chiar scenarii pentru a intimida victimele si a fost insistent în realizarea actului de imposedare cu bunurile părților vătămate.
Starea de fapt relatată de victimele infracțiunilor se coroborează cu declarațiile martorilor persoane care relatează aspecte legate de identificarea inculpatului de către victime după plase foto, ori au perceput direct cele întâmplate, fie au văzut momentul imediat următor au auzit reacția victimei
IN DREPT, fapta inculpatului M. R.-M., care la datele de (...), în jurul orelor 21.45, respectiv (...), în jurul orei 22.15, a participat la momentul la care inculpatul C. D. prin folosirea actelor de violentă fizică au deposedat, în locuri publice părțile vătămate C. A. N. și O. L. M. de gentile în care aveau calculatoare tip laptop, telefoane mobile si alte bunuri, cauzând un prejudiciu total de 5000 lei asigurând scăparea inculpatului C. întrunește elementele constitutive ale complicității la tâlhărie în formă continuată (două acte materiale) prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. b și c, alin. 2 ind. 1, lit. a C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. 2 C. pen. și art. 37, lit. b C. pen. pentru inculpatul M. R.-M.
Astfel, pe de o parte, raportat la natura infracțiunii pentru care este trimis in judecata inculpatul M., s-a arătat că mijlocul folosit, ambii cunoscuți cu antecedente penale centrate pe săvârșirea de infracțiuni de tâlhărie si furt calificat, respectiv stabilirea unui plan infracțional bine conturat de urmărire a două părți vătămate de sex feminin, studente, care se deplasează din Piața Gării din municipiul C.-N., către propriu domiciliu, pe timp de noapte, urmată de urmărirea părților vătămate si deposedarea acestora prin violentă de gentile în care se aflau laptopuri si telefoane mobile, prezintă, în opinia noastră, un grad de pericol social ridicat.
Datorită faptului că cele două acte materiale au fost săvârșite de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie s-a reținut incidenta dispozițiilor art. 37 lit. b din C.p. în raport cu ambii inculpați.
Instanța a reținut disp. art.41 alin.2 C. la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie deoarece inculpatul la anumite intervale de timp scurte, prin aceleași mijloace și urmărind sustragerea de bunuri din aceeași categorie de la victime folosind aceleași metode, modalități au comis acțiuni care fiecare în parte întrunesc elementele aceleiași infracțiuni și care sunt reunite de o rezoluție infracțională unică sub aspect subiectiv, fiind incidentă forma continuată a săvârșirii infracțiunii.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicata inculpatului , instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social ridicat al faptelor raportat la împrejurările în care au fost comise, din loc public, asupra a doua părți vătămate, victimele fiind alese cu grijă de către inculpat, au fost identificate și apoi urmărite, astfel că in momentul in care au ajuns intr-o zonă mai retrasă, s-a acționat asupra lor după un plan bine stabilit, amănunțit elaborat de către inculpat împreuna cu martorul C. care și-au stabilit de la început modul cum vor acționa, profitând de asemenea și de faptul că victimele erau alese cu grija dintre persoanele care opuneau mai greu rezistență violențelor ce urmau a fi exercitate.
Instanța a avut în vedere la stabilirea în concret a pedepsei faptul că inculpatul a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând ca a avut vreocontribuție la comiterea faptelor negând participarea sa la comiterea acțiunilor de sustragere după un plan stabilit de comun acord cu martorul C. manifestând până în ultimul moment dispreț fata de organele judiciare refuzând fără o explicație plauzibila sa semneze declarația în fața instanței rezumându-se a susține ";ca nu mai are nimic de spus";
Au fost avute în vedere și aspecte legate de conduita inculpatului anterior comiterii faptei așa cum rezultă din extrasul de cazier judiciar acesta a mai fost sancționat fiind anterior condamnat pentru infracțiuni similare cu prezenta.
Din analiza tuturor circumstanțelor , inclusiv a perioadei de detenție preventivă, prima instanță a concluzionat că acestea nu au avut menirea de a-l conștientiza pe inculpatul M. asupra consecințelor faptei sale și aceasta s-a reflectat in însăși atitudinea abordata in fata instanței de judecata.
Pe parcursul derulării procesului penal, inculpatul M. a avut o atitudine oscilantă și contradictorie, încercând să inducă în eroare organele judiciare cu privire la unele aspecte esențiale privind derularea activității infracționale în ansamblul său precum și la modul concret de acțiune, în momentele săvârșirii fiecărei fapte si nici după administrarea și prezentarea tuturor probelor concludente și utile cauzei, cu ocazia reaudierii sale, a prezentării materialului de urmărire penală, în fața instanței inculpatul și-a modificat substanțial conduita inițială, negând integral comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Pe de altă parte, instanța a reținut că prejudiciul produs în dauna părților vătămate a fost recuperat parțial dar nu datorita inculpatului.
S-a mai reținut că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Lipsa unui loc de munca a unor venituri stabile denota ca inculpatul este predispus la continuarea aceleași activități infracționale neexistând garanții reale asupra faptului ca perioada petrecuta in arest a fost eficienta si suficienta în situația inculpatului de natura a-l reeduca si nici o pedeapsa sub limita legala nu ar corespunde pozitiv în situația acestuia pentru a fi acordata reținând numărul de acte materiale modalitatea de comiterea faptelor, atitudinea oscilanta după consumarea acestora iar cooperarea cu organele judiciare nu a fost deplina prin modul lacunar de a expune detaliile nu a urmărit decât a se pune la adăpost de agravarea situației încercând încă de la început sa nu ofere date reale asupra situației nerecunoscând contribuția sa nici chiar atunci când acestea au fost dovedite prin alte mijloace de proba.
Judecând în aceste limite, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 7 ani 6 luni închisoare pentru complicitate la tâlhărie -
2 acte materiale pentru inculpatul M. contribuția acestuia de complice fiind esențiala și atingând-o aproape pe cea de autor este in măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.
În temeiul art.71 alin.2 C. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a doua C. pe durata stabilită in art.71 alin.2 C..
Așa cum s-a arătat mai sus pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definit de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale gravității faptei comise, potențialului de pericol social pe care în mod real îl prezintă persoana inculpatului dar și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.
În baza art. 350 C. proc. penala s-a menținut arestul preventiv a inculpatului și în temeiul art 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata reținerii și arestului preventiv pentru inculpatul M. începând cu data de (...) la zi
LATURA CIVILA
Prejudiciul cauzat părții vătămate C. A. N. este de 3000 lei, nerecuperat, în raport cu care partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal.
Prejudiciul cauzat părții vătămate O. L. M. este de 2000 lei, recuperat parțial respectiv un laptop predat de către numitul I. D. D., în suma de 1600 lei, un telefon mobil recuperat de la casa de amanet în valoare de 100 lei rămânând suma de 300 lei in raport cu care partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În cauza s-a dispus citarea în calitate de parte vătămata a SC D. S. casa de amanet și s-a dispus introducerea în cauza în calitate de parte vătămata și a numitului I. D. D.
Partea vătămata I. D. D. s-a constituit partea civila cu suma de 510 lei pe care a plătit-o casei de amanet și inculpatului M. pentru ridicarea laptopului predat ulterior partii civile O. L.
Partea vătămata casa de amanet D. S. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deși suma plătita în cuantum de 20 lei nu a fost recuperata.
Analizând pretențiile civile solicitate de către părțile civile s-a constatat că acestea sunt întemeiate și dovedite inculpatul C. achiesând la pretențiile civile formulate astfel ca operand principiul disponibilității și existând înscrisuri la dosar din care reiese valoarea prejudiciului coroborate cu probe testimoniale din depoziția martorei S. D. rezultând ca valoarea pagubei produse părții civile O. L. atinge suma de 2000 lei instanța a admis acțiunile civile formulate de părțile civile C. A. N. și O. L. M. și în temeiul art. 14 C. proc. penala rap. la art. 346 C. proc. penala combinat cu art. 998 C. civil, și art. 1003 C. civil a obliga în solidar inculpații la, plata despăgubirilor civile în suma de 3000 lei către partea civila C. A. N. cu titlu de pretenții civile, la plata sumei de 300 lei către părtea civila O. L. M. cu titlu de pretenții civile si la plata sumei de 510 lei părții civile I. D. D. cu titlu de pretenții civile.
S-a constatat ca D. S. nu a formulat acțiune civila in cauza.
Conform art. 118 lit. e C. penal s-a dispus confiscarea speciala în favoarea statului de la fiecare inculpat a sumei de 10 lei corelativ cu faptul ca partea vătămata SC D. S. nu a formulat acțiune civila in cauza deși nu și-a recuperat prejudiciul
În baza art. 3 rap. la pct. 18 din Anexa parte integranta din legea
76/2008 rap. la art. 7 din legea 76/2008 s-a dispus la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri prelevarea probelor biologice de la inculpatul M. R.-M., fiul lui N. si F., născut la data de (...) în sat F., com. Vultureni, jud. C., cetățean roman, cu domiciliul în sat F., nr. 74, com. Vultiureni, jud. C., posesor al C.I. seria KX nr. 6., CNP 1., cu antecedente penale în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi.
Conform art. 189 C.proc. penala onorariile av. oficiu s-au avansat din FMJ astfel suma de 300 lei d-lui av. Bratiloveanu Ionel, suma de 300 lei d-nei av. Sovar S. si suma de 6oo lei d-nei av. P. A. (d.u.p.).
În temeiul art. 191 alin 1 C. proc. penala a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în suma de 800 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul M. R. M. solicitând casarea sentinței atacate pe considerentul că a participat la săvârșirea faptelor în calitate de complice și că s-a lăsat atras în activitateainfracțională de coinculpatul C. D. În aceste condiții, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar, a motivelorinvocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta estenefondat.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza materialului probator administrat în cursul urmării penale și în cursul judecății, în condițiile în care inculpatul nu a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320/1 C.pr.pen., în timp ce coinculpatul C. D. a solicitat judecarea în baza acestui articol.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de contribuție al inculpatului la comiterea faptei (rolul acestuia fiind deloc de neglijat, cum a încercat să susțină inculpatul, acesta luându-și angajamentul față de coinculpatul C. să-i asigure scăparea după comiterea fiecărui act de tâlhărie); faptul că cei doi inculpați au acționat pe timp de seară asupra a două persoane de sex feminin, pe care le-au urmărit până când acestea ajungeau în locuri mai necirculate; împrejurarea că inculpatul a negat comiterea faptelor, apoi a avut o atitudine oscilantă și contradictorie îngreunând astfel desfășurarea procesului penal; împrejurarea că inculpatul este recidivist fiind condamnat anterior tot pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, apoi pentru comiterea unor infracțiuni de furt și la legea circulației.
În astfel de condiții, Curtea apreciază că reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse în cuantumul stabilit de către prima instanță (cuantum care de altfel este apropiat de minimul special al pedepsei). Împrejurarea că inculpatul în pofida condamnărilor anterioare a înțeles să-și continue acțiunile ilicite, dovedește că celelalte condamnări nu și- au atins scopul, deși prima condamnare pentru tâlhărie a fost de 6 ani închisoare.
Prin urmare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. R. M. împotriva sentinței penale nr. 946 din (...) a J. C.-N.
Potrivit art.88 Cod P. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestul preventiv, începând cu data de 11 iunie 2011 și până în prezent.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. R. M., fiul lui N. și F., născut la 24 mai 1982, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 946 din (...) a J. C.-N.
Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestul preventiv, începând cu data de 11 iunie 2011 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 august 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. A. D. L. V. C.
Dact.A.D.L./Dact.H.C
3 ex./(...)
Jud.fond. A. B. Birău GREFIER, LEUNȚA S.
← Decizia penală nr. 278/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 376/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|