Decizia penală nr. 6/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 6/R/2011
Ședința publică din 10 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I.- judecător
JUDECĂTORI :A. D. L.
G. : M. N.
I. C. M.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații A. V. M. și
F. I., împotriva deciziei penale nr. 243 din 25 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr. (...) a T.ui M., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin 1, art. 209 alin. 1 lit a, g și i
Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul A. V. M. în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat B. C. E., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, pentru inculpatul F. I. I. apărătorul desemnat din oficiu avocat I. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul F. I. și partea civilă SC I. T. SRL prin administrator M. Ș. C.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Întrebat fiind de către instanță, inculpatul A. V. V. M. arată că își menține recursul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorii desemnați din oficiu ai inculpaților au depus la dosar referatele privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestora.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului F. I. I. învederează instanței faptul că acesta a fost liberat la data de 20 decembrie 2010.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului A. V. M. solicită admiterea recursului așa cum afost formulat, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia.
Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul este tânăr și a avut o atitudine sinceră, a recunoscut faptele. Consideră că se poate reduce pedeapsa aplicată acestuia chiar dacă este recidivist.
Cu privire la latura civilă, arată că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Apărătorul inculpatului F. I. I. solicită admiterea recursului, casareadeciziei atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, această recunoaștere fiind avută în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat deinculpatul A. V. M. ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Se arată în continuare că s-a realizat o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților
Cu privire la recursul formulat de inculpatul F. I. solicită respingerea recursului ca inadmisibil întrucât nu s-a exercitat calea de atac a apelului de către acesta, hotărârea primei instanțe fiind apelată doar de către inculpatul A. V. M. și de către P. de pe lângă J. S.-M.
Inculpatul A. V. M. având ultimul cuvânt solicită reducerea pedepsei.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 342/(...), pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...), a fost condamnat inculpatul A. V. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1 , 209 al.1 lit. ";a, g și i"; C.pen. cu aplic. art.37 lit. ";b"; art. 41 al. 2, 74 lit. „c"; și 76 lit. „c"; Cod penal
, la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani, cu consecințele prev. de art. 71 și art.64 lit. „a, b și c"; Cod penal; în baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2010 la zi; în baza art. 350 C.proc.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-au respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, precum și cererea de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul A. G. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1 , 209 al.1 lit. ";a, g
și i"; Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2, 74 lit. „a și c"; și 76 lit. „c"; Cod penal , la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, iar în temeiul art.81 și 82 C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest mod, atrăgând atenția inculpatului, asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.
Cu privire la inculpatul F. I., Judecătoria Sighetu Marmației a dispus condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1 , 209 al.1 lit. ";a, g și i"; Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2, 74 lit. „a și c"; și 76 lit. „c"; Cod penal , la pedeapsa închisorii de 1 (un) an; în temeiul art.81 și 82 C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest mod, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate.
În baza art.118 lit. ";e"; C.pen. s-a confiscat de la inculpați în folosul statului suma de 969 lei, câte 323 lei de la fiecare inculpat.
S-a constatat că părțile vătămate SC „. SRL S. M. și AF „. F. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Inculpații au fost obligați în solidar să plătească părții civile SC „. T. suma de 1649 lei reprezentând despăgubiri civile.
În baza art.189 - 191 C.proc.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
La sfârșitul lunii martie 2010, inculpații s-au întâlnit într-un bar de pe str. V. C. din S. M. și s-au hotărât să sustragă materiale de construcție, pe care să le valorifice prin vânzare. A., în noaptea de 23 martie 2010, cei trei s- au deplasat cu o căruță trasă de cai la un depozit aparținând SC „. T. S., de unde au încărcat pe căruță cantitatea de 50 saci cu ciment pe care i-au transportat la domiciliul martorului C. F. G., căruia i-au vândut 25 de saci cu suma de 250 lei.
În aceeași noapte, inculpații s-au reîntors la depozit de unde au mai sustras 40 de saci, din care 23 au vândut în dimineața zilei următoare martorului D. I.
În seara zilei de 10 aprilie 2010 inculpații s-au deplasat cu căruța pe strada T. la depozitul aparținând SC „. SRL, unde, după ce au forțat lacătul de la poarta de acces, au intrat în curte și au încărcat un palet cu 150 plăci de bitum ondulate pentru acoperișuri. Inculpații le-au transportat la o grădină aparținând surorii lui F. I., unde le-au depozitat.
În seara zilei de 17 aprilie 2010 inculpații s-au deplasat cu căruța în O.
Ș., unde au pătruns într-un depozit prin forțarea lacătului de la poarta de intrare și au sustras un număr de 226 de plăci de bitum ondulat, pe care le- au transportat în S. M. și le-au depozitat în același loc.
Față de inculpatul A. V. M. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea penală nr. 185/(...) în dosar nr. (...).
Starea de fapt prezentată a rezultat din plângerile și declarațiile părților vătămate M. Ș. C., Rad G. și P. F. F., din procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare, din dovezile de predare-primire, din declarațiile martorilor D. I., C. I., C. F. G., M. Ș. și B. G., din declarațiile inculpaților și din procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.
Starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită și în faza cercetării judecătorești cu declarațiile martorilor D. I., C. I., B. G. și M. Ș., care se coroborează cu declarațiile inculpaților de recunoaștere, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcină.
Ținând seama de dispozițiile art.72 și 52 Cod penal raportat la pericolul social al faptelor, la persoana inculpatului A. V. M. care are vârsta de 20 ani, este recidivist, instanța i-a aplicat pedeapsa prevăzută în dispozitiv, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. „c"; C.pen. rap. la art. 76 lit. c C.pen.
In baza art.88 C.pen., instanța a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la data de 19 aprilie 2010 la zi, iar în baza art.350
C.proc.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În temeiul dispozițiilor art.72 și 52 Cod penal, raportat la persoana inculpaților A. G. și F. I., care au vârsta de 19, respectiv 22 de ani și au antecedente penale, instanța le-a aplicat pedeapsa prevăzută în dispozitiv, reținând în favoarea acestora circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. „c"; Cod penal raportat la art. 76 lit. „c";Cod penal.
În temeiul art.81 și 82 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termene de încercare de câte 2 ani și 2 luni, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest mod, atrăgând atenția inculpaților, asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate.
În baza art.118 lit. e C.pen., s-a confiscat de la inculpați în folosul statului suma de 969 lei, câte 323 lei de la fiecare inculpat.
Instanța a constatat că părțile vătămate SC „. SRL S. M. și AF „. F. nu s-au constituit părți civile în cauză, deoarece bunurile sustrase au fost recuperate.
Cu privire la cererea de constituire ca parte civilă formulată de SC „. T., instanța a admis-o și a obligat inculpații în solidar să-i plătească despăgubirile civile.
În baza art.189 - 191 C.proc.pen., a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și inculpatul A. V. M.
În motivele de apel formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu
Marmației se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât prima instanță trebuia să dispună revocarea liberării condiționate a executării pedepselor de câte 4 luni închisoare aplicate inculpaților A. G. și F. I. prin sentința penală nr. 199/(...) a J.ecătoriei S. M., cu consecința executării acestor pedepse alături de pedepsele pronunțate pentru faptele din prezenta cauză.
Cu privire la motivele ce stau la baza formulării apelului declarat de către inculpatul A. V. M. tribunalul a reținut că, în esență, se solicită reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Prin decizia penală nr. 243/A/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen., a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentinței penale nr. 342/(...) a J.ecătoriei S. M., care a fost desființată în parte (numai cu privire la nerevocarea suspendării condiționate a executării unor pedepse aplicate intimaților inculpați A. G. și F. I.) și în consecință, judecând:
În temeiul art. 83 C.pen., a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor de câte 4 luni închisoare aplicate intimaților inculpați A. G. și F. I. prin sentința penală nr. 199/(...) a J.ecătoriei S. M., rămasă definitivă la data de (...) prin neapelare, pedepse care au fost cumulate cu cele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentința apelată, ambii intimați inculpați urmând să execute câte 1 an și 4 luni închisoare. Cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 a teza a II-a Cod penal. A fost menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.proc.pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat A. V. M., împotriva sentinței penale nr.
342/(...) a J.ecătoriei S. M.
A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului A. V. M., fiind dedusă din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu (...), la zi.
Conform art. 192 alin. 2 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul A. V. M. la plata în favoarea statului a sumei de 320 lei, din care 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avansat din fondurile M.ui
Justiției, iar în baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, inclusiv sumele de câte
300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, achitate din fondurile M.ui Justiției.
Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 342/(...) a J.ecătoriei S. M. a fost condamnat inculpatul A. V. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 lit. a,b,c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a art. 41 alin. 2, 74 lit. c și 76 lit. c Cod penal. Prin aceeașisentință au fost condamnați inculpații A. G. și F. I. la pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. c Cod penal.
La aplicarea pedepselor menționate anterior, s-a avut în vedere că, în perioada 12 martie - 17 aprilie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe timp de noapte și prin efracție, inculpații au sustras din 3 depozite materiale de construcții în valoare de 12.265 lei.
Inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, recunoașterea lor fiind avută în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor.
În mod greșit însă, prima instanță nu a avut în vedere faptul că inculpații A. G. și F. I. au săvârșit infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar în termenele de încercare stabilite prin sentința penală nr. 199/(...) a
J.ecătoriei S. M., rămasă definitivă la data de (...) prin neapelare. O. aplicării dispozițiilor art. 83 Cod penal a fost îndreptată prin decizia pronunțată în cauză, tribunalul dispunând revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor de câte 4 luni închisoare aplicate celor doi intimați-inculpați, pedepse care au fost cumulate cu cele de câte 1 an închisoare aplicate prin sentința penală apelată, ambii intimați-inculpați urmând să execute câte 1 an și 4 luni închisoare cu consecințele prevăzute de art. 71, 64 teza a II-a Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, apelul declarat de inculpatul A. V. M. fiind respins ca nefondat; tribunalul a apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată acestui inculpat corespunde dispozițiilor art. 72 Cod penal în raport, în principal, de starea de recidivă a acestuia.
Prin dispozitivul prezentei decizii a fost menținută și arestarea preventivă a inculpatului A. V. M., iar din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus durata arestului preventiv începând cu (...) la zi.
Conform art. 192 alin. 2 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul A. V. M. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în cuantumul menționat în dispozitiv, iar în baza art. 192 alin. 3 C.proc.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații A. V. M. și F. I., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepselor aplicate acestora.
Inculpatul A. V. M. a solicitat a se avea în vedere faptul că este tânăr și a avut o atitudine sinceră, recunoscând faptele, solicitând în acest sens a se acorda o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, cu atât mai mult cu cât părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
Apărătorul inculpatului F. I. I. a solicitat a se avea în vedere circumstanțele personale, faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, această recunoaștere fiind avută în vedere de prima instanță la individualizarea pedepselor și de asemenea a solicitat a se aplica o pedeapsă într-un cuantum mai redus.
Până la judecarea recursului, inculpatul F. I. a fost liberat din penitenciar unde executa o altă pedeapsă privativă de libertate și nu s-a prezentat la termenul de judecată, deși a fost legal citat.
Analizând recursurile declarate, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate.
Instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale
și al judecății, stabilind în mod corect că inculpații se fac vinovați de comiterea faptelor reținute în sarcina lor, fapte pe care de altfel aceștia le-au și recunoscut, contribuind astfel la desfășurarea cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului.
T., în mod corect instanța de apel a admis apelul declarat de P. de pe lângă J. S.-M., deoarece prima instanță a omis să facă aplicarea prevederilor art. 83 C.pen. față de condamnările suferite de inculpații A. G. și F. I. prin sentința penală nr. 199/(...) a J.ecătoriei S. M., deși infracțiunile din prezentul dosar au fost comise în termenul de încercare al suspendării condiționate.
Cu referire la susținerile orale ale P.ui de pe lângă Curtea de A. C., potrivit cărora recursul inculpatului F. I. ar fi inadmisibil pe considerentul că acesta ar fi exercitat calea de atac a recursului prin omissio medio, neatacând în prealabil cu apel sentința primei instanțe, acestea nu vor fi luate în considerare de către Curte, având în vedere faptul că situația recurentului s-a agravat în apel, prin exercitarea acestei căi de atac de către acuzare, fiind astfel aplicabile prevederile art.385/1 alin. 4 teza a II-a C.pr.pen.
În consecință, Curtea examinând pe fond ambele recursuri a constatat că acestea nu sunt fondate, deoarece în cauză instanțele inferioare au reținut în favoarea inculpaților și au dat eficiență circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c C.pen. coborând pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege. T., au fost avute în vedere și celelalte criterii prevăzute de art. 72 C., ținându-se seama de vârsta tânără a inculpaților, dar și de situația juridică a fiecăruia în parte. Aceasta în condițiile în care inculpatul A. V. M. este recidivist iar ceilalți doi inculpați au și ei antecedente penale, fiind condamnați anterior pentru același gen de infracțiune (inclusiv în perioada minoratului - f.
119,120 d.u.p.) dar persistând în conduita infracțională, lucru care conduce la concluzia că pedepsele anterioare nu și-au atins scopul educativ.
Față de aceste împrejurări, Curtea a apreciat că nu se impune în speță acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante, cu consecința diminuării cuantumului pedepselor aplicate, cu atât mai mult cu cât inculpații au săvârșit în mod organizat și pe timp de noapte un număr de 4 acte materiale de sustragere de bunuri, într-un interval de timp relativ redus.
Prin urmare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. V. M. și F. I. împotriva deciziei penale nr. 243/A din 25 noiembrie 2010 a T.ui M..
Potrivit art. 88 Cod Penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
A. V. M. timpul arestului preventiv, începând cu data de 19 aprilie 2010 și până în prezent.
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 600 (2x300 lei) lei onorariu pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Vor fi bligați inculpații să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A. V. M. și F. I., împotriva deciziei penale nr. 243/A din 25 noiembrie 2010 a T.ui M..
Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A. V. M. timpul arestului preventiv, începând cu data de 19 aprilie
2010 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 600 (2x300 lei) lei onorariu pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpați să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 500 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
2011.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.
C. I. A. D. L. I. C. M. M. N.
Red.ADL/dact.MM
6 ex./(...)
J..apel: L.S./C.Balint
J..fond: M.L.A.
← Decizia penală nr. 1074/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1287/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|