Decizia penală nr. 1295/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a7

DECIZIA PENALĂ NR. 1295/r/2011

Ședința publică din 31 august 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A.,

JUDECĂTORI : A. D. L.

: V. C.

GREFIER : L. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

PROCUROR : V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva încheierii penale din 25 august 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., prin care s-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul F. A. P., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 și

5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; complicitate la uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 85 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la tractare pe drumurile publice a unei remorci cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 85 alin.3 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal,totul în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal;

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. A. P. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. B. Călin, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.F. O., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru prezentarea la termenul de judecată și studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul P.ui, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și pe cale de consecință a se menține starea de arest a inculpatului. A., arată că măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, ori, în cauză subzistă aceste temeiuri. Situația juridică a inculpatului este aproape identică cu a inculpaților arestați în această cauză. Un aspect reținut de prima instanță cu privire la prejudicierea părților vătămate este acela că inculpatul și-a manifestat dorința de a contribui la repararea prejudiciului creat astfel că cercetarea lui în stare de libertate creează premisele punerii în aplicare a intențiilor declarate, însă, această intenție este puțin posibil să se concretizeze câtă vreme inculpatul a avut o poziție de nerecunoaștere a învinuirilor aduse în pofida probatoriului administrat. Consideră că raportat la limitele legale de pedeapsă, la complexitatea cauzei, la acest moment procesual nu poate fi vorba de o depășire a termenului rezonabil al arestării preventive.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală. Susține că instanța de fond are un avantaj în aprecierea corectă și exactă a contribuției fiecărui inculpat din dosar, beneficiind de principiile continuității precum și cel al contradictorialității și nemijlocirii administrării probelor. În cauză au fost audiați 12 inculpați și 20 de martori astfel că instanța și-a format o părere cu privire la participația efectivă a inculpatului. La o zi după soluționarea recursului, instanța a constatat faptul că nu sunt prezenți o serie de martori și nu pot fi prezentați, că s-a formulat o cerere de amânare de către un alt coinculpat, motive care nu pot fi imputate inculpatului F. S-a făcut referire la faptul că inculpatul ar fi încercat să tergiverseze soluționarea dosarului, ori, acesta nu a solicitat amânarea cauzei. S-a reținut corect de instanța de fond că contribuția sa nu este una definitivă. În rechizitoriu s-a reținut că nu recunoaște fapta însă, el s-a declarat de acord cu recuperarea prejudiciului în integralitatea lui însă el nu poate aprecia dacă acea contribuție descrisă de instanța de fond constând în faptul că a condus acele autoturisme, este sau nu acea complicitate definită de C. P. Inculpatul a avut o poziție de recunoaștere a implicării explicând toată starea de fapt așa cum ulterior s-a conturat din probele administrate. Ultimul act material reținut împotriva inculpatului este în (...) iar ultimul act reținut în sarcina coinculpaților datează din (...), astfel că instanța a sesizat corect că inculpatul s-a dezis de grupul infracțional și nu a mai acceptat acel anturaj. Există la dosar un referat de evaluare unde perspectivele de reintegrare sunt totale. Există caracterizări și dovada faptului că a contactat credite bancare iar familia lui face eforturi uriașe pentru a plăti ratele. Toate aceste argumente pledează pe ideea respingerii recursului și menținerii încheierii recurate.

Inculpatul F. A. P., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu cele solicitate de apărătorul său solicitând cercetarea lui în stare de libertate.

C U R T E A

Prin Î. penală din 25 august 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în temeiul art.139 al.1 C.pr.pen. s-au respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de către inculpații V. O. M., porecla „Balibacea"; fiul lui A. și Ana, născut la data de (...) în mun. Câmpia Turzii, jud. C., cetățean român, cu antecedente penale, cu domiciliul în mun. T., str. Piața Romană nr. 15B, sc.A, et.VI, ap.17, jud. C., C.N.P. 1. și O. C. A., porecla „ Coșereanu";, fiul lui I. și A., născut la data de (...) în mun. Câmpia Turzii, jud. C., cetățean român, cu antecedente penale, cu domiciliul în mun. Câmpia Turzii, str. Republicii nr. 8, ap. 70, jud. C., f.f.l. în mun. T., str. Garofiței nr.

65, jud. C., CNP 1., ambii aflați în prezent în stare de arest preventiv în

Penitenciarul Gherla.

S-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul F. A. P. și în consecință:

În baza art.139 al.1 Cod Procedură Penală raportat la art.145 Cod procedură Penală, a fost înlocuită măsura arestării preventive luată față de inculpatul F. A. P. porecla „ Țucă";, fiul lui P. și M., născut la data de (...) în mun. T., jud. C., cetățean român, fără antecedente penale, cu domiciliul în com. S., sat C. nr.143, jud. C., CNP 1., aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Gherla, prin Î. penală nr. 132/C/(...) a T.ui C., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviințarea instanței de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului F. A. P., dacă nu este arestat în altă cauză.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații : a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat ; b) să se prezinte la secția de poliție conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată ; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

S-a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarea obligație:

- să nu se apropie de nici unul dintre coinculpații din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia sau cu martorii din prezenta cauză, direct sau indirect.

S-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

In temeiul art.192 al.2 C.pr.pen au fost obligați inculpații V. O. M. și O.

C. A. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art.192 al.3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin R. cu nr.190/P/2010 al M. P. , P. de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus trimiterea in judecată, alături de alți coinculpați în stare de arest preventiv a inculpatului F. A. P., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.

2 Cod penal;complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la uz de fals, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 85 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;complicitate la tractare pe drumurile publice a unei remorci cu număr fals de înmatriculare, în formă continuată, prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 85 alin.3 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal,totul în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal;

În sarcina inculpatului F. A. P. s-au reținut prin actul de sesizare al instanței de judecată, patru acte materiale de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 al.1, 2, 3 și 5 C., cu aplic.art.41 al.2 C., comise în dauna S. T. S.A., S. P. S.RL., S. P. RO"; S. și S. D. Honold L. S.

Instanța a apreciat că față de inculpatul F. A. P., raportat la contribuția sa efectivă la prejudicierea părților vătămate și raportat la persoana acestuia, durata arestării preventive a atins un termen rezonabil, cererea de înlocuire formulată fiind întemeiată, temeiurile reținute inițial nu mai impun în continuare menținerea stării de arest preventiv.

A., în ceea ce privește contribuția inculpatului la prejudicierea părților vătămate, prin actele de complicitate reținute în sarcina inculpatului, instanța a reținut că, așa cum rezultă din starea de fapt descrisă în actul de sesizare precum și așa cum se conturează din probațiunea administrată până la acest moment pe parcursul cercetării judecătorești, contribuția acestui inculpat, deși importantă, nu este totuși definitorie în comiterea actelor de înșelăciune în dauna părților vătămate, acestuia imputându-i-se punerea la dispoziția altui coinculpat contul societății S. G. T. S. pentru a accesa site-ul www bursatransport. ro de unde a fost vizualizată respectiv accesată oferta de transport a părților vătămate; însoțirea altor coinculpați în transportul mărfurilor ridicate de la părțile vătămate în alte localități unde au fost valorificate; participarea sa la discuții împreună cu alți coinculpați, în vederea comiterii de acte materiale de înșelăciune, etc.

Un alt aspect, ce s-a reținut, în legătură cu prejudicierea părților vătămate, este faptul că inculpatul F. A. P. și-a manifestat dorința de a contribui la repararea prejudiciului creat, astfel că cercetarea sa în stare de libertate pe viitor creează premisele punerii în aplicare a intențiilor declarate.

În ceea ce privește persoana inculpatul F. A. P. instanța a reținut că acesta are vârsta de doar 25 de ani, fiind cel mai tânăr dintre inculpații cercetați în prezenta cauză, iar anterior reținerii sale în această cauză a obținut mijloace licite de subzistență, fiind administrator la S. G. T. S. În acest sens este și adresa emisă de P. de P. S. (f.164 vol.I dosar instanță) din care rezultă și că nu a mai fost cercetat în vreo cauză penală sau alte fapte de natură a tulbura liniștea și ordinea publică, nefiind înregistrat cu vreo sancțiune contravențională.

Totodată, s-a reținut că în sarcina acestui inculpat nu a fost reținut ultimul act material de înșelăciune, comis în dauna S. P. S.A., nefiind identificată vreo implicare a acestui inculpat în acest act material, acest lucru datorându-se probabil răcirii relației de prietenie cu inculpatul C. (vol.IX, fila

109) astfel că s-a apreciat că implicarea inculpatului F. A. P. în comiterea faptelor din prezenta cauză s-a datorat probabil insuficientei maturizări coroborat cu aderarea la un anume anturaj.

Coroborând toate aceste aspecte, instanța a apreciat că durata arestării preventive - de aproximativ 9 luni - în care s-a aflat inculpatul, a atins un termen rezonabil și totodată o garanție că, odată cercetat în stare de libertate, nu va periclita buna desfășurare a procesului penal.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.139 al.1 C.pr.pen. instanța a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de către inculpatul F. A. P.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. DE PE L.

TRIBUNALUL CLUJ.

În susținerea recursului a precizat că arestarea preventivă se înlocuiește cu o altă măsură doar când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea arestării preventive însă în cauză acestea subzistă, fiindcă situația juridică a inculpatului intimat este aproape identică cu a inculpaților arestați în cauză.

Nu se poate reține că inculpatul poate fi pus în libertate pentru că și-a manifestat intenția de a contribui la repararea prejudiciului creat, deoarece nu a recunoscut învinuirile ce-i sunt aduse.

Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recursinvocate Curtea reține următoarele:

Critica recurentului vizează în principal faptul că recent în data de 24 aug. 2011 Curtea de A. C. a menținut încheierea primei instanțe de menținerea arestării preventive a inculpatului intimat și că de atunci până în prezent nu a intervenit nicio modificare a acestor temeiuri.

Contrar acestei susțineri este de observat că recursul soluționat în data de 24 aug.2011 a avut drept obiect încheierea de menținere a arestării preventive astfel încât, în esență, Curtea a statuat doar asupra motivelor care nu atrăgeau revocarea arestării preventive, iar recursul de față statuează asupra altor motive respectiv a celor care ar atrage înlocuirea arestării preventive - ceea ce presupune absența cazurilor de revocare a acesteia.

În același timp, recursul anterior a avut în vedere strict situația juridică existentă nu în data de 24 august 2011, ci în data de 11 august 2011 în raport de care s-au analizat temeiurile arestării de către prima instanță; ca atare, din data de 11 august 2011 până în data 25 august 2011 în mod just prima instanță a reținut că a intervenit față de inculpatul F. A. P. o împrejurare ce face necesară schimbarea temeiurilor arestării; la momentul menținerii anterioare a arestării preventive s-a avut în vedere faptul că dosarul are fixat termen de judecată pe fond în 25 august 2011 când se preconiza să se audieze un număr relativ mare de martori ceea ce nu a putut avea însă loc din cauză că apărătorul unuia dintre coinculpați a reziliat unilateral mandatul de asistență juridică, iar clientul său nu a fost de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu, solicitând termen de apărare.

În mod evident prima instanță a fost nevoită să omită audierea martorilor prezenți și să acorde termenul solicitat, fapt ce a afectat situația juridică a inculpatului intimat; astfel, comportamentul procesual al acestuia a fost unul de bună credință, iar amânarea cauzei din motive ce nu-i pot fi imputabile este de natură să determine înlocuirea arestării preventive raportat la celelalte împrejurări ce țin strict de persoana și contribuția infracțională a inculpatului intimat.

Pe lângă aceste aspecte, Curtea apreciază că obligarea inculpatului de a nu părăsi satul C. din comuna S. jud. C. este de natură a asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești în continuare având în vedere că martorii care au termen în cunoștință și cei care au fost citați pentru a fi audiați nu sunt din aceea localitate, iar inculpatului i s-a interzis să ia legătura cu persoanele din dosar.

Dispunerea acestei măsuri în concret nu afectează statuarea anterioară referitoare la pericolul pentru ordinea publică, fiindcă ceilalți coinculpați sunt din alte localități.

Așa fiind, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar conform art.38515 pct1 lit.b C.p.p. Curtea va respinge ca nefondat recursul parchetului.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva încheierii penale din 25 august 2011 a T.ui C..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M. Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 august 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. V. A. A. D. L. V. C.

GREFIER L. S.

Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1295/2011, Curtea de Apel Cluj