Decizia penală nr. 1305/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.1305//R/2011

Ședința publică din 05 septembrie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : L. M., JUDECĂTOR JUDECĂTORI : ANA C.

: D. P. GREFIER : M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații N. A. și M. C. împotriva sentinței penale nr.928 din data de (...) a J. C.-N., pronunțată în dosar nr.(...), inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor:

- N. A. - tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.c, alin. 21 lit.a

Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal;

- M. C. - tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.c, alin. 21 lit.a

Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul N. A., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Bojan M. L. din cadrul

Baroului C., cu delegație la dosar și inculpatul M. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. A. M. M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpații, întrebați fiind, arată că-și mențin recursurile formulate în cauză și că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul N. A., av. Bojan M. L. solicită admiterea recursului, casareahotărârii recurate și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a reținerii circumstanțelor concrete în care s-a comis fapta, atitudinea sinceră și de regret, suma mică obținută în urma comiterii faptei, precum și faptul că inculpatul nu a exercitat acte de agresiune asupra părții vătămate.

Apărătorul inculpatului M. C., A. M. M., având în vedere poziția procesuală exprimată de inculpatul pe care îl reprezintă, solicită în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap.la art. 10 lit.c Cod pr.pen. achitarea inculpatului,întrucât fapta nu a fost săvârșită de către acesta.

Apreciază că probele administrate în cauză nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție, existând dubii serioase cu privire la probele administrate în cauză.

În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 52, 72, 74 Cod penal, cu executare în regim de detenție având în vedere antecedentele penale ale inculpatului.

Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de inculpații N. A., M. C. cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței penale nr.928/2011 a J. C.-N., deducerea din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) la zi șiobligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în prezenta cale de atac.

Apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului N.

A. la fapta concret comisă, starea de recidivă postcondamnatorie.

De asemenea, apreciază că nu este justificată solicitarea de achitare a inculpatului M. C. având în vedere că din probele administrate în cauză, respectiv declarația părții vătămate se coroborează cu declarația martorilor și celelalte mijloace de probă rezultă vinovăția inculpatului.

Consideră că nu se impune nici redozarea pedepsei aplicate inculpatului M. C. întrucât instanța de fond a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei conform art. 72 Cod penal.

Inculpatul N. A., având ultimul cuvânt, arată că a recunoaște și regretă fapta comisă, are copiii minori în întreținere și solicită reducerea pedepsei aplicate pentru a fi alături de familie.

Inculpatul M. C., având ultimul cuvânt, lasă soluția la apreciereainstanței.

C U R T E A Asupra recursurilor penal de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr.928 din 14 iulie 2011, în baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.2/1 lit.a) Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b) Cod penal a condamnat pe inculpatul N. A. (arestat în prezenta cauză) fiul lui A. și M., născut la data de (...) în C.-N., jud.C., cu domiciliul în mun.C.-N., str. G.G. Byron nr.10 jud.C. și ffl în mun.C.-N. str.C. FN, jud.C., cetătean român, necăsătorit, nescolarizat, fără ocupatie, cu antecedente penale, CNP 1., la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravată.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitiul dreptului prev de art.64 lit.a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.37 alin.1 lit.b) Cod penal s-a constatat că prezenta infracțiune a fost săvârșită de către inculpat în stare de recidivă mare postexecutorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1512/(...) a J. C.-N., definitivă la data de (...) prin neapelare.

În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii luată pe o perioadă de 24 ore (începând cu data de (...) ora 14,30 până la data de (...) ora 13,00) și a arestării preventive din data de (...) la zi și în temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.21 lit.a) Cod penal cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a) Cod penal a condamnat pe inculpatul M. C.

(arestat în prezenta cauză) fiul lui I. și I., născut la data de (...) în C.-N., jud.C., cu domiciliul în mun.C.-N., Bdul Muncii nr.93 jud.C., cetătean român, necăsătorit, nescolarizat, fără ocupatie, cu antecedente penale, CNP

1., la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma agravată.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitiul dreptului prev de art.64 lit.a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.37 alin.1 lit.a) Cod penal s-a constatat că prezenta infracțiune a fost săvârșită de către inculpat în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.733/(...) a J. C.-N..

În temeiul art.61 Cod penal s-a revocat liberarea conditionată din pedeapsa de 3 ani și 4 luni inchisoare aplicată prin sentința penală nr.733/(...) a J. C.-N. și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 266 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani, in regim de detentie.

În baza art.88 alin1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii luată pe o perioadă de 24 ore (începând cu data de (...) ora 14,15 până la data de (...) ora 13) și a arestării preventive din data de (...) la zi și în temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată M. R., cu dom în mun.C.-N., str.T. nr.16 bl.R5, sc.1 ap.2 jud.C. nu s-a constituit parte civilă in prezenta cauză.

În baza art.118 lit.e) Cod penal s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 150 Ron de la inculpatul N. A. și a sumei de

150 Ron de la inculpatul M. C. reprezentând sumele de bani sustrase și nerestituite părții vătămate.

În baza art.191 alin.1și 2 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpatii la plata sumei de 150 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 100 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul cercetării judecătorești, fiecare.

În temeiul art.189 alin.2 Cod procedură penală onorariile apărătorilor din oficiu dna avocat Kis I. (pentru inculpatul M. C.) și dna avocat L. A. C.

(pentru inculpatul N. A.), corespunzătoare fazei de judecată în valoare de 3. fiecare, se avansează din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr.2686/P/2011 emis la data de (...) și înregistrat pe rolul J. C.-N. sub nr.10398/211/(...) s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților N. A., in stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infractiunii de tâlhărie prev și ped de art.211alin1, alin.2 lit.c), alin.2/1 lit.a) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal și M. C., in stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infractiunii de tâlhărie prev și ped de art.211alin1, alin.2 lit.c), alin.2/1 lit.a) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal.

S-a retinut în esentă, in actul de sesizare al instantei in sarcina ambilor inculpati că, în ziua de (...), în jurul orei 18,00, după ce au efectuat o cursă cu un taximetru condus de partea vătămată M. R., pe ruta P-ța M. - str. C. din mun. C.-N., inculpatul M. C. a prins-o pe aceasta cu mâinile de gât, strângând-o cu putere, timp în care inculpatul N. A. a sustras din buzunarul portierei stânga față o geantă plic conținând mai multe înscrisuri personale, acte de identitate și cârduri bancare, precum și suma de 300 lei.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul N. A. a recunoscut comiterea faptei pe care a regretat-o, insă inculpatul M. C. a avut o atitudine constantă de negare a oricărei participatii la comiterea faptei.

În faza cercetării judecătorești prezenți personal în fața instanței inculpatul N. A. a arătat in sedinta publică din data de (...) că doreste soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art.320/1 C.pr.pen., recunoscând în totalitate săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-au însușit(proces verbal f.38 dos.), instanta admitând cererea inculpatului și dispunând solutionarea pricinii potrivit procedurii speciale.

Cu toate acestea in sedinta publică din data de (...) acelasi inculpat a arătat in mos expres că nu mai recunoaste acuzatia care i se aduce, că nu a comis fapta de tâlhărie in data de (...), motiv pentru care instanta a revenit asupra aplicării dispozitiilor art.320/1 Cod procedură penală și a dispus si in privinta acestui inculpat solutionarea cauzei potrivit procedurii obisnuite(f.67dosI).

La data de l2.03.201l inculpații N. A. și M. C. au consumat băuturi alcoolice în P-ța M. din C.-N.. În jurul orei 18,00, inculpatul M. C. i-a propus coinculpatului să se deplaseze la locuintele lor situate pe str. C. din C.-N. cu un taximetru, cu intenția de a nu achita contravaloarea cursei. Astfel, inculpații s-au deplasat la standul special amenajat de pe str. A. V. nr. 1-3, unde era staționat autoturismul marca „Seat L." cu nr. de înmatriculare (...) din C.-N. aparținând societății de taximetrie „. T.", la volanul căruia se afla partea vătămată M. R. I. au urcat în autoturism, inculpatul M. C. ocupând scaunul din dreapta fată iar coinculpatul N. A. bancheta din spate a autoturismului și i-au cerut părții vătămate să-i transporte pe str. C. din cart. Someseni.

În timpul cursei, inculpatul M. C. a observat în buzunarul portierei stânga față o geanta plic de culoare neagră și, presupunând că în interior s- ar putea afla bani, a fost animat de dorința de a și-o însuși. În acest scop, inculpatul i-a spus coinculpatului N. A., pe țigănește, să ia poșeta când se va ivi ocazia. Nereușind acest lucru în timpul cursei, în momentul în care au ajuns în zona unităților militare, înainte de a ajunge la destinație, inculpații i-au cerut brusc părții vătămate M. R. să oprească autoturismul, iar după ce aceasta s-a conformat, inculpatul M. C. s-a ridicat în genunchi (ceea ce se explică prin statura inculpatului) și a prins-o cu ambele mâini de gât, ținând-o strâns, timp în care inculpatul N. A. a coborât din autoturism, a deschis portiera din partea șoferiței, iar din buzunarul portierei a sustras geanta amintită. Cu această ocazie, partea vătămată l-a observat pe inculpat, pe care ulterior a fost în măsură să-1 indice cu ocazia efectuării recunoașterii din grup. În schimb, partea vătămată nu a fost în măsură să studieze fizionomia inculpatului M. C., despre care a observat totuși că era de etnie romă, mic de statură, avea început de chelie, era îmbrăcat cu o geaca culoare albă și pantaloni de blug de culoare albastră. Mai mult decât atât, ulterior, in cursul urmăririi penale, partea vătămată a recunoscut geaca de culoare albă ridicată de la sora inculpatului M. C., martora B. I., ca fiind aceeași cu cea purtată de ocupantul scaunului dreapta față, mic de statură, cu început de chelie.

De asemenea cu prilejul audierii sale in fata instantei de judecată partea vătămată a recunoscut cele două persoane care au agresat-o și care au deposedat-o de geanta plic ca fiind cei doi inculpati.

Imediat după comiterea faptei, cei doi inculpați au fugit peste liniile de cale ferată în direcția străzii C., înspre M. „.", iar partea vătămată a solicitat, prin stație, ajutorul colegilor aflați în zonă. Martorul T. M., coleg al părții vătămate aflat în apropiere, s-a deplasat în direcția indicată de aceasta, observându-i pe inculpații care alergau în zona străzii T. Vuia. Martorul a observat cum inculpatul N. A. i-a dat geanta sustrasă coinculpatului M. C., care după ce a luat suma de 300 lei din interior, a aruncat poșeta pe jos, aceasta fiind recuperată de martor. Din suma însușită, inculpatul M. C. i-a dat coinculpatului N. A. suma de 40 lei, restul banilor păstrându-i pentru sine. Cu ocazia urmăririi, martorul T. M. a oferit aceeași descriere a inculpatului M. C. ca și partea vătămată, arătând că era vizibil mai scund decât celălalt și purta o geacă de culoare albă și pantaloni de blug de culoare albastră. Ca și partea vătămată, martorul a recunoscut ulterior geaca de culoare albă ridicată de la sora inculpatului M. C., martora B. I., ca fiind aceeași cu cea purtată de unul dintre cei doi bărbați pe care i-a urmărit în seara de (...), observându-i cum abandonează bunul sustras, pe care l-a ridicat personal ulterior, respectiv cel mai mic de statură.

Acelasi martor reaudiat fiind in fata instantei de judecată in conditii de contradictorialitate și nemijlocire a arătat in mod expres că il recunoaste cu certitudine pe inculpatul N. augustin ca fiind persoana mai inaltă pe care a urmărit-o in seara de (...) și care a abandonat portmoneul intrucât se afla pe marginea trotuarului când fugea, iar pe inculpatul M. C. cu o probabilitate de 60%.

Organele de poliție, alertate despre comiterea unei sustrageri de bunuri prin folosirea violenței, au pornit în căutarea autorilor faptei. Astfel, în jurul orei 20.30-20.45, un lucrător de poliție din cadrul Secției VII Poliție i-a depistat pe inculpații M. C. și N. A. împreună pe str. C., vizavi de P., care aveau asupra lor un pet cu bere de 2 litri. Fiind întrebați despre prezența lor în acel loc, susnumiții au afirmat că au venit împreună la magazinul alimentar pentru a-și cumpăra bere.

Cu privire la comiterea faptei inculpatul N. A. a avut o pozitie oscilantă. Astfel, in faza de urmărire penală acesta a recunoscut comiterea faptei, descriind amănunțit modul în care cei doi au procedat, declarația sa coroborându-se întocmai cu datele și împrejurările care au rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză. Astfel, inculpatul a indicat motivul pentru care cei doi au luat un taxi, invitația coinculpatului de a sustrage geanta părții vătămate, modul în care au acționat după ce partea vătămată a oprit autoturismul, abandonarea bunului sustras în timpul urmăririi și vestimentația ambilor inculpați din seara cu pricina. In legătură cu acest din urmă aspect, inculpatul a arătat că era îmbrăcat cu pantaloni de culoare neagră și o geacă de culoare maro, iar coinculpatul M. C. avea un hanorac de culoare albă și pantaloni de blug, fără a putea preciza culoarea acestora.

Cu toate acestea in faza de judecată, chiar dacă initial a recunoscut comiterea faptei reluând declaratiile date in faza de urmărire penală, după audierea părtii vătămate acesta a revenit asupra afirmațiilor sale, arătând că nu a participat la săvârșirea infracțiunii.

Declarația acestui din urmă inculpat nu a putut fi avută în vedere la stabilirea adevărului în cauză, întrucât nu se coroborează cu date și împrejurări care rezultă din ansamblul probator existent în cauză. Astfel, în privința vestimentației inculpatului din seara de (...), chiar sora acestuia, martora B. I., a declarat că, în jurul orei 23.00, când inculpatul a ajuns la locuința sa, acesta era îmbrăcat cu o geacă de culoare albă, așa cum audeclarat și coinculpatul, in declaratiile sale initiale, partea vătămată și martorul T. M., iar nu cu una maro, așa cum a încercat inculpatul să disimuleze realitatea.

În ceea ce priveste declaratia acestuia dar și declaratia inculpatului N. A. dată in sedinta publică din data de (...) nu s-a putut evidentia precizia cu care cei doi inculpati si-au amintit (desigur, din această perspectivă declaratiile celor doi coroborându-se) date exacte in legătură doar cu evenimentele ce s-au petrecut în după-amiaza de (...), dar și in legătură cu imbrăcămintea inculpatului M. C., deși, cu privire la datele de 09, 10 și 15 martie (așadar, atât anterior cât și ulterior momentului cheie) declaratiile acestora au fost extrem de evazive, inculpatul M. C. declarând doar că s-a aflat la domiciliu și că nu poate preciza cu ce haine era îmbrăcat, întrucât le schimbă zilnic.

Martorii M. I., tatăl și M. I., fratele inculpatului M., audiați la propunerea acestuia atât in faza de urmărire penală dar si in fata instantei de judecată (martorul M. I. tatăl), au declarat faptul că nu pot preciza ce au făcut ei sau inculpatul M. C. în fiecare după-amiază din cursul lunii martie

2011. În schimb, martorul M. I., tatăl inculpatului, a arătat că inculpatul s-a deplasat la locuința surorii sale B. I. fiind îmbrăcat cu o geacă maro în seara precedentă reținerii acestuia de către polițiști, adică seara de (...), nicidecum cea de (...). De asemenea, martorii M. I. și M. I. au încercat să acrediteze ideea că inculpatul N. A. îl indică pe inculpatul M. C. ca fiind coautor la fapta reținută în sarcina sa datorită relațiilor tensionate dintre cei doi inculpați. În afara caracterului pro causa a acestor declarații, s-a reținut că, pe de-o parte, nici inculpatul M. C. însuși nu a susținut o atare variantă, iar, pe de altă parte, acesta a declarat că, în seara de (...), când au fost surprinși împreună de organele de poliție, au consumat împreună și cu M. I., tatăl inculpatului, băuturi alcoolice. Mai mult, inculpatul M. C. a declarat, susținut și de martorul M. I., fratele său, că, într-una din zilele începutului lunii martie 2011, martora C. M., concubina coinculpatului N. A., i-a dat cu împrumut suma de 10 lei, din alocația copiilor minori. A. aspecte infirmă, categoric, ipoteza unor declarații mincinoase ale inculpatului N. A. pe motiv de dușmănie.

Declaratiile inculpatilor din punctul de vedere al evenimentelor care s-au petrecut in data de (...) și orele la care acestea s-ar fi petrecut, din perspectiva acestora nu se coroborează nici chiar cu declaratia martorei C. M., care audiată fiind in fata instantei de judecată a arătat că in data de (...), in jurul orei 16,00 a venit la ea inculpatul M. C. care i-a cerut imprumut 10

Ron, ulterior cu acesta plecând inculpatul N. A., iar până laora 19,00 când inculpatul N. a intrat in casă cei doi au stat in fata casei inculpatului N. și au consumat băuturi alcoolice.

Fată de ansamblul materialului probator administrat in cursul procesului s-a apreciat că prezumtia de nevinovătie garantată de dispozitiile art.5/2 Cod procedură penală și art.66 Cod procedură penală de care se bucură inculpatii a fost răsturnată, fapta și vinovătia acestora rezultând dincolo de orice indoială rezonabilă din declaratiilea inculpatului N. A. date in faza de urmărire penală și initial în fata instantei de judecată, declaratiile părtii vătămate M. R. și martorului T. M., procesele verbale de recunoastere din grup și declaratiile martorilor asistenti la recunoastere T. S., declaratiile martorei B. J., procesele verbale de recunoastere a obiectelor de imbrăcăminte de către partea vătămată și martorul T. M., procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală in privinta inculpatului N. A.,putând concluziona astfel pe baza unor probe certe că inculpații N. A. și M. C. sunt autorii deposedării, prin violență, a părții vătămate M. R. de geanta personală la data de (...).

În drept, fapta inculpatului N. A., care, după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani inchisoare aplicată prin sentinta penală nr.1512/(...) a J. C.-N. definitivă prin neapelare la data de (...), in data de (...), în jurul orei

18,00, impreună cu inculpatul M. C., după ce au efectuat o cursă cu un taximetru condus de partea vătămată M. R., pe ruta P-ța M. - str. C. din mun. C.-N., a sustras din buzunarul portierei stânga față o geantă plic conținând mai multe înscrisuri personale, acte de identitate și carduri bancare, precum și suma de 300 lei apartinând părtii vătămate, in timp ce inculpatul M. C. a prins-o pe aceasta cu mâinile de gât, strângând-o cu putere, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlhărie in forma agravată prev și ped de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.2/1 lit.a) Cod penal cu aplicare art.37 alin.1 lit.b) Cod penal.

Elementul material al faptei îl reprezintă luarea bunurilor mobile din posesia persoanei vătămate prin folosirea violenței (de către coinculpatul M. C.) iar forma de vinovație cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat, reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului persoanei vătămate, nefiind probat acordul acesteia.

Fapta inculpatului M. C., care, după condamnarea definitivă la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni inchisoare aplicată prin sentinta penală nr.733/(...) a J. C.-N., respectiv in cursul termenului de liberare conditionată din această pedeapsă, in data de (...), în jurul orei 18,00, impreună cu inculpatul N. A., după ce au efectuat o cursă cu un taximetru condus de partea vătămată M. R., pe ruta P-ța M. - str. C. din mun. C.-N., a prins-o pe aceasta cu mâinile de gât, strângând-o cu putere, in timp ce inculpatul N. A. a sustras din buzunarul portierei stânga față o geantă plic conținând mai multe înscrisuri personale, acte de identitate și carduri bancare, precum și suma de 300 lei apartinând părtii vătămate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tâlhărie in forma agravată prev și ped de art.211 alin.1, alin.2 lit.c) și alin.2/1 lit.a) Cod penal cu aplicare art.37 alin.1 lit.a) Cod penal.

Elementul material al faptei îl reprezintă exercitarea de către inculpat de violente asupra persoanei vătămate in scopul deposedării acesteia de bunuri, iar forma de vinovație cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în accepțiunea art. 19 alin. 1 pct 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Totodată, din probatoriul administrat, reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor mobile acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului persoanei vătămate, nefiind probat acordul acesteia.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunilor aplicate.

Circumstanța de la art. 211 alin 2 lit. c) din Codul penal se răsfrânge asupra inculpaților datorită faptului că fapta a fost comisă intr-un mijloc de transport, respectiv in taxiul condus de partea vătămată iar circumstanța reală de la art. 211 alin 2/1 lit.a) din Codul penal se răsfrânge asupra inculpaților intrucât la comiterea faptei au participat două persoane.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal,limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (de la 7 la 20 de ani) gradul de pericol social concret al faptei comise apreciat ca fiind unul ridicat, raportat la modul de comitere a faptei, prin infrîngerea rezistentei părtii vătămate, cu ajutorul violentei fizice (strângerea de gat a victimei persoană de sex feminin) de către cei doi inculpati și sutragerea de bunuri care au putut fi usor valorificate, valorile sociale lezate in urma comiterii faptei, respectiv atât patrimoniul părtii vătămate dar si integritatea fizică și psihică a acesteia datorită socului psihic produs, de persoana infractorilor și de imprejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

In ceea ce priveste persoana inculpatilor s-a retinut că ambii au mai fost anterior condamnati de către instantele de judecată pentru comiterea de infractiuni contra patrimoniului atât infractiuni de furt calificat cât si infractiuni de tâlhărie in forma agravată, si cu toate acestea inculpatii nu au părăsit mediul infractional ci au continuta să comită fapte cu caracter infractional, ceea ce denotă pe de o parte perseverentă și predispozitie infractională dar si imprejurarea că sanctiunile penale deja aplicate nu si-au atins scopul educativ și preventiv. Nu in ultimul rând s-a retinut starea de agravare a răspunderii penale aplicabilă celor doi inculpati, acestia comitând fapta dedusă judecătii in stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul M. C. și postexecutorie, inculpatul N. A.

Pe cale de consecință, reținând că fapta există, a fost săvârșită de către inculpati și constituie infracțiune în sensul art.17 Cod penal, în baza art.345 alin.2 Cod procedură penală instanta urmează să îi condamne pe inculpati la o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, respectiv,

7 ani inchisoare, fiecare.

În privinta inculpatului N. A. in temeiul art.37 lit.b) Cod penal, s-a constatat că prezenta infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat în stare de recidivă mare postexecutorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1512/(...) a J. C.-N., definitivă la data de (...) prin neapelare.

În baza art.88 alin1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii luată pe o perioadă de 24 ore (începând cu data de (...) ora 14,30 până la data de (...) ora 13,00) și a arestării preventive din data de (...) la zi.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitiul dreptului prev de art.64 lit.a) teza II Cod penal, constatând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.

În privinta inculpatului M. C. în temeiul art.37 alin.1 lit.a) Cod penal s- a constatat că prezenta infracțiunea a fost săvârșită de către inculpat în stare de recidivă mare postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.733/(...) a J. C.-N..

În temeiul art.61 Cod penal s-a revocat liberarea conditionată din pedeapsa de 3 ani și 4 luni inchisoare aplicată prin sentința penală nr.733/(...) a J. C.-N. și s-a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 266 zile cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând cainculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani, in regim de detentie.

În baza art.88 alin1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii luată pe o perioadă de 24 ore (începând cu data de (...) ora 14,15 până la data de (...) ora 13 ) și a arestării preventive din data de (...) la zi.

În temeiul art.71 alin.2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitiul dreptului prev de art.64 lit.a) teza II Cod penal, constatând, raportat la natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a din C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității- motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei aplicate.

În temeiul art.350 Cod penal s-a menținut starea de arest a celor doi inculpati constatînd că, față de probatoriul cauzei și solutia de condamnare pronuntată, temeiurile avute in vedere la luarea măsurii nu au dispărut, acestea regăsindu-se in art.148 lit.f) Codprocedură penală, mentinerea măsurii fiind pe deplin justificată in raport cu prevederile legale invocate coroborate cu cele art.5 ale Conventiei EDO, și că lăsarea in libertate a inculpatilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Din aceeasi perspectivă, s-a retinut că mentinerea stării de arest a celor doi inculpati se justifică prin prisma prezentei hotărîri provizorii de condamnare in scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art.5 par.1 din Conventia

CEDO (cauza Tommasi vs Franta și cauza Vemhoff vs Germaniei).

În temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată M. R. nu s-a constituit parte civilă in prezenta cauză.

În baza art.118 lit.e) Cod penal s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a sumei de 1. de la inculpatul N. A. și a sumei de 1. de la inculpatul M. C. reprezentând sumele de bani sustrase și nerestituite părții vătămate.

În baza art.191 alin.1și 2 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpatii la plata sumei de 150 Ron, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 Ron reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 100 Ron cheltuielile efectuate pe parcursul cercetării judecătorești, fiecare.

În temeiul art.189 alin.2 Cod procedură penală onorariile apărătorilor din oficiu dna avocat Kis I. (pentru inculpatul M. C.) și dna avocat L. A. C.

(pentru inculpatul N. A.), corespunzătoare fazei de judecată în valoare de

300 Ron fiecare, se vor avansa din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs inculpații N. A.

și M. C.

Prin motivele de recurs susținute de apărătorii din oficiu, inculpatul N. A. a solicitat admiterea căii de atac promovate și reducerea pedepsei aplicate de către judecătorie.

Inculpatul M. C. a solicitat admiterea recursului și în principal achitarea sa în temeiul art.10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu el este autorul infracțiunii deduse judecății, iar în subsidiar apreciază că se pot reține în favoarea sa circumstanțele atenuante vizate de art.74 C., cărora să li se dea eficiența prev.de art.76 C.

Curtea examinând recursurile promovate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la recursul inculpatului M. C.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că instanța de judecată - Judecătoria Cluj-Napoca a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând totodată încadrarea juridică, temeinică și legală faptelor săvârșite de recurent.

Este de remarcat că în faza de urmărire penală, inculpatul-recurent nu a recunoscut comiterea infracțiunii învederând că la data de 12 martie

2011 se afla la domiciliul său unde a consumat alcool împreună cu tatăl său

M. I. și coinculpatul N. A., pe cale de consecință nu putea săvârși fapta imputată prin rechizitoriul parchetului.

În cursul judecății, în primă instanță, inculpatul a fost prezent și a arătat că la data de 12 martie 2011 în jurul orei 15,00 se afla la IRA împreună cu tatăl său M. I. și cumnatul său B. Remus, după care s-au deplasat la domiciliu pe str.C. din C., în jurul orei 16.00, stând toți împreună până în jurul orelor 22,00, când au revenit din nou la I. U., inculpatul M. C. a precizat că a venit la el inculpatul N., dar după ora 19,00, după care ambii s-au deplasat în oraș pentru a achiziționa bere.

Săvârșirea infracțiunii imputată prin rechizitoriul parchetului, de către recurent, este pusă în evidență de către martorii B. I., T. M., martorul T. Ș., declarația părții vătămate M. R. și declarația coinculpatului N. A.

Este relevantă în cauză declarația martorei B. I., care a învederat că, în jurul orei 23.00, când inculpatul M. a ajuns la locuința sa, era îmbrăcat cu o geacă de culoare albă, așa cum au declarat și coinculpatul, in declaratiile sale initiale, partea vătămată și martorul T. M., iar nu cu una maro, așa cum a încercat recurentul să disimuleze realitatea.

În ceea ce priveste declaratia inculpatului M. dar și cea a inculpatului N. A. dată in sedinta publică din data de (...) rezultă precizia cu care cei doi inculpati si-au amintit date exacte in legătură doar cu evenimentele ce s-au petrecut în după-amiaza de (...), dar și cele vizând imbrăcămintea inculpatului M. C., deși, cu privire la datele de 09, 10 și 15 martie, declaratiile acestora au fost extrem de evazive, inculpatul M. C. afirmând doar că s-a aflat la domiciliu și că nu poate preciza cu ce haine era îmbrăcat, întrucât le schimbă zilnic.

Martorii M. I., tatăl și M. I., fratele inculpatului M. au declarat faptul că nu pot preciza ce au făcut ei sau inculpatul M. C. în fiecare după-amiază din cursul lunii martie 2011. În schimb, martorul M. I., tatăl inculpatului, a arătat că inculpatul s-a deplasat la locuința surorii sale B. I. fiind îmbrăcat cu o geacă maro în seara precedentă reținerii acestuia de către polițiști, adică seara de (...), nicidecum cea de (...). De asemenea, martorii M. I. și M. I. au încercat să acrediteze ideea că inculpatul N. A. îl indică pe inculpatul M. C. ca fiind coautor la fapta reținută în sarcina sa datorită relațiilor tensionate dintre cei doi inculpați. În afara caracterului pro causa a acestor declarații, s-a reținut că, pe de-o parte, nici inculpatul M. C. însuși nu a susținut o atare variantă, iar, pe de altă parte, acesta a declarat că, în seara de (...), când au fost surprinși împreună de organele de poliție, au consumat împreună și cu M. I., tatăl inculpatului, băuturi alcoolice. Mai mult, inculpatul M. C. a declarat, susținut și de martorul M. I., fratele său, că, într-una din zilele începutului lunii martie 2011, martora C. M., concubina coinculpatului N. A., i-a dat cu împrumut suma de 10 lei, din alocația copiilor minori. A. aspecte infirmă, categoric, ipoteza unor declarații mincinoase ale inculpatului N. A. pe motiv de dușmănie.

Vinovăția inculpatului M. C. rezultă fără dubiu din declaratiile inculpatului N. A. date in faza de urmărire penală și initial în fata instantei de judecată, declaratiile părtii vătămate M. R. și martorului T. M., procesele verbale de recunoastere din grup și declaratiile martorilor asistenti la recunoastere T. S., declaratiile martorei B. J., procesele verbale de recunoastere a obiectelor de imbrăcăminte de către partea vătămată și martorul T. M., procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală in privinta inculpatului N. A., putând concluziona astfel pe baza unor probe certe că inculpații N. A. și M. C. sunt autorii deposedării, prin violență, a părții vătămate M. R. de geanta personală, la data de (...).

Nerecunoașterea faptelor în faza de urmărire penală de către recurent, a fost just interpretată de instanța inferioară și de către curte, ca nemotivată, declarațiile acestuia fiind cenzurate și interpretate pe baza întregului probatoriu administrat.

Instanța de recurs va avea în vedere atât poziția procesuală nesinceră a recurentului în faza de urmărire penală și în fața J. C.-N., cât și starea de recidivă postcondamnatorie în care a săvârșit prezenta infracțiune.

Așa fiind, primul motiv de recurs nu poate fi primit, neimpunându-se achitarea inculpatului, fiind dovedit în afara oricărui dubiu că acesta este coautor al tâlhăriei comise la 12 martie 2011 asupra victimei M. R..

Cu privire la recursul inculpatului N. A. și motivul de recurs al inculpatului M. C. vizând individualizarea judiciară a sancțiunilor:

Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurenților, constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpaților, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestora, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a sancțiunilor.

Curtea consideră că pedepsele principale de câte 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o sancțiune proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurenți, concretizate prin modul în care aceștia au acționat, prin comiterea unor acțiuni de sustragere prin violență a unor bunuri în dauna unei persoane fizice la 12 martie 2011 în scopul însușirii pe nedrept a banilor victimei, cauzându-i o pagubă în sumă de 300 lei, nerecuperată, și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurenților, cât și profilul socio-moral și de personalitate a acestora, a căror atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.

Față de modul concret de săvârșire a faptelor, de două persoane împreună, prin violență, cuantumul pedepsei principale de 7 ani închisoare,asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea lor, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpaților, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestora, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptelor lor, în vederea unei reinserții sociale reale a acestora.

Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.3859 pct.14 C.pr.pen. Nu poate fi ignorat că inculpații au comis infracțiunile în stare de recidivă postcondamnatorie inculpatul M. și postexecutorie inculpatul N.

În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.3859 alin.3 C.proc.pen. Nu poate fi omisă împrejurarea că sancțiunile au fost aplicate la minimul special prevăzut de lege.

Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursurile ambilor inculpați se vor respinge ca nefondate în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Potrivit articolului 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 300 lei onorar pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art.189 C.proc.pen.

I. vor plăti în favoarea statului suma de câte 500 lei, fiecare, cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorar avocațial, conform art.192 alin.2 C.proc.pen.

PENTRU A. M.IVE IN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii N. A. fiul lui A. și al lui M., născut la 30 august 1980) si M. C. (fiul lui I. și al lui I. , născut la 12 aprilie 1980) împotriva sentintei penale nr. 928 din 14 iulie

2011 a J. C. N..

Potrivit articolului 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpaților timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 300 lei onorar pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculati să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei, fiecare, cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 septembrie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

L. M.

ANA C.

D. P.

M. V. G.

red.PD/AC

4 ex. - (...)jud.fond. P. P.T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1305/2011, Curtea de Apel Cluj