Decizia penală nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 15/R/2011

Ședința Camerei de C. din 03 august 2011

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE : M. B., JUDECĂTOR

JUDECĂTORI : L. H.

: M. R.

GREFIER : M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror A. C.

S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de contestatorii H. I. E. și M. S. D., împotriva deciziei penale nr. 1033/R din 16 iunie 2011 a Curtii de A. C.

Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

R.ul Parchetului solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, deoarece motivele invocate de contestatori nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. În consecință, solicită respingerea recursului și obligarea condamnaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

C U R T E A :

Prin cererea formulată în cauză contestatorii H. I . E. și M. S. D. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.1033/R/2011 din

(...) a Curții de A. C. invocând dispozițiile art.386 lit.c (2) C.p.p.

În susținerea contestației formulate contestatorii au precizat că în fața instanței de recurs s-a dispus audierea expertului R. D. și deși acesta a susținut în fața instanței de recurs că în mod greșit a adăugat TVA-ul instanța nu a ținut seama de această eroare și nu a redus valoarea prejudiciului cu consecințe implicit asupra încadrării juridice a faptei.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației fără citarea părților, în conformitate cu dispozițiile art.391 C.p.p. instanța reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 1033/R/2011 din data de 16 iunie 2011 a Curții de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...), s-au admis recursurile declarate de inculpații H. I. E., M. S. D. și B. I. împotriva sentinței penale nr. 23/18 ianuarie 2011 a Judecătoriei C.-N. care a fost casată sub aspectul laturii penale și civile a cauzei și rejudecând în aceste limite:

A fost condamnat inculpatul H. I. E. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, e și i și al. 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a și c și art. 76 lit. a din C.pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-au interzis inculpatului H. I. E. drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 209 al. 4 din C.pen. rap. la art. 65, 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. s-a interzis inculpatului H. I. E. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice pe o perioadă de 2 ani, termen care va curge de la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 88 din C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 22 aprilie 2010 până la zi.

A fost condamnat inculpatul M. S. E., deținut în Penitenciarul Gherla, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.26 C.pen. rap.la art. 208 al.1, art. 209 al. 1 lit. a, e și i și al.

4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a și art. 76 lit.a C.pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, e

și i și al. 4 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-au interzis inculpatului M. S. E. drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 209 al. 4 din C.pen. rap. la art. 65, 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. s-a interzis inculpatului M. S. E. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice pe o perioadă de 2 ani, termen care va curge de la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 88 din C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 22 aprilie 2010 până la zi.

A fost condamnat inculpatul B. I., pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev.de art. 26 C.pen. rap. art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, e și i și al. 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. c

și 76 lit. a din C.pen. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 209 al. 4 din C.pen. rap. la art. 65, 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. s-a interzis inculpatului B. I. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice pe o perioadă de 2 ani, termen care va curge de la terminarea executării pedepsei.

A fost condamnat inculpatul B. I. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 din C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. c și 76 lit. e din C.pen.

În baza art. 33 lit. a din C.pen. s-a constatat că cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul B. I. au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni.

În baza art. 34 lit. b din C.pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 1 lună închisoare urmând ca inculpatul să execute

5 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.

În baza art. 35 al. 1 din C.pen. s-a interzis inculpatului B. I. dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice pe o perioadă de 2 ani, în temeiul art. 209 al. 4 din C.pen. rap. la art. 65, 53 pct. 2 lit. a și art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen., pedeapsa executându-se în condițiile art. 66 din C.pen.

În baza art. 88 din C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din data de 22 aprilie 2010.

În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p. rap. la art. 998-999 și 1003 din C.civ. au fost obligați inculpații M. S. E., H. I. E. și B. I., să plătească în solidar părții civile SC T. SA, suma de 7.698,24 lei reprezentând contravaloarea a 21.260 kg de făină furajeră.

S-a înlăturat obligarea inculpaților la plata sumei de 500 lei onorariul suplimentar pentru expertul R. I. D.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În baza art. 189 Cp.p. s-a stabilit în favoarea Baroului de avocați C. suma de 300 lei reprezentând onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu, suportate din fondurile M.ui Justiției.

În susținerea contestației, contestatorii au invocat dispozițiile art.386 lit.c (2) C.p.p. respectiv împrejurarea că la judecarea cauzei de către instanța de recurs inculpatul petent nu a fost audiat iar ascultarea acestuia era obligatorie. Ori, aspectele invocate de contestatori nu se încadrează în acest motiv de contestație în anulare cum de altfel nu se încadrează în motivele de contestație prev. de disp. art. 386 lit.a - c C.p.p.

Pentru toate aceste considerente Curtea apreciază că prezenta contestație este inadmisibilă sens în care urmează a fi respinsă.

În temeiul art. 192 alin.2 Cp.p. vor fi obligați contestatorii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii H. I. E. și M. S. D., împotriva deciziei penale nr. 1033/R/2011 din

16 iunie 2011 a Curții de A. C.

Obligă pe contestatorii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de câte 100 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 august 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. B. L. H. M. R.

M. V.-G.

GREFIER, Red.M.B. Dact.H.C./2ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj