Decizia penală nr. 1919/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)/a4
DECIZIA PENALĂ NR.1919/R/2011
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. M., judecător
JUDECĂTORI : ANA C.
: M. Ș.
GREFIER : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. de I. a I. de C. O. și T. S. T. C., reprezentat prin PROCUROR - DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. M. împotriva încheierii penale f.n. din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată în dosar nr. (...)/a4 al T. C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av.I. I. Pîrva, din cadrul
Baroului C., cu delegație avocațială la dosar și traducătorul autorizat de limba germană Naghi Ina-Mari.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. M., av. B. S., cu delegație avocațială la dosar și solicită acordareaonorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.
Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.
Doamna traducător Naghi Ina Mari, traducător autorizat de limba germană se legitimează cu C.I. seria KX 6. și depune la dosar copia autorizației nr. 19212 eliberată de Ministerul Justiției.
Potrivit dispozițiilor art. 128 alin.3 și art. 85 Cod procedură penală traducătorul autorizat de limba germană a depus jurământul.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului M. M., av.Pîrva I. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Cluj în data de 17 noiembrie 2011 prin care s-a menținut măsura arestării preventive și, rejudecând cauza să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Susține în totalitate motivele de recurs depuse în scris la dosar și în esență solicită să se aibă în vedere că din probele existente la dosar nu rezultă că judecarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol social pentru societatea românească.
Cu privire la caracterul motivelor care justifică menținerea detenției preventive arată că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie unul dintre factorii pertinenți, dar numai o bănuială puternică de participare la săvârșirea unei infracțiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează, prin ea însăși, o lungă detenție preventivă.
Uneori, gravitatea infracțiunilor și reacția publicului față de săvârșirea lor, pot produce o anumită tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, pe o anumită perioadă de timp, însă CEDO a statuat că nu ar putea fi apreciat ca un motiv pertinent și suficient pentru prelungirea detenției preventive, decât dacă eliberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare a ordinii publice. Detenția nu este legitimă decât dacă ordinea publică rămâne realmente amenințată și aceasta nu poate anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
Apreciază că măsura arestării preventive a inculpatului M. M. nu se justifică nici prin prisma circumstanțelor privitoare la moralitatea acestuia, domiciliu, profesie, resursele de care dispune, relațiile de familie. În acest sens, solicită să se aibă în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, a avut un loc de muncă, are unde să locuiască în mun. C.-N. până la soluționarea procesului penal.
Inculpatul este cetățean sârb, rezident în Austria și este conștient că situația din România trebuie clarificată.
Pericolul concret pe care inculpatul l-ar prezuenta pentru ordinea publică nu este susținut de nicio probă. Există suspiciuni că inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de persoane, însă vinovăția acestuia nu a fost confirmată de probele administrate în cauză. În acest sens, solicită să se rețină că martorul C. L. a arătat că nu știe cine este inculpatul, martora M. M. a arătat că ea a luat legătura cu părțile vătămate și le-a dus în Austria, însă atât ea cât și inculpatul M. nu au avut cunoștință cu privire la munca prestată de părțile vătămate. Mai mult, evidenețele din Viena nu duc la suspiciunea că inculpatul a comis infracțiunea detrafic de persoane.
Mai arată că nu există riscul sustragerii de la judecată dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate și nu există date că ar încerca să zădărnicescă aflarea adevărului prin influențarea martprilor care urmează să fie audiați în cauză, cu atât mai mult cu cât nici nu se cunoaște adresa acestora.
În concluzie, solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs depuse în scris la dosar și concluzilor expuse oral.
Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art. 385 indice 15 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul M. M. împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Cluj în data de 17 noiembrie 2011 prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
Apreciază că încheierea recurată este temeinică și legală, având în vedere că temeiurile prev. de art. 143 și 148 lit. f Cod pr.pen. care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent.
În ceea ce privește temeiul prev. de art. 143 Cod pr.pen. arată că există indicii temeinice și probe că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de persoane, respectiv, așa cum a reținut și instanța de fond, există acele elemente care duc la presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiunea care i se impută.
CEDO a statuat că cu ocazia luării, prelungirii și menținerii măsurii arestării preventive, aceste probe nu trebuie să aibă forța juridică care să ducă la condamnarea unei persoane, ci doar la bănuiala că a comis o fapră penală.
În ceea ce privește temeiul prev. de art.148 lit.f Cod pr.pen.arată că și acest temei este incident în cauză având în vedere că fapta presupus a fi săvârșită de către inculpat este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concretpentru ordinea publică raportat la natura și gravitatea faptei, impactul negativ asupra comunității și reacția părților vătămate dacă inculpatul ar fi judecat în stare de libertate.
Mai arată că, la fila 3 din încheierea recurată instanța de fond a motivat detaliat de ce lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motivare pe care o achiesează.
Inculpatul M. M., având ultimul cuvânt, achiesează concluzilor puse de apărătorul său și solicită cercetarea sa în stare de libertate până la finalizarea acestei cauze, precizând că la dosar există un înscris prin care o persoană din C.-N. și-a exprimat acordul să-l găzduiască până la finalizarea procesului penal.
Mai arată că, principalii martori au fost audiați în cauză și nu mai există posibilitatea influențării acestora. Faptul că ceilalți martori nu sunt găsiți și judecarea cauzei se tergiversează, nu este culpa sa.
Solicită să se aibă în vedere și starea sa de sănătate, precum și faptul că și-a manifestat întreaga bunăvoință pentru buna desfășurare a procesului penal și saolicită ca instanța să fie imparțială.
C U R T E A
Prin încheierea penală f.n. din data de 17 noiembrie 2011 pronunțată în dosar nr. (...)/a4 al T. C., în temeiul art. 3002 Cod procedură penală rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M. M., fiul lui Z. și I., născută la data de (...) în Belgrad, Republica Serbia, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, măsură pe care a menținut-o. În baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin rechizitoriul M. P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. a fost trimis în judecată inculpatul M. M., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 al. 1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal. Sub aspectul stării de fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în cursul anului 2003, inculpatul, în baza unei rezoluții infracționale unice și în înțelegere cu numita M. M., le-a racolat, prin inducere în eroare, pe părțile vătămate I. (fostă B.) N. și V. (fostă C.) V., a procurat documentele necesare transportării acestora în Austria, iar la sosirea părților vătămate în această țară, le-a preluat și le-a transportat la barul „. în scopul exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției. Prin Încheierea penală nr. 620/(...) a T. C. s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M. M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Prin încheierea penală din data de (...) a T. C. s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii penale nr. 620/2004 a T. C., începând cu data de (...), ora 13,oo și până la data de (...), ora 13,oo. Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 1 iulie 2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 28 iulie 2011. La data de (...) s-a fixat un termen intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, la primirea dosarului. La termenele dejudecată din (...) și (...), în baza art. 3002 Cod procedură penală, instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului. Verificându-se din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că în cauză sunt indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, deoarece nu este momentul efectuării unei analize riguroase a materialului probatoriu și a solidității probelor ce-l constituie, în sensul celor de mai sus amintim declarațiile părților vătămate, ale numitei M. M., ale martorilor C. C. A., C. L., I. M. T., B. O., C. M. L., procese verbale de recunoaștere după planșe foto, comisiile rogatorii efectuate în Austria, etc. Pe parcursul cercetării judecătorești s-a procedat la ascultarea inculpatului și a celor două părți vătămate, și au fost reaudiați în condiții de contradictorialitate și nemijlocire martorii M. M. și C. L. Instanța, în urma administrării acestor probe, a apreciat că în continuare asupra inculpatului, prin prisma mijloacelor de probă evidențiate mai sus, planează suspiciuni verosimile de comitere a faptei pentru care a fost trimis în judecată, fără a detalia din ce anume rezultă aceste suspiciuni, pentru a evita antamarea fondului cauzei. În ceea ce privește existența celor două condiții cumulative prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 5 ani închisoare. Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită. Astfel, practica judiciară a consacrat ideea că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi disociat de pericolul social concret al faptei cercetate, în condițiile în care o anume colectivitate, ținând seama de particularitățile proprii ale cauzei, manifestă o anume indignare față de fapte similare sau față de persoana celor bănuiți de comiterea faptei. Referitor la cele mai sus reținute, se conturează un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că inculpatul se pare că ar fi câștigat încrederea părților vătămate tocmai prin faptul că provine dintr-o cultură unde seriozitatea și principialitatea este foarte apreciată. Din declarațiile părților vătămate date atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, trebuie reținut că și inculpatul ar fi întărit activ, și nu doar tacit, susținerile numitei M. M., legate de locurile de muncă potențial găsite pentru părțile vătămate. Mai mult, din declarația acestei martore rezultă că i-a a procedat la contactarea părților vătămate la solicitarea inculpatului, desigur că aici va urma să stabilim dacă inculpatul cunoștea condițiile de muncă la care ele (părțile vătămate) vor fi supuse odată ajunse la locul de muncă de destinație, și dacă a exercitat vreo manoperă de inducere în eroare a acestora, ori acestea u fost rodul proprietarului localului în care ele au ajuns. Aceeași martoră M. M. a întărit, la momentul audierii ei de către instanța de judecată, că inculpatul a fost cel care a purtat discuțiile cu părțile vătămate, legate de locurile de muncă pe care acestea le vor obține în străinătate, despre condiții de salarizare, tipul activității prestate, etc. Așa cum s-a arătat și în încheierile precedente, reacția negativă a opiniei publice față de fapte de natura celei cercetate, care dau nota pericolului pentru ordinea publică determinat de cercetarea inculpatului în stare de libertate, reiese și din declarațiile martorilor C. L. și B. O., care sunt persoane relativ neutre, neavând legături strânse cu părțile vătămate, astfel încât să se plaseze de la început, necondiționat și neechivoc, de partea acestora. S-a mai arătat anterior că de la data comiterii presupuselor fapte penale a trecut o perioadă de timp foarte substanțială, aceasta datorându-se însă inculpatului care, se pare, că s-ar fi sustras urmăririi penale, acest lucru rezultând din declarația dată în calitate de martor de numita M. M., în luna martie 2008 (vol. I fila 244), precum și din declarația dată de aceasta în fața instanței de judecată, de unde rezultă că după arestarea numitei M. M. aceasta l-a avizat pe inculpat despre faptul că și față de persoana sa s-a început urmărirea penală și chiar l-a sfătuit să nu vină în țară. De asemenea s-a precizat că însăși reacția părților vătămate, cu ocazia audierii lor de către instanță, este de natură a demonstra că pericolul concret al faptei, ca și componentă a celui pentru ordinea publică, vorbește de la sine despre necesitatea menținerii stării de arest a inculpatului. De altfel Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale impune ca singură condiție pentru arestarea preventivă a unei persoane existența unor motive verosimile de a bănui că persoana respectivă a comis o infracțiune. Ulterior practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat, că după un anumit interval, bănuiala legitimă a comiterii unei infracțiuni nu mai este suficientă pentru a determina menținerea arestului și a cristalizat patru temeiuri suplimentare care pot justifica o detenție legitimă. Unul dintre acestea este și tulburarea ordinii publice, dar nici acest temei nu este suficient după trecerea unui interval de timp, deoarece scurgerea timpului este de natură a estompa reacția colectivității față de anumite fapte. Apreciem că în prezenta cauză, deși a trecut un interval de timp substanțial de la comiterea faptelor, arestarea inculpatului, care a avut loc cu circa 5 luni în urmă, a redeșteptat interesul opiniei publice pentru mersul anchetei. De asemenea s-a arătat că, deși ancheta penală în fața instanței de judecată nu a avut ritmul dorit, din cauză că, în mod destul de previzibil, martorii și-au schimbat adresa avută de la momentul la care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, și audiați în faza de urmărire penală, totuși nici nu a cunoscut stagnări, aceasta înaintând însă nu cu celeritatea necesară unei cauze cu arestați. Prin urmare, nici acest temei de înlocuire a măsurii arestării preventive nu există. Starea de sănătate a inculpatului nu constituie, în sine, un temei de revocare a măsurii arestului preventiv, dar desigur, că trebuie avută în vedere la momentul alegerii unei măsuri preventive, ca și la cel al menținerii unei măsuri deja luate. Din actele medicale de la dosar rezultă o anumită afectare a stării de sănătate a inculpatului, însă nu de o gravitate care să-l îndreptățească la o reanalizare a oportunității menținerii arestării preventive. De altfel, nici instanța de judecată nu a constatat proprii sensibus o înrăutățire vizibilă și neechivocă a stării de sănătate a inculpatului. Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care a menținut-o în continuare. De asemenea s-a considerat că menținerea stării de arest a inculpatului este necesară și din considerente de echitate, având în vedere că numita M. M., cercetată în aceeași cauză și pentru aceeași faptă a fost arestată preventiv timp de mai bine de 1 an și 3 luni de zile, în condițiile în care, la vremea respectivă, și față de inculpata M. M. exista posibilitatea achitării sale, așa cum există în continuare și în privința inculpatului. S-a apreciat că înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură neprivativă de libertate, nu poate fi luată în discuție la modul serios, câtă vreme nu există la dosarul cauzei date sigure că inculpatul ar fi înmăsură să își asigure o reședință pe teritoriul municipiului C.-N. sau într-un alt oraș din țară. Împotriva mai sus menționatei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul M. M. solicitând instanței înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara deoarece ea nu se mai justifică prin prisma circumstanțelor privitoare la moralitatea sa, la domiciliu, profesie, la resursele de care dispune, la faptul că este lipsit de antecedente penale și la împrejurarea că pericolul concret pentru ordinea publică pe care inculpatul se presupune că îl prezintă nu este susținut de nicio probă. S-a mai invocat faptul că nu există riscul sustragerii de la judecată și nu există date că odată lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat Curtea constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Instanța fondului a reținut că prin R. DIICOT S. teritorial C. a fost trimis în judecată inculpatul M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 șli 2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.p. constând în aceea că în cursul anului 2003 în baza unei rezoluții infracționale unice și în înțelegere cu numita M. M. le-a racolat prin inducere în eroare pe părțile vătămate I. fostă B. N. și V. (fostă C.) V. , a procurat documentele necesare transportării acestora în Austria, iar la sosirea părților vătămate în această țară le-a preluat și le-a transportat la B. B. în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituției. În 12 august 2004 Tribunalul Cluj, prin încheierea nr.620 a dispus arestarea preventivă în lipsă a acestui inculpat pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, mandat care a fost pus în executare efectiv la data de 9 iunie 2011. Cauza a fost înregistrată pe rolul T. C. la data de 1 iulie 2011, iar primul termen de judecată în cauză a fost fixat pentru data de 28 iulie 2011. De la acest moment, instanța fondului, prin încheierile din 7 iulie 2011, 3 august 2011, 22 septembrie 2011 și respectiv 17 noiembrie 2011 a constatat temeinicia și legalitatea arestului preventiv și a menținut această măsură, constatând că subzistă temeiul prev. de art.148 lit.f avut în vedere la momentul luării măsurii arestului preventiv și că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat. Ne însușim în totalitate aserțiunile instanței de fond cu privire la existența probelor și indiciilor temeinice care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este trimis în judecată, fiind astfel îndeplinită cerința art.143 C.p.p. Apreciem însă că nu ne aflăm în prezența tezei a II-a a art.148 lit.f C.p.p., respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentur ordinea publică pentru următoarele considerente: Practica judiciară constantă a stabilit că gradul de pericol social concret al unei infracțiuni nu se confundă cu pericolul concret pentru ordinea publică, el aflându-se însă într-o relație de interdependență și fiind indisolubil legat unul de celălalt. Pentru a aprecia însă în mod pertinent că odată lăsat în libertate inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului penal ori de a încerca să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei instanțele investite cu soluționarea cauzelor de acest gen- acestea fiind scopurile prevăzute de legea procedural penală pentru luarea măsurilor preventive -trebuie să existe probeîn acest sens, iar aceste probe ar putea fi legate de persoana inculpatului respectiv dacă acesta are antecedente penale, dacă are asigurate mijloacele de subzistență, dacă anterior încarcerării sale a încercat în vreun fel să ia legătura cu părțile vătămate sau martorii din prezentul dosar pentru a-i determina să-și schimbe declarațiile sau alte asemenea aspecte. Or, în cauza dedusă judecății nu există nici un argument în acest sens care să îndreptățească instanța să considere că odată lăsat în libertate inculpatul ar împiedica buna desfășurare a procesului penal sau ar încerca să influențeze martorii sau părțile vătămate. Trebuie să menționăm că părțile vătămate menționate în actul de sesizare al instanței au fost audiate încă din 3 august 2011, de asemenea la termenul din 20 octombrie 2011 a fost audiată martora M. M., în 17 noiembrie 2011 a fost consemnată depoziția martorului K. L., cauza fiind amânată pentru termenul din 28 noiembrie 2011 la care urma a fi audiați martorii I. M. T., C. L. și C. A. Așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, cercetarea judecătorească nu decurge cu celeritatea dorită specifică unei cauze cu arestat având în vedere intervalul mare scurs de la momentul săvârșirii presupusei fapte penale și momentul sesizării instanței respectiv circa 8 ani de zile, fără însă ca această greutate în desfășurarea procedurilor penale să-i fie imputabil în vreun fel inculpatului. Curtea mai constată că intervalul de timp considerabil scurs de la momentul săvârșirii faptei până la momentul sesizării instanței are un impact extrem de mare asupra pericolului concret pentru ordinea publică. Nu se poate susține că o faptă comisă în 2003 provoacă în 2011 o stare de tulburare și de insecuritate în sânul comunității în care se presupune că aceasta a fost săvârșită. În astfel de situații reacția autorității trebuie să fie promptă, cât mai apropiată de momentul săvârșirii faptei deoarece prin trecerea timpului se diluează în mod simțitor percepția societății cu privire la aceste fapte. Pentru toate aceste considerente,. Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment al procesului penal nu impietează cu nimic buna desfășurare a judecății, iar prin diligențele depuse de inculpat pentru a stabili un domiciliu în România până la soluționarea procesului apreciem că nu există riscul ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea unei pedepse. Instanța de recurs consideră oportună înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C.-N. impunându-i inculpatului pe durata prezentei măsuri să respecte obligațiile prev. de art.145 alin.11 lit.a- d C.p.p. precum și obligația de a nu lua legătura cu martorii și părțile vătămate din prezenta cauză, măsura prev. de art.145 alin.12 lit.c C.p.p.conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : În baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul M. M., fiul lui Z. și J., n. la (...) în Beograd, Serbia deținut în prezent în Penitenciarul Spital Dej împotriva încheierii penale f.n. din data de (...) a T. C. pe care o casează în întregime. Rejudecând, în baza art.139, 145 C.pr.pen. înlocuiește măsura arestului preventiv luată față de inculpatul M. M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C. N. Impune acestuia, pe durata prezentei măsuri, respectarea următoarelor obligații: a) să se prezinte în fața instanțelor de judecată ori de câte ori va fi chemat în prezenta cauză; b) să se prezinte la P. municipiului C. N. în vederea derulării programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori va fi chemat; c) să nu își schimbe locuința din C.-N. decât cu încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Impune inculpatului ca pe durata măsurii luate să nu ia legătura cu martorii și cu părțile vătămate din prezenta cauză. Stabilește suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ în favoarea av.B. S.. Stabilește suma de 46,30 lei ca onorariu pentru traducător autorizat Naghi Ina Mari, sumă ce se va avansa din FMJ. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. M. ANA C. M. Ș. Red.MS Dact.SzM/3ex. (...) GREFIER M. V.-G.
| ← Decizia penală nr. 1155/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 690/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
