Decizia penală nr. 528/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a3
D. PENALĂ NR.528/R/2011
Ședința publică din 07 aprilie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. G. judecător
JUDECĂTORI : M. B.
D. P.
GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpații H. A. și B. B., prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în stare de arest, asistați de apărători aleși, av.Ban Tiberiu, C. C. G., ambii din Baroul Cluj și av. Giurgea M., H. Vlad B. și T. Șaguna Robert, din Baroul București, toți avocații cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați în baza art.300/2 rap.la art.160/b C. Susține că au fost încălcate condițiile și cazurile stipulate în mod expres de lege pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. P. instanță a avut în vedere o posibilă neconcordanță a înălțimii suspectului „P2"; calculată de specialiștii ITA din cadrul SRI cu cea a unuia dintre inculpați, în speță B. B. E. contrară legii soluția adoptată în cauză, de punere în libertate a inculpaților, față de caracterul total incert, neștiințific, inexact și lipsit de orice garanție de corectitudine al lucrărilor întocmite de I. pentru T. A. P. la acest moment procesual, nu a intervenit nicio schimbare, modificare ori încetare a temeiurilor de drept sau de fapt ce au stat la baza luării și apoi a menținerii pe parcurs a măsurii arestării preventive a inculpaților. A. opinie a fost împărtășită și de Curtea de A. C. care, analizând complexitatea cercetărilor care se impun a fi desfășurate și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate, a apreciat că punerea în libertate a inculpaților nu este nici necesară, nici oportună. Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților nu s-a diminuat prin trecerea timpului, dovadă fiind interesul mass-media. Raportat și la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților solicită a se dispune menținerea măsurii arestării preventive a acestora.
Apărătorul inculpaților, av.Tiberiu Ban solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Susține că la acest moment, la 07 aprilie 2011, recursul declarat de P. este fără obiect, deoarece Tribunalul Cluj a dispus ultima dată menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților la 01 februarie 2011, iar măsura a expirat la 02 aprilie 2011. Prin încheierea din 28 februarie 2011, Tribunalul Cluj a înlocuit măsura arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților. La 8 martie
2011, Curtea de A. C. a admis recursul declarat de P., a desființat hotărârea primei instanțe, însă nu s-a pronunțat asupra menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților. Prin decizia VII/(...) a ÎCCJ, cu privire la art.140 alin.1 lit.a C. s-a stabilit că neverificarea de către instanță a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive înainte de împlinirea duratei de 60 zile, atrage încetarea de drept a acestei măsuri și punerea de îndată în libertate a inculpatului. La data de 7 aprilie 2011 nu se poate pune problema înlocuirii unei măsuri care a expirat. Menținerea stării de arest a inculpaților se putea discuta până la 02 aprilie 2011, când aceasta nu era încetată.
Apărătorul inculpaților, av.Șaguna T. solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat. A. concluziilor formulate de apărătorul inculpatului Ban, cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive conform art.140 C., deoarece măsura nu a fost menținută în termenul de 60 de zile. Nu este vorba de o eroare din partea unui magistrat, ci de voința neechivocă a judecătorului de la Tribunalul Cluj, de a nu mai prelungi această măsură preventivă. Judecătoarea fondului este cea care duce greul acestui dosar, aceasta a analizat probele și a putut să-i cunoască pe inculpați. E. cea care analizând probele administrate, audiind martorii, a ajuns la concluzia că se poate judeca acest dosar și cu inculpații în stare de libertate. H. atacată este temeinică și foarte bine motivată atât în fapt, cât și în drept. Se face referire la practica C. E. în această materie și se arată că, potrivit practicii europene, nu se poate prelungi arestarea preventivă pe considerente ce țin de impactul faptelor în rândul opiniei publice decât pentru o perioadă determinată de timp și dacă se dovedește de P., în mod concret, că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. E. hotărârea pilot Kemmache contra Franței din anul 2004, menționată de judecătoarea fondului în motivarea hotărârii sale. Dacă se va trece peste încetarea de drept a măsurii, au trecut deja 1 an și 3 luni de când s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați și dacă la început s-a dovedit a fi întemeiată măsura arestării preventive, în sensul că exista acel raport ADN care spunea că s-au găsit probe la locul faptei la B. T., pe parcursul procesului au început să se lămurească lucrurile. Nu susține nici vinovăția, nici nevinovăția, acest lucru se va dovedi după epuizarea probelor. P. administrate până acum, inclusiv acel raport ITA pe care-l critică procurorul, a fost făcut de singura instituție abilitată să facă acel raport. E. singura care are acreditare să facă acest gen de expertize. Au fost și alte probe din care rezultă dubii cu privire la vinovăția inculpaților. Cât timp există un dubiu cu privire la vinovăția inculpaților, s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, astfel că se poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate. A. perioadă de 1 an și 3 luni a avut un impact asupra psihicului inculpaților. Nu se poate menține starea de arest numai pentru impactul asupra mass-mediei. S. alte fapte cu impact mai mare pentru care inculpații au fost eliberați după 1-2 luni de arest preventiv. S. menținerea încheieriiatacate pentru ca inculpații să fie alături de familiile lor, având în vedere că se apropie sărbătorile de P. P. se poate desfășura și cu inculpații în stare de libertate, așa cum a apreciat judecătoarea fondului care a dat dovadă de consecvență.
Apărătorul inculpaților, av.Giurgea M. achiesează concluziilor formulate de colegii săi. Arată că toată probațiunea a fost epuizată, mai puțin o probă tehnico-științifică și nu există posibilitatea ca inculpații să influențeze buna desfășurare a procesului penal. S-a făcut referire la existența unor temeiuri noi care au apărut de la ultima verificare până acum. În opinia sa, există un temei nou și anume acela punctat și de reprezentantul P. - expertiza tehnico- științifică cu privire la înălțimea celor doi suspecți raportat la imaginile surprinse în bancă. Se face confuzie între P1 și P2, inculpatul H., respectiv B., diferența de înălțime dintre inculpatul B. și cel presupus a fi în bancă este de 9 cm și nu între H. și persoana din bancă. S-a spus că expertiza nu are un caracter științific, însă a fost la fața locului atunci când s-a efectuat și se întreabă de ce în condițiile în care instanța de fond în discuțiile cu reprezentanta P. a stabilit că aceasta este expertiză și nu constatare tehnico-
științifică și deși s-a pus în vedere P. să trimită un reprezentant pentru efectuarea acestei expertize, nu a participat nimeni pentru a invoca acolo caracterul neștiințific sau lipsa acreditărilor necesare. Există legitimația expertului care a făcut acea constatare. Nu pericolul social al infracțiunii trebuie să fie verificat, ci pericolul social al persoanei. Nu s-a arătat care este pericolul social pe care cei doi inculpați l-ar prezenta pentru ordinea publică dacă ar fi lăsați în libertate și de ce se consideră că o măsură neprivativă de libertate ar fi insuficientă. Conform practicii CEDO, trecerea timpului face ca pericolul pentru ordinea publică să se diminueze, fiind necesar să existe temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Apărătorul inculpaților, av.Vlad H. arată că la 8 martie 2011, Curtea de A. C. a admis recursul P. și a casat încheierea instanței de fond prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. De atunci până în prezent au apărut temeiuri noi și anume acea probă științifică, conform căruia ar exista o diferență de circa 10 cm între inculpatul B. și persoana din bancă. C. s-a pus în discuție administrarea acestei probe, reprezentanta P. nu s-a opus, doar când a venit rezultatul și era favorabil inculpaților. S-a avut în vedere de Curtea de A. că inculpatul B. a mai fost cercetat pentru infracțiunea de tâlhărie, însă între timp s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală. Depune la dosar rezoluția procurorului. I. nu au dat dovadă că ar prezenta pericol social pentru ordinea publică. Susținerile P. nu se bazează pe probe concludente. A depus la dosar
180 de caracterizări, de la persoane care-i cunosc pe inculpați și care oferă suficiente garanții că nu ar prezenta pericol social dacă ar fi cercetați în stare de libertate. I. provin din familii organizate, părinții celor doi se prezintă la fiecare termen de judecată, fiind alături de ei. La data de 2 aprilie 2011 a încetat de drept măsura arestării preventive. În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
Apărătorul inculpaților, av.C. C. G. achiesează concluziilor formulate de ceilalți 4 avocați. S-a vorbit de impactul mediatic și că inculpații nu pot fi cercetați în libertate din cauza acestui lucru. Justiția se face în fața instanței, nu în presă. Faptul că presa se interesează de acest caz este absolut normal cât timp este cunoscut că au nevoie de subiecte, însă opinia publică nu este de acord cu menținerea celor doi în stare de arest preventiv. De altfel,periculozitatea faptei pentru care cei doi sunt cercetați nu este un temei de arestare. S. cercetați pentru o faptă gravă, dar pot fi cercetați în libertate. Nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, aspect care rezultă din caracterizările depuse la dosar. P. administrate ne conduc spre concluzia că inculpații nu au comis jaful pentru care sunt cercetați. Se va dovedi că societatea a greșit față de cei doi inculpați și cineva va trebui să le explice că s- a greșit și că au stat 1 an și 3 luni în penitenciar, într-un mediu în care nu aveau ce să caute. Scopul măsurilor preventive este de a aduce în fața instanței pe inculpat pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. I. au fost aduși în fața instanței, cercetarea judecătorească este aproape de final, nu pot influența martorii, experții și nici expertiza tehnică ce urmează a se efectua în Germania.
Inculpatul H. A., având ultimul cuvânt, este nevinovat și se află în arest de 1 an și 3 luni pe nedrept. S. respingerea recursului P. și menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțate de judecătorul de la instanța de fond care administrează probele. Dorește să fie alături de familia sa, deoarece se apropie sărbătorile și nu se va sustrage judecății. S. a se avea în vedere concluziile din expertiză și anume că înălțimea celui care a comis fapta este cu
9-10 cm mai mare decât a unuia dintre ei.
Inculpatul B. B., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și cercetarea în stare de libertate. Nu se va sustrage judecății și va respecta obligațiile impuse. De altfel, probele de la dosar sunt în favoarea lor, și nu poate influența expertiza ce urmează a se efectua în Germania. Nu are antecedente penale, dosarul este aproape finalizat și nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică.
C U R T E A
Prin încheierea penală fără număr din 29 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b alin. 2 C., cu aplicarea art. 139 alin. 1 C., art. 145 C., a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpaților - H. A. D., fiul lui I. și D. D., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în C.-N., Aleea M., nr.17, ap.7, județul C., CNP 1.; și - B. B., fiul lui C. și E., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în C.-N., str.B. nr.11, bl.A1, ap.170, județul C., CNP 1., arestați în Penitenciarul Gherla, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu C.-N., jud. C., fără încuviințarea instanței, măsură prevăzută de art. 145 C. În baza art. 145 alin. 1 ind. 1 C., s-a impus inculpaților respectarea următoarelor obligații - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați - să se prezinte la organul de poliție de care aparțin, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie dearme. În baza art. 145 alin. 1 ind. 2 C., s-a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea - să nu se apropie de părțile vătămate, membrii familiilor acestora, de martorii care au fost audiați în faza de urmărire penală și de judecată în prezenta cauză și să nu comunice cu aceste persoane în mod direct sau indirect Li s-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 145 alin. 2 ind.2 C., cu privire la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor și a măsurilor impuse de instanță sau de organele de poliție desemnate cu supravegherea pe durata acestei măsuri preventive. Pentru a pronunța această soluție instanța deliberând asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luate și menținute față de inculpații H. A. D. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 C.pen, a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr.8/P/ (...) al P. de pe lângă Curtea de A. C., au fost trimiși în judecată inculpații H. A. D. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 C.pen., reținându-se în fapt că la data de (...), în jurul orelor 16,30-16,45, inculpații B. B. și H. A. D., având fețele acoperite cu cagule, au pătruns în incinta Agenției Mănăștur, situată în C.-N., str. B. nr. 13-15, aparținând Băncii T. S.A., și după amenințarea cu un pistol și agresarea agentului de pază B. I. S., inculpatul B. B. a intrat în casierie și a agresat-o fizic pe numita F. O. G. (casieră), împingând-o și lovind-o în zona capului cu pistolul pe care-1 avea asupra sa, după aceasta, inculpatul mai sus amintit a luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, părăsind în grabă imobilul, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei. Prin încheierea penală nr.3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.f C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților H. A. D. și B. B. pentru o durată de 29 de zile cu începere din data de 20 ianuarie 2010 și până la data de 17 februarie 2010, măsură care a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.8/C/15.02. și nr.25/C/(...), iar la sesizarea instanței de fond, prin încheierea din (...), în temeiul art.300 ind.1 rap. la art.160 ind.b C., a constat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, menținând prevenția acestora. Ulterior, prin încheierile fără număr de la data de (...), (...), (...), (...), (...) și respectiv (...), în baza art. 300 ind. 2 C., instanța a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, măsura fiind menținută începând cu acea dată. Prin încheierea penală f.n. de la data de (...), a fost admisă cererea formulată de inculpații H. și B., prin apărători aleși și, pe cale de consecință, în temeiul art. 139 alin. 1 C., s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Curtea de A. C., prin D. penală nr. 308/R/(...) a admis recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale f.n din (...) pe care a casat-o în întregime și rejudecând, a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeiniciaarestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive. Raportat la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, efectuată în cauză la data de (...), instanța a apreciat că au intervenit elemente noi, de natură a modifica temeiurile avute în vedere la momentul luării și menținerii măsurii preventive. Astfel, la data de (...), prin S. R., s-a depus la dosar R. de constatare tehnico-științifică, completare (f. 18-31 vol. IV fond), care în esență, atestă că înălțimea suspectului P2 este situată între 1,85 și 1,90 m. Chiar dacă P. contestă acest raport de expertiză, instanța încuviințând ca pertinente observațiile privind necesitatea formulării de lămuriri suplimentare sub aspectul acreditărilor și a metodei de lucru utilizate (prorogând pronunțarea asupra solicitării de a se dispune efectuarea unei noi expertize tehnice), constată că la rândul lor, inculpații contestă exactitatea concluziilor raportului de constatarare tehnico-științifică ADN, efectuat în faza de urmărire penală, fiind solicitată și încuviințată efectuarea expertizei ADN în străinătate, prin procedura comisiei rogatorii. Cu sublinierea faptului că la acest moment procesual instanța nu are posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia probelor administrate, pentru a nu prejudicia fondului cauzei, s-a limitat a face observația că în vederea garantării dreptului la un proces echitabil, sub dimensiunea egalității de arme, aceleași unități de măsură trebuie adoptate cu privire la concludența ambelor probe tehnice de care se prevalează, pe de o parte P., iar, pe de altă parte, inculpații. A. spus, la acest moment procesual, dincolo de probele testimoniale, supuse, în mod firesc, subiectivismului martorilor, atât acuzarea cât și apărarea, se prevalează în prezent de câte o probă tehnică favorabilă lor- P. de expertiza ADN din faza de urmărire penală, iar inculpații de expertiza efectuată în completare de I. pentru T. Avansate, probele urmând să fie privite ca având aceeași greutate la acest moment procesual. Pe de altă parte, cu privire la temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f C., instanța a reținut că potrivit jurisprudenței constante a C. E. a Drepturilor Omului (a se vedea cauza W c. Elveției, cauza Stasaitis c. Lituaniei), simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost arestat preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate. E. incontestabil că la momentul arestării, într-adevăr, lăsarea inculpaților în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. La acest moment însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați inculpații, părțile vătămate și toți martorii propușiprin rechizitoriu sau de inculpați în apărare și chiar din oficiu de instanță, rămânând de administrat exclusiv probe de natură tehnică și științifică, se a constatat că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpaților, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial. Curtea europeană însăși a statuat în jurisprudența sa ( cauza Wemhoff c. Germaniei) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată delibertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție ( cauza Khudoyorov c. R.iei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică. În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, s-a constatat a fi minim, deoarece, inculpaților li se pot impune în cazul unei măsuri alternative, anumite obligații, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestora; mai mult, Curtea europeană, în același caz - Wemhoff c. Germaniei - a arătat că, riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc.) - circumstanțe care în cauza de față pledează pentru existența unui risc minim în acest sens (fiind relevante circumstanțele familiale ale inculpaților, vârsta acestora, statutul social, ambii inculpați fiind tineri aflați în întreținerea părinților, cu studiile încă nefinalizate, fiind susținuți în permanență de familiile de proveniență pe durata desfășurării procedurilor). Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, s-a constatat că față de stadiul în care se află cercetarea judecătorească, primul dintre cele două riscuri este minim, iar în privința celui de-al doilea risc, nu există date la dosar. Sub acest aspect, în privința inculpatului B. B., cercetat inițial pentru o faptă similară prezentei, s-a depus la termenul de judecată de astăzi rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 lit. c C.pr.pen, iar inculpatul H. A. D. nu este cunoscut cu antecedente penale. În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată - cauza Kemmache c. Franței- astfel că și în cauza de față, instanța apreciază că acest risc nu se mai situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării, raportat tocmai la elementele de circumstanțiere ale inculpaților evidențiate anterior, coroborate cu împrejurarea că aceștia se află la prima confruntare cu legea penală, beneficiind de un număr impresionant de caracterizări favorabile. Mai trebuie subliniat faptul că interesul crescut al mass-media cu privire la această cauză nu poate constitui, în sine, temei de menținere în arest a inculpaților, acesta nereprezentând, din lipsa unui feed-back viabil, un barometru convingător al opiniei publice. Nu în ultimul rând, potrivit art.136 C. scopul măsurilor preventive se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, a optat pentru una din aceste măsuri. Or, raportat și la stadiul în care se află cercetarea judecătorescă, instanța a constatat că scopul măsurilor prevetive poate fi atins în egală măsură și prin măsuri alternative la detenție. Față de toate aceste considerente, constatând că în prezent, după 1 an și 2 lună de la data arestării, temeiurile arestării inculpaților s-au schimbat, instanța a apreciat că menținerea inculpaților în arest nu mai este oportună, și au fost onorate concluziile subsidiare de înlocuire a măsurii arestului preventiv, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs P. de pe lângă Tribunalul Cluj prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu menținerea stării de arest a inculpaților. În motivele de recurs s-a arătat că instanța de fond a încălcat condițiile și cazurile stipulate în mod expres de lege pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Instanța de fond a avut în vedere o posibilă neconcordanță a înălțimii suspectului P2 calculată de specialiștii ITA din cadrul SRI cu cea a unuia dintre inculpați, în speță B. B. E. contrară legii soluția adoptată în cauză, de punere în libertate a inculpaților, față de caracterul total incert, neștiințific, inexact și lipsit de orice garanție de corectitudine a lucrărilor întocmite de I. de T. A. P. la acest moment procesual nu a intervenit nicio schimbare, modificare ori încetare a temeiurilor de drept sau de fapt ce au stat la baza luării și apoi a menținerii pe parcurs a măsurii arestării preventive a inculpaților. În ședința publică de azi, apărătorii aleși ai inculpaților au invocat excepția încetării de drept a măsurii arestării preventive dispusă față de cei doi inculpați, cu motivarea că, la data de 7 aprilie 2011 recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj este fără obiect, întrucât Tribunalul Cluj a dispus ultima dată menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților la data de 1 februarie 2011, iar măsura a expirat la data de 2 aprilie 2011. Prin încheierea din (...) Tribunalul Cluj a înlocuit măsura arestării preventive cu cea obligării de a nu părăsi localitatea și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților. La data de 8 martie 2011 Curtea de A. C. a admis recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, a desființat hotărârea primei instanțe, însă nu s-a pronunțat asupra menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților. Prin decizia penală nr.VII din (...) a Înaltei Curți de C. și J. cu privire la aplicarea art.140 alin.1 lit.a C.p.p. s-a stabilit că neverificarea de către instanță a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive înainte de împlinirea duratei de 60 de zile atrage încetarea de drept a acestei măsuri și punerea de îndată în libertate a inculpatului . La data de 7 aprilie 2011 nu se putea pune problema înlocuirii unei măsuri care a expirat, iar menținerea stării de arest a inculpaților se putea discuta până la data de 2 aprilie 2011, când această măsură a încetat. Excepția invocată de apărătorii inculpaților nu este întemeiată pentru următoarele considerente: Prin decizia penală nr.308 din 8 martie a C. de A. C. s-a admis recursul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale din (...) a T.ui C., care a fost casată în întregime și rejudecând cauza , a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpații H. A. și B. B. și s-a menținut starea de arest a inculpaților. Potrivit art.160b C.p.p. în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Termenul de 60 de zile în prezenta cauză curge de la data de 8 martie 2011, dată la care prin decizia penală nr.308/2011 a C. de A. C. s-a menținut starea de arest a inculpaților și nu de la data de 1 februarie 2011 când instanța de fond a menținut ultima dată starea de arest a inculpaților. Dacă nu s-ar proceda în această modalitate, decizia instanței de recurs ar fi lipsită de efecte juridice, ceea ce nu ar fi corect. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.7333 din 18 decembrie 2006 în sensul că, dacă instanța de recurs a dispus menținerea arestării preventive, casând încheierea prin care instanța de apel a revocat arestarea preventivă la un termen de judecată anterior împlinirii celui de 60 de zile prevăzut pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, termenul de 60 de zile pentru o nouă verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive se calculează de la data deciziei instanței de recurs, iar nu de la data la care instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive anterior revocării acestei măsuri. Față de cele de mai sus excepția invocată de apărătorii aleși ai inculpaților se respinge ca nefiind întemeiată. Recursul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj este întemeiat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut în motivarea încheierii atacate cu recurs în prezenta cauză că de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive efectuată în cauză la data de 1 februarie 2011, aceasta apreciază că au intervenit elemente noi, de natură a modifica temeiurile avute în vedere la momentul luării și menținerii măsurii preventive. Astfel la data de 14 martie 2011 prin S. R. s-a depus la dosar raportul de constatare tehnico-științifică în completare care în esență atestă că înălțimea suspectului P2 este situată între 1,85 și 1,90 metri. Chiar dacă parchetul contestă această expertiză, instanța încuviințând cu observații necesitatea formulării de lămuriri suplimentare sub aspectul acreditărilor și a metodei de lucru utilizate, constatând că la rândul lor și inculpații contestă exactitatea concluziilor raportului de constatare tehnico- științifică a ADN efectuat în faza de urmărire penală, fiind solicitată și încuviințată efectuarea expertizei ADN în străinătate prin C. rogatorie. În cauză până la acest moment procesual nu a intervenit cu suficientă forță probantă nicio schimbare, modificare, alterare ori încetarea temeiurilor de drept sau de fapt ce au stat la baza luării și apoi a menținerii măsurii arestării preventive a inculpaților, iar pe cale de consecință soluția dispusă în cauză în ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, fără încuviințarea instanței, nu este conformă dispozițiilor imperative incidente în cauză. Pe de altă parte instanța de fond a motivat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea invocând jurisprudența CEDO care vizează în esență principiul cu caracter general, conform căruia regula generală este cercetarea în stare de libertate, iar detenția preventivă are caracter de excepție. S-a mai exemplificat și un alt principiu din aceeași categorie, conform căruia simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt arestați, nu este suficientă la un anumit moment al procedurii judiciare pentru menținerea detenției, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real și puternic, cu referire expresă la pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării inculpaților în libertate, pericol care este inexistent ori minimal în opinia instanței de fond. În prezenta cauză prin raportare la ansamblul împrejurărilor și circumstanțelor de fapt, respectiv natura și gravitatea faptei comise, pericolul social abstract și cel concret al acesteia, amploarea activității infracționale desfășurate de inculpați, urmarea deosebit de păgubitoare produsă, complexitatea semnificativă a probelor care s-au impus atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată și se impun în continuare în scopul aflării adevărului și al clarificării stării de fapt, mijloacele de probă care au mai fost încuviințate și urmează a fi administrate la instanța de fond, precum și prin raportare la jurisprudența Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se poate adapta situațiilor particulare ce vizează în complet disp. art.5 paragraful 1 lit.c din convenție privind cazurile și condițiile de admisibilitate a privării de libertate a persoanelor, reiese fără echivoc aspectul că în realitate, punerea în libertate a inculpaților la acest moment procesual, chiar cu limitarea anumitor drepturi, nu este nici legală și nici întemeiată sau oportună. Potrivit jurisprudenței CEDO prin gravitatea deosebită a faptei , corelativ și cu o reacția accentuată a colectivității și a opiniei publice, unele infracțiuni sunt susceptibile chiar prin natura lor de a cauza o tulburare a societății suficientă pentru justificarea detenției preventive (cauza Lettelier c.Franța din 26 iunie 2011). În prezenta cauză, rezonanța socială negativă a presupusei fapte nu s-a diminuat prin trecerea timpului și îndepărtarea momentului infracțional, fiind și în prezent extrem de viu și actual interesul opiniei publice față de mersul procesului și modul de desfășurare a procedurilor specifice acestuia, fapt reliefat prin aceea că fiecare termen de judecată este intens mediatizat prin mijloace din informare mass-media . prin urmare sunt pe deplin întrunite cele două condiții cumulative al principiului CEDO arătat mai sus referitor la gravitatea faptei și reacția opiniei publice. Pe de altă parte durata măsurii arestului preventiv în situația în care acesta se încadrează în limitele reglementate de legislația în vigoare, nu poate constitui prin ea însăși un temei suficient pentru a justifica diminuarea, ori mai mult chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării înlibertate a inculpaților, în ideea în care acest pericol nu poate fi în nici un caz disociat total de natura și împrejurările comiterii presupusei infracțiuni, respectiv jaf armat asupra unui unități bancare. Tot referitor la durata detenției preventive a persoanelor prin prisma jurisprudenței CEDO se mai poate constata și faptul că principalele criterii de apreciere a termenului acceptabil ale unei proceduri penale de asemenea natură privesc în esență complexitatea cauzei, comportamentul inculpaților și conduita autorităților competente ale statului. Cum nici unul din aceste criterii nu pledează în favoarea constatării vreunei încălcări a dreptului inculpaților la un proces echitabil și imparțial, chiar în ipoteza menținerii arestului preventiv, se poate deduce cu titlu de certitudine inexistența vreunui motiv legal și întemeiat de schimbare a situației juridice a celor doi inculpați. Nici susținerile instanței de fond referitoare la existența unor riscuri minime de producere a celor patru motive pentru care punerea în libertate a inculpaților poate fi refuzată și anume riscul de a nu se prezenta la proces, de a împiedica ori a influența desfășurarea acestuia, de a reitera comportamentul infracțional, precum și riscul de tulburare a ordinii publice nu sunt întemeiate. În prezenta cauză, raportat la personalitatea și caracterul inculpaților, fiecare din cele patru riscuri își păstrează încă actualitatea, precum și posibilitatea de producere a acestora. E. indiscutabil însă și aspectul că în situația reținută de instanța de fond a existenței unor riscuri minime în sensul celor arătate mai sus este necesară luarea unor măsuri adecvate de înlăturare a respectivelor pericole, ceea ce în prezenta cauză se poate realiza prin menținerea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați. Potrivit disp.art.3001 alin.3 C.proc.pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunea comisă de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente,conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea inculpaților în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească, aceasta fiind în curs de derulare. Prin conținutul hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta speță, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpații sunt bănuiti de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că inculpații ar fi comis fapta, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca fapta invocată să poată fi, în mod rezonabil, încadrată într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunea imputată inculpaților fiind prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.a și c alin.21 lit.a și b și alin.3 C.p. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că fapta pentru care sunt cercetați inculpații, constituia o infracțiune la momentul în care s-a produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării inculpaților a fost acela de a-i prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Contrar celor susținute de Tribunalul Cluj în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143 și 148 lit.f C.proc.pen.. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. P. condiție este îndeplinită întrucât infracțiunea de tâlhărie este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Curtea apreciază că după o perioadă de 1 an și 2 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. (cauza Stogmuller contra Austriei). Pentru motivele ce preced, curtea reține că infracțiunea de care sunt bănuiți inculpații, prezintă o gravitate sporită, fapta presupus a fi săvârșită de aceștia având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia, față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate, justifică pe deplin menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă. Față de cele de mai sus în baza art.38515 pct.2 lit.d C.p.p. urmează să fie admis recursul formulat de parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale din 29 martie 2011 a T.ui C., care va fi casată în întregime și rejudecând cauza, va fi respinsă cererea de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cerere formulată de inculpații H. A. și B. B., iar în baza art.160b și art.3002 C.p.p se va menține starea de arest a inculpaților. Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva încheierii penale f.nr. din 29 martie 2011 a T.ui C., pe care o casează în întregime si rejudecând: Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, cerere formulata de inculpații H. A. D. si B. B. Menține starea de arest a inculpaților H. A. D. si B. B. judiciare avansate de stat in recurs rămân în sarcina acestuia. D. este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI V. G. M. B. D. P. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 3 ex./(...) Jud.fond.L. M. F.
| ← Decizia penală nr. 1305/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
