Decizia penală nr. 1308/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

D. PENALĂ NR. 1308/2011

Ședința publică din 6 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. V. A. JUDECĂTORI : L. H.

G. : M. N.

I. M.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - S. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații Z. T., S. I. și B. A., împotriva sentinței penale nr. 65 din 16 februarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al J.ecătoriei S. M., inculpații fiind trimiși în judecată prin R. P. de pe lângă J. S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Z. T., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Leahu M., în substituirea av. Paven E., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, inculpatul B. A., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Leahu M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul ales al inculpatului S. I., av. Ion T. F., cu delegație avocațială la dosar, în substituirea apărătorului ales al inculpatului S. I., av. C. F., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul S. I., părțile civile T. G., T. I., R. M., M. L., B. P., G. G., W. M. prin C.

Ana N., M. I., P. A. I., S. I. și S. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,

Inculpatul B. T. arată că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză. Apărătorul din oficiu al inculpatului B. A. solicită să se ia act de retragerea recursului, întrucât inculpatul îndeplinește condițiile de liberare

Reprezentantul parchetului solicită să se ia de retragerea recursului declarat de inculpatul B. A., cu cheltuieli de judecată.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 65 pronunțată la data de (...) de Judecătoria Sighetu Marmației s-a dispus condamnarea inculpatului Z. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit.";a,g,i"; C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., art. 37 lit.";a"; C.pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 61 C.pen. instanța a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 1037 zile, rămasă neexecutată din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387/(...) pronunțată în dosar nr.

2443/2004 al Tribunalului Maramureș, definitivă prin D. Penală nr. 1802/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, care s-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 4 ani, cu consecințele prev. de art. 71 și art.64 lit. „a-c"; C.pen.

În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la (...) la zi.

În baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul B. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit.";a,g,i"; C.pen. cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., art. 37 lit.";b"; C.pen., a art. 74 lit. „c"; și 76 lit. „c"; C.pen. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu consecințele prev. de art. 71 și art.64 lit. „a-c"; C.pen.

În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la (...) la zi.

În baza art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență că inculpatul Z. T., în perioada 14 noiembrie 2009-20 februarie 2010, în baza unei rezoluții infracționale unice, de unul singur sau împreună cu inculpatul B. A., pe timp de noapte prin efracție sau escaladare a pătruns în 11 locuințe din S. M., de unde a sustras bani și alte bunuri în valoare a totală de 53.200 lei, iar inculpatul B. A., în perioada 19 decembrie 2009 -20 februarie 2010 în baza unei rezoluții infracționale unice în condițiile expuse mai sus a participat la 5 acțiuni de sustragere de bunuri din locuințe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații Z. T., S. I., B. A. și părțile civile.

La termenul din 6 septembrie 2011 inculpatul B. A. a solicitat instanței a se lua act de retragerea recursului.

Potrivit art. 385/4 alin. 2 rap. la art. 369 C. părțile își pot retrage recursul până la închiderea dezbaterilor.

Având în vedere declarația personală a inculpatului făcută în fața instanței de recurs, Curtea va lua act de retragerea recursului.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B. A., împotriva sentintei penale nr. 65 din 16 februarie 2011 a J.ecătoriei S. M..

Mentine starea de arest a inculpatului.

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 6 septembrie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. L. H. I. M.

G., M. N.

Red.V.V.A. Dact.H.C./4 ex./(...).

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1308/2011, Curtea de Apel Cluj