Decizia penală nr. 160/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.160/2011
Ședința publică din data de 9 februarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător JUDECĂTORI : ANA C.
M. R. GREFIER : M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T.
C. reprezentat prin P. : D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de DIICOT S. T. C. împotriva încheierii penale nr.42 din 3 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul O. I. M. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev.de art.2 al.1 și
2 din L. nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2 C.pen., și art.14 lit.c din L. nr.143/2000 și deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev.de art.4 al.1 din L. nr.143/2000, cu aplic.art.41 al.2
C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul O. I.
M., în stare de arest, asistat de apărător ales av.Codrean D. C. din cadrul
B.lui C. cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Reprezentantul M.ui P. solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii penale nr.42 din (...) a T.ui C., încheiere prin care s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O. I. M., pentru următoarele motive:
Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc și pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
În cursul urmăririi penale, în prima fază, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului și ale cauzei, s-a dispus obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de lege.
La scurt timp, inculpatul a contactat o parte din martorii audiați în cauză pe care i-a condus la DIICOT pentru a-și modifica declarațiile date, în favoarea acestuia.
Astfel, s-a depus cererea de înlocuire, reținându-se ca temei dispozițiile art.148 lit.a/1 C., respectiv că inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile impuse și art.148 lit.b C., respectiv a încercat să împiedice aflarea adevărului prin influențarea martorilor audiați.
Tribunalul Cluj a respinse cererea, reținând că nu pot fi analizate temeiurile care au stat la baza arestării preventive pentru că nu face obiectul cauzei, iar încercarea de influențare viza situația coinculpatului care nu ar fi profitat inculpatului aflat în stare de arest. S-a mai reținut că durataarestării preventive este suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele obligațiilor procesuale.
Cu privire la aceste trei considerente esențiale, formulează următoarele critici:
Referitor la primul argument al instanței, apreciază că nu se poate face abstracție de temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât în cauză sunt avute în vedere temeiurile prevăzute de art.148 lit.b C., care se suprapun tocmai peste dispozițiile art.160/2 al.2
C., care spune că liberarea provizorie nu se acordă când există date că inculpatul încearcă influențarea unui martor. În speță, tocmai s-a demonstrat că inculpatul a încercat să influențeze aflarea adevărului prin influențarea martorului, astfel că există temerea că va încerca în continuare să influențeze martorii audiați și să zădărnicească aflarea adevărului.
Raportat la al doilea considerent și anume că acțiunile desfășurate de inculpat au avut în vedere interesele unui alt coinculpat, arată că textul nu distinge dacă această influență profită inculpatului sau unui coinculpat, acestea referindu-se la toate faptele și la toate persoanele care fac obiectul judecății.
În ce privește al treilea considerent, și anume că durata arestării preventive de 2 luni și o săptămână ar fi suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele obligațiilor procesuale nu consideră că este un argument care poate fi primit atunci când discutăm despre cererea de liberare sub control judiciar.
Astfel fiind, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu consecința menținerii stării de arest a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului O. I. M., solicită respingerea recursului, și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond, judecând cererea de liberare sub control judiciar, a analizat în mod judicios aspectele și circumstanțele particulare ale dosarului, analizând în concret aceste particularități.
Consideră că cererea a fost îndreptățită.
Susține că unul dintre considerentele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se suprapun peste condițiile cererii de liberare condiționată, astfel că a încercat să expună toate cele care vin în susținerea cererii sale.
În acest sens a învederat faptul că inculpatul a luat legătura cu martorii în momentul în care s-a produs această întâlnire. Nu avea cunoștință că aceștia vor avea calitatea de martori și nu era la dosar vreun script prin care să i se fi comunicat că persoanele vor fi audiate în această calitate. Aceste persoane sunt amicii inculpatului, grupul de prieteni cu care acesta se întâlnea zilnic și în compania căruia își petrecea timpul liber, nefiind o dorință de influențare. De asemenea, prin deplasarea acestora la sediul DIICOT și schimbarea declarațiilor, nu se face nici o referire la inculpatul O. I. M.
Apreciază că lipsa unei astfel de mențiuni a intenției de a influența este un aspect în favoarea inculpatului și nu în defavoarea lui. La f.1-3 și f.22-25, există declarațiile a doi martori, care arată care este originea intenției martorilor de a schimba declarațiile. Una dintre martore, față de împrejurarea că iubitul său aflat în acel moment în stare de reținere cu propunere de arest, cunoscând că declarația îl poate pune în situația mai puțin delicată, a exprimat acest punct de vede că dorește să schimbe declarația în favoarea prietenului său.
În altă ordine de idei, potrivit principiului in dubio pro reo, asupra inculpatului planează o suspiciune care nu poate fi reținută în defavoarea inculpatului, ci acesta vine în sprijinul apărării sale.
Pentru acest considerent, la instanța de fond a făcut referire și la art.36 al.8 C., care spune că măsura trebuie să aibă în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului.
Pentru aceste considerente, solicită menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, judicios fundamentată, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Inculpatul O. I. M., având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului formulat de DIICOT.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.42/2011 a T.ui C. în baza art.1608a alin.2 C. s-a admis cererea formulată de inculpatul O. I.-M., fiul lui G. și E., ns. la data de (...), în prezent arestat preventiv la Penitenciarul Gherla, privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar. În baza art.1608a alin.3 C., rap. la art.1602 alin.3 C., impune inculpatului, ca pe durata liberării provizorii să respecte următoarele obligații: să nu părăsească municipiul C.-N. decât în condițiile stabilite de instanță; să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la secția de poliție de care aparține, desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligațiilor de către inculpat, potrivit programului de supraveghere stabilit sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art.1602 alin.31 C., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații: să nu se afle în locuința martorilor audiați în prezenta cauză; să nu se apropie de coinculpați (cu excepția coinculpatului O. E. O., fratele inculpatului) și de martorii audiați în prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia în mod direct sau indirect; să nu dețină, să nu consume și să nu traficheze droguri de risc sau/și de mare risc; să nu se afle în locațiile și localurile în care se consumă substanțe interzise de lege. În baza art.1602 alin.33 C. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.16010 C. privind revocarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, cu consecința luării măsurii arestării preventive, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor care îi revin. În baza art.192 alin.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că la data de (...) instanța a fost sesizată cu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O. I. M., trimis în judecată poreclit „Scufu";, fiul lui G. și E., născut la data de (...) în C.-N., posesor al CI seria KX nr.4., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 din L. 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.14 lit.c din L. nr.143/2000 și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consumul propriu, în formă continuată, prev. și ped de art.4 alin.1 din L. 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. În motivarea cererii s-a arătat în esență că inculpatul a fost arestat preventiv la data de (...), urmare a înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsilocalitatea de domiciliu cu măsura arestării preventive, urmare a nerespectării obligațiilor impuse de organul de urmărire penală. Se apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.1602 alin.1 și 2 C., solicitând instanței analizarea circumstanțelor care au condus la întâlnirea inculpatului cu martorii audiați în faza de urmărire penală, respectiv pe fondul reținerii fratelui inculpatului, în persoana coinculpatului O. E. O., tocmai pe baza declarațiilor date de prietenii apropiați, martori în prezenta cauză. Se arată în continuare că tocmai acești prieteni au resimțit un sentiment de vinovăție având în vedere consecințele juridice ale declarațiilor date în fața organelor de cercetare penală. Se mai arată că inculpatul nu a dat dovadă de rea-credință la momentul când s-a întâlnit cu martorii audiați în faza de urmărire penală, întrucât aceștia aveau în primul rând calitatea de prieteni ai celor doi frați coinculpați în prezenta cauză, iar în concret nici unul din martori nu a indicat faptul că inculpatul O. I. M. ar fi încercat să îi determine să își schimbe declarațiile. În acest sens, se subliniază faptul că declarațiile inculpatului O. I. M. se coroborează în proporție covârșitoare cu declarațiile martorilor de la data de (...). În final, se arată că timpul petrecut în arest preventiv a fost suficient pentru ca inculpatul să reflecteze asupra conduitei sale procesuale, iar scopul măsurilor preventive ar putea fi atins și prin instituția liberării provizorii sub control judiciar. Analizând prezenta cerere prin prisma dispozițiilor legale în materie șiîn raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a reținut următoarele: Prin încheierea penală nr.139/C/P/(...) a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O. I. M., trimis în judecată poreclit „Scufu";, fiul lui G. și E., născut la data de (...), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art.2 alin.1 din L. 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.14 lit.c din L. nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consumul propriu, în formă continuată, prev. și ped de art.4 alin.1 din L. 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen, pe o durată de 30 de zile, în temeiul art.143, 148 lit.a1, b și f și 1491 C.p.pen. După sesizarea instanței prin rechizitoriul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D., S. T. C., prin încheierea f.n de la data de (...), în baza art.3001 alin.3 C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul O. I. M., măsură care a fost menținută. Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului O. I. M. că în cursul anului 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pus în vânzare sau a oferit cannabis (substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. III la L. nr.143/2000) numiților F. Ana-M., H. I., Ț. M. și Ț. P., precum și faptul că în cursul anului 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat cannabis (substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. III la L. nr.143/2000), singur sau împreună cu alte persoane. C. art.1601 C. în tot cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiții, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracțiunilor intenționate, cum este cazul în speță, nu trebuie să fie sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani șicealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, așa cum rezultă din cuprinsul art.1602 al.1 și 2 C.p.pen. În mod indiscutabil, cerințele privitoare la limitele de pedeapsă sunt îndeplinite în prezenta cauză, discuții comportând doar îndeplinirea condiției negative, privind lipsa datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. R. M.ui P. și-a întemeiat concluziile de respingere a cererii de liberare provizorie, ca nefiind întemeiată, tocmai pe existența acestor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, invocând sub acest aspect temeiurile care au stat la baza menținerii măsurii arestării preventive la înregistrarea dosarului, încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat. R. P. a mai apreciat că temeiurile de arestare prevăzute de art.148 lit. a1 și lit.b C. ar fi în continuare de actualitate, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost încă declanșată, iar inculpații nu au fost încă audiați pentru a se putea constata în mod nemijlocit de către instanță poziția procesuală adoptată de aceștia și a se putea aprecia în cunoștință de cauză asupra necesității sau nu a împiedicării inculpatului O. I. M. de a zădărnici aflarea adevărului. Asupra susținerilor reprezentantei M.ui P., istanța reține că, sesizată cu o astfel de cerere, nu este chemată să analizeze subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea ori menținerea măsurii arestării preventive, pentru că instituția liberării provizorii pleacă de la premisa existenței unei stări de arest preventiv luată cu respectarea legii și în mod temeinic. O interpretare contrară ar impune analizarea revocării sau înlocuirii măsurii arestului preventiv, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, instanța se va raporta, în analizarea actualității temeiurilor de arestare preventivă, la dispozițiile art. 5 par. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, potrivit cărora orice persoană arestată preventiv (…) are dreptul de a fi judecată într- un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. În speță, se constată că de la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv la înregistrarea dosarului, a fost fixat un termen de judecată pe fond a pricinii ((...)), termen la care, din culpa autorității judiciare, nu s-a putut proceda la declanșarea cercetării judecătorești. În concret, s-a omis citarea coinculpaților și emiterea de adrese la B. pentru asigurarea asistenței coinculpaților. U. termen pe fond a fost fixat, la solicitarea expresă a apărătorului ales al inculpatului arestat preventiv, la data de (...). Indiferent de durata care ar trebui să curgă între cele două termene de judecată (care în mod obișnuit era de 1 lună), omisiunea declanșării cercetării judecătorești la termenul din (...) nu poate fi imputată în nici un mod inculpatului arestat preventiv. Pe de altă parte, instanța de contencios european a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991). În cauză se pune problema existenței celui de-al doilea risc la eliberare. C. dacă la momentul luării și menținerii măsurii arestului preventiv s-au reținut temeiurile prevăzute de art.148 lit.a1 și b C., instanța nu poate omite faptul că încercările de influențare a martorilor audiați în faza de urmărire penală (împrejurare tranșată deja, cu caracter definitiv) vizau situația juridică a coinculpatului O. E. O., nicidecum situația personală a inculpatului arestat preventiv. Or, rațiunea menținerii în arest preventiv a acestui inculpat nu mai subzistă, cât timp fratele acestuia se află în stare de libertate, acesta având mai degrabă interesul de a influența mersul anchetei într-un sens care să îi fie favorabil. La analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța s-a raportat și la criteriile stabilite de instanța de contencios european de la S., care a statuat că trebuie luate în considerare gravitatea inculpării, circumstanțele cauzei, antecedentele și personalitatea inculpatului, or, gradul de implicare al inculpatului O. I. M. în activitatea infracțională sesizată pare a fi unul redus, cel puțin potrivit limitelor sesizării instanței prevăzute de art.317 C. Apoi, inculpatul nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în familie și societate anterior acestui incident, acesta se află la o vârstă tânără la care consecințele unei privări de libertate mai îndelungate ar putea avea consecințe nefaste asupra evoluției ulterioare a personalității acestuia. Nu se poate omite nici împrejurarea că legătura dintre inculpatul O. I. M. și coinculpatul O. E. O. este una de rudenie foarte apropiată, fiind vorba despre fratele geamăn al acestuia și cu privire la care exista riscul de a fi privat de libertate pentru o perioadă mai îndelungată de timp, fiind la acel moment reținut. Raportat la împrejurările concrete ale cauzei explicitate în precedent, la durata arestului preventiv de aproximativ 2 luni și 1 săptămână - interval suficient pentru ca inculpatul O. I. M. să conștientizeze consecințele nerespectării obligațiilor procesuale impuse de organele judiciare, precum și la motivele pentru care nu s-a putut proceda la deschiderea cercetării judecătorești și implicit, la soluționarea cu celeritate a cauzei, instanța urmează a admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat prin apărător ales, apreciind că obligațiile care îi vor fi impuse acestuia constituie garanții suficiente pentru realizarea scopului bunei desfășurări a procesului penal, în înțelesul art.136 C.. C. art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal DIICOT S. T. C., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie. În ședința publică din data de 9 februarie 2011 recurentul a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii inculpatului, arătând că în cursul urmăririi penale, în prima fază, ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului și ale cauzei, s-a dispus obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de lege. La scurt timp, inculpatul a contactat o parte din martorii audiați în cauză pe care i-a condus la DIICOT pentru a-și modifica declarațiile date, în favoarea acestuia. Ca urmare s-a depus cererea de înlocuirea măsurii, reținându-se ca temei dispozițiile art.148 lit.a1 C., respectiv că inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile impuse și art.148 lit.b C., respectiv a încercat să împiedice aflarea adevărului prin influențarea martorilor audiați. Tribunalul Cluj a admis cererea de liberare provizorie, reținând că nu pot fi analizate temeiurile care au stat la baza arestării preventive pentru că nu face obiectul cauzei, iar încercarea de influențare viza situația coinculpatului care nu ar fi profitat inculpatului aflat în stare de arest. S-a mai reținut că durata arestării preventive este suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele obligațiilor procesuale. Referitor la primul argument al instanței, apreciază că nu se poate face abstracție de temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât în cauză sunt avute în vedere temeiurile prevăzute de art.148 lit.b C., care se suprapun tocmai peste dispozițiile art.1602 al.2 C., care spune că liberarea provizorie nu se acordă când există date că inculpatul încearcă influențarea unui martor. În speță, tocmai s-a demonstrat că inculpatul a încercat să influențeze aflarea adevărului prin influențarea martorului, astfel că există temerea că va încerca în continuare să influențeze martorii audiați și să zădărnicească aflarea adevărului. Raportat la al doilea considerent și anume că acțiunile desfășurate de inculpat au avut în vedere interesele unui alt coinculpat, arată că textul nu distinge dacă această influență profită inculpatului sau unui coinculpat, acestea referindu-se la toate faptele și la toate persoanele care fac obiectul judecății. În ce privește al treilea considerent, și anume că durata arestării preventive de 2 luni și o săptămână ar fi suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele obligațiilor procesuale nu consideră că este un argument care poate fi primit atunci când discutăm despre cererea de liberare sub control judiciar. Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 C.pr.penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Astfel, potrivit art.1602 C.pr.penală, așa cum corect a constatat și judecătorul fondului, liberarea provizorie sub control judiciar se poateacorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani; liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica peînvinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, corect s-a reținut că sunt îndeplinite în cauză, condițiile de admisibilitate a unei astfel de cereri, prevăzute de dispozițiile legale în materie, atât condiția pozitivă prev. de art.1602 alin.1 C.pr.penală, cât și cerințele negative înscrise în alin.2 al aceluiași articol. Infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt infracțiuni intenționate pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani, iar din examinarea pieselor dosarului de urmărire penală nu rezultă date caresă justifice temerea că, lăsat în libertate, acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni. În acest sens reținerea temeiul prevăzut de art.148 lit.b C.pr.penală cu ocazia înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive nu este de natură a conduce la respingerea cererii de liberare provizorie, deoarece, pe de o parte, acest temei nu este perpetuu, iar pe de altă parte se observă că la momentul luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpat acestuia i s-a interzis să ia legătura cu martorii din cauză, fără a se indica în mod clar cine sunt acești martori, inculpatul neavând cunoștință de piesele dosarului, faza de urmărire penală nefiind publică. În momentul de față, după trimiterea în judecată a inculpatului, când procesul se află în fază publică, iar martorii sunt menționați în rechizitoriu, inculpatul luând cunoștință de conținutul acestuia, curtea constată că riscul de a intra în legătură cu persoanele indicate expres de instanța de fond este minim. Legislația națională, precum și cea europeană, permit oricărui inculpat arestat preventiv să fie liberat provizoriu pe parcursul procedurii derulate împotriva lui. Potrivit art.1601 C.pr.penală în cursul procesului penal inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. C. art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută în condițiile prev. de art.5 paragraf 1 lit.c ( cazul în speță) are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii. Curtea europeană a statuat în cazul Wemhoff c. Germaniei (din 27 iunie 1968) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c. R.iei). Așa cum corect a amintit și judecătorul fondului, Curtea Europeană a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică. În privința riscului ca inculpatul să nu se prezinte la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece în cazul liberării provizorii sub control judiciar, legea instituie anumite obligații în sarcina inculpatului, a căror nerespectare atrage revocarea liberării și arestarea din nou a acestuia. Curtea europeană în același caz - Wemhoff c. Germaniei - a arătat că riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc.) - circumstanțe care în cauza de față, așa cum se va arăta în continuare, pledează pentru existența unui risc minim în acest sens. Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de acomite alte infracțiuni nu există date la dosar, acuzarea nedemonstrândincidența acestora și nedispunând efectuarea unui referat de evaluare de către S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj care ar fi putut oferi eventual date suplimentare referitoare la profilul inculpatului și la factorii care ar putea influența în mod negativ conduita sa procesuală și socială. În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței din 26 iunie 1991 - s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată - cauza Kemmache c. Franței din 24 noiembrie 1994. În cauză nu s-a demonstrat că acest risc, subzistent la momentul înlocuirii măsurii, se situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării. S-a apreciat la momentul arestării că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul real, derivând din natura faptei și gravitatea deosebită a acesteia, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul traficului de droguri. La acest moment al procedurii derulate împotriva inculpatului - acesta a fost trimis în judecată, iar întârzierea cu aproape două luni a momentului declanșării cercetării judecătorești nu i se poate imputa inculpatului, ci autorităților, așa cum a reținut corect instanța de fond - riscul tulburării ordinii publice este unul minim, în contextul în care, reacția publică la comiterea unor astfel de fapte și așteptările societății relativ la atitudinea organelor abilitate, și-au găsit corespondent în modul ferm și prompt de acțiune al autorității judiciare, care au instrumentat urmărirea penală și au trimis inculpații în judecată. Ca urmare, deși vorbim într-adevăr de infracțiuni grave, totuși pentru protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum sunt cele din speță nu mai sunt necesare măsuri drastice, nu mai există un interes public real, care să prevaleze față de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labita c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000). Pe de altă parte, potrivit art.136 C. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri. În speță, elementele pozitive, de circumstanțiere ale inculpatului, vin și ele în sprijinul convingerii instanței că, scopul măsurii preventive luate față de inculpat, poate fi realizat și prin liberarea provizorie a acestuia, cu atât mai mult cu cât, lăsarea în libertate a inculpatului nu este una necondiționată, ci este circumscrisă unor obligații stricte în sarcina sa și riscului ca, în cazul încălcării acestora, să fie din nou arestat. Inculpatul nu are antecedente penale, are un domiciliu stabil, este elev, cu o conduită corectă în familie și societate până la momentul în care a fost inculpat în prezenta cauză. Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată, este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală ca nefondat recursul declarat de DIICOT S. T. C. - împotriva încheierii penale nr. 42 din 0(...) a T.ui C., privind pe inculpatul O. I. M. În baza art.189 C.pr.penală se va stabili în favoarea B.lui C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător oficiu, ce se va achita din FMJ, în favoarea av.Ianoliu M.. În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT S. T. C. - împotriva încheierii penale nr. 42 din 0(...) a T.ui C., privind pe inculpatul O. I. M. Stabilește în favoarea B.lui C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător oficiu, ce se va achita din FMJ, în favoarea av.Ianoliu M.. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER L. M. ANA C. M. R. M. B. Red.L.M./C.A.N. 4 ex./(...) Jud.fond: L.F.
| ← Decizia penală nr. 271/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 107/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
