Decizia penală nr. 1321/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1321/R/2011

Ședința publică din data de 7 septembrie 2011

I. constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L. JUDECĂTORI : V. V. A. C. V.

GREFIER : T. G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : VIOLETA TRĂISTARU

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul D. G. împotriva sentinței penale numărul 36 din 23 februarie

2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei N., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin. 1 C.pen. și furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului D. G., av. M. O., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul D. G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului D. G. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate atât pe latură penală cât și pe latură civilă și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care inculpatului să i se aplice o pedeapsă cu închisoarea coborâtă sub cuantumul de doi ani, raportat la condițiile săvârșirii faptei, circumstanțele atenuante corect reținute de către prima instanță și starea de provocare. În acest sens solicită a se avea în vedere că partea vătămată i-a trimis inculpatului niște SMS-uri cu caracter jignitor, care i-au provocat inculpatului o stare psihică de tensiune, ce l-au condus la săvârșirea faptei.

Pe latură civilă apreciază că daunele morale solicitate sunt exagerate astfel că solicită reducerea acestora la un cuantum care să reflecte fidel suferințele morale cauzate părții vătămate. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, apreciind că instanța de fond a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, care deși nu reies în mod expres din minută că au fost reținute, din considerente și din cuantumul pedepsei aplicate putând fi deduse acest aspecte, fiind vorba de o vădită eroare materială.

Raportat la împrejurările reținute, consideră că în mod întemeiat instanța de fond a acordat daune morale în cuantumul stabilit, raportat la toate înscrisurile de la dosar și la probele reținute în cauză.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.36/2011 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr.(...), în baza dispozițiilor art. 334 cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptei comise de inculpat, din infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 cod penal și în consecință a fost condamnat inculpatul D. G., fiul lui G. și S., născut la data de (...) în L.l I., jud. B. N., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, domiciliat în com. L., sat L.-I., nr. 100, jud. B.-N., fără antecedente penale, CNP- 1. la pedeapsa de o lună închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. e cod penal și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.

1, raportat la art. 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal.

S-a constatat că cele două infracțiuni au fost comise de inculpat sub forma concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a cod penal, iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare pentru inculpat de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va comite o nouă infracțiune în termenul de încercare stabilit.

S-a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului să se suspende și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. T., domiciliat în com. P. I., str. Gării, nr. 318, jud. B. N. și în consecință;

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 7.568 lei cu titlu despăgubiri, din care suma de 4.500 lei reprezintă daune morale, iar suma de 3.068 lei reprezintă daune materiale, iar statului 1.250 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de (...), în jurul orelor 21,30 inculpatul s-a deplasat cu un autoturism condus de numitul Z. I. din comuna de domiciliu (L.) în comuna P. I., la domiciliul prietenei sale C. E., situat în apropierea stației de cale ferată P. I.. Inculpatul și prietena sa s-au deplasat la un bar din comuna P. I., unde la o masă alăturată se afla numitul S. T. împreună cu mai multe persoane.

În jurul orelor 1,30 inculpatul s-a deplasat cu prietena sa spre locuința acesteia, contactându-l telefonic pe numitul Z. I. pentru a veni după acesta și a-l transporta la localitatea de domiciliu.

În apropierea locuinței numitei C. E. inculpatul a observat farurile unui autoturism și considerând că este autoturismul numitului Z. I., s-a întors din drum pe poteca dintre vagoanele de marfă situate pe linia unu a Stației de cale ferată P. I. și livadă, iar în momentul în care a ajuns în dreptul celui de al 3-lea vagon de marfă a observat că din sens opus, se deplasa o persoană pe care l-arecunoscut ca fiind partea vătămată S. T., ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Motivat fiind de conținutul unor mesaje tip SMS transmise de partea vătămată S. T. inculpatului, în perioada în care acesta din urmă se afla în Spania, inculpatul a găsit un lemn de aproximativ 50 - 60 cm, în apropiere, pe care l-a luat și s-a așezat lângă vagonul de marfă.

În momentul în care partea vătămată a trecut pe lângă inculpat, inculpatul l-a lovit cu lemnul în zona capului, iar partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut într-o mână, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și piciorul.

În momentul plecării de la locul faptei, inculpatul a observat că părții vătămate i-a căzut portmoneul din buzunar și l-a luat asupra sa, iar la domiciliu a verificat conținutul portmoneului sustras, găsind suma de 18 lei, pe care și-a însușit-o.

Această stare de fapt a fost reținută de instanță din coroborarea declarațiilor inculpatului date în faza de urmărire penală (f. 14 - 16) cu plângerea și declarațiile părții vătămate (f. 5, 7 - 10), cu procesul verbal de cercetare la fața locului (f. 16), precum și cu declarațiile martorilor C. I. (f. 17), M. R. (f. 66) și T. L. (f. 75).

Partea vătămată a fost examinată medical, iar prin certificatul medico- legal nr. 917/I/a/280/2007, eliberat de S. B. N. ( f. 11 - 12), s-a stabilit că acesta a prezentat leziuni corporale traumatice ce pot data din 12 - (...), leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și că leziunile necesită un nr. de 24 - 26 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 452/II/a/15 din (...) întocmit de S. B. N. (f. 94 - 96) s-a stabilit că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut necesita un nr. de 24 - 26 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile sechelare auditive post traumatice pot fi consecința traumatismului cranio-maxilo-facial respectiv, însă nu determină infirmitate, scăderea capacității de juncă încadrabilă în vreun grad de validitate și nici pierderea vreunui simț/organ ori încetarea funcționării acestora.

Prin raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 7170/VI/a/57 din

(...) întocmit de IML C.-N. (f. 178 - 181), s-a stabilit că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care au necesitat 17 - 18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

De asemenea, s-a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între leziunile suferite ca urmare a agresiunii din (...) și gradul III de invaliditate - incapacitate adaptativă 50% stabilit ca urmare a diagnosticului „hipoacuzie neurosenzorială bilaterală severă simetrică";.

Comisia de A. și C. a actelor medico-legale din cadrul IML C.-N. a avizat conținutul și concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr.

7170/VI/a/57 din (...) întocmit de IML C.-N., cu precizarea că etiologia posttraumatică a hipoacuziei neurosenzoriale bilaterale este posibilă și probabilă având în vedere faptul că anterior datei agresiunii ((...)), numitul S. T. nu era în evidență cu o astfel de afecțiune, iar acesta a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. de 24 - 26 zile de îngrijiri medicale. Leziunile sechelare au determinat o incapacitate adaptativă de 50 %, încadrabilă în gradul III de invaliditate.

Comisia Superioară de medicină L. din cadrul INML „Mina Minovici"; prin avizul nr. E1/(...) (f. 215), a aprobat raportul de nouă expertiză medico- legală nr. 7170/VI/a/57 din (...) întocmit de IML C.-N., în sensul că leziuniletraumatice prezentate de victimă ca urmare a traumatismului din data de

12/(...) au necesitat un nr. de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare

și că nu se poate stabili o legătură certă de cauzalitate între afecțiunile din sfera ORL și traumatismul din data de 12/(...), ținând cont de natura, bilateralitatea și simetria acestor afecțiuni.

În drept, fapta inculpatului de a lovi partea vătămată în noaptea de

12/(...), și de a-i pricinui acesteia o vătămare ce a necesitat pentru vindecare un nr. de 17 - 18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire au alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 cod penal.

În baza acestui text legal cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. e cod penal, instanța l-a condamnat la pedeapsa de o lună închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, precum și de persoana inculpatului caracterizată prin conduita bună avută înainte de comiterea faptei (conform fișei de cazier judiciar de la f. 129) și comportarea sinceră în cursul procesului, împrejurări ce au fost considerate de instanță și ca circumstanțe atenuante potrivit dispozițiilor art. 74 lit. a și c cod penal.

Fapta inculpatului de a sustrage pe timp de noapte bunuri aparținând aceleiași părți vătămate fără consimțământul acestuia și în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. e și g cod penal.

În baza acestui text legal cu aplicarea art. 74 lit. a și c și art. 76 lit. c cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, precum și de persoana inculpatului caracterizată prin conduita bună avută înainte de comiterea faptei și comportarea sinceră în cursul procesului, împrejurări ce au fost considerate de instanță și ca circumstanțe atenuante potrivit dispozițiilor art. 74 lit. a și c cod penal.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a cod penal, s-a constatat că cele două infracțiuni au fost comise de inculpat sub forma concursului real de infracțiuni, iar în baza art. 34 alin. 1 lit. b cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, cu aplic. art. 71 raportat la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

Considerând că, scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, raportat la persoana inculpatului care a recunoscut sincer comiterea faptei, în baza art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilindu-se în baza art. 82 Cod penal un termen de încercare de 4 ani, punându-se totodată în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va comite o nouă infracțiune în termenul de încercare stabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal instanța a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului să se suspende și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal.

Apreciind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța în baza art. 14 și 346 cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 cod civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. T. și a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 7.568 lei cu titlu despăgubiri, din care suma de 4.500 lei reprezintă daune morale și suma de 3.068 lei reprezintă daune materiale.

I. a apreciat că urmare a faptei de lovire comisă de inculpat partea civilă a suferit un prejudiciu moral, constând din suferințele psihice la care a fost supus în perioada imediat următoare comiterii faptei și cel puțin până la vindecarea leziunilor traumatice suferite.

De asemenea, instanța a apreciat că prejudiciul moral suferit de partea civilă poate fi reparat și prin obligarea inculpatului la plata sumei de 4.500 lei, reținând că daunele morale ce se acordă de către instanța de judecată nu pot constitui o sursă de îmbogățire.

Cu privire la daunele materiale instanța a apreciat că partea civilă a suferit un prejudiciu cert constând din contravaloarea portmoneului sustras de inculpat (50 lei, conform aprecierilor părții civile și inculpatului), suma de bani sustrasă de inculpat - 18 lei), precum și suma de 3000 lei reprezentând contravaloarea zilelor de muncă pe care inculpatul nu le-a putut presta din cauza leziunilor traumatice suferite în urma loviturilor aplicate de inculpat. I. a reținut că în perioada anterioară agresiunii, precum și în perioada ulterioară partea civilă, în calitatea sa de meseriaș, efectua lucrări în piatră, constând din zidiri, placări la clădiri, scări și garduri în mun. B., fiind plătită o zi de muncă cu suma de 200 lei (conform declarațiilor martorilor B. A. I. și L. T. A. ( f. 67, 68). Din cele 18 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții civile instanța a scăzut un nr. de 3 zile , reprezentând zilele nelucrătoare de sâmbătă sau duminică în funcție de religia inculpatului.

În baza art. 191 cod procedură penală instanța l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 1250 lei cu titlu cheltuieli judiciare.

I. nu a acordat cheltuielile judiciare solicitate de către partea vătămată, deoarece la dosarul cauzei nu a fost depus în probațiune niciun înscris care să facă dovada acestor cheltuieli, iar costurile expertizei medico- legale efectuate de către S. J. de M. L. B. N., precum și ale audiogramei efectuate de către partea vătămată la data de (...) nu se impun a fi suportate de către inculpat având în vedere faptul că prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de către IML C. N. numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de partea vătămată a fost redus la numărul inițial de 17 - 18 zile.

Prin decizia penală nr. 44 din 03 mai 2001 pronunțată de T. B.-N., a fost declinată competența de soluționare a apelului declarat de apelantul D. G.împotriva Sentinței penale nr. 36/2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul penal nr. (...), în favoarea Curții de A. C.

S-a acordat onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea av. Gorea Greta, ce s-a suportat din fondurile M.ui Justiției și Libertăților

Cetățenești. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că inculpatul D. G. a fost trimis în judecată și condamnat și pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală prev. de art.181 al.1 Cod penal și furt calificat prev. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.e,g Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal, prin S. penală nr.36/2011 a Judecătoriei N. fiind dispusă schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de lovire sau alte violențe prev. de art.180 al.2 Cod penal și furt calificat prev. de art. 208 al.1, art.209 al.1 lit.e,g Cod penal, cu aplic.art.33 lit.a Cod penal.

Avându-se în vedere faptul că pentru infracțiunea de furt calificat legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea introducerii plângerii prealabile de către persoana vătămată și cum dispozițiile Legii nr.202/2010 au intrat în vigoare la data de (...), acestea înlăturând competența tribunalelor de a soluționaapelurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și modificând art.28 pct.3 Cod procedură penală în sensul că curtea de apel, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului (potrivit disp.art.27 pct.3 Cod procedură penală, ca instanță de recurs, acesta judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate)., tribunalul, în baza dispozițiilor legale menționate, și-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelantul R. G. împotriva Sentinței penale nr.36/2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosarul penal nr. (...), în favoarea Curții de A. C.

A fost acordat onorariu avocațial din oficiu în sumă de 200 lei în favoarea av. Gorea Greta, ce s-a suportat din fondurile M.ui Justiției și

Libertăților Cetățenești, conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

În consecință, Curtea a fost investită cu soluționarea prezentei căi de atac declarate de către inculpat, care este în fapt un recurs, hotărârile date de judecătorii în acest moment nemaifiind susceptibile de a putea fi atacate cu apel.

În susținerea orală a acestuia s-a solicitat de către inculpat, prin apărător, admiterea recursului, casarea sentinței atacate atât pe latură penală cât și pe latură civilă și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să i se aplice o pedeapsă cu închisoarea coborâtă sub cuantumul de doi ani, raportat la condițiile săvârșirii faptei, circumstanțele atenuante corect reținute de către prima instanță și starea de provocare. În acest sens s-a solicitat a se avea în vedere că partea vătămată i-a trimis inculpatului anterior niște SMS- uri cu caracter jignitor, care i-au provocat inculpatului o stare psihică de tensiune, ce l-au condus la săvârșirea faptei.

Pe latură civilă inculpatul a apreciat că daunele morale solicitate ți acordate sunt exagerate, astfel că a solicitat reducerea acestora la un cuantum care să reflecte în mod real suferințele morale cauzate părții vătămate.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor e la dosar, a motivelorinvocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta estenefondat.

Prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza unui vast material probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, aceasta în condițiile în care inculpatul a fost audiat doar de către organele de cercetare penală o singură dată, în 27 iunie 2007, după care a plecat în Spania, sustrăgându-se urmăririi penale și judecății. La acel moment, inculpatul a descris în detaliu comiterea faptelor, recunoscându-le în totalitate și motivându-și gestul ca fiind unul de răzbunare deoarece cu un an în urmă partea vătămată i-ar fi trimis în Spania niște sms-uri cu conținut jignitor (f.14-

15, d.u.p.)

Prin urmare, Curtea va reține că vinovăția inculpatului a fost dovedită în cauză și prin raportare la motivele de recurs, având în vedere și prevederile art. 385/6 alin. 3 C.pr.pen., apreciază că în cauză nu se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului, în favoarea lui prima instanță reținând deja circumstanțe atenuante, în pofida faptului că inculpatul a manifestat un dezinteres total față de prezentul proces, neprezentându-se la nici un termen de judecată. Din aceste perspective, pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune, pedeapsa rezultantă și, în final, modalitatea de executare corespund cerințelor prevăzute de art. 52 și art. 72 Cod penal, neimpunându-se reducerea lor, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a pedepsei rezultante.

Totodată, în cauză nu pot fi primite susținerile apărării în sensul că inculpatul ar fi fost provocat de sms-urile cu caracter jignitor trimise de partea vătămată, deoarece acest lucru s-a întâmplat cu un an anterior incidentului, deci nu se poate susține că inculpatul s-ar fi aflat la momentul comiterii faptelor sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții.

Cât privește criticile aduse sentinței recurate sub aspectul modului de soluționare a laturii civile, Curtea apreciază de asemenea că acestea nu sunt fondate, prima instanță procedând la o justă cuantificare a daunelor morale, în raport cu leziunile efectiv cauzate de către inculpat părții civile, care s-a supus ulterior la o serie de investigații în vederea stabilirii numărului exact de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării. În toată această perioadă partea vătămată a fost sub o presiune psihică continuă, datorată diagnosticului care ulterior a fost stabilit, în condițiile în care acesta nu a suferit anterior o astfel de afecțiune.

Astfel, cu ocazia noilor examinări medico-legale s-a stabilit că partea civilă suferă de o hipoacuzie neurosenzorială bilaterală iar etiologia postraumatică este posibilă și probabilă având în vedere faptul că anterior datei agresiunii ((...)), numitul S. T. nu era în evidență cu o astfel de afecțiune, iar acesta a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un nr. de 24 - 26 zile de îngrijiri medicale. S-a mai determinat la acel moment că leziunile sechelare au determinat o incapacitate adaptativă de 50 %, încadrabilă în gradul III de invaliditate.

Comisia Superioară de M. L. din cadrul INML „Mina Minovici"; prin avizul nr. E1/(...) (f. 215), a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 7170/VI/a/57 din (...) întocmit de IML C.-N., în sensul că leziunile traumatice prezentate de victimă ca urmare a traumatismului din data de

12/(...) au necesitat un nr. de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare

și că nu se poate stabili o legătură certă de cauzalitate între afecțiunile din sfera ORL și traumatismul din data de 12/(...), ținând cont de natura, bilateralitatea și simetria acestor afecțiuni. După cum se poate însă observa, concluziile Comisiei Superioare de M. L. din cadrul INML „Mina Minovici"; nu au caracter de certitudine cu privire la etimiologia afecțiunii diagnosticate.

În astfel de circumstanțe, este limpede că partea civilă a suferit un prejudiciu de naturală morală care se impune a fi compensat, suma de 4500 lei nefiind una exagerată în raport cu ce sumă i s-ar fi putut acorda dacă se confirmau concluziile medico-legale ale Comisiei de A. și C. a actelor medico- legale din cadrul IML C.-N. și ale IML C.-N..

În consecință și neconstatând din oficiu motive de nelegalitate ale sentinței recurate, în temeiul prevederilor ar 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. G. împotriva sentinței penale numărul 36 din 23 februarie 2011 a Judecătoriei N..

Se va stabili în favoarea Baroului de avocați C., suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. G. împotriva sentinței penale numărul 36 din 23 februarie 2011 a Judecătoriei N..

Stabilește în favoarea Baroului de avocați C., suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 07 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. D. L. V. V. A. C. V.

T. G.

GREFIER Red.A.D.L. dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond: G. C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1321/2011, Curtea de Apel Cluj