Decizia penală nr. 90/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.90/R/2011
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : I. M.
: V. V. A. GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. C. N., împotriva încheierii penale din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C. prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,
2, 3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. C. N. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. Borz B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de prima instanță și rejudecând cauza, să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. S. că măsura arestării fiind cea mai drastică, aceasta trebuie aplicată excepțional. Trebuie să se țină seama
și de prevederile art.5 paragraful 3 CEDO, potrivit căruia orice persoană arestată are dreptul de a fijudecat într-un termen rezonabil. Solicită a se avea în vedere că de patru luni nu s-a mai efectuat nici un act de cercetare în dosar iar pentru inculpatul arestat timpul curge altfel față de inculpații cercetați în stare d elibertate. În acest dosar mai sunt cercetați și alți inculpați pentru care instanța a considerat că măsura judecării în libertate este eficientă. Consideră că în cauză în mod eronat s-a apreciat că sunt întrunite elementele infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, aspect ce va putea fi demontat odată cu demararea cercetărilor pe fondul cauzei. Acest inculpat nu prezenta un pion important în Germania în așa zisul grup infracțional, aspecte ce rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. Consideră că prevederile art. 148 lit. f C. nu pot fi avute în vedere la acest moment procesual, deoarece nu este îndeplinită teza a 2-a a acestui articol referitoare la existenta indicilor și temeiurilor că inculpatul cercetat în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, având în vedere că în noul Cod penal, pedeapsa pentru infracțiunea de înșelăciune va scădea de la
1-5 ani închisoare. Cauza este foarte complexă, cu atât mai mult cu cât aceasta va suferi numeroase amânări, raportat la numărul de acte, expertize, probe ce mai trebuie a fi administrate în faza cercetării judecătorești și mai ales raportat la martorii ce urmează a fi declarați, martori care sunt inclusiv din Republica Moldova. Face referire la jurisprudența în materie penală a CEDO, unde s-a arătat prin deciziile pronunțate că pericolul pentru ordinea publică nu trebuie doar prezumat generic, ci el trebuie dovedit și mai mult de atât arătat în concret. Instanța de fond ar fi trebuit să motiveze în concret cum ar afecta bunul mers al dezbaterilor cercetarea inculpatului în stare de libertate. M. că de la recursul anterior nu s-a schimbat nimic în afară de trecerea timpului, ori, pericolul social scade odată cu trecerea timpului. Referitor la cererea subsidiar, consideră că și măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea ar fi suficientă, inculpatul obligându-se să respecte toate condițiile impuse.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțate de instanța de fond cu mențiunea că-și însușește în totalitate motivarea instanței. Consideră că în mod corect prima instanță a constata că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 148 lit. f teza I C., deoarece faptele săvârșite de inculpat sunt sancționate de legea penală cu pedepse mai mari de 4 ani. Consideră că, având în vedere natura faptelor, gravitatea lor reflectată în modalitatea în care inculpații au conceput și desfășurat activitatea infracțională, amploarea acestei activități și urmările pe care le-a produs, se poate susține că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, fiind astfel incidentă și teza a II-a a art. 148 lit. f C. la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Activitatea infracțională desfășurată de inculpați durează de circa 1 an și jumătate și a fost una deosebit de laborioasă, minuțios pregătită și în care au fost implicate numeroase persoane, fiecare având bine determinată contribuția personală la reușita fiecărei operațiuni. Din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptelor, reies probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsat în libertate ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt. E. real că aproximativ 4 luni de la înregistrarea dosarului la instanță, încă nu s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești, însă acest aspect nu poate fi imputat autorităților judiciare, ci conduitei procesuale a coinculpaților aflați în stare de libertate. R. la complexitatea cauzei, durata arestării preventivă a inculpatului nu poate fi calificată ca nerezonabilă.
Inculpatul M. C. N., având ultimul cuvânt, solicită judecarea lui în stare de libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publicămenționând că se va prezenta la fiecare solicitare a instanței. S. că este nevinovat, el plătind pentru activitățile desfășurate de inculpații aflați în stare de libertate.
C U R T E A :
Prin încheierea penală pronunțată la data de 19 ianuarie 20100 de Tribunalul Cluj s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C. N. și menținerea acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapturmătoarele:
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 30 septembrie 2010, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 28 octombrie 2010.
Prin Încheierea f.n de la data de (...), instanța a constatat, în temeiul art. 300 ind. 1 C., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de cei trei inculpați, menținând prevenția acestora. Ulterior, prin încheierea penală de la data de (...), în temeiul art. 139 alin. 1 C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpați în vederea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar prin încheierea f.n de la data de (...), în baza art. 3002 C.pr.pen, rap. la art. 1. C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, menținându-se prevenția acestora. Potrivit dispozițiilor art. 3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 1., respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art. 3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive. T. a apreciat că de la data de 30 noiembrie 2010, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 3 inculpați. Potrivit dispozițiilor art. 143 C. coroborat cu art. 148 alin. 1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, tribunalul a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați, respectiv cele prev. de art. 143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați. Astfel, în faza de urmărire penală au fost administrate probe care constau în conținutul plângerilor formulate de societățile comerciale păgubite, declarațiile celorlalți învinuiți și inculpați audiați în cauză, respectiv F. L., B. N., D. G.-S. și T. V.-C., procesele-verbale de percheziție domiciliară și declarațiile martorilor asistenți, procesele-verbale de investigații, declarațiile martorilor C. R.-I. și A. C.-V., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj și, nu în ultimul rând, declarațiile date de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C.-N., acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpații ar putea fi autorii faptei care li se impută. Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, instanța a constatat că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală. Sub acest aspect, instanța a reamintit jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Potrivit aceleiași jurisprudențe, rolul măsurii preventive este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit). Se poate conchide că măsura arestării preventive este o excepție admisibilă de la prezumția de nevinovăție, raportat tocmai la indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii faptei sesizate, fără ca pe fondul pricinii să se poată concluziona că instanța care a menținut prevenția inculpaților se raportează la o adevărată prezumție de vinovăție a acestora. În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art. 148 lit.";f"; C. tribunalul a reținut că potrivit art. 148 lit. f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Fără îndoială că prima dintre condiții este îndeplinită în cauză, urmând a se discuta doar pe marginea celei de-a doua teze a art. 148 lit. f C. Contrar solicitărilor apărătorului inculpatului M., instanța nu se va putea raporta în acest sens la o eventuală altă pedeapsă care urmează a fi prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunii scop, printr-un act normativ care nu a intrat încă în vigoare. Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat. Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent. A mai învederat tribunalul că starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Or, în cauza de față, activitatea infracțională desfășurată de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C.-N., respectiv ceilalți învinuiți durează de circa 1 an și jumătate și a fost una deosebit de laborioasă, minuțios pregătită și în care au fost implicate numeroase persoane, fiecare având bine determinată contribuția personală la reușita fiecărei operațiuni, ceea ce a și favorizat desfășurarea cu rapiditate a tuturor acțiunilor de ";. a autoturismelor și de valorificare a lor, inculpații și învinuiții acționând pe raza mai multor județe (cu legături între diferite grupări cu activitate similară) și în afara țării, prejudiciul produs fiind unul foarte ridicat, împrejurări ce imprimă faptelor comise un grad de pericol social sporit, gravitatea faptelor imputate reflectându-se de altfel și în pedepsele deosebit de aspre prevăzute de lege. A., a constatat tribunalul, din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și atitudinea inculpaților ulterior comiterii faptelor, reies probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsați în libertate aceștia ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt. Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la S. însăși, a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea inculpaților aflați în stare de arest preventiv: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei -10 nov.1969 și Letellier contra Franței - 26 iunie 1991). În aceeași ordine de idei, prin raportare și la scopul măsurilor preventive instituit de art. 136 C., instanța a menționat că legăturile inculpaților cu persoane din afara granițelor țării (Germania, Ungaria), astfel cum acestea se conturează din probele administrate în faza de urmărire penală, dar și de la nivelul altor județe ale țării, fundamentează temerea rezonabilă că inculpații ar putea încerca să se sustragă judecății, o dată puși în libertate. Chiar dacă potrivit actului de sesizare a instanței, inculpații nu posedă antecedente penale, iar inculpatul C. G. are o situație familială mai deosebită (membrii familiei sale având o stare de sănătate precară), față de gravitatea sporită a infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați, amploarea activității infracționale desfășurate, aceste împrejurări, singure, tribunalul a apreciat că nu pot constitui prin ele însele argumente suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpaților, respectiv luarea față de aceștia a unor măsuri preventive neprivative de liberate. Nu a putut fi primită nici argumentul egalității de tratament invocat de apărătorii inculpaților, câtă vreme situația acestor inculpați nu este identică cu a celorlalte persoane cercetate în cauză, contribuția lor infracțională fiind mai conturată, ceea ce denotă un grad de pericol social sporit din partea acestora. Toate aceste temeiuri au impus și justificat în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, rap. la art. 160 ind. b C., tribunalul a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați, este legală și temeinică și o va menține. Totodată instanța a apreciat că la momentul de față, când încă cercetarea judecătorească nu a fost declanșată și inculpații nu au fost încă audiați, revocarea arestării preventive și luarea unei alte măsuri de această natură dar mai puțin severă, nu este oportună pentru buna derulare a procesului penal și pentru desfășurarea în condiții normale a anchetei penale, fiind necesară ascultarea inculpaților de către instanța de fond, pentru ca această să perceapă direct și nemijlocit atitudinea inculpaților față de ancheta penală aflată în desfășurare împotriva lor. Deși este real că după aproximativ 4 luni de la înregistrarea dosarului la instanță, încă nu s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești, instanța a constatat că acest aspect nu poate fi imputat autorităților judiciare, ci conduitei procesuale a coinculpaților aflați în stare de libertate, care în egală măsură au dreptul de a beneficia de o apărare eficientă în cauză, sens în care au solicitat termene în vederea pregătirii apărării. Complexitatea sporită a cauzei justifică acordarea unui interval de timp rezonabil pentru ca și acești inculpați, deși aflați în stare de libertate, să își poată exercita plenar drepturile procesuale. A considerat tribunalul, în sensul menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, că măsura arestării lor preventive are o durată rezonabilă, în contextul în care inculpații sunt arestați preventiv de circa 7 luni de zile, în contextul unei anchete deosebit de complexe, realizată cu extrem de multă celeritate, și ținând seama și de modul procedural în care inculpații și-au exercitat dreptul la apărare. Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de anu părăsi localitatea sau țara, conform prevederilor art. 145 C.pr.pen și respectiv art. 1451 C. instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile. Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., care a produs în rândurile comunității locale și chiar naționale (având în vedere și legăturile cu alte grupări infracționale cu un obiect similar) un ecou profund negativ. A mai subliniat tribunalul că lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte. Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 7 luni de zile de arestarea acestora și de aproximativ 4 luni scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești, nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii inculpaților. E. real că măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă privativă de libertate și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, ceea ce nu este cazul în speță. În cauza de față, tribunalul a apreciat că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. S.rea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile pretins săvârșite de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art. 145 și 1451. În speță, tribunalul a considerat că menținerea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, impunându-se menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv. Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, tribunalul a apreciat că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M. C. N.solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsură obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. În motivarea recursului s-a arătat că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței indiciilor și temeiurilor că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică dacă ar fi cercetat în libertate, că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, iar pericolul concret pentru ordinea publică scade prin trecerea timpului. Recursul declarat în cauză este nefondat. Din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice din care se desprinde presupunerea rezonabilă că inculpatul se face vinovat de comiterea unor fapte de natură penală, că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Gravitatea deosebită a faptelor, modul și mijloacele de comitere, împrejurările în care au fost comise, starea de insecuritate, de neîncredere în instituțiile abilitate în luarea unor măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale grave, rezonanța socială a faptelor în rândul comunității și sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice confirmă existența pericolului concret pentru ordinea publică. În egală măsură, amploarea activității infracționale, extinderea ei în mai multe județe și în afara granițelor țării, numărul mare de persoane implicate și prejudiciul ridicat fundamentează temerea rezonabilă ca inculpatul să nu se prezinte la proces sau să încerce zădărnicirea aflării adevărului, împiedicând desfășurarea procesului penal. S.rea inculpatului în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă, este nefondată având în vedere rezonanța faptei la nivelul comunității, sentimentul de insecuritate ce derivă din împrejurarea că o persoană despre care se presupune că a comis fapte de asemenea gravitate este cercetată în stare de libertate și posibilitatea de a încuraja în acest context și alte persoane să comită astfel de infracțiuni. În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârii atacate. Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat, obligându-l, conform art. 192 alin. 2 C. la 150 lei în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare în recurs. PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. C. N. (fiul lui N. si F., născut la 4 februarie 1987 în Baia M., jud. Maramureș), arestat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 19 ianuarie 2011 a T.ui C.. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 ianuarie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. V. V. A. GREFIER, L. S. Red.V.V.A. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.tribunal:L.M.F..
| ← Decizia penală nr. 850/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1083/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
