Decizia penală nr. 850/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.850/R/2011

Ședința publică din 25 mai 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

M. R. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.

- A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul N. C. R. și partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. S., împotriva deciziei penale nr.15 din 26 ianuarie 2011 a T. S.,pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.6 din L. nr.2. și art.9 al.1 lit.b din L. nr.2., cu aplic.art.13 C. și art.33 lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul N. C. R. - av.Demeter Ida și apărător ales av.Tărău C. din cadrul Baroului S., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile Ministerul

Finanțelor Publice - A. N. de A. F. - D. G. a F. P. S. și Ministerul Finanțelor

Publice, A. N. de A. F. B.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul inculpatului N. C. R., solicită admiterea recursului conformcelor formulate în scris, solicitând, în principal, să se mențină hotărârea primei instanțe, apreciind că apelul a fost greșit admis. Arată că ne aflăm în prezența unei infracțiuni de evaziune fiscală. Este o faptă tipică, inculpatul și-a recunoscut fapta și nu s-au contestat aspectele legate de existența infracțiunii. Ceea ce s-a discutat mai mult în cauză a fost cuantumul prejudiciului. Astfel, pornind de la prejudiciu și de la modul în care acesta a fost stabilit, apreciază că soluția este fundamental greșită pentru următoarele motive :

In latura civilă, apreciază că s-a făcut o apreciere total eronată, instanța a fost într-o gravă eroare de fapt și a făcut o aplicare greșită a legii, deoarece debitul inițial a fost de 65.960 lei. Acest debit confirmat de expertiză a fost achitat de întregime la câteva luni după depunerea raportului în timpul cercetării judecătorești. La data efectuării expertizei, ianuarie 2009, debitul confirmat era acesta. In luna mai a fost achitat. Există la dosar chitanța în vol.II fila 337. La fila 317-318 există situația tuturor penalităților și dobânzilor aferente acestei sume. Expertul susține foarte simplu : în ianuarie 2009 accesoriile erau de 37.000 lei, în ianuarie 2008 de 30.000 lei iar în prezent și după achitarea prejudiciului accesoriile la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea recurată sunt de 76.767 lei calculate în continuare, deși debitul a fost achitat în ianuarie 2009.

In cele 5 luni de zile cât a trecut de la momentul efectuării expertizei și până când s-a achitat, a apreciat că acestea ar fi în sumă de aproximativ 3.000 lei dar în nici un caz nu se poate ajunge la suma de 76.000 lei.

Din acest punct de vedere, hotărârea este greșită deoarece instanța afirmă că prejudiciul total include atât debitul cât și accesoriile. In sfera prejudiciului intră doar debitul inițial care a fost achitat în întregime. D. prejudiciul susținut de partea vătămată este achitat, sigur că, consecințele penale pot să ne ducă într-o anumită direcție iar în cazul de față accesoriile țin de executarea silită a anumitei sume.

In latura penală și insistând asupra consecințelor care decurg tot din plata debitului inițial, insistă în faptul că inculpatul la momentul când a achitat prejudiciul, trebuia să beneficieze de prevederile legale în materie și anume de disp.art.10 al.1 din L. nr.241 rap.la art.10/1 și 11 C.pr.pen. aceasta deoarece până în acel moment inculpatul a fost în imposibilitate obiectivă de a achita prejudiciul, deoarece prejudiciul pretins de partea civilă a fost contestat în faza de urmărire penală. Prima instanță a fost primul dintre organele judiciare care a admis o astfel de cerere în efectuarea expertizei. F. un prejudiciu contestat, o astfel de expertiză de regulă se dispune în astfel de cauze. S. altor inculpați a fost clar de discriminare pentru că i s-a dat posibilitatea să achite în termen legal acest prejudiciu, de a putea beneficia de anumite consecințe. Mai mult, la acel moment nu exista decizia în interesul legii a I.C.C.J., prin care s-au interpretat dispozițiile art.10 din L. nr.284/2005. Apreciază că suntem în situația aplicării unei legi penale mai favorabile, inculpatul achitând prejudiciul mai mult de 50.000 euro.

Inculpatul N. C. R. a fost angajat de către unchiul său ca avocat pentru că imediat după acest incident pe care l-a avut într-o afacere, a mers în Spania, inclusiv cu părinții săi, și acolo a muncit să acopere acel prejudiciu. Acest efort financiar a întregii familii a fost apreciat în două lucrări de către instanță. S-au dat cinci hotărâri în prezenta cauză, o primă hotărâre favorabilă la apel în primul ciclu de judecată. Și a doua sentință dată de către instanța de fond în acest ciclu de judecată. Insistă asupra acestei poziții și asupra acestor consecințe pe care prima instanță de la fond din acest ciclu le-a stabilit, cu motivele depuse în scris.

Referitor la recursul partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -

A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. S., apreciază că recursul este nefondat. Apreciază că ceea ce a fost penal a fost decelat în prealabil iar judecătoria a motivat în mod pertinent această chestiune.

Reprezentantul M.ui P., față de cele două recursuri susține că apreciază fondat recursul declarat de către partea civilă prin D. D. S., respectiv apreciază că inculpatul datorează plata accesoriilor prezentând dobânzi și penalități calculate până la data de (...), dată la care a avut loc stingerea debitului principal, întrucât potrivit normelor procedurale, în cadrul acțiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, partea este îndreptățită atât la prejudiciul suferit cât și la dobânzi și beneficiu nerealizat, aceste accesorii ce sunt determinate de plata cu întârziere a debitului principal de 65.960 lei, stabilit în prezenta cauză ca și prejudiciu cauzat bugetului de stat.

In consecință, solicită admiterea recursului declarat de către partea civilă, în sensul obligării inculpatului la plata accesoriilor, întrucât acestea compun prejudiciul cauzat părții civile și pot face obiectul acțiunii civile exercitate alăturate în procesul penal.

În ceea ce privește recursul inculpatului N. C. R. apreciază că acesta este nefondat și solicită respingerea acestuia în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. Dispozițiile art.10 din L. nr.2. au fost înlăturate de către Tribunalul Sălaj, întrucât nu sunt incidente în cauză, nu pentru motivul că nu a fost recuperat integral prejudiciul împreună cu accesoriile, ci pentru că este de părere că debitul principal trebuie să fie stins pentru a putea beneficia inculpatul de prev.art.10 din L. nr.241, însă acest articol din lege este unul ce nu dă naștere la interpretare și nu poate fi altfel interpretat, câtă vreme pentru a beneficia de aceste prevederi, textul art.10 stabilește un termen de decădere până la care trebuie recuperat integral prejudiciul pentru a beneficia de disp.art.10 din L..241 și anume în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la primul termen de judecată. Recuperarea prejudiciului s-a realizat cu depășirea acestui termen și din acest punct de vedere disp.art.10 nu sunt incidente în prezenta cauză. De aceea, apreciază că în mod corect a fost admis apelul declarat de parchet prin decizia T. S. și a fost desființată sentința penală a Judecătoriei Z. care înlocuia răspunderea penală dincolo de faptul că hotărârea Judecătoriei Z. conține această dispoziție ce apare ca fiind nelegală. Nu suntem în situația unei înlocuiri a răspunderii penale, ci suntem în situația unor clauze speciale de nepedepsire care nu sunt incidente din motivele susținute în prezenta cauză.

In ce privește art.6 din L. nr.2., dispoziția din art.10 se referă exclusiv la săvârșirea infracțiunii prev.de art.9, în acest sens fiind și decizia I.C.C.J. și oricât de discriminatorie ar părea această interpretare la modul în care sunt formulate prevederile art.10 și la modul în care a fost interpretată în mod obligatoriu disp.din art.10, nu este incidentă și în cazul săvârșirii altor infracțiuni ce se găsesc încriminate în această lege. Imprejurarea că la momentul săvârșirii faptei această decizie pronunțată în recurs în interesul legii nu era pronunțată, nu are relevanță, săvârșirea infracțiunii a fost anterioară, însă desigur că aplicarea acestei decizii este de altfel obligatorie și presupune doar interpretarea unui aplicabilități a unui text de lege și nu poate să invoce o lege penală mai favorabilă.

De asemenea, apreciază că nu sunt incidente nici prev.art.74/1 C., pe de o parte în condițiile declarării neconstituționale a acestui text de lege. C. că, chiar nepublicată în M.O. fiind însă decizia Curții Constituționale trebuie avută în vedere la dezlegarea problemei juridice născute de această dată de instanțele de judecată. Pe de altă parte, nu se știe în ce măsură infracțiunile de la art.6 și

9 din L. nr.2. se pot înscrie în acea enumerare pe care art.74/1 o face, respectiv alte infracțiuni prevăzute în legi speciale, cu caracter economic, câtă vreme prin L. nr.2., acolo unde legiuitorul a dorit să prevadă o clauză de pedepsire a făcut-o. Așadar, nu crede că poate beneficia în același timp de dispozițiile favorabile ale Legii nr.2. și eventual pentru aceeași infracțiune și de disp.art.74/1 C., astfel cum a fost modificat prin L. nr.202/2010, însă în opinia sa, în condițiile în care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra neconstituționalității art.74/1, este discutabilă aplicarea în continuare a acestui text de lege neconstituțional.

In consecință, solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul

N. C. R. și menținerea deciziei penale nr.15/2011 a T. S. ca fiind legală și întemeiată, cu excepția acelei admiteri a pretențiilor părții civile, în sensul în care a exprimat, respectiv obligarea la accesorii de la momentul nașterii debitului până la plata integrală din data de (...).

Apărătorul inculpatului, în replică, arată că în acest moment nu se poate stabili cuantumul exact a celor 5 luni de zile. E. respectivă trebuie să fie luată în considerare, deoarece nu a fost contestată, iar instanța nu a explicat de ce a înlăturat acele valori și nu precizează de ce valori a ținut seama.

C U R T E A :

Prin sentinta penala nr.150/(...) a Judecatoriei Z. , în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. i C.proc.pen. dispune încetarea procesului penal față de inculpatul N. C. R., ( fiul lui I. și M. - F., născut la (...), în Z., cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat în Z., bdl. M. V., nr. 26, bl. P 120, sc. D, ap. 31, jud. S., cu reședința în Spania, com. Soria, L. de D., str. Real, nr. 60 ) trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 6 și art. 9 (1) lit. b din L. nr. 2. cu aplicarea art. 13 C. și art. 33 lit. a C. .

În baza art. 91 lit. c C. aplică inculpatului N. C. R. o amendă administrativă în cuantum de 300 lei, care se va executa conform art. 440 -

442 C.proc.pen.

S-a respins, ca nedovedită în procesul penal, acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. de A. F. privind obligarea inculpatului la plata sumei de

109.088 lei cu titlu de dobânzi și penalități .

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia . Hotărârea s-a dat cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru părțile lipsă pronunțarea făcându-se în ședința publică din data de (...)

Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța a reținut următoarele :

Prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. din data de (...) inculpatul N. C. R. a fost trimis în judecată pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor de reținere și nevărsarea, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă și omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, fapte prev. și ped. de art.6 din L. nr.2. și art.9 alin.1 lit.b) din L. nr.2., cu aplicarea art.13 C. pen., totul cu aplicarea art.33 lit.b) C. .

S-a reținut prin actul de sesizare al parchetului că în calitate de administrator și asociat la S. S. S. Z., inculpatul N. C. R., în perioada ianuarie

2003-decembrie 2005 a omis evidențierea în actele contabile a tuturor veniturilor realizate de societate, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii în sumă de 5.257 lei și de la plata TVA în sumă de 52.874 lei. De asemenea, în aceeași perioadă, inculpatul a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, impozitul pe salarii în sumă de 1.607 lei, contribuția de asigurări sociale în sumă de 3.786 lei, contribuția de asigurări pentru șomaj în cuantum de 658 lei și contribuția de sănătate în sumă de 1.716 lei.

D. G. a F. P. S., în nume propriu și în numele A. N. de A. F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 111.924 lei, reprezentând debit (65.960 lei), dobânzi (21.189 lei), majorări (18.271 lei) și penalități de întârziere (6504 lei) - f. 127 .

În cursul judecății, după depunerea la dosar a raportului de expertiză contabilă, prin care a fost confirmat cuantumul prejudiciului solicitat de partea civilă, inculpatul a achitat suma de 65.960 lei, reprezentând debitul datorat,fără a achita însă și sumele pretinse cu titlu de dobânzi, majorări și penalități de întârziere.

Prin sentința penală nr. 226/(...) a Judecătoriei Z. inculpatul N. C. R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu suspendare pe 3 ani termen de încercare, fiind obligat și la plata daunelor materiale parțiale în sumă de 37.152 lei către partea civilă .

Prin decizia penală nr. 100/(...) a T. S. a fost admis apelul inculpatului și s-a dispus încetarea urmăririi penale față de inculpat în temeiul art. 10 lit. i C. acesta fiind obligat la plata unei amenzi administrative în sumă de 300 lei .

Prin decizia penală nr. 37/R/(...) a Curții de A. C. sentința judecătoriei și decizia tribunalului au fost casate iar cauza a fost trimisă spre rejudecare pe motivul că atât în fond cât și în apel judecata a avut loc fără citarea legală a inculpatului .

În rejudecare partea civilă A. N. de A. F. și D. G. a F. P. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 109.088 lei reprezentând accesoriile aferente debitului în sumă de 65.960 lei ce a fost achitat de inculpat la data de (...) .

Analizând materialul probator administrat în cauză : declarațiile învinuitului (f.8-11), proces-verbal încheiat de A.-D. S. (f.15-34), documentele- anexă (f.60-78), adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj privind datele referitoare la S. S. S.(f.83-85), adresă emisă de S. L. S. S. Z. privind lista documentelor cu regim special achiziționate de învinuit (f.87-88), instanța reține următoarea stare de fapt și de drept :

În cursul lunii ianuarie 2003, inculpatul N. C. R. împreună cu alți trei asociați, G. L., G. G. și N. I., au înființat S. S. S., având ca obiect principal de activitate fabricarea pâinii și a produselor proaspete de patiserie. Î. de la înființare, societatea a fost administrată de către inculpatul N. C. R., acesta fiind cel care a condus și contabilitatea societății.

În luna ianuarie 2003, societatea a deschis un punct de lucru în localitatea A., potrivit încheierii Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Sălaj nr.55/(...), punct de lucru ce a funcționat până în luna mai

2003. În această perioadă, inculpatul nu a înregistrat în actele contabile un număr de 51 de facturi, împrejurarea față de care I., prin adresa nr.37056/(...) a solicitat D.S. efectuarea unei inspecții fiscale generale la această societate.

În acest context, D.S. - Activitatea de C. F. a procedat la realizarea unui control la S. S. pe perioada (...)-(...), în baza raportului de inspecție fiscală nr.4215/(...) constatându-se că inculpatul a înregistrat doar parțial veniturile realizate, a omis să înregistreze în contabilitate toate documentele fiscale achiziționate și utilizate în cursul derulării operațiunilor comerciale și a reținut, dar nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, sumele reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

Astfel, inculpatul N. C. R. s-a sustras de la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii în sumă de 5.257 le, de la plata TVA, în sumă de 52.874 lei, respectiv nu a vărsat în termenul legal impozit pe salarii în sumă de 1.607 lei, contribuția de asigurări sociale în sumă de 3.786 lei, contribuția de asigurări pentru șomaj în cuantum de 658 lei și contribuția de sănătate în sumă de 1.716 lei.

Organele de control au ajuns la aceste concluzii pe baza verificării evidențelor contabile, prin efectuarea de control încrucișat și prin procedura estimării, prevăzută de art.65 alin.1 din O.U.G.nr.92/2003 și art.14 din L. nr.2..

Prin declarațiile sale date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut sincer faptele comise, motivând că s-a ajuns la această situație datorită faptului că evidențele nu au fost întocmite de un contabil, respectiv arătând că din dorința de a duce mai departe activitatea societății, care se confrunta cu probleme financiare, a hotărât să nu declare și să nu plătească obligațiile fiscale față de stat. În acest sens sunt declarațiile sale de la filele 8-

10 și 11.

La termenul de judecată din data de (...), instanța de judecată a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru inventarierea actelor cu regim special ce emană de la societatea S. S. S. Z. și stabilirea prejudiciului real și cert cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală de către inculpat. În acest sens a fost desemnat expertul A. P., iar raportul de expertiză a fost depus la dosar la termenul de judecată din data de (...), la filele

304-318.

În cursul judecății, după depunerea la dosar a raportului de expertiză contabilă, prin care a fost confirmat cuantumul prejudiciului solicitat de partea civilă, la data de (...) inculpatul N. C. R. a achitat suma de 65.960 lei, reprezentând debitul datorat, fără a achita însă și sumele pretinse cu titlu de dobânzi, majorări și penalități de întârziere (f. 337) .

În drept, fapta inculpatului N. C. R., care în calitate de administrator și asociat la S. S. S. Z., a omis în perioada ianuarie 2003 - decembrie 2005 evidențierea în actele contabile a tuturor veniturilor realizate de societate, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venitul microîntreprinderii în sumă de 5.257 lei și de la plata TVA în sumă de 52.874 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omisiune a evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prevăzută de art.9 alin.1 lit.b) din L. nr.2., cu aplicarea art.13 Cod penal.

În drept, fapta aceluiași inculpat, care în aceeași perioadă, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, impozitul pe salarii în sumă de 1.607 lei, contribuția de asigurări sociale în sumă de 3.786 lei, contribuția de asigurări pentru șomaj în cuantum de 658 lei și contribuția de sănătate în sumă de 1.716 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prevăzută de art.6 din L. nr.2., cu aplicarea art.13 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul N. C. R. a săvârșit infracțiunile cu intenție directă, în sensul că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra bugetului statului, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui.

Potrivit art. 10 (1) din L. nr. 2. în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecata, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. D. prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. D. prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplica o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.

Conform art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală, în cursul judecății instanța pronunță încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de art.10 lit. f - j Cod procedură penală.

De asemenea, potrivit prevederilor art.10 lit.i Cod procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, dacă s-a dispus înlocuirea răspunderii penale.

Conform art. 90 Cod procedură penală instanța poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârșit infracțiunile prevăzute în art.208, art.213, art.215 alin.1, art.2151 alin.1, art.217 alin.1, art.219 alin.1, dacă valoarea pagubei nu depășește 10 lei sau infracțiunea prevăzută în art.249, dacă valoarea pagubei nu depășește 50 lei; fapta, în conținutul ei concret și în împrejurările în care a fost săvârșită, prezintă un grad de pericol social redus și nu a produs urmări grave; paguba pricinuită prin infracțiune a fost integral reparată până la pronunțarea hotărârii; din atitudinea făptuitorului după săvârșirea infracțiunii rezultă că acesta sunt suficiente date că făptuitorul regretă fapta; poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 90 Cod penal, pentru înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. i C.proc.pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul N. C. R. și în baza art. 91 lit. c C.pen s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 300 lei .

Această amendă administrativă se va executa conform prevederilor art. 440 - art. 442 Cod procedură penală.

Cu privire la latura civilă a cauzei instanța a constatat că A. N. de A. F. s-a constituit parte civilă în cauză în baza Raportului de I. F. nr. 4215/(...), întocmit de către inspectori din cadrul D. S. .

Pentru sumele stabilite prin acest raport s-a emis decizie de impunere în suma de 111.924 lei (f. 58) . Atât raportul cât și decizia sunt acte administrativ fiscale, conform art. 41 din C. de procedură fiscală .

Potrivit art. 55 din C. de proc. fiscală (1) ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. O. fiscal este obligat sa comunice contribuabilului numele expertului. (2) Contribuabilul poate sa numească un expert pe cheltuiala proprie.

O astfel de expertiză a fost efectuată în cursul procesului penal la cererea și pe cheltuiala inculpatului, ori, cum în vederea aflării adevărului în procesul penal probele se administrează atât din oficiu cât și la cererea celor interesați, instanța constată că acțiunea civilă a A. și D. S. vizează doar accesoriile debitului pe care inculpatul l-a achitat în cursul procesului după efectuarea expertizei judiciare, individualizarea răspunderii penale a inculpatului raportându - se la achitarea debitului de 65.960 lei .

Având în vedere că accesoriile obligațiilor fiscale pot fi executate silit pe baza C. fiscal și de procedură fiscală, contribuabilul având posibilitatea de a contesta cuantumul acestor majorări și penalități la tribunal - secția contencios administrativ, apare ca nelegal și netemeinic ca întru -un proces penal să fie stabilite aceste accesorii, sens în care s-a respins acțiunea civilă în procesul penal, partea civilă având posibilitatea recuperării eventualelormajorări și penalități de întârziere conform codului fiscal și de procedură fiscală .

Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel P. de pe lângă

Judecătoria Zalău si partea civila A. N. de A. F. .In motivele de apel depuse la dosarul cauzei P. de pe lângă Judecătoria Zalău arata ca hotărârea este nelegala pentru următoarele considerente :

În mod nelegal s-a dispus încetarea procesului penal fata de inculpat întrucât acesta a achitat debitul integral , fiind aplicabile prevederile art.10 din legea nr.2. care stipulează ca daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleași condiții este de până la 50000 euro ,se aplica o sancțiune administrativa care se înregistrează in cazierul fiscal. Inculpatul a fost trimis insa in judecata pentru infracțiunea prevăzuta de art.6 si 9 din legea nr.2. , iar dispozițiile art.6 nu intra sub incidenta prevederilor art.10 din legea nr.2..

De asemenea instanța de fond in mod nelegal a respins ca nedovedite pretențiile civile formulate de A. N. de A. F. pentru obligarea inculpatului la plata sumei de 109 088 lei reprezentând dobânzi si penalități .

Astfel in baza art. 379 pct.2 lit.a Cpp s-a solicitat admiterea apelului in sensul celor arătate

Partea civila A. N. de A. F. B. a aratat in motivele formulate ca prejudiciul cauzat de inculpat rezulta din raportul de expertiza efectuat in cauza si ca atare solicita obligarea inculpatului si la plata penalităților si majorărilor de întârziere .

Examinând motivele de fapt si drept invocate, cât si din oficiu conform art.371 si 375 Cpp , tribunalul a constatat următoarele:

Prin sentința penala nr.226/2009 a Judecătoriei Z. în baza art.6 din L. nr.2., cu aplicarea art.13 și art.74 alin.1 lit.a), b) și c) Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. C.-R., fiul lui I. și M.-F., născut la data de (...) în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii-12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, șofer la societatea G. G. I. din Spania, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în municipiul Z., B. V., nr.26, bl.P-120, sc.D, ap.31, jud.S., în prezent domiciliat în Spania, A. de D., 09018, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.9 alin.1 lit.b) din L. nr.2., cu aplicarea art.13 și art.74 alin.1 lit.a), b) și c) Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. C.-R. la pedeapsa de 1

(un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii de omisiune a evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate..

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.a) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopește pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume pe cea de 1 (un) an închisoare.

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. N. de A. F. și obligă pe inculpat la plata sumei de 37.152 lei, reprezentând dobânzi, majorări și penalități de întârziere până la data de (...), sumă ce se va actualiza la data executării integrale a obligației bugetare.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul N. C. R. a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale s-a declarat apel de către inculpat ,iar prin decizia penala nr.100/2009 a T. S. s-a admis apelul declarat de inculpatul N. C. R. si in baza art.11 pct.2 lit.b Cpp rap.la art.10 lit.i Cpp s-a dispus încetarea procesului penal fata de inculpat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscala. În baza art.91 lit.c Cp a fost obligat inculpatul la plata unei amenzi administrative de 300 lei către stat, care se va executa conform art.440 si 442 Cpp.

S-a reținut in cauza se poate înlocui răspunderea penala cu o răspundere cu caracter administrativ , fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin decizia penală nr.15 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr.(...), au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria

Zalău și D. G. a F. P. S. împotriva sentinței penale nr.150/(...) a Judecătoriei

Z..

A fost desființată hotărârea atacată în totalitate și judecând în fond cauza:

În baza art.6 din L. 2., cu aplic.art.13 și art.74, 76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul N. C. R. la 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.9 al.1 lit.b din L. 2. cu aplic.art.13 și 74, 76 lit.d Cod penal, a fost condamnat același inculpat la: 1 (un) an închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a lit.b Cod penal pe timp de 6 luni.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, deci:1 (un) an închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe timp de 6 luni.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

I s-a atras atenția asupra prev.art.83 Cod penal.

În baza art.71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală și

998 cod civil a fost obligat inculpatul la 76.767 lei despăgubiri civile către partea civilă A. N. de A. F., sume ce au fost actualizate în funcție de rata inflației la data executării.

A fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin decizia penala nr. 37/R/2010 a Curții de A. C. s-a admis recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj si partea civila A. N. de A. F. s-a casat atât sentința pronunțată de judecătorie cit si decizia pronunțată de tribunal, trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond, reținând ca pe parcursul judecării cauzei inculpatul lucra cu forme legale in Spania, indicând si adresa de rezidenta ,insa instanța de fond a omis sa-l citeze si la aceasta adresa.

In rejudecarea cauzei instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. i C.proc.pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul N. C. R. și în baza art. 91 lit. c C.pen ia aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 300 lei respingând si acțiunea civila .

Conform art.1 Cpp scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp si în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoana care a săvârșit o infracțiune sa fie pedepsita potrivit vinovăției sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la răspundere penala. Procesul penal trebuie sa contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei ,a drepturilor si libertăților acesteia ,la prevenirea infracțiunilor precum si la educarea cetățenilor in spiritul legii.

Potrivit art.345 alin.1 Cpp asupra învinuirii instanța se pronunța prin sentința, pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Instanța de fond în mod nelegal a dispus înlocuirea răspunderii penale si încetarea procesului penal, reținând ca prejudiciul a fost recuperat . Art.10 din legea nr.2. constituie o cauza de impunitate a pedepsei si prevede in mod expres in alin 1 ca ,, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscala prevăzute de prezenta lege, daca in cursul urmăririi penale sau al judecății inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat ,limitele de pedeapsa se reduc la jumătate. D. prejudiciul cauzat este de până la 50000 euro ,in echivalentul monedei naționale ,se aplica o sancțiune administrativa ,care se înregistrează in cazierul fiscal. Așa cum rezulta din textul de lege cauza de nepedepsire sau de reducere a pedepsei se aplica doar unei infracțiuni de evaziune fiscala, așa cum sunt prevăzute in art.9 din legea 2. si nu si în cazul altor infracțiuni prevăzute de legea 2. . in acest sens este si decizia in interesul legii nr.8/2008 a Înaltei Curți de C. si J.

Prin rechizitoriul P. de pe lână Curtea de A. C., inculpatul N. C. R. a fost trimis in judecata pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.6 si 9 din legea 2. reținându-se ca in perioada ianuarie 2003- decembrie 2005 in calitate de administrator si asociat la SC S. srl Z. a omis evidențierea în actele contabile a tuturor veniturilor realizate de societate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit în suma de 5257 lei si de la plata tva în suma de 52874 lei si care in aceeași perioada a reținut si nu a vărsat cu intenție in cel mult 30 de zile de la scadenta impozitul pe salarii în suma de 1607 lei, contribuția de asigurări pentru șomaj in suma de 658 lei si contribuția de sănătate în sumade 1716 lei. Doar infracțiunea prevăzuta de art.9 din L. nr.2. este o infracțiune de evaziune fiscala , fiind definita în acest sens de legiuitor chiar în descrierea faptei, art.10 putându-se aplica doar pentru aceasta fapta, în măsura în care sunt întrunite condițiile cerute de textul incriminator, respectiv sa fie achitat integral prejudiciul cauzat , care sa nu fie mai mare de 1. euro sau 50000 euro, în echivalentul monedei naționale. Or, în cazul de fata inculpatul a achitat doar o parte din prejudiciul cauzat, respectiv debitul in suma de 65960 lei, celelalte sume decurgând din majorări de întârziere, dobânzi de întârziere si penalități de întârziere nefiind achitate nici până în prezent, așa cum rezulta din raportul de expertiza efectuat in cauza (309 dosar fond). Pentru aceste considerente hotărârea instanței de fond este nelegala, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis in judecata, si nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru înlocuirea răspunderii penale.

Pentru aceste considerente apelurile declarate au fost admise, iar in judecarea pe fond a cauzei de către tribunal a reținut vinovăția inculpatului si a dispus condamnarea acestuia după cum urmează

Fapta inculpatului N. C. R. care in calitate de administrator si asociat la

SC S. Z. de a omite in perioada ianuarie 2003- decembrie 2005 sa evidențieze in actele contabile veniturile realizate ,sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.9 din L. nr.2. și a fost condamnat la 1 an închisoare si interzicerea drepturilor prev de art.64 lit.a teza a ll-a si lit.b Cp pe timp de 6 luni.,cu aplicarea art.74 ,76 lit.d Cp

S-a făcut aplicarea art.71,64 lit.a teza a ll-a si lit.b Cp

Fapta aceluiași inculpat de a retine si de a nu vărsa, la scadenta impozitul pe salarii, contribuțiile de asigurări sociale si contribuția de sănătate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art.6 din L. nr.2. cu aplicarea atr.13 Cp și a fost condamnat la 6 luni închisoare cu aplic.art.74,76.lit d Cp.

S-a făcut aplicarea art.71,64 lit.a teza a ll-a si lit.b Cp

În baza art.33lit.a si 34 lit.b Cp inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, deci 1 an închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a ll-a si lit.b Cp pe timp de 6 luni.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere faptul ca inculpatul a recunoscut faptele, ca a achitat o parte din prejudiciu, ca nu are antecedente penale ,putându-se retine in sarcina sa circumstanțele atenuante prev de art.74 lit a si c Cp

Întrucât inculpatul are un loc de munca si a mai suferit alte condamnări penale instanța a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate astfel încât în baza art.81 Cp s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani . I s-a atras atenția inculpatului asupra prev.art.83 Cp.

S-a făcut aplic.art.71 alin 5 Cpp.

Având în vedere concluziile raportului de expertiza contabila, prevederile art.119 si 120 cod de procedura fiscala, accesoriile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta, în baza art.14 Cpp, art.346 Cpp si 998 C.civ. instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 76767 lei despăgubiri civile către A. N. de A. F. B. , sume ce au fost actualizate in funcție de rata inflației la data executării.

În baza art .191 Cpp a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat

Inculpatului i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil, acesta a avut angajat un apărător ales care l-a reprezentat în proces.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs atât inculpatul cât și partea civilă, criticând-o ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că hotărârea instanței de fond a fost corectă astfel că apelul a fost greșit admis.

Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpatul a achitat debitul datorat în cursul lunii mai 2009, astfel că se impunea încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit. b din L. nr.2., cu atât mai mult cu cât acesta, împreună cu familia sa a făcut eforturi considerabile în vederea recuperării prejudiciului. În ceea ce privește latura civilă a cauzei învederează faptul că suma solicitată de partea civilă este mult prea mare, în cauză existând un prejudiciu de circa 3000 lei și în nici un caz de 76.000 lei.

În motivarea recursului său, partea civilă a învederat faptul că inculpatul trebuia obligat la plata accesoriilor în sumă de 109.088 lei aferente debitului achitat la data de (...), calculate de la data scadenței și până la data achitării debitului deoarece în mod greșit a fost obligat inculpatul doar la plata sumei de

76.767 lei, această sumă reprezentând accesorii până la data de (...) și nu până la data achitării prejudiciului.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării unui vast probatoriu, a analizei atente și detaliate a acestuia, în cauză s-a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, care în perioada ianuarie 2003- decembrie 2005, în calitate de administrator si asociat la SC S. srl Z. a omis evidențierea în actele contabile a tuturor veniturilor realizate de societate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit în suma de 5257 lei si de la plata TVA în suma de 52874 lei si care în aceeași perioada a reținut si nu a vărsat cu intenție in cel mult 30 de zile de la scadenta impozitul pe salarii în suma de 1607 lei, contribuția de asigurări pentru șomaj in suma de 658 lei si contribuția de sănătate în suma de 1716 lei.

Potrivit art.10 din L. nr.2., în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecații, pana la primul termen de judecata, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. D. prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de pana la 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. D. prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se aplica o sancțiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. În speța de față îi este aplicabil acest text de lege inculpatului doar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 9 din legea amintită, aspect ce se deduce din decizia în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, potrivit căreia pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reținut, prin aplicarea { H. "lnk:C(...)%201.0%2.%2013" o "C.

P. 1997 - Parlamentul României" | 13

} din C. penal, săvârșirea unei infracțiuni fiscale prevăzute de art. 9 din L. nr. 2..

În ceea ce privește prejudiciu cauzat ca urmare a comiterii infracțiunii, în doctrină și jurisprudența în materie s-a conturat opinia că acesta constă în debitul efectiv cauzat, debit ce se ridică în speță la suma de 65.960 lei, sumă achitată de inculpate la data de (...).

În vederea soluționării laturii penale, a încadrării juridice a faptei, instanța trebuie să aibă în vedere prejudicial creat prin comiterea infracțiunii, dobânzile și penalitățile de întârziere fiind accesorii acestuia și privesc doar latura civilă a cauzei, repararea integrală a prejudiciului potrivit răspunderii civile delictuale, accesorii datorate până la data achitării prejudiciului inițial, astfel că și recursul promovat de partea civilă este fondat.

În jurisprudența în materie s-a apreciat, în ceea ce privește textul art.10 din L. nr.2., că acesta se aplică inculpaților care achită prejudiciul chiar și după primul termen de judecată, scopul legiutorului fiind acela de a încuraja recuperarea sumelor datorate statului, neplata taxelor fiind de esența acestui gen de infracțiuni.

Așa fiind, constatând că temeiul încetării procesului penal este cel prevăzut de art.10 lit.i ind.1 C.p.p. și nu cel prevăzut de art.10 lit.i C.P.P., întrucât a intervenit o cauză de nepedepsire, în baza art. 38515 pct.2 lit.d C.pr.penală va admite recursurile declarate împotriva deciziei penale nr.15 din (...) a T. S., pe care o va casa împreună cu sentința penală nr.150 din (...) a

Judecătoriei Z., cu privire la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din L. nr.2., cu art.13 C.penal și la suma datorată părții civile.

Trecând la rejudecare în aceste limite, va dispune încetarea procesului penal, în baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.penală rap. la art.10 lit.i1 C.pr.penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.b din L. nr.2., cu art.13 C.penal.

Va menține condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.6 din L. nr.2., cu aplicarea art.13 C.penal și art.74,76 lit.c C.penal, precum și suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

Va înlătura aplicarea art.33 lit.a, art.34 lit.b C.penal.

În baza art.14, 346 C.pr.penală, art.998 C.civil va obliga pe inculpat să plătească părții civile D. G. a F. P. S. suma de 109.088 lei cu titlu de accesorii aferente debitului în sumă de 65.960 lei, calculate până la data de (...).

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

În baza art.189 C.pr.penală va stabili suma de 50 lei ca onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av.Demeter Ida, sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.penală admite recursurile declarate de inculpatul N. C. R., domiciliat în Soria, L. de D., str.Real nr.60, Spania și partea civilă D. G. a F. P. S. împotriva deciziei penale nr.15 din (...) a T. S., pe care o casează împreună cu sentința penală nr.150 din (...) a Judecătoriei Z., cu privire la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din L. nr.2., cu art.13 C.penal și la suma datorată părții civile.

Rejudecând:

În baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.penală rap. la art.10 lit.i1 C.pr.penală dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului N. C. R. pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev.de art.9 alin.1 lit.b din L. nr.2., cu art.13 C.penal.

În baza art.91 lit.c C.penal aplică inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 300 lei.

Menține condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.6 din L. nr.2., cu aplicarea art.13 C.penal și art.74,76 lit.c C.penal, precum și suspendarea condiționată a executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

Înlătură aplicarea art.33 lit.a, art.34 lit.b C.penal.

În baza art.14, 346 C.pr.penală, art.998 C.civil obligă pe inculpat să plătească părții civile D. G. a F. P. S. suma de 109.088 lei cu titlu de accesorii aferente debitului în sumă de 65.960 lei, calculate până la data de (...).

Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.

În baza art.189 C.pr.penală stabilește suma de 50 lei ca onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av.Demeter Ida, sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

L. M. ANA C.

M. R.

M. B.

Red.M.R./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.apel Tomsa C./P. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 850/2011, Curtea de Apel Cluj