Decizia penală nr. 1324/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1324/R/2011
Ședința publică din data de 7 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L.
JUDECĂTORI : V. V. A.
C. V.
G. : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de inculpatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 237 din 19 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al J.ecătoriei S. M., inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prev. și ped. de art. 305 lit. c C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului P. V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, ridică excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cauze, raportat la obiectul dosarului.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea excepției ca întemeiată și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului
Maramureș.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.237 din 19 mai 2011 pronunțată de
Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...) a fost condamnat inculpatul P. V., fiul lui G. și M., născut (...) în com. B., cetățean român, studii generale, divorțat, cu un minor în întreținere, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, posesor CI seria MM, nr. 0., eliberat de P. S. M., C., domiciliat în com. B., nr.766, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 305 lit. „c"; C.pen., la pedeapsa de 500 lei amendă cu consecința prev. de art. 631 din C.pen. S-a respins cererea de constituire de parte civilă formulată de parte vătămată A. M. Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate A. M. suma de 500 lei cheltuieli judiciare. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocațial din oficiu pentru Cabinet avocat L. C. care au fost suportate din fondurile M.ui Justiției. Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin sentința civilă nr.550/(...) a J.ecătoriei S. M., dosar nr. (...), rămasă definitivă prin decizia civilă nr.203/A/ (...) a Tribunalului Maramureș, inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 90 lei lunar, în favoarea minorului P. A. V., născut la (...). S-a reținut că începând cu anul 2007 inculpatul a lucrat în activități de dulgherie în O. împreună cu martorul V. V., respectiv o perioadă de o lună și o săptămână, în anul 2008 din care a realizat suma de 15.000.000 lei vechi. Inculpatul a avut activități de tapițerie la diverse persoane fizice din comuna de domiciliu, unde confecționa canapele. Inculpatul împreună cu mama sa, au vândut un teren cu suma de 27.000 lei. Martora A. M. a declarat că inculpatul a fost angajat pentru construirea unui șopron la un cetățean și a lucrat în comuna O. în construcții, tot după anul 2007. Împotriva sentinței menționate inculpatul a declarat recurs. Curtea a pus în discuție necompetența de soluționare a recursului declarat. Asupra excepției ridicate Curtea constată următoarele: Inculpatul recurent a fost condamnat în primă instanță pentru infracțiunea de abandon de familie, prev. de art. 305 alin.1 lit.c C.p. Pentru această infracțiune acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevede art. 305 alin.2 C.p. Potrivit art.281 pct.3 C.p.p. Curtea de apel, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului. În speță, competența de soluționare a recursului aparține tribunalului, deoarece art.27 pct.3 prevede că acesta judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Așa fiind, în baza art.42 alin.1 C.p. Curtea va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Maramureș și va dispune trimiterea cauzei acestei instanțe. Văzând și disp. art.42 alin.4 C.p.p. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE : In baza art. 42 Cod penal, declină în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a recursului declarat de inculpatul P. V. , domiciliat în comuna B., nr. 766, jud. Maramureș, împotriva sentinței penale nr. 237 din 19 mai 2011 a J.ecătoriei S. M.. Trimite dosarul instanței competente. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 7 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI A. D. L. V. V. A. V. C. Red.CV Dact.SzM/3ex./(...) G. T. G.
← Decizia penală nr. 2020/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1540/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|