Decizia penală nr. 384/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a4

DECIZIA PENALĂ NR.384/R/2011

Ședința publică din 17 martie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător

JUDECĂTORI : M. B.

: V. G. G. : D. S.

Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:

DORU DOBOCAN

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul H. A., împotriva Încheierii penale din 09 martie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui M., având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ploscar L., din Baroul

Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, inculpatul arată că și-a angajat un avocat din Baroul Satu Mare, dar este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu, pentru că nu dorește amânarea cauzei.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de art.160/2 C., în sensul că pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul se prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există la dosar date din care să rezulte necesitatea împiedicării acestuia de a săvârși alte infracțiuni. Inculpatul a recunoscut acuzațiile care i se aduc, iar părțile vătămate au fost audiate, astfel că inculpatul nu mai poate influența bunul mers al procesului penal. De altfel, acesta este o persoană bolnavă, care suferă de o gravă afecțiune a plămânilor, sens în care s-a dispus și efectuarea unei expertize medico-legale. În acest moment, lăsarea inculpatului în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol, care odată cu trecerea timpului s-a diminuat considerabil, rezonanța socială a faptei fiind redusă. Inculpatul va respecta obligațiile pe care le va impune instanța, motiv pentru care nu există niciun impediment pentru a se admite cererea formulată. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Dacă din punct de vedere formal sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării, nu este realizată condiția prev.de art.160/2 alin.2 C. respectiv liberarea provizorie nu se acordă în situația în care există pericolul că inculpatul va zădărnici aflarea adevărului. Din probele administrate în cauză a rezultat date cu privire la atitudinea violentă a inculpatului asupra părțilorvătămate și în continuare există temerea că va încerca să influențeze aceste părți vătămate în situația în care va fi pus în libertate. La termenul din 16 martie 2011, Curtea de A. s-a pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în sensul respingerii recursului declarat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive, ori de la 16 martie 2011 până la 17 martie 2011 nu au intervenit elemente care să justifice punerea în libertate a inculpatului.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.160/2 alin.1 și 2 C. La dosar nu există indicii că a avut o conduită de intimidare a părților vătămate sau că a încercat să influențeze aflarea adevărului. S-a arătat că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică, ori dacă acest pericol a existat inițial, după 1 an și 3 luni de arest preventiv, se poate spune că s-a diminuat. Nici instanța de fond, nici Curtea de A. C. nu reușește să motiveze în ce constă acest pericol pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate. Solicită a se avea în vedere situația fraților Corduneanu, care după 1 an de arest preventiv, au fost puși în libertate de Curtea de A. C. Din declarațiile părților vătămate nu rezultă că acestea au fost induse în eroare, ci, din contră, au acceptat de bunăvoie prețul transportului, iar el nu a făcut altceva, decât să-i ajute, în sensul de a le găsi un loc de muncă.

C U R T E A

Prin rechizitoriul din data de (...) al Direcției de I. a I. de C. O. și T. - B. T. M. dat în dosarul nr.37-D/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul H. A.-O. (CNP 1., fiul lui G. și M., născut la data de 19 octombrie 1974 în Baia M., județul M., domiciliat în orașul T. M., localitatea B. M. nr.127, județul M.

) pentru infracțiunile de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal și art.37 lit. b Cod penal. Prin același rechizitoriu a fost trimisă în judecată și inculpata H. R. S. pentru complicitate la infracțiunea de trafic de persoane prev. de art.26

Cod penal raportat la art.12 alin.1 și 2 lit. a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Inculpatul H. A.-O. a fost cercetat în stare de arest preventiv. Prin încheierea penală nr.19 din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...) a fost admisă propunerea formulată de

DIICOT - B. T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 14 ianuarie 2010 și până la data de

11 februarie 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.3/U din 14 ianuarie 2010.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, prin încheierea penală nr. 10/R/2010 pronunțată de Curtea de A. C. fiind respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Prin încheierea penală nr.57 din 5 februarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 12 februarie

2010 și până la data de 13 martie 2010, inclusiv. Prin încheierea penalănr.137 din 5 martie 2010 dată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) a fost prelungită arestarea preventivă a inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 14 martie 2010 și până la data de 12 aprilie 2010, inclusiv, încheiere ce a fost menținută prin încheierea penală nr.27/R/2010 din 09 martie

2010 a Curții de A. C.

După înregistrarea dosarului la instanță, procedând în conformitate cu prev. art.160 raportat la art.3001 C., la termenul din 8 aprilie 2010, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură ce a fost menținută și prin încheierile penale din 03 iunie 2010, 29 iunie 2010,

19 august 2010, 13 octombrie 2010, 08 decembrie 2010 și 12 ianuarie 2011.

În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în perioada iulie 2008-ianuarie

2010, a recrutat prin înșelăciune un număr de 41 persoane majore (bărbați

și femei), în realitate urmărind traficarea și transportarea în Sicilia și vânzarea lor unor traficanți sicilieni în scopul exploatării prin muncă (rezultat produs efectiv în cazul primelor 33 de victime, iar în cazul ultimelor

8 victime actul infracțional realizându-se sub forma recrutării prin înșelăciune și a actelor preparatorii în vederea transportării), promițându-le locuri de muncă decente remunerate corespunzător cu salarii între 500-

1.200 euro lunar, masă și cazare asigurate, exercitând chiar și acte de amenințare ori de violență fizică asupra unora dintre victime, confiscându-le ilicit actele de identitate. În aceiași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, inculpatul a condus în mod constant, repetat, pe drumurile publice din țară și din străinătate mai multe autovehicule fără a poseda permis de conducere.

Prin încheierea penală din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în

dosar nr. (...), în temeiul art. 160b C. raportat la art. 3002 C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului H. A.-O. (CNP 1., fiul lui G. și M., născut la data de 19 octombrie 1974 în Baia M., județul M., domiciliat în orașul T. M., localitatea B. M. nr.127, județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) și în consecință, a fost menținută arestarea preventivă a acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, T. a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 160b C., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, că temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent și se impune în continuare privarea acestuia de libertate.

Astfel, continuă să fie incidente dispozițiile art.143 C. și cele ale art.148 lit. f C.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că la menținerea măsurii arestării preventive trebuie analizată persistența motivelor care justifică privarea de libertate a inculpatului, apreciind că după o anumită perioadă de timp motivele existente la luarea măsurii nu mai sunt suficiente pentru a justifica continuarea măsurii privative, însă a precizat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

De asemenea, Curtea a afirmat că referirea la antecedente nu poate fi suficientă pentru a justifica refuzul de punere în libertate, însă alături de invocarea altor motive plauzibile, poate să întemeieze menținerea în stare dedetenție: pericolul de a săvârși și alte infracțiuni precum și tulburarea ordinii publice, apreciate în funcție de gravitatea și natura infracțiunii, circumstanțele în care a fost săvârșită, caracterul celui acuzat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale.

T. a reținut că privarea de libertate a inculpatului se justifică în acest moment procesual în raport cu complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor pentru care este cercetat acesta, de numărul mare de persoane implicate în cauză și de numărul însemnat de probe care se impun a fi administrate, aspecte de care nu se poate face abstracție la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul.

În cauză, acest pericol este determinat de amploarea activității infracționale care se susține că a fost desfășurată de inculpat prin actul de trimitere în judecată, de modul de concepere și de derulare a actelor materiale care se circumscriu acestei activități.

Prezumția de nevinovăție a inculpatului este o prezumție legală, respectată pe parcursul întregului proces penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză, iar starea de arest a inculpatului nu impietează asupra dreptului la un proces echitabil.

Deși inculpatul a susținut că nu mai subzistă temeiul arestării, instanța a constatat, în raport de aspectele referitoare la complexitatea cauzei, de modalitatea în care se presupune că s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatului, de numărul mare de părți care se susține (prin rechizitoriu) că ar fi fost vătămate, că rezonanța socială negativă pe care a avut-o activitatea desfășurată de inculpat nu s-a diminuat în acest interval de timp și în consecință subzistă temeiurile arestării preventive.

Pentru aceste considerente, ținând seama de complexitatea cauzei, pentru a se asigura buna desfășurare a procedurilor judiciare, în temeiul art.160b C., raportat la art.3002 C., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul H. A., prin apărătorul său, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În motivarea recursului s-a arătat că pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul se prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există la dosar date din care să rezulte necesitatea împiedicării acestuia de a săvârși alte infracțiuni, inculpatul a recunoscut acuzațiile care i se aduc, iar părțile vătămate au fost audiate, astfel că inculpatul nu mai poate influența bunul mers al procesului penal.

Mai mult, inculpatul este o persoană bolnavă, care suferă de o gravă afecțiune a plămânilor, sens în care s-a dispus și efectuarea unei expertize medico-legale, iar în acest moment, lăsarea inculpatului în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol care odată cu trecerea timpului s-a diminuat considerabil, rezonanța socială a faptei fiind redusă.

Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoareleconsiderente:

Prin încheierea penală pronunțată de Tribunalul Maramureș la (...) a fost admisă propunerea DIICOT - B. T. M. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului H. A. O., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...). În sarcina inculpatului s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice în perioada iulie 2008 - ianuarie 2010, a recrutat prin înșelăciune un număr de 41 persoane, urmărind traficarea și transportarea în Sicilia și vânzarea lor unor traficanți în scopul exploatării prin muncă (rezultatprodus efectiv în cazul a 33 de victime, iar în cazul a 8 victime, actul infracțional realizându-se sub forma recrutării prin înșelăciune și a actelor preparatorii în vederea transportării). În aceiași perioadă inculpatul a condus în mod repetat pe drumurile publice din țară și străinătate mai multe autovehicule fără a poseda permis de conducere.

Potrivit dispozițiilor art. 1602 C., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.

În cauză, s-a reținut că, raportat la gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, există riscul ca administrarea probelor să nu se poată desfășura în bune condiții, astfel că s-a apreciat că în acest moment procesual liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună. Soluția pronunțată este în consens și cu jurisprudența care a statuat că și în ipoteza îndeplinirii formale a condițiilor liberării provizorii instanța poate aprecia că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului sau că punerea în libertate, chiar subsumată unor obligații sau garanții provoacă o reală tulburare a ordinii și liniștii publice. Instanța apreciază astfel asupra oportunității liberării provizorii întrucât îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602 nu conferă persoanei arestate un drept ci numai o vocație instanța „ putând acorda „ liberarea provizorie.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C., recursul decalrat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H. A. O., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 9 martie 2011 a T.ui M.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul H. A. O. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 17 martie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

C. I. M. B.

V. G.

D. S.

Red.MB/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: A.S.-F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 384/2011, Curtea de Apel Cluj