Decizia penală nr. 457/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.457/2011

Ședința publică din 30 martie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: ANA C., judecător

JUDECĂTORI: M. R.

L. M. GREFIER: M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P.

A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat P. de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinței penale nr.64 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr. (...), privind pe inculpatul M. F. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, cu modificările și completările ulterioare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. F. S. asistat de apărător desemnat din oficiu av.Budușan Diana și apărător ales av.Dulămiță L., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat de drept și acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ, pentru studiul dosarului și prezența în instanță.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul M.ui P. solicită admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Dej, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs numai în ce privește greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului M. F. S., respectiv greșita reținere în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev.de at.74 lit.a și c C., cu consecința aplicării art.76 C., și coborârii pedepsei sub minimul special rezultat ca urmare a aplicării art.320/1 C.pr.pen.

În susținerea recursului arată că urmare a acestor operațiuni, instanța fondului a aplicat o pedeapsă de 4 luni închisoare, cu suspendarea executării, pentru săvârșirea unei infracțiuni prev. de OUG nr.195/2002. Consideră, că în mod greșit instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului, pe lângă dispozițiile art.320/1 C. și consecințele acestui articol, și circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c C., ajungând la o pedeapsă care nu poate îndeplini nici unul dintre scopurile prevăzute de C. penal, pedeapsa de 4 luni închisoare apărând derizorie. Apreciază că aplicarea pedepsei minime estecorespunzătoare faptei comise și nu se impune a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

De altfel, având în vedere că disp.art.320/1 C., presupun recunoașterea faptei de către inculpat și solicitarea acestuia ca judecarea să se facă în baza probelor din cursul urmăririi penale, reținerea ca și circumstanțe atenuante prezentarea în fața autorităților constituie un dublu efect acordat aceleiași conduite a inculpatului, angajare care nu este corespunzătoare dispozițiilor legale și nu este necesară în prezenta cauză. Reținerea circumstanțelor atenuante se rețin doar atunci cânt existența acestor stări de atenuare a pedepsei în raport de faptele concret comise de persoana dedusă judecății, determină în asemenea măsură încât nu se justifică aplicarea pedepsei minime prevăzută de lege ci coborârea sub minim.

Concluzionând, solicită înlăturarea reținerii circumstanțelor atenuante, urmând a se aplica pedeapsa minimă care să fie executată în condițiile art.81

C., astfel cum a dispus și prima instanță, apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru a se efectua în acest mod.

Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de parchet.

În susținerea poziției procesuale arată că soluția instanței de fond este o sentință legală și temeinică ce a ținut cont de textele de lege prevăzute în codul penal și codul de procedură penală.

În art.320/1 C., nu apare nicăieri că în situația în care se aplică acest articol, partea nu ar putea beneficia de alte texte de lege, respectiv art.74,76 C. Consideră că inculpatul ar fi lipsit de orice fel de prevederi care sunt prevăzute expres în textul de lege. I. apreciază că vis-a-vis de conduita unui inculpat, de poziția adoptată de acesta în cursul urmăririi penale, se pot aplica prev.art.320/1 C. In mod just și corect instanța de fond, față de atitudinea inculpatului, a aplicat și circumstanțe atenuante care erau favorabile inculpatului. A. C., prevede doar judecarea unei fapte și a unui inculpat, aplicându-se prevederile acestuia și în nici un caz textul de lege nu exclude aplicarea art.74,76 C.

Astfel, judicios instanța a apreciat și a aplicat corect art.320/1 C., precum și art.74 și 76 C.

Inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, nici de la cercetarea judecătorească, iar faptul că are un copil minor în întreținere erau în mod imperios necesar să-i fie aplicate inculpatului pe lângă prev.art.320/1 C.

În consecință, solicită respingerea recursului parchetului și menținerea hotărârii atacate, cu toate consecințele menționate în respectiva sentință.

Inculpatul M. F. S., având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.64 din (...) pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul M. F. S. fiul lui A. și L. născ.la data de 3 iulie 1976 în D., județ C., C.N.P. 1., de cetățenie română, fără antecedente penale, căsătorit, 1 copil minor, domiciliat în D. str. L. nr.6 bloc.M.3 ap.29, județ C., locuiește în D., A. A. nr.2 bloc.G.2, apartament 62, la pedeapsa de: 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibațiealcoolică ce depășește limita legală prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplic.art.320 ind.1 cod proc.penală și art.74,76 cod penal.

În temeiul art.81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni. In temeiul art.71 cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza II cod penal începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.71 alin. ultim Cod penal s-a suspendat pe durata suspendării pedepsei închisorii, executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art.191 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în sumă de 300 lei.

La rămânerea definitivă a sentinței, în temeiul art.114 alin.1 lit.b din OUG 195/2002 și art.203 din HG 1391/2006 s-a comunicat un exemplar din hotărâre la IPJ C. - S. de P. R. în scopul aplicării sancțiunii anulării permisului de conducere.

Pentru a pronunța această soluție instanța a la data de 01 mai 2010, în jurul orelor 22,00, lucrători din cadrul P.i municipiului D. au oprit pentru control autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare (...), care circula pe strada A. A. din municipiul D. C. autovehiculului a fost identificat în persoana numitului M. F. S., ocazie cu care s-a constatat că acesta emana miros de alcool.

Față de cele constatate, s-a procedat la testarea inculpatului cu aparatul

Alcotest Drager, rezultând o valoare de 0,99 mg de alcool într-un litru de aer expirat , motiv pentru care acesta a fost condus la S. municipal D., unde i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma analizării probelor biologice s-a stabilit, prin buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 3304/IX/a/1041 din data de 11 mai 2010, că, la ora 22,16, inculpatul avea o alcoolemie de 2,10 grame per litru de sânge, iar la ora 23,16, o alcoolemie de 1,95 grame per litru de sânge, în scădere .

Cu ocazia audierii sale în cursul urmăririi penale, inculpatul M. F. S. a arătat că a petrecut ziua de 1 mai 2010 la pădure, în compania familiei iar în seara aceleiași zile, întrucât nu a găsit liber locul de parcare pe care parca de obicei, a parcat autoturismul la circa 50-100 metri de locul de parcare obișnuit, în fața localului Seven. Inculpatul arată că, în continuare, a urcat în apartamentul situat într-un imobil pe str. A., a consumat în compania unor prieteni circa 400 ml țuică și 5-6 sticle de bere alcoolică a 500 ml iar când musafirii au plecat, în jurul orei 22.00, s-a decis să coboare pentru a lua bagajele din autoturism. În acest context, a constatat că locul său de parcare se eliberase, motiv pentru care s-a decis să mute autoturismul din locul unde se afla staționat până la locul obișnuit de parcare, conducând autoturismul pe o distanță de circa 50-100 metri. Când a ajuns în fața blocului în care domiciliază, inculpatul a fost oprit de către un echipaj de poliție, fiind testat cu aparatul etilotest și fiindu-i recoltate probe biologice. Inculpatul arată că a luat cunoștință de valorile alcoolemiei, așa cum au fost stabilite prin buletinul de analiză toxicologică și nu înțelege să conteste aceste valori.

Fiind audiat în cauză, martorul propus de către inculpat, numitul P. Dan G., confirmă - în linii generale - starea de fapt expusă anterior, arătând că în seara zilei de 1 mai 2010, în jurul orei 21.45 s-a deplasat la domiciliulinculpatului, situat pe str. L., iar când a ajuns în apartament inculpatul l-a rugat să îl ajute să aducă bagajele din autoturismul situat în fața căminului de nefamiliști de pe str. A. Ce doi au coborât iar inculpatul, văzând că are loc de parcare în fața blocului său, s-a decis să aducă autoturismul în fața blocului, sens în care l-a condus pe o distanță de circa 500-800 metri, fiind oprit în trafic de lucrătorii de poliție. M. arată că nu l-a văzut pe inculpat consumând băuturi alcoolice însă acesta părea a se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu rezultatul testării cu aparatul alcotest ;buletin de analiză toxicologică ; declarațiile inculpatului ;. judiciar ; buletin de examinare clinică, cerere analiză, proces verbal de prelevare ;declarația martorului.

În drept, fapta inculpatului M. F. S., care, în data de 01 mai 2010, în jurul orei 22,00, a condus autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare (...), pe drumurile publice din municipiul D., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, mai precis peste 2,10 grame alcool pur/ litru de sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, s-a luat în considerare pericolul social al infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă, persoana inculpatului care este căsătorit, având un copil minor, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatul a avut o conduită bună atât anterior comiterii infracțiunii cât și o atitudine cooperantă după comiterea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității și comportarea sinceră în cursul procesului penal, elemente ce au fost reținute ca și circumstanțe atenuante în înțelesul art.74 lit.a,c cod penal.

Raportat la aceste elemente de individualizare și limitele speciale ale pedepsei, determinate prin aplicarea art.320 ind.1 al.7 cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev.de art.87 al.1 din OUG.195/2002.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat fără executarea acesteia,în temeiul art.81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni.

In temeiul art.71 c.p. s-a interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza II c.p. începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.71 alin. ultim cod penal s-a suspendat pe durata suspendării pedepsei închisorii, executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art.191 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în sumă de 300 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Dej.

În motivarea recursului său, parchetul a învederat faptul că hotărârea atacată este netemeinică, raportat la starea de fapt reținută în cauză, la gradulde alcoolemie a inculpatului, pedeapsa aplicată fiind într-un cuantum mult prea redus.

De asemenea, se mai arată în motivele de recurs depuse la dosar și susținute oral în ședința publică din 30 martie că, instanța de fond în mod greșit a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, în condițiile în care conduita sinceră a inculpatului a stat la baza aplicării art.320 ind.1 C. și a art.81 C., astfel că nu mai impune micșorarea cuantumului pedepsei și prin aplicarea art.74 C.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie curtea reține următoarele:

În baza probatoriului administrat în condițiile legii, în cauză a fost reținută o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, s-a constatat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în data de (...), în jurul orelor 22,00 a condus autoturismul cu număr de înmatriculare (...), pe drumurile publice din municipiul D., având o îmbibație alcoolică de peste 2,10 gr.%o.

La individualizarea judiciară a pedepsei trebuie să se țină seama de criteriile generale prevăzute de art.72 C., de gradul de pericol social concret al faptei comise raportat la alcoolemia deosebit de mare avută de inculpat, la faptul că a condus autoturismul pe o distanță de 500-800 m precum și de persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală și care a avut o atitudine de recunoaștere sinceră a vinovăției sale.

Conduita inculpatului menționată mai sus, a fost în mod corect valorificată prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art.320 ind.1 C. și pe cale de consecință a reducerii limitelor pedepselor cu o treime.

Curtea apreciază că, în cauză nu se impune și reținerea unor circumstanțe atenuante, nefiind justificată o reducere a cuantumului pedepsei sub minimul de 8 luni închisoare prevăzut de textul incriminator. Pentru a concluziona astfel, s-au avut în vedere dispozițiile art.74 C., faptul că aceste circumstanțe personale sunt facultative, judecătorul având datoria să motiveze necesitatea reținerii acestora.

Astfel, considerăm că o pedeapsă de 8 luni închisoare va fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului.

Față de cele de mai sus, În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.penală va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinței penale nr.64 din 20 ianuarie 2011 a Judecătoriei D., pe care o casa parțial, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, durata termenului de încercare și greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia.

Rejudecând, în aceste limite va majora pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 luni închisoare la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.3201 C.pr.penală.

Va înlătură circumstanțele atenuante prev.de art.74, art.76 C.penal.

Va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit conform prev. art.82

C.penal., fiind îndeplinite cerințe textului de lege invocat , iar raportat din nou la circumstanțele personale ale inculpatului, apreciem că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.

Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art.189 C.pr.penală va stabili suma de 50 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av.Budușan Diana, sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.penală admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Dej împotriva sentinței penale nr.64 din 20 ianuarie

2011 a Judecătoriei D., pe care o casează parțial, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului M. F. S., fiul lui A. și L., născut la data de (...), domiciliat în D., str. L. nr.6, bl.M3, ap.29, durata termenului de încercare și greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea acestuia.

Rejudecând, în aceste limite majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 4 luni închisoare la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.3201 C.pr.penală.

Înlătură circumstanțele atenuante prev.de art.74, art.76 C.penal.

Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit conform prev. art.82

C.penal.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art.189 C.pr.penală stabilește suma de 50 lei ca onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av.Budușan Diana, sumă ce se va avansa din

FMJ.

În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

ANA C.

M. R.

L. M.

Red.M.R./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.fond. Mînzat C.

GREFIER M. B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 457/2011, Curtea de Apel Cluj