Decizia penală nr. 1337/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1337/R/2011
Ședința publică din 08 septembrie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător
JUDECĂTORI: M. B.
V. G.
G.: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul V. R., împotriva sentinței penale nr.1626 din 28 iulie 2011 a J.ecătoriei B. M., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i C.pen. cu aplic.art.37 lit.b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, arestat în altă cauză, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Micu Georgiana, din Baroul
Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că-și menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Depune la dosar concluzii scrise, solicitând a fi avute în vedere la pronunțarea soluției.
S-a procedat la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de furt calificat, având în vedere poziția acestuia pe parcursul procesului penal. I. de fond avea obligația să analizeze sub toate aspectele fapta reținută în sarcina inculpatului. S-a luat în considerare doar raportul de constatare tehnico-științifică, potrivit căruia fragmentul de urmă digitală ridicat de pe cutia din plastic găsită în garajul părții vătămate a fost creat cu degetul mare de la mâna stângă de către inculpat, însă alte probe de vinovăție nu există la dosar. I. de fond nu a dat eficiență principiului prezumției de nevinovăție și principiului in dubio pro reo. Orice dubiu trebuie să- i profite inculpatului, astfel că se impune achitarea acestuia în temeiul textului de lege invocat. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate,apreciind că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise și a stării de recidivă ce-l caracterizează.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită achitarea, deoarece nu este vinovat, nu el a sustras acele bunuri.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.1626 din 28 iulie 2011 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul V. R., CNP 1. arestat în altă cauză în Penitenciarul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a teza II Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă G. C. A., domiciliat în
B. M., str. O. nr. 6A/43, jud. M., în sumă de 500 lei.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 600 lei, din care 200 lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu, care s-a avansat din fondurile M.ui Justiției către av. Ilea D..
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de 0. septembrie 2009, inculpatul V. R. s-a deplasat pe str. O. din B. M., cu intenția de a sustrage bunuri.
Observând la subsolul imobilului nr. 6A garajul aparținând părții vătămate
G. C. A., inculpatul s-a decis să pătrundă înăuntru. În acest scop a forțat lacătul cu care era prevăzută ușa de acces. Din interior acesta a sustras o mașină de găurit cu rotopercutor marca TMB ambalată într-o cutie, o autofiletantă de culoare roșie cu acumulator, o combină muzicală marca Panasonic, o pătură și mai multe pachete de cafea marca Amaroy și ciocolată.
A părăsit locul faptei cu bunurile sustrase, pe care le-a folosit în scopuri personale.
La cercetarea la fața locului au fost ridicate un număr de 5 urme digitale și una palmară, din care două urme digitale de pe un pachet de șervețele umede aflate pe jos în garaj, două urme digitale și una palmară de pe cutia unei lămpi cu senzori și o urmă digitală de pe o cutie de plachiuri din plastic din același garaj.
În urma examinării în baza de date a sistemului AFIS s-a stabilit că una din aceste urme a fost creată de inculpatul V. R.
Potrivit raportului de constatare tehnico științifică dactiloscopică nr. 1. din (...) al I.P.J. M., efectuat în cauză, urma digitală ridicată de pe cutia de plachiuri din interiorul garajului aparține inculpatului.
Pentru prejudiciul cauzat, partea vătămată G. C. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 lei.
Starea de fapt și vinovăția inculpatului rezultă din coroborarea următoarelor probe:
- procesul verbal de consemnare a declarației părții vătămate (fila 4 dos.urm.pen.);
- procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografiile judiciare aferente (filele 5, 6-8 dos.urm.pen.);
- procesul verbal de prezentare și recunoaștere după planșa foto (filele 15,
16-18 dos.urm.pen.);
- raportul de constatare tehnico - științifică nr.1. din (...) al I.P.J. M. (filele
19-25 dos.urm.pen.);
- adresa S.ui C. a I.P.J. M. (fila 26 dos.urm.pen.);
- declarația părții vătămate (filele 13-14 dos.urm.pen.);
- declarația martorului B. M. G. (fila 36 dos.inst.);
- declarațiile inculpatului (filele 10-11, 12 dos.urm.pen. și fila 46 dos. inst.).
În fața instanței, deși nu a recunoscut comiterea faptei, inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă.
În drept: Fapta inculpatului V. R. care, în noaptea de 02/(...), a sustras prin efracție mai multe bunuri din garajul părții vătămate G. C. A., în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. g și i Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, faptă pentru care instanța îl condamnă la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Inculpatul V. R. se află în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal. Primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin S. pen. nr.868/(...) a J.. S. M., definitivă prin D. pen. nr.
348/A/(...) a T.ului S. M., pedeapsă executată în perioada (...) - (...) , când a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 108 zile.
După executarea pedepsei și până la împlinirea termenului de reabilitare inculpatul a comis din nou, cu intenție, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, fiind astfel îndeplinit și cel de-al doilea termen al recidivei.
Cu privire la fapta cercetată în prezentul dosar, inculpatul a avut o atitudinea nesinceră și nu a recunoscut fapta săvârșită, deși există probe evidente ale vinovăției acestuia, respectiv raportul de constatare tehnico științifică dactiloscopică nr. 1. din (...) întocmit în cauză de S. C. din cadrul I.P.J. M., în care se concluzionează că fragmentul de urmă digitală ridicat de pe cutia din plastic găsită în garajul părții vătămate G. C. A., cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată la data de (...), a fost creat de degetul mare de la mâna stângă a inculpatului V. R.
Referitor la cercetarea la fața locului numita B. M. G. (fila 36 dosar instanță) prezentă la fața locului, respectiv în garajul părții vătămate, a declarat că a observat când organele de poliție au ridicat urme și de pe cutiile aflate în garaj, astfel că declarația acesteia se coroborează cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică arătat mai sus.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, rezultând din modalitatea și împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv pe timp de noapte, prin efracție, precum și elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie, suferind anterior mai multe condamnări pentru fapte de aceeași natură, respectiv furt calificat.
În temeiul art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II din Codul penal, apreciind, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite precum și de persoana inculpatului, că este incompatibil să-și exercite drepturile arătat mai sus.
Constatând că prejudiciul cauzat părții civile G. C. A. nu a fost recuperat și apreciind justificate pretențiile acestuia, în baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 998 Cod civil, instanța a obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă în sumă de 500 lei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c C.p.p. achitarea acestuia cu privire la comitereainfracțiunii de furt calificat.
În motivele de recurs inculpatul a arătat că instanța de fond a luat în considerare doar raportul de constatare tehnico-științifică, potrivit căruia fragmentul de urmă digitală ridicat de pe cutia din plastic găsită în garajul părții vătămate a fost creată de degetul mare de la mâna stângă a inculpatului, fără să existe alte probe de vinovăție.
I. de fond nu a dat eficiență principiului prezumției de nevinovăție și principiului in dubio pro reo, iar orice dubiu trebuie să profite inculpatului, astfel că se impune achitarea acestuia, pe motiv că inculpatul nu a comis infracțiunea.
Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocatede inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea rețineurmătoarele:
I. de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea în sensul că în noaptea de 2/3 septembrie 2009 inculpatul V. R. a pătruns prin efracție în garajul părții vătămate G. C. A. de unde a sustras mai multe bunuri.
Corect a fost încadrată în drept fapta comisă de inculpat, întrucât aceasta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.gși i C.p. cu aplicarea art.37 lit.b C.p. raportat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.868 din 27 mai 2002 a J.ecătoriei S. M., pedeapsă executată în perioada 16 noiembrie 2002 - 29 iulie 2003 , când acesta a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă rămas de executat de 108 zile, care s-a împlinit până la data săvârșirii prezentei infracțiuni.
Solicitarea inculpatului de achitare în baza disp. art.10 lit.c C.p.p. nu este întemeiată, întrucât din raportul de constatare tehnico-științifică nr.113.489 din
13 octombrie 2009 întocmit de IPJ M. - S. C. rezultă cu certitudine că fragmentul de urmă digitală ridicat de pe cutia din plastic găsită în garajul părții vătămate G. C. din B. M. str. O. nr.6A/43 jud. M., a fost creat de degetul mare de la mâna stângă a inculpatului V. R. (f.25 d.u.p.).
Această probă științifică se coroborează cu celelalte probe ridicate de la fața locului, respectiv 5 urmă digitale de pe un pachet de șervețele umede aflate în garaj, 2 urme digitale și una palmară de pe cutia unei lămpi cu senzor și o urmă digitală de pe o cutie de plachiuri din plastic aflate în același garaj, precum și găsirea unor bunuri abandonate în apropierea garajului părții vătămate și surprinderea inculpatului cu anumite bunuri sustrase din garajul părții vătămate.
Având în vedere că nu se impune achitarea inculpatului pe motiv că nu acesta ar fi comis infracțiunea reținută în sarcina sa, întrucât din probele administrate în cauză și prezentate în detaliu mai sus rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată , iar instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă la limită minimă prevăzută de lege, respectiv 3 ani închisoare, deși inculpatul este recidivist în condițiile recidivei postexecutorie prev. de art.37 lit.b C.p., iar în prezenta cauză nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, sens în care potrivit art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.1626 din 28 iulie 2011 a J.ecătoriei B. M. urmează să fie respins ca nefondat. Inculpatul este arestat în altă cauză, urmând să se constate această împrejurare. În baza art.189 c.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ. Potrivit 192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. R., fiul lui N. si M., născut la (...), deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 1626 din 28 iulie 2011 a J.ecătoriei B. M.. Constată că inculpatul este arestat in altă cauză. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpatul V. R. să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 septembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. P. M. B. V. G. G. D. S. Red.V.G./S.M.D. 4 ex./(...) J..fond.M. C.S.
← Decizia penală nr. 679/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1957/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|