Decizia penală nr. 1347/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1347/R/2011
Ședința publică din data de 9 septembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. V. JUDECĂTORI : C. I.
I. C. M. GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de petentul G. I. împotriva sentinței penale nr. 563 din 12 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., cauza având ca obiect plângerea împotriva rezoluției procurorului.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului G. I.. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, din oficiu, ridică excepția inadmisibilității recursului promovat în cauză.
Reprezentatul P. solicită admiterea excepției și constatarea că recursul declarat în cauză este inadmisibil. Cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
C U R T E A
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.563 din (...), Judecătoria Cluj-Napoca în baza art. 2781 al. 8 lit. a C.pr.pen. a respins ca nefondata plângerea formulată de petentul G. I., impotriva solutiei dispuse fata de intimatul C. H. C. In baza art. 192 al. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La data de (...) a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe plângerea formulată de petentul G. I., împotriva rezolutiei emise la data de 21 iulie 2009 in dosarul nr.354/P/2009 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj prin care, in temeiul art. 228 alin.6 rap. la art. 10 lit.d C.p.p. s-a dispus neinceperea sub urmaririi penale fata de faptuitorul C. H. C. D. sub aspectul savarsirii infractiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 C.p. La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 354/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, rezoluția emisa in acest dosar si rezolutia nr. 539/II/2/2009 a prim procurorului P. de pe langa Tribunalul Cluj, prin care a fost respinsa plangerea impotriva solutiei. Analizand probatoriul instanta a retinut ca la data de 25 iunie 2008 la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca se înregistrează sub nr. 5045/P/2008 plângerea prin care partea vătămată B. I., prin apărător, solicită efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a făptuitorului C. H. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 C. pen. In plângerea subscrisă de partea vătămată se arată că, în fapt, prin titlul de proprietate nr. 2. din (...) eliberat de C. J. pentru Stabilirea Dreptului de P. asupra Terenurilor a județului C. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri amplasate în extravilanul localității F., terenuri în suprafață totală de circa 3.300 mp și care erau înscrise în Cartea Funciară. O dată dobândit dreptul de proprietate partea vătămată a intenționat să înstrăineze acele terenuri și, în condițiile în care, atât el cât și soția sunt surdo-muți, acesta fiind un impediment la realizarea unei tranzacții în condiții obișnuite, au apelat la ajutorul unui cunoscut în persoana făptuitorului C. H. C. În vederea îndeplinirii acestui scop, undeva în cursul anului 2006, i-au încredințat acestuia titlul de proprietate menționat și, după câte știe partea vătămată, în luna august 2007, făptuitorul ar fi luat legătura cu anumiți promitenți cumpărători. Ca o concretizare a acestor demersuri, la (...) între partea vătămată și L. Dom, domiciliat în C.-N., Calea Mănăștur nr. 97, ap. 54, jud. C., s-a încheiat un contract de vânzare- cumpărare sub semnătură privată. In momentul în care partea vătămată a făcut o comparație între prețul achitat - 5.000 lei - la (...) și, respectiv, 35.000 lei la data semnării contractului, a ajuns la concluzia că, pentru un metru pătrat de teren s-a achitat practic suma de 3,5 euro, extrem de mic, în condițiile în care era de notorietate că în F. prețul este mult mai mare, concluzie la care se putea ajunge chiar și în lipsa unei expertize. O dată încheiat contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, titlul de proprietate a fost remis cumpărătorilor, iar exemplarul din contract ce trebuia să parvină vânzătorului și o mare parte din sumă, 20.700 lei și 950 euro, ar fi fost reținuți de către intermediarul C. H. C., acesta angajându-se ca până la data de (...) să restituie suma împrumutată. Chiar dacă termenul scadenței eră la (...) s-a încercat o conciliere prealabilă directă, urmare căreia s-a încheiat procesul-verbal din (...) în care se consemna că făptuitorul susține că nu a primit nicio sumă de bani și că în realitate așa numita declarație din (...) a fost semnată sub presiunea amenințărilor proferate de numitul G., președintele A. S. din România - Filiala C.. Acest comportament al făptuitorului a fost de natură a trezi suspiciunea părții vătămate care i-a adus la cunoștința fiicei sale toate aceste aspecte, precum și faptul că o mare parte din bani a rămas la C. H. C. F. părții vătămate a luat legătura cu cumpărătorii și aceștia i-ar fi propus suplimentarea prețului cu încă 10.000 lei cu condiția de a nu se cere anularea contractului. În final s-a apreciat că, fapta lui C. H. C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în contracte comisă nu numai prin intermedierea vânzării terenurilor ci și la momentul contractului de împrumut prin care, în urma rugăminților partea vătămată a acceptat ca el să rețină cu acest titlu suma de 20.700 lei și 950 euro. Or, conformcelor consemnate în conținutul procesului verbal din (...) era evident că făptuitorul nu avea de gând să restituie vreodată acea sumă, împrejurare pe care, dacă familia părții vătămate ar fi cunoscut-o, cu siguranță nu ar fi fost de acord cu împrumutul. În declarația dată în completarea plângerii formulate inițial B. I. și soția lui B. E. reiau în linii mari cele arătate inițial în plângere, cu precizarea că ei sunt cei care i-au solicitat fiicei lor să formuleze plângerea din prezentul dosar pe care au înțeles să o susțină pe mai departe, cerând astfel tragerea la răspundere penală a făptuitorului și constituindu-se parte civilă cu suma de 20.700 lei. Au menționat și faptul că l-au cunoscut pe C. H. C. în cursul anului 2006, la A. S. din C.- N., în contextul în care 1-a ajutat să-și rezolve problemele la RAR cu o mașină pe care o cumpărase, în condițiile în care, făptuitorul fiind hipoacuzie, avea capacitatea de a comunica cu autoritățile. De la acest moment făptuitorul a venit de mai multe ori în casa părții vătămate și a cerut mai multe sume cu titlul de împrumut, deși nu se întocmeau acte în acest sens în prezența unui martor și în care să se consemneze vreun termen de restituire. Așa se face că, în cursul anului 2007, când i-a arătat făptuitorului titlu de proprietate cu mențiunea că intenționează să vândă terenurile, acesta a fost de acord să îi ajute în schimbul promisiunii că pentru serviciile prestate va primi jumătate din banii obținuți din vânzarea terenurilor. In cursul lunii august 2007 i-a spus că a găsit un cumpărător, oferindu-i prețul de 7.500 euro, cu care însă nu a fost de acord. In cele din urmă o altă ofertă de vânzare i-a fost făcută de către L. D., patronul unei agenții imobiliare care, după vizionarea terenurilor, i-a oferit suma de 12.000 euro. Inițial nu a fost de acord dar, față de faptul că aveau nevoie de bani pentru reparația casei, partea vătămată a consimțit la tranzacționare pentru suma de 40.000 lei, reprezentând contravaloarea a 12.000 euro. S-a plătit cu titlu de avans suma de 5.000 lei, iar în drumul spre casă făptuitorul i-ar fi cerut suma de 700 lei reprezentând plata serviciilor prestate până la acel moment. La un interval de circa o săptămână împreună cu făptuitorul au mers, în F. unde L. D. le-a achitat suma de 35.000 lei și s-a întocmit și un contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată. Banii au fost puși în poșeta lui B. E. și au plecat acasă în B., dar nu își amintește ce s-a întâmplat cu acei bani și nu are nicio dovadă că i-ar fi dat cu titlu de împrumut făptuitorului sau ca și comision pentru că ar fi intermediat vânzarea terenurilor. În ceea ce o privește pe B. E. s-a susținut că suferă de anumite afecțiuni psihice, astfel că nu poate preciza ce a făcut cu banii, dacă este corespunzător adevărului că i-ar fi dat făptuitorului cu titlu de comision sau împrumut, astfel că nu poate face alte precizări. Pe fondul audierii sale L. Dom a arătat că soții B., însoțiți de făptuitor, s-au prezentat la sediul A. imobiliare în care are calitatea de asociat, și i-au cerut să intermedieze vânzarea unor terenuri din comuna F. In cele din urmă a fost personal interesat de acele terenuri pentru suma de 12.000 euro, sens în care le-a și predat cu titlu de avans suma de 5.000 lei. La un anumit interval de timp le-a achitat și restul de 35.000 lei, ocazie cu care s-a întocmit și contractul de vânzarecumpărare sub semnătură privată. Undeva în cursul lunii ianuarie 2008 soții B., însoțiți de fiica lor Morea M., s-au prezentat la L. D. și i-au spus că făptuitorul ar fi luat mai mult de jumătate din bani și că nu mai vrea să-i restituie. La acel moment L. D. i-ar fi relatat fiicei părților vătămate modul în care a decurs tranzacția, cu specificarea faptului că banii, după ce au fost numărați de către B. E., au fost puși de aceasta în geantă și au plecat toți trei, astfel că nu știe ce s-a mai întâmplat ulterior. Nu știe nici dacă făptuitorul C. H. C. a primit banii de la soții B. cu titlu de împrumut sau pur și simplu drept contravaloare a serviciilor prestate în calitate de intermediar. Audiat în cauză făptuitorul C. H. C. a confirmat faptul că îi cunoaște pe cei doi soți B. încă din cursul anului 2006, când B. I. i-a cerut să îl ajute să se deplaseze în diferite locuri pentru a putea să-și înmatriculeze un autoturism pe care îl cumpărase anterior. In luna noiembrie 2006 când i-a spus lui B. I. că are nevoie să-și cumpere un autoturism cu care să presteze activitatea de taximetrie, acesta i-a acordat cu titlu de împrumut suma de 950 euro, urmând să-i restituie când va putea. Corespunde adevărului și faptul că același B. I. 1-a rugat să se adreseze unor agenții imobiliare pentru a vinde terenurile menționate în acel titlu de proprietate, cu promisiunea că îi va da aproximativ jumătate din suma obținută din vinderea terenului, cu titlu de comision. I.-1 pe B. losif de ce nu îi cere fiicei sale Morea M. să facă vânzarea terenului, acesta i-ar fi răspuns că nu se află în relații bune cu ea. Susține și că la momentul discuției cu L. Dom din cursul lunii august 2007 legate de vânzarea acelor terenuri s-a vehiculat faptul că valoarea în zonă a unui metru pătrat era de circa 5-6 euro. In cursul lunii septembrie 2007 ar fi găsit un cumpărător dispus să dea circa 7.500 euro, dar partea vătămată nu a fost de acord și în cele din urmă vânzarea a fost finalizată către L. D. în schimbul sumei de 12.000 euro. La (...), împreună cu soții B. s-a deplasat în F. la locuința lui L. D. și cu acea ocazie s-a încheiat și contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, plătindu-se avans suma de 5.000 lei. Din această sumă de 5.000 lei B. losif i-a plătit făptuitorului 1.000 lei reprezentând comisionul pentru vânzarea terenurilor, suma fiind remisă pe timpul deplasării spre C.-N. în mașina cu care C. H. C. prestează taximetrie, de față fiind prezentă și B. E.. La (...) a fost sunat de către L. D. care i-a cerut ca a doua zi să-i aducă pe soții B. pentru a încheia contractul în forma finală și a achita restul de bani. S-a plătit suma de 35.000 lei, banii fiind numărați atât de făptuitor cât și de B. E., făptuitorul transportându-i cu mașina până la podul IRA de unde, cu mașina personală au plecat spre locuința lor din satul B. In ceea ce privește destinația banilor, din suma de 15.000 primiți de la B. losif, și-a achitat restanța la întreținere, a depus suma de 1.300 lei la R. B. pentru locuință, i-a cumpărat fiicei sale un calculator și soției un telefon mobil și a făcut diverse alte cheltuieli. în luna noiembrie 2007 B. losif i-a cerut bani cu titlu de împrumut spunându-i că nu mai are din cei plătiți de către L. D., întrucât i-a folosit la renovarea casei și a cumpărat diferite alimente. Cu aceeași ocazie i-ar fi spus că fiica lor Morea M. nu știa că banii provin din vânzarea terenurilor, pentru că îi spuseseră că i-ar fi economisit din pensie. În condițiile în care B. losif insista cu cererea de împrumut, făptuitorul nu s-a mai deplasat la locuința lui așa cum obișnuia până când, în luna ianuarie 2008 B. losif a venit la domiciliul lui cu rugămintea de a-i duce lui L. D. anumite acte referitoare la terenurile vândute. În luna februarie 2008 L. D. i-ar fi cerut să se deplaseze cu el la locuința familiei B. din B., întrucât acesta nu mai dorea să semneze actul autentic de la notariat pentru vânzarea terenurilor. La locuința familiei B. a aflat de la aceștia că fiica lor Morea M. a aflat de vânzarea terenurilor și le-a interzis să mai semneze orice fel de acte. La (...) făptuitorul a fost chemat la sediul A. S., unde G. B., președintele asociației, i-a cerut să facă o declarație referitoare la suma de bani primită de la B. losif. Susține că scrierea acesteia i-a fost impusă cu motivația că în caz contrar va fi dat afară din asociație. Reiterează și că de la B. I. a primit cu titlu de împrumut suma de 950 euro, iar sumele de 1.000 și respectiv 15.000 lei i-a primit cu titlu de comision pentru faptul că s-a ocupat de vânzarea terenurilor, conform înțelegerii avute cu acesta. A arătat că banii au fost predați de bună voie de către B. losif și consideră că reclamatia a fost făcută la insistentele fiicei sale Morea M. care dorea ca terenul să-i rămână ei și în final susține că nu are de unde să restituie acei bani pentru că i-a cheltuit și nu și-a pus problema că va trebui să-i dea înapoi vreodată. Având în vedere cele expuse mai sus, s-a apreciat că în sarcina făptuitorului C. H. C. D. nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Astfel, nu subzistă latura subiectivă constând în inducerea în eroare a unei părți cu prilejul derulării unei tranzacții prin folosirea unor manopere dolosive, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust. Se poate vorbi eventual și cel mult de un litigiu de natură civilă de competența instanței de judecată, sens în care și în practica și literatura de specialitate se arăta că: "Simpla neeexecutare a unei obligații luate în cadrul unei convenții civile nu are caracter penal, chiar dacă persoana s-a angajat că va respecta obligația până la o anumită dată știind că nu-și va putea executa promisiunea, dar nu a uzat de mijloace amăgitoare pentru a convinge partea adversă că va executa convenția în termen." Potrivit principiilor de drept civil, oricine se angajează este obligat să-și execute întocmai obligația luată, consecințele nerespectării fiind reglementate de C. civil. Mai mult, acest cod cunoaște posibilitatea nerespectării obligațiilor asumate prin convenții și de aceea pentru garantarea respectării acestora în afara mijloacelor generale în convenții se inserează clauze sau pacte în baza cărora creditorul poate chema mai ușor la răspundere pe cale civilă pe debitorul care nu-și execută obligația." (a se vedea în acest sens T.J.Galați d.p. 567/1969, R.R.D. nr. 8/1969, pag. 189) și In cazul în care părțile au fost de bună credință cu ocazia încheierii contractului, nu se poate vorbi de existența unei acțiuni frauduloase de inducere în eroare și, deci, nici de săvârșirea infracțiuniide înșelăciune în convenție. Faptul că, ulterior, pe parcursul executării contractului, una dintre părți nu își îndeplinește obligația asumată, nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de genul celor incriminate în art. 215 Cod penal.(CSJ, dec. nr. 1255 din 12 mai 1998). Pe de altă parte, „pentru existența infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. 3 C. pen. este suficientă dar și necesară, sub aspectul laturii subiective, știința că făptuitorul săvârșește o acțiune de inducere în eroare sau în menținerea în eroare cu ocazia închirierii sau executării unui contract și că, fără acea acțiune de amăgire, contractul nu putea fi încheiat sau executat. Pentru ca această infracțiune să se consume, este necesar ca acțiunea de amăgire să determine pe cel amăgit să ia o dispoziție patrimonială prin care s-a creat o situație de fapt păgubitoare acestuia." (Secția penală a CSJ, decizia nr.3980/25 septembrie 2001) iar „potrivit art. 215 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de înșelăciune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine ori pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. In cazul infracțiunii de înșelăciune în convenție, elementele sale constitutive sunt aceleași, ele fiind subînțelese pentru această variantă a înșelăciunii. Relevant pentru existența infracțiunii de înșelăciune, indiferent de varianta în care se prezintă, este rezultatul acțiunii și anume inducerea în eroare a victimei și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare pentru victimă și altă persoană. Infracțiunea se comite numai cu intenție care trebuie să fie caracterizată nu oricum ci prin scopul urmărit de făptuitor, adică obținerea unui folos material injust pentru sine ori pentru altul. ( Secția penală a Curții de A., decizia 39/BB din 31 decembrie 1994). Având în vedere conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune - o acțiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate respectiv prin prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realității care să fie aptă de a inspira încrederea victimei și de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menține în eroarea produsă anterior, s-a putut aprecia că în cazul de față, în condițiile în care practic s-a dat curs unei simple convenții civile, nu subzistă elementele unei astfel de infracțiuni. Fata de cele arătate, plângerea a fost respinsă ca nefondată și s-a făcut aplicarea art. 192 alin.2 C.p.p. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul G. I.. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. X. pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. În această situație, întrucât petiționarul G. I. a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Curtea va respinge ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C.proc.pen. Văzând disp.art.192 alin.2 C.pr.pen., petentul va plăti statului 50 lei cheltuieli judiciare. PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul G. I., domiciliat in Apahida, B., str. P. S., nr. 9, jud. C., împotriva sentintei penale nr. 563 din 12 mai 2011 a Judecătoriei C. N.. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 septembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER V. C. C. I. I. C. M. T. G.red.C.I./A.c. 2 ex. - (...)jud.fond.B. L.
| ← Decizia penală nr. 445/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1122/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
