Decizia penală nr. 370/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.370/2011
Ședința publică din 16 martie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R. - judecător
JUDECĂTORI : L. M.
ANA C. G. : M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : A. C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații Ț. I. și M. V. V. împotriva încheierii penale din 10 martie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpaților.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul Ț. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu - av.Ticudean E. C. și inculpatul M. V. V., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu - av. Torok Pali Erzsebet, ambele avocate din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind de către instanță, inculpații T. I. și M. V. V. arată că își mențin recursurile declarate și sunt de acord să fie asistați de către apărătorii desemnați din oficiu.
Inculpatul Ț. I. susține că și-a angajat apărător ales la fond dar nu știe de ce nu s-a prezentat în instanță.
Instanța aduce la cunoștință inculpatului că av. I. B. a trimis prin fax motivele de recurs.
La întrebarea instanței, care sunt motivele de recurs pe care le susține, inculpatul T. I. arată că în primul rând este nevinovat, este arestat de o perioadă lungă de timp și are o familie pe care trebuie să o ajute. Susține că familia sa locuiește la o distanță de peste 100 km de părțile vătămate, astfel că nu există posibilitatea de a o influența în vreun fel pe aceasta. De asemenea, mai arată că este bolnav, fiind absolut necesară o intervenție chirurgicală pentru a-și salva ochiul.
Inculpatul M. V. V., solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Susține că anterior a mai fost pus în libertate însă soția supraviețuitoare a părții vătămate a depus plângere împotriva sa, declarând că a fost amenințată de inculpat, împrejurare care nu corespunde realității.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul inculpatului T. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând să se constate că arestarea inculpatului este cel puțin netemeinică și se impune judecarea acestuia în stare de libertate.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este arestat preventiv de mai bine de 1 an și 6 luni, situație care nu-i poate fi imputată, astfel că s-a depășit termenul rezonabil.
Chiar dacă la acest moment procesual, deși consideră că sunt îndeplinite condițiile prev.art.143 C.pr.pen., privind existența indiciilor și probelor că inculpatul a săvârșit o infracțiune, trebuie să se constate că prev.de art.148 lit.f C.pr.pen. teza II-a nu mai subzistă, inculpatul nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, astfel că se impune lăsarea în libertate a inculpatului.
De asemenea, există la dosar motivele de recurs formulate de către apărătorul ales al inculpatului, care invocă nulitatea încheierii penale din data de (...). Cu privire la acestea, arată că nu susține această opinie dar solicită a fi avute în vedere de către instanță.
Apărătorul inculpatului M. V. V., solicită admiterea recursului și în consecință a se dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită aplicarea unei măsuri neprivative de libertate și anume aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Apreciază că nu mai sunt îndeplinite condițiile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, în sensul că nu există date și indicii că acesta ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa. Totodată, nu rezultă că inculpatul pus în libertate ar comite noi infracțiuni sau ar influența martori.
Solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului înainte și după săvârșirea faptei, împrejurarea că nu este cunoscut ca fiind o persoană care ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere intervalul de timp foarte îndelungat de la data arestării sale, apreciază că nu se poate susține că există încă motivele care au dus la luarea acestei măsurii.
Invocă jurisprudența CEDO, potrivit căreia măsura arestării preventive este una de excepție, regula fiind cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Consideră că măsura luată este una excesivă, motiv pentru care solicită admiterea recursului. Cu onorar avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că în ce-l privește pe inculpatul Ț. I., desigur că nulitatea absolută nu este incidentă în cauză, disp.art.480
C.pr.pen., nulitatea absolută în opinia apărătorului constând în aceea că inculpatul M. este minor, dar există art.486 C.pr.pen., regulile fiind diferite în cazul în care judecata are loc concomitent cu inculpați majori și minori. A. motiv nu este întemeiat.
In ce privesc motivele de recurs ale inculpatului Ț. I. și anume referirea la faptul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii. În momentul de față discutăm despre îndeplinirea condițiilor prev.de.art.143 C.pr.pen., respectiv existența unor indicii temeinice și probe de vinovăție. D. dosarul conține suficiente date și indicii dar și probe cu privire la vinovăția inculpatului ceea ce justifică presupunerea rezonabilă că este autorul infracțiunii de care este învinuit și se impune menținerea arestării preventive față de acesta.
S-a discutat despre împrejurare că inculpatul este arestat de o perioadă de 1 an și 6 luni, depășindu-se durata rezonabilă, însă în deplin acord cu practica instanței de la S., în prezenta cauză nu se poate discuta de o durată rezonabilă care să fie imputabilă autorităților. Corect a reținut Tribunalul Maramureș după casarea cu trimitere spre rejudecare, că de la acel moment cauza nu a înregistrat nici o evoluție datorită conduitei exclusive a inculpatului T., așa încât, având în vedere și principiul potrivit căruia nimeni nu poate să-șiinvoce propria culpă, consideră că nu se poate discuta despre durata nerezonabilă a procesului penal.
S-a mai arătat că nu au apărut elemente noi, însă apariția unor elemente noi nu este necesară pentru a menține măsura arestării preventive. Cu certitudine există și în prezent acest temei raportat la condițiile concrete ale săvârșirii faptei, în comunitatea din care provine, lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
În ce-l privește pe inculpatul M. V. V., situația este diferită, inculpatul a beneficiat de punerea sa în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii, nu a respectat condițiile impuse de instanță, ba mai mult a luat legătura cu soția supraviețuitoare a victimei, a procedat la amenințarea acesteia, motiv pentru care s-a procedat la revocarea măsurii.
Apreciază că nu se impune în nici un caz lăsarea în libertate a inculpatului M. V. V.
Astfel fiind, solicită respingerea recursurilor ca nefondate în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul T. I. având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere starea sa de sănătate precară.
Inculpatul M. V. V., având ultimul cuvânt arată că regretă fapta și solicită judecarea în stare de libertate. De asemenea învederează faptul că inculpatul Ț. nu este vinovat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Din probele administrate până în prezent rezultă existența indiciilor temeinice că inculpații au comis fapta pentru care au fost trimiși în judecată, fiind întrunite condițiile cerute de art.143 C. și
C U R T E A :
Prin încheierea penală din 10 martie pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpatul Ț. I.
A fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulate de inculpatul M. V. V.
În temeiul art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților Ț. I. (fiul lui P. și N., născut la (...) în comuna B., județul M., CNP 1., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) și M. V. V. (fiul lui V. și I., născut la data de (...) în localitatea C., județul Bacău, CNP 1., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) și, în consecință, și a fost menținută arestarea preventivă a acestora. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 240 din 14 mai 2010 a T.ui M. s-a dispus condamnarea inculpatului Ț. I. la pedeapsa de 14 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. pentru infracțiunea de omor prev.de art. 174 alin.1 C.pen. cu aplic.art. 75 lit.c C.pen. după schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic.art. 75 lit.c C.pen. S-a dispus, de asemenea, condamnarea și a inculpatului M. V. V. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor prev.de art. 174 alin.1 C.pen. cu aplic.art. 99 și urm. C.pen. după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic.art. 99 și urm. C.pen. În baza art. 71 C.pen., li s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. A.ora li s-a menținut starea de arest preventiv și li s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (1 octombrie 2009 la zi). Inculpații au fost obligați în solidar (inculpatul M. V. V. în solidar și cu partea civilă responsabilă M. I.) la plata de despăgubiri civile în favoarea următoarelor părți civile: 1.- Ș. M. - 8.000 lei - despăgubiri pentru daune materiale cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinței și până la plata debitului. 2.- Ș. M. în nume propriu și în reprezentarea minorului Ș. P. I. - 100.000 lei - despăgubiri pentru daune morale cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a sentinței până la plata debitului. 3.- minorului Ș. P. I. prin reprezentant legal - partea civilă Ș. M. 350 lei lunar - despăgubiri periodice începând cu data de 25 septembrie 2009 până la majorat sau noi dispoziții. S-a dispus confiscarea corpului delict aflat la poziția 3. în registrul de corpuri delicte al tribunalului. Inculpații au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare către stat și în favoarea părții civile Ș. M. (inculpatul M. V. V. în solidar cu partea civilmente responsabilă). Prin decizia penală nr. 130/A/2010 a Curții de A. C. s-a desființat integral această sentință, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe cu motivarea, în esență, că la ultimul termen de judecată partea civilmente responsabilă M. I. nu a fost legal citată. S-a menținut, de asemenea, starea de arest preventiv a celor doi inculpați. În rejudecare la această instanță s-a format dosarul nr. (...), cauza fiind în prezent în faza de judecată. Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, în temeiul art. 3002, 1. C.pr.pen., precum și la examinarea cererii inculpatului M. V. V. de revocare a acestei măsuri și a cererii inculpaților Ț. I. și M. V. V. de a se înlocui această măsură cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, tribunalul reține următoarele: Prin încheierea penală nr. 512 din 1 octombrie 2009 a T.ui M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului minor M. V. V. pe o perioadă de 19 zile (1 octombrie 2009 - 19 octombrie 2009 inclusiv) pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic.art. 99 și urm.C.pen., în temeiul art. 148 lit.f C.pr.pen. S-a reținut, în esență, faptul că există la dosar indicii și probe temeinice în sensul că în data de 25 septembrie 2009 acesta împreună cu unchiul său - inculpatul Ț. I. a suprimat viața victimei Ș. G. prin multiple lovituri de mare intensitate în timp ce se aflau pe terenul de la locul numit „. din hotarul comunei C., județul M.. Această încheiere a fost menținută prin încheierea penală nr. 129/R/2009 a Curții de A. C. Prin încheierea penală nr. 513 din 1 octombrie 2009 a T.ui M. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț. I. pe o perioadă de 29 de zile (1 octombrie 2009 - 29 octombrie 2009) pentru infracțiunea de omor calificat prev.de art. 175 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic.art. 75 lit.c C.pen., în baza art. 148 lit.f C.pr.pen. În considerentele acestei încheieri s-a reținut aceeași faptă ca și prin încheierea penală nr. 512/2009 a T.ui M.. Această încheiere a fost menținută prin încheierea penală nr. 130/R/2009 a Curții de A. C. Prin încheierea penală nr. 2/A/(...) a Curții de A. C. s-a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul M. V. cu măsura arestării preventive, reținându-se, în esență, că prin încheierea penală din 3 septembrie 2010 a aceleiași instanțe s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura arestării preventive a acestuia, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate și s-a luat față de acesta măsura obligării de a nu părăsi localitatea C. cu excepția datelor stabilite pentru judecarea cauzei. Curtea de A. C. a apreciat că inculpatul și-a încălcat cu rea-credință obligațiile de a nu se apropia și de a nu lua legătura cu membrii familiei victimei, amenințând-o pe soția acesteia - partea civilă Ș. M. Această încheiere a fost menținută cu majoritate de voturi de I. prin decizia penală nr. 3497 din 6 octombrie 2010. T. a apreciat că și în prezent subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului Ț. I. și cel pentru care s-a înlocuit față de inculpatul M. V. V. măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării sale preventive și se impune a li se menține în continuare starea de arest preventiv. Întrucât cei doi inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați de tribunal în cadrul primului ciclu procesual pentru presupusele fapte pentru care au fost arestați preventiv, instanța a apreciat că sunt îndeplinite în continuare cerințele prev.de art. 143 C.pr.pen., existând indicii care să justifice presupunerea că în data de 25 septembrie 2009 aceștia ar fi suprimat viața victimei Ș. G. prin aplicarea de multiple lovituri. O analiză în detaliu a probelor aflate la dosar nu este posibilă în această fază a procesului penal (când cercetarea penală este, în principiu, finalizată) fără ca instanța să se antepronunțe. Pedepsele prevăzute de lege pentru presupusele fapte sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezultând din natura și din gravitatea presupuselor fapte (dată de modalitate în care se prezumă că au fost comise - prin aplicarea de multiple lovituri care au dus la decesul victimei). In raport de gradul ridicat de pericol social al ambilor inculpați, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu este suficientă. De asemenea, tribunalul a reținut faptul că inculpatul M. V. V. și-a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite prin încheierea penală din 3 septembrie 2010 a Curții de A. C. astfel că în privința acestuia se impune a i se menține starea de arest preventiv și pentru acest considerent. Cu privire la durata rezonabilă a arestului preventiv tribunalul a reținut faptul că aceasta nu este depășită (chiar și în cazul inculpatului M. V. V. care este minor având în vedere faptul că a fost rearestat urmare a încălcării obligațiilor stabilite de instanță) în condițiile în care nesoluționarea cauzei nu îi este imputabilă tribunalului, ci inculpaților cu atât mai mult cu cât s-a fixattermen de judecată pentru data de 17 martie 2011 (la ultimele patru termene de judecată cauza s-a amânat urmare a cererilor formulate de inculpatul Ț. I. pentru angajare de apărător și apoi pentru pregătirea apărării de către doi apărători aleși diferiți ai acestuia - cu primul a reziliat contractul de asistențăjuridică, angajându-l pentru penultimul termen pe cel de-al doilea; de altfel acesta a reziliat contractul de asistență juridică cu alți trei apărători aleși în cadrul primului ciclu procesual; de asemenea, la ultimul termen de judecată cauza s-a amânat pentru ca apărătorul ales al inculpatului M. V. V. să își pregătească apărarea, fiind angajat doar înaintea acestui termen de judecată). Întrucât măsura arestării preventive și a rearestării inculpatului M. V. V. s-a luat cu respectarea dispozițiilor legale existente în această materie, iar temeiurile care au stat la baza înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive se mențin, s-a respins cererea acestui inculpat de a i s-a revocat măsura arestării preventive, cerințele prev.de art. 139 alin.2 C.pr.pen. nefiind îndeplinite. Apărarea formulată de inculpatul T. I. cu privire la problemele la care a făcut trimitere acesta (afecțiune oculară care necesită o intervenție chirurgicală și necesitatea de a purta un aparat auditiv) nu poate fi primită având în vedere prev.art. 1391 C.pr.pen. (potrivit cărora în cazul în care persoana arestată preventiv suferă de o boală ce nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a A.N.P., administrația locului de deținere are obligația de a dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua sanitară a M.ui Sănătății) și împrejurarea că art. 139 alin.34 C.pr.pen. a fost abrogat (acest text legal permitea revocarea măsurii arestării preventive în cazul în care cel arestat suferea de o boală ce nu putea fi tratată în rețeaua sanitară a A.N.P.). De asemenea, acesta a invocat și necesitatea de a-și ajuta familia, însă în raport de gradul ridicat de pericol social al acestuia, ocrotirea intereselor societății are prioritate și în prezent. Pentru toate aceste motive s-a menținut starea de arest preventiv a celor doi inculpați. Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri, în termen legal, inculpații. În motivarea recursului său, inculpatul Ț. a învederat curții că, în cauză s-a depășit termenul rezonabil în ceea ce privește măsura arestului preventiv dispusă în cauză, inculpatul fiind arestat de mai bine de 1 an și 6 luni. Apoi, a mai arăta că suferă de anumite boli ce nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a A.N.P., fiind absolut necesară o intervenție chirurgicală. Principalul motiv pentru care a formulat recurs este acela că nu există probe de vinovăție în cazul său și nici date că odată lăsat liber ar încerca în vreun fel să zădărnicească aflarea adevărului întrucât locuiește la mai bine de 100 km de partea civilă. Un alt motiv invocat în recurs este acela că hotărârea atacată este nulă deoarece s-a desfășurat în ședință publică cu încălcarea prevederilor art.480 și urm. C. În motivarea recursului său, coinculpatul M. V. a învederat faptul că s-a încălcat termenul rezonabil, măsura arestului preventiv fiind excesivă, iar raportat la faptul că a fost pus în libertate și apoi reîncarcerat a arătat că nu este real că ar fi amenințat-o în vreun fel pe soția supraviețuitoare a victimei. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele: Din probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală precum și în timpul cercetării judecătorești, rezultă existența indiciilor temeinice că inculpații au comis faptele imputate, fiind îndeplinite cerințele art.143 și 68 ind.1 C. Astfel, se bănuiește rezonabil că inculpații sunt autorii unei fapte deosebit de grave, îndreptate împotriva vieții unei persoane și anume infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art.175 alin.1 lit.i C.p., constând în aceea că la data de (...), în baza unei rezoluții infracționale comune au aplicat împreună mai multe lovituri de mare intensitate victimei Ș. G., provocându-i astfel leziuni ce au condus la decesul acestuia. Primul motiv de recurs a fost acela al încălcării duratei rezonabile în contextul în care inculpații sunt arestați de circa 1 an și 6 luni ( inculpatul minor a fost pus în libertate ca urmare a înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea dar ulterior a fost rearestat ca urmare a încălcării cu rea-credință a obligațiilor impuse prin încheierea penală 2/A/(...) a Curții de A. C.) . În mod corect, instanța de fond a apreciat că în cauză nu poate fi primită o astfel de apărare cu atât mai mult cu cât desele amânări ale cauzei se datorează în exclusivitate conduitei procesuale a inculpaților, inculpatul Ț. a solicitat la 4 termene de judecată consecutive amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător, pregătirii apărării și apoi rezilierii contractelor de asistență juridică încheiate. Curtea apreciază că după o perioadă de 1 an și 6 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu se poate transforma într-o pedeapsă, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect, cu atât mai mult cu cât în această perioadă de timp a fost finalizată urmărirea penală, inculpații fiind trimiși în judecată, cercetați de către instanța de judecată și condamnați în primă instanț, cauza se aflându-se în prezent în rejudecare. Reamintim de asemenea că, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii acestei măsuri, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C.proc.pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă"; cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație";. ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968). Apoi, într-adevăr este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate. Persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție, această condiție fiind existentă în cauză. Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive de1an și 6 luni a inculpaților este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic. În ceea ce privește nulitatea absolută a încheierii atacate, motiv invocat de către apărătorul inculpatului T., curtea constată că, în mod correct ședința de judecată a fost publică, fiind incidente în cauză dispozițiile privind judecarea minorului împreună cu inculpatul major și anume în procedura obișnuită prev. de art.486 C. Raportat la starea de fapt ce se conturează în prezenta cauză, la gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor imputate inculpaților, la persoanele acestora, la conduita inculpaților din cursul procesului penal, la sentimental de insecuritate creat în rândul comunității restrânse din care provin, curtea apreciază că se impune în continuare privarea de libertate a celor doi inculpați, în interesul bunei desfășurări a procesului penal. Cu privier la motivele medicale invocate de inculpatul Ț., reamitim dispozițiile art.139 ind.1 C.care reglementează situația descrisă de inculpate și anume faptul că acesta poate beneficia de orice fel de tratament medical sub pază permanentă. Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondate recursurile declarate. Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Va obliga pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații Ț. I., fiul lui P. si N., născut la 19 noiembrie 1968 si M. V. V., fiul lui V. si I., născut la 1 ianuarie 1993, aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 10 martie 2011 a T.ui M.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. L. M. ANA C. G. M. B. Red.M.R./S.M.D. 3 ex./(...). Jud. fond.B. C.
| ← Decizia penală nr. 151/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 445/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
